ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2756/2018

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea formulată la data de 06.04.2012, reclamanta S.C. A. S.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenția de Plăți Pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit (APDRP), să se dispună:

- anularea în parte a Deciziei de soluționare nr. 23.483/11.10.2011 a contestației fiscale formulată de S.C. A. și înregistrată la APDRP sub nr. x/2011 prin care Autoritatea a dispus admiterea în parte a contestației fiscale, exonerarea societății de la plata sumei de 3.104.978,61 RON și menținerea obligației de plată a A. pentru suma de 475.700,55 RON;

- anularea în tot a procesului-verbal de constatare încheiat la data de 31.01.2011 privind proiectul x/08.05.2006 din data de 08.05.2006 întocmit sub nr. x/2011, act comunicat la data de 07.02.2011, prin care aceasta s-a dispus obligarea societății la restituirea integrală a sumei de 3.560.679,16 RON reprezentând contravaloarea ajutorului financiar nerambursabil acordat în condițiile Programului Special de Preaderare pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală;

- anularea Notificării nr. x întocmită de APDRP, prin care autoritatea contractantă solicita societății, în conformitate cu art. 17, Anexa 1 din Contractul de finanțare nr. x din data de 08.05.2006, restituirea sumei de 3.580.679,16 RON; Obligarea APDRP la restituirea sumei de 475.700,55 RON achitată de societate în temeiul procesului-verbal;

- Obligarea APDRP la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 4429 pronunțată în data de 2 iulie 2012, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea promovată de reclamanta S.C. A. S.A., în contradictoriu cu pârâta APDRP, ca fiind neîntemeiată.

Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut următoarele:

Între Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit, în calitate de autoritate contractantă, și reclamanta S.C. A. S.A., în calitate de beneficiar, s-a încheiat, la data de 08.05.2006, în baza Legii nr. 316/2001 pentru ratificarea Acordului multianual de finanțare dintre Guvernul României și Comisia Comunităților Europene, semnat la Bruxelles la 02.02.2001, contractul de finanțare nr. x, având ca obiect acordarea ajutorului financiar nerambursabil pentru realizarea proiectului intitulat "Modernizarea unității de procesare carne S.C. A. S.A. Tulcea - Faza II".

Această finanțare nerambursabilă urma să fie asigurată în proporție de 75% prin contribuția financiară a Comunității Europene, iar restul de 25% prin contribuție publică națională.

În cadrul proiectului, reclamanta a organizat- o selecție de oferte în vederea achiziționării de utilaje tehnologice. Astfel, în ceea ce privește procedura de achiziție a dispozitivului de tăiat cu vacuum de 500 de litri (cutter), reclamanta a formulat cereri de oferte către societățile B., C. S.A.. și către D. S.A., fiind desemnată câștigătoare prima ofertă menționată.

În ceea ce privește procedura de achiziție a celulei de fierbere - afumare, reclamanta a formulat cereri de oferte către E., către F. S.R.L. și către G., fiind desemnată câștigătoare prima ofertă menționată; în sfârșit, în ceea ce privește procedura de achiziție a mașinii automate de clipsat cu dublă clipsare, reclamanta a formulat cereri de oferte către H., către F. S.R.L. și către G., fiind desemnată câștigătoare prima ofertă menționată.

Prin procesul-verbal de constatare nr. x/01.02.2011 întocmit de A.P.D.R.P., ce reprezintă titlu de creanță, s-a constituit în sarcina reclamantei un debit în cuantum de 3.580.679,16 RON, reprezentând recuperarea sprijinului financiar nerambursabil de care a beneficiat.

Cererea reclamantei de anulare în parte a Deciziei de soluționare nr. 23483/11.10.2011 și de anulare în tot a Procesului-verbal de constatare încheiat în data de 31.01.2011 și a Notificării nr. x, precum și motivele în fapt și în drept invocate în ceea ce privește hotărârea pârâtei de constituire debit în sarcina reclamantei în scopul recuperării ajutorului financiar nerambursabil aferent procedurilor de achiziție a celulei de fierbere - afumare și respectiv de achiziție a mașinii automate de clipsat cu dublă clipsare sunt neîntemeiate.

A fost admisă în parte contestația formulată de reclamantă împotriva procesului-verbal de constatare prin Decizia A.P.D.R.P. nr. 23.483/11.10.2011, în sensul menținerii debitului în sumă de 475.700,55 RON, la care se adaugă dobânzile și penalitățile de întârziere conform prevederilor legale în vigoare, urmând ca în măsura în care se constată ulterior de către OLAF/DLAF prin raportul final OLAF al cazului sau Nota de Control DLAF nereguli care prejudiciază fondurile nerambursabile acordate prin Programul SAPARD, APDRP va demara din nou procedura de recuperare, conform legislației în vigoare .

Așa fiind, în raport de împrejurarea că nu a fost respinsă contestația sa administrativă, reclamanta nu are interes în a formula motive de netemeinicie ori de nelegalitate cu privire la acte pentru care i-a fost admisă contestația, iar aceasta indiferent de motivele pentru care pârâta a ajuns la această soluție în faza administrativă, prealabilă celei jurisdicționale. Pe de altă parte, motivele formulate în concret de aceasta nu justifică anularea actelor contestate.

În ceea ce privește soluția de menținere a debitului de 475.700,55 RON, respectiv suma afectată de neregula pentru achiziția dispozitivului de tăiat cu vacuum de 500 de litri (CutMaster V 500 l, 144 m/sec) la care a fost câștigătoare firma I., Decizia de soluționare a contestației este întemeiată.

Pentru a se pronunța în acest sens, pârâta a reținut că prin Decizia nr. 6834/28.03.2011 a fost suspendată soluționarea contestației reclamantei înregistrată la APDRP sub nr. x/2011 până la primirea, după caz, a Notei de control a DLAF, a Raportului OLAF sau a Rechizitoriului DNA. S-a mai avut de asemenea în vedere faptul că până la data întocmirii deciziei de soluționare a contestației, OLAF, DLAF și DNA nu au comunicat APDRP rezultatele investigațiilor și reverificărilor la firma G., iar perioada de suspendare a soluționării contestației menționată în Decizia nr. 16342/13.07.2011 urmează să expire. În consecință, comisia de soluționare a contestației a apreciat că justificările beneficiarului nu pot fi reținute decât în parte.

În ceea ce privește susținerea reclamantei în sensul că, deși nu se menționează expres în cuprinsul deciziei de soluționare, din analiza acesteia reiese că APDRP a dat curs criticilor sale cu privire la încălcarea principiului proporționalității la aplicarea sancțiunii recuperării integrale a fondurilor comunitare nerambursabile, instanța apreciază că aceasta nu constituie motiv nici de nelegalitate și nici de netemeinicie a actelor administrative contestate.

Referitor la nemotivarea actelor, instanța a apreciat că motivarea deciziei de soluționare a contestației este una concisă dar suficientă, rezultând în mod evident motivul pentru care se admite o parte a contestației (respectiv pentru necomunicarea până la momentul respectiv de către OLAF, DLAF și DNA a rezultatelor investigațiilor și reverificărilor la firma G., dar și în contextul în care perioada de suspendare a soluționării contestației menționată în Decizia nr. 16342/13.07.2011 urmează să expire) dar și pentru care nu se admite în tot contestația.

Sub acest din urmă aspect, instanța a apreciat că este vorba de o motivare implicită, și anume motivele de fapt și de drept rezultă din actele care au stat la baza emiterii respectivului act. Atât faptele reținute în sarcina reclamantei cât și normele legale nerespectate de aceasta sunt detaliat prezentate în procesul-verbal de constatare încheiat la data de 31.01.2011 și în Nota de descoperire a unei nereguli și de fundamentare pentru desfășurarea unui control, respectiv adresa nr. x înregistrată la APDRP cu nr. x/01.11.2010.

În baza prevederilor Regulamentului Consiliului (EURATOM EC) nr. 2185/96 din 11.11.1996, Oficiul European de Luptă Antifraudă a solicitat Serviciului German de Investigare Vamală (ZKA) să verifice autenticitatea ofertelor transmise de mai multe companii germane către firme românești pentru ca acestea din urmă să-și poată susține cererile de finanțare prin Programul SAPARD, printre care și compania G.

Beneficiarul S.C. A. S.A. a prezentat pentru achizițiile realizate în cadrul contractului de finanțare nr. x și oferta companiei G. Documentele care făceau obiectul verificării transmise de către Comisia Europeană și OLAF.

În adresa OLAF nr. x/25.10.2010 înregistrată la APDRP cu nr. x/01.11.2010, s-a arătat, în legătură cu proiectul al cărui beneficiar este S.C. A. S.A. că, în esență, există suspiciuni de fraudă cu privire la ofertele depuse de societățile participante la achiziție, în sensul propunerii unor prețuri mai mari în procent de 25% sau 35% decât cele utilizate în practicile lor comerciale de societățile implicate. Observând în continuare conținutul notei ce a stat la baza emiterii actelor contestate în speță, instanța a reținut că la cea de-a patra procedură de achiziții, organizată pentru achiziționarea unei camere de afumare, contractul de furnizare a echipamentului a fost câștigat de compania germană E., cu o valoare a ofertei de 120.600 euro.

Întrucât au fost transmise oferte către această companie, precum și către G. și către F. S.R.L. și deoarece compania germană G. a confirmat că nu a avut niciodată vreo legătură cu S.C. A. S.A., se poate trage concluzia că oferta, care se presupune că a fost elaborată de G. și utilizată pentru procesul de selecție era neautentică.

În consecință, având în vedere nu doar conținutul actelor contestate, dar și documentația ce a stat la baza emiterii acestora, instanța a apreciat că acestea sunt suficient motivate atât în fapt cât și în drept, contestația reclamantei fiind sub acest aspect neîntemeiată.

Referitor la inexistența materialului probator, contrar opiniei reclamantei, instanța a apreciat ca fiind suficientă pentru emiterea procesului-verbal de constatare, astfel cum soluția dispusă prin acesta a fost modificată prin decizia de soluționare a contestației, Nota OLAF - adresa nr. x înregistrată la APDRP cu nr. x/01.11.2010, act conținând nereguli constatate de un organism abilitat al Comunității Europene, Oficiul European de Luptă Antifraudă.

Dispozițiile legale privind desfășurarea activității de implementare a Programului SAPARD (Legea nr. 316/2001 și O.G. nr. 79/2003, inclusiv normele metodologice de aplicare a O.G.) prevăd că eligibilitatea cheltuielilor este supusă verificărilor pe tot parcursul duratei de valabilitate a contractului de finanțare (perioada de execuție a proiectului - care se poate întinde pe maxim 2 ani, la care se adaugă o perioadă de 5 ani de monitorizare, conform art. 2 din contractul-cadru de finanțare).

S-a apreciat ca fiind relevante în speță următoarele clauze ale contractului de finanțare: art. 7 (1); art. 1 (1) Anexa I; art. 1 (2) din Anexa I; art. 14; art. 17; art. 17 din Anexa I "Prevederi generale", alin. (17) (4); Anexa IV - "Instrucțiuni de achiziții pentru beneficiarii Măsurilor 1.1, 3.1, 3.4".

În temeiul acestor prevederi, precum și în baza dispozițiilor O.G. nr. 79/2003 și art. 2 alin. (13) din H.G. nr. 1306/2007 a fost întocmit procesul-verbal de constatare înregistrat la APDRP sub nr. x/2011 și contestat în prezenta cauză.

De asemenea, tot în ceea ce privește susținerea referitoare la insuficiența materialului probator, instanța a avut în vedere disp. art. 12 din Regulamentului (CE) nr. 515/1997 care prevede ce fel de acte pot fi utilizate ca probe, inclusiv deci adresa OLAF nr. x/25.10.2010.

În ce privește necomunicarea către reclamantă a notei OLAF, instanța a constatat că niciun prejudiciu concret nu i-a fost cauzat acesteia. Atât timp cât reclamanta a luat cunoștință de respectivul act cel mai târziu în fața instanței de judecată, nu i-a fost încălcat dreptul la apărare sau la un proces echitabil prin necomunicarea lui în faza prealabilă administrativă, eventuale critici de fond sau de formă putând fi formulate direct în faza jurisdicțională. Se constată însă că în raport de acest înscris niciun motiv de nelegalitate/netemeinicie nu este invocat în mod pertinent de reclamantă pe calea prezentului demers judiciar.

Mai mult, potrivit disp. art. 2 alin. (3) din H.G. nr. 1306/2007:

"Autoritățile cu competențe în gestionarea fondurilor comunitare, în cazuri justificate, pot decide ca acțiunile de verificare declanșate ca urmare a unor sesizări să nu se comunice".

În speță, reclamantei i-a fost comunicat procesul-verbal de constatare, luând cunoștință de asemenea și de nota OLAF ce a stat la baza emiterii acestui act.

Emiterea deciziei de suspendare nu constituie o recunoaștere a pretențiilor reclamantei, ci o garanție suplimentară a respectării exercițiului drepturilor acesteia. Împrejurarea că se decide soluționarea contestației nu constituie o revenire asupra propriei decizii, ci o măsură impusă de împrejurarea că urma să expire perioada de suspendare. În sfârșit, faptul că APDRP a decis în primă instanță emiterea procesului-verbal și impunerea societății la restituirea ajutorului financiar nerambursabil, emițând ulterior din anumite rațiuni decizia de suspendare, reprezintă nu o dovadă a faptului că ar fi realizat inexistența cadrului probator, hotărând preconstituirea acestuia, așa cum susține reclamanta, ci o dovadă că aceasta și-a însușit integral constatările Oficiului European de Luptă Antifraudă, depunând prin urmare diligențe pentru realizarea întocmai a obligațiilor legale ce-i incumbă.

Este de asemenea neîntemeiată și susținerea referitoare la nesocotirea flagrantă de către OLAF și APDRP a prezumției de nevinovăție. Pe de o parte, instituția invocată de reclamantă nu este reglementată cu caracter absolut. Pe de altă parte, trebuie avute în vedere dispozițiile legale incidente speței.

Astfel, în raport de emitentul notei ce a stat la baza emiterii actelor contestate în prezenta speță, instanța constată incidența disp. art. 1 alin. (1) și (3), art. 2, art. 9, art. 10, din Regulamentul CE nr. 1073/1999 privind investigațiile efectuate de Oficiul European de Luptă Antifraudă (OLAF).

Din coroborarea dispozițiilor legale rezultă că regula generală este că la momentul sesizării cu existența unei nereguli, autoritatea care gestionează fonduri comunitare trebuie să verifice sesizarea. Așadar, Agenția este obligată să efectueze controale la solicitarea instituțiilor din cadrul Comisiei Europene. Mai mult, ea trebuie să procedeze direct, fără alte controale, la recuperarea sumelor în cazul în care aceste instituții transmit rapoarte/adrese cu propriile concluzii.

Față de acestea și față de dispozițiile art. 7 din Secțiunea C (Prevederi Generale) a Legii nr. 316/2001 în conformitate cu care este suficient să se suspecteze eșecul unui beneficiar al Programului SAPARD în ceea ce privește respectarea obligațiilor legale sau contractuale asumate prin contractul de finanțare, nu se poate susține pertinent că APDRP și cu atât mai puțin OLAF ar fi încălcat prezumția de nevinovăție în ce o privește pe reclamantă care, ca și beneficiar prin semnarea în această calitate a unui contract de finanțare, poartă deplina responsabilitate în ce privește încheierea și executarea clauzelor contractuale.

De asemenea, în mod corect a subliniat pârâta faptul că neregula constatată încalcă dispozițiile art. 4 - "Eligibilitatea cheltuielilor" din Secțiunea B - "Managementul, Monitorizarea și Evaluarea Programului" din Legea nr. 316/2001, iar gravitatea acesteia duce la retragerea întregului ajutor nerambursabil în conformitate cu prevederile contractului de finanțare și MAFA, indiferent de decizia organelor de cercetare penală (în speță DNA), deci dacă neregula a fost săvârșită cu intenție sau nu.

Rezultă așadar din analiza coroborată a normelor menționate că prejudiciul produs bugetului UE sau bugetelor naționale poate fi real sau potențial, iar producerea însăși a unei nereguli și utilizarea necorespunzătoare a banilor acordați atrage sancțiunea restituirii parțiale sau totale a acestora.

Curtea de Apel București a reținut legalitatea actelor contestate, precum și inexistența vreunui motiv temeinic pentru admiterea fie și în parte a pretențiilor reclamantei, în temeiul disp. art. 1, art. 8 și art. 18 din Legea nr. 554/2004, respingând acțiunea, ca neîntemeiată.

În consecință, a respins și capătul accesoriu de cerere, referitor la obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, reținând în raport de soluția pronunțată asupra cererii principale că incumbă reclamantei culpa procesuală conform disp. art. 274 C. proc. civ.

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs, în termenul legal, reclamanta S.C. A. S.A., criticând soluția pentru nelegalitate și netemeinicie, invocând în drept dispozițiile art. 304

1

, art. 304 alin. (8) și (9) coroborate cu art. 312 alin. (3) din C. proc. civ. de la 1865.

Recurenta a susținut că instanța de fond a pronunțat o hotărâre nelegală și netemeinică pentru, în esență, următoarele argumente:

Într-o primă critică, reclamanta a arătat că instanța de fond a motivat sumar și contradictoriu menținerea Deciziei de soluționare a contestației nr. 23.483/11.10.2011 și a Procesului-verbal de constatare din 31.01.2011 emise de Agenția de Plăți și Dezvoltare Rurală, arătând că argumentele de nelegalitate invocate în acțiune (nemotivarea actelor contestate, inexistența materialului probator și nesocotirea prezumției de nevinovăție) nu au fost corespunzător analizate - motivarea necorespunzând cerințelor prevăzute de C. proc. civ.

O a doua critică privește aplicarea greșită a normelor de drept material incidente în cauză, respectiv art. 211 alin. (3) din Codul de procedură fiscală, art. 3 alin. (1) din Normele metodologice referitor la obligația de a motiva actele administrative, dar și cu privire la dreptul la apărare al S.C. A. S.R.L.

Un prim argument în acest sens vizează faptul că, deși instanța de fond a fost sesizată cu motivul de nelegalitate privind nemotivarea actelor administrative contestate, în mod eronat s-a reținut în considerente că motivarea acestora rezultă din cuprinsul actelor administrative care au stat la baza emiterii acestora.

Prevederile legale menționate anterior impun motivarea în fapt și în drept, atât a procesului-verbal de constatare, cât și a deciziei de soluționare a contestației și de aceea, o motivare insuficientă sau greșită echivalează cu lipsa motivării, acesta fiind un motiv de nulitate ce afectează Decizia de soluționare a contestației nr. 23.483/11.10.2011 și Procesul-verbal de constatare din 31.01.2011 emise de Agenția de Plăți și Dezvoltare Rurală

Un al doilea argument vizează încălcarea dreptului la apărare, deoarece nu i-au fost comunicate înscrisurile ce au stat la baza emiterii procesului-verbal de constatare a neregulii. În cauza Bendenoun contra Franței (cererea nr. 12547/86, soluționată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului din 24 februarie 1994) instanța europeană a arătat că omisiunea oraganelor fiscale de a asigura accesul domnului J. la dosarul său fiscal constituie o încălcare a dreptului său la un proces echitabil acesta neavând posibilitatea de a identifica informațiile disculpatoare.

În conținutul juridic al dreptului la apărare trebuie identificată obligația de a informa reprezentanții A. referitor la eventualele nereguli depistate de OLAF și de a garanta accesul societății la dosarul de cercetare, în vederea formulării unor apărări față de incriminările și acuzațiile aduse și mai mult, avea obligația de a comunica documentele justificative care au stat la baza întocmirii actelor contestate.

Așa fiind, în mod nelegal, instanța de fond a apreciat că maniera abuzivă în care APDRP a considerat să comunice Nota OLAF către reclamantă nu vatamă dreptul la apărare al societății - mai ales că nu a avut posibilitatea să ia cunoștință de acesta, nici măcar în cursul judecării cauzei.

Atât în cadrul procedurii administrative, cât și în fața instanței de judecată au fost încălcate principiile contradictorialității, al egalității armelor și al publicității, deoarece autoritatea contractantă nu a atașat la Procesul-verbal de constatare, actele ce au stat la baza concluziilor ADPRP de obligare a societății reclamante la restituirea fondurilor primite.

Instanța de fond a ignorat această viciere a procedurii administrative, aspect esențial ce duce la o vătămare ce nu poate fi remediată decât prin anularea actelor emise de autoritatea pârâtă.

Un al treilea argument în susținerea unei critici de nelegalitate se referă la faptul că Decizia de soluționare a contestației nu conține niciun element care să conducă la admiterea în parte a contestației fiscale formulate de reclamantă - așadar, acest act administrativ este nemotivat.

Preluarea în cuprinsul actelor emise de către autoritatea pârâtă a unor referiri la existența unor acte emise de OLAF sau de DLAF și DNA, fără efectuarea unui raționament bazat pe un probatoriu ce putea fi exhibat, echivalează cu o nemotivare a actelor administrative, mai ales că acestea nu fost comunicate societății.

Mai mult, până la momentul judecării cauzei nu s-a putut stabili finalitatea demersurilor în fața organelor de urmărire penală, deși procedura de achiziție publică s-a derulat în anul 2006, actele de control au fost emise în 2011, iar sentința Curții de Apel București a fost pronunțată în 2012.

Un al patrulea argument ce vizează nelegalitatea actelor administrative contestate - aspect reținut în mod eronat de instanță - este acela că nu sunt incidente în cauză dispozițiile art. 11 alin. (3) din Normele metodologice privind cazurile justificate în care nu se comunică acțiunile de verificare - nu s-a făcut nicio referire la o asemenea ipoteză în cuprinsul actelor atacate.

Faptul că au avut loc controale la subcontractorii societății și că există suspiciuni de fraudă în ceea ce-i privește pe aceștia, nu justifică încălcarea dreptului la apărare al societății reclamante care nu a avut posibilitatea să combată în fața organului de control documentele de care s-a prevalat autoritatea administrativă.

În fine, un ultim argument se referă la faptul că, atât organul administrativ, cât și instanța de judecată au stabilit în mod eronat regimul juridic al Notei emise de OLAF - aceasta fiind un document probator ce permite demararea unei proceduri de control, urmând ca autoritatea administrativă să-și întemeieze concluziile pe propriile constatări, cu respectarea tuturor principiilor prevăzute de lege internă.

În speță, nu sunt incidente dispozițiile art. 11 alin. (1) din Normele metodologice referitoare la debitele stabilite de Comisia Europeană - de vreme ce prin documentul emis de OLAF nu s-a stabilit niciun debit de recuperat, menționându-se suspiciunile de fraudă cu privire la alte societăți decât reclamanta.

Intimat - pârâtă APDRP (în prezent Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale - AFIR) nu a depus întâmpinare, însă a depus concluzii scrise, aflate la dosarul instanței de recurs. În cursul judecării recursului prin art. 2 din O.U.G. nr. 41 din 18 iunie 2014 a fost dispusă reorganizarea Agențieid e Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit, prin înființarea Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale - AFIR.

II.. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Analizând sentința atacată prin prisma criticilor înfățișate de recurenta-reclamantă, raportat la cadrul normativ aplicabil, astfel cum permit prevederile art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată recursul fondat, în parte, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Criticile formulate de reclamantă pot fi subsumate dispozițiilor art. 304 pct. 7 și 9 din C. proc. civ. din 1865, urmând să fie analizate din această perspectivă. Este adevărat că în cuprinsul cererii de recurs nu s-a făcut referire în mod expres la dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., însă criticile privind motivarea instanței de fond se subsumează textului arătat și vor fi analizate ca atare.

i) Aspecte procesuale privind litigiul dedus judecății

Reclamanta a încheiat cu APDRP(în prezent AFIR) contractul cadru de finanțare nr. x având ca obiect acordarea unui ajutor financiar nerambursabil pentru realizarea Proiectului "Modernizarea unității de procesare carne S.C. A. S.A. Tulcea - Faza II". Pentru punerea în executare a contractului, reclamanta a dispus realizarea lucrărilor și a demarat procedura de achiziție a instalațiilor necesare pentru activitatea de producție.

Pârâta APDRP a notificat societatea cu privire la aprobarea cheltuielilor eligibile, confirmarea plății tranșelor I-IV din care făceau parte și dosarele de achiziție pentru utilajele necesare activității reclamantei în valoare de 3.580.679,16 RON.

Ca urmare a primirii Notei nr. x/25.10.2010 emisă de Oficiul European de Luptă Antifraudă (OLAF), pârâta a emis Procesul-verbal de constatare din 31.01.2011, prin care a dispus obligarea societății la restituirea integrală a sumei de 3.580.679,16 RON și a emis notificarea nr. x solicitând plata sumei menționate anterior.

Societatea a contestat Procesul-verbal de constatare, iar pârâta prin Decizia nr. 6834/28.03.2011 a suspendat contestația formulată până la primirea Notei de control a Departamentului Antifraudă, a Raportului final OLAF sau a rechizitoriului DNA, dar nu mai mult de 6 luni.

Pârâta a reluat judecarea contestației formulate de reclamantă și a emis Decizia nr. 23.483/11.10.2011, prin care a admis în parte contestația și a constatat că se menține un debit de 475.700,55 RON, exonerând societatea de plata sumei de 3.104.978,61 RON.

Reclamanta S.C. A. S.A. a formulat acțiune în anularea actelor administrative emise de pârâtă, respectiv a Deciziei nr. 23.483/11.10.2011 și a Procesului-verbal de constatare din 31.01.2011.

Curtea de Apel București prin sentința civilă nr. 4429/02.07.2012 a respins, ca nefondată, acțiunea în anulare formulată de reclamantă, în contradictoriu cu autoritatea pârâtă, hotărâre atacată cu recurs de reclamanta S.C. A. S.A.

În cursul judecării recursului în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a dispus suspendarea judecării cauzei până la pronunțarea unei hotărâri definitive cu privire la fapta pentru care s-a dispus începerea urmăririi penale în dosarul penal nr. x/2012 al DNA - Serviciul Teritorial Constanța.

Dosarul aflat pe rolul Înaltei Curți a fost repus pe rol ca urmare a înaintării către instanță a Ordonanței de clasare a urmăririi penale din 24 august 2017, emisă de Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Constanța, în dosarul penal nr. x/2012.

La ordonanța emisă de Parchet se arată că: "(...) se reține existența unui dubiu rezonabil cu privire la existența infracțiunii", cu motivarea că, în esență, societatea reclamantă a primit scrisori de la firma G. din care rezultă că sunt autentice ambele oferte depuse. Ulterior, s-a putut confirma ca urmare a cercetărilor efectuate de OLAF și DLAF că au fost emise oferte care proveneau prin intermediul altor firme nu-i poate fi imputat reclamantei.

La ordonanță se mai reține că: "Or, din moment ce inițial G. a confirmat autenticitatea ofertelor, simplul fapt că ulterior se susține că acestea nu sunt autentice, tot de către G., nu poate înlătura dubiul rezonabil, coroborat și cu declarația martorului K. că S.C. L. a fost societatea care a emis acele oferte din partea societății G.."

Așadar, din probatoriul administrat de organul de cercetare penală nu reiese implicarea societății-reclamante în comportamentul fraudulos al S.C. L. sau al societății comerciale G..

i) Cu privire la criticile formulate în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 7 C. proc. civ.

Este nefondată critica reclamantei că instanța de fond nu a răspuns argumentelor din acțiune, sentința fiind nemotivată sub acest aspect. Astfel, potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., hotărârea judecătorească trebuie să cuprindă motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților.

Motivarea unei hotărâri judecătorești nu înseamnă ca instanța să răspundă în mod detaliat fiecărui argument invocat de parte, dar presupune ca o instanță internă care a motivat pe scurt hotărârea să fi examinat, totuși, în mod real problemele esențiale care i-au fost supuse (Hotărârea CEDO din 28 aprilie 2005 în Cauza Albina împotriva României publicată în Monitorul Oficial nr. 1.049 din 25 noiembrie 2005).

Or, în speță, instanța de fond s-a conformat atât dispozițiilor procedurale, în sensul că hotărârea cuprinde toate elementele prevăzute de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., cât și celor de fond, analizând susținerile părților și expunând considerentele care au dus la pronunțarea soluției în cauză.

ii) Cu privire la criticile formulate în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Sunt întemeiate criticile reclamantei cu privire la aplicarea greșită a dispozițiilor de drept material, respectiv art. 211 alin. (3) din Codul de procedură fiscală, art. 3 alin. (1) din Normele metodologice de punere în aplicare a O.G. nr. 79/2003 privind controlul și recuperarea fondurilor comunitare, precum și a fondurilor de cofinanțare aferente utilizate necorespunzător.

Pentru a răspunde criticilor formulate în recurs, Înalta Curte trebuie să lămurească regimul juridic la Notei emise de OLAF și, subsecvent, incidența acestui document în cadrul procedurii desfășurate în temeiul dispozițiilor O.G. nr. 79/2003, precum și a obligațiilor autorității administrative ce decurg din același act normativ cu privire la motivarea actelor emise și a respectării dreptului la apărare al reclamantei.

iii) Dispozițiile legale incidente în cauză

În ceea ce privește legislația europeană menționăm art. 9 alin. (1), (2) și (4) din Regulamentul (CE) nr. 1073/1999 al Parlamentului European și al Consiliului, publicat în Jurnalul Oficial al UE nr. L 136/1 din 31.05.1999:

" (1)La încheierea unei investigații efectuate din oficiu, acesta redactează un raport, sub autoritatea directorului, menționând faptele constatate, prejudiciul financiar, dacă există și concluziile investigației, inclusiv recomandările directorului oficiului privind măsurile ce ar trebui luate.

(2) La redactarea acestor rapoarte se iau în considerare cerințele procedurale prevăzute de legislația națională a statului membru respectiv. Rapoartele redactate pe această bază constituie probă admisibilă în procedurile administrative sau judiciare ale statului membru în care utilizarea acestora se dovedește necesară, în același mod și în aceleași condiții ca și rapoartele administrative redactate de către inspectorii administrativi naționali.

(4) Rapoartele redactate în urma unei investigații interne și orice informații conexe utile sunt transmise instituției, organismului, oficiului sau agenției respective. Instituția, organismul, oficiul sau agenția respectivă ia acele măsuri, îndeosebi disciplinare sau judiciare, privind investigațiile interne, pe care rezultatele investigațiilor îl reclamă și raportează aceste măsuri directorului oficiului în termenul stabilit de către acesta în concluziile raportului său."

Relevante în speță sunt și dispozițiile art. 8 din Regulamentul menționat, privind " Confidențialitatea și protecția datelor", în ceea ce privește informațiile obținute de instituțiile europene în cadrul unei investigații externe.

De asemenea, în litigiu au fost invocate dispozițiile Regulamentului (CE) nr. 2988/1995 privind protejarea intereselor financiare ale Uniunii Europene, nr. 2185/96 (Euratom CE) și ale Regulamentului nr. 1290/2005 privind finanțarea politici agricole comune.

În ceea ce privește legislația națională aplicabilă în cauză trebuie făcută referire la art. 7 din Secțiunea C (Prevederi Generale) a Legii nr. 316/2001, conform căruia:

"În cazul în care se suspectează sau se dovedesc eșecul unui beneficiar în ceea ce privește respectarea obligațiilor legate de Program, precum și încercările de a obține de la Agenția SAPARD plăți pentru care nu are nici un drept, România va urmări orice asemenea eșecuri și încercări, conform procedurilor naționale legale, într-un mod, nu mai puțin riguros decât în cazurile în care sunt implicate fonduri publice naționale".

Potrivi art. 211 alin. (3) din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală:

"Considerentele cuprind motivele de fapt și de drept care au format convingerea organului de soluționare competent în emiterea deciziei."

Potrivit art. 3 alin. (1) din Normele Metodologice de aplicare a Ordonanței Guvernului nr. 79/2003 privind controlul și recuperarea fondurilor comunitare, precum și a fondurilor de cofinanțare aferente utilizate necorespunzător:

"Procesul-verbal de constatare, care reprezintă titlul de creanță (...) va conține obligatoriu următoarele elemente: f) motivele de fapt; g) temeiul de drept."

Potrivit art. 8 alin. (1) din H.G. nr. 1306/2007:

"Autoritățile competente în gestionarea fondurilor comunitare sunt obligate să declanșeze procedura de constatare și recuperare a creanțelor bugetare rezultate ca urmare a debitelor stabilite de Comisia Europeană. " iv) Jurisprudența CJUE

În cauză trebuie menționată și practica Curții Europene de la Luxemburg, respectiv Hotărârea preliminară pronunțată în cauza Ispas C-298/16, ECLI:EU:C:2017:843. Astfel, în paragraful 26, instanța a arătat că:

"(…) respectarea dreptului la apărare constituie un principiu general al dreptului Uniunii, care își găsește aplicarea atunci când administrația își propune să adopte în privința unei persoane un act care îi cauzează un prejudiciu. În temeiul acestui principiu, destinatarilor deciziilor care le afectează în mod sensibil interesele trebuie să li se dea posibilitatea de a-și face cunoscut în mod util punctul de vedere cu privire la elementele pe care administrația intenționează să își întemeieze decizia. Această obligație revine administrațiilor statelor membre atunci când adoptă decizii care intră în domeniul de aplicare al dreptului Uniunii, chiar dacă legislația Uniunii aplicabilă nu prevede în mod expres o astfel de formalitate (Hotărârea din 17 decembrie 2015, WebMindLicenses, C-419/14, EU:C:2015:832, punctul 84 și jurisprudența citată)."

v) Nemotivarea actelor administrative

Este întemeiată critica formulată în recurs din perspectiva art. 304 pct. 9 C. proc. civ. din 1865, că Decizia nr. 23.483/11.10.2011, prin care pârâta a admis în parte contestația și a constatat că se menține un debit de 475.700,55 RON, nu este motivată, încălcând dispozițiile din Codul de procedură fiscală și pe cele din Normele metodologice de aplicare a acestora.

Din cuprinsul actului administrativ menționat anterior rezultă că singurul argument reținut de organul de control este acela că: " justificările beneficiarului nu pot fi reținute decât, în parte, măsura constituirii debitului se reduce doar la suma afectată de neregula pentru achiziția dispozitivului de tăiat de vacuum de 500 de litri, câștigătoare fiind firma I.".

În cuprinsul Deciziei s-a menționat adresa emisă de Oficiul European de Luptă Antifraudă (OLAF) nr. x/25.10.2010, înregistrată în cadrul Agenției sub nr. x, fără însă a expune raționamentul care justifică săvârșirea abaterii de către S.C. A. S.A.

În ceea ce privește regimul juridic al Notei emise de OLAF trebuie menționate dispozițiile art. 9 alin. (1) și (3) din Regulamentul nr. 1073/1999 privind investigațiile efectuate de OLAF care atribuie acestui document valoarea unui mijloc de probă.

Dacă adresa menționată anterior are o valoare probatorie, aceasta ar fi trebuit coroborată și cu alte aspecte, mai ales că, deși a fost sesizat Parchetul nu s-a dispus o măsură de începere a urmăririi penale împotriva administratorilor societății A. S.A.

Constatările OLAF privesc comportamentul comercial inadecvat și fraudulos al unora dintre societățile (G. și L.) care au participat la procedura de achiziție a utilajului "dispozitivul de tăiat de vacuum de 500 de litri", exprimându-se suspiciuni și cu privire la comportamentul reclamantei, fără însă a se stabili cu certitudine implicarea acesteia.

În măsura în care ca efect al unui reglementări europene documentul respectiv are valoare probatorie, obligația ce revenea autorității de control era de a stabili, prin controalele efectuate și prin orice măsuri permise de legislația internă că S.C. A. S.A. a avut un comportament fraudulos și a fost de acord cu manevrele comerciale ale societăților comerciale care au depus oferte nereale.

Este neîndoielnic că urmare a sesizările provenite de la instituțiile europene - respectiv OLAF și ulterior de la organismul național, adică DLAF, autoritatea pârâtă avea obligația de a demara anchete administrative și proceduri de control pentru a stabili dacă s-au săvârșit nereguli sau fraude în gestionarea fondurilor europene.

Adresa emisă de instituția europeană trebuia folosită ca mijloc de probă în procedura derulată de pârâta APDRP, fără însă ca această situație să înlăture obligativitatea motivării actelor administrative sau respectarea dreptului la apărare al societății în sarcina căreia s-a reținut o creanță fiscală.

În acest context, urmează să fie înlăturată apărarea pârâtei că avea obligația de a declanșa procedura de constatare și recuperare a creanțelor bugetare rezultate ca urmare a debitelor stabilite de Comisia Europeană, deoarece adresa OLAF nu reprezintă un act prin care se constată "un debit stabilit de Comisia Europeană", acest document având natura juridică a unui mijloc de probă, așa cum s-a arătat anterior.

Or, în speță, autoritatea administrativă nu a relevat o bază factuală suficientă pentru a stabili săvârșirea unei abateri de către societatea reclamantă - mai ales, în condițiile în care procesul penal s-a încheiat cu o ordonanță de clasare în care procurorul de caz a indicat că "se reține existența unui dubiu rezonabil cu privire la existența infracțiunii".

În acest context, simpla referință inserată în actele întocmite de autoritatea publică (atât în Procesul-verbal de constatare, cât și în Decizia de soluționare a contestației) la un document cu valoare probatorie ce privește comportamentul unui terț, echivalează cu o nemotivare a situației de fapt în sensul prevăzut de Codul de procedură fiscală.

Lipsa relevării unei baze factuale suficiente pentru a documenta abaterea săvârșită de societatea reclamantă determină concluzia că nu sunt întrunite premisele aplicării sancțiunii prevăzute de lege.

Mai mult, în cauză documentul la care face referire organul de control nu a fost comunicat societății reclamante, încălcându-se dreptul la apărare al acesteia, deoarece nu a fost prezentată justificarea ce ar fi permis adoptarea unei asemenea conduite din partea organului administrativ.

În ceea ce privește aplicarea dispozițiilor art. 8 din Regulamentul (CE) nr. 1073/1999, trebuie făcută distincția dintre informațiile și datele obținute de instituțiile europene și raportul întocmit în temeiul acestora. Confidențialitatea privește în special datele, nu raportul ale cărui concluzii sunt încorporate într-un document și sunt trimise organismelor naționale abilitate să ia măsuri.

În cazul Regulamentului (CE) nr. 515/1997 publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L 82 din 22.3.1997, dispozițiile art. 12 prevăd că rapoartele pot fi utilizate ca mijloc de probă, aspect susținut chiar de pârâtă (din dosarul instanței de recurs). Potrivit dispozițiilor legale arătate:

"Constatările, atestările, informațiile, documentele, copiile certificate pentru conformitate și toate informațiile obținute de personalul autorității solicitate și comunicate autorității solicitante pe parcursul asistenței prevăzute la articolele 4-11 pot fi invocate ca probe de către organismele competente ale statelor membre ale autorității solicitante."

Instanța de contencios, în temeiul dispozițiilor art. 1. alin. (1), art. 8 și art. 18 din Legea nr. 554/2004, analizează în primul rând, conformitatea actului administrativ cu legea, dar și existența unei vătămări produse reclamantului într-un drept sau interes legitim. Or, în speță, lipsa stabilirii complete a situației de fapt echivalează cu nemotivarea actului administrativ și a produs reclamantei o vătămare ce nu poate fi înlăturată, decât prin anularea actului, cu obligația subsecventă ce revine pârâtei de a restitui suma în cuantum de 475.700,55 RON.

Curtea Europeană de Justiție a reținut în jurisprudența sa că respectarea dreptului la apărare constituie un principiu general al dreptului Uniunii, care își găsește aplicarea atunci când administrația își propune să adopte în privința unei persoane un act care îi cauzează un prejudiciu (paragraful 26 din Hotărârea pronunțată în cauza Ispas).

Înalta Curte constată, în dezacord cu instanța de fond, că au fost încălcate dispozițiile art. 211 alin. (3) din Codul de procedură fiscală, art. 3 alin. (1) din Normele metodologice de punere în aplicare a O.G. nr. 79/2003 - care privesc obligativitatea motivării actelor administrative, motiv de nelegalitate ce atrage nulitatea actelor administrative contestate, respectiv Decizia nr. 23483 din 11 octombrie 2011 emisă de APDRP, în ceea ce privește menținerea debitului în valoare de 475.700,55 RON în sarcina reclamantei, Procesul-verbal de constatare încheiat la data de 31 ianuarie 2011 și înregistrat sub nr. x din 01 februarie 2011 la ADPRP și notificarea nr. x din 4 februarie 2011 emisă de pârâtă.

Ca urmare a constatării nulității actelor administrative contestate, se impune admiterea capătului de cerere în pretenții, privind restituirea sumei de 475.700,55 RON către reclamanta S.C. A. S.A.

Urmează să oblige pârâta la plata cheltuielilor de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru.

vi) Temeiul de drept al soluției pronunțate de Înalta Curte

Față de aceste considerente, Înalta Curte în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 7 și 9, coroborate cu art. 304

1

C. proc. civ..și cu art. 20 alin. (3) din legea nr. 554/2004, urmează să admită recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.A, să modifice sentința recurată, să admită acțiunea formulată de reclamantă, să anuleze actele contestate și să dispună restituirea sumei de 475.700,55 RON.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.A. împotriva sentinței civile nr. 4429 din 2 iulie 2012 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Modifică sentința recurată, în sensul că:

Admite acțiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.A. în contradictoriu cu pârâta AGENȚIA PENTRU FINANȚAREA INVESTIȚIILOR RURALE (fostă AGENȚIA DE PLĂȚI PENTRU DEZVOLTARE RURALĂ ȘI PESCUIT).

Anulează în parte Decizia nr. 23483 din 11 octombrie 2011 emisă de Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit (în prezent Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale), de soluționare a contestației, în ceea ce privește menținerea debitului în valoare de 475.700,55 RON în sarcina reclamantei.

Menține restul dispozițiilor deciziei nr. 23483 din 11 octombrie 2011 de soluționare a contestației.

Anulează Procesul-verbal de constatare încheiat la data de 31 ianuarie 2011 și înregistrat sub nr. x din 01 februarie 2011 la Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit (în prezent Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale).

Anulează notificarea nr. x din 4 februarie 2011emisă de pârâtă.

Obligă pârâta Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (fostă Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit) la restituirea sumei de 475.700,55 RON către reclamanta S.C. A. S.A.

Obligă pârâta la plata sumei de 16,40 RON, reprezentând cheltuieli de judecată la fond și recurs, către reclamantă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 22 iunie 2018.