ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2616/2016

Astfel, în ceea ce privește prima condiție de admisibilitate a revizuirii, respectiv aceea ca hotărârea a cărei revizuire se solicită să fie rămasă definitivă în instanța de apel sau prin neapelare sau să fie o hotărâre dată de o instanță de recurs când evocă fondul, apreciază intimata că nu este îndeplinită, revizuenta formulând această cale extraordinară de atac împotriva unei hotărâri pronunțată de o instanță de fond.

În ceea ce privește a doua condiție, și anume aceea ca înscrisul prezentat să fie nou, aceasta presupune că, acesta să nu fi fost deja invocat în litigiul în care s-a pronunțat hotărârea atacată.

În ceea ce privește cea de a treia condiție, și anume ca înscrisul nou să aibă forță probantă prin el însuși, solicită intimata a se avea în vedere că înscrisurile invocate de SC A. SRL în susținerea prezentei cereri de revizuire nu sunt probante prin ele însele. Astfel, analizând înscrisurile anexate prezentei cereri de revizuire consideră că acestea trebuie confirmate prin alte mijloace de probă. Astfel din prezentarea succintă a înscrisurilor este evident că pentru a confirma forța acestora ar fi nevoie cel puțin de administrarea unor alte înscrisuri, respectiv, spre exemplificare, contractul de finanțare încheiat între autoritate și celălalt beneficiar al programului FEADR, situația în prezent a acestui contract, dosarele de achiziții aferente acestui contract și în ce măsură notei din 12 februarie 2010 emisă de OJPDRP Brașov fost determinantă în executarea contractului de finanțare.

Referitor la a patra condiție potrivit căreia înscrisul trebuie să fi existat la data pronunțării hotărârii a cărei revizuire se solicită, aceasta presupune ca înscrisul respectiv să nu fi fost procurat după momentul pronunțării hotărârii atacate. În ceea ce privește această condiție, din analiza înscrisurilor anexate cererii de revizuire, solicită intimata a se constata că acestea sunt ulterioare rămânerii irevocabile a Sentinței nr. 93/F din 2 mai 2012, a cărei revizuire se solicită, deși putea solicita acest înscris pe tot parcursul soluționării litigiului, fiind vorba de un înscris care exista anterior promovării cererii de chemare în judecată.

Referitor la cea de a cincea condiție, și anume aceea că înscrisul nu a putut fi invocat în procesul în care s-a pronunțat hotărârea atacată pentru că a fost reținut de partea potrivnică sau dintr-o împrejurare mai presus de voința părților, apreciază, de asemenea intimata, ca nefiind îndeplinită această condiție, motivat de faptul că autoritatea nu a reținut cu rea-credință acest înscris.

În ceea ce privește ultima condiție care trebuie îndeplinită pentru admisibilitatea cererii de revizuire întemeiată pe descoperirea unui înscris nou respectiv aceea ca, înscrisul să fie determinant, consideră intimata că această condiție presupune că, înscrisul nou să fie de așa natură încât dacă ar fi fost administrat în litigiul în care s-a pronunțat hotărârea atacată aceasta ar fi schimbat radical și fundamental convingerea instanței încât, în final, s-ar fi pronunțat o soluție diametral opusă. Astfel fiind, solicită intimata a se constata că această condiție este departe de a fi îndeplinită prin prezentarea înscrisurilor așa-zis noi de către SC A. SRL. Astfel, apreciază intimata că înscrisul nou pe care SC A. SRL își întemeiază cererea de revizuire (care privește obligațiile fiscale al beneficiarului și nu derularea contractului de finanțare) nu îndeplinește condiția de a fi determinant, acesta nefiind de natură să schimbe fundamental soluția pronunțată de Curtea de Apel Brașov prin Sentința nr. 93/F din 2 mai 2012, irevocabilă. Prin urmare, solicită intimata ca, în analizarea prezentei cereri de revizuire să se ia în considerare faptul că înscrisurile pe care se întemeiază revizuenta nu îndeplinesc în mod cumulativ condițiile impuse de art. 322 pct. 5 C. proc. civ., motiv pentru care solicită admiterea excepției inadmisibilității și respingerea cererii de revizuire ca inadmisibilă. Analizând cererea de recurs, motivele invocate, apărările intimatei și normele legale incidente în cauză, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat și atât Încheierea de amânare a pronunțării din data de 13 ianuarie 2016 cât și Sentința civilă nr. 6/2016 sunt legale și temeinice, în considerarea următoarelor argumente: În ceea ce privește recursul declarat împotriva Încheierii de amânare a pronunțării din data de 13 ianuarie 2016, ce face parte integrantă din hotărâre, Înalta Curte constată că singurele critici formulate de recurentă constau în faptul că nu au fost reținute toate motivele de admitere a cererii de revizuire și astfel, acestea au fost omise la analizarea cauzei și pronunțarea hotărârii pe cererea de revizuire. Or, privitor la acest aspect, Înalta Curte constată că aceste critici sunt neîntemeiate, în condițiile în legiuitorul, prin dispozițiile art. 281 alin. (1) din C. proc. civ. din 1865 a reglementat această situație, în sensul că "Erorile sau omisiunile cu privire la numele, calitatea și susținerile părților sau cele ce calcul, precum și orice alte erori materiale din hotărâri sau încheieri pot fi îndreptate din oficiu sau la cerere". Astfel, recurenta avea la dispoziție formularea unei cereri de îndreptare a erorii materiale, întemeiată pe dispozițiile art. 281 alin. (1) C. proc. civ., în situația în care a constatat că Încheierea de ședință din data de 13 ianuarie 2016 (ce face parte integrantă din Sentința civilă nr. 6/2016 pronunțată la data de 20 ianuarie 2016) nu reține toate susținerile părților, respectiv "toate motivele de admitere a cererii de revizuire", având în vedere și dispozițiile art. 281 2a C. proc. civ. ce prevăd expres că "îndreptarea, lămurirea, înlăturarea dispozițiilor potrivnice sau completarea hotărârii nu poate fi cerută pe calea apelului sau recursului, ci numai în condițiile art. 281 - 281 2 C. proc. civ.". Trecând la judecata pe fond a recursului promovat împotriva Sentinței civile nr. 6/2016, recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 5 și 9 și pe dispozițiile art. 304 1 C. proc. civ. și exercitat de parte în conformitate cu dispozițiile art. 328 alin. (1) C. proc. civ., instanța de control judiciar are în vedere faptul că, revizuirea fiind o cale extraordinară de atac, dispozițiile legale care o reglementează sunt de strictă interpretare, astfel că exercitarea ei nu poate avea loc decât în cazurile și în condițiile prevăzute în mod expres de lege. Astfel, potrivit dispozițiilor art. 322 pct. 5 C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri rămase definitive în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri dată de o instanță de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere "dacă, după darea hotărârii, s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reținute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfățișate dintr-o împrejurare mai presus de voința părților ...". Din conținutul acestui text de lege, reies condițiile ce se impun a fi îndeplinite pentru admisibilitatea unei asemenea căi extraordinare de atac, respectiv: descoperirea unui înscris după pronunțarea unei hotărâri judecătorești, astfel că acest înscris trebuia să fi existat la data judecății, dar să nu fi fost cunoscut de instanța care a judecat fondul; imposibilitatea prezentării acestui înscris de parte datorită împrejurărilor la care se referă în mod expres chiar art. 322 pct. 5 C. proc. civ.; înscrisul descoperit și invocat în revizuire să aibă un caracter determinant, adică să fi fost apt de a conduce la o altă soluție decât cea pronunțată. Analizând cererea de revizuire adresată de revizuentă instanței învestite cu soluționarea sa - Curtea de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal; instanța de control judiciar constată, fără putință de tăgadă, că aceasta fost întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 5 C. proc. civ. din 1865 iar "înscrisul doveditor" de care fac vorbire aceste dispoziții a fost reprezentat de Decizia nr. 1073/R/2015 pronunțată în dosarul nr. x/62/2012 al Curții de Apel Brașov comunicată recurentei-revizuente în data de 7 decembrie 2015 și de Suplimentul - completare a expertizei nr. x/2015 din data de 14 decembrie 2015 (aspect menținut inclusiv în cadrul concluziilor orale formulate de reprezentantul recurentei - revizuite în ședința publică de la acest termen de judecată, la momentul deschiderii dezbaterilor pe fondul recursului) susținându-se, în motivarea cererii de revizuire "întrucât Sentința civilă nr. 1073/R/2015 a survenit ulterior și a lămurit situația dedusă judecății în dosarul nr. x/64/2012 al Curții de Apel Brașov, poate fi considerată ca înscris imposibil de administrat (peste puterile noastre) în perioada judecății și pronunțării hotărârii a cărei revizuire o cerem și astfel înscrisurile îndeplinesc toate condițiile prevăzute de lege pentru admisibilitatea cererii de revizuire". Astfel, deși în cererea de recurs formulată în scris, recurenta - revizuentă susține că "înscrisurile de la pct. 1 - 7 sunt arhisuficiente în sensul demonstrării temeiniciei cererii de revizuire, nu expertiza este înscrisul determinant, ci ansamblul de înscrisuri precitate în cererea introductivă la pct. 1 - 7", Înalta Curte, analizând atât motivele expuse în cuprinsul cererii de revizuire cât și practicaua Încheierii de ședință din data de 13 ianuarie 2016, ce conține susținerile părților cu privire la admisibilitatea și la temeinicia cererii de revizuire; având în vedere inclusiv concluziile orale formulate de reprezentantul recurentei-revizuente, în cadrul dezbaterilor pe fondul recursului de față, constată că, singurele înscrisuri invocate de recurenta-revizuentă și calificate de aceasta ca fiind "înscrisuri doveditoare" în înțelesul dispozițiilor art. 322 pct. 5 C. proc. civ., au fost - Decizia nr. 1073/R/2015 pronunțată în dosarul nr. x/62/2012 al Curții de Apel Brașov și Suplimentul - completare a expertizei nr. 296/2015 din data de 14 decembrie 2015. Astfel, Înalta Curte apreciază că susținerile recurentei-revizuente, din această perspectivă, în sensul că "instanța revizuirii nu înțelege și nu reține legăturile determinante dintre înscrisurile care alcătuiesc ansamblul de înscrisuri invocat de către noi ca având valoarea de înscris nou", sunt neîntemeiate; instanța învestită cu soluționarea cererii de revizuire reținând corect, în acord cu solicitarea revizuentei, că, înscrisurile noi care, dacă ar fi fost administrate în cadrul probatoriului în dosarul nr. x/64/2012 ar fi schimbat fundamental soluția pronunțată de instanță sunt: Decizia nr. 1073/R/2015 pronunțată în dosarul nr. x/2012 al Curții de Apel Brașov și Suplimentul - completare a expertizei nr. x/2015 din 14 decembrie 2015; acesta fiind și considerentul pentru care admisibilitatea cererii de revizuire a fost analizată prin raportare la aceste două înscrisuri. Privitor la admisibilitatea unei cereri de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 5 C. proc. civ. Înalta Curte, în acord cu judecătorul fondului reține că, pentru a se putea invoca acest motiv și a se admite cererea de revizuire trebuie îndeplinite cumulativ următoarele condiții: - partea interesată să prezinte un înscris nou, care nu a fost folosit în procesul în care s-a pronunțat hotărârea atacată; - înscrisul să aibă forță probantă prin el însuși; fără să fie nevoie de a fi confirmat prin alte mijloace de probă; - înscrisul să fi existat la data pronunțării hotărârii a cărei revizuire se solicită; - înscrisul să nu fi putut fi invocat în procesul în care s-a pronunțat hotărârea atacată, fie pentru că a fost reținut de partea potrivnică, fie dintr-o împrejurare mai presus de voința părții; - înscrisul să fie determinant, în sensul că, dacă ar fi fost cunoscut de instanță cu ocazia judecării fondului, soluția ar fi fost alta decât cea pronunțată. Raportând prevederile legale la cererea de revizuire formulată de SC A. SRL și motivată pe existența Deciziei nr. 1073/R/2015 pronunțată în dosarul nr. x/2012 al Curții de Apel Brașov și Suplimentul - completare a expertizei nr. x/2015 din data de 14 decembrie 2015, Înalta Curte reține că, în mod temeinic și legal, instanța de fond a constatat că, în ceea ce privește Decizia nr. 1073/R/2015, apreciată ca "înscris doveditor" în înțelesul art. 322 pct. 5 C. proc. civ., sunt îndeplinite condițiile ce impuneau ca partea interesată să prezinte un înscris nou, care nu a fost folosit în procesul în care s-a pronunțat hotărârea atacată; ca înscrisul să aibă forță probantă prin el însuși; fără să fie nevoie de a fi confirmat prin alte mijloace de probă; înscrisul să fie existat la data pronunțării hotărârii a cărei revizuire se solicită; înscrisul să nu fi putut fi invocat în procesul în care s-a pronunțat hotărârea atacată, fie pentru că a fost reținut de partea potrivnică, fie dintr-o împrejurare mai presus de voința părții. În ceea ce privește îndeplinirea condiției ce impune ca înscrisul nou invocat să fie determinant, Înalta Curte are în vedere faptul că această condiție presupune ca înscrisul nou să fie de așa natură încât dacă ar fi fost administrat în litigiul în care s-a pronunțat hotărârea atacată aceasta ar fi schimbat radical și fundamental convingerea instanței încât, în final, s-ar fi pronunțat o soluție diametral opusă. Astfel, analizând Decizia nr. 1073/R/2015 din această perspectivă, Înalta Curte constată că aceasta a făcut obiectul dosarului nr. x/62/2012 înregistrat în fond pe rolul Tribunalului Brașov, secția a II-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta SC A. SRL, solicitând, în contradictoriu cu Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului Brașov, ca, prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună: - anularea Deciziei de impunere nr. F - BV 946 din 31 octombrie 2011; - a RIF F - BV 778 din 31 octombrie 2011; - a Dispoziției privind măsurile stabilite de organele de inspecție fiscală din 31 octombrie 2011 emise de pârâtă; - obligarea pârâtei la plata de daune-interese din cauza blocării activității și a pierderilor suferite ca urmare a emiterii actelor administrativ fiscale mai sus indicate și a celor care au stat la baza emiterii lor din 13 mai 2011. Prin Decizia nr. 1073/R/2015 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal - invocată de recurenta-revizuentă ca "înscris doveditor", în înțelesul art. 322 pct. 5 C. proc. civ. s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta SC A. SRL în contradictoriu cu pârâta DGRFP Brașov și în consecință s-a anulat Decizia de impunere F - BV 946 din 31 octombrie 2011, Raportul de Inspecție Fiscală F - BV nr. 778 din 31 octombrie 2011 și Decizia nr. 68 din 12 martie 2012 emise de pârâtă, respingându-se restul pretențiilor reclamantei. Din conținutul Deciziei nr. 1073/R/2015 se constată că prin Decizia de impunere nr. F - BV 046 din 31 octombrie 2011, RIF nr. FBV 778 din 31 octombrie 2011 și prin Dispoziția de măsuri nr. 406 din 31 octombrie 2011 s-au stabilit în sarcina societății recurente-revizuente sume suplimentare de plată ca impozit pe profit și majorări/accesorii iar în urma soluționării contestației administrative organul fiscal, emițând Decizia nr. 68 din 12 martie 2012, a anulat parțial decizia de impunere în sensul diminuării acesteia cu suma de 1.847 lei; astfel încât suma calculată eronat ca impozit suplimentar a devenit 77.465 lei; instanța reținând că se impune recunoașterea regimului fiscal aplicabil pentru microîntreprinderi, sens în care a și constatat că reclamanta nu mai datora impozit suplimentar aferent anului 2007. Totodată, Înalta Curte reține că, prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/64/2012, reclamanta SC A. SRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele Agenția de Plăți și Dezvoltare Rurală și Pescuit APDRP) și Centrul regional de Plăți pentru dezvoltare Rurală și Pescuit Centru 7 (CRPDRP 7 Alba): 1. - obligarea în solidar a pârâtelor la decontarea ajutorului nerambursabil în sumă de 749.000,00 RON reprezentând 70% din valoarea eligibilă a bunului achiziționat în valoare de 1.070.000,00 RON conform contractului de finanțare din 23 septembrie 2008, cu dobânzile aferente stabilite astfel: la nivelul celor plătite de societate la B. pentru creditul în sumă totală de 412.734,00 RON, preluat cu contractul de credit ca urmare a executării nejustificate, nelegale a scrisorilor de garanție din 10 februarie 2010 în valoare de 247.641,00 RON și din 28 mai 2009 în valoare de 165.093,00 RON de restituire a avansului (dosar) începând cu data executării respectivelor scrisori și până la data efectivă a plății; la nivelul dobânzii legale pentru suma de 336.266,00 RON reprezentând diferența dintre valoarea ajutorului nerambursabil de 749.000,00 RON și cea a creditului preluat în sumă de 412.734,00 RON, ca urmare a executării celor două scrisori de garanție de mai sus; 2. - restituirea sumei de 41.273,40 RON reprezentând 10% din valoarea scrisorilor de garanție bancare din 10 februarie 2010 și din 28 mai 2009 (dosar), executate de pârâta A. pentru recuperarea avansului acordat, conform contractului de finanțare mai sus precizat cu dobânzile aferente acestei sume la nivelul practica de B., conform contractului de credit pe care reclamanta l-a încheiat cu această unitate bancară. 3. - obligarea pârâtei A. la despăgubiri în sumă de 4.127,34 RON reprezentând comisioanele suplimentare de 1% plătite de societate pentru prelungirea cu 6 luni a valabilității scrisorilor de garanție bancară, rămase neutilizate și returnate reclamantei, în forma lor inițială, de către pârâta A. 4. - obligarea pârâtelor la plata de daune interese pentru câștigul nerealizat - profitul brut prevăzut în proiect (dosar), raportat la cursul trimestrial al BNR, aferent fiecărui trimestru (lucrum cessans) ca urmare a faptului că nedecontarea la timp a ajutorului nerambursabil a împiedicat societatea să desfășoare activitatea din proiect, potrivit dreptului comun. 5. - actualizarea sumelor de mai sus prin raportare la cursul leu/euro din data efectivă a plății raportată la plata cursului din contractul de finanțare. 6. - plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezenta acțiune. Prin cererea de întregire și precizare a acțiunii s-a solicitat și anularea rezilierii/încetării contractului de finanțare și, în ceea ce privește actualizarea sumelor de la petitul 1, aceasta să se facă prin convertirea lor în Euro la cursul din contract și plata acestora în lei la cursul de la data plății. Prin Sentința civilă nr. 93/F din 2 mai 2012, a cărei revizuire s-a solicitat prin cererea ce face obiectul prezentei judecăți, Curtea de Apel Brașov a respins această acțiune, motivând că respingerea cererii de plată prin notificarea din 27 ianuarie 2011 de către Centrul Regional de Plăți pentru dezvoltare Rurală și Pescuit CENTRU 7 (CRPDRP 7 Alba) este întemeiată, întrucât sunt interzise modificările criteriilor de eligibilitate și cele care afectează fundamental termenii de referință sau după caz, specificațiile tehnice din ofertă; instanța reținând deopotrivă că respectivul contrat de finanțare putea fi modificat doar prin act adiționat prin care părțile să fie de acord cu modificarea specificațiilor tehnice ale utilajelor ce se doreau a fi achiziționate, prin achiziționarea unui utilaj principal superior calitativ și renunțarea la achiziționarea unui alt utilaj (robot de vopsire) și a unui mijloc de transport uși. Analizând "înscrisul doveditor", respectiv Decizia nr. 1073/R/2015, sub aspectul îndeplinirii condiției de a fi "determinant", astfel încât dacă ar fi fost cunoscut de instanța învestită cu soluționarea dosarului nr. x/64/2012, acesta ar fi schimbat radical și fundamental convingerea instanței, încât în final s-ar fi pronunțat o soluție diametral opusă, Înalta Curte, în acord cu judecătorul fondului și contrar susținerilor recurentei-revizuente, constată că această condiție nu este îndeplinită, deoarece respectiva Decizie privește obligațiile fiscale ale recurentei-revizuente și nu derularea contractului de finanțare, ce a făcut obiectul dosarului nr. x/64/2012 în care s-a pronunțat Sentința civilă nr. 93/F din 2 mai 2012, a cărei revizuire face obiectul prezentului recurs. Deci, dosarul nr. x/64/2012 privește derularea contractului de finanțare din 23 septembrie 2008, inclusiv anularea rezilierii/încetării acestuia (prin Sentința pronunțată nr. 93/F/2012 fiind vorba despre aplicarea dispozițiilor legale la situația de fapt, ce nu a fost contestată) în timp ce Decizia nr. 1073/R/2015 statuează cu privire la obligațiile fiscale ale revizuentei. Astfel, Înalta Curte constată că, în mod temeinic instanța de fond a apreciat că Decizia nr. 1073/R/2015 a Curții de Apel Brașov nu îndeplinește condiția de a fi determinantă deoarece: - revizuirea are drept scop îndreptarea erorilor săvârșite în legătură cu situația de fapt iar prin Sentința civilă nr. 93/F/2012 a cărei revizuire se solicită s-a pus problema aplicării dispozițiilor legale la starea de fapt ce nu a fost contestată; - statuează cu privire la obligațiile fiscale ale revizuentei și nu cu privire la derularea contractului de finanțare. În ceea ce privește îndeplinirea condiției de admisibilitate a celui de-al doilea înscris de care recurenta-revizuentă s-a prevalat în susținerea cererii sale, respectiv a Suplimentului - completare a expertizei nr. 296/2015 din data de 14 decembrie 2015, Înalta Curte are în vedere faptul că, raportat la prima condiție, ce impune ca partea interesată să prezinte un înscris nou, noțiunea de "înscris" în sensul art. 322 pct. 5 C. proc. civ. trebuie luată în accepțiunea ei restrânsă, necuprinzând declarații de martori, rapoarte de expertiză, mărturisiri. În plus, Înalta Curte constată că acest înscris reprezintă de fapt o expertiză extrajudiciară întocmită la solicitarea recurentei-revizuente referitor la derularea contractului de finanțare din 23 septembrie 2008, recurenta-revizuentă solicitând a se preciza în mod explicit dacă modificările tehnice din actul adițional la contractul de achiziție din 12 decembrie 2010 schimbă sau nu datele tehnice ale obiectului achiziției contractată inițial. Fiind deci vorba despre o expertiză extrajudiciară, nu este opozabilă părții adverse, aceasta fiind întocmită fără convocarea părții adverse, după rămânerea irevocabilă a hotărârii, la solicitarea exclusivă a recurentei-revizuente, astfel cum corect a constatat și instanța de fond. În cazul în care s-ar analiza și condiția admisibilității acestui înscris - Suplimentul - completare a expertizei nr. x/2015 din data de 14 decembrie 2015 - din perspectiva îndeplinirii cerinței ce impune ca înscrisul invocat să fi existat la data când a fost pronunțată hotărârea ce se cere a fi revizuită, Înalta Curte constată că nici această condiție nu este îndeplinită, având în vedere data întocmirii acestui "înscris doveditor" - 14 decembrie 2015, raportat la data pronunțării hotărârii ce se solicită a fi revizuită - 2 mai 2012. Înalta Curte reține astfel că nu se poate cere revizuirea unei hotărâri pe baza unor înscrisuri apărute după pronunțarea acesteia; dispozițiile art. 322 pct. 5 C. proc. civ. referindu-se exclusiv la situația în care înscrisul exista în momentul judecării pricinii finalizate prin hotărârea atacată; concluzie desprinsă din împrejurarea că dispozițiile mai sus menționate se referă la "descoperirea înscrisului" care a fost reținut de partea adversă sau care nu a putut fi înfățișat dintr-o cauză mai presus de voința părții interesate. Această cerință este esențială, deoarece, în caz contrar, un proces definitiv câștigat ar putea fi supus revizuirii pe bază de acte și dovezi posterior confecționate și autoritatea de lucru judecat ar deveni iluzorie. În altă ordine, Înalta Curte, analizând cererea de recurs constată că recurenta a indicat, ca și temei de drept al recursului, dispozițiile art. 304 pct. 5 și 9 C. proc. civ., fără a formula însă critici la adresa hotărârii pronunțată de prima instanță, care să poată fi încadrate în aceste dispoziții; instanța de control judiciar reținând că instanța de fond a analizat condițiile cererii de revizuire în raport de motivele invocate de revizuentă, astfel că aspectele invocate în recurs nu sunt dovedite. Analizând totuși sentința recurată din perspectiva dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., dispoziții ce prevăd că se poate dispune casarea hotărârii "când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. (2) C. proc. civ.", și implicit prin raportare la dispozițiile art. 105 alin. (2) C. proc. civ., dispoziții ce prevăd că "actele îndeplinite cu neobservarea formelor legale sau de un funcționar necompetent de vor declara nule numai dacă prin aceasta s-a pricinuit părții o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea lor. În cazul nulităților prevăzute anume de lege, vătămarea se presupune până la dovada contrarie", Înalta Curte apreciază că recurenta nu a dovedit încălcarea de către instanța de fond a dispozițiilor legale care guvernează desfășurarea procesului civil, respectiv, cele referitoare la condițiile stabilite și impuse de lege cu privire la activitatea de judecată și la raporturile dintre părți și instanță, actele de procedură efectuate în etapa cercetării procesului asigurând întreaga desfășurare a procesului în condițiile legii. De altfel, din motivele invocate de recurenta-revizuentă se poate deduce că prezenta cerere de revizuire tinde în realitate la o nouă judecare a litigiului ce a făcut obiectul dosarului nr. x/64/2012 (litigiu soluționat irevocabil prin Decizia nr. 4921 din 22 noiembrie 2012 pronunțată de Înalta Curte de casație și Justiție), situație inadmisibilă față de prevederile art. 6 alin. (1) din Convenția europeană a drepturilor omului și libertăților fundamentale, cu referire la respectarea principiului securității raporturilor juridice. În același sens, este și jurisprudența constantă a Convenției europene a drepturilor omului, potrivit căreia, admiterea unei căi extraordinare de atac, care repune în discuție o decizie definitivă, printr-o procedură de reexaminare este considerată o încălcare a principiului securității raporturilor juridice. În virtutea acestui principiu nici o parte nu este abilitată să solicite repunerea în discuție a unei hotărâri definite și executorii cu unicul scop de a obține o reexaminare a cauzei și o nouă hotărâre, în privința sa (exemplu: cauzele Șerbănescu împotriva României, Gâgă împotriva României). În jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului s-a reținut că revizuirea nu poate fi admisă ca o modalitate deghizată de înlesnire a redeschiderii unui proces soluționat definitiv și că numai erorile care nu au devenit vizibile decât la finalul unei proceduri judiciare pot justifica o derogare de la principiul securității juridice pe motivul că nu au putut fi îndreptate prin exercitarea căilor ordinare de atac (cauza Sergey Petrov c. Rusiei, Hotărârea nr. 1861/2005 din 10 mai 2007, parag. 28; Pehenitehny c. Rusiei, Hotărârea nr. 30.422/2003 din 14 februarie 2008, parag. 26). Principiul securității juridice impune, inter alia, ca, atunci când instanțele au pronunțat o soluție definitivă, soluția lor să nu poată fi repusă în discuție (Brumărescu, citată mai sus, § 61). Securitatea juridică implică respectul pentru principiul res judicata, care constituie principiul caracterului definitiv al hotărârilor judecătorești. Acest principiu subliniază că nicio parte nu poate solicita revizuirea unei hotărâri definitive și obligatorii doar pentru a obține o nouă rejudecare a cauzei. Puterea de revizuire a instanțelor superioare ar trebui utilizată pentru a corecta erorile judiciare, și nu pentru a se ajunge la o nouă examinare a cauzei. Revizuirea nu ar trebui tratată ca un apel deghizat [...]. O îndepărtare de la acest principiu este justificată doar când devine necesară ca urmare a unor circumstanțe având un caracter substanțial și obligatoriu (Cauza Mitrea împotriva României, Hotărârea din 29 iulie 2008, definitivă la 1 decembrie 2008, §23 - 24, publicată în M. Of. al României, Partea I, nr. 855 din 21 decembrie 2010)". Față de considerentele expuse Înalta Curte constată că nu pot fi reținute în cauză motivele de revizuire prevăzute de art. 322 pct. 5 C. proc. civ.; hotărârea pronunțată de instanța de fond în acest sens fiind legală și temeinică; în cauză nefiind astfel incidente nici dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Constatând că, atât Încheierea de amânare a pronunțării din data de 13 ianuarie 2016 (ce face parte integrantă din cuprinsul hotărârii) cât și Sentința civilă nr. 6/2016 din data de 20 ianuarie 2016 sunt legale și temeinice și nu există motive care să atragă casarea sau modificarea acestora astfel că, în conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1), teza a II-a C. proc. civ. (1865), Înalta Curte va respinge recursul formulat, ca nefondat.