Decizia nr. 2984/2017 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — revizuire

Circumstanțele cauzei. Cererea de chemare în judecată. Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Brașov la data de 3 februarie 2012, sub nr. x/64/2012, reclamanta SC A. SRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Agenția de Plăți și Dezvoltare Rurală și Pescuit (APDRP) și Centrul Regional de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit CENTRU 7 (CRPDRP) Alba, anularea rezilierii (încetării) Contractului de finanțare nr. CXXXX din 23 martie 2009 și, pe cale de consecință, obligarea în solidar a pârâtelor, la decontarea ajutorului nerambursabil în sumă de 700.000 RON reprezentând 70% din valoarea eligibilă a bunurilor achiziționate în valoare de 1.000.000 RON conform aceluiași contract de finanțare, cu dobânzile aferente stabilite la nivelul celor plătite de societate la banca Carpatica pentru creditul în sumă totală de 325.000 RON, preluat cu contractul de credit ca urmare a executării nejustificate, nelegale a scrisorii de garanție nr. 327/26 octombrie 2009 în valoare de 325.000 RON de restituire a avansului începând cu data executării respectivelor scrisori și până la data efectivă a plății și la nivelul dobânzii legale pentru suma de 404.545,46 RON reprezentând diferența dintre valoarea ajutorului nerambursabil de 700.000 RON și cea a avansului de 295.454,54 RON de la data refuzului de plată până la data plății; obligarea la restituirea sumei de 295.45,45 RON reprezentând 10% din valoarea scrisorii de garanție bancară de restituire a avansului nr. 327 din 26 octombrie 2009, executată de pârâta A pentru recuperarea avansului acordat, conform contractului de finanțare cu dobânzile aferente acestei sume la nivelul practicat de Banca Carpatica, conform contractului de credit pe care reclamanta l-a încheiat cu această unitate bancară; obligarea pârâtei A la despăgubiri în sumă de 4.875 RON reprezentând comisioanele suplimentare de 1,5% plătite de societate pentru prelungirea cu 9 luni (3 trimestre x 0,5% pe trimestru) a valabilității scrisorii de garanție bancară; obligarea pârâtelor la plata de daune interese pentru câștigul nerealizat - profitul brut prevăzut în proiect, pe perioada dintre data refuzului plății și data pronunțării hotărârii judecătorești; obligarea la returnarea sumei de 14.071,12 RON reprezentând 2% din valoarea ajutorului financiar nerambursabil plătit pentru prelungirea termenului de execuție cu dobânzile legale aferente de la data de 6 aprilie 2011 până la data plății; obligarea la plata sumei de 650 RON reprezentând comision de executare al scrisorii de garanție bancară nr. 327 din 26 octombrie 2009, cu dobânzile legale aferente de la data executării scrisorii de garanție bancară până la data efectivă a plății; obligarea la actualizarea sumelor de la petitul 1 prin convertirea lor în euro la cursul euro/leu din contract și plata acestora în RON la cursul euro/leu din data plății prin raportare la cursul leu/euro din data efectivă a plății; cu cheltuieli de judecată.

Hotărârea instanței de fond Prin Sentința civilă nr. 230/F din 18 octombrie 2012, Curtea de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal a admis, în parte, acțiunea formulată și precizată de reclamanta SC A. SRL, în contradictoriu cu pârâții Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit și Centrul Regional de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit Centru 7 Alba și, în consecință, a anulat Notificările nr. 294 din 13 septembrie 2011 și nr. 22798 din 6 decembrie 2011, emise de cel din urmă pârât, precum și Notificarea nr. 293 din 5 ianuarie 2012, emisă de prima pârâtă, obligând pârâții la plata către reclamantă a sumei de 1.000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată. Prin aceeași sentință, instanța a respins excepțiile lipsei capacității de folosință a pârâtului Centrul Regional de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit Centru 7 Alba și lipsei plângerii prealabile, invocate de pârâta Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit; de asemenea, a fost respins, ca inadmisibil, capătul de cerere având ca obiect constatarea faptului că rezilierea/încetarea contractului de finanțare este nelegală și a fost respinsă excepția inadmisibilității celorlalte capete de cerere.

Cererile de recurs Împotriva Sentinței civile nr. 230/F din 18 octombrie 2012 a Curții de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, au declarat recurs, în termen legal, reclamanta SC A. SRL și pârâta Agenția de Plăți și pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit, devenită Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, în conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 41/2014.

Hotărârea instanței de recurs Prin Decizia nr. 4009 din 28 octombrie 2014, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal a respins, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta SC A. SRL împotriva Sentinței civile nr. 230/F din 18 octombrie 2012 a Curții de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal; a admis recursul declarat de pârâta Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale împotriva aceleiași sentințe; a modificat, în parte, sentința atacată, în sensul că a respins în integralitate acțiunea formulată de reclamantă; a menținut dispozițiile sentinței recurate, în privința soluțiilor date excepțiilor lipsei capacității de folosință a pârâtului Centrul Regional de Plăți și pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit Centru 7 Alba, lipsei plângerii prealabile și inadmisibilității, invocate de pârâta Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale.

Cererea de revizuire Împotriva Deciziei nr. 4009 din 28 octombrie 2014, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a formulat cerere de revizuire reclamanta SC A. SRL, întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. (5) C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea acesteia, retractarea hotărârii atacate și urmare a revizuirii, respectiv a rejudecării, respingerea recursului formulat de APDRP, ca nefondat. Prin cererea de revizuire, reclamanta SC A. SRL a arătat că înscrisul nou este reprezentat de "întâmpinarea" întocmită de DGFP Brașov, emitentă a Procesului-verbal de control nr. 4401 din 31 mai 2011 și a RIF-ului bazat pe aceasta nr. 436 din 8 iunie 2011. Revizuenta a susținut că, din acest înscris rezultă că Procesul-verbal nr. 4401 din 31 mai 2011 nu reprezintă act administrativ fiscal în înțelesul art. 43 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală pentru a putea face obiectul contenciosului administrativ și că actele întocmite în baza acestuia au fost desființate și nu mai pot produce efecte juridice. Or, lucrurile stau diferit. Procesul-verbal de control nr. 4401 din 31 mai 2011 a generat situația litigioasă dedusă judecății și continuă să producă efecte juridice. Deși înscrisul este emis într-o altă pricină, el circumscrie și relevă o stare de fapt anterioară judecării recursurilor din dosarul cauzei, diferită de aceea reținută de instanța de recurs și astfel intră în câmpul de acțiune al art. 322 pct. (5) din vechiul C. proc. civ. Înscrisul este nou, pertinent, relevant prin el însuși, având forță probantă, determinant și nu a putut fi înfățișat decât după producerea și comunicarea lui la data de 13 iunie 2017. Pentru aceste motive a solicitat admiterea cererii de revizuire, retractarea hotărârii atacate și rejudecând recursurile pe fond, respingerea recursului formulat de APDRP ca nefondat și admiterea recursului reclamantei.

În temeiul art. 137 C. proc. civ., examinând cu prioritate regularitatea exercitării căii de atac exercitate, respectiv a excepției de tardivitate invocată în cauză de autoritatea intimată, Înalta Curte constată că aceasta este neîntemeiată, motiv pentru care o va respinge, în considerarea celor în continuare arătate. Sub acest aspect, Înalta Curte constată că, potrivit art. 324 alin. (4) C. proc. civ., "termenul de revizuire este de o lună și se va socoti: [...] în cazurile prevăzute de art. 322 pct. (5), din ziua în care s-au descoperit înscrisurile ce se invocă ori, după caz, din ziua în care partea a luat cunoștință de hotărârea desființată sau modificată pe care s-a întemeiat hotărârea a cărei revizuire se cere." În speță se reține, așa cum a argumentat și revizuenta, că înscrisurile de care aceasta înțelege să se prevaleze i-au fost comunicate la data de 13 iunie 2017 odată cu întâmpinarea, dată față de care cererea de revizuire, formulată în data de 12 iulie 2017, a fost depusă în termenul prevăzut de art. 324 alin. (4) C. proc. civ. 6.1. Examinând cauza și decizia atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, Înalta Curte constată că prezenta cerere de revizuire nu poate fi primită, nefiind întrunite cerințele de admisibilitate pentru aceasta, dat fiind motivul invocat ca temei al revizuirii. Pentru a ajunge la această soluție, instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate. Potrivit dispozițiilor art. 322 pct. (5) teza I C. proc. civ., "revizuirea unei hotărâri rămasă definitivă în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri dată de o instanță de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere (...) dacă, după darea hotărârii, s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reținute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfățișate dintr-o împrejurare mai presus de voința părților." Din analiza acestor dispoziții legale, care constituie temeiul de drept al cererii de revizuire formulate, rezultă, așadar, că, pentru a fi admisibilă cererea de revizuire întemeiată pe art. 322 pct. 5 C. proc. civ., este necesară îndeplinirea cumulativă a cinci condiții de admisibilitate: (1) partea interesată să se bazeze pe un înscris probator, un înscris nou, care să nu fi fost folosit în procesul în care s-a pronunțat hotărârea atacată; (2) înscrisul invocat să fi existat la data când a fost pronunțată hotărârea a cărei revizuire se cere; (3) înscrisul să nu fi putut fi produs în procesul în care s-a pronunțat hotărârea atacată, fie pentru că a fost reținut de partea potrivnică, fie dintr-o împrejurare mai presus de voința părților; (4) înscrisul invocat pentru revizuire să fie determinant, adică, dacă ar fi fost cunoscut de instanță cu ocazia judecării pricinii soluția ar fi putut fi alta decât cea pronunțată; (5) înscrisul nou trebuie prezentat de partea care exercită revizuirea. Or, în speță, Înalta Curte reține că nu sunt îndeplinite toate aceste condiții de admisibilitate ale cererii de revizuire a deciziei arătate. Într-adevăr, cererea de revizuire, a cărei soluționare face obiectul prezentului dosar, se întemeiază pe prezentarea de către revizuentă a unui înscris considerat nou - "Procesul-verbal de control nr. 4401 din 31 mai 2011" despre care s-a susținut că a luat cunoștință odată cu comunicarea întâmpinării formulată de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Brașov, depusă în Dosarul nr. y/62/2012*, pentru termenul de judecată din data de 13 iunie 2017, însă acesta nu constituie un înscris nou, de natură să conducă la anularea deciziei pronunțate de instanța de recurs. Având în vedere că, înscrisul, ca act juridic este definit ca o manifestare de voință exprimată în vederea producerii de efecte juridice, pentru promovarea cererii de revizuire este necesar ca respectivul înscris să fi existat la data judecății, iar nevalorificarea sa în proces să se fi datorat conduitei culpabile a părții adverse (care l-a reținut) sau împrejurării mai presus de voința părții (care, de asemenea, a împiedicat administrarea). Or, Înalta Curte constată că, în speță, Procesul-verbal de control nr. 4401 din 31 mai 2011 de care se prevalează revizuenta nu reprezintă înscris nou pentru revizuentă având în vedere că acesta a fost depus la Dosarul z/42/2012 și a fost semnat de reprezentatul SC A. SRL, fiind aplicată și ștampila acestei societăți. Cu privire la "întâmpinarea" formulată de DGFP Brașov, Înalta Curte constată că, din punct de vedere juridic, aceasta reprezintă un act procedural prin intermediul căruia pârâtul răspunde la cererea de chemare în judecată și se apără de pretențiile reclamantului și nicidecum un înscris "nou", în sensul definit de textul de lege invocat. Chiar și în situația în care "înscrisul" prezentat ar fi întrunit o parte dintre condițiile impuse de dispozițiile art. 322 pct. (5) C. proc. civ., Înalta Curte reamintește că nu este permisă revizuirea atunci când asemenea înscrisuri sunt procurate de parte ulterior finalizării procesului, pentru că, într-o asemenea situație, s-ar ajunge la repunerea în discuție a unei hotărâri irevocabile, intrată în puterea lucrului judecat. De fapt, din analiza susținerilor făcute în motivarea cererii de revizuire formulate, reiese că în speță revizuenta - reclamantă este nemulțumită de soluția dată de instanța de recurs prin decizia atacată cu prezenta cerere de revizuire. Cu alte cuvinte, elementul esențial care o nemulțumește pe revizuenta - reclamantă este conținutul Procesului-verbal nr. 4401 din 31 mai 2011 întocmit de organele de control, contestat în Dosarul nr. y/62/2012* și a cărui anulare nu a fost dispusă. Însă, Înalta Curte nu va putea să reexamineze, în prezenta cerere de revizuire, (formulată împotriva deciziei pronunțată de instanța de recurs), criticile învederate instanțelor cu prilejul primei judecăți și nici apărările formulate de către pârâta Direcția Regională a Finanțelor Publice Brașov, într-o altă cauză. De asemenea, pentru verificarea respectării condițiilor de admisibilitate a cererii de revizuire, Înalta Curte constată că nu prezintă relevanță faptul că, în cuprinsul întâmpinării, ce a generat promovarea acestei căi extraordinare de atac, s-a menționat că "acest Proces-verbal (nr. 4401 din 31 mai 2011) privește acte administrative fiscale Decizia de impunere nr. 568 din 8 iunie 2011 și RIF nr. 436 din 8 iunie 2011, care au fost desființate, astfel încât acesta nu mai poate produce niciun efect în prezent", deoarece pentru analizarea pe fond a acestui înscris, trebuie îndeplinită condiția relevanței înscrisului, cu prioritate. Dacă s-ar proceda astfel, s-ar genera o reexaminare a recursului, un recurs la recurs, ceea ce nu este admisibil conform legislației procesuale civile. Mai mult, dacă s-ar proceda în acest mod și s-ar reanaliza cele statuate de instanța de recurs în mod irevocabil, prin decizia atacată, nu doar că s-ar contraveni, în mod flagrant, principiului autorității lucrului judecat a acelei decizii, ci s-ar nesocoti și principiul securității raporturilor juridice, consacrat în jurisprudența constantă a Curții Europene a Drepturilor Omului ca o componentă esențială a dreptului la un proces echitabil, garantat de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și de art. 21 alin. (3) din Constituția României. Astfel, este de notat că, de exemplu, în Hotărârea din data de 22 decembrie 2004 în Cauza Androne c. România, publicată în M. Of. nr. 875/29 septembrie 2005, Curtea de la Strasbourg a reamintit (par. 44) că "în conformitate cu jurisprudența sa constantă, dreptul la un proces echitabil în fața unei instanțe judecătorești, garantat de art. 6 alin. (1), se interpretează conform preambulului Convenției, care enunță supremația dreptului ca element din patrimoniul comun al statelor contractante" și că "unul dintre elementele fundamentale ale supremației dreptului este principiul securității raporturilor juridice, care implică, între altele, ca soluția definitivă dată de instanțe cu privire la orice litigiu să nu mai fie repusă în cauză". Așadar, Înalta Curte apreciază că funcția revizuirii, de cale extraordinară de atac, nu este aceea de a conduce la reevaluarea judecăților irevocabile în afara condițiilor strict reglementate procedural. În sens contrar, dacă procurarea unui simplu mijloc de probă - fără ca partea să dovedească împrejurările excepționale, mai presus de voința sa, care au împiedicat-o să-l înfățișeze în cadrul procesului -, ar fi suficientă pentru retractarea unei hotărâri, atunci stabilitatea juridică și puterea de lucru judecat de care trebuia să se bucure hotărârile, ar rămâne fără niciun fel de eficiență. În concluzie, reținând că legiuitorul nu a urmărit să deschidă părților calea recursului la recurs, Înalta Curte constată că în prezenta cauză nu pot fi repuse în discuție aspectele legate de interpretarea dispozițiilor de drept material care au format obiectul de preocupare pentru instanța de recurs, la cercetarea acestora opunându-se evident puterea de lucru judecat a hotărârii criticate.

Temeiul de drept al soluției Pentru toate aceste considerente, în temeiul art. 322 pct. (5) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge cererea de revizuire.