ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3945/2014

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3945/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra recursurilor

de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

de fond

Prin acțiunea înregistrată inițial la

Tribunalului Brașov și ulterior pe rolul Curții de Apel Brașov, secția

contencios administrativ și fiscal, ca urmare a declinării soluționării cauzei

în favoarea acestei din urmă instanțe prin Sentința nr. 886 din 29 martie 2011,

reclamanta SC A.M. SRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Agenția de

Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit România, Centrul Regional de Plăți

pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit 7 Centrul Alba Iulia (denumită în

continuare APDRP) și Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (denumit în

continuare M.A.D.R.), daune pentru plata cu un an întârziere a ajutorului

financiar nerambursabil aferent primei autoutilitare și daune pentru pierderile

suferite de societate prin neplata celei de a doua autoutilitare.

Ulterior, reclamanta

a precizat cererea, în sensul că a solicitat obligarea pârâtei la declararea ca

eligibilă a achiziționării unei autoutilitare tip T., tipul H., pentru tractare

remorcă, potrivit Contractului cadru din 22 februarie 2007 și actelor

adiționale la acesta și a dosarului de achiziții avizat, privind implementarea

(executarea) unei componente a proiectului "Atelier de prelucrare primară

a lemnului în comuna Feldioara, județul Brașov" în valoare de 160.428,82

lei.

Totodată, a solicitat

obligarea pârâtei la plata sumei reprezentând 50% din valoarea primului capăt

de cerere, conform Contractului de finanțare cadru din 22 februarie 2007,

privind realizarea proiectului "Atelier de prelucrare primară a lemnului

în comuna Feldioara, județ. Brașov" și a dosarului de achiziții avizat,

precum și la plata dobânzilor legale aferente sumei de la capătul doi de

cerere, calculate pe perioada începând cu data de 31 ianuarie 2009 și data

plății.

În motivarea

acțiunii, reclamanta a invocat aspecte de nelegalitate a refuzului pârâtelor de

a-i aproba decontarea plății autoutilitarei marca T., tipul H., aferentă

proiectului SAPARD refuzată la plată.

Prin întâmpinare,

pârâtul Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale a invocat excepția lipsei

calității procesuale pasive.

Curtea de Apel

Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, prin Sentința nr. 209 din 1

octombrie 2012, a respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocată

de pârâta Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale.

Prin aceeași

sentință, a admis, în parte, acțiunea formulată și precizată de reclamantă și a

obligat pârâtele să-i plătească acesteia suma de 160.428,82 lei, cu titlu de

cheltuieli eligibile, respectiv contravaloarea autoutilitarei, marca T. tipul

H., aferentă proiectului SAPARD refuzată la plată, respingând celelalte

pretenții ale reclamantei.

Totodată, a obligat

pârâtele să plătească reclamantei suma de 6053,6 lei, cheltuieli de judecată

din care suma de 2860 lei cheltuieli de expertiză, suma 3150 lei onorar avocat

și suma de 43 lei taxă judiciară de timbru și 0,6 lei timbru judiciar.

Pentru a pronunța

această soluție, prima instanță a reținut, în esență, următoarele:

Cu privire la

excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul Ministerul

Agriculturii și Dezvoltării Rurale, prima instanță a apreciat că, în raport cu

obiectul cauzei și răspunsurile date, inclusiv de acest pârât, cererilor

reclamantei, această excepție nu poate fi primită, iar referitor la excepțiile

invocate de ceilalți pârâți, prin apărările formulate, acestea au fost

soluționate de instanță prin Încheierea din 2 februarie 2012.

Pe fondul cauzei, s-a

reținut că obiectul cauzei deduse judecății cauzei îl reprezintă refuzul la

plată a pârâtelor cu privire la contravaloarea sumei de 160.428,82 lei,

cheltuielii constatate eligibile, mai exact contravaloarea autoutilitarei marca

T. tipul H., aferentă proiectului SAPARD al cărui câștigător la licitația

publică a fost reclamanta SC A.M. SRL Feldioara.

În speță, în

aprecierea refuzului la plată al pârâtelor, prima instanță a avut în vedere

probele administrate, respectiv înscrisurile depuse la dosar și expertiza de

specialitate efectuată în cauză pentru clarificarea situației de fapt a

identificării autoutilitarei în discuție, a conformității datelor acesteia cu

fișa de date a achiziției, cu cerințele aprobate și impuse în caietul de

sarcini și cu proiectul SAPARD aprobat.

Atât prin expertiza

tehnică extrajudiciară, cât și prin raportul de expertiza tehnică judiciară

efectuată în cauză se clarifică pe deplin problema eligibilității, luându-se în

calcul întreaga documentație de finanțare.

A reținut astfel că

s-a făcut dovada faptului că autoutilitara în discuție corespunde tehnic, cu

parametrii înscriși în fișa de date a achiziției, a proiectului aprobat și

pentru realizarea scopului propus, având în vedere și Adresa din 12 decembrie

2008 prin care Agenția de Plăți informează că ambele mijloace de transport sunt

eligibile, așa încât refuzul pârâtelor la plată apare ca nejustificat.

În fine, prima

instanță a făcut referire și la jurisprudența într-o cauză similară, în care la

fel s-a procedat, a fost avizat dosarul de achiziții și ulterior s-a refuzat

plata, iar cu privire la celelalte cereri ale reclamantei privind actualizarea

și pretențiile formulate prin precizarea de acțiune, a apreciat că nu sunt

probate.

exercitată

Împotriva Sentinței

civile nr. 209/F din 1 octombrie 2012 a Curții de Apel Brașov a formulat recurs

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale și Agenția de Plăți pentru

Dezvoltare Rurală și Pescuit, invocând ca temei legal dispozițiile art. 304

pct. 9 și art. 304

1

Cod procedura civilă, solicitând admiterea

recursului, modificarea sentinței recurate în sensul respingerii acțiunii ca

neîntemeiată.

În motivarea căii de

atac recurentul M.A.D.R. a adus, în esență, următoarele critici:

- Nu au fost

respectate dispozițiile art. 261 Cod procedura civilă, nefiind arătate motivele

pentru care au fost înlăturate apărările sale.

- În mod nelegal

instanța de fond a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a

M.A.D.R., întrucât contractul de finanțare a fost încheiat cu APDRP, instituție

publică cu personalitate juridică, finanțată din venituri proprii și subvenții

alocate de la bugetul de stat.

- În mod greșit a

fost obligat la cheltuielile de judecată în cuantum de 6.053,6 lei, acestea

fiind exagerat de mari, cu referire la onorariul avocatului în cauză.

- Soluția pe fondul

cauzei este greșită întrucât pentru a fi eligibile cheltuielile conform fișei

Măsurii 3.5. «Silvicultură», aferente mijloacelor de transport, se impune ca

acestea să fie folosite exclusiv pentru activitățile specifice prelucrării

primare a lemnului și marketingului produselor forestiere.

Recurenta APDRP, în

motivarea recursului formulat, a adus, în esență, următoarele critici sentinței

recurate:

- Instanța de fond

trebuia să respingă acțiunea ca inadmisibilă pentru că în raport de

dispozițiile art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cererea de acordare a

despăgubirilor este accesorie cererii de anulare a actelor administrative, însă

o astfel de cerere nu a fost formulată de reclamant.

- În mod greșit au

fost respinse excepțiile invocate, respectiv excepția lipsei procedurii

administrative prealabile și a prescripției dreptului la acțiune în raport de

dispozițiile art. 7 alin. (1) și (6) și respectiv art. 11 alin. (1) lit. a) din

Legea nr. 554/2004.

- Pe fondul cauzei

soluția este netemeinică și nelegală.

Se susține că

autoutilitara pentru care nu s-a acceptat finanțarea ca și cheltuială eligibilă

nu corespunde cerințelor menționate în studiul de fezabilitate.

Ambele recurente au

susținut că este inadmisibil ca APDRP să fie obligată la virarea de fonduri

publice nerambursabile în contul unui beneficiar care nu a respectat cerințele

pentru acordarea finanțării, în sensul menținerii și utilizării investiției

finanțate pe toată durata de valabilitate a contractului de finanțare pe care

le-a cunoscut în avans și pe care le-a agreat sub semnătură, obligându-se la

respectarea acestora.

Intimata-reclamantă a

formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursurilor ca

nefondate, combătând criticile recurentelor și susținând legalitatea și

temeinicia hotărârii recurate.

În esență, se susține

că în mod corect au fost soluționate excepțiile invocate și au fost acordate

cheltuielile de judecată.

Se menționează că

soluția pe fondul cauzei este corectă, întrucât în raport cu probatoriul

administrativ, inclusiv expertiza tehnică, criticile formulate sunt

nepertinente și nerelevante.

Ulterior, MADR a

formulat Concluzii scrise față de întâmpinarea intimatei-reclamante, reiterând

susținerile din cererea de recurs.

de recurs

Înalta Curte,

analizând recursurile formulate, reține că acestea sunt fondate pentru

considerentele ce vor fi expuse în continuare.

În mod greșit

instanța de fond a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a MADR.

Recurentul-pârât nu a

emis niciun act administrativ care să facă obiectul litigiului în cauză.

De asemenea,

contractul-cadru de finanțare din 22 februarie 2007 are ca părți pe reclamanta

SC A.M. SRL și pe pârâta APDRP, instituție publică cu personalitate juridică,

finanțată din venituri proprii și subvenții, alocate de la bugetul de stat,

conform art. 1 din O.U.G. nr. 13/2006, cu modificările și completările

ulterioare.

Reclamanta a

solicitat plata unor sume în temeiul acestui contract.

Prin urmare, raportul

juridic de drept administrativ, potrivit obiectului cererii de chemare în

judecată, are ca părți pe reclamantă pe de o parte și APDRP, ca pârâtă, pe de

altă parte.

Astfel, nu este

îndeplinită condiția existenței identității între persoana pârâtului și cea

despre care se pretinde că este obligată în raportul juridic dedus judecății.

Deci, MADR nu are

calitate procesuală pasivă în cauză, motiv pentru care se impune admiterea

excepției și respingerea acțiunii în privința acestui pârât, ca fiind

îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Având în vedere cele

reținute anterior, nu se mai impune analiza celorlalte critici formulate de

recurentul-pârât MADR.

Față de

considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) teza I C.

proc. civ., art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată și completată, va admite

recursul formulat de MADR, va casa sentința recurată, va admite excepția lipsei

calității procesuale pasive a acestui pârât și, în consecință, va respinge

acțiunea față de acesta.

În ceea ce privește

recursul formulat de pârâta APDRP, instanța de recurs apreciază că este fondată

critica referitoare la greșita soluționare a excepției prescripției dreptului

la acțiune.

Din înscrisurile

depuse la dosarul cauzei rezultă că reclamanta a fost notificată în ceea ce

privește respingerea la plată a sumei de 160.428,82 lei, considerată cheltuială

neeligibilă prin Notificarea nr. 249 din 14 august 2009, primită de beneficiar

la 24 august 2009, fapt necontestat de acesta.

Autoritatea publică

pârâtă a comunicat reclamantei că autovehiculul pentru care i s-a respins la

plată suma menționată în notificare, nu respectă semnificațiile tehnice

înscrise în studiu de fezabilitate și cererea de finanțare, conform adresei nr.

8898 din 24 iulie 2009 și adresei din 27 august 2009.

Reclamanta a formulat

acțiune la 5 ianuarie 2011, susținând, inclusiv prin precizările făcute, că

litigiul are ca obiect refuzul nejustificat de plată a sumei de 160.428,82 lei.

Instanța de fond,

analizând excepția prescripției dreptului material la acțiune, cât și excepția

tardivității acțiunii formulată la 5 ianuarie 2012, a respins aceste excepții

prin Încheierea din 2 februarie 2012, reținând că reclamanta se putea adresa

instanței în intervalul de 5 ani, cât contractul de finanțare se află în

derulare, începând cu data de 22 februarie 2007.

Or, litigiului, în raport

de obiectul acestuia, îi sunt aplicabile dispozițiile Legii nr. 554/2004 a

contenciosului administrativ, inclusiv în ceea ce privește termenul de

introducere a acțiunii, astfel cum acesta este prevăzut în cuprinsul

dispozițiilor art. 11 alin. (1) și (2) din legea menționată.

Conform art. 11 alin.

(1) alin. (2) și alin. (5) din Legea nr. 554/2004: "(1) Cererile prin care

se solicită anularea unui act administrativ individual, a unui contract

administrativ, recunoașterea dreptului pretins și repararea pagubei cauzate se

pot introduce în termen de 6 luni de la:

- a) data comunicării

răspunsului la plângerea prealabilă;

- b) data comunicării

refuzului nejustificat de soluționare a cererii;

- c) data expirării

termenului de soluționare a plângerii prealabile, respectiv data expirării

termenului legal de soluționare a cererii;

- d) data expirării

termenului prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. h), calculat de la comunicarea

actului administrativ emis în soluționarea favorabilă a cererii sau, după caz,

a plângerii prealabile;

- e) data încheierii

procesului-verbal de finalizare a procedurii concilierii, în cazul contractelor

administrative.

(2) Pentru motive

temeinice, în cazul actului administrativ individual, cererea poate fi

introdusă și peste termenul prevăzut la alin. (1), dar nu mai târziu de un an

de la data comunicării actului, data luării la cunoștință, data introducerii

cererii sau data încheierii procesului-verbal de conciliere, după caz.

(5) Termenul prevăzut

la alin. (1) este termen de prescripție, iar termenul prevăzut la alin. (2)

este termen de decădere".

Astfel, în raport de

data comunicării Notificării nr. 248 din 14 august 2009, respectiv 24 august

2009, de data formulării acțiunii, respectiv 5 ianuarie 2012, de dispozițiile

legale menționate anterior, este prescrisă acțiunea formulată de reclamantă.

În consecință, față

de aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) teza I C.

proc. civ., art. 20 din Legea nr. 554/2004, va admite recursul APDRP, va casa

sentința recurată, va admite excepția prescripției dreptului la acțiune și, în

consecință, va respinge acțiunea formulată de reclamantă ca prescrisă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile

formulate de Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale și Ministerul

Agriculturii și Dezvoltării Rurale împotriva Sentinței nr. 209 din 1 octombrie

2012 a Curții de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința

atacată.

Admite excepția

lipsei calității procesuale pasive a Ministerul Agriculturii și Dezvoltării

Rurale și, în consecință, respinge acțiunea față de această autoritate.

Admite excepția

prescripției dreptului la acțiune și, în consecință, respinge acțiunea

formulată în contradictoriu cu pârâții Agenția pentru Finanțarea Investițiilor

Rurale și Centrul Regional de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit 7

Centrul Alba Iulia, ca prescrisă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 23 octombrie 2014.

Procesat

de GGC - NN