Decizia nr. 27 din 26 octombrie 2020

Articolul 514 din Codul de procedură civilă prevede astfel:

Sesizarea s-a făcut de către Avocatul Poporului, ataşându-se întreaga documentaţie constituită în legătură cu problema de drept ce face obiectul prezentului recurs în interesul legii.

Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare

Regulamentul-cadru privind stabilirea locurilor de muncă, a categoriilor de personal, a mărimii concrete a sporului pentru condiţii de muncă, precum şi a condiţiilor de acordare a acestuia pentru familia ocupaţională de funcţii bugetare „Administraţie” din administraţia publică centrală, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 917/2017

Din examinarea practicii judiciare a curţilor de apel, Avocatul Poporului a apreciat că s-a conturat existenţa unei practici neunitare în ceea ce priveşte interpretarea şi aplicarea anexei nr. VIII cap. II lit. A secţiunea II pct. 6 subpct. 6.2 lit. a) pct. 1 din Legea-cadru nr. 153/2017 în corelare cu dispoziţiile art. 38 alin. (3), (4) şi (6) din acelaşi act normativ, fiind identificate două orientări jurisprudenţiale.

În prima orientare jurisprudenţială, instanţele de judecată au apreciat că dispoziţiile anexei nr. VIII cap. II lit. A secţiunea II pct. 6 subpct. 6.2 lit. a) pct. 1 din Legea-cadru nr. 153/2017 nu prevăd acordarea diferită a sporurilor pentru condiţii de muncă, raportat la depăşirea sau nedepăşirea grilei de salarizare valabile în anul 2022, ci reglementează un drept necondiţionat al personalului din instituţiile sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor de a beneficia de spor începând cu 1 ianuarie 2018, fără nicio distincţie în raport cu atingerea, depăşirea sau nedepăşirea respectivei grile, prin majorarea cu 25% a salariului valabil la 31 decembrie 2017.

Într-o a doua orientare jurisprudenţială, alte instanţe de judecată au apreciat că dispoziţiile anexei nr. VIII cap. II lit. A secţiunea II pct. 6 subpct. 6.2 lit. a) pct. 1 din Legea-cadru nr. 153/2017 reglementează un drept salarial care se acordă condiţionat fie începând cu 1 ianuarie 2018, dacă prin majorarea cu 25% a salariului valabil la 31 decembrie 2017 se depăşeşte grila de salarizare valabilă în anul 2022, fie începând cu 1 ianuarie 2019, dacă nu se depăşeşte grila stabilită pentru anul 2022, întrucât doar de la acest moment salariile sunt calculate conform art. 38 alin. (4) din Legea-cadru nr. 153/2017, prin acordarea primei creşteri de ¼ din diferenţa dintre salariul de bază reglementat de legiuitor pentru anul 2022 şi cel din luna decembrie 2018.

Titularul sesizării a considerat ca fiind corectă prima opinie a instanţelor judecătoreşti, potrivit căreia sporul pentru condiţii deosebite de muncă vătămătoare/periculoase reglementat de dispoziţiile anexei nr. VIII cap. II lit. A secţiunea II pct. 6 subpct. 6.2 lit. a) pct. 1 din Legea-cadru nr. 153/2017 se acordă necondiţionat de cuantumul salariului de bază, respectiv de atingerea, depăşirea sau nedepăşirea grilei de salarizare stabilite pentru anul 2022.

Argumentele Avocatului Poporului au în vedere respectarea a două principii esenţiale în materia salarizării personalului: principiul egalităţii şi principiul legalităţii.

În ceea ce priveşte respectarea principiului egalităţii, s-a susţinut că luarea în considerare în aplicarea sporurilor menţionate a cuantumului salariului de bază în funcţie de depăşirea grilei de salarizare din anul 2022 ar genera diferenţe de tratament în cadrul aceleiaşi categorii de personal, fără a se ţine seama de existenţa concretă a condiţiilor de risc în care personalul îşi desfăşoară efectiv activitatea, recunoscute de altfel prin buletinele de expertizare a locurilor de muncă ca fiind condiţii deosebite de muncă vătămătoare/periculoase, or intenţia legiuitorului a fost de a compensa prin sporul menţionat personalul care lucrează astfel şi nu de a crea diferenţieri pentru aceeaşi categorie socioprofesională prin instituirea unor criterii care au ca efect neacordarea sporului.

Potrivit jurisprudenţei constante a Curţii Constituţionale, situaţiile în care se află anumite categorii de persoane trebuie să difere în esenţă pentru a se justifica deosebirea de tratament juridic, iar această deosebire de tratament trebuie să se bazeze pe un criteriu obiectiv şi raţional (a se vedea în acest sens Decizia nr. 86/2003, Decizia nr. 476/2006, Decizia nr. 573/2011, Decizia nr. 366/2014, Decizia nr. 667/2016). Curtea a reţinut că nesocotirea principiului egalităţii în drepturi are drept consecinţă neconstituţionalitatea privilegiului sau a discriminării care a determinat, din punct de vedere normativ, încălcarea principiului. Potrivit jurisprudenţei sale, Curtea a stabilit că discriminarea se bazează pe noţiunea de excludere de la un drept (Decizia Curţii Constituţionale nr. 62/1993), iar remediul constituţional specific, în cazul constatării neconstituţionalităţii discriminării, îl reprezintă acordarea sau accesul la beneficiul dreptului (a se vedea în acest sens Decizia nr. 685/2012, Decizia nr. 164/2013 sau Decizia nr. 681/2014).

În aplicarea dispoziţiilor art. 14 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat, în mod constant, că discriminarea este acceptată dacă are o justificare obiectivă şi rezonabilă. Într-o societate democratică este o astfel de discriminare aceea care urmăreşte un „scop legitim” şi respectă „un raport de proporţionalitate rezonabil între scopul urmărit şi mijloacele utilizate pentru realizarea lui”.

Potrivit Hotărârii Curţii Europene a Drepturilor Omului (C.E.D.O.) pronunţată în Cauza Incze contra Austriei la 28 mai 1995, noţiunea de discriminare, în sensul art. 14 din Convenţia europeană a drepturilor omului, cuprinde în general cazurile în care un individ sau un grup de indivizi se vede fără justificare adecvată, mai bine tratat decât altul, chiar dacă dispoziţiile Convenţiei nu impun să îi fie acordat un tratament mai favorabil.

Motivat de cele de mai sus, titularul sesizării a considerat că interpretarea dispoziţiilor anexei nr. VIII cap. II lit. A secţiunea II pct. 6 subpct. 6.2 lit. a) pct. 1 din Legea-cadru nr. 153/2017, în sensul acordării sporului pentru condiţii deosebite de muncă vătămătoare/periculoase condiţionat de cuantumul salariului de bază rezultat în urma aplicării etapizate a legii, creează diferenţe între persoane care desfăşoară aceeaşi activitate în condiţii de risc, criteriu neprevăzut de lege.

Totodată, referitor la justificarea invocată de unele instanţe privind aplicarea prin analogie a Deciziei nr. 82/2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, se constată că aceasta a avut ca efect neaplicarea sporurilor pentru condiţii vătămătoare/periculoase unei părţi din personalul instituţiilor sanitar veterinare şi pentru siguranţa alimentelor, în condiţiile în care aplicarea etapizată a legii de salarizare unitară are la bază respectarea principiului egalităţii.

Pe cale de consecinţă s-a concluzionat că dispoziţiile anexei nr. VIII cap. II lit. A secţiunea II pct. 6 subpct. 6.2 lit. a) pct. 1 din Legea-cadru nr. 153/2017 reglementează acordarea sporului pentru condiţii vătămătoare/periculoase necondiţionat de cuantumul salariului de bază personalului din unităţile sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor, cu atât mai mult cu cât Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că „Statul este cel care este în măsură să stabilească ce beneficii trebuie plătite angajaţilor săi din bugetul de stat. Statul poate dispune introducerea, suspendarea sau încetarea plăţii unor astfel de beneficii prin modificări legislative corespunzătoare. Totuşi, atunci când o dispoziţie legală este în vigoare şi prevede plata anumitor beneficii, iar condiţiile stipulate sunt respectate, autorităţile nu pot refuza în mod deliberat plata acestora atâta timp cât dispoziţiile legale rămân în vigoare”(Hotărârea din 8 noiembrie 2005 în Cauza Kechko contra Ucrainei, paragraful 23).

În acest context este de menţionat punctul de vedere al Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării, care, prin Hotărârea nr. 797/2019, a considerat că „acordarea diferenţiată a sporului de muncă în condiţii vătămătoare doar salariaţilor ale căror salarii de bază sunt mai mari decât cele stabilite pentru anul 2022 sau devin ulterior mai mari ca urmare a majorării salariale reglementate reprezintă discriminare. Valoarea salariului de bază stabilită prin lege nu face ca munca efectivă a petenţilor să fie lipsită de riscul de îmbolnăvire ori să scadă acest risc. În acordarea sporului de muncă în condiţii vătămătoare sunt relevante existenţa sau nu a condiţiilor deosebite de muncă, potrivit buletinelor de expertizare a locurilor de muncă, şi nu nivelul de salarizare a angajaţilor”.

În ceea ce priveşte respectarea principiului legalităţii, s-a arătat că intenţia legiuitorului a fost de a recunoaşte acordarea sporului pentru condiţii vătămătoare pentru toţi angajaţii.

Reglementarea distinctă a aplicării etapizate a salariului de bază şi a aplicării sporurilor reiese din economia art. 160 din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, potrivit căruia „Salariul cuprinde salariul de bază, indemnizaţiile, sporurile, precum şi alte adaosuri”, realizându-se astfel o distincţie între salariul de bază şi elementele adiţionale ale acestuia, printre care şi sporurile.

Totodată, din expunerea de motive la Legea pentru salarizarea personalului plătit din fonduri publice (PL-x 209/2017) rezultă că: „Prevederile legii se aplică etapizat, începând cu 1 iulie 2017, prin acordarea de majorări salariale în anii 2017-2021, prin acordarea în anul 2022 a salariilor de bază nominale prevăzute în anexele la lege, iar începând cu anul 2023 salariile de bază se vor stabili prin înmulţirea coeficienţilor prevăzuţi în anexele la lege cu salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată în vigoare la acea dată. Cuantumul sporurilor, majorărilor, indemnizaţiilor, compensaţiilor, premiilor şi al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare prevăzute în anexele la lege se determină utilizând salariul de bază/solda de funcţie/salariul de funcţie/indemnizaţia de încadrare stabilite conform celor de mai sus.”

În acelaşi timp, raportat la art. 7 lit. a) şi i) din Legea- cadru nr. 153/2017, se constată că, în timp ce salariul de bază reprezintă suma de bani la care are dreptul lunar personalul plătit din fonduri publice, corespunzător funcţiei, gradului/treptei profesionale, gradaţiei, vechimii în specialitate, astfel cum este stabilită în anexele nr. I-IX, sporul reprezintă un element al salariului lunar/soldei lunare, acordat ca procent la salariul de bază, solda de funcţie/salariul de funcţie, indemnizaţia de încadrare, în condiţiile legii, pentru fiecare categorie de personal.

Potrivit Deciziei nr. 700/2019 a Curţii Constituţionale, „începând cu anul 2019, celelalte drepturi salariale prevăzute de Legea-cadru nr. 153/2017 (sporuri, indemnizaţii, majorări etc.) vor fi determinate prin aplicarea procentelor prevăzute în conţinutul legii şi în anexe asupra salariului de bază, rezultând cuantumul acestora, care va fi acordat anual. Creşterea respectivă şi data de aplicare se stabilesc prin legea anuală a bugetului de stat, cu respectarea principiului sustenabilităţii financiare, prevăzut de art. 6 lit. h) din Legea-cadru nr. 153/2017”.

Aşadar, din economia anexei nr. VIII cap. II lit. A secţiunea II pct. 6 subpct. 6.2 lit. a) pct. 1 din Legea-cadru nr. 153/2017 şi a regulamentului aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 917/2017, raportat la dispoziţiile art. 38 alin. (3) lit. a), alin. (4) şi (6) din acelaşi act normativ, nu rezultă acordarea sporurilor pentru condiţii de muncă în funcţie de depăşirea sau nedepăşirea grilei de salarizare valabile în anul 2022 ca urmare a majorării, stabilindu-se numai dreptul personalului din instituţiile publice sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor de a beneficia de sporul pentru condiţii deosebite de muncă vătămătoare/periculoase distinct, astfel că aplicarea etapizată vizează doar salariul de bază, de esenţa sporului pentru condiţii de muncă fiind acordarea sa corespunzător timpului lucrat în locurile de muncă constatate ca fiind periculoase sau vătămătoare.

Condiţionarea acordării salariului de atingerea cuantumului salariului de bază prevăzut pentru anul 2022 echivalează cu o prorogare a aplicării prevederilor art. 13 şi 23 din Legea-cadru nr. 153/2017 (prorogare neprevăzută expres de lege) şi, în consecinţă, determină încălcarea dispoziţiilor legale referitoare la acordarea sporului pentru condiţii corespunzător cu timpul lucrat în locurile de muncă determinate ca fiind periculoase sau vătămătoare. În această interpretare, personalul salarizat, deşi desfăşoară activitatea în condiţii periculoase sau vătămătoare, obţine sporul la o dată ulterioară (anul 2022 sau în momentul atingerii cuantumului salariului de bază cuvenit în 2022), indiferent de perioada în care a realizat în mod efectiv activitatea în condiţii periculoase şi vătămătoare.

Ministerul Public, prin punctul de vedere exprimat, a apreciat, în principal, că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 515 din Codul de procedură civilă referitoare la admisibilitatea recursului în interesul legii, întrucât rezolvarea chestiunii de drept în discuţie nu mai este de actualitate, fiind tranşată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept prin Decizia nr. 82/2018, aspect evidenţiat de instanţa supremă în deciziile nr. 24/2020, 37/2020 şi 46/2020, iar hotărârile judecătoreşti care exemplifică practica judiciară neunitară, ataşate sesizării, sunt anterioare publicării celei din urmă hotărâri în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pe fondul sesizării, în subsidiar, a arătat că, în interpretarea şi aplicarea prevederilor dispoziţiilor cuprinse în anexa nr. VIII cap. II lit. A secţiunea II pct. 6 subpct. 6.2 lit. a) pct. 1 din Legea-cadru nr. 153/2017, în corelare cu dispoziţiile art. 38 alin. (3), (4) şi (6) din actul normativ anterior menţionat, personalul din instituţiile publice sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor va beneficia de reglementarea aferentă sporului solicitat, în acord cu dispoziţiile Hotărârii Guvernului nr. 917/2017, de la data la care beneficiază de salariul de bază stabilit de anexa nr. VIII la Legea-cadru nr. 153/2017, raportat la considerentele deciziilor anterior pronunţate, care sunt obligatorii pentru instanţe şi în situaţii juridice similare în care principiul analogiei îşi găseşte aplicarea.

Totodată, s-a menţionat că acordarea sporului pentru condiţii de muncă în cuantumul prevăzut de cap. I şi II din anexa nr. VIII la Legea-cadru nr. 153/2017 este posibilă începând cu 1 ianuarie 2018 numai în situaţia în care salariul de bază este stabilit în raport cu nivelul prevăzut de anexa nr. VIII, caz în care toate sporurile prevăzute de Legea-cadru nr. 153/2017 se aplică salariului stabilit conform acesteia.

În aceste condiţii, s-a considerat că nu este relevant în cazul drepturilor salariale cuvenite personalului din instituţiile sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor regulamentul aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 917/2017, întrucât acesta reglementează la nivel de act administrativ unilateral cu caracter normativ emis în aplicarea legii ipoteza în care sporul pentru condiţii de muncă se aplică în considerarea Legii-cadru nr. 153/2017, fără a genera prin el însuşi acordarea sporului pentru întregul personal plătit din fonduri publice, respectiv şi în cazul celor al căror venit salarial nu a atins nivelul prevăzut pentru anul 2022.

Astfel, pentru perioada ulterioară datei de 1 ianuarie 2018, calcularea drepturilor salariale, inclusiv a sporului prevăzut de anexa nr. VIII cap. II lit. A secţiunea II pct. 6 subpct. 6.2 lit. a) pct. 1 din Legea-cadru nr. 153/2017 se realizează în concordanţă cu prevederile art. 38 alin. (3) lit. a) din Legea-cadru nr. 153/2017. Pentru determinarea iniţială a salariilor de bază cuvenite, începând cu luna ianuarie 2018 se procedează la aplicarea majorării de 25% la salariul de bază aferent lunii decembrie 2017, iar rezultatul obţinut se compară cu salariile de bază corespunzătoare prevăzute în anexa nr. VIII la Legea-cadru nr. 153/2017 pentru anul 2022. În situaţia în care salariul de bază obţinut prin aplicarea majorării de 25% este inferior nivelului aferent anului 2022, sporurile acordate sunt cele existente în plată la nivelul lunii decembrie 2017, majorate cu 25% conform art. 38 alin. (3) lit. a) din Legea-cadru nr. 153/2017, iar în situaţia în care salariul de bază este egal sau mai mare decât cel prevăzut în anexa nr. VIII pentru anul 2022, se acordă salariul de bază aferent anului 2022 şi sporurile prevăzute în anexa nr. VIII cap. II lit. A secţiunea II pct. 6 subpct. 6.2.

Prin Decizia nr. 310 din 7 mai 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 663 din 9 august 2019, Curtea Constituţională a respins, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată şi a constatat că prevederile art. 1 alin. (3), art. 6 lit. a) teza finală, art. 11 alin. (1), art. 24, art. 25 alin. (1) şi art. 38 alin. (2) lit. b) şi alin. (3) lit. e) din Legea-cadru nr. 153/2017 sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, prin Decizia nr. 82 din 26 noiembrie 2018, pronunţată în Dosarul nr. 2.450/1/2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 130 din 19 februarie 2019, a admis sesizarea formulată de Curtea de Apel Iaşi – Secţia contencios administrativ şi fiscal şi, în interpretarea dispoziţiilor notei 2 lit. c) pct. II lit. A cap. I din anexa nr. VIII la Legea-cadru nr. 153/2017, în corelare cu prevederile art. 38 alin. (1), alin. (2) lit. a), alin. (3) lit. a), alin. (4) şi (6) din actul normativ anterior menţionat, a stabilit că majorarea salariului de bază, de 15% pentru complexitatea muncii, nu se acordă pentru perioada 1 iulie 2017-31 decembrie 2017 şi pentru anul 2018; pentru perioada 2019-2022 această majorare se acordă în condiţiile stabilite la art. 38 alin. (4) din Legea-cadru nr. 153/2017 şi, prin excepţie, această majorare se acordă începând cu ianuarie 2018 sau cu data de la care salariile de bază, soldele de funcţie/salariile de funcţie, indemnizaţiile de încadrare devin mai mari decât cele stabilite potrivit legii pentru anul 2022, ca urmare a majorărilor salariale reglementate.

Prin Decizia nr. 37 din 7 mai 2020, pronunţată în Dosarul nr. 291/1/2020 şi publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 591 din 6 iulie 2020, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a respins, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept: „Cum se interpretează şi aplică dispoziţiile anexei VIII cap. II lit. A pct. II subpct. 6.2 lit. a) pct. 1 din Legea nr. 153/2017, modificată şi completată, care prevăd că «Personalul din instituţiile publice sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor care este încadrat şi îşi desfăşoară activitatea în specialitatea funcţiilor specifice prevăzute în prezenta anexă beneficiază şi de următoarele categorii de sporuri şi drepturi: a) Sporuri: 1. Spor pentru condiţii deosebite de muncă vătămătoare/periculoase care implică risc de îmbolnăvire şi/sau contagiune directă sau indirectă, respectiv riscuri asociate datorate condiţiilor specifice de desfăşurare a activităţii – de până la 35%; (…)» în corelare cu dispoziţiile art. 38 din Legea nr. 153/2017, modificată şi completată?”.

Prin raportul întocmit de judecătorii raportori desemnaţi, conform art. 516 alin. (5) din Codul de procedură civilă, s-a apreciat că în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor anexei nr. VIII cap. II lit. A secţiunea II pct. 6 subpct. 6.2 lit. a) pct. 1 din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, în corelare cu dispoziţiile art. 38 alin. (3), (4) şi (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, personalul din instituţiile publice beneficiază de sporul pentru condiţii de muncă vătămătoare/periculoase astfel cum este reglementat de Legea- cadru nr. 153/2017 de la data la care salariile de bază, soldele de funcţie/salariile de funcţie, indemnizaţiile de încadrare devin egale sau mai mari decât cele stabilite potrivit legii pentru anul 2022, ca urmare a majorărilor salariale reglementate.

Recursul în interesul legii îndeplineşte condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 514 şi 515 din Codul de procedură civilă, fiind exercitat de un subiect de drept căruia legea îi recunoaşte legitimare procesuală şi având ca obiect o problemă de drept pentru care s-a făcut dovada că a fost soluţionată în mod diferit, prin hotărâri judecătoreşti definitive pronunţate de mai multe instanţe judecătoreşti de pe teritoriul ţării.

Prin urmare, obiectul recursului în interesul legii se circumscrie dispoziţiilor art. 514 din Codul de procedură civilă, şi anume priveşte probleme de drept soluţionate diferit de instanţele judecătoreşti.

În acest sens, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este învestită, prin promovarea prezentului recurs în interesul legii, cu solicitarea de a statua asupra interpretării şi aplicării dispoziţiilor anexei nr. VIII cap. II lit. A secţiunea II pct. 6 subpct. 6.2 lit. a) pct. 1 din Legea-cadru nr. 153/2017, în corelare cu dispoziţiile tranzitorii reglementate de art. 38 alin. (3), (4) şi (6) din acelaşi act normativ, în litigii ce au ca obiect acordarea de către angajator a sporului pentru condiţii deosebite de muncă vătămătoare/periculoase în situaţia personalului din instituţiile publice sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor salarizat în baza dispoziţiilor art. 38 alin. (3) şi (4) din Legea- cadru nr. 153/2017.

Verificând jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pronunţată anterior în mecanismele de unificare a practicii judiciare, urmează a se analiza dacă deciziile ce au avut a interpreta dispoziţiile art. 38 din Legea-cadru nr. 153/2017 reprezintă o cauză de inadmisibilitate a prezentei sesizări.

Astfel, prin Decizia nr. 82 din 26 noiembrie 2018, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a stabilit că, în interpretarea dispoziţiilor notei 2 lit. c) pct. II lit. A cap. I din anexa nr. VIII la Legea-cadru nr. 153/2017 în corelare cu prevederile art. 38 alin. (1), alin. (2) lit. a), alin. (3) lit. a), alin. (4) şi (6) din actul normativ anterior menţionat, majorarea salariului de bază, de 15% pentru complexitatea muncii, nu se acordă pentru perioada 1 iulie 2017-31 decembrie 2017 şi pentru anul 2018; pentru perioada 2019-2022, această majorare se acordă în condiţiile stabilite la art. 38 alin. (4) din Legea-cadru nr. 153/2017; prin excepţie, această majorare se acordă începând cu ianuarie 2018 sau cu data de la care salariile de bază, soldele de funcţie/salariile de funcţie, indemnizaţiile de încadrare devin mai mari decât cele stabilite potrivit legii pentru anul 2022, ca urmare a majorărilor salariale reglementate.

Prin Decizia nr. 24 din 2 martie 2020, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a respins ca inadmisibilă sesizarea referitoare la aplicarea etapizată a dispoziţiilor art. 22 alin. (2) din Legea- cadru nr. 153/2017 privind sporul de 15% prevăzut pentru persoane cu handicap grav şi accentuat, cu motivarea că norma este clară, problema de drept nu este dificilă, iar Decizia nr. 82/2018 a făcut o analiză aprofundată a contextului legislativ reprezentat de Legea-cadru nr. 153/2017, în privinţa categoriilor de personal ce fac excepţie de la regula instituită în art. 38 alin. (3) lit. a) din Legea-cadru nr. 153/2017, excepţia, strict prevăzută la lit. j) a aceluiaşi articol, vizând cuantumul sporului reglementat la art. 22 alin. (1), iar nu categoria de persoane cu handicap care pot beneficia de acest spor, cum în mod corect s-a reţinut în argumentarea celei de-a doua opinii jurisprudenţiale prezentate.

Prin Decizia nr. 37 din 7 mai 2020, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, având a dezlega aceeaşi problemă de drept precum cea dedusă prezentei judecăţi, a respins ca inadmisibilă sesizarea, concluzionând că problema nu comportă o reală dificultate, iar cerinţa noutăţii chestiunii de drept, în sensul dispoziţiilor art. 519 din Codul de procedură civilă, nu este îndeplinită, întrucât, pe de o parte, analiza practicii judiciare, expusă anterior, evidenţiază faptul că problema de drept a primit dezlegare din partea instanţelor, iar, pe de altă parte, faţă de cele anterior redate din Decizia nr. 82 din 26 noiembrie 2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, rezultă că instanţa supremă, pe calea mecanismului de unificare a practicii judiciare, a dezlegat chestiunea de drept privind interpretarea dispoziţiilor art. 38 alin. (1), alin. (2) lit. a), alin. (3) lit. a), alin. (4) şi (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, referitoare la aplicarea etapizată a prevederilor legii incidente, şi în problema de drept din prezenta sesizare, raportat la care se solicită interpretarea dispoziţiilor anexei nr. VIII cap. II lit. A secţiunea II pct. 6 subpct. 6.2 lit. a) pct. 1 din Legea-cadru nr. 153/2017.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, prin Decizia nr. 46 din 22 iunie 2020, a respins ca inadmisibilă sesizarea referitoare la aplicarea etapizată a unui alt spor pentru condiţii de muncă reglementat pentru funcţionarii publici, de până la 15%, prevăzut în anexa nr. VIII cap. I lit. B din Legea-cadru nr. 153/2017, apreciindu-se, prin raport, că, „deşi sesizarea aduce ( ) o chestiune de drept aparent nouă, ce nu a mai fost formulată anterior sub această formă, cu privire la aceeaşi categorie profesională sau aceleaşi drepturi salariale, aspectele referitoare la modalitatea de aplicare a art. 38 din Legea-cadru nr. 153/2017, prin corelare cu diferite categorii de sporuri, şi-au pierdut consistenţa noutăţii, fiind analizate în jurisprudenţa anterioară a instanţei supreme, considerentele deciziilor obligatorii anterior pronunţate fiind necesar a fi urmate şi în situaţii juridice similare, în care principiul analogiei îşi găseşte aplicarea”.

Invocând deciziile prezentate anterior, prin punctul de vedere exprimat în această cauză, procurorul general a considerat că recursul în interesul legii nu mai probează un interes, câtă vreme a intervenit un reper jurisprudenţial al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie ca instanţă cu atribuţii de unificare a jurisprudenţei, rezolvarea problemei de drept nemaifiind de actualitate.

În analiza acestui aspect este de reţinut că instanţa supremă a pronunţat o hotărâre prealabilă cu privire la modalitatea de aplicare a normei tranzitorii (art. 38 din Legea- cadru nr. 153/2017) în privinţa unei majorări a salariului de bază, după care a respins alte două sesizări referitoare la aplicarea aceleiaşi dispoziţii tranzitorii în privinţa unor sporuri reglementate de noua lege, cu motivarea că nu este îndeplinită condiţia noutăţii, fiind aplicabile, prin analogie, considerentele primei decizii, iar în Decizia nr. 24/2020 s-a referit la inaplicabilitatea unor dispoziţii de excepţie conţinute în art. 38 alin. (3) din lege.

Însă, aceasta nu conduce de plano la o soluţie de inadmisibilitate a recursului în interesul legii, întrucât sesizarea pendinte priveşte o altă dispoziţie de drept substanţial reglementată de lege (un spor salarial, şi nu o majorare a salariului de bază), iar analogia nu reprezintă decât o metodă de interpretare şi de aplicare a dreptului, care operează atunci când pentru o anumită situaţie juridică nu există norme juridice civile care să o reglementeze, putând fi invocată pentru a indica utilitatea folosirii unui raţionament juridic identic, însă nu şi pentru a-l impune.

În acest sens sunt incidente dispoziţiile art. 1 din Codul civil:

Condiţiile de admisibilitate ale recursului în interesul legii sunt distincte de cele prevăzute în cazul dezlegării unor chestiuni de drept, lipsind cerinţele noutăţii, gradului de dificultate sau necesitatea evaluării potenţialului de neclaritate al normei care ar atrage dezvoltarea unei practici neunitare, condiţia necesară şi suficientă fiind existenţa unor hotărâri judecătoreşti care au interpretat neunitar o normă de drept.

În plus, este de reţinut că prin Decizia nr. 82/2018 instanţa supremă nu a examinat aplicarea art. 38 din Legea- cadru nr. 153/2017 necondiţionat sau din perspectiva sporului pentru condiţii vătămătoare, precum în situaţia pendinte, ci în legătură cu o dispoziţie din lege ce reglementează majorarea salariului de bază cu un procent de 15% pentru complexitatea muncii, majorările salariului de bază având o altă natură juridică faţă de sporurile reglementate pentru un anume specific al muncii. În paragraful 81 din decizie se prevede că, „începând cu anul 2019, celelalte drepturi salariale prevăzute de Legea- cadru nr. 153/2017 (sporuri, indemnizaţii, majorări etc.) vor fi determinate prin aplicarea procentelor prevăzute în conţinutul legii şi în anex