ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 661/2020

După deliberare, asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin Decizia nr. 66 din 5 iunie 2019, Curtea de Apel Constanța, secția I civilă, a admis apelul declarat de pârâții Primarul Municipiului Constanța și Municipiului Constanța, prin primar, împotriva Sentinței nr. 891 din 11 aprilie 2018 pronunțate de Tribunalul Constanța, secția I civilă. A schimbat în parte sentința atacată, în sensul că a dispus restituirea în natură a suprafeței de 138 mp, condiționat de rambursarea valorii actualizate a despăgubirilor primite conform Decretului nr. 212/1988, aferente suprafeței de teren restituit în natură. A dispus acordarea măsurilor reparatorii în echivalent, conform art. 11 din Legea 10/2001. A menținut restul dispozițiilor sentinței.

Împotriva Deciziei nr. 66 din 5 iunie 2019, pronunțate de Curtea de Apel Constanța, secția I civilă, a declarat recurs reclamanta A. la 5 octombrie 2019. Motivele de recurs au fost depuse la 8 octombrie 2019.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, la 14 octombrie 2019, fiind repartizat aleatoriu Completului de filtru nr. 8.

Prin rezoluția din 21 octombrie 2019, s-a dispus întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, ulterior efectuării procedurii de comunicare prevăzute de art. 493 alin. (2) din C. proc. civ.

La 20 noiembrie 2019 (data depunerii la oficiul poștal) intimata SC B. SA a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului.

Recurenta nu a formulat răspuns la întâmpinare.

Prin raportul întocmit la 16 decembrie 2019, s-a reținut că recursul nu este admisibil, față de dispozițiile art. 7 alin. (1) și (2) din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ.

Conform rezoluției din 16 decembrie 2019, raportul a fost comunicat părților la 23 și 30 decembrie 2019, respectiv la 6 ianuarie 2020, conform dovezilor de înmânare aflate la dosarul de recurs.

Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 prevede, la art. 25 alin. (1), obligația unității deținătoare de a se pronunța în termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării sau, după caz, de la data depunerii actelor doveditoare, potrivit art. 23, prin decizie sau, după caz, prin dispoziție motivată, asupra cererii de restituire în natură.

De asemenea, reglementează dreptul persoanei îndreptățite să atace decizia sau, după caz, dispoziția motivată de respingere a notificării sau a cererii de restituire în natură, la secția civilă a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul unității deținătoare sau, după caz, al entității învestite cu soluționarea notificării, în termen de 30 de zile de la comunicare, hotărârea tribunalului fiind supusă recursului, care este de competența curții de apel (art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, astfel cum a fost modificat prin art. XII din Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluționării proceselor).

Aceste dispoziții sunt aplicabile și acțiunilor prin care instanțele se pronunță pe fondul pretențiilor formulate în baza Legii nr. 10/2001, conform Deciziei de recurs în interesul legii nr. XX din 19 martie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

În cauză, cererea de chemare în judecată a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Constanța la 30 iunie 2016, când erau în vigoare dispozițiile C. proc. civ. aprobat prin Legea nr. 134/2010.

Potrivit art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, "Decizia sau, după caz, dispoziția motivată de respingere a notificării sau a cererii de restituire în natură poate fi atacată de persoana care se pretinde îndreptățită la secția civilă, a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul unității deținătoare sau, după caz, al entității învestite cu soluționarea notificării, în termen de 30 de zile de la comunicare. Hotărârea tribunalului este supusă recursului, care este de competența curții de apel."

Conform art. 7 alin. (1) și (2) din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., "în cazul în care în acest act normativ nu se prevede altfel, ori de câte ori printr-o lege specială se menționează că hotărârea judecătorească de primă instanță este "definitivă", de la data intrării în vigoare a acestui act normativ, aceasta va fi supusă numai apelului la instanța ierarhic superioară, dispozițiile alin. (1) fiind incidente și în cazul în care printr-o lege specială se prevede că hotărârea judecătorească de primă instanță este "supusă recursului" sau că "poate fi atacată cu recurs" ori, după caz, legea specială folosește o altă expresie similară."

Rezultă astfel că Decizia nr. 66 din 5 iunie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția I civilă, nu are deschisă calea de atac a recursului, fiind definitivă.

Prevederile art. 634 alin. (1) pct. 4 teza I din C. proc. civ., stipulează că au caracter definitiv hotărârile date în apel, fără drept de recurs.

De asemenea, dispozițiile art. 457 alin. (1) din C. proc. civ. consacră principiul legalității căilor de atac, principiu cu valoare constituțională, prevăzut în art. 129 din Constituția României, conform căruia dreptul părților interesate de a ataca hotărârile judecătorești se poate exercita numai în condițiile legii.

Pentru considerentele expuse, în baza art. 493 alin. (5) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamanta A. împotriva Deciziei nr. 66/C din 5 iunie 2019, pronunțate de Curtea de Apel Constanța, secția I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamanta A. împotriva Deciziei nr. 66/C din 5 iunie 2019, pronunțate de Curtea de Apel Constanța, secția I civilă.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 5 martie 2020.

GGC - OB