ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4614/2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, reclamanta A. - societate în comandită a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați și Administrația Județeană a Finanțelor Publice Tulcea, suspendarea Deciziei de impunere nr. x/14.09.2018 până la soluționarea definitivă a contestației formulate împotriva deciziei.

Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, prin Sentința nr. 14 din 23 ianuarie 2019, a respins cererea de suspendare formulată de reclamantă, ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta A. - societate în comandită, invocând motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În motivarea căii de atac, recurenta-reclamantă a reluat pe larg împrejurările de fapt expuse în fața primei instanțe, susținând, în esență, că hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a dispozițiilor de drept material incidente, respectiv cu interpretarea și aplicarea greșită a art. 14 din Legea 554/2004 coroborat cu dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. ș) și t) din aceeași lege.

Contrar celor reținute de prima instanță, în opinia recurentei, motivele invocate cu privire la încălcarea principiului prevalentei economicului asupra juridicului, încălcarea dreptului la libera circulație a capitalurilor, încălcarea dreptului de stabilire, încălcarea dreptului la un proces echitabil și a dreptului la apărare se circumscriu noțiunii de caz bine justificat și nu pun în discuție fondul cauzei, instanța fiind chemată doar să "pipăie" fondul, adică să verifice aparența dreptului.

Astfel, a arătat că decizia atacată nu a fost motivată în ceea ce privește interpretarea sumei transmise cu titlu de aport la capitalul social drept venit, iar transferul banilor nu însoțește nicio altă tranzacție economică sau juridică, de altfel, actul nu este motivat nici în privința celorlalte sume stabilite suplimentar ca bază impozabilă.

Recurenta a susținut că autoritățile intimate au considerat, în cuprinsul actului atacat, că sumele de bani transmise în anii 2015 și 2016 în vederea majorării capitalului social reprezintă venituri, întrucât nu îmbracă forma unui act juridic numit (împrumut) și pentru că au fost înregistrate greșit în contabilitate.

Recurenta a arătat că, deși a făcut dovada contrară cu privire la faptul că în prezent situația juridică a acestor sume de bani este certă: majorare capital social, prima instanță nu ținut cont de acest aspect reținând că majorarea s-a făcut după data controlului și respectiva dovadă nu răstoarnă prezumția de legalitate.

În aplicarea principiului enunțat de art. 11 din Codul fiscal, intimata a răsturnat practic obligația impusă de textul de lege, invocând prevalenta juridicului asupra economicului.

Or, instanța nu era chemată să analizeze fondul pricinii, ci să verifice doar existența actului de transfer al sumelor cu titlu de capital social și, față de lipsa de motivare a îndepărtării din apărare a respectivul înscris, să verifice dacă lipsa motivării este aptă să conducă la răsturnarea prezumției de legalitate, făcând trimitere, totodată, la aplicarea art. 13 alin. (6) din Codul de procedură fiscală.

Recurenta a apreciat, pornind de la lipsa motivării organului fiscal în ceea ce privește dovada transferului sumelor de bani cu titlu de aport la capital social, având în vedere natura juridică a societății și cetățenia asociaților, că s-a încălcat atât libertatea de circulație a capitalurilor, cât și dreptul de stabilire.

În aceste condiții a considerat că dreptul de acces la instanță este cenzurat câtă vreme organul fiscal nu a motivat îndepărtarea/nesocotirea conținutului actului de transfer care făcea trimitere la expedierea sumelor cu titlu de aport la majorarea capitalului social, iar prima instanță a apreciat că nu poate face aceste verificări întrucât ar antama fondul cauzei.

În consecință, este demonstrată și încălcarea dreptului la apărare, nemotivarea îndepărtării din cauză a unui act juridic din care rezultă fără dubiu destinația banilor, în contra celor reținute de organul fiscal și în lipsa oricărei alte operațiuni economice sau juridice care să poată oferi un alt temei, a condus la majorarea bazei impozabile cu o sumă extrem de mare, pentru care s-a stabilit un impozit suplimentar de plată foarte ridicat.

Recurenta a mai arătat că prin decizia atacată intimata a calculat și dobânzi față de împrejurarea că societatea a distribuit în avans dividende către asociați, or, conform art. 67 din Legea 31/1990, dividendele plătite nelegal se restituie la cererea societății.

Referitor la condiția pagubei iminente, a susținut că prima instanță a interpretat greșit normele legale incidente prin raportare la probele administrate.

Astfel, din actele contabile depuse la dosar rezultă că societatea nu are bani în cont și nici alte active, prin urmare cuantumul extrem de ridicat al sumelor suplimentare stabilite afectează grav situația societății, iar blocarea activității societății până la recuperarea sumelor poate conduce la insolvență.

Prin întâmpinare, intimata-pârâtă Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Tulcea a solicitat respingerea recursului și menținerea hotărârii atacate, fiind temeinică și legală.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor formulate de intimată și în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

Recurenta-reclamantă a învestit instanța de contencios administrativ cu o cerere vizând suspendarea executării Deciziei de impunere nr. x/14.09.2018 cu privire la obligațiile fiscale suplimentare stabilite în sarcina acesteia, constând în impozit pe profit în cuantum total de 3.244.146 RON, până la soluționarea definitivă a acțiunii privind anularea acestei decizii.

Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 "în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond".

Cu alte cuvinte, un act administrativ va putea fi suspendat din executarea sa numai în situația în care instanța va constata în mod temeinic îndeplinirea cumulativă a celor două condiții: existența unui caz bine justificat și necesitatea evitării unei pagube iminente ireparabile sau dificil de reparat.

Cazul bine justificat și iminența unei pagube sunt analizate în funcție de circumstanțele concrete ale fiecărei cauze, fiind lăsate la aprecierea judecătorului, care nu poate efectua decât o analiză sumară a aparenței dreptului, pe baza împrejurărilor de fapt și de drept prezentate de partea interesată, cu respectarea unui echilibru rezonabil între interesul public pe care autoritatea publică este obligată să îl îndeplinească și drepturile subiective sau interesele legitime private care pot fi afectate.

Prin prisma acestor condiții, soluția pronunțată de prima instanță și considerentele pe care s-a fundamentat sunt la adăpost de orice critică, întrucât s-a apreciat corect că nu pot fi reținute, în argumentarea cazului bine justificat, susținerile reclamantei legate de aspecte vizând nelegalitatea titlului de creanță deduse din utilizarea abuzivă a dreptului de apreciere a organului fiscal.

Criticile privind încălcarea principiului prevalenței economicului asupra juridicului, a dreptului la libera circulație a capitalurilor, a dreptului de stabilire, precum și a dreptului la un proces echitabil și a dreptului la apărare vor fi analizate în cadrul cercetării legalității actului administrativ, constituind apărări de fond, și nu în cadrul prezentului demers, cum în mod corect a apreciat și judecătorul fondului.

Referitor la susținerile privind nemotivarea deciziei atacate, într-adevăr, nemotivarea actului administrativ poate constitui un caz bine justificat cu condiția să fie evidentă, or, în cauză există o motivare a actului contestat, dat fiind faptul că reclamanta a fost în măsură să formuleze critici și pe fondul soluției autorității fiscale, însă respectiva motivare trebuie dezbătută pe fond.

Așadar, motivele de nelegalitate circumscrise de recurenta-reclamantă cazului bine justificat nu pot fi decelate printr-o verificare a aparenței dreptului, ci necesită o evaluare a aspectelor de fond, care ar depăși limitele procedurii sumare a suspendării de executare.

Instanța de control judiciar reține că aparența de nelegalitate poate viza și aspecte de drept material, însă este esențial ca motivele identificate să fie evidente, să nu implice examinarea fondului cauzei.

În jurisprudența sa constantă, secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți a reținut că pentru conturarea cazului temeinic justificat care să impună suspendarea unui act administrativ, instanța nu trebuie să procedeze la analizarea criticilor de nelegalitate pe care se întemeiază însăși cererea de anulare a actului administrativ, ci trebuie să-și limiteze verificarea doar la acele împrejurări vădite de fapt și/sau de drept care au capacitatea să producă o îndoială serioasă asupra prezumției de legalitate de care se bucură un act administrativ.

Astfel de împrejurări vădite, de fapt sau/și de drept care sunt de natură să producă o îndoială serioasă cu privire la legalitatea unui act administrativ au fost reținute de Înalta Curte ca fiind: emiterea unui act administrativ de către un organ necompetent sau cu depășirea competenței, actul administrativ emis în temeiul unor dispoziții legale declarate neconstituționale, nemotivarea actului administrativ, modificarea importantă a actului administrativ în calea recursului administrativ (reducerea importantă a cuantumului sumelor reținute ca obligații bugetare suplimentare), etc.

Or, în speță, recurenta-reclamantă a invocat ca împrejurări de fapt și de drept care să fie de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actelor administrative a căror suspendare se cere, tocmai criticile de nelegalitate care urmează/ar urma să fie analizate de instanța învestită cu cererea de anulare a respectivelor acte.

Prin urmare, în mod corect prima instanță a reținut faptul că s-au invocat aspecte ce țin de fondul cauzei care nu pot fi analizate într-o cerere de suspendare, în cadrul căreia nu se poate antama fondul dreptului dedus judecății.

În ceea ce privește cea de-a doua condiție, prevăzută de dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004, deși nu se mai impune a fi analizată, ambele condiții trebuind să fie îndeplinite cumulativ, se reține că noțiunea de pagubă iminentă are în vedere producerea unui prejudiciu, însă câtă vreme acest lucru are la bază un act administrativ care se bucură de prezumția de legalitate diminuarea patrimoniului are caracter prezumat legal, care nu se circumscrie cerințelor textului de lege sus-menționat.

Conchizând, Înalta Curte apreciază că toate criticile formulate sunt nefondate, soluția pronunțată de prima instanță reflectă interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale incidente în cauză.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, nefiind identificate motive de reformare a sentinței în limitele art. 488 alin. (1) pct. 8 din același cod.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamanta A. - societate în comandită împotriva Sentinței nr. 14 din 23 ianuarie 2019 a Curții de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 10 octombrie 2019.

GGC - OB