ÎCCJ, Decizia nr. 27/2020

Articolul 514 din Codul de procedură civilă prevede astfel:

Sesizarea s-a făcut de către Avocatul Poporului, atașându-se întreaga documentație constituită în legătură cu problema de drept ce face obiectul prezentului recurs în interesul legii.

Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare

Regulamentul-cadru privind stabilirea locurilor de muncă, a categoriilor de personal, a mărimii concrete a sporului pentru condiții de muncă, precum și a condițiilor de acordare a acestuia pentru familia ocupațională de funcții bugetare "Administrație" din administrația publică centrală, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 917/2017

Din examinarea practicii judiciare a curților de apel, Avocatul Poporului a apreciat că s-a conturat existența unei practici neunitare în ceea ce privește interpretarea și aplicarea anexei nr. VIII cap. II lit. A secțiunea II pct. 6 subpct. 6.2 lit. a) pct. 1 din Legea-cadru nr. 153/2017 în corelare cu dispozițiile art. 38 alin. (3), (4) și (6) din același act normativ, fiind identificate două orientări jurisprudențiale.

În prima orientare jurisprudențială, instanțele de judecată au apreciat că dispozițiile anexei nr. VIII cap. II lit. A secțiunea II pct. 6 subpct. 6.2 lit. a) pct. 1 din Legea-cadru nr. 153/2017 nu prevăd acordarea diferită a sporurilor pentru condiții de muncă, raportat la depășirea sau nedepășirea grilei de salarizare valabile în anul 2022, ci reglementează un drept necondiționat al personalului din instituțiile sanitare veterinare și pentru siguranța alimentelor de a beneficia de spor începând cu 1 ianuarie 2018, fără nicio distincție în raport cu atingerea, depășirea sau nedepășirea respectivei grile, prin majorarea cu 25% a salariului valabil la 31 decembrie 2017.

Într-o a doua orientare jurisprudențială, alte instanțe de judecată au apreciat că dispozițiile anexei nr. VIII cap. II lit. A secțiunea II pct. 6 subpct. 6.2 lit. a) pct. 1 din Legea-cadru nr. 153/2017 reglementează un drept salarial care se acordă condiționat fie începând cu 1 ianuarie 2018, dacă prin majorarea cu 25% a salariului valabil la 31 decembrie 2017 se depășește grila de salarizare valabilă în anul 2022, fie începând cu 1 ianuarie 2019, dacă nu se depășește grila stabilită pentru anul 2022, întrucât doar de la acest moment salariile sunt calculate conform art. 38 alin. (4) din Legea-cadru nr. 153/2017, prin acordarea primei creșteri de ¼ din diferența dintre salariul de bază reglementat de legiuitor pentru anul 2022 și cel din luna decembrie 2018.

Titularul sesizării a considerat ca fiind corectă prima opinie a instanțelor judecătorești, potrivit căreia sporul pentru condiții deosebite de muncă vătămătoare/periculoase reglementat de dispozițiile anexei nr. VIII cap. II lit. A secțiunea II pct. 6 subpct. 6.2 lit. a) pct. 1 din Legea-cadru nr. 153/2017 se acordă necondiționat de cuantumul salariului de bază, respectiv de atingerea, depășirea sau nedepășirea grilei de salarizare stabilite pentru anul 2022.

Argumentele Avocatului Poporului au în vedere respectarea a două principii esențiale în materia salarizării personalului: principiul egalității și principiul legalității.

În ceea ce privește respectarea principiului egalității, s-a susținut că luarea în considerare în aplicarea sporurilor menționate a cuantumului salariului de bază în funcție de depășirea grilei de salarizare din anul 2022 ar genera diferențe de tratament în cadrul aceleiași categorii de personal, fără a se ține seama de existența concretă a condițiilor de risc în care personalul își desfășoară efectiv activitatea, recunoscute de altfel prin buletinele de expertizare a locurilor de muncă ca fiind condiții deosebite de muncă vătămătoare/periculoase, or intenția legiuitorului a fost de a compensa prin sporul menționat personalul care lucrează astfel și nu de a crea diferențieri pentru aceeași categorie socioprofesională prin instituirea unor criterii care au ca efect neacordarea sporului.

Potrivit jurisprudenței constante a Curții Constituționale, situațiile în care se află anumite categorii de persoane trebuie să difere în esență pentru a se justifica deosebirea de tratament juridic, iar această deosebire de tratament trebuie să se bazeze pe un criteriu obiectiv și rațional (a se vedea în acest sens Decizia nr. 86/2003, Decizia nr. 476/2006, Decizia nr. 573/2011, Decizia nr. 366/2014, Decizia nr. 667/2016). Curtea a reținut că nesocotirea principiului egalității în drepturi are drept consecință neconstituționalitatea privilegiului sau a discriminării care a determinat, din punct de vedere normativ, încălcarea principiului. Potrivit jurisprudenței sale, Curtea a stabilit că discriminarea se bazează pe noțiunea de excludere de la un drept (Decizia Curții Constituționale nr. 62/1993), iar remediul constituțional specific, în cazul constatării neconstituționalității discriminării, îl reprezintă acordarea sau accesul la beneficiul dreptului (a se vedea în acest sens Decizia nr. 685/2012, Decizia nr. 164/2013 sau Decizia nr. 681/2014).

În aplicarea dispozițiilor art. 14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat, în mod constant, că discriminarea este acceptată dacă are o justificare obiectivă și rezonabilă. Într-o societate democratică este o astfel de discriminare aceea care urmărește un "scop legitim" și respectă "un raport de proporționalitate rezonabil între scopul urmărit și mijloacele utilizate pentru realizarea lui".

Potrivit Hotărârii Curții Europene a Drepturilor Omului (C.E.D.O.) pronunțată în Cauza Incze contra Austriei la 28 mai 1995, noțiunea de discriminare, în sensul art. 14 din Convenția europeană a drepturilor omului, cuprinde în general cazurile în care un individ sau un grup de indivizi se vede fără justificare adecvată, mai bine tratat decât altul, chiar dacă dispozițiile Convenției nu impun să îi fie acordat un tratament mai favorabil.

Motivat de cele de mai sus, titularul sesizării a considerat că interpretarea dispozițiilor anexei nr. VIII cap. II lit. A secțiunea II pct. 6 subpct. 6.2 lit. a) pct. 1 din Legea-cadru nr. 153/2017, în sensul acordării sporului pentru condiții deosebite de muncă vătămătoare/periculoase condiționat de cuantumul salariului de bază rezultat în urma aplicării etapizate a legii, creează diferențe între persoane care desfășoară aceeași activitate în condiții de risc, criteriu neprevăzut de lege.

Totodată, referitor la justificarea invocată de unele instanțe privind aplicarea prin analogie a Deciziei nr. 82/2018 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, se constată că aceasta a avut ca efect neaplicarea sporurilor pentru condiții vătămătoare/periculoase unei părți din personalul instituțiilor sanitar veterinare și pentru siguranța alimentelor, în condițiile în care aplicarea etapizată a legii de salarizare unitară are la bază respectarea principiului egalității.

Pe cale de consecință s-a concluzionat că dispozițiile anexei nr. VIII cap. II lit. A secțiunea II pct. 6 subpct. 6.2 lit. a) pct. 1 din Legea-cadru nr. 153/2017 reglementează acordarea sporului pentru condiții vătămătoare/periculoase necondiționat de cuantumul salariului de bază personalului din unitățile sanitare veterinare și pentru siguranța alimentelor, cu atât mai mult cu cât Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că "Statul este cel care este în măsură să stabilească ce beneficii trebuie plătite angajaților săi din bugetul de stat. Statul poate dispune introducerea, suspendarea sau încetarea plății unor astfel de beneficii prin modificări legislative corespunzătoare. Totuși, atunci când o dispoziție legală este în vigoare și prevede plata anumitor beneficii, iar condițiile stipulate sunt respectate, autoritățile nu pot refuza în mod deliberat plata acestora atâta timp cât dispozițiile legale rămân în vigoare"(Hotărârea din 8 noiembrie 2005 în Cauza Kechko contra Ucrainei, paragraful 23).

În acest context este de menționat punctul de vedere al Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, care, prin Hotărârea nr. 797/2019, a considerat că "acordarea diferențiată a sporului de muncă în condiții vătămătoare doar salariaților ale căror salarii de bază sunt mai mari decât cele stabilite pentru anul 2022 sau devin ulterior mai mari ca urmare a majorării salariale reglementate reprezintă discriminare. Valoarea salariului de bază stabilită prin lege nu face ca munca efectivă a petenților să fie lipsită de riscul de îmbolnăvire ori să scadă acest risc. În acordarea sporului de muncă în condiții vătămătoare sunt relevante existența sau nu a condițiilor deosebite de muncă, potrivit buletinelor de expertizare a locurilor de muncă, și nu nivelul de salarizare a angajaților".

În ceea ce privește respectarea principiului legalității, s-a arătat că intenția legiuitorului a fost de a recunoaște acordarea sporului pentru condiții vătămătoare pentru toți angajații.

Reglementarea distinctă a aplicării etapizate a salariului de bază și a aplicării sporurilor reiese din economia art. 160 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare, potrivit căruia "Salariul cuprinde salariul de bază, indemnizațiile, sporurile, precum și alte adaosuri", realizându-se astfel o distincție între salariul de bază și elementele adiționale ale acestuia, printre care și sporurile.

Totodată, din expunerea de motive la Legea pentru salarizarea personalului plătit din fonduri publice (PL-x 209/2017) rezultă că: "Prevederile legii se aplică etapizat, începând cu 1 iulie 2017, prin acordarea de majorări salariale în anii 2017-2021, prin acordarea în anul 2022 a salariilor de bază nominale prevăzute în anexele la lege, iar începând cu anul 2023 salariile de bază se vor stabili prin înmulțirea coeficienților prevăzuți în anexele la lege cu salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată în vigoare la acea dată. Cuantumul sporurilor, majorărilor, indemnizațiilor, compensațiilor, premiilor și al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare prevăzute în anexele la lege se determină utilizând salariul de bază/solda de funcție/salariul de funcție/indemnizația de încadrare stabilite conform celor de mai sus."

În același timp, raportat la art. 7 lit. a) și i) din Legea- cadru nr. 153/2017, se constată că, în timp ce salariul de bază reprezintă suma de bani la care are dreptul lunar personalul plătit din fonduri publice, corespunzător funcției, gradului/treptei profesionale, gradației, vechimii în specialitate, astfel cum este stabilită în anexele nr. I-IX, sporul reprezintă un element al salariului lunar/soldei lunare, acordat ca procent la salariul de bază, solda de funcție/salariul de funcție, indemnizația de încadrare, în condițiile legii, pentru fiecare categorie de personal.

Potrivit Deciziei nr. 700/2019 a Curții Constituționale, "începând cu anul 2019, celelalte drepturi salariale prevăzute de Legea-cadru nr. 153/2017 (sporuri, indemnizații, majorări etc.) vor fi determinate prin aplicarea procentelor prevăzute în conținutul legii și în anexe asupra salariului de bază, rezultând cuantumul acestora, care va fi acordat anual. Creșterea respectivă și data de aplicare se stabilesc prin legea anuală a bugetului de stat, cu respectarea principiului sustenabilității financiare, prevăzut de art. 6 lit. h) din Legea-cadru nr. 153/2017".

Așadar, din economia anexei nr. VIII cap. II lit. A secțiunea II pct. 6 subpct. 6.2 lit. a) pct. 1 din Legea-cadru nr. 153/2017 și a regulamentului aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 917/2017, raportat la dispozițiile art. 38 alin. (3) lit. a), alin. (4) și (6) din același act normativ, nu rezultă acordarea sporurilor pentru condiții de muncă în funcție de depășirea sau nedepășirea grilei de salarizare valabile în anul 2022 ca urmare a majorării, stabilindu-se numai dreptul personalului din instituțiile publice sanitare veterinare și pentru siguranța alimentelor de a beneficia de sporul pentru condiții deosebite de muncă vătămătoare/periculoase distinct, astfel că aplicarea etapizată vizează doar salariul de bază, de esența sporului pentru condiții de muncă fiind acordarea sa corespunzător timpului lucrat în locurile de muncă constatate ca fiind periculoase sau vătămătoare.

Condiționarea acordării salariului de atingerea cuantumului salariului de bază prevăzut pentru anul 2022 echivalează cu o prorogare a aplicării prevederilor art. 13 și 23 din Legea-cadru nr. 153/2017 (prorogare neprevăzută expres de lege) și, în consecință, determină încălcarea dispozițiilor legale referitoare la acordarea sporului pentru condiții corespunzător cu timpul lucrat în locurile de muncă determinate ca fiind periculoase sau vătămătoare. În această interpretare, personalul salarizat, deși desfășoară activitatea în condiții periculoase sau vătămătoare, obține sporul la o dată ulterioară (anul 2022 sau în momentul atingerii cuantumului salariului de bază cuvenit în 2022), indiferent de perioada în care a realizat în mod efectiv activitatea în condiții periculoase și vătămătoare.

Ministerul Public, prin punctul de vedere exprimat, a apreciat, în principal, că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 515 din Codul de procedură civilă referitoare la admisibilitatea recursului în interesul legii, întrucât rezolvarea chestiunii de drept în discuție nu mai este de actualitate, fiind tranșată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept prin Decizia nr. 82/2018, aspect evidențiat de instanța supremă în deciziile nr. 24/2020, 37/2020 și 46/2020, iar hotărârile judecătorești care exemplifică practica judiciară neunitară, atașate sesizării, sunt anterioare publicării celei din urmă hotărâri în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pe fondul sesizării, în subsidiar, a arătat că, în interpretarea și aplicarea prevederilor dispozițiilor cuprinse în anexa nr. VIII cap. II lit. A secțiunea II pct. 6 subpct. 6.2 lit. a) pct. 1 din Legea-cadru nr. 153/2017, în corelare cu dispozițiile art. 38 alin. (3), (4) și (6) din actul normativ anterior menționat, personalul din instituțiile publice sanitare veterinare și pentru siguranța alimentelor va beneficia de reglementarea aferentă sporului solicitat, în acord cu dispozițiile Hotărârii Guvernului nr. 917/2017, de la data la care beneficiază de salariul de bază stabilit de anexa nr. VIII la Legea-cadru nr. 153/2017, raportat la considerentele deciziilor anterior pronunțate, care sunt obligatorii pentru instanțe și în situații juridice similare în care principiul analogiei își găsește aplicarea.

Totodată, s-a menționat că acordarea sporului pentru condiții de muncă în cuantumul prevăzut de cap. I și II din anexa nr. VIII la Legea-cadru nr. 153/2017 este posibilă începând cu 1 ianuarie 2018 numai în situația în care salariul de bază este stabilit în raport cu nivelul prevăzut de anexa nr. VIII, caz în care toate sporurile prevăzute de Legea-cadru nr. 153/2017 se aplică salariului stabilit conform acesteia.

În aceste condiții, s-a considerat că nu este relevant în cazul drepturilor salariale cuvenite personalului din instituțiile sanitare veterinare și pentru siguranța alimentelor regulamentul aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 917/2017, întrucât acesta reglementează la nivel de act administrativ unilateral cu caracter normativ emis în aplicarea legii ipoteza în care sporul pentru condiții de muncă se aplică în considerarea Legii-cadru nr. 153/2017, fără a genera prin el însuși acordarea sporului pentru întregul personal plătit din fonduri publice, respectiv și în cazul celor al căror venit salarial nu a atins nivelul prevăzut pentru anul 2022.

Astfel, pentru perioada ulterioară datei de 1 ianuarie 2018, calcularea drepturilor salariale, inclusiv a sporului prevăzut de anexa nr. VIII cap. II lit. A secțiunea II pct. 6 subpct. 6.2 lit. a) pct. 1 din Legea-cadru nr. 153/2017 se realizează în concordanță cu prevederile art. 38 alin. (3) lit. a) din Legea-cadru nr. 153/2017. Pentru determinarea inițială a salariilor de bază cuvenite, începând cu luna ianuarie 2018 se procedează la aplicarea majorării de 25% la salariul de bază aferent lunii decembrie 2017, iar rezultatul obținut se compară cu salariile de bază corespunzătoare prevăzute în anexa nr. VIII la Legea-cadru nr. 153/2017 pentru anul 2022. În situația în care salariul de bază obținut prin aplicarea majorării de 25% este inferior nivelului aferent anului 2022, sporurile acordate sunt cele existente în plată la nivelul lunii decembrie 2017, majorate cu 25% conform art. 38 alin. (3) lit. a) din Legea-cadru nr. 153/2017, iar în situația în care salariul de bază este egal sau mai mare decât cel prevăzut în anexa nr. VIII pentru anul 2022, se acordă salariul de bază aferent anului 2022 și sporurile prevăzute în anexa nr. VIII cap. II lit. A secțiunea II pct. 6 subpct. 6.2.

Prin Decizia nr. 310 din 7 mai 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 663 din 9 august 2019, Curtea Constituțională a respins, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată și a constatat că prevederile art. 1 alin. (3), art. 6 lit. a) teza finală, art. 11 alin. (1), art. 24, art. 25 alin. (1) și art. 38 alin. (2) lit. b) și alin. (3) lit. e) din Legea-cadru nr. 153/2017 sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, prin Decizia nr. 82 din 26 noiembrie 2018, pronunțată în Dosarul nr. 2.450/1/2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 130 din 19 februarie 2019, a admis sesizarea formulată de Curtea de Apel Iași - Secția contencios administrativ și fiscal și, în interpretarea dispozițiilor notei 2 lit. c) pct. II lit. A cap. I din anexa nr. VIII la Legea-cadru nr. 153/2017, în corelare cu prevederile art. 38 alin. (1), alin. (2) lit. a), alin. (3) lit. a), alin. (4) și (6) din actul normativ anterior menționat, a stabilit că majorarea salariului de bază, de 15% pentru complexitatea muncii, nu se acordă pentru perioada 1 iulie 2017-31 decembrie 2017 și pentru anul 2018; pentru perioada 2019-2022 această majorare se acordă în condițiile stabilite la art. 38 alin. (4) din Legea-cadru nr. 153/2017 și, prin excepție, această majorare se acordă începând cu ianuarie 2018 sau cu data de la care salariile de bază, soldele de funcție/salariile de funcție, indemnizațiile de încadrare devin mai mari decât cele stabilite potrivit legii pentru anul 2022, ca urmare a majorărilor salariale reglementate.

Prin Decizia nr. 37 din 7 mai 2020, pronunțată în Dosarul nr. 291/1/2020 și publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 591 din 6 iulie 2020, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a respins, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Curtea de Apel București - Secția a IX-a contencios administrativ și fiscal în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept: "Cum se interpretează și aplică dispozițiile anexei VIII cap. II lit. A pct. II subpct. 6.2 lit. a) pct. 1 din Legea nr. 153/2017, modificată și completată, care prevăd că «Personalul din instituțiile publice sanitare veterinare și pentru siguranța alimentelor care este încadrat și își desfășoară activitatea în specialitatea funcțiilor specifice prevăzute în prezenta anexă beneficiază și de următoarele categorii de sporuri și drepturi: a) Sporuri: 1. Spor pentru condiții deosebite de muncă vătămătoare/periculoase care implică risc de îmbolnăvire și/sau contagiune directă sau indirectă, respectiv riscuri asociate datorate condițiilor specifice de desfășurare a activității - de până la 35%; (...)» în corelare cu dispozițiile art. 38 din Legea nr. 153/2017, modificată și completată?".

Prin raportul întocmit de judecătorii raportori desemnați, conform art. 516 alin. (5) din Codul de procedură civilă, s-a apreciat că în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor anexei nr. VIII cap. II lit. A secțiunea II pct. 6 subpct. 6.2 lit. a) pct. 1 din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, în corelare cu dispozițiile art. 38 alin. (3), (4) și (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, personalul din instituțiile publice beneficiază de sporul pentru condiții de muncă vătămătoare/periculoase astfel cum este reglementat de Legea- cadru nr. 153/2017 de la data la care salariile de bază, soldele de funcție/salariile de funcție, indemnizațiile de încadrare devin egale sau mai mari decât cele stabilite potrivit legii pentru anul 2022, ca urmare a majorărilor salariale reglementate.

Recursul în interesul legii îndeplinește condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 514 și 515 din Codul de procedură civilă, fiind exercitat de un subiect de drept căruia legea îi recunoaște legitimare procesuală și având ca obiect o problemă de drept pentru care s-a făcut dovada că a fost soluționată în mod diferit, prin hotărâri judecătorești definitive pronunțate de mai multe instanțe judecătorești de pe teritoriul țării.

Prin urmare, obiectul recursului în interesul legii se circumscrie dispozițiilor art. 514 din Codul de procedură civilă, și anume privește probleme de drept soluționate diferit de instanțele judecătorești.

În acest sens, Înalta Curte de Casație și Justiție este învestită, prin promovarea prezentului recurs în interesul legii, cu solicitarea de a statua asupra interpretării și aplicării dispozițiilor anexei nr. VIII cap. II lit. A secțiunea II pct. 6 subpct. 6.2 lit. a) pct. 1 din Legea-cadru nr. 153/2017, în corelare cu dispozițiile tranzitorii reglementate de art. 38 alin. (3), (4) și (6) din același act normativ, în litigii ce au ca obiect acordarea de către angajator a sporului pentru condiții deosebite de muncă vătămătoare/periculoase în situația personalului din instituțiile publice sanitare veterinare și pentru siguranța alimentelor salarizat în baza dispozițiilor art. 38 alin. (3) și (4) din Legea- cadru nr. 153/2017.

Verificând jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție, pronunțată anterior în mecanismele de unificare a practicii judiciare, urmează a se analiza dacă deciziile ce au avut a interpreta dispozițiile art. 38 din Legea-cadru nr. 153/2017 reprezintă o cauză de inadmisibilitate a prezentei sesizări.

Astfel, prin Decizia nr. 82 din 26 noiembrie 2018, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a stabilit că, în interpretarea dispozițiilor notei 2 lit. c) pct. II lit. A cap. I din anexa nr. VIII la Legea-cadru nr. 153/2017 în corelare cu prevederile art. 38 alin. (1), alin. (2) lit. a), alin. (3) lit. a), alin. (4) și (6) din actul normativ anterior menționat, majorarea salariului de bază, de 15% pentru complexitatea muncii, nu se acordă pentru perioada 1 iulie 2017-31 decembrie 2017 și pentru anul 2018; pentru perioada 2019-2022, această majorare se acordă în condițiile stabilite la art. 38 alin. (4) din Legea-cadru nr. 153/2017; prin excepție, această majorare se acordă începând cu ianuarie 2018 sau cu data de la care salariile de bază, soldele de funcție/salariile de funcție, indemnizațiile de încadrare devin mai mari decât cele stabilite potrivit legii pentru anul 2022, ca urmare a majorărilor salariale reglementate.

Prin Decizia nr. 24 din 2 martie 2020, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a respins ca inadmisibilă sesizarea referitoare la aplicarea etapizată a dispozițiilor art. 22 alin. (2) din Legea- cadru nr. 153/2017 privind sporul de 15% prevăzut pentru persoane cu handicap grav și accentuat, cu motivarea că norma este clară, problema de drept nu este dificilă, iar Decizia nr. 82/2018 a făcut o analiză aprofundată a contextului legislativ reprezentat de Legea-cadru nr. 153/2017, în privința categoriilor de personal ce fac excepție de la regula instituită în art. 38 alin. (3) lit. a) din Legea-cadru nr. 153/2017, excepția, strict prevăzută la lit. j) a aceluiași articol, vizând cuantumul sporului reglementat la art. 22 alin. (1), iar nu categoria de persoane cu handicap care pot beneficia de acest spor, cum în mod corect s-a reținut în argumentarea celei de-a doua opinii jurisprudențiale prezentate.

Prin Decizia nr. 37 din 7 mai 2020, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, având a dezlega aceeași problemă de drept precum cea dedusă prezentei judecăți, a respins ca inadmisibilă sesizarea, concluzionând că problema nu comportă o reală dificultate, iar cerința noutății chestiunii de drept, în sensul dispozițiilor art. 519 din Codul de procedură civilă, nu este îndeplinită, întrucât, pe de o parte, analiza practicii judiciare, expusă anterior, evidențiază faptul că problema de drept a primit dezlegare din partea instanțelor, iar, pe de altă parte, față de cele anterior redate din Decizia nr. 82 din 26 noiembrie 2018 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, rezultă că instanța supremă, pe calea mecanismului de unificare a practicii judiciare, a dezlegat chestiunea de drept privind interpretarea dispozițiilor art. 38 alin. (1), alin. (2) lit. a), alin. (3) lit. a), alin. (4) și (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, referitoare la aplicarea etapizată a prevederilor legii incidente, și în problema de drept din prezenta sesizare, raportat la care se solicită interpretarea dispozițiilor anexei nr. VIII cap. II lit. A secțiunea II pct. 6 subpct. 6.2 lit. a) pct. 1 din Legea-cadru nr. 153/2017.

Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, prin Decizia nr. 46 din 22 iunie 2020, a respins ca inadmisibilă sesizarea referitoare la aplicarea etapizată a unui alt spor pentru condiții de muncă reglementat pentru funcționarii publici, de până la 15%, prevăzut în anexa nr. VIII cap. I lit. B din Legea-cadru nr. 153/2017, apreciindu-se, prin raport, că, "deși sesizarea aduce ( ) o chestiune de drept aparent nouă, ce nu a mai fost formulată anterior sub această formă, cu privire la aceeași categorie profesională sau aceleași drepturi salariale, aspectele referitoare la modalitatea de aplicare a art. 38 din Legea-cadru nr. 153/2017, prin corelare cu diferite categorii de sporuri, și-au pierdut consistența noutății, fiind analizate în jurisprudența anterioară a instanței supreme, considerentele deciziilor obligatorii anterior pronunțate fiind necesar a fi urmate și în situații juridice similare, în care principiul analogiei își găsește aplicarea".

Invocând deciziile prezentate anterior, prin punctul de vedere exprimat în această cauză, procurorul general a considerat că recursul în interesul legii nu mai probează un interes, câtă vreme a intervenit un reper jurisprudențial al Înaltei Curți de Casație și Justiție ca instanță cu atribuții de unificare a jurisprudenței, rezolvarea problemei de drept nemaifiind de actualitate.

În analiza acestui aspect este de reținut că instanța supremă a pronunțat o hotărâre prealabilă cu privire la modalitatea de aplicare a normei tranzitorii (art. 38 din Legea- cadru nr. 153/2017) în privința unei majorări a salariului de bază, după care a respins alte două sesizări referitoare la aplicarea aceleiași dispoziții tranzitorii în privința unor sporuri reglementate de noua lege, cu motivarea că nu este îndeplinită condiția noutății, fiind aplicabile, prin analogie, considerentele primei decizii, iar în Decizia nr. 24/2020 s-a referit la inaplicabilitatea unor dispoziții de excepție conținute în art. 38 alin. (3) din lege.

Însă, aceasta nu conduce de plano la o soluție de inadmisibilitate a recursului în interesul legii, întrucât sesizarea pendinte privește o altă dispoziție de drept substanțial reglementată de lege (un spor salarial, și nu o majorare a salariului de bază), iar analogia nu reprezintă decât o metodă de interpretare și de aplicare a dreptului, care operează atunci când pentru o anumită situație juridică nu există norme juridice civile care să o reglementeze, putând fi invocată pentru a indica utilitatea folosirii unui raționament juridic identic, însă nu și pentru a-l impune.

În acest sens sunt incidente dispozițiile art. 1 din Codul civil:

Condițiile de admisibilitate ale recursului în interesul legii sunt distincte de cele prevăzute în cazul dezlegării unor chestiuni de drept, lipsind cerințele noutății, gradului de dificultate sau necesitatea evaluării potențialului de neclaritate al normei care ar atrage dezvoltarea unei practici neunitare, condiția necesară și suficientă fiind existența unor hotărâri judecătorești care au interpretat neunitar o normă de drept.

În plus, este de reținut că prin Decizia nr. 82/2018 instanța supremă nu a examinat aplicarea art. 38 din Legea- cadru nr. 153/2017 necondiționat sau din perspectiva sporului pentru condiții vătămătoare, precum în situația pendinte, ci în legătură cu o dispoziție din lege ce reglementează majorarea salariului de bază cu un procent de 15% pentru complexitatea muncii, majorările salariului de bază având o altă natură juridică față de sporurile reglementate pentru un anume specific al muncii. În paragraful 81 din decizie se prevede că, "începând cu anul 2019, celelalte drepturi salariale prevăzute de Legea- cadru nr. 153/2017 (sporuri, indemnizații, majorări etc.) vor fi determinate prin aplicarea procentelor prevăzute în conținutul legii și în anexe asupra salariului de bază, rezultând cuantumul ac