ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4523/2018

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată inițial la Tribunalului Constanța și ulterior pe rolul Curții de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca urmare a declinării competenței de soluționare a cauzei, prin sentința nr. 1457 din 15.09.2017, în favoarea acestei din urmă instanțe, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat suspendarea executării Deciziei de impunere nr. x/13.04.2017 privind obligațiile fiscale principale aferente diferențelor bazelor de impozitare stabilite în cadrul inspecției fiscale la persoane juridice, prin care s-au stabilit in sarcina societății obligații suplimentare de plata în valoare totală de 1.317.883 RON, reprezentând 1.014.107 RON - TVA suplimentar și 303.776 RON - impozit profit suplimentar, până la pronunțarea instanței de fond.

Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 241 din 1 noiembrie 2017, a admis cererea formulată de reclamantă, dispunând suspendarea executării Deciziei de impunere nr. x/13.04.2017, până la pronunțarea instanței de fond.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Tulcea, invocând motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În motivarea căii de atac, recurenta a susținut, în esență, că hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea prevederilor art. 278 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedura fiscală, în ceea ce privește achitarea unei cauțiuni, apreciindu-se greșit și asupra îndeplinirii cumulative a celor două condiții prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Potrivit recurentei, nu pot fi apreciate motive în susținerea cazului bine justificat afirmațiile intimatei-reclamante, în sensul că în raportul de inspecție fiscală se consemnează faptul că reprezentantul societății și-a exprimat punctul de vedere în scris, însă nu se arată de ce obiecțiunile formulate nu au fost luate în considerare, având în vedere că echipa de control a luat act de punctul de vedere al operatorului economic, menținând constatările cu privire la diferențele stabilite.

În concluzie, a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și, pe fond, respingerea cererii de suspendare.

Prin întâmpinare, intimata-reclamantă a susținut, contrar susținerilor recurentei, că au fost respectate prevederile art. 278 din Legea nr. 207/2015, în sensul că s-a făcut dovada consemnării cauțiunii iar, în cauză, sunt îndeplinite condițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând legalitatea sentinței atacate, prin prisma motivelor de casare invocate și a apărărilor formulate, Înalta Curte constată că recursul este fondat, în limitele și pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Intimata-reclamantă a învestit instanța de contencios administrativ cu o cerere vizând suspendarea executării Deciziei de impunere nr. x/13.04.2017, până la pronunțarea instanței de fond.

Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 "în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond".

Cu alte cuvinte, un act administrativ va putea fi suspendat din executarea sa numai în situația în care instanța va constata în mod temeinic îndeplinirea cumulativă a celor două condiții: existența unui caz bine justificat și necesitatea evitării unei pagube iminente ireparabile sau dificil de reparat.

Cazul bine justificat și iminența unei pagube sunt analizate în funcție de circumstanțele concrete ale fiecărei cauze, fiind lăsate la aprecierea judecătorului, care nu poate efectua decât o analiză sumară a aparenței dreptului, pe baza împrejurărilor de fapt și de drept prezentate de partea interesată, cu respectarea unui echilibru rezonabil între interesul public pe care autoritatea publică este obligată să îl îndeplinească și drepturile subiective sau interesele legitime private care pot fi afectate.

Noțiunea de caz bine justificat a fost definită la art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004 ca fiind acele împrejurări legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ.

În jurisprudența sa constantă, secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți a reținut că pentru conturarea cazului temeinic justificat care să impună suspendarea unui act administrativ, instanța nu trebuie să procedeze la analizarea criticilor de nelegalitate pe care se întemeiază însăși cererea de anulare a actului administrativ, ci trebuie să-și limiteze verificarea doar la acele împrejurări vădite de fapt și/sau de drept care au capacitatea să producă o îndoială serioasă asupra prezumției de legalitate de care se bucură un act administrativ.

Astfel de împrejurări vădite, de fapt sau/și de drept care sunt de natură să producă o îndoială serioasă cu privire la legalitatea unui act administrativ au fost reținute de Înalta Curte ca fiind: emiterea unui act administrativ de către un organ necompetent sau cu depășirea competenței, actul administrativ emis în temeiul unor dispoziții legale declarate neconstituționale, nemotivarea actului administrativ, modificarea importantă a actului administrativ în calea recursului administrativ.

În speță, se observă că, în dovedirea cererii de suspendare, intimata-reclamantă a formulat critici detaliate cu privire la nelegalitatea actului administrativ atacat în raport cu nerespectarea dreptului contribuabilului de a prezenta în scris punctul de vedere cu privire la constatările organului fiscal și de a i se răspunde motivat la obiecțiuni, legate de modalitatea în care au fost stabilite obligațiile fiscale suplimentare în sarcina societății, or, toate aceste susțineri referitoare la opinia organului fiscal cu privire la punctul de vedere exprimat de contribuabil, despre care se face vorbire în raportul de inspecție fiscală, pot fi cercetate numai în litigiul privind anularea acestor acte administrative, după administrarea unui probatoriu complet și adecvat.

Altfel spus, atât analiza de legalitate a actului contestat, cât și verificarea legalității actelor care au stat la baza emiterii acestuia presupun o cercetare în fond, care este de competența instanței învestite cu acțiunea în anulare, iar nu de către instanța învestită în procedura cererii de suspendare a executării reglementată de art. 14 și art. 15 din Legea nr. 554/2004.

Instanța de control judiciar reține că aparența de nelegalitate poate viza și aspecte de drept material, însă este esențial ca motivele identificate să fie evidente, să nu implice examinarea fondului cauzei.

Motivele de nelegalitate circumscrise de reclamantă cazului bine justificat nu pot fi decelate printr-o verificare a aparenței dreptului, ci necesită o evaluare a aspectelor de fond, care ar depăși limitele procedurii sumare a suspendării de executare.

În ceea ce privește cea de-a doua condiție, se apreciază că nu se mai impune a fi analizată, ambele condiții trebuind să fie îndeplinite cumulativ.

Referitor la criticile recurentei, în sensul că au fost încălcate prevederile art. 278 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedura fiscală, se constată că, în faza procesuală a recursului, intimata-reclamată a făcut dovada consemnării cauțiunii în valoare de 14.817,88 RON.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, cu consecința casării sentinței atacate și respingerii cererii de suspendare a executării actelor administrative atacate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Tulcea împotriva sentinței nr. 241 din 1 noiembrie 2017 a Curții de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și, rejudecând, respinge cererea de suspendare, ca neîntemeiată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 decembrie 2018.

GGC - MP