Decizia nr. 1818/2020 — ÎCCJ, Secția I civilă — cale de atac împotriva sentinței nr. 2553/2016 a Tribunalului Constanța

Obiectul cauzei: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța la data de 29.06.2017, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâtul Primarul Municipiului Constanța, solicitând obligarea acestuia să-i soluționeze cererea formulată în baza Legii nr. 10/2001 privind restituirea unor imobile situate în municipiul Constanța.

Sentința pronunțată de Tribunalul Constanța: Prin sentința nr. 2553 din 26 octombrie 2016, Tribunalul Constanța, secția I civilă, a constatat perimată cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A..

Decizia pronunțată de Curtea de Apel Constanța: Prin decizia nr. 428 din 11 decembrie 2019, Curtea de Apel Constanța, secția I civilă a constatat perimat apelul formulată de reclamantă împotriva sentinței tribunalului.

Cererea de recurs: Împotriva deciziei pronunțată de instanța de apel, reclamanta a declarat recurs. Prin cererea de recurs, recurenta-reclamantă a susținut că în mod nelegal instanța a reținut că sunt întrunite condițiile perimării, neținând cont de faptul că în cauză fusese formulat un apel care trebuia analizat. A mai susținut că în mod greșit instanța a dispus suspendarea judecății cauzei prin încheierea din 10.04.2019, întrucât pentru acel termen procedura de citare nu a fost legal îndeplinită. Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă la data de 6 februarie 2020 și a fost repartizat aleatoriu completului de filtru nr. 2. În temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ., instanța a dispus întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, prin raport reținându-se că recursul a fost declarat cu depășirea termenului de 5 zile de la pronunțare, prevăzut de art. 421 alin. (2) C. proc. civ.

Procedura derulată în recurs: Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) C. proc. civ. a fost analizat în complet de filtru, fiind comunicat părților în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) din același cod. Prin punctul de vedere la raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, recurenta reclamantă A. a invocat excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 421 alin. (2) C. proc. civ.. Totodată, a arătat că în conținutul raportului s-au strecurat două erori, în sensul că s-a reținut că decizia recurată a fot pronunțată de Curtea de Apel Ploiești și nu de Curtea de Apel Constanța, iar din concluziile finale ale raportorului nu se înțelege clar dacă data declarării recursului a fost 11 decembrie 2019 sau 3 februarie 2020. Cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 421 alin. (2) C. proc. civ. a fost respinsă, prin încheierea din 29 septembrie 2020. Referitor la erorile sesizate de recurenta reclamantă prin punctul de vedere la raport, Înalta Curte reține că decizia nr. 428 din 11 decembrie 2019, recurată în cauză, a fost pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția I civilă și nu de Curtea de Apel Ploiești cum din eroare s-a trecut în raport. În ceea ce privește termenul de declarare a recursului, așa cum s-a reținut și la puctul 6 din raport care a vizat termenul de declarare și motivare a căii de atac, recursul a fost declarat, prin email, la data de 3 februarie 2020, potrivit cererii aflate la dosarul de recurs.

Considerentele Înaltei Curți asupra recursului: Examinând recursul în raport de excepția de tardivitate, a cărei analiză este prioritară raportat la aspectele de fond ale cererii, față de caracterul său peremptoriu, Înalta Curte constată următoarele: Căile de atac și termenele în care acestea pot fi exercitate sunt reglementate prin norme de ordine publică, deoarece se întemeiază pe interesul general de a înlătura orice împrejurări ce ar putea tergiversa, în mod nejustificat, judecata unei cauze. În consecință, nici părțile și nici instanța de judecată nu pot deroga, pe cale de interpretare, de la termenele prevăzute de lege pentru exercițiul unei căi de atac și de la modalitatea în care acestea se calculează. Potrivit, art. 416 alin. (1) C. proc. civ. "Orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau retractare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părții, timp de 6 luni", iar potrivit art. 421 alin. (2) din același cod "Hotărârea care constată perimarea este supusă recursului la instanța ierarhic superioară, în termen de 5 zile de la pronunțare…". În cauză, se constată că deși admisibil în principiu, recursul nu respectă termenul reglementat de art. 421 alin. (2) C. proc. civ., în sensul că hotărârea instanței de apel de constatare a perimării a fost pronunțată la data de 11 decembrie 2019, iar recursul a fost declarat, prin email, la data de 3 februarie 2020, în afara termenului de 5 zile de la pronunțare, astfel cum este prevăzut de lege. Potrivit legii, termenul de recurs s-ar fi împlinit pe data de 17 decembrie 2019. Cum recursul a fost declarat la data de 3 februarie 2020, se constată că recurenta reclamantă a încălcat prevederile 421 alin. (2) C. proc. civ. formulând calea de atac cu depășirea termenului de 5 zile prevăzut de textul de lege menționat. În consecință, în aplicarea dispozițiilor art. 493 alin. (6) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca tardiv recursul formulat în cauză, făcând astfel aplicarea sancțiunii decăderii, prevăzută de art. 185 alin. (1) C. proc. civ. pentru neexercitarea în termen a căii de atac legale. PENTRU ACESTE MOTIVE,