ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2384/2018

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 24 aprilie 2015 la Tribunalul Harghita în dosar nr. x, reclamanta A. a formulat, în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională Pentru Restituirea Proprietăților - Comisia Specială de Retrocedare a unor Bunuri Imobile, contestație împotriva Deciziei nr. 526/27.01.2015 emisă de ANRP - Comisia Specială de Retrocedare a unor Bunuri Imobile care au aparținut comunității cetățenilor aparținând minorităților naționale din România, cu privire la respingerea cererii de restituire a imobilului situat în Miercurea-Ciuc, str. x nr. 65, identificat prin CF nr. x al localității Jigodin, nr. top. x, y, z, w, cu o suprafața totală de 14598 mp, solicitând admiterea acțiunii, anularea deciziei atacate și obligarea pârâtei de a restitui în natură sau dacă aceasta nu este posibilă, acordarea măsurii reparatorii în echivalent, constând în măsuri compensatorii în condițiile Legii nr. 165/2013.

Prin sentința nr. 1242/2.09.2015, Tribunalul Harghita a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Târgu Mureș, în raport de dispozițiile art. 2 alin. (2) din O.U.G. nr. 83/2009 privind restituirea unor bunuri imobile care au aparținut comunităților cetățenilor aparținând minorităților naționale din România.

Prin sentința nr. 142/18.12.2015 Curtea de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins contestația formulată de petenta A., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților - Comisia Specială de Retrocedare a unor Bunuri Imobile, împotriva Deciziei nr. 526/27.01.2015, emisă de intimată.

Împotriva sentinței nr. 142/18.12.2015 a Curții de Apel Târgu Mureș a declarat recurs reclamanta A., criticând sentința pentru nelegalitate, în sensul că a fost dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material.

Criticile recurentei-reclamante au vizat, în esență următoarele aspecte:

- motivarea sentinței recurate se bazează pe considerentele deciziei nr. 330/R/2002 pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș, deși această hotărâre judecătorească nu are efecte de autoritate de lucru judecat în prezenta cauză, întrucât nu exista tripla identitate prevăzută de lege, iar respectiva hotărâre nu îi este opozabilă, nefiind comunicată recurentei-reclamante;

- instanța de fond a ignorat dispozițiile art. 17 din Decretul nr. 115/1938, potrivit cu care înscrierea în cartea funciară este constitutivă de drepturi;

- instanța de fond nu a ținut seama de dispozițiile art. 3 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 83/1999, în condițiile în care recunoașterea continuității recurentei-reclamante se dispusese prin sentința civilă nr. 1321/13.06.2002 pronunțată de Judecătoria Miercurea Ciuc prin care s-a stabilit că reclamanta este una și aceeași persoană juridică cu persoana juridică A. menționată în Legea nr. 765/28.09.1946.

Prin întâmpinarea depusă la dosar la data da 15.04.2016, intimata Comisia specială de retrocedare a invocat excepția nulității recursului pentru neîndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 486 alin. (1) C. proc. civ., iar pe fond a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală și temeinică a sentinței recurate.

În esență, intimata-pârâtă a arătat că, în mod corect instanța de fond a reținut că chestiunea calității de continuator juridic al persoanei juridice A. a fost tranșată în mod irevocabil prin decizia civilă nr. 330/R/5.04.2002 pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș, hotărâre care produce efecte obligatorii între părți, prezumția autorității de lucru judecat având caracter absolut față de părțile din dosarul în care a fost tranșată chestiunea litigioasă, conform art. 431 alin. (1) C. proc. civ.

Mai mult, recurenta-reclamantă a fost înființată în temeiul art. 28 din Legea nr. 1/2000, iar nu în temeiul O.G. nr. 26/2000 cu privire la asociații și fundații așa cum s-ar fi impus pentru ca recurenta-reclamantă să justifice calitatea de continuator juridic al persoanei de drept privat titulară a dreptului de proprietate revendicat.

În opinia intimatei-pârâte, prin probele administrate recurenta-reclamantă nu a făcut dovada că i s-ar fi transmis dreptul de proprietate care să justifice retrocedarea, în condițiile în care din analiza cărților funciare depuse rezultă că dreptul de proprietate asupra imobilelor revendicate s-a înscris în favoarea Județului Ciuc (Scaunului Public Ciuc).

Raportul întocmit în cauză, potrivit art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru și comunicat părților în baza încheierii de ședință de la 14.02.2018, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Prin încheierea din data de 5 octombrie 2028.03.2018, completul de filtru a apreciat că cererea de recurs îndeplinește condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 486 C. proc. civ. și, pe cale de consecință, a admis în principiu recursul declarat fixând termen de soluționare în ședință publică, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (7) C. proc. civ.

Examinând legalitatea sentinței recurate prin prisma criticilor formulate, a apărărilor din întâmpinare și dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Recurenta-reclamantă A. a supus controlului de legalitate, în condițiile art. 2 alin. (2) din O.U.G. nr. 83/1999, Decizia nr. 526/27.01.2015 emisă de Comisia specială de retrocedare a unor imobile prin care s-a respins cererea de retrocedare depusă de către A., având ca obiect imobilul situat în Miercurea-Ciuc, str. x nr. 65, identificat prin CF nr. x al localității Jigodin, nr. top. x, y, z, w, cu o suprafața totală de 14598 mp, având în vedere că imobilul solicitat a fost proprietatea Publicului B. (Județului Ciuc).

Pentru a emite această decizie, s-a reținut că cererea de retrocedare nu se încadrează în prevederile O.U.G. nr. 83/1999, imobilul solicitat la retrocedare fiind proprietatea Publicului B., la momentul preluării, iar la data soluționării cererii de retrocedare, imobilul se află în proprietatea statului român.

Soluționând cauza, curtea de apel a găsit neîntemeiate motivele de nelegalitate invocate, reținând, în esență, că recurenta-reclamantă nu a făcut dovada calității de continuator juridic al persoanei juridice "A.", astfel că nu justifică o calitate de persoană îndreptățită la restituire.

Soluția instanței de fond este împărtășită și de instanța de control judiciar, întrucât reflectă interpretarea și aplicarea corectă a normelor de drept material incidente în cauză.

Efectuând propria evaluare a materialului probator pentru a răspunde criticilor formulate Înalta Curte reține următoarele:

Potrivit art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 83/1999(1) "Imobilele care au aparținut comunităților minorităților naționale din România și care au fost preluate în mod abuziv, cu sau fără titlu, de statul român, de organizațiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice, în perioada 6 septembrie 1940 - 22 decembrie 1989, se restituie foștilor proprietari în condițiile prezentei ordonanțe de urgență."

De asemenea, conform art. 1 alin. (3) din același act normativ "Prin comunitatea minorităților naționale se înțelege entitatea juridică de drept privat, constituită și organizată potrivit legii române, care reprezintă interesele cetățenilor unei comunități ale unei minorități naționale ce a deținut în proprietate imobile preluate în mod abuziv și care dovedește că este continuatoarea recunoscută a persoanei juridice titulare de la care s-au preluat bunurile de către stat. Recunoașterea continuității entității juridice de drept privat care se pretinde succesoarea fostului titular al dreptului de proprietate se face de către instanța judecătorească ce a autorizat funcționarea acesteia, în condițiile prevăzute la art. 3 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, republicată, cu modificările și completările ulterioare" iar potrivit art. 3 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 10/2001 "Sunt îndreptățite, în sensul prezentei legi, la măsuri reparatorii constând în restituire în natură sau, după caz, echivalent: (...) c) persoanele juridice, proprietari ai imobilelor preluate în mod abuziv de stat, de organizații cooperatiste sau de orice alte persoane juridice după data de 6 martie 1945; îndreptățirea la măsurile reparatorii prevăzute de prezentul articol este condiționată de continuarea activității ca persoană juridică până la data intrării în vigoare a prezentei legi sau de împrejurarea ca activitatea lor să fie fost interzisă sau întreruptă în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, iar acestea să-și fi reluat activitatea după data de 22 decembrie 1989, dacă, prin hotărâre judecătorească, se constată că sunt aceeași persoană juridică cu cea desființată sau interzisă, precum și partidele politice a căror activitate a fost interzisă sau întreruptă în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, dacă și-au reluat activitatea în condițiile legii."

În speță, din analiza extrasului de carte funciară rezultă că imobilul a cărui restituire se solicită a fost proprietatea Publicului B.. Potrivit art. 2 și 6 din Legea nr. 765/1946, Statul Român a retrocedat bunurile imobile urbane clădite și neclădite ale Publicului B., înscrise în cartea funciară în deplină proprietate și folosință persoanei juridice "A.".

Instanța de control judiciar reține că problema de drept în dispută este prezentată de stabilirea calității recurentei-reclamante de persoană îndreptățită la restituire din perspectiva art. 1 alin. (2) din O.U.G. nr. 83/1999 cu referire la art. 3 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 10/2001, în sensul constatării continuității juridice în persoana recurentei-reclamante a entității juridice "A.".

Sub acest aspect, Înalta Curte reține că Legea nr. 765/1946 face referire la două entități juridice cu denumirea "A." respectiv persoana juridică A. reconstituită prin Legea nr. 144/1934 în patrimoniul căreia s-au retrocedat în deplină proprietate și folosință, bunurile identificate în art. 2-6 din Legea nr. 765/194, având calitatea de proprietar și o regie comercială înființată conform art. 7 din Legea nr. 765/1946 sub aceeași denumire, având calitate de persoană juridică de drept public, fiind înființată pentru administrarea patrimoniului persoanei juridice "A.".

Susținerile recurentei-reclamante în sensul că prin probele administrate în cauză a făcut dovada că este continuatoarea entității juridice A. menționată de Legea nr. 765/1946 nu pot fi primite întrucât, pe de o parte sentința civilă nr. 1321/13.06.2002 pronunțată de Judecătoria Miercurea Ciuc în dosarul nr. x, invocată de recurenta-reclamantă, nu lămurește dacă recurenta-reclamantă este aceeași persoană juridică cu A. reconstituită prin Legea nr. 144/1934 sau cu persoana juridică cu aceeași denumire înființată conform art. 7 din Legea nr. 765/1946, în condițiile în care, așa cum rezultă din considerentele sus arătate, Legea nr. 765/1946 face referire la două entități juridice cu aceeași denumire, dar cu statut juridic diferit.

Pe de altă parte, din probele administrate în cauză, rezultă că recurenta-reclamantă a fost înființată în baza art. 28 alin. (1), (2), (3) și 4 din Legea nr. 1/2000 potrivit cu care:

"(1) În vederea organizării exploatării terenurilor forestiere prevăzute la art. 26 din prezenta lege și a determinării responsabilităților cu privire la exploatarea lor, persoanele îndreptățite se vor constitui, în baza acestei legi, în formele asociative inițiale de composesorat, păduri grănicerești, devălmășie de moșneni, obști nedivizate de răzeși etc.

(2) În termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi un comitet ad-hoc va solicita judecătoriei în a cărei rază teritorială sunt situate terenurile, pe baza certificării dreptului de proprietate sau de moștenire de către comisiile locale, autorizarea formelor asociative de administrare și de exploatare a terenurilor forestiere.

(3) Comitetul ad-hoc va prezenta judecătoriei, o dată cu cererea și cu certificatul eliberat de comisia locală, un statut autentificat de notarul public, în care se vor stabili structura acestora, organele de conducere, modul de exploatare a terenurilor forestiere, în condițiile legii, drepturile și obligațiile membrilor, răspunderi, sancțiuni, modul de dizolvare, precum și alte prevederi specifice.

(4) Prin hotărâre judecătorească formele asociative de exploatare în comun, constituite în condițiile și cu respectarea regimului silvic prevăzut de lege, dobândesc calitatea de persoană juridică. Hotărârea judecătorească va fi înscrisă într-un registru special ținut de judecătorie".

Așa fiind, în mod corect a reținut instanța de fond că recurenta-reclamantă este persoana juridică din anul 2000, când prin sentința civilă nr. 878/14.04.2000 a Judecătoriei Miercurea Ciuc s-a dispus înregistrarea A. în Registrul special al persoanelor juridice, înscrierea persoanei juridice cu consecința dobândirii personalității juridice având ca finalitate dobândirea dreptului de administrare și de exploatare asupra terenurilor forestiere prevăzută de art. 26 din Legea nr. 1/2000.

De altfel, chestiunea de drept a calității recurentei-reclamante de continuator juridic al persoanei juridice A. a fost tranșată în mod irevocabil prin decizia nr. 330/R/5.04.2002 pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș în dosarul nr. x, având ca obiect plângere împotriva Hotărârii nr. 9/2000 a Comisiei județene Harghita pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor, dosar în care recurenta-reclamantă a avut calitate de intervenient în interes propriu, în sensul că recurenta-reclamantă nu este continuatoarea persoanei juridice la care se referă Legea nr. 765/1946.

Contrar susținerilor recurentei-reclamante, această hotărâre judecătorească se impune cu putere de lucru judecat în prezenta cauză, efectul pozitiv al lucrului judecat impunându-se într-un al doilea proces care are legătură cu chestiunea litigioasă dezlegată anterior, fără posibilitatea de a mai fi contrazis.

Între excepția autorității de lucru judecat și puterea de lucru judecat, există o distincție clară. Astfel, condiția de aplicare a autorității de lucru judecat presupune tripla identitate (părți, obiect, cauză juridică) ce oprește repetarea judecății, în timp ce puterea de lucru judecat impune consecvența în judecată.

Dată fiind identitatea între problema soluționată irevocabil prin decizia nr. 330/R/5.04.2002 și chestiunea dedusă judecății în cauza de față, respectiv calitatea recurentei-reclamante de continuator juridic al persoanei juridice A., instanța este ținută să o respecte, aceasta fiind de esența noțiunii de proces echitabil și de respectare a principiului securității raporturilor juridice.

În legătură cu aceste critici este de remarcat și pertinența argumentului invocat de prima instanță vizând recunoașterea anterioară de către Curtea de Apel Târgu Mureș a efectelor deciziei nr. 330/2002, în cuprinsul deciziei 83/A/12.02.2004, ceea ce demonstrează, odată în plus, necesitatea respectării puterii de lucru judecat a problemei dezlegate deja cu privire la calitatea de continuator juridic al persoanei juridice "A.".

Concluzionând asupra aspectelor analizate, întrucât recurenta-reclamantă nu a făcut dovada calității de continuator juridic al persoanei juridice A. și nu a justificat, astfel, calitatea de persoană îndreptățită la restituire, Înalta Curte constată că este legală decizia nr. 526/27.01.2015 prin care autoritatea intimată a respins cererea de retrocedare.

Având în vedere considerentele expuse, în temeiul art. 496 C. proc. civ. și art. 20 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamanta A. împotriva sentinței nr. 142 din 18 decembrie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 iunie 2018.