ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1141/2017

Decizia nr. 1141/2017

Din examinarea lucrărilor din dosar, a constatat următoarele:

Cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 969 C. civ. și art. 6.6, 7.5, 8 și 8.1 din contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 4748 din 18 decembrie 2013.

În argumentarea acestei soluții, instanța a reținut că pârâta SC A. SRL Chișinău - Filiala Constanța nu are calitate procesuală pasivă, deoarece nu este subiect pasiv în raportul juridic dedus judecății, întrucât autorizația de construire nr. 1873/2010 a fost eliberată către SC B. SRL, iar terenul aparține acestei societăți și nu pârâtei.

Pentru a pronunța astfel, instanța de apel a reținut că excepția lipsei calității procesuale pasive a fost soluționată greșit de prima instanță, întrucât prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1307/2007 la B.N.P. C., pârâta a luat cunoștință de clauza menționată în contractul autentificat sub nr. 4748/2003 la B.N.P. D. referitoare la menținerea destinației terenului și consecințele pe care le va suporta în cazul schimbării destinației.

Totodată, s-a mai reținut că prin autorizația de construire nr. 1951/2007, pârâta a obținut autorizarea construirii unui imobil, deci schimbarea destinației terenului, cu consecința suportării obligației rezultate din clauza contractuală arătată mai sus.

Faptul că terenul în discuție nu mai aparține pârâtei nu are nicio relevanță în raport de clauza contractuală și cu faptul că pârâta a fost cea care a schimbat destinația terenului, astfel că aceasta are calitate procesuală pasivă, fiind subiect pasiv în raportul juridic dedus judecății.

Prin încheierea din 15 iunie 2016, pronunțată în Dosarul nr. x/118/2014, Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a dispus îndreptarea erorii materiale strecurate în dispozitivul deciziei civile nr. 118 din 7 martie 2016, în sensul că se va indica „cu recurs în 30 de zile de la comunicare” în loc de „definitivă”.

După prezentarea situației de fapt, recurenta-pârâtă a solicitat instanței de recurs să pună în vedere intimatului-reclamant Municipiul Constanța să depună în probațiune cererea formulată de proprietara E. la autoritățile locale privind schimbarea destinației pentru terenul în discuție.

În motivarea recursului, recurenta-pârâtă a arătat în esență că instanța a admis apelul reclamantului Municipiul Constanța, a anulat hotărârea primei instanțe și a trimis cauza spre rejudecare, însă, pentru alte motive decât cele din cuprinsul apelului formulat în scris.

Astfel, cu ocazia formulării concluziilor pe fondul apelului, reprezentantul convențional al reclamantului-apelant a invocat și alte motive decât cele invocate în scris, respectiv chestiuni ce țin de fondul soluționării excepției lipsei calității procesuale pasive de către instanța de fond.

În raport de aceste motive suplimentare invocate abia la dezbaterile din apel din 22 februarie 2016, recurenta-pârâtă a invocat în fața Curții de Apel Constanța tardivitatea modificării cererii de apel și a formulării altor motive, cu consecința decăderii apelantei pentru motivele suplimentare, în condițiile în care apelul și motivele de apel puteau fi formulate, conform art. 468 C. proc. civ., în termen de 30 de zile de la comunicarea hotărârii primei instanțe.

Referitor la primul motiv de nelegalitate a hotărârii atacate - art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. - recurenta-pârâtă a susținut că instanța de apel nu s-a pronunțat asupra excepției tardivității completării motivelor de apel, chiar dacă în considerente s-a reținut că este neîntemeiată.

Sub acest aspect, recurenta-pârâtă a arătat că, prin art. 476 C. proc. civ. este reglementat efectul devolutiv al apelului, efect ce presupune posibilitatea apelantului să invoce orice motiv care să provoace o nouă judecată asupra fondului.

În speță, apelantul-reclamant nu a solicitat o nouă rejudecare asupra fondului de către instanța de apel, acesta formulând, în termenul legal, doar motive de apel scrise strict direcționate pe chestiunile procedurale referitoare la excepția calității procesuale pasive, context în care a solicitat trimiterea spre rejudecare a cauzei.

Această chestiune trebuie coroborată cu principiul tantum devolutum, quantum apellatum, consacrat prin art. 477 C. proc. civ., normă care stabilește că „instanța de apel va proceda la rejudecarea fondului în limitele stabilite, expres sau implicit de către apelant”.

Prin petitul cererii de apel se poate observa că apelantul, reclamantul Municipiul Constanța, a solicitat „admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinței apelate, în sensul de a se constata că pârâta este decăzută din dreptul de a mai invoca excepții pe parcursul procesului și, în consecință, a se anula hotărârea anulată și a se trimite cauza spre continuarea judecații în fond, Tribunalului Constanța”.

Prin respingerea excepției tardivității completării motivelor de apel, instanța a nesocotit normele legale privind procedura de desfășurare a judecății, astfel încât, hotărârea dată în apel se impune a fi casată în parte de instanța de recurs, prin admiterea prezentului recurs în considerarea art. 488 pct. 5 C. proc. civ. și retrimiterea cauzei la Curtea de Apel Constanța pentru realizarea unei noi judecăți a apelului, fără luarea în analiză a motivelor nedepuse în termen, ca urmare a decăderii apelantei de a le mai invoca.

Totodată, recurenta-pârâtă a mai arătat că se impune a fi păstrată aprecierea instanței de apel sub aspectul reținerii că „cel puțin din perspectiva art. 248 pct. 4 C. proc. civ., sentința civilă nr. 1578/2015 nu este greșită”, acesta fiind și argumentul pentru care, în considerarea motivelor de la acest punct, s-a solicitat casarea în parte a hotărârii atacate.

De altfel, instanța de apel a încălcat principiul disponibilității ce guvernează procesul civil, acordând mai mult decât s-a cerut sau pronunțându-se pe altceva decât s-a cerut, situație ce se încadrează, de asemenea, în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

În considerarea situației de drept arătate anterior, recurenta-pârâtă apreciază ca motivele expuse se încadrează și în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., în sensul că decizia atacată cuprinde motive contradictorii, ori numai motive străine de natura cauzei.

Referitor la motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-pârâtă a susținut că hotărârea instanței de apel a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept.

Astfel, s-a arătat că în speță reclamantul Municipiul Constanța își invocă propria culpă în promovarea, în anul 2014, a prezentei acțiuni, întrucât s-a îndreptat împotriva pârâtei SC A. SRL Chișinău - Filiala Constanța deși a eliberat încă din anul 2011 autorizația de construire pentru proprietarul SC B. SRL.

Prin urmare, rezultă că reclamantul avea cunoștință despre proprietarul imobilului însă a chemat în judecată o terța persoană.

Pe de altă parte, dovada faptului că pârâta SC A. SRL Chișinău - Filiala Constanta nu este proprietara terenului în discuție rezultă nu numai din cuprinsul raportului de expertiză și a autorizației de construire nr. 1873/2011, ci și din extrasul de carte funciară pentru informare emis de O.C.P.I. Constanța la 14 aprilie 2015, din care rezultă că proprietarul terenului este SC B. SRL încă din 25 februarie 2010.

Recurenta-pârâtă a mai arătat că plata pretențiilor pecuniare rezultate dintr-o eventuală schimbare a destinației terenului incumbă celui ce a solicitat schimbarea destinației, aceasta nefiind făcută, așa cum a reținut instanța de apel, prin emiterea autorizației de construire nr. 1951/2007, ci prin cererea formulată de fosta proprietară, E., în urma căreia a fost modificat Planul Urbanistic de Detaliu pentru terenul în discuție.

În aceste condiții, singura persoană ce poate avea calitate procesuală pasivă este cea care a făcut demersurile pentru schimbarea destinației urbanistice a terenului, iar aceasta nu este pârâta SC A. SRL Chișinău - Filiala Constanța.

Pretențiile reclamantului se întemeiază pe contractul de vânzare-cumpărare nr. 4748 din 18 decembrie 2003, încheiat între Municipiul Constanța și F. și G., respectiv art. 8, clauză care nu poate produce niciun efect față de o terță persoană, nesemnatară a contractului de vânzare-cumpărare nr. 4748 din 18 decembrie 2003, cum este pârâta din prezenta cauză.

Principiul relativității efectelor contractelor, stabilește că obligațiile stipulate într-un act între două părți nu pot fi opuse terțelor persoane.

Legislația civilă națională, în vigoare la momentul perfectării contractelor în discuție, nu permitea cesiunea de datorie, ci numai cesiunea de creanță.

În acest context, pârâta a combătut reținerea făcută de instanța de apel sub aspectul că ar fi preluat obligația din contractul de vânzare-cumpărare inițial, autentificat sub nr. 4748 din 18 decembrie 2003, iar simplul fapt al luării la cunoștință de obligația primului cumpărător nu o face pe pârâta SC A. SRL să preia datoria.

Cel mult, luarea la cunoștință de obligația instituită în favoarea Municipiului Constanța, prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 4748/2003 poate fi opusă ca o obligație scriptae in rem (opozabilă terților). Or, este unanim acceptat în drept faptul că o astfel de obligație este strâns legată de posesia unui imobil, încât creditorul poate să-și realizeze dreptul decât dacă posesorul actual are obligația să îi respecte dreptul.

Concluzionând, în niciuna dintre situații, pârâta SC A. Chișinău SRL - Filiala Constanța nu are calitate procesuală pasivă întrucât nu este nici parte a contractului prin care s-a instituit obligația în favoarea reclamantului Municipiul Constanța și nu este nici măcar proprietarul sau posesorul actual al terenului căruia i s-a schimbat destinația.

Prin întâmpinare, intimatul-reclamant Municipiul Constanța a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Înalta Curte constată că recursul pârâtei este fondat pentru considerentele ce urmează:

Acțiunea formulată de reclamantul Municipiul Constanța vizează obligarea pârâtei SC A. Chișinău SRL - Filiala Constanța la plata suinei de 1.852.145 RON + TVA reprezentând diferența de preț pentru schimbarea destinației imobilului teren intravilan, ce a format obiectul contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 4748 din 18 decembrie 2003.

Prima instanță a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei SC A. SRL Chișinău - Filiala Constanța și a respins acțiunea reclamantului Municipiul Constanța, ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Împotriva sentinței tribunalului, reclamantul a declarat apel, criticile acestuia privind chestiuni procedurale, în sensul că admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtei s-a întemeiat pe o altă motivare decât cea arătată prin întâmpinare, respectiv pe cea formulată pe parcursul procesului, când a fost formulată pentru a doua oară excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei și că, prima instanță a apreciat în mod greșit că a fost legal învestită cu soluționarea acestei excepții, partea fiind decăzută din dreptul de a mai invoca excepții pe parcursul procesului.

În cadrul dezbaterilor asupra fondului cauzei, consemnate prin încheierea de ședință din 22 februarie 2016, reprezentantul convențional al apelantului-reclamant Municipiul Constanța a invocat și alte motive decât cele invocate în scris, respectiv chestiuni ce țin de fondul soluționării excepției lipsei calității procesuale pasive de către prima instanță.

În raport de aceste motive suplimentare, pârâta SC A. SRL Chișinău - Filiala Constanța a invocat excepția tardivității modificării motivelor de apel, cu consecința aplicării sancțiunii decăderii apelantului-reclamant pentru motivele de apel suplimentare, ca urmare a nerespectării termenului de 30 de zile instituit de art. 468 C. proc. civ.

În acest context, instanța de apel a apreciat eronat că motivele de apel suplimentare reprezintă o dezvoltare a celor formulate inițial prin cererea de apel, reținând greșit în considerente că este neîntemeiată excepția tardivității motivelor de apel suplimentare.

În realitate, criticile apelantului-reclamant susținute oral cu privire la fondul excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtei, la termenul din 22 februarie 2016, cu ocazia dezbaterilor asupra fondului, au fost formulate cu nerespectarea termenului peremptoriu reglementat de art. 468 alin. (1) C. proc. civ.

O atare constatare și apreciere de către instanța de apel a condus la încălcarea principiului tantum devolutum quantum apellatum instituit de art. 477 C. proc. civ., potrivit căruia instanța de apel este ținută să judece în limitele criticilor formulate prin motivele de apel, reluând judecata asupra fondului, dar nu asupra tuturor problemelor de fapt și de drept invocate în fața primei instanțe, ci doar cu privire la acelea criticate de apelant.

Ca atare, se constată că se impune casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei spre rejudecarea apelului reclamantului, pentru ca instanța să analizeze apelul în limitele criticilor formulate prin cererea inițială.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în baza dispozițiilor art. 497 C. proc. civ., urmează să admită recursul formulat de pârâta SC A. SRL Chișinău - Filiala Constanța, să caseze decizia civilă nr. 118 din 7 martie 2016 a Curții de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, și să trimită cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâta SC A. SRL Chișinău - Filiala Constanța împotriva deciziei civile nr. 118 din 7 martie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, pe care o casează și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 iunie 2017.