ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3618/2018

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Harghita sub nr. x din 24 aprilie 2015, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților - Comisia Specială de Retrocedare unor Bunuri Imobile, anularea Deciziei nr. 524 din 27 ianuarie 2015, ca netemeinică și nelegală și obligarea pârâtei de a restitui în natură sau, dacă aceasta nu este posibilă, acordarea măsurii reparatorii în echivalent, constând în măsuri compensatorii în condițiile Legii nr. 165/2013.

Tribunalul Harghita prin Sentința civilă nr. 1241 din 2 septembrie 2015, a admis excepția de necompetență materială a tribunalului, invocată de pârâtă, și a declinat competența de soluționare a acțiunii formulate de reclamanta A., împotriva pârâtei ANRP - Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut comunităților cetățenilor aparținând minorităților naționale din România, în favoarea Curții de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, cauza fiind înregistrată pe rolul acestei din urmă instanțe.

Prin Sentința nr. 150 din 21 decembrie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal s-a respins contestația formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta ANRP - Comisia Specială de retrocedare a unor bunuri imobile.

Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond, a formulat recurs reclamanta A., criticând soluția instanței de fond ca netemeinică și nelegală.

S-a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței atacate și, în rejudecare, admiterea acțiunii cu privire la anularea Deciziei nr. 525 din 27 ianuarie 2015 emisă de intimata-pârâtă.

În esență, s-a apreciat că sentința recurată a fost dată cu încălcarea normelor de drept procesual, impunându-se casarea hotărârii, motivat de faptul că instanța de fond nu s-a pus în discuția părților probele cu înscrisuri și cu expertiză topografică solicitate de reclamantă, nepronunțându-se asupra acestui probatoriu.

S-a mai considerat de către recurentă că hotărârea este dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material, susținându-se că prima instanță nu a cercetat motivul invocat în Decizia nr. 524/2015, prin care a fost respinsă cererea reclamantei de retrocedare, în opinia acesteia, instanța nefiind învestită cu analizarea calității asociației de succesoare și continuatoare a persoanei juridice Bunurile Private din Ciuc.

Recurenta a mai arătat că prin Sentința civilă nr. 1321 din 13 iunie 2002 pronunțată de Judecătoria Miercurea-Ciuc, s-a stabilit că A. este aceeași persoană juridică cu persoana juridică Bunurile Private din Ciuc menționată în Legea nr. 765 din 28 septembrie 1946, în înțelesul art. 3 lit. c) din Legea nr. 10/2001; pe cale de consecință, se poate constata că recurenta are calitatea de persoană îndreptățită la retrocedare, această hotărâre judecătorească fiind definitivă și a intrat în puterea lucrului judecat.

La data emiterii Deciziei nr. 525 din 27 ianuarie 2015 a fost în vigoare art. 3 din O.U.G. nr. 83/1999, așa cum a fost modificată prin Legea nr. 165/2013. Se arată că prima instanță nu a avut nici un drept să se pronunțe asupra succesiunii de drept a A., competența exclusivă de a se pronunța asupra acestei chestiuni o are doar Judecătoria Miercurea-Ciuc.

Recurenta-reclamantă a invocat două hotărâri judecătorești ca practică judiciară (Decizia nr. 2434 din 27 aprilie 2014 pronunțată de secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție și Decizia nr. 568/A/2009 pronunțată de secția a III-a civilă a Curții de Apel București).

În drept au fost invocate dispozițiile art. 20 din Legea nr. 554/2004, art. 483 - 501 din C. proc. civ.

Intimata-pârâtă Comisia Specială de Retrocedare a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Pe fondul recursului, se arată că prin Sentința civilă nr. 878 din 14 aprilie 2000 pronunțată de Judecătoria Miercurea-Ciuc în Dosar nr. x/2000, s-a admis cererea formulată de A. în baza art. 28 alin. (1) - (4) din Legea nr. 1/2000 și s-a dispus înregistrarea A. în registrul special al persoanelor juridice.

Astfel, potrivit dispozițiilor art. 28 din Legea nr. 1/2000, înscrierea persoanei juridice în registrul special ținut la judecătorie ca urmare a reorganizării formelor asociative inițiale, cu consecința dobândirii personalității juridice, are ca finalitate dobândirea dreptului de administrare asupra terenurilor forestiere prevăzute la art. 26 din Legea nr. 1/2000, în acest sens relevante fiind dispozițiile alin. (3) din art. 28, care prevăd că statutul formei asociative care se dorește a fi înregistrată trebuie să cuprindă modul de administrare a terenurilor forestiere, în condițiile legii. Mai mult, chiar din Statutul A. rezultă că aceasta a fost constituită pe baza art. 28 din Legea nr. 1/2000. Este fără putință de tăgadă că A. a fost constituită în baza Legii nr. 1/2000 în scopul dobândirii drepturilor recunoscute de acest act normativ în favoarea formelor asociative.

În mod temeinic și legal, instanța de fond a apreciat în motivarea hotărârii că această chestiune a calității de continuator juridic al persoanei juridice Bunurile Private din Ciuc a fost tranșată în mod irevocabil prin Decizia nr. 330/R din 5 aprilie 2002 pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș în Dosar nr. x/2002/C. Astfel, pronunțând Decizia nr. 330/R din 5 aprilie 2002, Curtea de Apel Târgu Mureș a reținut că în măsura în care s-ar fi dorit înființarea unei asociații care să fie continuatoarea fostei Comunități de bunuri private Ciuc, respectiv a persoanei juridice Bunurile Private din Ciuc la care se referă Legea nr. 765/1946, aceasta trebuia autorizată în condițiile Legii nr. 21/1924, subliniind că o astfel de asociație sau fundație legal înființată și cu personalitate juridică dobândită prin hotărâre judecătorească nu există și, în consecință A. nu este continuatoarea celei la care se referă Legea nr. 765/1946. Toate cele mai sus-menționate au fost reținute în mod corect de către prima instanță în considerentele sentinței recurate.

Mai mult, Decizia nr. 330/R din 5 aprilie 2002, ca act jurisdicțional, produce efecte obligatorii între părți, întemeiate pe principiul relativității. Totodată, prezumția autorității de lucru judecat are caracter absolut față de părțile din dosarul în care a fost tranșată chestiunea litigioasă conform art. 431 alin. (1) din C. proc. civ.

În acest context, instanța de fond învestită să soluționeze contestația formulată împotriva Deciziei nr. 525 din 27 ianuarie 2015 emise de Comisia specială de retrocedare, în mod judicios a reținut în motivarea sentinței că prezumția lucrului judecat demonstrează modalitatea în care au fost dezlegate anterior anumite aspecte litigioase între părți, fără posibilitatea de a se statua diferit având ca finalitate asigurarea stabilității și securității raporturilor juridice și evitarea unor considerente ale hotărârilor judecătorești care ar putea fi contradictorii și că acest efect pozitiv al lucru/ui judecat de care se bucură Decizia nr. 330/R din 5 aprilie 2002 a Curții de Apel Târgu Mureș cu privire la considerentele reținute anterior se impune în prezentul proces, fără posibilitatea de a mai fi contrazis, reclamanta din prezentul dosar având calitatea de parte în Dosarul nr. x/2002/C.

Recurenta-reclamantă invocă în motivarea recursului faptul ca prin Sentința civilă nr. 1321 din 13 iunie 2002 pronunțată de către Judecătoria Miercurea-Ciuc s-a stabilit că A. este aceeași persoană juridică cu persoana juridică Bunurile Private din Ciuc menționată în Legea nr. 765/1946, în înțelesul art. 3 lit. c) din Legea nr. 10/2001 și, pe cale de consecință se poate constata că respectiva asociație are calitatea de persoană îndreptățită, motiv pentru care Curtea de Apel Târgu Mureș nu a avut nici un drept legal să se pronunțe asupra succesiunii de drept a A.

Intimata a arătat că prin Decizia civilă nr. 83/A din 12 februarie 2004 pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș în Dosarul nr. x/2004/C (dosar având ca obiect cererea formulată de către A. în contradictoriu cu Regia Națională a Pădurilor, în temeiul Legii nr. 10/2001, hotărâre pronunțată, așadar, ulterior Sentinței civile nr. 1321/2002) s-a reținut efectul substanțial al Deciziei nr. 330/2002 al Curții de Apel Târgu Mureș. Aspectele menționate au fost reținute, în mod temeinic și legal, de către instanța de fond în motivarea Sentinței nr. 147/2015 a cărei casare se solicită de către recurenta-reclamantă.

Totodată, instanța de fond a mai reținut în mod corect în considerentele sentinței și faptul că Decizia civilă nr. 330 din 5 aprilie 2002, la rândul ei, se bucură de prezumție de lucru judecat în prezentul litigiu; pe de altă parte, înființarea asociației reclamantei a avut loc în temeiul art. 28 din Legea nr. 1/2000, iar nu în temeiul Ordonanței nr. 26/2000 cu privire la asociații și fundații, așa cum s-ar fi impus pentru ca reclamanta să justifice calitatea de continuator juridic al persoanei juridice Bunurile private din Ciuc.

Pe cale de consecință, instanța de fond nu putea face abstracție de efectul de lucru judecat al Deciziei nr. 330/2002 a Curții de Apel Târgu Mureș în sensul de a nega sau, dimpotrivă, de a se afirma ceea ce s-a negat anterior asupra unei chestiuni litigioase care a făcut obiect al dezbaterilor și al verificării jurisdicționale. Lucrul judecat, prin efectul său pozitiv, impune judecății ulterioare respectarea modului în care o chestiune litigioasă a fost tranșată deja printr-o altă hotărâre, înzestrată cu autoritate de lucru judecat.

Totodată, prin Legea nr. 765/1946, fosta persoană juridică Bunurile private din Ciuc nu a fost reconstituită ca formă asociativă de proprietari, ci ca regie de interes public ce urma să administreze bunurile în regim de drept public, și nu privat. De altfel, dispozițiile art. 7 din Legea nr. 765/1946 stipulau că administrarea Bunurilor Private din Ciuc se va face în folosul întregii populații din județul Ciuc, pentru promovarea intereselor colective de ordin economic, social și cultural al acestei populații, Bunurile Private din Ciuc având calitatea de persoană juridica de drept public.

Mai mult, instanțele judecătorești s-au pronunțat, cu autoritate de lucru judecat, prin multe hotărâri definitive și irevocabile (Decizia nr. 330/R din 5 aprilie 2002 - Curtea de Apel Târgu Mureș, Decizia civilă nr. 13/A din 25 februarie 2003 - Curtea de Apel Târgu Mureș, Decizia nr. 83/A din 12 februarie 2004 - Curtea de Apel Târgu Mureș, Sentința civilă nr. 1583 din 15 octombrie 2003 - Tribunalul Harghita), în sensul că această entitate, A. nu dovedește că este continuatoarea în drepturi a persoanei juridice de drept public "Bunurile Private din Ciuc", și nici nu a făcut dovada că a fost vreodată proprietara imobilelor pe care le revendică.

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) din C. proc. civ., republicat, a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 18 ianuarie 2018, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ., republicat.

Prin încheierea din Camera de Consiliu din data de 18 aprilie 2018 s-a admis in principiu recursul declarat de reclamanta și a fost prorogată discutarea tardivității completării motivelor de recurs depuse prin notele de ședință din data de 6 iulie 2016 (data poștei), respectiv punctele 5 și 8 ale art. 486 C. proc. civ.

7.1. Cu privire la excepția tardivității completării motivelor de recurs prin notele de ședință din data de 6 iulie 2016

Înalta Curte constată că, în mod evident, prin notele de ședință (depuse ca și răspuns la întâmpinare de către recurentă) se invocă un motiv de nou de casare (cel prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ.), ce nu a fost invocat prin cererea inițială de recurs, precum și argumente noi, neinvocate inițial, în susținerea motivului de casare prev. de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Față de caracterul imperativ al termenului de decădere de 15 zile de la comunicarea sentinței în care trebuie formulat și motivat recursul, se constată tardivitatea motivelor de recurs formulate prin notele de ședință din 6 iulie 2016.

7.2. Analiza motivelor de casare invocate de recurentă prin cererea de recurs

Recurenta-reclamantă A. a supus controlului de legalitate, în condițiile art. 2 alin. (2) din O.U.G. nr. 83/1999, Decizia nr. 525 din 27 ianuarie 2015 emisă de Comisia specială de retrocedare a unor imobile prin care s-a respins cererea de retrocedare depusă de către A., având ca obiect imobilul situat în municipiul Miercurea-Ciuc, județul Harghita, înscris în C.F. nr. x Jigodin, nr. top. x, 2761/2, având în vedere că imobilul solicitat a fost proprietatea B. Pentru a emite această decizie, s-a reținut că cererea de retrocedare nu se încadrează în prevederile O.U.G. nr. 83/1999, imobilul solicitat la retrocedare fiind proprietatea B., la momentul preluării.

Soluționând cauza, prima instanță a găsit neîntemeiate motivele de nelegalitate invocate, reținând, în esență, că recurenta-reclamantă nu a făcut dovada calității de continuator juridic al persoanei juridice "Bunurile Private din Ciuc", astfel că nu justifică o calitate de persoană îndreptățită la restituire.

Soluția instanței de fond este împărtășită și de instanța de control judiciar, întrucât reflectă interpretarea și aplicarea corectă a normelor de drept material incidente în cauză.

Efectuând propria evaluare a materialului probator pentru a răspunde criticilor formulate, Înalta Curte reține următoarele:

Potrivit art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 83/1999:

"Imobilele care au aparținut comunităților minorităților naționale din România și care au fost preluate în mod abuziv, cu sau fără titlu, de statul român, de organizațiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice, în perioada 6 septembrie 1940 - 22 decembrie 1989, se restituie foștilor proprietari în condițiile prezentei ordonanțe de urgență."

De asemenea, conform art. 1 alin. (3) din același act normativ:

"Prin comunitatea minorităților naționale se înțelege entitatea juridică de drept privat, constituită și organizată potrivit legii române, care reprezintă interesele cetățenilor unei comunități ale unei minorități naționale ce a deținut în proprietate imobile preluate în mod abuziv și care dovedește că este continuatoarea recunoscută a persoanei juridice titulare de la care s-au preluat bunurile de către stat. Recunoașterea continuității entității juridice de drept privat care se pretinde succesoarea fostului titular al dreptului de proprietate se face de către instanța judecătorească ce a autorizat funcționarea acesteia, în condițiile prevăzute la art. 3 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, republicată, cu modificările și completările ulterioare".

Conform art. 3 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 10/2001:

"Sunt îndreptățite, în sensul prezentei legi, la măsuri reparatorii constând în restituire în natură sau, după caz, echivalent: (...) c) persoanele juridice, proprietari ai imobilelor preluate în mod abuziv de stat, de organizații cooperatiste sau de orice alte persoane juridice după data de 6 martie 1945; îndreptățirea la măsurile reparatorii prevăzute de prezentul articol este condiționată de continuarea activității ca persoană juridică până la data intrării în vigoare a prezentei legi sau de împrejurarea ca activitatea lor să fie fost interzisă sau întreruptă în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, iar acestea să-și fi reluat activitatea după data de 22 decembrie 1989, dacă, prin hotărâre judecătorească, se constată că sunt aceeași persoană juridică cu cea desființată sau interzisă, precum și partidele politice a căror activitate a fost interzisă sau întreruptă în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, dacă și-au reluat activitatea în condițiile legii."

În speță, din analiza extrasului de carte funciară, rezultă că imobilul a cărui restituire se solicită a fost proprietatea B.

Potrivit art. 2 și 6 din Legea nr. 765/1946, Statul Român a retrocedat bunurile imobile urbane clădite și neclădite ale B., înscrise în cartea funciară în deplină proprietate și folosință persoanei juridice "Bunurile Private Ciuc".

Instanța de control judiciar reține că problema de drept în dispută este prezentată de stabilirea calității recurentei-reclamante de persoană îndreptățită la restituire din perspectiva art. 1 alin. (2) din O.U.G. nr. 83/1999 cu referire la art. 3 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 10/2001, în sensul constatării continuității juridice în persoana recurentei-reclamante a entității juridice "Bunurile Private din Ciuc". Această analiză este necesară, astfel, pentru verificarea îndeplinirii calității recurentei de persoană îndreptățită la restituire, făcând obiectul judecății prezentului dosar.

Sub acest aspect, Înalta Curte reține că Legea nr. 765/1946 face referire la două entități juridice cu denumirea "Bunurile Private din Ciuc", respectiv persoana juridică Bunurile Private din Ciuc reconstituită prin Legea nr. 144/1934 în patrimoniul căreia s-au retrocedat în deplină proprietate și folosință, bunurile identificate în art. 2 - 6 din Legea nr. 765/1946, având calitatea de proprietar și o regie comercială înființată conform art. 7 din Legea nr. 765/1946 sub aceeași denumire, având calitate de persoană juridică de drept public, fiind înființată pentru administrarea patrimoniului persoanei juridice "Bunurile Private din Ciuc".

Recurenta a invocat faptul că prin Sentința civilă nr. 1321 din 13 iunie 2002 pronunțată de Judecătoria Miercurea-Ciuc, s-a stabilit că A. este aceeași persoană juridică cu persoana juridică Bunurile Private din Ciuc menționată în Legea nr. 765/1946, în înțelesul art. 3 lit. c) din Legea nr. 10/2001; pe cale de consecință, se poate constata că recurenta are calitatea de persoană îndreptățită la retrocedare, această hotărâre judecătorească fiind definitivă și a intrat în puterea lucrului judecat.

Înalta Curte constată că prin sentința menționată, pronunțată în cadrul unei acțiuni în constatare îndreptate împotriva Statului Român prin Ministerul Finanțelor Publice, s-a reținut că recurenta-reclamantă are aceleași scopuri, obiective, structură organizatorică ca persoana juridică Bunurile Private din Ciuc menționată în Legea nr. 765/1946, fiind invocat ca temei în drept art. 3 lit. c) din Legea nr. 10/2001.

Or, susținerile recurentei-reclamante nu pot fi primite întrucât sentința civilă nr. 1321/13 iunie 2002 pronunțată de Judecătoria Miercurea-Ciuc în Dosarul nr. x/2002 nu lămurește dacă recurenta-reclamantă este aceeași persoană juridică cu Bunurile Private din Ciuc reconstituită prin Legea nr. 144/1934 sau cu persoana juridică cu aceeași denumire înființată conform art. 7 din Legea nr. 765/1946, în condițiile în care, așa cum rezultă din considerentele sus arătate, Legea nr. 765/1946 face referire la două entități juridice cu aceeași denumire, dar cu statut juridic diferit.

Pe de altă parte, din probele administrate în cauză, rezultă că recurenta-reclamantă a fost înființată în baza art. 28 alin. (1), (2), (3) și (4) din Legea nr. 1/2000, potrivit căruia:

"(1) În vederea organizării exploatării terenurilor forestiere prevăzute la art. 26 din prezenta lege și a determinării responsabilităților cu privire la exploatarea lor, persoanele îndreptățite se vor constitui, în baza acestei legi, în formele asociative inițiale de composesorat, păduri grănicerești, devălmășie de moșneni, obști nedivizate de răzeși etc.

(2) În termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi un comitet ad-hoc va solicita judecătoriei în a cărei rază teritorială sunt situate terenurile, pe baza certificării dreptului de proprietate sau de moștenire de către comisiile locale, autorizarea formelor asociative de administrare și de exploatare a terenurilor forestiere.

(3) Comitetul ad-hoc va prezenta judecătoriei, o dată cu cererea și cu certificatul eliberat de comisia locală, un statut autentificat de notarul public, în care se vor stabili structura acestora, organele de conducere, modul de exploatare a terenurilor forestiere, în condițiile legii, drepturile și obligațiile membrilor, răspunderi, sancțiuni, modul de dizolvare, precum și alte prevederi specifice.

(4) Prin hotărâre judecătorească formele asociative de exploatare în comun, constituite în condițiile și cu respectarea regimului silvic prevăzut de lege, dobândesc calitatea de persoană juridică. Hotărârea judecătorească va fi înscrisă într-un registru special ținut de judecătorie".

Așa fiind, în mod corect a reținut instanța de fond că recurenta-reclamantă este persoana juridică din anul 2000, când prin Sentința civilă nr. 878 din 14 aprilie 2000 a Judecătoriei Miercurea-Ciuc s-a dispus înregistrarea A. în Registrul special al persoanelor juridice, înscrierea persoanei juridice cu consecința dobândirii personalității juridice având ca finalitate dobândirea dreptului de administrare și de exploatare asupra terenurilor forestiere prevăzută de art. 26 din Legea nr. 1/2000.

Prin Sentința civilă nr. 878 din 14 aprilie 2000 pronunțată de Judecătoria Miercurea-Ciuc în Dosarul nr. x/2000, s-a dispus, conform art. 28 alin. (1) - (4) din Legea nr. 1/2000, înregistrarea A. în registrul special al persoanelor juridice. Potrivit prevederilor textului de lege menționat, înscrierea persoanei juridice în registrul special ținut la judecătorie ca urmare a reorganizării formelor asociative inițiale, cu consecința dobândirii personalității juridice, are ca finalitate dobândirea dreptului de administrare asupra terenurilor forestiere prevăzute la art. 26 din Legea nr. 1/2000. În acest sens, la alin. (3) al art. 28 din lege, se prevede că statutul formei asociative care se dorește a fi înregistrată trebuie să cuprindă "modul de administrare a terenurilor forestiere, în condițiile legii".

Așadar, rezultă cu evidență că asociația recurentă a fost constituită în temeiul art. 28 din Legea nr. 1/2000, împrejurare care rezultă, de altfel, și din Statutul acestei asociații (art. 1). Prin urmare, este de necontestat faptul că reclamanta a fost reorganizată în baza Legii nr. 1/2000 și în scopul dobândirii drepturilor recunoscute de acest act normativ în favoarea formelor asociative.

De altfel, chestiunea de drept a calității recurentei-reclamante de continuator juridic al persoanei juridice Bunurile Private din Ciuc a fost tranșată în mod irevocabil și prin Decizia nr. 330/R din 5 aprilie 2002 pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș în Dosarul nr. x/2002, având ca obiect plângere împotriva Hotărârii nr. 9/2000 a Comisiei județene Harghita pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor, dosar în care recurenta-reclamantă a avut calitate de intervenient în interes propriu, în sensul că recurenta-reclamantă nu este continuatoarea persoanei juridice la care se referă Legea nr. 765/1946.

În ceea ce privește apărările recurentei legate de împrejurarea că nu a fost parte în acest proces, cererea sa de intervenție fiind respinsă, se constată că aceasta susține în mod eronat inopozabilitatea acestei hotărâri judecătorești; respingerea cererii de intervenție în interes propriu a fost făcută prin dispozitivul hotărârii judecătorești, ca urmare a constatării ca nefondate a pretențiilor deduse judecății pe calea intervenției principale.

Astfel, sub imperiul art. 52 din vechiul C. proc. civ. aplicabil la data soluționării litigiului prin decizia sus amintită, intervenția în interes propriu era supusă încuviințării în principiu; din moment ce aceasta a fost soluționată pe fond, instanța de recurs analizând argumentele invocate prin intervenție, rezultă că această etapă fusese depășită, intervenienta fiind parte în litigiul menționat.

Faptul că această hotărâre nu a fost comunicată intervenientei nu prezintă relevanță, cât timp, potrivit vechiul C. proc. civ., comunicarea se făcea exclusiv în scopul exercitării căilor de atac al căror termen curgea de la data comunicării, astfel că decizia amintită nu era supusă obligației de comunicare.

Astfel, sunt eronate argumentele recurentei-reclamante referitoare la inopozabilitatea acestei decizii judecătorești.

În ceea ce privește argumentele legate de faptul că nu se poate reține o veritabilă putere de lucru judecat a acestei hotărâri, Înalta Curte reține că acest argument, deși corect, nu duce la concluzia recurentei, în sensul că hotărârea judecătorească mai sus amintită trebuie ignorată.

Astfel, întrucât intimata-pârâtă din prezentul proces nu a fost parte în procesul dedus judecății prin Decizia 330/2002), nu se poate reține nici puterea și nici autoritatea de lucru judecat, dar nici nu se poate face abstracție de considerentele acestei hotărâri, fără a se încălca efectul opozabilității unei hotărâri judecătorești care a intrat în realitatea juridică și care se bucură de statutul juridic al unei prezumții simple față de terți, prezumție ce poate fi răsturnată prin proba contrară.

Așa fiind, întrucât lucrul judecat are și o funcție pozitivă, care impune judecății ulterioare respectarea unei chestiuni litigioase tranșate deja printr-o altă hotărâre judecătorească, rezultă că modul în care a fost rezolvată acea chestiune litigioasă constituie premisa demonstrată de la care trebuie să pornească și pe care nu o poate ignora instanța învestită cu judecata ulterioară.

Or, în cauza de față, recurenta-reclamantă nu a făcut nicio probă contrară celor reținute de instanța ce a pronunțat decizia amintită.

În motivarea Deciziei 330/2002, s-a reținut că în măsura în care s-ar fi dorit înființarea unei asociații care să fie continuatoarea fostei Comunități de Bunuri Private Ciuc, respectiv a persoanei juridice "Bunurile private din Ciuc" la care se referă Legea nr. 765/1946, aceasta trebuia autorizată în condițiile Legii nr. 21/1924 sau potrivit O.G. nr. 26/2000 care a abrogat expres această lege. Totodată, s-a subliniat că o astfel de asociație sau fundație legal înființată și cu personalitate juridică dobândită prin hotărâre judecătorească nu există, în consecință A. "Bunuri private din Ciuc" nu este continuatoarea celei la care se referă Legea nr. 765/1946.

Prin urmare, în cauză, în mod corect s-a ajuns la concluzia că recurenta-reclamanta nu a făcut dovada calității de continuator juridic al persoanei juridice "Bunurile private din Ciuc", astfel că nu justifică calitatea de persoană îndreptățită la retrocedare.

Faptul că prin Decizia civilă nr. 83/A din 12 februarie 2004 pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș în Dosar nr. x/2004/C au fost recunoscute efectele Deciziei nr. 330/2002 nu reprezintă decât o confirmare a raționamentului expus anterior, cu privire la opozabilitatea acestei decizii față de terți, în măsura în care nu aduc proba contrară.

Concluzionând asupra aspectelor analizate, întrucât recurenta-reclamantă nu a făcut dovada calității de continuator juridic al persoanei juridice Bunurile Private din Ciuc și nu a justificat, astfel, calitatea de persoană îndreptățită la restituire, Înalta Curte constată că este legală Decizia nr. 523 din 27 ianuarie 2015 prin care autoritatea intimată a respins cererea de retrocedare.

7.3. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

Constatând că sentința recurată este legală și temeinică și că nu există motive care să atragă casarea sau modificarea acesteia, în conformitate cu prevederile art. 496 teza a II a C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

Pentru aceste motive, în temeiul art. 497 raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată tardivitatea motivelor de recurs formulate prin notele de ședință din 6 iulie 2016.

Respinge recursul declarat de A. împotriva Sentinței nr. 150 din 21 decembrie 2015 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 30 octombrie 2018.

Procesat de GGC - LM