Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 23.10.2014
casat

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3945/2014

HOTĂRÂRE
23.10.2014
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3945/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Soluția instanței de fond Prin acțiunea înregistrată inițial la Tribunalului Brașov și ulterior pe rolul Curții de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, ca urmare a declinării soluționării cauzei în favoarea acestei din urmă instanțe prin Sentința nr. 886 din 29 martie 2011, reclamanta SC A.M. SRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit România, Centrul Regional de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit 7 Centrul Alba Iulia (denumită în continuare APDRP) și Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (denumit în continuare M.A.D.R.), daune pentru plata cu un an întârziere a ajutorului financiar nerambursabil aferent primei autoutilitare și daune pentru pierderile suferite de societate prin neplata celei de a doua autoutilitare.

Ulterior, reclamanta a precizat cererea, în sensul că a solicitat obligarea pârâtei la declararea ca eligibilă a achiziționării unei autoutilitare tip T., tipul H., pentru tractare remorcă, potrivit Contractului cadru din 22 februarie 2007 și actelor adiționale la acesta și a dosarului de achiziții avizat, privind implementarea (executarea) unei componente a proiectului "Atelier de prelucrare primară a lemnului în comuna Feldioara, județul Brașov" în valoare de 160.428,82 lei. Totodată, a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei reprezentând 50% din valoarea primului capăt de cerere, conform Contractului de finanțare cadru din 22 februarie 2007, privind realizarea proiectului "Atelier de prelucrare primară a lemnului în comuna Feldioara, județ.

Brașov" și a dosarului de achiziții avizat, precum și la plata dobânzilor legale aferente sumei de la capătul doi de cerere, calculate pe perioada începând cu data de 31 ianuarie 2009 și data plății. În motivarea acțiunii, reclamanta a invocat aspecte de nelegalitate a refuzului pârâtelor de a-i aproba decontarea plății autoutilitarei marca T., tipul H., aferentă proiectului SAPARD refuzată la plată. Prin întâmpinare, pârâtul Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive. Curtea de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, prin Sentința nr. 209 din 1 octombrie 2012, a respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâta Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale.

Prin aceeași sentință, a admis, în parte, acțiunea formulată și precizată de reclamantă și a obligat pârâtele să-i plătească acesteia suma de 160.428,82 lei, cu titlu de cheltuieli eligibile, respectiv contravaloarea autoutilitarei, marca T. tipul H., aferentă proiectului SAPARD refuzată la plată, respingând celelalte pretenții ale reclamantei. Totodată, a obligat pârâtele să plătească reclamantei suma de 6053,6 lei, cheltuieli de judecată din care suma de 2860 lei cheltuieli de expertiză, suma 3150 lei onorar avocat și suma de 43 lei taxă judiciară de timbru și 0,6 lei timbru judiciar.

Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut, în esență, următoarele: Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, prima instanță a apreciat că, în raport cu obiectul cauzei și răspunsurile date, inclusiv de acest pârât, cererilor reclamantei, această excepție nu poate fi primită, iar referitor la excepțiile invocate de ceilalți pârâți, prin apărările formulate, acestea au fost soluționate de instanță prin Încheierea din 2 februarie 2012. Pe fondul cauzei, s-a reținut că obiectul cauzei deduse judecății cauzei îl reprezintă refuzul la plată a pârâtelor cu privire la contravaloarea sumei de 160.428,82 lei, cheltuielii constatate eligibile, mai exact contravaloarea autoutilitarei marca T. tipul H., aferentă proiectului SAPARD al cărui câștigător la licitația publică a fost reclamanta SC A.M.

SRL Feldioara. În speță, în aprecierea refuzului la plată al pârâtelor, prima instanță a avut în vedere probele administrate, respectiv înscrisurile depuse la dosar și expertiza de specialitate efectuată în cauză pentru clarificarea situației de fapt a identificării autoutilitarei în discuție, a conformității datelor acesteia cu fișa de date a achiziției, cu cerințele aprobate și impuse în caietul de sarcini și cu proiectul SAPARD aprobat. Atât prin expertiza tehnică extrajudiciară, cât și prin raportul de expertiza tehnică judiciară efectuată în cauză se clarifică pe deplin problema eligibilității, luându-se în calcul întreaga documentație de finanțare.

A reținut astfel că s-a făcut dovada faptului că autoutilitara în discuție corespunde tehnic, cu parametrii înscriși în fișa de date a achiziției, a proiectului aprobat și pentru realizarea scopului propus, având în vedere și Adresa din 12 decembrie 2008 prin care Agenția de Plăți informează că ambele mijloace de transport sunt eligibile, așa încât refuzul pârâtelor la plată apare ca nejustificat. În fine, prima instanță a făcut referire și la jurisprudența într-o cauză similară, în care la fel s-a procedat, a fost avizat dosarul de achiziții și ulterior s-a refuzat plata, iar cu privire la celelalte cereri ale reclamantei privind actualizarea și pretențiile formulate prin precizarea de acțiune, a apreciat că nu sunt probate.

2. Calea de atac exercitată Împotriva Sentinței civile nr. 209/F din 1 octombrie 2012 a Curții de Apel Brașov a formulat recurs Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale și Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit, invocând ca temei legal dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 304 1 Cod procedura civilă, solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței recurate în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiată. În motivarea căii de atac recurentul M.A.D.R. a adus, în esență, următoarele critici: - Nu au fost respectate dispozițiile art. 261 Cod procedura civilă, nefiind arătate motivele pentru care au fost înlăturate apărările sale. - În mod nelegal instanța de fond a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a M.A.D.R., întrucât contractul de finanțare a fost încheiat cu APDRP, instituție publică cu personalitate juridică, finanțată din venituri proprii și subvenții alocate de la bugetul de stat.

- În mod greșit a fost obligat la cheltuielile de judecată în cuantum de 6.053,6 lei, acestea fiind exagerat de mari, cu referire la onorariul avocatului în cauză. - Soluția pe fondul cauzei este greșită întrucât pentru a fi eligibile cheltuielile conform fișei Măsurii 3.5. «Silvicultură», aferente mijloacelor de transport, se impune ca acestea să fie folosite exclusiv pentru activitățile specifice prelucrării primare a lemnului și marketingului produselor forestiere. Recurenta APDRP, în motivarea recursului formulat, a adus, în esență, următoarele critici sentinței recurate: - Instanța de fond trebuia să respingă acțiunea ca inadmisibilă pentru că în raport de dispozițiile art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cererea de acordare a despăgubirilor este accesorie cererii de anulare a actelor administrative, însă o astfel de cerere nu a fost formulată de reclamant.

- În mod greșit au fost respinse excepțiile invocate, respectiv excepția lipsei procedurii administrative prealabile și a prescripției dreptului la acțiune în raport de dispozițiile art. 7 alin. (1) și (6) și respectiv art. 11 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 554/2004. - Pe fondul cauzei soluția este netemeinică și nelegală. Se susține că autoutilitara pentru care nu s-a acceptat finanțarea ca și cheltuială eligibilă nu corespunde cerințelor menționate în studiul de fezabilitate. Ambele recurente au susținut că este inadmisibil ca APDRP să fie obligată la virarea de fonduri publice nerambursabile în contul unui beneficiar care nu a respectat cerințele pentru acordarea finanțării, în sensul menținerii și utilizării investiției finanțate pe toată durata de valabilitate a contractului de finanțare pe care le-a cunoscut în avans și pe care le-a agreat sub semnătură, obligându-se la respectarea acestora.

Intimata-reclamantă a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursurilor ca nefondate, combătând criticile recurentelor și susținând legalitatea și temeinicia hotărârii recurate. În esență, se susține că în mod corect au fost soluționate excepțiile invocate și au fost acordate cheltuielile de judecată. Se menționează că soluția pe fondul cauzei este corectă, întrucât în raport cu probatoriul administrativ, inclusiv expertiza tehnică, criticile formulate sunt nepertinente și nerelevante. Ulterior, MADR a formulat Concluzii scrise față de întâmpinarea intimatei-reclamante, reiterând susținerile din cererea de recurs. 3. Soluția instanței de recurs Înalta Curte, analizând recursurile formulate, reține că acestea sunt fondate pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

În mod greșit instanța de fond a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a MADR. Recurentul-pârât nu a emis niciun act administrativ care să facă obiectul litigiului în cauză. De asemenea, contractul-cadru de finanțare din 22 februarie 2007 are ca părți pe reclamanta SC A.M. SRL și pe pârâta APDRP, instituție publică cu personalitate juridică, finanțată din venituri proprii și subvenții, alocate de la bugetul de stat, conform art. 1 din O.U.G. nr. 13/2006, cu modificările și completările ulterioare. Reclamanta a solicitat plata unor sume în temeiul acestui contract. Prin urmare, raportul juridic de drept administrativ, potrivit obiectului cererii de chemare în judecată, are ca părți pe reclamantă pe de o parte și APDRP, ca pârâtă, pe de altă parte.

Astfel, nu este îndeplinită condiția existenței identității între persoana pârâtului și cea despre care se pretinde că este obligată în raportul juridic dedus judecății. Deci, MADR nu are calitate procesuală pasivă în cauză, motiv pentru care se impune admiterea excepției și respingerea acțiunii în privința acestui pârât, ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă. Având în vedere cele reținute anterior, nu se mai impune analiza celorlalte critici formulate de recurentul-pârât MADR. Față de considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) teza I C. proc. civ., art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată și completată, va admite recursul formulat de MADR, va casa sentința recurată, va admite excepția lipsei calității procesuale pasive a acestui pârât și, în consecință, va respinge acțiunea față de acesta.

În ceea ce privește recursul formulat de pârâta APDRP, instanța de recurs apreciază că este fondată critica referitoare la greșita soluționare a excepției prescripției dreptului la acțiune. Din înscrisurile depuse la dosarul cauzei rezultă că reclamanta a fost notificată în ceea ce privește respingerea la plată a sumei de 160.428,82 lei, considerată cheltuială neeligibilă prin Notificarea nr. 249 din 14 august 2009, primită de beneficiar la 24 august 2009, fapt necontestat de acesta. Autoritatea publică pârâtă a comunicat reclamantei că autovehiculul pentru care i s-a respins la plată suma menționată în notificare, nu respectă semnificațiile tehnice înscrise în studiu de fezabilitate și cererea de finanțare, conform adresei nr. 8898 din 24 iulie 2009 și adresei din 27 august 2009. Reclamanta a formulat acțiune la 5 ianuarie 2011, susținând, inclusiv prin precizările făcute, că litigiul are ca obiect refuzul nejustificat de plată a sumei de 160.428,82 lei.

Instanța de fond, analizând excepția prescripției dreptului material la acțiune, cât și excepția tardivității acțiunii formulată la 5 ianuarie 2012, a respins aceste excepții prin Încheierea din 2 februarie 2012, reținând că reclamanta se putea adresa instanței în intervalul de 5 ani, cât contractul de finanțare se află în derulare, începând cu data de 22 februarie 2007. Or, litigiului, în raport de obiectul acestuia, îi sunt aplicabile dispozițiile Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, inclusiv în ceea ce privește termenul de introducere a acțiunii, astfel cum acesta este prevăzut în cuprinsul dispozițiilor art. 11 alin. (1) și (2) din legea menționată.

Conform art. 11 alin. (1) alin. (2) și alin. (5) din Legea nr. 554/2004: "(1) Cererile prin care se solicită anularea unui act administrativ individual, a unui contract administrativ, recunoașterea dreptului pretins și repararea pagubei cauzate se pot introduce în termen de 6 luni de la: - a) data comunicării răspunsului la plângerea prealabilă; - b) data comunicării refuzului nejustificat de soluționare a cererii; - c) data expirării termenului de soluționare a plângerii prealabile, respectiv data expirării termenului legal de soluționare a cererii; - d) data expirării termenului prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. h), calculat de la comunicarea actului administrativ emis în soluționarea favorabilă a cererii sau, după caz, a plângerii prealabile; - e) data încheierii procesului-verbal de finalizare a procedurii concilierii, în cazul contractelor administrative.

(2) Pentru motive temeinice, în cazul actului administrativ individual, cererea poate fi introdusă și peste termenul prevăzut la alin. (1), dar nu mai târziu de un an de la data comunicării actului, data luării la cunoștință, data introducerii cererii sau data încheierii procesului-verbal de conciliere, după caz. (5) Termenul prevăzut la alin. (1) este termen de prescripție, iar termenul prevăzut la alin. (2) este termen de decădere". Astfel, în raport de data comunicării Notificării nr. 248 din 14 august 2009, respectiv 24 august 2009, de data formulării acțiunii, respectiv 5 ianuarie 2012, de dispozițiile legale menționate anterior, este prescrisă acțiunea formulată de reclamantă. În consecință, față de aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) teza I C. proc.

civ., art. 20 din Legea nr. 554/2004, va admite recursul APDRP, va casa sentința recurată, va admite excepția prescripției dreptului la acțiune și, în consecință, va respinge acțiunea formulată de reclamantă ca prescrisă.

D E C I D E Admite recursurile formulate de Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale și Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale împotriva Sentinței nr. 209 din 1 octombrie 2012 a Curții de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal. Casează sentința atacată. Admite excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale și, în consecință, respinge acțiunea față de această autoritate. Admite excepția prescripției dreptului la acțiune și, în consecință, respinge acțiunea formulată în contradictoriu cu pârâții Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale și Centrul Regional de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit 7 Centrul Alba Iulia, ca prescrisă.

Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 octombrie 2014. Procesat de GGC - NN

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2015-05-27
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2187/2015
Decizia nr. 2187/2015 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Hotărârea pronunțată de instanța de fond Prin Sentința civilă nr. 39 din 13 februarie 2014, Curtea de Apel Alba Iulia, secția de
ÎCCJ 2017-10-13
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2984/2017
, secția contencios administrativ și fiscal a admis, în parte, acțiunea formulată și precizată de reclamanta SC A. SRL, în contradictoriu cu pârâții Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit și Centrul Regional de Plăți pentru De
ÎCCJ 2016-06-16
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1996/2016
Decizia nr. 1996/2016 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Acțiunea judiciară Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal sub nr
ÎCCJ 2014-10-28
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4009/2014
Asupra recursurilor de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Hotărârea instanței de fond Prin Sentința civilă nr. 230/F din 18 octombrie 2012, Curtea de Apel Brașov, secția contencios a
ÎCCJ 2013-11-28
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 7476/2013
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Soluția instanței de fond Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, reclaman
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă