Decizia nr. 3076/2018 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs împotriva sentinței nr. 1208 a Tribunalului Harghita

Obiectul acțiunii. Prin cererea înregistrată la data de 24 aprilie 2015 la Tribunalul Harghita în Dosar nr. x/2015, reclamanta Asociația A. a formulat în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților - Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile, contestație împotriva Deciziei nr. 520/27.01.2015 emisă de ANRP - Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut C., cu privire la respingerea cererii de restituire a imobilului situat în Borsec, identificat prin CF nr. x al localității Lăzarea, nr. top. x, solicitând admiterea acțiunii, anularea deciziei atacate și obligarea pârâtei de a restitui în natură sau, dacă aceasta nu este posibilă, acordarea măsurii reparatorii în echivalent, constând în măsuri compensatorii în condițiile Legii nr. 165/2013. Prin Sentința nr. 1208/2 septembrie 2015 pronunțată de Tribunalul Harghita, s-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Târgu Mureș care a reținut, la termenul de judecată din data de 17 noiembrie 2015, că este competentă general, material și teritorial în soluționarea prezentei cauze.

Soluția instanței de fond Prin Sentința civilă nr. 141 din 18 decembrie 2015 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, pronunțată în Dosar nr. x/2015, s-a respins contestația formulată de petenta Asociația A., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților - Comisia Specială de Retrocedare a Unor Bunuri Imobile, împotriva Deciziei nr. 520/27.01.2015, emisă de intimată.

Recursul Împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamanta Asociația A., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Criticile aduse hotărârii instanței de fond vizează următoarele aspecte: Recurenta a arătat că hotărârea atacată a fost dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material. Motivarea instanței de fond se bazează pe considerentele Deciziei nr. 330/R/2002 pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș; calitatea reclamantei de continuator juridic al persoanei juridice D., a fost tranșată definitiv prin decizia amintită, în care instanța a reținut că fosta persoană juridică D. era o regie publică, care și-a încetat activitatea ca urmare a reorganizării ministerului din care aceasta făcea parte, iar reclamanta este o asociație composesorală care a dobândit personalitatea juridică prin Legea nr. 1/2000, situație în care simpla identitate a denumirii nu conferă calitatea de succesor în drepturi și obligații față de fosta regie cu denumire identică; s-a reținut că există prezumția autorității de lucru judecat, producând efecte obligatorii între părți. Recurenta a arătat că Decizia nr. 330/2002 nu are efecte de autoritate de lucru judecat. În primul rând, acest dosar a avut ca obiect recursul la Plângerea formulată de Regia Națională Romsilva împotriva Hotărârii nr. 9/2000 a Comisiei Județene Harghita și nu stabilirea calității de succesor și continuator al activității persoanei juridice D. Mai mult, persoana juridică D. nu a figurat ca parte din proces, ci ca intervenient în interes propriu, cererea de intervenție fiind respinsă de instanță, iar decizia amintită nici nu a fost comunicată intervenientului din proces, a luat cunoștință de existența acestei hotărâri doar din întâmpinarea formulată de intimata-pârâtă Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile. Analizând aceste aspecte menționate în Legea nr. 765/1946 și prevederile Codului silvic din anul 1920, se poate constata că motivarea înscrisă în Decizia nr. 330/R/2002 este total greșită. Se reține în acea decizie faptul că fosta persoana juridică D. era o regie publică, care și-a încetat activitatea ca urmare a reorganizării ministerului din care aceasta făcea parte. Recurenta a arătat că această afirmație este total eronată, deoarece persoana juridică D., în existența ei de peste 600 de ani, nefiind de proprietate publică, nu a fost administrată de nici un minister sau un alt organ central al statului. Potrivit prevederilor art. 1 din O.U.G. nr. 83/1999, acest imobil a fost preluat în mod abuziv prin naționalizare în anul 1948, când în baza prevederilor art. 6 din Constituția României au fost naționalizate toate terenurile și imobilele, aparținând persoanei juridice D. Imobilul în speță este situat în orașul Borsec, identificat prin CF nr. x a localității Borsec, nr. top. x, proprietar de carte funciară fiind E., care conform dispozițiilor art. 6 din Legea nr. 765/1946, înscrise astfel în cartea funciară, sunt și rămân în proprietatea persoanei juridice D. Având în vedere acest înscris, se arată că sunt aplicabile dispozițiile art. 17 și 168 din Decretul-lege nr. 115/1938, care concretizează că "înscrierea în cartea funciară a unei persoane ca proprietar, este condiționată de posesia bunului cu titlu de proprietar. Totodată potrivit art. 17 din această lege, înscrierea în carte funciară este constitutivă de drepturi". În baza acestor considerente, se arată că înscrierea în cartea funciară figurează din momentul introducerii sistemului de carte funciară încă din anii 1888 -1900, iar naționalizarea nu a fost consemnată în cartea funciară. Totodată, se critică aplicarea greșită a dispozițiilor art. 26 - 28 din Legea nr. 1/2000, instanța de fond afirmând că din aceste prevederi legale rezultă că înscrierea persoanei juridice în registrul special ținut la judecătorie, ca urmare a reorganizării formei asociative inițiale, cu consecința dobândirii personalității juridice, are ca finalitate dobândirea dreptului de administrare asupra terenurilor forestiere, deoarece persoana juridică reînființată nu dobândește un drept de administrare, ci un drept de proprietate asupra terenurilor și imobilelor naționalizate în mod abuziv, iar noțiunea de administrare a pădurilor se referă doar la administrarea silvică, în conformitate cu prevederile C. silvic. Recurenta a mai arătat că prin Sentința civilă nr. 1321/13.06.2002 pronunțată de Judecătoria Miercurea Ciuc, s-a stabilit că Asociația A. este aceeași persoană juridică cu persoana juridică D. menționată în Legea nr. 765/28.09.1946, în înțelesul art. 3 lit. c) din Legea nr. 10/2001; pe cale de consecință, se poate constata că recurenta are calitatea de persoană îndreptățită la retrocedare, această hotărâre judecătorească fiind definitivă și a intrat în puterea lucrului judecat. La data emiterii Deciziei nr. 520/27.01.2015 a fost în vigoare art. 3 din O.U.G. nr. 83/1999, așa cum a fost modificată prin Legea nr. 165/2013. Se arată că prima instanță nu a avut nici un drept să se pronunțe asupra succesiunii de drept a Asociației A., competența exclusivă de a se pronunța asupra acestei chestiuni o are doar Judecătoria Miercurea Ciuc. Recurenta-reclamantă a invocat două hotărâri judecătorești ca practică judiciară (Decizia nr. 2434/27.04.2014 pronunțată de secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție și Decizia nr. 568/A/2009 pronunțată de secția a III-a civilă a Curții de Apel București). În drept, au fost invocate prev. art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Apărările intimatei Intimata-pârâtă Comisia Speciala de Retrocedare a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat. În motivarea întâmpinării, s-au arătat următoarele: Înainte de analizarea temeiniciei acestuia, intimata a arătat că trebuie să se aibă în vedere critica referitoare la îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 486 alin. (1) din Noul C. proc. civ. Deși recurenta-reclamantă, a indicat ca temei al recursului formulat art. 488 alin. (1) pct. 8 din Noul C. proc. civ. (potrivit căruia casarea unei hotărâri se poate cere atunci când aceasta a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită normelor de drept material), dar nu a dezvoltat motivul de recurs indicat, astfel cum impune art. 486 alin. (1) lit. d) din Noul C. proc. civ.. Astfel, recurenta nu a indicat care sunt normele de drept material pe care le-a încălcat sau aplicat greșit prima instanță. Recursul este o cale de atac extraordinară, iar motivele de casare sunt expres și limitat prevăzute de art. 488 alin. (1) din Noul C. proc. civ.. Faptul că în recursul formulat recurenta s-a mulțumit doar să critice modul în care prima instanță a judecat cauza, fără să indice normele de drept material pe care instanța le-a încălcat, tinde să transforme recursul formulat într-un apel, în sensul celui care era prevăzut la art. 304 1 în vechiul C. proc. civ. Or, în prezent acest lucru nu mai este posibil, astfel că se impune anularea recursului formulat în ipoteza în care critica formulată de intimată nu va fi remediată. Pe fondul recursului, se arată că prin Sentința civilă nr. 878/14.04.2000 pronunțată de Judecătoria Miercurea Ciuc în Dosar nr. x/2000, s-a admis cererea formulată de A. din Ciuc în baza art. 28 alin. (1) - (4) din Legea nr. 1/2000 și s-a dispus înregistrarea Asociației A. în registrul special al persoanelor juridice. Astfel, potrivit dispozițiilor art. 28 din Legea nr. 1/2000, înscrierea persoanei juridice în registrul special ținut la judecătorie ca urmare a reorganizării formelor asociative inițiale, cu consecința dobândirii personalității juridice, are ca finalitate dobândirea dreptului de administrare asupra terenurilor forestiere prevăzute la art. 26 din Legea nr. 1/2000, în acest sens relevante fiind dispozițiile alin. (3) din art. 28, care prevăd că statutul formei asociative care se dorește a fi înregistrată trebuie să cuprindă modul de administrare a terenurilor forestiere, în condițiile legii. Mai mult, chiar din Statutul Asociației A. rezultă că aceasta a fost constituită pe baza art. 28 din Legea nr. 1/2000. Este fără putință de tăgadă că Asociația A. a fost constituită în baza Legii nr. 1/2000 în scopul dobândirii drepturilor recunoscute de acest act normativ în favoarea formelor asociative. În mod temeinic și legal, instanța de fond a apreciat în motivarea hotărârii că această chestiune a calității de continuator juridic al persoanei juridice D. a fost tranșată în mod irevocabil prin Decizia nr. 330/R/5 aprilie 2002 pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș în Dosar nr. x/2002/C. Astfel, pronunțând Decizia nr. 330/R/5 aprilie 2002, Curtea de Apel Târgu Mureș a reținut că în măsura în care s-ar fi dorit înființarea unei asociații care să fie continuatoarea fostei B., respectiv a persoanei juridice D. la care se referă Legea nr. 765/1946, aceasta trebuia autorizată în condițiile Legii nr. 21/1924, subliniind că o astfel de asociație sau fundație legal înființată și cu personalitate juridică dobândită prin hotărâre judecătorească nu există și, în consecință Asociația A. nu este continuatoarea celei la care se referă Legea nr. 765/1946. Toate cele mai sus-menționate au fost reținute în mod corect de către prima instanță în considerentele sentinței recurate. Mai mult, Decizia nr. 330/R/5 aprilie 2002, ca act jurisdicțional, produce efecte obligatorii între părți, întemeiate pe principiul relativității. Totodată, prezumția autorității de lucru judecat are caracter absolut față de părțile din dosarul în care a fost tranșată chestiunea litigioasă conform art. 431 alin. (1) din C. proc. civ. În acest context, instanța de fond învestită să soluționeze contestația formulată împotriva Deciziei nr. 523/27.01.2015 emise de Comisia specială de retrocedare, în mod judicios a reținut în motivarea sentinței că prezumția lucrului judecat demonstrează modalitatea în care au fost dezlegate anterior anumite aspecte litigioase între părți, fără posibilitatea de a se statua diferit având ca finalitate asigurarea stabilității și securității raporturilor juridice și evitarea unor considerente ale hotărârilor judecătorești care ar putea fi contradictorii și că acest efect pozitiv al lucru/ui judecat de care se bucură Decizia nr. 330/R/5 aprilie 2002 a Curții de Apel Târgu Mureș cu privire la considerentele reținute anterior se impune în prezentul proces, fără posibilitatea de a mai fi contrazis, reclamanta din prezentul dosar având calitatea de parte în Dosarul nr. x/2002/C. Recurenta-reclamantă invocă în motivarea recursului faptul ca prin Sentința civilă nr. 1321/13.06.2002 pronunțată de către Judecătoria Miercurea Ciuc s-a stabilit că Asociația A. este aceeași persoană juridică cu persoana juridică D. menționată în Legea nr. 765/1946, în înțelesul art. 3 lit. c) din Legea nr. 10/2001 și, pe cale de consecință se poate constata că respectiva asociație are calitatea de persoană îndreptățită, motiv pentru care Curtea de Apel Târgu Mureș nu a avut nici un drept legal să se pronunțe asupra succesiunii de drept a Asociației A. Intimata a arătat că prin Decizia civilă nr. 83/A/12.02.2004 pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș în Dosarul nr. x/2004/C (dosar având ca obiect cererea formulată de către Asociația A. în contradictoriu cu Regia Națională a Pădurilor, în temeiul Legii nr. 10/2001, hotărâre pronunțată, așadar, ulterior Sentinței civile nr. 1321/2002) s-a reținut efectul substanțial al Deciziei nr. 330/2002 al Curții de Apel Târgu Mureș. Aspectele menționate au fost reținute, în mod temeinic și legal, de către instanța de fond în motivarea Sentinței nr. 147/2015 a cărei casare se solicită de către recurenta-reclamantă. Totodată, instanța de fond a mai reținut în mod corect în considerentele sentinței și faptul că Decizia civilă nr. 330 din 5 aprilie 2002, la rândul ei, se bucură de prezumție de lucru judecat în prezentul litigiu; pe de altă parte, înființarea asociației reclamantei a avut loc în temeiul art. 28 din Legea nr. 1/2000, iar nu în temeiul Ordonanței nr. 26/2000 cu privire la asociații și fundații, așa cum s-ar fi impus pentru ca reclamanta să justifice calitatea de continuator juridic al persoanei juridice D. Pe cale de consecință, instanța de fond nu putea face abstracție de efectul de lucru judecat al Deciziei nr. 330/2002 a Curții de Apel Târgu Mureș în sensul de a nega sau, dimpotrivă, de a se afirma ceea ce s-a negat anterior asupra unei chestiuni litigioase care a făcut obiect al dezbaterilor și al verificării jurisdicționale. Lucrul judecat, prin efectul său pozitiv, impune judecății ulterioare respectarea modului în care o chestiune litigioasă a fost tranșată deja printr-o altă hotărâre, înzestrată cu autoritate de lucru judecat. O altă critică adusă sentinței se referă la invocarea în motivarea hotărârii a considerentului că în sistemul de carte funciară opera principiul forței probante a înscrierii; efectul negativ al înscrierii în cartea funciară desemnează că nici un drept real nu poate exista și nu poate fi opus nimănui, dacă nu a fost înscris în cartea funciară, iar reclamanta nu a făcut dovada că i-ar fi transmis dreptul de proprietate cu titlu de proprietate, care să justifice retrocedarea imobilelor, motiv pentru care recurenta susține că acest considerent este nerelevant dacă această înscriere figurează din momentul introducerii sistemului de carte funciară încă din anii 1888-1900. Or, din analiza cărților funciare, depuse de reclamantă în susținerea cererilor de retrocedare, rezultă că asupra imobilelor s-a înscris dreptul de proprietate în favoarea Județului Ciuc (E.) în perioada 1888 -1941. Recurenta-reclamantă nu a făcut dovada că i-ar fi fost transmis dreptul de proprietate cu titlu de proprietate care să justifice retrocedarea imobilelor. Astfel, potrivit cărții funciare nr. x a localității Jigodin, pe care recurenta -reclamanta a depus-o în susținerea cererii de retrocedare, titular al dreptului de proprietate asupra imobilelor revendicate a fost înscris Județul Ciuc (E.). În acest context, potrivit dispozițiilor Decretului-lege nr. 115/1938, în sistemul cărților funciare opera principiul forței probante a înscrierii, conform căruia, pe de o parte, toate indicațiile cuprinse în cartea funciară sunt presupuse a fi exacte, iar, pe de altă parte, niciun drept real nu poate fi opus nimănui dacă nu a fost înscris în cartea funciară. De asemenea, dispozițiile art. 32 din Decretul-lege nr. 115/1938 potrivit cărora "dacă în cartea funciară s-a înscris un drept real în folosul unei persoane, se prezumă că dreptul există în folosul ei", coroborate cu dispozițiile art. 33, consacră principiul forței probante absolute. Principiul forței probante absolute a înscrierii în cartea funciară este acea regulă potrivit căreia cuprinsul cărții funciare, în afara îngrădirilor și excepțiilor legale, se consideră exact în folosul acelora care și-au înscris un drept real în cartea funciară. Se mai arată ca publicitatea materială a cărților funciare comportă atât un efect juridic negativ cât și un efect juridic pozitiv; din efectul pozitiv și efectul negativ al publicității materiale izvorăște puterea editoare absolută a înscrierii în cartea funciară. Totodată, prin Legea nr. 765/1946, fosta persoană juridică D. nu a fost reconstituită ca formă asociativă de proprietari, ci ca regie de interes public ce urma să administreze bunurile în regim de drept public, și nu privat. De altfel, dispozițiile art. 7 din Legea nr. 765/1946 stipulau că administrarea D. se va face în folosul întregii populații din județul Ciuc, pentru promovarea intereselor colective de ordin economic, social și cultural al acestei populații, D. având calitatea de persoană juridică de drept public. Mai mult, instanțele judecătorești s-au pronunțat, cu autoritate de lucru judecat, prin multe hotărâri definitive și irevocabile (Decizia nr. 330/R/05.04.2002 - Curtea de Apel Târgu Mureș, Decizia civilă nr. 13/A/25.02.2003 - Curtea de Apel Târgu Mureș, Decizia nr. 83/A/12.02.2004 - Curtea de Apel Târgu Mureș, Sentința civilă nr. 1583/15.10.2003 - Tribunalul Harghita), în sensul că această entitate, Asociația A. nu dovedește că este continuatoarea în drepturi a persoanei juridice de drept public "D.", și nici nu a făcut dovada că a fost vreodată proprietara imobilelor pe care le revendică.

Răspunsul la întâmpinare La data de 6 iulie 2016, recurenta-reclamantă Asociația A. a depus note de ședință (răspuns la întâmpinare) prin care a invocat motivul de recurs prev. de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ. și a indicat argumente suplimentare în cadrul motivului de recurs prev. de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. Astfel, în cadrul motivului prev. de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., s-a invocat faptul că recurenta-reclamantă a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri și a probei cu expertiza judiciară de topografie, dar instanța nu a pus în discuție probatoriul propus, încălcându-se principiul contradictorialității prev. de art. 14 din C. proc. civ. În cadrul motivului prev. de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., s-a arătat că a fost încălcat principiul prev. de art. 22 din C. proc. civ., deoarece instanța nu a fost învestită cu stabilirea calității sale de continuatoare și succesoare a persoanei juridice D. Se mai arată că au fost încălcate prev. art. 430 din C. proc. civ. cu privire la Sentința civilă nr. 1321/13.06.2002 pronunțată de Judecătoria Miercurea Ciuc.

Procedura în fața instanței de recurs Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) din C. proc. civ., republicat, a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 18 ianuarie 2018, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ., republicat. Prin încheierea din Camera de Consiliu din data de 18 aprilie 2018 s-a admis în principiu recursul declarat de reclamanta și a fost prorogată discutarea tardivității completării motivelor de recurs depuse prin notele de ședință din data de 6 iulie 2016 (data poștei), respectiv punctele 5 și 8 ale art. 486 C. proc. civ.

Considerentele și soluția instanței de recurs 7.1. Cu privire la excepția tardivității completării motivelor de recurs prin notele de ședință din data de 6 iulie 2016 Înalta Curte constată că, în mod evident, prin notele de ședință (depuse ca și răspuns la întâmpinare de către recurentă) se invocă un motiv de nou de casare [cel prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ.], ce nu a fost invocat prin cererea inițială de recurs, precum și argumente noi, neinvocate inițial, în susținerea motivului de casare prev. de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. Față de caracterul imperativ al termenului de decădere de 15 zile de la comunicarea sentinței în care trebuie formulat și motivat recursul, se constată tardivitatea motivelor de recurs formulate prin notele de ședință din 6 iulie 2016. 7.2. Analiza motivelor de casare invocate de recurentă prin cererea de recurs Recurenta-reclamantă Asociația A. a supus controlului de legalitate, în condițiile art. 2 alin. (2) din O.U.G. nr. 83/1999, Decizia nr. 520/27.01.2015 emisă de Comisia specială de retrocedare a unor imobile prin care s-a respins cererea de retrocedare depusă de către Asociația A., având ca obiect imobilul situat în orașul Borsec, jud. Harghita, înscris în CF nr. x Lăzarea Partea II-Borsec, nr. top. x, având în vedere că imobilul solicitat a fost proprietatea E. (Județului Ciuc). Pentru a emite această decizie, s-a reținut că cererea de retrocedare nu se încadrează în prevederile O.U.G. nr. 83/1999, imobilul solicitat la retrocedare fiind proprietatea E., la momentul preluării. Soluționând cauza, prima instanță a găsit neîntemeiate motivele de nelegalitate invocate, reținând, în esență, că recurenta-reclamantă nu a făcut dovada calității de continuator juridic al persoanei juridice "D.", astfel că nu justifică o calitate de persoană îndreptățită la restituire. Soluția instanței de fond este împărtășită și de instanța de control judiciar, întrucât reflectă interpretarea și aplicarea corectă a normelor de drept material incidente în cauză. Efectuând propria evaluare a materialului probator pentru a răspunde criticilor formulate, Înalta Curte reține următoarele: Potrivit art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 83/1999: "Imobilele care au aparținut C. și care au fost preluate în mod abuziv, cu sau fără titlu, de statul român, de organizațiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice, în perioada 6 septembrie 1940 - 22 decembrie 1989, se restituie foștilor proprietari în condițiile prezentei ordonanțe de urgență." De asemenea, conform art. 1 alin. (3) din același act normativ: "Prin comunitatea minorităților naționale se înțelege entitatea juridică de drept privat, constituită și organizată potrivit legii române, care reprezintă interesele cetățenilor unei comunități ale unei minorități naționale ce a deținut în proprietate imobile preluate în mod abuziv și care dovedește că este continuatoarea recunoscută a persoanei juridice titulare de la care s-au preluat bunurile de către stat. Recunoașterea continuității entității juridice de drept privat care se pretinde succesoarea fostului titular al dreptului de proprietate se face de către instanța judecătorească ce a autorizat funcționarea acesteia, în condițiile prevăzute la art. 3 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, republicată, cu modificările și completările ulterioare". Conform art. 3 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 10/2001: "Sunt îndreptățite, în sensul prezentei legi, la măsuri reparatorii constând în restituire în natură sau, după caz, echivalent: (...) c) persoanele juridice, proprietari ai imobilelor preluate în mod abuziv de stat, de organizații cooperatiste sau de orice alte persoane juridice după data de 6 martie 1945; îndreptățirea la măsurile reparatorii prevăzute de prezentul articol este condiționată de continuarea activității ca persoană juridică până la data intrării în vigoare a prezentei legi sau de împrejurarea ca activitatea lor să fie fost interzisă sau întreruptă în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, iar acestea să-și fi reluat activitatea după data de 22 decembrie 1989, dacă, prin hotărâre judecătorească, se constată că sunt aceeași persoană juridică cu cea desființată sau interzisă, precum și partidele politice a căror activitate a fost interzisă sau întreruptă în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, dacă și-au reluat activitatea în condițiile legii." În speță, din analiza extrasului de carte funciară, rezultă că imobilul a cărui restituire se solicită a fost proprietatea E. Potrivit art. 2 și 6 din Legea nr. 765/1946, Statul Român a retrocedat bunurile imobile urbane clădite și neclădite ale E., înscrise în cartea funciară în deplină proprietate și folosință persoanei juridice "D.". Instanța de control judiciar reține că problema de drept în dispută este prezentată de stabilirea calității recurentei-reclamante de persoană îndreptățită la restituire din perspectiva art. 1 alin. (2) din O.U.G. nr. 83/1999 cu referire la art. 3 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 10/2001, în sensul constatării continuității juridice în persoana recurentei-reclamante a entității juridice "D.". Această analiză este necesară, astfel, pentru verificarea îndeplinirii calității recurentei de persoană îndreptățită la restituire, făcând obiectul judecății prezentului dosar. Sub acest aspect, Înalta Curte reține că Legea nr. 765/1946 face referire la două entități juridice cu denumirea "D.", respectiv persoana juridică D. reconstituită prin Legea nr. 144/1934 în patrimoniul căreia s-au retrocedat în deplină proprietate și folosință, bunurile identificate în art. 2 - 6 din Legea nr. 765/1946, având calitatea de proprietar și o regie comercială înființată conform art. 7 din Legea nr. 765/1946 sub aceeași denumire, având calitate de persoană juridică de drept public, fiind înființată pentru administrarea patrimoniului persoanei juridice "D.". Recurenta a invocat faptul că prin Sentința civilă nr. 1321/13.06.2002 pronunțată de Judecătoria Miercurea Ciuc, s-a stabilit că Asociația A. este aceeași persoană juridică cu persoana juridică D. menționată în Legea nr. 765/28.09.1946, în înțelesul art. 3 lit. c) din Legea nr. 10/2001; pe cale de consecință, se poate constata că recurenta are calitatea de persoană îndreptățită la retrocedare, această hotărâre judecătorească fiind definitivă și a intrat în puterea lucrului judecat. Înalta Curte constată că prin sentința menționată, pronunțată în cadrul unei acțiuni în constatare îndreptate împotriva Statului Român prin Ministerul Finanțelor Publice, s-a reținut că recurenta-reclamantă are aceleași scopuri, obiective, structură organizatorică ca persoana juridică D. menționată în Legea nr. 765/28.08.1946, fiind invocat ca temei în drept art. 3 lit. c) din Legea nr. 10/2001. Or, susținerile recurentei-reclamante nu pot fi primite întrucât Sentința civilă nr. 1321/13.06.2002 pronunțată de Judecătoria Miercurea Ciuc în Dosarul nr. x/2002 nu lămurește dacă recurenta-reclamantă este aceeași persoană juridică cu D. reconstituită prin Legea nr. 144/1934 sau cu persoana juridică cu aceeași denumire înființată conform art. 7 din Legea nr. 765/1946, în condițiile în care, așa cum rezultă din considerentele sus arătate, Legea nr. 765/1946 face referire la două entități juridice cu aceeași denumire, dar cu statut juridic diferit. Pe de altă parte, din probele administrate în cauză, rezultă că recurenta-reclamantă a fost înființată în baza art. 28 alin. (1), (2), (3) și 4 din Legea nr. 1/2000, potrivit căruia: "(1) În vederea organizării exploatării terenurilor forestiere prevăzute la art. 26 din prezenta lege și a determinării responsabilităților cu privire la exploatarea lor, persoanele îndreptățite se vor constitui, în baza acestei legi, în formele asociative inițiale de composesorat, păduri grănicerești, devălmășie de moșneni, obști nedivizate de răzeși etc. (2) În termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi un comitet ad-hoc va solicita judecătoriei în a cărei rază teritorială sunt situate terenurile, pe baza certificării dreptului de proprietate sau de moștenire de către comisiile locale, autorizarea formelor asociative de administrare și de exploatare a terenurilor forestiere. (3) Comitetul ad-hoc va prezenta judecătoriei, o dată cu cererea și cu certificatul eliberat de comisia locală, un statut autentificat de notarul public, în care se vor stabili structura acestora, organele de conducere, modul de exploatare a terenurilor forestiere, în condițiile legii, drepturile și obligațiile membrilor, răspunderi, sancțiuni, modul de dizolvare, precum și alte prevederi specifice. (4) Prin hotărâre judecătorească formele asociative de exploatare în comun, constituite în condițiile și cu respectarea regimului silvic prevăzut de lege, dobândesc calitatea de persoană juridică. Hotărârea judecătorească va fi înscrisă într-un registru special ținut de judecătorie". Așa fiind, în mod corect a reținut instanța de fond că recurenta-reclamantă este persoana juridică din anul 2000, când prin Sentința civilă nr. 878/14.04.2000 a Judecătoriei Miercurea Ciuc s-a dispus înregistrarea Asociației A. în Registrul special al persoanelor juridice, înscrierea persoanei juridice cu consecința dobândirii personalității juridice având ca finalitate dobândirea dreptului de administrare și de exploatare asupra terenurilor forestiere prevăzută de art. 26 din Legea nr. 1/2000. Prin Sentința civilă nr. 878 din 14 aprilie 2000 pronunțată de Judecătoria Miercurea Ciuc în Dosarul nr. x/2000, s-a dispus, conform art. 28 alin. (1) - (4) din Legea nr. 1/2000, înregistrarea Asociației A. în registrul special al persoanelor juridice. Potrivit prevederilor textului de lege menționat, înscrierea persoanei juridice în registrul special ținut la judecătorie ca urmare a reorganizării formelor asociative inițiale, cu consecința dobândirii personalității juridice, are ca finalitate dobândirea dreptului de administrare asupra terenurilor forestiere prevăzute la art. 26 din Legea nr. 1/2000. În acest sens, la alin. (3) al art. 28 din lege, se prevede că statutul formei asociative care se dorește a fi înregistrată trebuie să cuprindă "modul de administrare a terenurilor forestiere, în condițiile legii". Așadar, rezultă cu evidență că asociația recurentă a fost constituită în temeiul art. 28 din Legea nr. 1/2000, împrejurare care rezultă, de altfel, și din Statutul acestei asociații (art. 1). Prin urmare, este de necontestat faptul că reclamanta a fost reorganizată în baza Legii nr. 1/2000 și în scopul dobândirii drepturilor recunoscute de acest act normativ în favoarea formelor asociative. De altfel, chestiunea de drept a calității recurentei-reclamante de continuator juridic al persoanei juridice D. a fost tranșată în mod irevocabil și prin Decizia nr. 330/R/5.04.2002 pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș în Dosarul nr. x/2002, având ca obiect plângere împotriva Hotărârii nr. 9/2000 a Comisiei județene Harghita pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor, dosar în care recurenta-reclamantă a avut calitate de intervenient în interes propriu, în sensul că recurenta-reclamantă nu este continuatoarea persoanei juridice la care se referă Legea nr. 765/1946. În ceea ce privește apărările recurentei legate de împrejurarea că nu a fost parte în acest proces, cererea sa de intervenție fiind respinsă, se constată că aceasta susține în mod eronat inopozabilitatea acestei hotărâri judecătorești; respingerea cererii de intervenție în interes propriu a fost făcută prin dispozitivul hotărârii judecătorești, ca urmare a constatării ca nefondate a pretențiilor deduse judecății pe calea intervenției principale. Astfel, sub imperiul art. 52 din vechiul C. proc. civ. aplicabil la data soluționării litigiului prin decizia sus amintită, intervenția în interes propriu era supusă încuviințării în principiu; din moment ce aceasta a fost soluționată pe fond, instanța de recurs analizând argumentele invocate prin intervenție, rezultă că această etapă fusese depășită, intervenienta fiind parte în litigiul menționat. Faptul că această hotărâre nu a fost comunicată intervenientei nu prezintă relevanță, cât timp, potrivit vechiul C. proc. civ., comunicarea se făcea exclusiv în scopul exercitării căilor de atac al căror termen curgea de la data comunicării, astfel că decizia amintită nu era supusă obligației de comunicare. Astfel, sunt eronate argumentele recurentei-reclamante referitoare la inopozabilitatea acestei decizii judecătorești. În ceea ce privește argumentele legate de faptul că nu se poate reține o veritabilă putere de lucru judecat a acestei hotărâri, Înalta Curte reține că acest argument, deși corect, nu duce la concluzia recurentei, în sensul că hotărârea judecătorească mai sus amintită trebuie ignorată. Astfel, întrucât intimata-pârâtă din prezentul proces nu a fost parte în procesul dedus judecății prin Decizia nr. 330/2002, nu se poate reține nici puterea și nici autoritatea de lucru judecat, dar nici nu se poate face abstracție de considerentele acestei hotărâri, fără a se încălca efectul opozabilității unei hotărâri judecătorești care a intrat în realitatea juridică și care se bucură de statutul juridic al unei prezumții simple față de terți, prezumție ce poate fi răsturnată prin proba contrară. Așa fiind, întrucât lucrul judecat are și o funcție pozitivă, care impune judecății ulterioare respectarea unei chestiuni litigioase tranșate deja printr-o altă hotărâre judecătorească, rezultă că modul în care a fost rezolvată acea chestiune litigioasă constituie premisa demonstrată de la care trebuie să pornească și pe care nu o poate ignora instanța învestită cu judecata ulterioară. Or, în cauza de față, recurenta-reclamantă nu a făcut nicio probă contrară celor reținute de instanța ce a pronunțat decizia amintită. În motivarea Deciziei nr. 330/2002, s-a reținut că în măsura în care s-ar fi dorit înființarea unei asociații care să fie continuatoarea fostei B., respectiv a persoanei juridice "D." la care se referă Legea nr. 765/1946, aceasta trebuia autorizată în condițiile Legii nr. 21/1924 sau potrivit O.G. nr. 26/2000 care a abrogat expres această lege. Totodată, s-a subliniat că o astfel de asociație sau fundație legal înființată și cu personalitate juridică dobândită prin hotărâre judecătorească nu există, în consecință Asociația A. nu este continuatoarea celei la care se referă Legea nr. 765/1946. Prin urmare, în cauză, în mod corect s-a ajuns la concluzia că recurenta-reclamanta nu a făcut dovada calității de continuator juridic al persoanei juridice "D.", astfel că nu justifică calitatea de persoană îndreptățită la retrocedare. Faptul că prin Decizia civilă nr. 83/A din 12 februarie 2004 pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș în Dosar nr. x/2004/C au fost recunoscute efectele Deciziei nr. 330/2002 nu reprezintă decât o confirmare a raționamentului expus anterior, cu privire la opozabilitatea acestei decizii față de terți, în măsura în care nu aduc proba contrară. Concluzionând asupra aspectelor analizate, întrucât recurenta-reclamantă nu a făcut dovada calității de continuator juridic al persoanei juridice D. și nu a justificat, astfel, calitatea de persoană îndreptățită la restituire, Înalta Curte constată că este legală Decizia nr. 523/27.01.2015 prin care autoritatea intimată a respins cererea de retrocedare. 7.3. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Constatând că sentința recurată este legală și temeinică și că nu există motive care să atragă casarea sau modificarea acesteia, în conformitate cu prevederile art. 496 teza a II a C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat. Pentru aceste motive, în temeiul art. 497 raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.