ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3376/2012

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3376/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

I.

Circumstanțele cauzei

1.

Cadrul procesual

Pe

rolul Curții de Apel Brașov a fost înregistrată la data de 11 noiembrie 2009

cererea reclamantei SC D.I.G. SRL Brașov formulată în contradictoriu cu

pârâtele Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de

Soluționare a Contestațiilor București și Administrația Finanțelor Publice

Brașov - Activitatea de Inspecție Fiscală, privind constatarea nulității

absolute a Deciziei de impunere nr. 751 din 6 noiembrie 2008 și în accesoriu a

Deciziei nr. 263 din 21 iulie 2009 pentru suma de 137.301 RON, T.V.A. stabilit

suplimentar, și în accesoriu pentru suma de 78.963 RON, reprezentând majorări

de întârziere pentru lipsa obiectului actului administrativ; - anularea în tot

a Deciziei de impunere nr. 751 din 6 noiembrie 2008 și a Raportului de

inspecție fiscală nr. 29048A din 6 noiembrie 2008 ca netemeinice și nelegale,

respectiv pentru suma totală de 3.362.455 RON; anularea în parte a Deciziei nr.

263 din 21 iulie 2009 cu cheltuieli de judecată.

Pe rolul Curții de Apel Brașov a fost

înregistrată încă o cauză având aceleași părți, ca și în dosarul cu numărul de

mai sus, cu obiect similar, iar Dosarul nr. 898/64/2009 al Curții de Apel

Brașov a fost conexat la cauza de față.

Asupra celor două acțiuni și asupra excepției

de conexare a dosarului instanța s-a pronunțat în ședința din 15 februarie

2010, prin încheiere, dispunând conexarea Dosarului nr. 898/64/2009 al Curții

de Apel Brașov, la dosarul prezent nr. 813/64/2009, având în vedere obiectul

celor două cauze a dispus în sensul conexării lor, natura litigiului și organul

emitent al deciziilor de impunere contestate în cele două dosare, apreciind ca

fiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 164 C. proc. civ.

Întrucât societatea reclamantă a intrat în

insolvență pe parcursul judecării cauzei, instanța a încuviințat introducerea

în cauză a Casei de Insolvență T. Cluj, în calitate de administrator judiciar.

2.Hotărârea Curții de Apel

Prin Sentința nr. 86 din 28 aprilie 2011 a

Curții de Apel Brașov a fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamanta

SC D.I.G. SRL Brașov, prin administrator judiciar C. SPRL în contradictoriu cu

pârâtele Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de

Soluționare a Contestațiilor București și Administrația Finanțelor Publice

Brașov - Activitatea de Inspecție Fiscală și în consecință, a fost anulată

Decizia de impunere nr. 751 din 6 noiembrie 2008 și Raportul de inspecție

fiscală nr. 29048A din 6 noiembrie 2008, a fost anulată în parte a Decizia nr. 263

din 21 iulie 2009, cu privire la pct. 1 referitoare la suma de 3.362.455 RON,

contestată de reclamantă.

Instanța a respins cererea reclamantei

privind nulitatea absolută a actelor administrativ fiscale atacate

sus-menționate.

Instanța a admis acțiunea formulată de

aceeași reclamantă în contradictoriu cu aceleași pârâte din dosarul conexat nr.

898/64/2009 al Curții de Apel Brașov și, în consecință, a anulat în tot Decizia

de impunere nr. 751 din 6 noiembrie 2008, modificată în data de 16 ianuarie

2009, și Raportul de inspecție fiscală nr. 29048A din 6 noiembrie 2008,

modificat la data de 16 ianuarie 2009, emis de pârâta Administrația Finanțelor

Publice Brașov.

A fost anulată în tot Decizia nr. 285 din 7

august 2009 emisă de Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor

București și a obligat pârâtele să plătească reclamantei suma de 14.170 RON,

reprezentând onorariu expertiză efectuată în cauză.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța

a reținut că la data de 6 noiembrie 2008 s-a emis Decizia de impunere nr. 751

din 6 noiembrie 2008 și Raportul de inspecție fiscală nr. 29048A din 6

noiembrie 2008.

Împotriva acestor acte administrative fiscale

SC D.I.G. SRL a formulat contestație, iar prin Decizia nr. 263 din 21 iulie

2009 Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor a admis în parte

contestația pentru suma de 104.552 RON și a desființat parțial decizia pentru

suma de 41.689 RON, reprezentând taxa pe valoare adăugată, fiind respinsă ca

rămasă fără obiect contestația pentru suma de 96.650 RON. A fost respinsă

contestația pentru suma de 3.362.455 RON, reprezentând impozit pe profit

suplimentar cu majorări de întârziere aferente, taxa pe valoare adăugată

stabilită suplimentar cu majorări de întârziere aferente.

Pentru a stabili aceste obligații fiscale

suplimentare, organul fiscal de control a apreciat, în urma controlului

efectuat, că sumele alocate cu formare și perfecționare profesională a

personalului angajat sunt sume nedeductibile fiscal, pe considerentul că

formarea profesională „nu constituie cheltuială efectuată în scopul realizării

de venituri impozabile” și nu s-a făcut dovada scopului economic al operațiunii

de școlarizare, iar cheltuielile cu cartele telefonice „nu au legătura cu

activitatea societății”, nu s-a aplicat procedeul sutei mărite pentru

determinarea contravalorii TVA legat de factura emisă de către SC I. S.A.

Prin formularea contestațiilor, atât a celor

pe cale administrativă, cât și a celor ce fac obiectul Dosarelor nr.

813/64/2009 și nr. 898/64/2009, reclamanta a susținut că emiterea celor două

decizii de impunere succesive au fost întocmite cu încălcarea dispozițiilor

legale prevăzute de către O.G. nr. 129/2000 privind formarea profesională a

adulților, a Codului Muncii - Legea nr. 53/2003, care prevede formarea

profesională obligatorie anuală a angajaților, precum și a prevederilor Codului

Fiscal - Legea 571/2003, dispoziții legale care nici nu specifică și nici nu

condiționează realizarea formării profesionale în scopul realizării de venituri

impozabile și nici de efectuarea dovezii scopului economic.

Un prim aspect pe care îl sesizează instanței

de judecată relativ la Decizia de impunere nr. 751/2008 îl constituie

calcularea în mod abuziv a majorărilor de întârziere, după data începerii

inspecției fiscale, respectiv după data de 17 aprilie 2007.

Un alt motiv al contestației formulată de

reclamantă pe cale administrativă a fost acela că organul emitent a calculat în

mod eronat majorări de întârziere la impozitul pe profit pe anul 2003 trim. II

în cuantum de 107.389 RON, în loc de 10.739 RON.

Dar contestația a fost respinsă ca rămasă

fără obiect, motivată de faptul că organul emitent a procedat la rectificarea

greșelilor de calcul în ceea ce privește calcularea în plus a sumei de 96.650

RON, considerând-o o greșeală materială.

Instanța de primă jurisdicție a reținut un

prim aspect de nelegalitate și netemeinicie cu privire la modalitatea de

calcul, respectiv faptul că suma de 96.650 RON a fost reținută și calculată în

plus prin Decizia de impunere nr. 751/2008 (fapt recunoscut și de aceasta prin

emiterea Adresei nr. 20048A din 19 ianuarie 2009) întrucât organul de control

în mod eronat a calculat suma de 107.389 RON, în loc de 10.739 RON, sens în

care instanța a apreciat că se impune anularea Deciziei de impunere nr.

751/2008 și a Raportului de inspecție fiscală nr. 29048A din 6 noiembrie 2008

pentru suma de 96.650 RON.

Un al doilea aspect de nelegalitate și

netemeinicie, sub aspectul modalității de calcul, privește calcularea

majorărilor de întârziere la toate presupusele obligații de plată, care s-au

calculat după data începerii inspecției fiscale, 17 aprilie 2007, contrar

dispozițiilor Ordinului nr. 2052bis  din 30 noiembrie 2006, anexa 17.

Un al treilea motiv de nelegalitate și

netemeinicie sub aspectul modalității de calcul, în ceea ce privește

desființarea parțială a Deciziei de impunere nr. 751/2008 prin Decizia nr.

263/2009, instanța reține că, deși prin această decizie se desființează decizia

cu privire la suma de 41.689 RON reprezentând taxa pe valoare adăugată, în

cuprinsul deciziei de soluționare nu se face vorbire care ar fi și accesoriile

aferente sumei de 41.689 RON, care se înlătură din cuprinsul Deciziei nr.

751/2008, respectiv dacă suma de 78.963 RON este anulată sau nu.

Ținând cont de faptul că organul de control

fiscal a calculat în mod nelegal accesorii după data începerii inspecției

fiscale, 17 aprilie 2007, instanța a reținut că se impune anularea Deciziei de

impunere nr. 751/2008 și a Raportului de inspecție fiscală nr. 29048A din 6

noiembrie 2008, pentru suma de 1.412.843 RON, reprezentând impozit pe profit

stabilit suplimentar și suma de 1.871.687 RON, reprezentând accesoriile

calculate la acest impozit pe profit stabilit suplimentar.

Instanța de fond a reținut că dispozițiile

legale privind formarea profesională a adulților prevăd deductibilitatea

acestor cheltuieli, nefiind prevăzute limite maxime sau minime în ceea ce

privește cuantumul acestor cheltuieli.

Referitor la impozitul pe profit suplimentar

stabilit în sarcina reclamantei derivând din cheltuieli de școlarizare,

instanța reține că dispozițiile art. 21 alin. (20) lit. h) C. fisc. prevăd că

„sunt cheltuieli în scopul realizării de venituri și cheltuielile pentru

formarea și perfecționarea profesională a personalului angajat”, iar coroborate

cu prevederile art. 34 din O.G. nr. 129/2000, care dau posibilitatea

angajatorilor de a forma profesional proprii angajații cu carnet de muncă,

rezultă că, dacă actele normative enunțate nu prevăd limita de sumă a acestor

cheltuieli cu formarea profesională a angajaților, aceste cheltuieli nu sunt

limitate, deoarece nici C. fisc., nici C. muncii sau legea privind formarea

profesională a adulților nu prevăd ca și condiție a deductibilității sumelor

alocate cu școlarizarea, încadrarea personalului școlarizat pe funcții de conducere,

cum în mod eronat a apreciat organul de control, ca și motiv al neacordării

dreptului de deducere. În concluzie, instanța de fond a apreciat că vor fi

considerate deductibile cheltuielile cu formarea profesională a angajaților.

În susținerea admiterii contestației și

anulării sumei de 3.284.530 RON, instanța a avut în vedere și concluziile

expertului P.F., concretizate în cuprinsul expertizei depuse la dosarul cauzei,

potrivit cărora societatea a dedus în mod corect cheltuielile cu formarea profesionala,

în sumă de 6.653.691 RON.

De asemenea, instanța a reținut că opinia

organului de control fiscal ce se regăsește în întâmpinarea depusă la dosarul

cauzei, precum și punctele de vedere ulterioare depuse, nu se întemeiază pe

prevederi legale care să conducă la răsturnarea apărărilor reclamantei.

În ceea ce privește cuantumul sumelor

efectuate cu școlarizarea se reține că, în legislația în vigoare, la data

efectuării cheltuielilor nu exista un plafon minim sau maxim al cuantumului

acestor cheltuieli de școlarizare, fapt confirmat atât de legislația în

vigoare, cât și de expertul P.F. în cuprinsul expertizei depuse la dosarul

cauzei, sens în care instanța a apreciat că susținerile organului de control,

potrivit căruia cuantumul cheltuielilor cu formarea profesională ar fi prea

mare, nu au suport legal.

Instanța a reținut și soluția dată de Curtea

de Apel Brașov în Dosarul nr. 885/64/2008 prin Decizia nr. 134/F/2010, potrivit

căreia cheltuielile efectuate de societate cu formarea profesională a

salariaților proprii sunt deductibile fiscal.

În ceea ce privește cheltuielile efectuate de

către societate cu cartelele telefonice, instanța apreciază că aceste

cheltuieli sunt deductibile fiscal, fapt reținut și de expert în lucrarea

efectuată în cauză.

Cu referire la suma precizată, instanța

apreciază că aceasta a fost reținută nelegal în sarcina reclamantei cu titlu de

datorii fiscale, motiv pentru care va fi anulată decizia cu privire la această

sumă.

În ce privește legalitatea Deciziei de

impunere nr. 751/2008 și a Raportului de inspecție fiscală nr. 29048A din 6

noiembrie 2008, modificate în data de 16 ianuarie 2009, ce fac obiectul

acțiunii din Dosarul nr. 898/64/2009, se reține că urmare a depunerii

contestației la organul emitent împotriva actelor administrativ-fiscale mai sus

menționate, organul fiscal în loc să dea curs contestației pentru suma de

96.650 RON, eronat calculată cu titlu de majorări de întârziere aferente

impozitului pe profit, a emis o nouă decizie de impunere și un nou raport de

inspecție fiscală cu aceleași numere ca și primele, iar prin Adresa nr. 20048A

din 19 ianuarie 2009 remite aceste 2 acte administrativ-fiscale reclamantei,

precizând că au fost corectate erorile materiale din cuprinsul celor două acte

pentru suma de 96.650 RON.

Prin emiterea celei de-a doua decizii de

impunere cu același număr și aceeași dată, dar expediate în 16 ianuarie 2009,

organul emitent nu dispune revocarea primului act administrativ fiscal,

respectiv Decizia nr. 751 din 6 noiembrie 2008 și raportul din noiembrie.

Prin nerevocarea primului act administrativ

emis, respectiv Decizia de impunere nr. 751 din 6 noiembrie 2008, instanța

apreciază că în cauză suntem în prezenta unei duble impuneri, cu atât mai mult

cu cât împotriva celor două acte administrativ-fiscale emise în luna ianuarie,

reclamanta a făcut contestație și aceasta a fost respinsă prin Decizia nr.

285/2009 de către Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor, ca fiind

rămasă fără obiect.

În ce privește existența în cauză a dublei

impuneri, instanța reține următoarele argumente:

- prima Decizie de impunere nr. 751/2008

emisă și primul Raport de inspecție fiscală nr. 29048A din 6 noiembrie 2008 nu

au fost revocate de organul fiscal emitent, iar

- noua Decizie de impunere nr. 751/2008 și

Raportul de inspecție fiscală nr. 29048A din 6 noiembrie 2008 emise în 16

ianuarie 2009 cuprind sume suplimentare primei decizii de impunere, în ceea ce

privește impozitul pe profit stabilit suplimentar. Astfel, în prima decizie de

impunere impozitul pe profit stabilit suplimentar era de 1.412.843 RON, în timp

ce în cea de-a doua este de 1.436.350 RON.

Așadar, se poate observa că de fapt cuantumul

impozitul pe profit stabilit suplimentar este mult mai mare față de prima

decizie și eronat evidențiată, deoarece potrivit concluziilor raportului de

inspecție fiscală ar trebui să fie numai de 1.412.843 RON, așa cum se

menționează și în primul raport de inspecție fiscală, precum și în cel de-al

doilea raport de inspecție fiscală.

Un prim aspect de nelegalitate și

netemeinicie al celei de-a doua decizii de impunere este incorecta evidențiere

a cuantumului presupusului impozit pe profit stabilit suplimentar datorat de

1.436.350 RON, în loc de 1.412.843 RON.

Un al doilea aspect al dublei impuneri ar fi

acela că deși suma de 104.552 RON (compusă din 30.579 RON, impozit pe alte

venituri persoane fizice, - 46.367 RON, majorări de întârziere aferente

impozitului alte venituri persoane fizice, - 10.971 RON, impozit pe venituri

din dividende, -16.635 RON, majorări aferente impozitului pe venituri din

dividende) și suma de 41.689 RON (admisă la contestație în vederea refacerii

controlului), au fost admise la contestație și desființate prin prima decizie

de impunere, respectiv Decizia nr. 263/2009 emisă de Direcția Generala de

Soluționare a Contestațiilor.

Totuși, în urma soluționării contestației

împotriva celei de-a doua decizii de impunere modificată de organul

jurisdicțional, Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor prin Decizia

nr. 285/2009 nu a îndepărtat aceste sume, ci doar a respins contestația ca

fiind fără obiect și prin cea de-a doua decizie emisă în luna ianuarie a rămas

perfect valabilă, dar de aceasta dată pentru întreaga suma evidențiată în

decizie, deci și pentru sumele care fuseseră inițial anulate prin Decizia nr. 263

din 21 iulie 2009, deși este vorba de puterea de lucru judecat pentru suma de

104.552 RON și suma de 41.689 RON.

Și în ceea ce privește cea de-a doua decizie

se reține încălcarea dispozițiilor legale sub aspectul modalității de calcul al

accesoriilor, respectiv faptul că modalitatea corectă este aceea în

conformitate cu care calcularea majorărilor de întârziere la toate presupusele

obligații de plată trebuia să se facă în concordanță cu dispozițiilor Ordinului

nr. 2052bis din 30 noiembrie 2006, anexa 17, respectiv, la data de 17 aprilie

2007 și nu ulterior acestei date, respectiv până la data de 30 noiembrie 2008.

Ca urmare, se reține și faptul că și Decizia

de impunere nr. 751/2008, modificată, a fost emisă cu încălcarea dispozițiilor

prevăzute de Ordinul nr. 2052bis din 30 noiembrie 2006, respectiv faptul că

s-au calculat accesorii după data începerii inspecției fiscale, întrucât

accesoriile trebuiau calculate până la data de 17 aprilie 2007, data începerii

inspecției fiscale, și nu până la data de 30 noiembrie 2008, așa cum au fost

calculate de organul fiscal.

În concluzie, instanța apreciază că impozitul

pe profit suplimentar reținut în sarcina reclamantei pentru anii 2003 - 2007 de

organul fiscal a fost greșit calculat.

Instanța apreciază că în cauză nu se impune

constatarea nulității absolute a celor două decizii de impunere și a celor două

decizii de soluționare a contestațiilor emise de către pârâta Direcția Generală

de Soluționare a Contestaților București, reținând că aceste acte fiscale sunt

motivate de organul fiscal emitent.

Raportat la nulitatea absolută invocată în

cauză, instanța consideră că actele respective trebuie analizate pe fondul lor,

adică al legalității și temeiniciei lor și dacă reclamanta datorează sau nu

sumele reținute prin aceste acte fiscale cu titlu de impozit pe profit

suplimentar stabilit și majorări, TVA și majorări, în sumele cuprinse în aceste

acte fiscale.

Referitor la acțiunea formulată în Dosarul

nr. 898/64/2009, instanța constată că de fapt prin Decizia de impunere nr. 751

din 16 ianuarie 2009, organul fiscal a reținut încă o dată în sarcina

reclamantei, cu titlu de obligații fiscale, aceleași debite pentru aceeași

perioadă, fiind vorba de o dublă impunere, motiv pentru care se impune

admiterea acțiunii și anularea actelor fiscale atacate.

În sensul admiterii în parte a acțiunii din

dosarul prezent și a admiterii acțiunii din dosarul conexat, instanța a avut în

vedere atât înscrisurile de la dosar, poziția părților, prevederile legale

privind impozitul pe profit suplimentar și accesoriile, TVA și majorări de

întârziere, dar și concluziile expertului, cuprinse în raportul de expertiză

efectuat în cauză, precum și a răspunsului la obiecțiunile la lucrarea de

expertiză, luând în considerare răspunsul punctual al expertului la cele șapte

obiective propuse pentru efectuarea acestei lucrări și pentru clarificarea

obiectului cauzei.

Instanța reține că, în fapt și în drept

datoria fiscală stabilită de organul de control în sarcina reclamantei prin

prima decizie de impunere și prin primul raport fiscal sunt nedatorate, iar

sumele calculate cu titlu de impozit pe profit suplimentar calculate pentru

anii 2003 - 2007 nu au bază legală, respectiv debitul stabilit cu privire la

achiziționarea cartelelor telefonice este nedatorat, cheltuielile de

școlarizare și formare profesională pentru personalul angajat cu carnet de

muncă la reclamantă nu pot fi impozitate suplimentar.

În ce privește TVA respinsă la rambursare și

stabilită suplimentar pentru cartelele telefonice achiziționate de la SC B.D.

SRL, a fost calculată fără a se indica baza legală și în mod greșit a fost

respinsă la rambursare, fiind considerată nedeductibilă, motiv pentru care și

aceste sume vor fi anulate ca nefiind datorate.

Instanța reține și faptul că în ceea ce

privește accesoriile la impozitul pe profit suplimentar și la TVA și

modalitatea de calcul a acestora utilizată de organul fiscal este nelegală,

întrucât ele au fost calculate și după data începerii controlului fiscal, adică

după data de 17 aprilie 2007, motiv pentru care se vor anula și aceste sume

privind accesoriile calculate de pârâtă.

De altfel, instanța constată că prin decizia

de impunere emisă de pârâtă și raportul fiscal nu s-a procedat la o corectare

efectivă a erorilor materiale, iar calculul datoriei fiscale nu s-a făcut legal

de organul fiscal prin cele două acte din 16 ianuarie 2009, nerevocând primul

act fiscal, Decizia nr. 751 din 6 noiembrie 2008, sens în care atât actele

inițiale, cât și cele ulterioare au fost anulate ca nelegale.

de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor și

Administrația Finanțelor Publice Brașov - Activitatea de Inspecție Fiscală

Considerentele expuse în motivele de recurs

sunt comune ambelor recursuri, iar motivele se încadrează în dispozițiile art.

304 pct. 9 C. proc. civ., invocându-se aplicarea greșită a legii în ceea ce

privește soluția de admitere a acțiunilor conexe și de anulare a Deciziei de

impunere nr. 751 din 6 noiembrie 2008 și Raportului de inspecție fiscală nr.

29048/A din 6 noiembrie 2008 și aceleași acte astfel cum au fost modificate

contestate și în Dosarul conex nr. 898/64/2009 al Curții de Apel Brașov.

S-a dispus anularea în parte a Deciziei nr.

263 din 21 iulie 2009, respectiv cu privire la pct. 1 din decizie, privind suma

de 3.362.455 RON, și s-a dispus anularea în tot a Deciziei nr. 285 din 7 august

2009 emisă de Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor București.

În motivele de recurs se arată următoarele în

ceea ce privește soluția recurată.

În ceea ce privește anularea în parte a

Deciziei nr. 263 din 21 iulie 2009 cu privire la pct. 1 în ceea ce privește

suma de 3.362.455 RON apreciindu-se greșit de instanța de fond în sensul că

această sumă a fost reținută nelegal în sarcina reclamantei.

Se apreciază în motivele de recurs că

instanța de fond a apreciat greșit în raport de perioada supusă controlului

2003 - 2009 în ceea ce privește calculul impozitului pe profit că reclamanta a

înregistrat la cheltuieli deductibile fiscal aferente anului 2003 în contul 628

suma de 949.836 RON, reprezentând contravaloare cursuri de formare

profesională.

Recurentele arată că această sumă nu este

deductibilă deoarece nu reprezintă o cheltuială efectuată în scopul realizării

de venituri impozabile și pe cale de consecință s-a stabilit corect un impozit

pe profit suplimentar aferent anului 2003 în sumă de 237.644 RON.

Cu privire la suma de 2.472.094 RON,

reprezentând cheltuieli de salarizare aferente anului 2004, facturate de

Fundația D. pentru angajații societății, se arată că s-a reținut corect de

organele de inspecție fiscală că această cheltuială nu este deductibilă la

calculul profitului impozabil deoarece nu a fost efectuată în scopul realizării

de venituri impozabile, se invocă greșita aplicare a dispozițiilor art. 21

alin. (4) lit. m) din Legea nr. 571/2003 și a normelor metodologice.

Pentru anul 2006 se arată că reclamanta a

înregistrat greșit ca fiind cheltuieli deductibile fiscal de 2.166.476 RON,

organele fiscale constatând că această cheltuială nu este deductibilă fiscal,

iar instanța de fond a aplicat greșit dispozițiile art. 21 alin. (1) din Legea

nr. 571/2003 coroborat cu dispozițiile art. 21 alin. (4) lit. m) din Legea nr.

571/2003 privind Codul fiscal și pct. 48 din H.G. nr. 44/2004.

Aceasta deoarece s-a constatat în mod corect

de organele de inspecție fiscală că participarea la cursurile de formare

profesională plătite de reclamanta Fundația D. nu erau necesare și pe cale de

consecință nu pot fi recunoscute ca fiind o atitudine de formare profesională

în sensul reglementărilor O.G. nr. 129/2000 privind formarea profesională a

adulților, neexistând o legătură între ocupațiile personalului „instruit” și

rezultatele activității desfășurate de către reclamantă.

S-a apreciat că în mod greșit instanța de

fond a apreciat ca deductibile la calculul impozitului pe profit cheltuielile

cu titlu de formare profesională pentru angajații societății, cheltuielile care

nu au constituit o activitate generatoare de venit.

Cu privire la impozitul pe profit în sumă de

67.268 RON aferent cheltuielilor cu cartele telefonice achiziționate în

perioada septembrie - decembrie 2006, în valoare totală de 420.421 RON, se

arată că aceste cheltuieli nu sunt deductibile fiscal având în vedere numărul

mare de cartele telefonice achiziționate în raport de numărul de salariați.

Referitor la suma de 137.301 RON reprezentând

TVA se arată că în mod corect s-a apreciat că reclamanta nu are drept de

deducere pentru TVA înscrisă în facturile de achiziție de cartele telefonice deoarece

aceste achiziții nu sunt destinate în folosul realizării de operațiuni

taxabile, iar recurenta nu a prezentat în justificare documente din care să

reiasă modul efectiv în care utilizarea respectivelor cartele telefonice a avut

ca efect realizarea de operațiuni taxabile în raport de dispozițiile art. 145

alin. (3) lit. a) din Legea nr. 571/2003.

În ceea ce privește soluția dispusă de

instanța de fond de anulare atât a Deciziei de impunere nr. 751/2008 cât și a

Deciziei nr. 285 din 7 august 2009 se arată că instanța de fond a apreciat

greșit în sensul existenței unei duble impuneri pentru reclamanta-intimată din

partea organelor fiscale.

În cauză, reclamanta-intimată a formulat trei

contestații împotriva deciziei de impunere soluționată prin Decizia nr. 285 din

7 august 2009.

Prin Decizia nr. 263 din 21 iulie 2009 a fost

soluționată contestația reclamantei pentru suma de 3.605.346 RON, sumă care

cuprinde și debitul de 3.508.696 RON la data de 9 februarie 2009, astfel că în

mod corect a fost respinsă contestația pentru această sumă ca rămasă fără

obiect, prin Decizia nr. 285 din 7 august 2009.

Iar eroarea materială a fost corectată de

organele fiscale prin emiterea Deciziei de impunere nr. 751 din 6 noiembrie

2008, corectată și comunicată intimatei-reclamante la data de 21 ianuarie 2009.

Iar această condiție a fost efectuată în baza

art. 48 din O.G. nr. 92/2003 și s-a procedat la emiterea Deciziei de impunere

nr. 751 din 6 noiembrie 2008, corectată, unde a înscris suma de 1.436.350 RON,

reprezentând impozit pe profit calculat prin raportul de Inspecție fiscală nr.

29048 din 6 noiembrie 2008. În consecință, se arată că susținerea instanței de

fond în sensul existenței unei duble impuneri este eronată.

Recurentele solicită admiterea recursurilor

și modificarea sentinței atacate în sensul respingerii acțiunilor conexe ca

nefondate.

La dosar, intimata-reclamantă a formulat

întâmpinare și concluzii scrise în care a invocat excepția nulității

recursurilor, iar pe fond a solicitat respingerea recursurilor ca nefondate.

Excepția nulității recursurilor, Curtea, în

baza art. 137 alin. (1) C. proc. civ., o va respinge apreciind că motivele de

recurs invocate se încadrează în dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.,

fiind aplicabile în cauză dispozițiile art. 306 alin. (3) C. proc. civ.

coroborat cu dispozițiile art. 304

1

C. proc. civ.

Analizând recursurile declarate, în raport de

motivele invocate, Curtea le apreciază pentru următoarele considerente ca

nefondate, în cauză nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 304 pct. 9

C. proc. civ. respectiv greșita aplicare a legii.

Curtea apreciază că soluția de admitere a

acțiunilor conexe este dată cu aplicarea corectă a legii, ambele decizii de

impunere succesive contestate care fac obiectul Dosarelor nr. 813/64/2009 și

nr. 898/64/2009 fiind emise cu încălcarea dispozițiilor legale, aspecte de

nelegalitate invocate în motivele de recurs nefiind reținute.

Cu privire la aplicarea dispozițiilor

prevăzute de O.G. nr. 129/2000 privind formarea profesională a adulților, în mod

corect au fost interpretate aceste dispoziții în sensul că aceste cheltuieli

efectuate cu formarea profesională de către reclamanta-intimată sunt cheltuieli

deductibile fiscal, în condițiile art. 21 alin. (2) lit. h) din Legea nr.

571/2003. Această categorie de cheltuieli, cele pentru formarea și

perfecționarea profesională a personalului angajat, sunt prezumate de legiuitor

ca având natura unor cheltuieli efectuate în scopul realizării de venituri,

art. 21 alin. (2) din Legea nr. 571/2003 constituindu-se ca normă derogatorie

de la textul de principiu în materia deductibilității fiscale a cheltuielilor,

respectiv dispozițiile art. 21 alin. (1) din Legea nr. 571/2003, care arată că

pentru determinarea profitului impozabil sunt considerate cheltuieli deductibile

numai cheltuielile efectuate în scopul realizării de venituri impozabile.

Dispozițiile legale aplicabile nu

condiționează realizarea formării profesionale în scopul realizării de venituri

impozabile și nici de efectuarea dovezii scopului economic, respectiv

realizarea veniturilor societății.

În acest sens sunt și concluziile raportului

de expertiză efectuat în cauză, în sensul că aceste cheltuieli sunt

deductibile.

Aspectul de nelegalitate privind cheltuielile

efectuate de reclamantă cu cartelele telefonice, în mod corect s-a apreciat că

suma de 420.421 RON este deductibilă fiscal. În acest sens și concluziile

raportului de expertiză în condițiile în care din punct de vedere legal acest

tip de cheltuieli nu poate fi eliminat, nu există un plafon maxim al acestor

cheltuieli, iar achiziționarea de cartele telefonice nu intră sub incidența

operațiunilor taxabile, acestea fiind folosite în activitatea curentă a

societății reclamante și nu pentru a fi vândute ca atare, nefiind supuse

operațiunii de taxare.

În ceea ce privește relația de aplicare

invocată în recurs între societatea reclamantă care are ca asociat unic pe P.L.

și Fundația D., în cauză nu poate fi reținută relația de afiliere, în

condițiile în care P.L. deține doar 9% din drepturile de vot din cadrul

Fundației D., nefiind îndeplinit procentul de 25%, conform dispozițiilor art. 7

pct. 21 din Legea nr. 571/2003.

Acest aspect nu a format obiectul analizei

instanței de fond, care a verificat în concret legalitatea celor două decizii

de impunere succesive în raport de sumele de reținute ca fiind datorate.

În mod corect s-a apreciat de prima instanță

că prin nerevocarea expresă a primei Decizii de impune nr. 751/2008 s-a

realizat o dublă impunere pentru reclamantă prin emiterea Deciziei nr.

285/2009.

Nu poate fi reținută ca legală soluția

administrativă de respingere a contestației ca rămasă fără obiect, nefiind

vorba de o simplă eroare materială. În mod corect s-a apreciat de instanța de

fond existența dublei impuneri pentru suma de 104.552 și, respectiv, suma de

41.689 RON.

În mod corect instanța de fond a constatat că

sumele reținute în deciziile de impunere pentru anii 2003 - 2007 nu reprezintă

datorii fiscale legal datorate, atât cele stabilite cu titlu de impozit pe

profit suplimentar, cât și TVA respinsă la rambursare și accesorii aferente.

În acest sens sunt și concluziile raportului

de expertiză prin care s-a apreciat că impozitul este o datorie fiscală

nelegală și nejustificată, iar TVA respinsă la rambursare a fost stabilită în

lipsa unei baze legale.

Față de cele expuse mai sus, Curtea, în baza

art. 137 alin. (1) C. proc. civ., art. 312 alin. (1) și (2) C. proc. civ., va

respinge excepția nulității recursurilor invocate de reclamanta-intimată, iar

pe fond va respinge recursurile ca nefondate menținând ca legală și temeinică

sentința pronunțată de instanța de fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția nulității recursurilor.

Respinge recursurile formulate de Agenția

Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Soluționare a

Contestațiilor și Administrația Finanțelor Publice Brașov - Activitatea de

Inspecție Fiscală împotriva Sentinței nr. 86 din 28 aprilie 2011 a Curții de

Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondate.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 3

iulie 2012.

Procesat

de GGC - AZ