ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2657/2017

Asupra contestației în anulare de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Hotătârea atacată

Prin Decizia nr. 2616 pronunțată la data de 18 octombrie 2016, în dosarul nr. x/2015, Înalta Curte de Casație și Justiție a respins recursul declarat de S.C. A. S.R.L. atât împotriva încheierii de ședință pronunțată la data de 13 ianuarie 2016 cât și împotriva sentinței nr. 6/2016 din 20 ianuarie 2016 a Curții de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de control judiciar a reținut că nu se poate cere revizuirea unei hotărâri pe baza unor înscrisuri apărute după pronunțarea acesteia; dispozițiile art. 322 pct. 5 C. proc. civ. referindu-se exclusiv la situația în care înscrisul exista în momentul judecării pricinii finalizate prin hotărârea atacată; concluzie desprinsă din împrejurarea că dispozițiile mai sus menționate se referă la " descoperirea înscrisului " care a fost reținut de partea adversă sau care nu a putut fi înfățișat dintr-o cauză mai presus de voința părții interesate. Această cerință este esențială, deoarece, în caz contrar, un proces definitiv câștigat ar putea fi supus revizuirii pe bază de acte și dovezi posterior confecționate și autoritatea de lucru judecat ar deveni iluzorie.

În altă ordine, Înalta Curte, analizând cererea de recurs a constatat că recurenta a indicat, ca și temei de drept al recursului, dispozițiile art. 304 pct. 5 și 9 C. proc. civ., fără a formula însă critici la adresa hotărârii pronunțată de prima instanță, care să poată fi încadrate în aceste dispoziții; instanța de control judiciar reținând că instanța de fond a analizat condițiile cererii de revizuire în raport de motivele invocate de revizuentă, astfel că aspectele invocate în recurs nu sunt dovedite.

Analizând sentința recurată din perspectiva dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., dispoziții ce prevăd că se poate dispune casarea hotărârii " când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. (2) C. proc. civ.", și implicit prin raportare la dispozițiile art. 105 alin. (2) C. proc. civ., dispoziții ce prevăd că " actele îndeplinite cu neobservarea formelor legale sau de un funcționar necompetent de vor declara nule numai dacă prin aceasta s-a pricinuit părții o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea lor. În cazul nulităților prevăzute anume de lege, vătămarea se presupune până la dovada contrarie", Înalta Curte a apreciat că recurenta nu a dovedit încălcarea de către instanța de fond a dispozițiilor legale care guvernează desfășurarea procesului civil, respectiv, cele referitoare la condițiile stabilite și impuse de lege cu privire la activitatea de judecată și la raporturile dintre părți și instanță, actele de procedură efectuate în etapa cercetării procesului asigurând întreaga desfășurare a procesului în condițiile legii.

De altfel, din motivele invocate de recurenta - revizuentă se poate deduce că prezenta cerere de revizuire tinde în realitate la o nouă judecare a litigiului ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2012 ( litigiu soluționat irevocabil prin Decizia nr. 4921/22.11.2012 pronunțată de Înalta Curte de casație și Justiție), situație inadmisibilă față de prevederile art. 6 alin. (1) din Convenția europeană a drepturilor omului și libertăților fundamentale, cu referire la respectarea principiului securității raporturilor juridice.

Motivele invocate în contestația în anulare

Recurenta-revizuentă a atacat decizia menționată cu o contestație în anulare întemeiată pe prevederile art. 318 teza a II-a C. proc. civ., arătând că instanța de recurs nu a analizat toate motivele de recurs, cenzurând în mod imparțial soluția dată in recurs.

În concret, a arătat că instanța de recurs s-a pronunțat, omițând din greșeală să examineze și să se pronunțe asupra unuia dintre motivele de recurs care vizează chiar caracterul determinanat al înscrisurilor față de care și-a justificat cererea de revizuire.

Apărările intimatei

Prin întâmpinarea formulată în cauză intimata Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale a solicitat respingerea contestației în anulare ca nefondată, arătând că instanța de recurs s-a pronunțat asupra tuturor criticilor formulate de recurent, iar motivele de modificare sau de casare reglementate în art. 304 C. proc. civ., a căror omisiune de cercetare este sancționată prin art. 318 C. proc. civ., nu includ toate argumentele invocate în susținerea lor.

Considerentele Înaltei Curți asupra contestației în anulare

După examinarea motivelor contestației în anulare se constată că aceasta este nefondată pentru următoarele considerente:

Obiectul contestației în anulare îl constituie decizia nr. 2616 din 18 octombrie 2016 a Înaltei Curți prin care a fost respins ca nefondat recursul declarat de declarat de revizuenta S.C. A. S.R.L. atât împotriva încheierii de ședință pronunțată la data de 13 ianuarie 2016 cât și împotriva sentinței nr. 6/2016 din 20 ianuarie 2016 a Curții de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal.

Contestația în anulare este o cale extraordinară de atac, de retractare, prin care se cere însăși instanței care a pronunțat hotărârea atacată în cazurile și în condițiile prevăzute de lege, să-și desființeze propria hotărâre și să procedeze la o nouă judecată.

Contestația în anulare a fost întemeiată pe dispozițiile art. .318 teza a II-a C. proc. civ.

Cu privire la acest motiv prevăzut în art. 318 teza a II-a C. proc. civ. ("…când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare".)

Verificând conținutul motivelor de recurs și al deciziei pronunțate în cauză, Înalta Curte constată că argumentele contestatoarei potrivit cărora instanța de recurs a omis să se pronunțe asupra unor motive de casare ce vizau nelegalitatea cât și netemeinicia sentinței atacate, nu sunt fondate.

Mai întâi, se poate observa că nu au fost indicate motivele de casare/modificare ce au fost omise de către instanța de fond a fi analizate sau a se pronunța, ci s-a invocat o problemă de fond a cauzei, ce a fost analizată de instanța de recurs în cadrul criticilor formulate de recurentă cu privire la justificarea duratei termenului de soluționare a dosarului de despăgubiri.

Contestatoarea nu a făcut diferența între motivele de casare/modificare și argumentele arătate în sprijinul acestor motive.

Art. 318 teza a II-a C. proc. civ. are în vedere numai omisiunea de a examina unul din motivele de casare invocate în termen de către recurent, iar nu argumentele de fapt sau de drept indicate de parte, care oricât de larg ar fi dezvoltate sunt întotdeauna subsumate motivului de casare pe care îl sprijină. În ce privește contestația în anulare specială, cale extraordinară de atac de retractare, este de reținut că este deschisă exclusiv pentru situațiile de la art. 318 C. proc. civ. (greșeală materială sau nepronunțarea asupra unui motiv de recurs), iar nu pentru greșita apreciere a probelor sau aplicare a legii, care sunt motive de reformare a hotărârii, posibilă doar în apel și recurs și, nu în contestația în anulare.

Pentru ca o contestație în anulare specială, întemeiată pe teza a II-a a art. 318 C. proc. civ., să poată fi admisă trebuie îndeplinite următoarele condiții: instanța de recurs să fi omis să cerceteze vreunul din motivele de modificare sau casare; această omisiune a instanței să se fi produs din greșeală.

Prin urmare, contestația în anulare fiind o cale extraordinară de atac, de retractare, poate fi exercitată numai în cazurile expres și limitativ prevăzute de lege, nefiind posibil ca prin intermediul ei să se poată remedia greșeli de judecată, respectiv, de interpretare a actelor deduse judecății, de interpretare și aplicare a dispozițiilor legale considerate aplicabile speței.

Pentru a fi incident motivul de contestație prevăzut de teza a II-a a art. 318 C. proc. civ., invocat de către contestatoare, este necesar ca instanța de recurs să fi omis din greșeală, analiza vreunuia din motivele prevăzute de art. 304 din același cod, iar nu argumentele de fapt și de drept invocate de părți, care trebuie subsumate motivului de recurs pe care îl sprijină.

Instanța de recurs are obligația de a răspunde, punctual, criticilor formulate, fără a i se impune analiza tuturor argumentelor cuprinse în motivele de recurs, nefiind vizate de textul legal anterior citat nici nemulțumirile părților față de răspunsul la motivele de recurs. Aceasta, întrucât instanța sesizată cu contestație în anulare nu este îndreptățită să verifice corectitudinea considerentelor pe temeiul cărora anumite motive de recurs au fost respinse și, în funcție de rezultatul acestei analize, să schimbe, eventual, hotărârea pronunțată în cauză.

De aceea, este de reținut că neexaminarea distinctă a fiecărui motiv de recurs nu constituie, prin ea însăși, o omisiune, dacă instanța a răspuns motivelor de recurs printr-un considerent comun.

Din perspectiva celor expuse, raportat la decizia atacată pe calea contestației în anulare, Înalta Curte constată că instanța de recurs s-a pronunțat asupra tuturor chestiunilor supuse controlului de legalitate, iar faptul, pretins de către contestatoare, că în motivarea soluției adoptate nu s-ar fi făcut referire la toate argumentele invocate de aceștia în motivele de recurs, nu echivalează cu o omisiune în sensul prevăzut de art. 318 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ.

Astfel, contrar susținerilor contestatorilor, instanța de recurs a examinat " înscrisul doveditor", respectiv Decizia nr. 1073/R/2015, sub aspectul îndeplinirii condiției de a fi " determinant", astfel încât dacă ar fi fost cunoscut de instanța învestită cu soluționarea dosarului nr. x/2012, acesta ar fi schimbat radical și fundamental convingerea instanței, încât în final s-ar fi pronunțat o soluție diametral opusă, Înalta Curte, în acord cu judecătorul fondului și contrar susținerilor recurentei - revizuiente, constată că această condiție nu este îndeplinită, deoarece respectiva Decizie privește obligațiile fiscale ale recurentei - revizuiente și nu derularea contractului de finanțare, ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2012 în care s-a pronunțat sentința civilă nr. 93/F din 02 mai 20112, a cărei revizuire face obiectul prezentului recurs. Această critică a fost apreciată ca nefondată de către instanța de recurs întrucât în mod temeinic instanța de fond a apreciat că Decizia nr. 1073/R/2015 a Curții de Apel Brașov nu îndeplinește condiția de a fi determinantă deoarece:

- revizuirea are drept scop îndreptarea erorilor săvârșite în legătură cu situația de fapt iar prin sentința civilă nr. 93/F/2012 a cărei revizuire se solicită s-a pus problema aplicării dispozițiilor legale la starea de fapt ce nu a fost contestată;

- statuează cu privire la obligațiile fiscale ale revizuientei și nu cu privire la derularea contractului de finanțare.

De asemenea este de reținut că, contrar susținerilor contestatoarei, instanța de recurs a examinat toate criticile din motivele de recurs, considerându-le însă nefondate raportat la cele reținute de instanța de revizuire.

Nu în ultimul rând, Înalta Curte are în vedere și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului. În mod constant, Curtea reamintește faptul că nici o parte a unui proces nu poate determina redeschiderea acestuia, soluționat definitiv și irevocabil, numai în scopul de a obține o rejudecare a cauzei; contestația în anulare nu poate avea semnificația unui "apel-recurs deghizat" ci trebuie să fie justificată numai de circumstanțe esențiale și imperative. O cale extraordinară de atac nu poate fi admisă pentru simplul motiv că instanța a cărei hotărâre este atacată a apreciat greșit probele sau a aplicat greșit legea, în absența unui "defect fundamental". De asemenea Curtea, permanent subliniază că principiul securității raporturilor juridice implică respectarea principiului res iudicata, iar posibilitatea de desființare a unei hotărâri definitive și irevocabile, afectează dreptul la un proces echitabil, reglementat de art. 6 din Convenție (cauza Mitrea vs. România, 26105/03 Hotărârea din 29 iulie 2008).

Temeiul legal al soluției adoptate cu privire la contestația în anulare

Cum, instanța de recurs s-a pronunțat asupra tuturor chestiunilor supuse controlului de legalitate, nefiind incidente dispozițiile art. 318 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 320 C. proc. civ., urmează a respinge contestația în anulare ca nefondată.

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația în anulare declarată de contestatoarea S.C. A. S.R.L. împotriva Deciziei nr. 2616 pronunțată la data de 18 octombrie 2016 de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr. x/2015.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 27 septembrie 2017.