ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3674/2018

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată, inițial, pe rolul Tribunalului Harghita, secția de contencios administrativ și fiscal, la data de 24.04.2015, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut comunităților cetățenilor aparținând minorităților naționale din România, anularea Deciziei nr. 528/27.01.2015 și obligarea pârâtei la restituirea în natură sau, dacă nu este posibil, la acordarea de măsuri reparatorii în echivalent, constând în măsuri compensatorii în condițiile Legii nr. 165/2013.

Prin Sentința nr. 1592 din 13 octombrie 2015, Tribunalul Harghita a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Târgu Mureș, secția de contencios administrativ și fiscal.

1.2. Soluția primei instanțe

Prin Sentința civilă nr. 2 din 21 ianuarie 2016, Curtea de Apel Târgu Mureș a respins acțiunea, ca neîntemeiată.

2.1. Împotriva acestei sentințe, în condițiile art. 483 C. proc. civ., a formulat recurs reclamanta A., întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ., solicitând casarea hotărârii recurate și, rejudecând, admiterea acțiunii și anularea Deciziei nr. 528/27.01.2015 emise de pârâtă.

2.2. În dezvoltarea motivului prevăzut de art. 488 pct. 5 C. proc. civ., reclamanta susține că prima instanță a încălcat normele de drept procesual, prin faptul că nu a pus în discuție probatoriul propus și, de asemenea, se arată că instanța fondului s/a pronunțat în alt dosar.

Referitor la cel de al doilea motiv de casare, recurenta reclamantă arată că prima instanță nu a cercetat și nu s-a pronunțat în legătură cu motivul invocat în decizia ANRP nr. 528/27.01.2015 pentru respingerea cererii de retrocedare.

Susține recurenta reclamantă că instanța de fond s-a substituit autorității pârâte, respingând acțiunea sa pentru alt motiv decât cel reținut în cuprinsul deciziei contestate, în condițiile în care niciuna din părți nu au pus în discuție calitatea de continuator juridic al persoanei juridice Bunurile private din Ciuc.

Învestirea instanței de fond cu judecarea unei astfel de cauze nici nu era posibilă din punct de vedere legal, susține recurenta reclamantă, întrucât Sentința civilă nr. 1321/13.06.2002, pronunțată de Judecătoria Miercurea Ciuc, rămasă definitivă și irevocabilă, statuează identitatea persoanei juridice Bunurile Private din Ciuc, despre care se face vorbire în Legea nr. 765/1946 (proprietarul bunurilor revendicate) și asociația recurentă.

În acest sens, recurenta-reclamantă face trimitere atât la dispozițiile O.U.G. nr. 83/1999 cât și la Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 2434/27.05.2014, din cuprinsul căreia rezultă faptul că recunoașterea continuității entității juridice de drept privat trebuie să fi fost realizată de instanța judecătorească ce a autorizat funcționarea și la această condiție nu poate fi adăugată o cerință ce excede dispozițiilor art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 83/1999.

În ceea ce privește motivul respingerii cererii sale de retrocedare, recurenta-reclamantă arată că, potrivit art. 6 din Legea nr. 765/1946, imobilul revendicat a fost retrocedat persoanei juridice Bunurile Private din Ciuc în calitate de proprietar. A. este, potrivit Sentinței civile nr. 1321/13.06.2002 pronunțată de Judecătoria Miercurea Ciuc, continuatorul juridic al acestui proprietar.

De asemenea, recurenta reclamantă precizează că prin art. 7 din Legea nr. 765/1946 a fost înființată regia publică comercială Bunurile Private din Ciuc, cu scopul administrării patrimoniului Persoanei juridice Bunurile Private din Ciuc or, recurenta nu este și nu a cerut să fie recunoscută drept continuator juridic al acestei regii comerciale. Distincția între această regie și proprietarul bunurilor administrate de regie este realizată prin Decizia civilă nr. 520/15.11.2001, pronunțată de Tribunalul Harghita.

În consecință, reclamanta solicită admiterea recursului său, așa cum a fost formulat.

2.3. Procedura de examinare a recursului în completul de filtru

Raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, întocmit potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (2) și (3) din C. proc. civ., republicat, a fost analizat în Complet de filtru și comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 8 februarie 2018, potrivit art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Prin încheierea de ședință din data de 17 mai 2018, Completul de filtru, apreciind incidența în cauză a prevederilor art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., a admis în principiu recursul și a fixat termen pentru judecata cauzei pe fond.

Examinând recursul civil de față, Înalta Curte constată că este nefondat, urmând a-l respinge în consecință.

Pentru a decide astfel, curtea constată că recurenta-reclamanta a învestit instanța de contencios administrativ și fiscal cu o cerere vizând anularea Deciziei nr. 528/27.01.2015 emise de pârâtă și obligarea acesteia la restituirea în natură sau acordarea de măsurii reparatorii în echivalent, constând în măsuri compensatorii în condițiile Legii nr. 165/2013.

În ceea ce privește motivul de recurs ce vizează încălcarea regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, motiv de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că nu este fondată critica recurentei reclamante.

În dezvoltarea acestui motiv de recurs recurenta invocă nerespectarea dispozițiilor legale privind propunerea și încuviințarea probelor cu privire la Decizia nr. 528/27.05.2015 însă, constată Înalta Curte că la termenul din 21 ianuarie 2016 reprezentantul reclamantei a solicitat curții de apel solicită să fie încuviințate toate actele depuse la dosarul înregistrat inițial la Tribunalul Harghita.

Prin urmare, nu există temeiuri pentru a reproșa primei instanțe că ar fi încălcat principiul dreptului la apărare sau principiul contradictorialității cu prilejul dezbaterii cererii de probațiune, cât timp judecătorul fondului a pus în discuție probatoriul solicitat de reclamantă și a încuviințat cererea acesteia, așa cum a fost formulată.

Apoi, recurenta reclamantă susține că prima instanță a respins acțiunea sa pentru un motiv ce nu a fost invocat de niciuna din părți, respectiv lipsa calității de continuator juridic al fostei entități Bunurile Private din Ciuc, or, așa cum se observă din cuprinsul deciziei contestate, soluția de respingere a cererii de retrocedare a fost dispusă de intimata pârâtă tocmai în considerarea faptului că bunul solicitat a aparținut altei persoane, nefiind dovedită calitatea recurentei-reclamante de fost proprietar al imobilului în discuție.

Instanța de control judiciar constată că sunt nefondate și criticile care se circumscriu motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. și, dată fiind similitudinea acestora, le va analiza grupat, răspunzându-le prin considerente comune, din perspectiva prevederilor textului de lege menționat.

Prin Decizia nr. 528 din 27 ianuarie 2015, contestată în cauza de față, s-a respins cererea de retrocedare depusă de către A., având ca obiect imobilul situat în Miercurea Ciuc, jud. Harghita.

Comisia de retrocedare a avut în vedere că imobilele solicitate au fost proprietatea Publicului Scaun Ciuc, reținându-se astfel că cererea nu se încadrează în prevederile O.U.G. nr. 83/1999, iar la data soluționării acesteia imobilul se află în proprietatea Statului Român.

În justificarea calității de persoană îndreptățită la restituire, reclamanta a susținut că ar fi continuatoarea juridică a Persoanei juridice "Bunurile private din Ciuc" la care face referire Legea nr. 765/1946, invocând Sentința civilă nr. 1321/13 iunie 2002 pronunțată de Judecătoria Miercurea Ciuc în Dosar nr. x/2002, prin care s-a constatat că reclamanta este aceeași persoană juridică cu persoana juridică Bunurile Private din Ciuc, în înțelesul art. 3 lit. c) din Legea nr. 10/2001.

Curtea de apel a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantă împotriva deciziei contestate, ca nefondată, reținând, în esență, că înființarea asociației reclamante a avut loc în temeiul art. 28 din Legea nr. 1/2000, iar nu în temeiul Legii nr. 26/2000, astfel cum s-a subliniat prin Decizia nr. 330/2002 că s-ar fi impus pentru ca reclamanta să justifice calitatea de continuator juridic al persoanei juridice "Bunurile private din Ciuc".

S-a reținut astfel că aspectul calității de continuator juridic al persoanei juridice Bunurile Private din Ciuc a fost tranșat în mod irevocabil prin Decizia civilă nr. 330 din 5 aprilie 2002, pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș în Dosarul nr. x/2002/C, iar efectul pozitiv al lucrului judecat de care se bucură această decizie se impune în prezentul proces.

Soluția Curții de apel este corectă, fiind adoptată și de instanța de control judiciar, în urma propriului demers de aplicare a dispozițiilor legale la situația de fapt.

Prin Sentința civilă nr. 878 din 14 aprilie 2000, pronunțată de Judecătoria Miercurea Ciuc în Dosarul nr. x/2000, s-a dispus, conform art. 28 alin. (1) - (4) din Legea nr. 1/2000, înregistrarea A. în registrul special al persoanelor juridice.

Potrivit prevederilor textului de lege menționat, înscrierea persoanei juridice în registrul special ținut la judecătorie ca urmare a reorganizării formelor asociative inițiale, cu consecința dobândirii personalității juridice, are ca finalitate dobândirea dreptului de administrare asupra terenurilor forestiere prevăzute la art. 26 din Legea nr. 1/2000.

În acest sens, la alin. (3) al art. 28 din lege, se prevede că statutul formei asociative care se dorește a fi înregistrată trebuie să cuprindă "modul de administrare a terenurilor forestiere, în condițiile legii".

Așadar, rezultă cu evidență că asociația recurentă a fost constituită în temeiul art. 28 din Legea nr. 1/2000", împrejurare care rezultă, de altfel, și din Statutul acestei asociații (art. 1).

Prin urmare, este de necontestat faptul că reclamanta a fost reorganizată în baza Legii nr. 1/2000 și în scopul dobândirii drepturilor recunoscute de acest act normativ în favoarea formelor asociative.

În același sens, cum corect a sesizat și judecătorul fondului, se constată că aspectul calității reclamantei de continuator juridic al persoanei juridice Bunurile private din Ciuc a fost tranșat în mod irevocabil prin Decizia nr. 330 din 5 aprilie 2002 pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș în Dosarul nr. x/2002/C, în care recurenta-reclamantă, din prezentul dosar, a avut calitatea de intervenientă.

În motivarea acestei decizii, s-a reținut că în măsura în care s-ar fi dorit înființarea unei asociații care să fie continuatoarea fostei B., respectiv a persoanei juridice "Bunurile private din Ciuc" la care se referă Legea nr. 765/1946, aceasta trebuia autorizată în condițiile Legii nr. 21/1924 sau potrivit O.G. nr. 26/2000 care a abrogat expres această lege.

Totodată, s-a subliniat că o astfel de asociație sau fundație legal înființată și cu personalitate juridică dobândită prin hotărâre judecătorească nu există, în consecință A. "Bunuri private din Ciuc" nu este continuatoarea celei la care se referă Legea nr. 765/1946.

Prin urmare, în cauză, în mod corect s-a ajuns la concluzia că reclamanta nu a făcut dovada calității de continuator juridic al persoanei juridice "Bunurile private din Ciuc", astfel că nu justifică calitatea de persoană îndreptățită la retrocedare.

Potrivit art. 431 din C. proc. civ.:

"1) Nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeași calitate, în temeiul aceleiași cauze și pentru același obiect.

2) Oricare dintre părți poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluționarea acestuia din urmă".

În cauză, prima instanță a argumentat, în esență, că acest articol reglementează prezumția legală de lucru judecat, care reprezintă manifestarea pozitivă a autorității de lucru judecat.

În acest caz, nu este necesar să existe tripla identitate de părți, obiect și cauză, ci este suficient ca în judecata ulterioară să fie adusă în discuție o chestiune litigioasă care să aibă legătură cu ceea ce s-a soluționat anterior prin hotărâre judecătorească, astfel încât aceasta să nu poată fi contrazisă, indiferent dacă rezolvarea a fost dată prin dispozitiv sau numai în considerente, date fiind dispozițiile exprese ale art. 430 alin. (2) din C. proc. civ.

În optica legiuitorului, există deopotrivă încălcare a autorității de lucru judecat nu doar atunci când vin în contradicție dispozitivele hotărârilor judecătorești, ci și atunci când contradicția operează între considerentele acestora, în sensul de a se nega ceea ce s-a stabilit anterior asupra unei chestiuni litigioase ce a făcut obiect al dezbaterilor și al verificării jurisdicționale.

Așa fiind, întrucât lucrul judecat are și o funcție pozitivă, care impune judecății ulterioare respectarea unei chestiuni litigioase tranșate deja printr-o altă hotărâre judecătorească, înzestrată cu autoritate de lucru judecat, rezultă că cea de-a doua instanță nu mai poate face evaluări proprii asupra acelei chestiuni, ci ea constituie premisa demonstrată de la care trebuie să pornească și pe care nu o poate ignora.

În temeiul acestor prevederi legale, se constată că Decizia nr. 330/2002 produce efecte obligatorii între părți, întemeiate pe principiul relativității, prezumția autorității de lucru judecat are caracter absolut față de părțile din dosarul în care s-a tranșat chestiunea litigioasă, demonstrând modalitatea în care au fost dezlegate anterior anumite aspecte litigioase între părți, fără posibilitatea de a se statua diferit, având ca finalitate asigurarea stabilității și securității raporturilor juridice și evitarea unor considerente ale hotărârilor judecătorești care ar putea fi contradictorii.

Prin urmare, efectul pozitiv al lucrului judecat de care se bucură Decizia nr. 330/2002 a Curții de Apel Târgu Mureș cu privire la considerentele reținute, se impune în prezentul proces, fără posibilitatea de a mai fi contrazis.

Faptul că această decizie a fost pronunțată anterior Sentinței civile nr. 1321/13 iunie 2002 a Judecătoriei Miercurea Ciuc, invocată de recurentă, nu conduce la o altă soluție, întrucât prin Decizia civilă nr. 83 din 12 februarie 2004, pronunțată ulterior Sentinței nr. 1321/2002, de Curtea de Apel Târgu Mureș în Dosarul nr. x/2004/C, având ca obiect cererea formulată de reclamanta din prezentul dosar, în temeiul Legii nr. 10/2001, s-a reținut efectul substanțial al Deciziei nr. 330/2002 a Curții de Apel Târgu Mureș.

În motivarea Deciziei nr. 83/2004 s-a reținut că simpla identitate a denumirii nu conferă calitatea de succesor în drepturi și obligații a reclamantei față de fosta regie cu denumire identică, subliniindu-se că susținerea reclamantei conform căreia ar fi continuatoarea în drepturi a fostei regii, a fost clarificată prin hotărâre judecătorească irevocabilă (decizia civilă 330 din 5 aprilie 2002, hotărâre care a intrat în puterea lucrului judecat), astfel, această din urmă decizie, la rândul ei, se bucură de prezumția de lucru judecat în prezentul litigiu.

În jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului s-a statuat că autoritățile nu pot repune în discuție o problemă soluționată prin hotărâre definitivă (cauza Zazanis și alții contra Greciei). De asemenea, prin Hotărârea din 6.12.2007, în cauza Beian împotriva României, s-a constatat încălcarea art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, pe motiv că sistemul judiciar românesc nu asigură stabilitatea circuitului juridic, prin faptul că permite pronunțarea în cauze identice a unor soluții contradictorii.

Prin urmare, toate criticile formulate sunt nefondate, soluția pronunțată de prima instanță reflectă, așadar, interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale incidente cauzei.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat, nefiind identificate motive de reformare a sentinței în limitele art. 488 alin. (1) pct. 5 sau 8 din același cod.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de A. împotriva Sentinței nr. 2 din 21 ianuarie 2016 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 1 noiembrie 2018.

Procesat de GGC - GV