Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 26.02.2008
casat

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 751/2008

HOTĂRÂRE
26.02.2008
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 751/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)

Deliberând asupra recursului, din actele și lucrările dosarului constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Arbitrai de pe lângă Colegiul Juriștilor Prahova, reclamanta SC A.V. SRL Câmpina a solicitat obligarea pârâtei SC B.C. SRL Câmpina să respecte obligațiile din contractul de vânzare-cumpărare nr. 51 din 05 februarie 2007 încheiat de părți. Prin decizia nr. 18 din 2 aprilie 2007, Tribunalul Arbitrar Prahova a admis acțiunea reclamantei și, în consecință a fost obligată pârâta să asigure derularea corespunzătoare a contractului de vânzare-cumpărare nr. 51/2007, precum și la 200 lei cheltuieli de judecată, cu obligarea acesteia să publice prezenta hotărâre la M. Of.

al României - Partea a IV-a, pe cheltuiala sa. Împotriva acestei hotărâri reclamanta a formulat acțiune în anulare parțială, care a fost anulată, ca netimbrată prin sentința civilă nr. 125 din 12 septembrie 2007 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, reținându-se în considerente că reclamanta nu a depus taxa de timbru datorată, deși a fost înștiințată prin dovada de îndeplinire a procedurii de citare aflată la dosar apel. În contra celei din urmă hotărâri, reclamanta a declarat recurs criticând soluția dată, în sensul că până la termenul de judecată a achitat 9,10 lei plata parțială a taxei judiciare de timbru, însă la termenul când s-a judecat acțiunea în anulare,instanța având în vedere că părțile s-au înțeles să respecte contractul, a pus în vedere reprezentantului recurentei că nu mai este cazul să depună în completare taxa judiciară de timbru.

În consecință, recurenta solicită admiterea recursului, casarea hotărârii atacate cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță de apel. Recursul este fondat. Potrivit dispozițiilor art. 35 alin. (6) din Ordinul privind aprobarea Normelor Metodologice pentru aplicarea Legii nr. 146/1997: „Dacă, la momentul înregistrării, acțiunea sau cererea a fost taxată corespunzător obiectului inițial, dar a fost modificată ulterior, ea nu va putea fi anulată integral, ci va trebui soluționată în limitele în care taxa judiciară de timbru a fost plătită. Pe de altă parte, conform art. 14 din Ordinul privind aprobarea Normelor Metodologice pentru aplicarea Legii nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru: „Nu se timbrează, tranzacțiile intervenite între părți în cursul procesului civil, precum și cererile pentru exercitarea căilor de atac”.

Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului rezultă că instanța de apel a stabilit taxa judiciară de timbru, în raport de obiectul cauzei dedus judecății, la suma de 12 lei și un timbru judiciar de 0,3 lei. La termenul din 19 iulie 2007 s-a prezentat un delegat al societății reclamante care a depus taxa judiciară de timbru în valoare de 9,10 lei, împrejurare consemnată în încheierea de ședință de la aceea dată. Ulterior, la termenul când s-a judecat acțiunea în anulare, pe fond, reclamanta, prin consilier juridic Ș.I., a arătat că între părți a intervenit o convenție la data de 16 aprilie 2007, potrivit căreia se stinge orice litigiu legat de derularea contractului nr. 51 din 05 februarie 2007 și nu mai timbrează acțiunea.

În atare situație, instanța de apel nu trebuia să anuleze integral acțiunea, ci trebuia să o soluționeze în limitele în care taxa judiciară de timbru a fost plătită sau să se pronunțe asupra tranzacției intervenită între părțile din litigiu. Anulând acțiunea, ca netimbrată, în totalitate, Curtea de Apel Ploiești a pronunțat o hotărâre nelegală și în consecință Înalta Curte în temeiul art. 312 alin. (5) C. proc. civ., urmează să admită recursul, să caseze sentința, cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.

D E C I D E Admite recursul declarat de reclamanta SC A.V. SRL Câmpina împotriva sentinței nr. 125 din 12 septembrie 2007 a Curții de apel Ploiești, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, pe care o casează și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică astăzi 26 februarie 2008.

§ Citări

Rețeaua de citări a acestei cauze

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2008-10-21
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2972/2008
Deliberând asupra recursului de față, din actele și lucrările dosarului, constată următoarele: Prin sentința nr. 1823 din 19 decembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Prahova, secția comercială și de contencios administrativ, s-a respins ca n
ÎCCJ 2008-10-23
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3042/2008
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 6 septembrie 2006 reclamanta D.J.T. Prahova Ploiești cheamă în judecată pe pârâta SC O.I. SRL Ploiești solicitând instanței
ÎCCJ 2008-03-11
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 983/2008
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la 19 ianuarie 2007 pe rolul Tribunalului Brașov, reclamantul C.L. a solicitat ca, în contradictoriu pârâtele A.P. și SC C.E.T.
ÎCCJ 2008-11-26
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3526/2008
Asupra recursului de față, Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea adresată Tribunalului Prahova, înregistrată la data de 13 iulie 2007, reclamanta RN P.R., direcția silvică Ploiești, a chemat în judecată pe
ÎCCJ 2008-10-15
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2889/2008
Asupra recursului de față, Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul Buzău sub nr. 301/114/2007, reclamanta SC M.C. SRL Hărman a solicitat instanței de judecată ca, în contradictoriu
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă