ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 191/2020

Ședința publică din data de 28 ianuarie 2020

Asupra recursului de față, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța, secția a II-a civilă la 1 septembrie 2014, reclamantul Municipiul Constanța prin Primar a solicitat obligarea pârâtei S.C. A. Filiala Constanța S.R.L. la plata sumei de 1.852.145 Ron + TVA (total 2.263.179,80 RON) reprezentând diferență de preț pentru schimbarea destinației imobilului, teren intravilan, aflat pe str. x zona Autobaza 2 RATC, teren ce a format obiect al contractului de vânzare, autentificat sub nr. x din 18 decembrie 2013, cu cheltuieli de judecată.

Cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 969 C. civ. și art. 6.6, 7.5, 8 și 8.1 din contractul de vânzare autentificat sub nr. x din 18 decembrie 2013.

Prin sentința civilă nr. 1978 din 17 septembrie 2015, Tribunalul Constanța, secția a II-a civilă a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei S.C. A. Filiala Constanța S.R.L. și a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul Municipiul Constanța prin Primar, ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

În argumentarea acestei soluții, instanța a reținut, în esență, că pârâta S.C. A. Filiala Constanța S.R.L. nu are calitate procesuală pasivă, deoarece nu este subiect pasiv în raportul juridic dedus judecății, întrucât autorizația de construire nr. x/2010 a fost eliberată către S.C. B. S.R.L., iar terenul aparține acestei societăți, și nu pârâtei.

Împotriva acestei sentințe, reclamantul Municipiul Constanța prin Primar a declarat apel, care a fost soluționat prin decizia civilă nr. 118 din 7 martie 2016, pronunțată Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal în sensul că a fost admis apelul reclamantului Municipiul Constanța prin Primar, fiind anulată sentința civilă nr. 1978 din 17 septembrie 2015, pronunțată de Tribunalul Constanța, secția a II-a civilă, iar cauza trimisă spre o nouă judecată primei instanțe.

Prin decizia nr. 1141 din 20 iunie 2017, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă a admis recursul declarat de pârâtă, a casat decizia civilă nr. 118 din 7 martie 2016 pronunțată Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal și a trimis cauza spre o nouă judecată aceleiași instanțe.

În motivarea aceste decizii, s-a constatat că instanța de apel a apreciat eronat că motivele de apel suplimentare reprezintă o dezvoltare a celor formulate inițial prin cererea de apel, reținând greșit în considerente că este neîntemeiată excepția tardivității motivelor de apel suplimentare.

În ceea ce privește criticile reclamantului, susținute oral, cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei, la termenul din 22 februarie 2016, cu ocazia dezbaterilor asupra fondului, instanța de recurs a apreciat că au fost formulate cu nerespectarea termenului peremptoriu reglementat de art. 468 alin. (1) C. proc. civ.

Prin urmare, Înalta Curte a constatat că se impune casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre o nouă judecată a apelului reclamantului, pentru ca instanța să analizeze apelul, în limitele criticilor formulate prin cererea inițială.

Prin decizia civilă nr. 681 din 2 noiembrie 2017, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal s-a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantul Municipiul Constanța prin Primar împotriva sentinței civile nr. 1978 din 17 septembrie 2017, pronunțată de Tribunalul Constanța, secția a II-a civilă.

În motivarea acestei decizii, instanța de apel a reținut că excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei, întemeiată pe motivarea pe care a avut-o în vedere prima instanță la pronunțarea sentinței, a fost invocată în ședința publică din 16 aprilie 2015.

Excepția lipsei calității procesuale este o excepție de fond, absolută și peremptorie, iar potrivit dispozițiilor art. 247 C. proc. civ. ea poate fi invocată în orice stare a procesului, de către partea interesată, de procuror sau de instanță din oficiu.

Având în vedere aceste aspecte, instanța de apel a constatat că sunt nefondate criticile apelantei privind decăderea pârâtei din dreptul de a invoca excepția lipsei calității procesuale pasive, tribunalul pronunțând sentința apelată în acord cu dispozițiile reglementate de C. proc. civ.

La data de 2 august 2018, reclamantul Municipiul Constanța prin Primar a declarat recurs împotriva deciziei civile nr. 681 din 2 noiembrie 2017, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Recurentul și-a întemeiat recursul pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și 6 C. proc. civ. și a solicitat admiterea căii extraordinare de atac, casarea hotărârii recurate și trimiterea dosarului Tribunalului Constanța pentru continuarea pe fond a judecării cauzei.

Motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. se referă la faptul că instanța de apel a ignorat critica reclamantului adusă în apel sentinței primei instanțe, referitoare la decăderea pârâtei din dreptul de a mai invoca excepții pe parcursul procesului, argumentând într-un mod echivoc și general faptul că sentința apelată este în acord cu dispozițiile C. proc. civ.

În acest sens, recurentul a învederat că, în speță, au fost ignorate dispozițiile art. 14 alin. (5), art. 224 și art. 237, art. 245, art. 246, art. 247, art. 248 C. proc. civ.

A mai susținut recurentul că motivarea instanței de apel sub aspectul că excepția lipsei calității procesuale pasive poate fi invocată în orice stadiu procesual nu complinește lipsa motivării instanței cu privire la excepția decăderii invocată de reclamant, având în vedere textele procedurale evocate, fiind necesar a se pronunța și argumenta o soluție și cu privire la această împrejurare.

Recurentul a subliniat că, deși instanța de apel face trimitere la dispozițiile art. 247 C. proc. civ., fără a indica alineatul, nu rezultă din cuprinsul hotărârii care este norma de ordine publică încălcată, ce a determinat instanța să califice excepția ca fiind una de ordine publică.

S-a mai arătat că, în cauză, pârâta a ignorat regulile procedurale, invocând aceeași excepție, cu nesocotirea încheierii de ședință prin care tribunalul dispusese unirea excepției lipsei calității procesual pasive cu fondul cauzei, deși cunoștea, încă de la momentul întâmpinării, că nu mai deține calitatea de proprietar asupra terenului, astfel ca dispozițiile art. 247 alin. (3) C. proc. civ. confirmă practic excepția decăderii invocată în speță.

Cu privire la motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. (6) C. proc. civ., recurentul-reclamant a susținut că limitele deciziei de casare, precum și dispozițiile art. 477 și art. 478 C. proc. civ. sunt interpretate, cu ocazia rejudecării apelului, într-o manieră extrem de restrictivă, limitată la solicitarea din petitul cererii de apel și nu și prin raportare la întreaga motivare a apelului.

Recurentul a susținut că motivele de apel nu s-au limitat doar la decăderea invocată, ci și la faptul că a fost lipsită de efecte juridice încheierea de ședință din 11 mai 2014, prin care instanța a dispus unirea excepției lipsei calității procesuale pasive cu fondul cauzei.

Prin urmare, pronunțându-se pe excepție și nu pe fondul cauzei, conform art. 248 alin. (4) C. proc. civ., a cărui aplicabilitate o stabilise prin încheierea interlocutorie din 15 ianuarie 2015, excepția invocată reprezintă doar o apărare de fond care trebuia analizată prin referire la toate celelalte apărări de fond invocate, dat fiind specificul cererii de chemare în judecată. Recurentul susține că instanța a produs o vătămare părții reclamante, care a fost pusă în situația de a nu își vedea analizată cererea pe fondul cauzei.

Așadar, reclamantul a subliniat că, în speță, consecința nerespectării efectelor juridice ale art. 248 alin. (4) C. proc. civ. este vătămarea părții afectate, prin nesoluționarea fondului, solicitarea de trimitere a cauzei spre rejudecare pe aceasta argumentație negăsindu-și corespondent în motivarea hotărârii din apel, în acest context fiind incidente și dispozițiile art. 175 C. proc. civ.

La data de 24 septembrie 2018, intimata-pârâtă S.C. A. Filiala Constanța S.R.L. a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea deciziei recurate ca fiind legală și temeinică.

Intimata a învederat că motivul de recurs întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. este nefondat având în vedere că excepția lipsei calității procesuale pasive este o excepție de ordine publică, absolută, ce poate fi invocată și dincolo de momentul depunerii întâmpinării, în orice stadiu al procesului.

Arată intimata că juecătorului îi este interzis în mod imperativ, prin norme de ordine publică, să oblige un pârât, printr-o hotărâre judecătorească, dacă în sarcina pârâtului nu incumbă obligația pretinsă de reclamant. Or, chiar reclamanta a susținut că obligația cu care a fost investită instanța este în sarcina proprietarului imobilului.

În ceea ce privește motivul de recurs întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., intimata-pârâtă a subliniat că acesta nu are incidență în cauză.

Critica reclamantului potrivit căreia instanța de apel a judecat restrictiv cererea de apel, raportat la art. 477 și art. 478 C. proc. civ. este nefondată din perspectiva intimatei, întrucât asupra acestui aspect s-a pronunțat instanța de recurs în primul ciclu procesual, iar hotărârea astfel pronunțată are autoritate de lucru judecat și nu mai poate fi pusă în discuție, astfel încât motivele de apel relative la aceste chestiuni se impun a fi respinse.

Intimata-pârâtă a mai arătat că trimiterea făcută de recurentă la art. 248, art. 390 și art. 398 C. proc. civ. nu poate fi primită în direcția invocată de aceasta, deoarece art. 248 alin. (1) C. proc. civ. stabilește că instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de fond care fac inutilă în tot sau în parte cercetarea în fond a cauzei.

Cu privire la critica recurentului potrivit căreia prima instanță a acordat cuvântul părților la momentul pronunțării sentinței doar asupra excepției, nu și pe fondul cauzei și că instanța pronunțându-se pe excepție și nu pe fondul cauzei a produs o vătămare părții reclamante, care a fost pusă în situația de a nu-și vedea analizată cererea pe fondul cauzei, intimata-pârâtă a susținut că motivul se impune a fi înlăturat pentru că este nou, fiind invocat omisso medio, direct în recurs.

Intimata-pârâtă a precizat că, în cauză, recurentul nu a invocat critici de nelegalitate, care să atragă sancțiunea nulității la care se referă art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Pe de altă parte, intimata a învederat că, în cauză, nu poate fi reținută nicio vătămare pentru faptul că tribunalul a soluționat cererea pe excepție și nu a antamat fondul, în condițiile în care chiar legea dispune în sensul acesta, o hotărâre astfel pronunțată nu este nici nelegală, nici de natură a produce o vătămare reclamantului.

Prin urmare, intimata a arătat că prin apelul formulat de Municipiul Constanța prin Primar nu s-a criticat pe fond soluția primei instanțe, nu s-au adus argumente că aceasta ar fi nelegală pe fondul soluției pronunțată asupra excepției lipsei calității procesul pasive. În aceste condiții, s-a susținut că instanța de recurs nu poate primi direct în recurs critici relative la eventuala nelegalitate a soluționării excepției pe fondul său.

Recurenta-reclamantă nu a depus răspuns la întâmpinare.

Înalta Curte, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a dispus efectuarea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, iar prin încheierea din 26 februarie 2019 s-a dispus comunicarea raportului către părți.

Părțile nu au depus puncte de vedere cu privire la raport.

Prin încheierea din 15 octombrie 2019, Înalta Curte, constituită în completul de filtru, a admis în principiu recursul și a fixat termen în ședință publică, pentru soluționarea acestuia.

Analizând cererea de recurs, raportat la motivele invocate, Înalta Curte va respinge recursul, având în vedere următoarele considerente:

Motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. vizează neregularitățile de ordin procedural a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității. Acest motiv de casare include în conținutul său toate neregularitățile procedurale ce pot fi săvârșite în cursul procedurii judiciare, cu excepția celor care sunt constituite în motive distincte de casare.

Din actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că prin cererea de chemare în judecată, reclamata a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 1.852.145 Ron + TVA (total 2.263.179,80 RON), reprezentând diferența de preț pentru schimbarea destinației imobilului teren intravilan str. x zona Autobaza 2 RATC, teren ce a format obiect al contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x din 18 decembrie 2013.

Prin întâmpinarea depusă la dosar, pârâta a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, în considerarea a două argumente: pe de o parte schimbarea destinației imobilului s-a realizat prin HCLM nr. 293/18.05.2007 la cererea numitei C., persoană de la care pârâta a cumpărat imobilul, iar pe de altă parte, a considerat că nu era ținută de obligația cuprinsă în contractul de vânzare cumpărare nr. x/18.12.2003 încheiat între Municipiul Constanța și D. și E..

În ședința publică din 15.01.2015, instanța a unit excepția lipsei calității procesuale pasive cu fondul, încuviințând administrarea probei cu expertiză topografică.

La termenul de judecată din 16.04.2015 pârâta, având în vedere concluziile raportului de expertiză topografică potrivit căruia, terenul suspus expertizării este proprietatea S.C. B. S.R.L., a înțeles să invoce lipsa calității procesuale pasive a acesteia.

Sub un prim aspect, se observă că dispozițiile art. 32 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ. dispun în sensul că orice cerere poate fi formulată și susținută numai dacă autorul acesteia are calitate procesuală; potrivit art. 36 din același cod, calitatea procesuală rezultă din identitatea dintre părți și subiectele raportului juridic litigios, astfel cum acesta este dedus judecății.

Mijlocul procesual prin care se pune în discuție lipsa calității procesuale active sau pasive, este excepția. Reclamantul fiind cel care pornește acțiunea, trebuie să justifice atât calitatea procesuală activă cât și pe cea pasivă, prin indicarea obiectului cererii și a motivelor de fapt și de drept pe care se întemeiază pretenția sa.

La rândul său, după ce a fost sesizată, instanța trebuie să verifice atât calitatea procesuală activă, cât și calitatea procesuală pasivă, fie înainte de începerea dezbaterilor, fie în cadrul dezbaterilor asupra fondului dreptului.

Din acest punct de vedere, se constată că prin încheierea din 15.01.2015, instanța de fond a unit excepția lipsei calității proceduale pasive, invocată prin întâmpinare de pârâta A. - Filiala Constanța S.R.L., cu fondul cauzei, dând eficiență dispozițiilor art. 248 alin. (4) C. proc. civ. care permit unirea excepțiilor cu administrarea probelor, respectiv cu fondul cauzei dacă pentru judecarea lor este necesar să se administreze aceleași dovezi ca și pentru finalizarea etapei cercetării procesului sau, după caz, pentru soluționarea fondului.

În etapa cercetării procesului, după finalizarea expertizei, pârâta a invocat din nou excepția lipsei calității procesuale pasive, în raport cu elementul de noutate, respectiv calitatea societății S.C. B. S.R.L. de proprietar al terenului în discuție, rezultat din concluziile expertizei.

Critica recurentului-reclamant privind nelegala invocare a excepției lipsei calității procesuale pasive după depunerea întâmpinării și după ce aceeași excepție invocată anterior a fost unită cu fondul, este nefondată, întrucât exceptia lipsei calitatii procesuale pasive este o exceptie de ordine publică, absolută, astfel că putea fi invocată în orice stare a procesului, potrivit art. 247 alin. (1) C. proc. civ., astfel cum corect au reținut cele două instanțe de fond în ciclurile procesuale anterioare.

Având în vedere caracterul absolut al excepției, în mod corect a reținut instanța de apel că nu sunt aplicabile dispozițiile art. 185 alin. (1) C. proc. civ. privind faptul că sancțiunea decăderii intervine când un drept procesual trebuie exercitat într-un anumit termen a cărui depășire atrage nulitatea actului făcut peste termen. De asemenea, nu sunt incidente nici dispozițiile art. 208 alin. (2) C. proc. civ. privind decăderea, întrucât excepția lipsei calității procesuale pasive este o excepție de ordine publică, invocarea ei nefiind afectată de un termen.

Ordinea soluționării excepțiilor invocate în proces ține de natura lor (absolute ori relative), de efectele pe care le pot produce asupra cursului judecății (peremptorii sau dilatorii), cât și de raționamentul logic care obligă mai întâi la determinarea corectă a cadrului procesual, pentru ca, ulterior, să se analizeze pe fond litigiul, în speță fiind asigurată contradictorialitatea potrivit art. 14 alin. (5) C. proc. civ.

Cum excepția lipsei calitatii procesuale pasive este o excepție de ordine publică, de fond, dirimantă și absolută, în virtutea dispozițiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., în mod legal instanța de fond s-a pronunțat mai întâi pe excepția lipsei calității procesuale pasive, pe care a admis-o și, în consecință, nu a mai cercetat cauza pe fond, instanța de apel menținând în mod corect soluția primei instanțe.

În ce privește incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. privind nemotivarea hotărârii atacate cu recurs, Înalta Curte constată că și acesta este nefondat.

În primul rând, se reține ca fiind incidente dispozițiile art. 501 din C. proc. civ. privind judecata în fond după casarea dispusă prin decizia nr. 1141 din 20 iunie 2017, a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, motiv pentru care instanța de apel a procedat la judecata apelului din nou, în limitele casării și ținând seama de motivele de apel din cererea inițială, potrivit dezlegărilor instanței de casare.

Instanța de apel a fost investită cu un apel ce a vizat chestiuni strict procedurale, în sensul că admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtei s-ar fi întemeiat pe o altă motivare decât cea arătată prin întâmpinare, respectiv pe cea formulată pe parcursul procesului, când a fost formulată pentru a doua oară excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei și că prima instanță ar fi apreciat în mod greșit că a fost legal învestită cu soluționarea acestei excepții, partea fiind decăzută din dreptul de a mai invoca excepții pe parcursul procesului.

Limitele efectului devolutiv determinate de ceea ce s-a apelat, instituite de art. 477 din C. proc. civ. presupun că instanța de apel este ținută să judece în limitele criticilor formulate în apel, reluând judecata asupra fondului, dar nu asupra tuturor problemelor de fapt și de drept invocate în fața primei instanțe, ci doar cu privire la cele criticate de apelant.

Se observă că decizia instanței de apel cuprinde motivele pe care s-a întemeiat pentru a înlătura motivele de apel cu privire la incidența sancțiunii decăderii.

Este de observat, pe de o parte, faptul că reclamantul nu a invocat direct în fața instanței de apel excepția decăderii, ci a criticat faptul că instanța de fond nu ar fi aplicat dispozițiile privitoare la decădere, criticile circumscrise regimului juridic al invocării excepției lipsei calității procesuale pasive fiind înlăturate, cu consecința unei motivări corespunzătoare a deciziei atacate cu recurs, potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ.

Având în vedere cele ce preced, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat de reclamantul Municipiul Constanța prin Primar împotriva deciziei civile nr. 681 din 2 noiembrie 2017, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul Municipiul Constanța prin Primar împotriva deciziei civile nr. 681 din 2 noiembrie 2017, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 28 ianuarie 2020.