ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2755/2016

Cererea de chemare în judecată Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, la data de 4 februarie 2014 reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenția de Plați pentru Dezvoltare Rurala și Pescuit (APDRP), ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea Deciziei nr. 23863 din 30 iulie 2013 emisă de APDRP privind soluționarea Contestației nr. 28 din 03 iulie 2013; anularea procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare emis de autoritatea pârâtă, nr. x din 05 iunie 2013; anularea măsurii de retragere a ajutorului financiar nerambursabil acordat A., în calitate de beneficiar al contractului de finanțare din 06 aprilie 2011 (denumit în continuare Contractul); anularea măsurii de reziliere a contractului; anularea măsurii de stabilire în sarcina reclamantei a creanței de 615.538,43 RON; obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Soluția instanței de fond Prin sentința civilă nr. 3174 din 20 noiembrie 2014 Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a admis în parte cererea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit, a anulat, în parte, decizia nr. 23863 din 30 iulie 2013, a anulat procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x din 05 iunie 2013, precum și măsurile de retragere a ajutorului financiar nerambursabil, a măsurii de reziliere a contractului și a măsurii de stabilire în sarcina reclamantei a creanței de 615.538,43 RON și a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 3.050 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru și onorariu de avocat.

Recursul exercitat în cauză și motivele înfățișate Împotriva sentinței a declarat recurs pârâta Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (creată prin reorganizarea fostei Agenții de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit), criticând-o pentru nelegalitate, în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. În motivarea căii de atac, recurenta-pârâtă a arătat, în esență, că la pronunțarea sentinței atacate, instanța de fond a ignorat prevederile O.U.G. nr. 66/2011, clauzele contractului de finanțare, probatoriul administrat dar și situația de fapt expusă în chiar hotărârea atacată. S-a susținut că instanța de fond a construit un sofism care nu are corespondent nici in clauzele contractuale și nici in dispozițiile legale iar adresele S.C. B. S.R.L. indică fără echivoc faptul că această societate nici nu a primit cereri de oferte și nici nu a trimis nicio ofertă în cadrul procedurii de achiziții desfășurate de reclamanta intimată. În opinia recurentei, motivarea instanței de fond în sensul că autoritatea pârâtă nu a dovedit producerea unei nereguli cât și aceea că neconfirmarea de către unul dintre ofertanți a participării la licitație nu este un element suficient în sensul dovedirii producerii unei nereguli, este contrară realității și implicit netemeinică. A mai susținut recurenta-pârâtă, față de motivarea instanței conform căreia nu a aplicat anterior emiterii titlului de creanță, prevederile art. 8 și respectiv art. 45 din O.U.G. 66/2011, și nu a procedat la suspendarea de drept a emiterii titlului de creanță, că prin aceasta instanța de fond a depășit limitele investirii sale întrucât reclamanta în cuprinsul acțiunii sale nu are o atare susținere. Recurenta a mai arătat că în speță nu este incidentă situația reglementată de dispozițiile art. 45 din O.U.G. 66/2011 în condițiile în care existența creanței bugetare stabilită prin emiterea procesului-verbal de constatare atacat nu depinde de existența sau inexistenta unei fapte penale. Pe de altă parte, s-a susținut că în cauză nici nu există certitudinea existenței unei fapte penale și tocmai de aceea cauzei îi sunt aplicabile prevederile art. 23 din O.U.G. 66/2011. A mai arătat recurenta, contrar celor reținute de prima instanță, că, în mod evident, încălcarea prevederilor legale sau contractuale reprezintă o neregulă iar potrivit O.U.G. 66/2011 și contractului de finanțare, existența unei nereguli conduce la retragerea finanțării nerambursabile aferente respectivei achiziții, indiferent de decizia organului penal, deci chiar dacă neregula a fost săvârșită cu intenție sau nu. În cauză valoarea sumei rezultate din neregula la achiziția utilajului semănătoarea de către societatea reclamanta de la S.C. C. reprezintă cca 63,88 % din valoarea plăților efectuate pentru societatea reclamantă beneficiară iar justificările acesteia în ceea ce privește corectitudinea achizițiilor efectuate pentru utilajul semănătoare sunt nerelevante și nesusținute de probe suplimentare care să infirme neregula constatată. Referitor la considerentul că intimata-reclamantă nu ar fi avut pârghiile necesare pentru verificarea veridicității și autenticității ofertei S.C. B. S.R.L., recurenta-pârâtă a arătat că în contractul de finanțare este stipulată obligația beneficiarului de a acționa cu diligență și profesionalism în îndeplinirea clauzelor contractuale, acesta fiind singurul responsabil pentru legalitatea derulării procedurii de achiziție.

Apărările intimatei Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimata-reclamantă a solicitat respingerea recursului ca nefondat, arătând, în esență, că în mod corect a apreciat instanța de fond că este lipsită de importanță împrejurarea ca S.C. B. S.R.L., nu a confirmat participarea la licitația pe care a organizat-o societatea intimată, în vederea achiziționării utilajului semanatoare, pentru că o atare situație nu echivalează cu neautenticitatea ofertei depuse in procedura de achiziție. A mai arătat intimata reclamantă că nu se poate crea o prezumție de culpă in ceea ce o privește din simplul fapt al neconfirmării participării la licitație de către societatea sus arătată, astfel cum susține recurenta, mai cu seamă că autoritatea recurentă nu a precizat în cuprinsul actelor administrative atacate în ce anume a constat inacțiunea beneficiarului din care rezultă neregula reținută prin procesul-verbal a cărui anulare se solicită.

Procedura de filtrare a recursului Raportul asupra admisibilității recursului, întocmit în cauză potrivit art. 493 alin. (2)-(3) C. proc. civ., a fost comunicat părților în baza încheierii din Camera de Consiliu din data de 25 noiembrie 2015, conform alin. (4) al aceluiași articol. Prin încheierea din 9 martie 2016, completul de filtru a admis în principiu recursul și a fixat termen pentru judecarea acestuia în ședință publică, în temeiul art. 493 alin. (7) C. proc. civ.

Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând legalitatea sentinței prin prisma motivului prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., invocat de recurenta- pârâtă, raportat la normele naționale și europene incidente, la situația de fapt rezultată din probatoriul administrat, dar și la apărările intimatei reclamante, Înalta Curte constată că recursul pârâtei este fondat, în sensul și pentru considerentele în continuare arătate. Societatea intimată-reclamantă S.C. A. S.R.L. a învestit instanța de contencios administrativ și fiscal, pe calea prevăzută în art. 51 alin. (2) din O.U.G. nr. 66/2011, cu o acțiune îndreptată împotriva Deciziei nr. 23863 din 30 iulie 2013, prin care Agenția de Plăți pentru Dezvoltare și Pescuit a soluționat contestația sa administrativă, formulată împotriva procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x/5 iunie 2013, prin care în sarcina intimatei- reclamante s-a stabilit o creanță bugetară în cuantum de 615.538,43 RON, urmare a măsurii de recuperare integrală a ajutorului financiar nerambursabil acordate prin contractul de finanțare din 6 aprilie 2011. De asemenea, ținând seama de gravitatea neregulii, Agenția de Plăți pentru Dezvoltare și Pescuit a dispus încetarea valabilității contractului de finanțare. Neregula reținută prin actele administrative atacate vizează conduita intimatei- reclamante în implementarea proiectului finanțat, constând în încălcarea prevederilor cuprinse în art. 1(2) și 1(4) din Anexa I și în art. 4 și 4.1 din Anexa IV a contractului de finanțare, prin folosirea unei oferte neautentice în procedura de achiziție a unui utilaj agricol (semănătoare). Instanța de fond a admis în parte acțiunea societății reclamante în sensul că a dispus anularea în parte a deciziei nr. 23863 din 30 iulie 2013 și anularea în totalitate a procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x din 05 iunie 2013, precum și a măsurilor de retragere a ajutorului financiar nerambursabil, a măsurii de reziliere a contractului și a măsurii de stabilire în sarcina intimatei reclamante a creanței de 615.538,43 RON. Considerentul decisiv pe care prima instanță și-a fundamentat soluția de anulare a actelor administrative contestate a fost acela al inexistenței unei nereguli în accepțiunea art. 2 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 66/2011, în condițiile în care, după cum a reținut judecătorul fondului, în speță nu existau indicii privind neconformitatea, respectiv caracterul neautentic al ofertei prezentate de S.C. B. S.R.L., documentele fiind verificate în cadrul procedurii de achiziție publică, în condițiile prevăzute de pct. 4.1 din Anexa IV a contractului de finanțare. A mai reținut prima instanță că autoritatea pârâta a confundat neregula cu suspiciunea de neregulă, indicând totodată că autoritatea a trecut direct la emiterea titlului de creanță fără a aștepta finalizarea procedurii descrise în dispozițiile art. 8 și 45 din O.U.G. nr. 66/2011 și fără a proceda la denunțarea înscrisurilor menționate ca fiind false, limitându-se limitat doar la o probă contrară în vederea înlăturării lor, aceasta nefiind însă suficientă câtă vreme existența fizică a înscrisului nu a fost contestată. Înalta Curte, în urma propriului demers de analiză a modului în care a fost aplicat cadrul normativ la elementele factuale ale cauzei, reținând însă și obligativitatea respectării dezlegărilor irevocabile date in litigii anterioare, identice sub aspectul problemelor de drept dar și de fapt soluționate, în conformitate cu principiile statuate in jurisprudența CEDO, cum în continuare se va mai arăta, constată că susținerile recurentei-pârâte sunt întemeiate, în sensul că instanța de fond a interpretat greșit noțiunea de "neregulă" apărută în obținerea și utilizarea fondurilor europene și/sau a fondurilor publice naționale aferente acestora, față de reglementările naționale și europene in materie, dar raportat chiar la conținutul Contractului de finanțare. Potrivit art. 2 lit. a) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 66/2011, neregula constă în "orice abatere de la legalitate, regularitate și conformitate în raport cu dispozițiile naționale și/sau europene, precum și cu prevederile contractelor ori a altor angajamente legal încheiate în baza acestor dispoziții, ce rezultă dintr-o acțiune sau inacțiune a beneficiarului ori a autorității cu competențe în gestionarea fondurilor europene, care a prejudiciat sau care poate prejudicia bugetul Uniunii Europene/bugetele donatorilor publici internaționali și/sau fondurile publice naționale aferente acestora printr-o sumă plătită necuvenit"; În sensul art. 1 alin. (2) din Regulamentul nr. 2988/1995, privind protecția intereselor financiare ale Uniunii Europene "abatere" reprezintă "orice încălcare a unei dispoziții de drept comunitar, ca urmare a unei acțiuni sau omisiuni a unui agent economic, care poate sau ar putea prejudicia bugetul general al Comunităților sau bugetele gestionate de acestea, fie prin diminuarea sau pierderea veniturilor acumulate din resurse proprii, colectate direct în numele Comunităților, fie prin cheltuieli nejustificate". Probele pe baza cărora autoritatea emitentă a constatat neregula au constat în Raportul final al cazului OF/2011/1141, întocmit de Oficiul European de Luptă Antifraudă (OLAF) și transmis Agenției prin adresa nr. x/2012 a Departamentului pentru Lupta Antifraudă (DLAF) și adresa din 18 februarie 2013, emisă de S.C. B. S.R.L., prin care aceasta a comunicat că oferta folosită în procedura de achiziție nu fost emisă de societatea respectivă, care nu a comercializat și nu comercializează utilajul în discuție. Valoarea probatorie a constatărilor OLAF în fața autorităților naționale este prevăzută în art. 9 din Regulamentul (CE) nr. 1073/1999, în speță verificările efectuându-se într-un cadru mai larg, care a vizat mai multe proiecte finanțate în Județul Neamț, un număr de 19 societăți fiind suspectate că au creat condiții artificiale pentru a beneficia de finanțare cu depășirea pragului permis de Măsura 312 și au acționat concertat în derularea procedurilor de implementare a proiectelor. Prin adresa 1180213 din 18 februarie 2013, S.C. B. S.R.L. a negat autenticitatea ofertelor care apăreau ca fiind emise în numele său către 12 din cele 19 societăți menționate în raportul OLAF, între care și intimata-reclamantă. În art. 2(8) din contractul de finanțare a fost prevăzută o perioadă de monitorizare de 2 ani, începând cu data ultimei plăți efectuate de autoritatea contractantă, verificările ex post efectuate în speță nefiind îngrădite de împrejurarea că anterior proiectul a fost supus unor verificări de eligibilitate a cheltuielilor. Conform art. 1(3) din contract, "Beneficiarul acceptă finanțarea nerambursabilă și se angajează să implementeze proiectul pe propria răspundere în conformitate cu prevederile cuprinse în prezentul contract și cu legislația națională și comunitară în vigoare. Pe perioada de valabilitate și monitorizare a contractului, beneficiarul trebuie să-și respecte toate angajamentele asumate prin documentele depuse în vederea obținerii ajutorului financiar nerambursabil". Totodată, în art. 1 din Anexa I a contractului se prevede că beneficiarul finanțării nerambursabile este obligat să respecte regulile privind achizițiile, trebuie să implementeze proiectul cu maximum de profesionalism, eficiență și vigilență, în conformitate cu cele mai bune practici în domeniul vizat și în concordanță cu prevederile contractului de finanțare și este singurul răspunzător pentru implementarea proiectului. Din perspectiva conținutului reglementărilor sus arătate, dar și in contextul factual conturat în ceea ce privește modalitatea efectivă în care au fost realizate verificările asupra proiectului în cauză, Înalta Curte arată așadar ca nu poate împărtăși argumentația primei instanțe și nici evaluarea făcută de aceasta probatoriului administrat. Astfel, instanța de recurs retine, in acord cu cele menționate și de autoritatea pârâtă recurentă, în ceea ce privește pretinsa lipsă de culpă a societății intimate, că atare susțineri nu sunt întemeiate în raport de prevederile contractului de finanțare, cu referire directă la conținutul art. 1 din Anexa I a contractului în care sunt prevăzute obligațiile beneficiarului finanțării nerambursabile, mai sus enunțate. În plus, intimata-reclamantă nu a prezentat dovezi cu privire la diligențele depuse pentru verificarea autenticității ofertei contestate "cu maximum de profesionalism, eficiență și vigilență", limitându-se la a face referire la înscrisurile depuse în dosarul de achiziție, fără precizări legate de modul în care i-a fost transmisă oferta, și la a prezenta un extras de pe site-ul S.C. B. S.R.L. din 2014. Înalta Curte constată că sunt întemeiate criticile recurentei, fundamentate pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., și în ceea ce privește interpretarea dispozițiilor art. 8 coroborat cu art. 10 din O.U.G. nr. 66/2011. Prima instanță a susținut inter alia că autoritatea intimată și-a depășit atribuțiile atunci când a constatat existența unui fals, întrucât în calitatea sa de autoritate investită de lege doar cu competențe de gestionarea fondurilor europene, era obligată să sesizeze organele competente pentru a face cercetări în acest sens. Instanța de recurs arată că nu este întemeiată și nici reală susținerea în sensul ca autoritatea recurentă a constatat caracterul fals al înscrisurilor, și ca atare, actele emise cu depășirea evidentă a competențelor acesteia sunt nelegale. Probatoriul administrat în cauză, și în mod efectiv analizat, constând în infirmarea de către una dintre societățile ofertante a participării sale la procedurile derulate, este în mod evident de natură a înlătura prezumția de autenticitate a ofertelor, de care s-a prevalat și pe care a susținut-o recurenta-reclamantă și totodată un element suficient în sensul dovedirii producerii unei nereguli din perspectiva contractului de finanțare și a dispozițiilor O.U.G. nr. 66/2011. În mod evident prezentarea de către beneficiar, cu titlul de documente justificative a unor documente care nu se mai bucură de prezumția de autenticitate reprezintă o neregulă in sensul definiției date neregulii în art. 2 alin. (1) lit. a) din O.U.G. 66/2011 ca și raportat la articolul 16 - Neregularități din Anexa I - Prevederi Generale la Contractul de finanțare și respectiv art. 2 pct. 7 din Regulamentul nr. 1083/2006, iar gravitatea acesteia duce la retragerea ajutorului nerambursabil în conformitate cu prevederile contractul de finanțare, indiferent dacă se dovedește că încălcarea prevederilor legale sau contractuale a fost săvârșită cu intenție și respectiv, indiferent dacă organele de cercetare penală concluzionează că s-a săvârșit sau nu o infracțiune, autoritatea competentă în gestionarea fondurilor europene fiind obligată să ia măsurile prevăzute de lege într-o astfel de situație. De altfel în cuprinsul procesului-verbal de constatare nu se menționează ca ar fi fost săvârșite fraude ci doar că faptele constatate pot întruni elementele constitutive ale unei infracțiuni, echipa de control identificând clauzele legale și contractuale încălcate de recurenta reclamantă care nu au legătură cu legea penală și care reprezintă o abatere de la legalitate regularitate și conformitate și care impun aplicarea de sancțiuni administrative care să conducă la recuperarea ajutorului nerambursabil acordat. Potrivit art. 4 alin. (1) din Regulamentul (CE) nr. 2988/1995 privind protecția intereselor financiare ale comunităților Europene, ca regulă generală, orice abatere atrage după sine retragerea avantajului obținut nejustificat, prin obligația de a vărsa sumele datorate sau de a rambursa sumele primite nejustificat și prin pierderea totală sau parțială a garanției constituite în sprijinul cererii de a beneficia de un avantaj sau în momentul primirii unui avans. Articolul 5 alin. (1) lit. c) din același regulament enumeră, printre sancțiunile administrative pe care le pot atrage abaterile intenționate sau săvârșite din neglijență, "retragerea totală sau parțială a unui avantaj acordat prin norme comunitare, chiar dacă agentul economic a beneficiat în mod nejustificat numai de o parte din avantajul respectiv". De asemenea, art. 17 din Anexa I a Contractului de finanțare definește neregularitatea ca fiind orice abatere de la legalitate, regularitate și conformitate, orice nerespectare acordurilor, memorandumurilor și contractelor de finanțare, rezultată dintr-o acțiune sau omisiune de către beneficiar, care prejudiciază Comunitatea Europeană sau România, printr-o cheltuială neeligibilă și prevede că neregularitatea din culpa beneficiarului atrage obligația restituirii integrale a valorii finanțării necuvenite. Drept urmare, recurenta-reclamantă, în calitate de beneficiar și de singur răspunzător în fața autorității intimate, raportat la prevederile contractului de finanțare, nu se poate prevala de această situație pentru a susține că în cauză nu s-a dovedit producerea unei nereguli. Infirmarea clară, explicită, de participare la procedurile de licitație provenind de la una din societățile pretins ofertante, S.C. B. S.R.L., ca situație de fapt premisă a neregulii reținute, a fost apreciată ca dovedită, prima instanță considerând, cu justețe și în opinia Înaltei Curți, că justificările recurentei-reclamante sunt nerelevante și neprobate, în raport și de natura raporturilor juridice dintre părți, care nu se încadrează în sfera dreptului privat, ci a dreptului public, caracterizat prin subordonarea interesului privat celui public. Instanța de recurs arată totodată că prima instanță a reținut greșit că, raportat la prevederile art. 8 și 45 alin. (4) din O.U.G. nr. 66/2011, autoritatea publică nu ar fi putut emite titlul de creanță înainte de finalizarea procedurii penale de cercetare a fraudei. Din probatoriul administrat în recurs, respectiv încheierea nr. 79/C.P. din 14.09.2016 a Tribunalului Neamț, secția penală, pronunțată în dosar nr. x/2016/a1, rezultă că societatea reclamantă și reprezentantul legal al acesteia sunt trimiși în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete care au avut ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri de la UE, prevăzută de art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, actele materiale pe care se întemeiază trimiterea în judecată fiind săvârșite în legătură cu finanțarea retrasă conform actelor administrative atacate în prezenta cauză. Autoritatea recurentă arată că s-a raportat la prevederile art. 23 din O.U.G. nr. 66/2011. Si in opinia Înaltei Curți, conform acestor dispoziții, autoritatea recurentă era îndrituită să continue activitatea de verificare și să o finalizeze prin emiterea procesului-verbal de constatate a neregulilor, având în vedere că a constatat o abatere de la regularitate și conformitate în raport cu prevederile contractului, independent de constatarea săvârșirii unei infracțiuni în legătură cu utilizarea fondurilor europene. Intimata-reclamantă a mai susținut că autoritatea recurentă pârâtă nu putea cerceta și reține neregula pe motiv că aceasta îmbracă forma fraudei care, potrivit dispozițiilor O.U.G. nr. 66/2011, se cercetează de organele penale. Lipsa de autenticitate a ofertelor reprezintă un indiciu de fraudă, acest aspect fiind investigat de organele penale. Însă, în același timp, atestă derularea de către reclamanta beneficiară a finanțării a unor proceduri de selecție de oferte neconforme cu prevederile Instrucțiunilor de achiziții, care constituie anexa IV la contractul de finanțare, ceea ce reprezintă o abatere de la regularitate și conformitate, a cărei constatare și sancționare este atributul autorității pârâte, în cadrul controlului ex-post. Controalele ex-post sunt prevăzute, alături de controalele ex-ante și de cele intermediare, de art. 84 din Regulamentul (CE) nr. 1698/2005 al Consiliului din 20.09.2005 privind sprijinul pentru dezvoltare rurală acordat din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR). Documentația procedurilor de selecție de oferte poate fi examinată ex-post, chiar dacă a făcut și obiectul controlului formal ex-ante. Scopul controlului ex-post este tocmai acela de a verifica caracterul conform/neconform al acestei documentații raportat la modul concret de derulare a procedurilor. În cadrul acestui tip de control, autoritatea pârâtă putea constata lipsa de autenticitate a unora dintre oferte. De asemenea, autoritatea recurentă a avut dreptul să dispună rezoluțiunea contractului, conform art. 11 alin. (3) din anexa I la contractul de finanțare, conform căruia, în cazul constatării unei nereguli cu privire la executarea contractului, precum și în situația în care autoritatea contractantă constată că documentele depuse în vederea obținerii finanțării nerambursabile sunt neadevărate/false/nu corespund realității, poate suspenda sau înceta valabilitatea contractului de plin drept, fără punere în întârziere și fără intervenția instanței judecătorești. Dispunerea rezoluțiunii, cu recuperarea integrală a finanțării intră în sfera de apreciere a autorității contractante, care a analizat gravitatea abaterii. Măsurile de rezoluțiune a contractului și retragere a finanțării nu îmbracă forma excesului de putere câtă vreme s-a constatat, raportat la procentul cheltuielilor afectate de nereguli, caracterul artificial al proiectului finanțat. În fine, Înalta Curte arată ca prezintă relevanță și este de menționat împrejurarea legată de judecarea prezentului recurs, în sensul că, litigii similare, privind situația juridică a altor societăți dintre cele vizate de raportul OLAF și de adresa de contestare a autenticității ofertei S.C. B. S.R.L au fost soluționate prin respingerea definitivă a acțiunii societăților reclamante, și o atare situație, din perspectiva jurisprudenței CEDO și mai ales a Cauzei Beian contra României, în mod evident nu poate fi nesocotită (a se vedea in acest sens, deciziile Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, nr. 1478din 12 mai 2016, nr. 1845 din 9 iunie 2016, nr. 1991 din 16 iunie 2016, nr. 2816 din 16 octombrie 2016 nr. 2841 din 16 octombrie 2016) Având în vedere toate aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, coroborat cu art. 496 C. proc. civ., va admite recursul pârâtei, va casa sentința atacată și, rejudecând cauza, va respinge acțiunea reclamantei, ca neîntemeiată.