ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2546/2018

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată, inițial, la Tribunalul Harghita și ulterior pe rolul Curții de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal ca urmare a declinării soluționării cauzei, prin sentința nr. 1259 din 2 septembrie 2015, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților-Comisia Specială de Retrocedare a unor Bunuri Imobile, anularea Deciziei nr. 519/27.01.2015 emise de pârâtă și obligarea acesteia la restituirea în natură sau acordarea de măsuri reparatorii în echivalent, constând în măsuri compensatorii în condițiile Legii nr. 165/2013.

Curtea de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 149 din 21 decembrie 2015, a respins acțiunea formulată de recalmantă, ca nefondată.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta A., invocând motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 din C. proc. civ.

În motivarea căii de atac, recurenta a susținut că hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea normelor de drept procesual și cu aplicarea greșită a normelor de drept material.

Cu privire la motivul de casare întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., recurenta a arătat că, deși în contestația formulată împotriva Deciziei nr. 520/27.05.2015 a solicitat proba cu înscrisuri și expertiză tehnică în specialitatea topografie, prima instanță nu a pus în discuția părților probatoriul propus, încălcându-se astfel principiul contradictorialității, și nici nu s-a pronunțat asupra acestor probe.

În ceea ce privește aplicarea greșită a normelor de drept material, motiv de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., se pot decela următoarele critici:

- practicaua sentinței se referă la altă decizie și nu la Decizia nr. 519/2015, iar prima instanță se pronunță într- altă cauză din moment ce susține că motivul de respingere a cererii de retrocedare a fost că,,imobilul solicitat a fost proprietatea Publicului B.,,;

- prima instanță nu a cercetat și nu s-a pronunțat în legătură cu motivul invocat în decizia contestată pentru respingerea cererii de retrocedare, precizând că nu a învestit instanța cu judecata,,calității de continuator juridic al persoanei juridice,, A.,,, făcând trimitere la sentința nr. 1321/13.06.2002 pronunțată de Judecătoria Miercurea Ciuc;

- doar Judecătoria Miercurea Ciuc putea să se pronunțe asupra calității de continuator juridic al persoanei juridice,,A. asociația recurentă fiind înființată prin Hotărârea nr. 878/2000 pronunțată de această judecătorie, prin care s-a dispus înregistrarea Asociației în registrul special al persoanelor juridice al acestei instanțe;

- prima instanță deși a recunoscut că dosarele nr. x/2002 și y/2004 soluționate de Curtea de Apel Târgu Mureș prin deciziile nr. 330/R/5/2002 și 83/A/2004 nu au avut ca obiect constatarea calității Asociației,,de continuator juridic al persoanei juridice,,A.,,, cele două decizii sunt folosite ca principale argumente pentru a contesta autoritatea de lucru judecat de care se bucură sentința civilă nr. 1321/13.06.2002 a Judecătoriei Miercurea Ciuc;

- recurenta a arătat că în niciunul din cele două dosare menționate nu a învestit instanța cu recunoașterea calității de continuator juridic al persoanei juridice,, A.,,, în opinia sa, prima instanță face confuzie între practicaua și dispozitivul unei hotărâri judecătorești;

- în ceea ce privește motivul respingerii cererii de retrocedare, a arătat că potrivit art. 6 din Legea nr. 765/1946 imobilul revendicat a fost retrocedat persoanei juridice,,A.,, în calitate de proprietar, iar potrivit sentinței nr. 1321/2002 a Judecătoriei Miercurea Ciuc, rămasă definitivă și irevocabilă, este,,continuatorul juridic,, al acestui proprietar.

Prin urmare, a susținut că, prin Legea nr. 765/1946 -art. 7, s-a înființat,,,Regia publică comercială A.,, cu scopul administrării patrimoniului,,A.,, astfel, Asociația recurentă nu este și nu a cerut să fie recunoscută,, continuator juridic,, al acestei regii publice comerciale.

În concluzie, recurenta a solicitat admitere recursului, casarea hotărârii atacate și, în rejudecare, admiterea acțiunii cu consecința anulării deciziei contestate.

Prin întâmpinare, intimata-pârâtă Comisia Specială de Retrocedare a solicitat, în principal, anularea recursului pentru nemotivare, iar, în subsidiar, a cerut respingerea recursului, ca nefondat.

Raportul întocmit potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (2) și (3) din C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru și comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 25 ianuarie 2018, potrivit art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Totodată, completul de filtru a apreciat incidența în cauză a prevederilor art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., pronunțând în acest sens încheierea de admitere în principiu din data de 8 martie 2018.

II.Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

În ceea ce privește excepția nulității recursului, invocată prin întâmpinare, aceasta a fost respinsă, ca neîntemeiată, prin încheierea de admitere în principiu a Raportului asupra admisibilității, din 8 martie 2018, constatându-se că susținerile recurentului pot fi încadrate în motivele de casare prevăzute de art. 488 din C. proc. civ.

Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate de recurent, a apărărilor formulate de intimat și în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

Recurenta-reclamanta a învestit instanța de contencios administrativ și fiscal cu o cerere vizând anularea Deciziei nr. 519/27.01.2015 emise de pârâtă și obligarea acesteia la restituirea în natură sau acordarea de măsurii reparatorii în echivalent, constând în măsuri compensatorii în condițiile Legii nr. 165/2013.

1.1. Cu privire la motivul de recurs ce vizează încălcarea regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, motiv de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că nu poate fi primit.

În dezvoltarea acestui motiv de recurs recurenta invocă nerespectarea dispozițiilor legale privind propunerea și încuviințarea probelor cu privire la Decizia nr. 520/27.05.2015, act administrativ care formează obiectul altei cauze, în speță fiind supusă controlului judiciar Decizia nr. 519/27.01.2015.

În plus, argumentele invocate de recurentă nu se circumscriu ipotezelor prevăzute de norma legală, propunerea probelor intră în conținutul unui drept procesual care aparține celui care face o susținere în cursul procesului și care are o componentă obligațională corespunzătoare sarcinii probei, impusă de art. 249 din C. proc. civ.

În cauză, din actele dosarului nu reiese că probele au fost propuse în condițiile art. 194 lit. e) din C. proc. civ., respectiv prin acte procedurale adecvate și cu indicarea tezei probatorii, or, o astfel de modalitate de solicitare a probelor este lipsită de orice determinare și echivalează cu lipsa de propunere de probe în condițiile legii.

Mai mult, prin încheierea de ședință din 17 decembrie 2015, reprezentantul reclamantei chiar a precizat că alte cereri în probațiune nu are de formulat și că solicită să fie încuviințate toate actele depuse la dosarul înregistrat inițial la Tribunalul Harghita.

Prin urmare, nu există temeiuri pentru a reproșa primei instanțe că ar fi încălcat principiul contradictorialității, prevăzut de art. 14 din C. proc. civ.

1.2. Instanța de control judiciar constată că sunt nefondate și criticile care se circumscriu motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. și, dată fiind similitudinea acestora, le va analiza grupat, răspunzându-le prin considerente comune, din perspectiva prevederilor textului de lege menționat.

Prin Decizia nr. 519 din 27 ianuarie 2015, contestată, s-a respins cererea de retrocedare depusă de către A., având ca obiect imobilul situat în comuna Tulgheș, str. x nr. 289/A, precum și construcțiile gospodărești, case de vânătoare și de turism, locuințe de serviciu, împreună cu terenurile aferente, județul Harghita, înscrise în C.F. nr. x Tulgheșul de Sus, CF nr. x Tulgheșul de Jos, CF nr. x Lăzarea, partea I, CF nr. x, 4988 Remetea.

Comisia de retrocedare a avut în vedere că imobilele solicitate au fost proprietatea Comunei politice Tulgheș, a Statului Român, a unor persoane fizice și a Casei Autonome a Pădurilor, reținându-se astfel că cererea nu se încadrează în prevederile O.U.G. nr. 83/1999, iar la data soluționării acesteia imobilul se află în proprietatea Statului Român.

În justificarea calității de persoană îndreptățită la restituire, reclamanta a susținut că ar fi continuatoarea juridică a Persoanei juridice "A." la care face referire Legea nr. 765/1946, invocând sentința civilă nr. 1321/13 iunie 2002 pronunțată de Judecătoria Miercurea Ciuc în dosar nr. x, prin care s-a constatat că reclamanta este aceeași persoană juridică cu persoana juridică A., în înțelesul art. 3 lit. c) din Legea nr. 10/2001.

Curtea de apel a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantă împotriva deciziei contestate, ca nefondată, reținând, în esență, că înființarea asociației reclamante a avut loc în temeiul art. 28 din Legea nr. 1/2000, iar nu în temeiul Legii nr. 26/2000, astfel cum s-a subliniat prin Decizia nr. 330/2002 că s-ar fi impus pentru ca reclamanta să justifice calitatea de continuator juridic al persoanei juridice "A.".

S-a reținut astfel că aspectul calității de continuator juridic al A. a fost tranșat în mod irevocabil prin decizia civilă nr. 330 din 5 aprilie 2002, pronunțată de Curtea de Apel Târgu-Mureș în dosarul nr. x, iar efectul pozitiv al lucrului judecat de care se bucură această decizie se impune în prezentul proces.

Soluția Curții de apel este corectă, fiind adoptată și de instanța de control judiciar, în urma propriului demers de aplicare a dispozițiilor legale la situația de fapt.

Prin sentința civilă nr. 878 din 14 aprilie 2000, pronunțată de Judecătoria Miercurea Ciuc în dosarul nr. x, s-a dispus, conform art. 28 alin. (1)-(4) din Legea nr. 1/2000, înregistrarea A. în registrul special al persoanelor juridice.

Potrivit prevederilor textului de lege menționat, înscrierea persoanei juridice în registrul special ținut la judecătorie ca urmare a reorganizării formelor asociative inițiale, cu consecința dobândirii personalității juridice, are ca finalitate dobândirea dreptului de administrare asupra terenurilor forestiere prevăzute la art. 26 din Legea nr. 1/2000.

În acest sens, la alin. (3) al art. 28 din lege, se prevede că statutul formei asociative care se dorește a fi înregistrată trebuie să cuprindă "modul de administrare a terenurilor forestiere, în condițiile legii".

Așadar, rezultă cu evidență că asociația recurentă a fost constituită în temeiul art. 28 din Legea nr. 1/2000", împrejurare care rezultă, de altfel, și din Statutul acestei asociații (art. 1).

Prin urmare, este de necontestat faptul că reclamanta a fost reorganizată în baza Legii nr. 1/2000 și în scopul dobândirii drepturilor recunoscute de acest act normativ în favoarea formelor asociative.

În același sens, cum corect a sesizat și judecătorul fondului, se constată că aspectul calității reclamantei de continuator juridic al A. a fost tranșat în mod irevocabil prin Decizia nr. 330 din 5 aprilie 2002 pronunțată de Curtea de Apel Târgu-Mureș în dosarul nr. x, în care recurenta-reclamantă, din prezentul dosar, a avut calitatea de intervenientă.

În motivarea acestei decizii, s-a reținut că în măsura în care s-ar fi dorit înființarea unei asociații care să fie continuatoarea fostei Comunități de Bunuri Private Ciuc, respectiv a persoanei juridice "A." la care se referă Legea nr. 765/1946, aceasta trebuia autorizată în condițiile Legii nr. 21/1924 sau potrivit O.G. nr. 26/2000 care a abrogat expres această lege.

Totodată, s-a subliniat că o astfel de asociație sau fundație legal înființată și cu personalitate juridică dobândită prin hotărâre judecătorească nu există, în consecință A. "Bunuri private din Ciuc" nu este continuatoarea celei la care se referă Legea nr. 765/1946.

Prin urmare, în cauză, în mod corect s-a ajuns la concluzia că reclamanta nu a făcut dovada calității de continuator juridic al persoanei juridice "A.", astfel că nu justifică calitatea de persoană îndreptățită la retrocedare.

Potrivit art. 431 din C. proc. civ.:

"1) Nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeași calitate, în temeiul aceleiași cauze și pentru același obiect.

2) Oricare dintre părți poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluționarea acestuia din urmă".

În cauză, prima instanță a argumentat, în esență, că acest articol reglementează prezumția legală de lucru judecat, care reprezintă manifestarea pozitivă a autorității de lucru judecat.

În acest caz, nu este necesar să existe tripla identitate de părți, obiect și cauză, ci este suficient ca în judecata ulterioară să fie adusă în discuție o chestiune litigioasă care să aibă legătură cu ceea ce s-a soluționat anterior prin hotărâre judecătorească, astfel încât aceasta să nu poată fi contrazisă, indiferent dacă rezolvarea a fost dată prin dispozitiv sau numai în considerente, date fiind dispozițiile exprese ale art. 430 alin. (2) din C. proc. civ.

În optica legiuitorului, există deopotrivă încălcare a autorității de lucru judecat nu doar atunci când vin în contradicție dispozitivele hotărârilor judecătorești, ci și atunci când contradicția operează între considerentele acestora, în sensul de a se nega ceea ce s-a stabilit anterior asupra unei chestiuni litigioase ce a făcut obiect al dezbaterilor și al verificării jurisdicționale.

Așa fiind, întrucât lucrul judecat are și o funcție pozitivă, care impune judecății ulterioare respectarea unei chestiuni litigioase tranșate deja printr-o altă hotărâre judecătorească, înzestrată cu autoritate de lucru judecat, rezultă că cea de-a doua instanță nu mai poate face evaluări proprii asupra acelei chestiuni, ci ea constituie premisa demonstrată de la care trebuie să pornească și pe care nu o poate ignora.

În temeiul acestor prevederi legale, se constată că Decizia nr. 330/2002 produce efecte obligatorii între părți, întemeiate pe principiul relativității, prezumția autorității de lucru judecat are caracter absolut față de părțile din dosarul în care s-a tranșat chestiunea litigioasă, demonstrând modalitatea în care au fost dezlegate anterior anumite aspecte litigioase între părți, fără posibilitatea de a se statua diferit, având ca finalitate asigurarea stabilității și securității raporturilor juridice și evitarea unor considerente ale hotărârilor judecătorești care ar putea fi contradictorii.

Prin urmare, efectul pozitiv al lucrului judecat de care se bucură Decizia nr. 330/2002 a Curții de Apel Târgu-Mureș cu privire la considerentele reținute, se impune în prezentul proces, fără posibilitatea de a mai fi contrazis.

Faptul că această decizie a fost pronunțată anterior sentinței civile nr. 1321/13 iunie 2002 a Judecătoriei Miercurea Ciuc, invocată de recurentă, nu conduce la o altă soluție, întrucât prin decizia civilă nr. 83 din 12 februarie 2004, pronunțată ulterior sentinței nr. 1321/2002, de Curtea de Apel Târgu-Mureș în dosarul nr. x, având ca obiect cererea formulată de reclamanta din prezentul dosar, în temeiul Legii nr. 10/2001, s-a reținut efectul substanțial al Deciziei nr. 330/2002 a Curții de Apel Târgu-Mureș.

În motivarea Deciziei nr. 83/2004 s-a reținut că simpla identitate a denumirii, nu conferă calitatea de succesor în drepturi și obligații a reclamantei față de fosta regie cu denumire identică, subliniindu-se că susținerea reclamantei conform căreia ar fi continuatoarea în drepturi a fostei regii, a fost clarificată prin hotărâre judecătorească irevocabilă (decizia civilă 330 din 5 aprilie 2002, hotărâre care a intrat în puterea lucrului judecat), astfel, această din urmă decizie, la rândul ei, se bucură de prezumția de lucru judecat în prezentul litigiu.

În jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului s-a statuat că autoritățile nu pot repune în discuție o problemă soluționată prin hotărâre definitivă (cauza Zazanis și alții contra Greciei). De asemenea, prin Hotărârea din 06.12.2007, în cauza Beian împotriva României, s-a constatat încălcarea art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, pe motiv că sistemul judiciar românesc nu asigură stabilitatea circuitului juridic, prin faptul că permite pronunțarea în cauze identice a unor soluții contradictorii.

În fine, cât privește criticile, potrivit cărora practicaua sentinței se referă la altă decizie și nu la Decizia nr. 519/2015, se constată că acestea nu se verifică, în conținutul sentinței recurate se face trimitere doar la decizia contestată în prezenta cauză și nu există vreo confuzie între practicaua și dispozitivul unei hotărâri judecătorești, cum afirmă recurenta, iar inserarea motivului de respingere a cererii de retrocedare ca fiind,,imobilul solicitat a fost proprietatea Publicului B.,, reprezintă o simplă eroare materială strecurată, care este evidentă.

Prin urmare, toate criticile formulate sunt nefondate, soluția pronunțată de prima instanță reflectă, așadar, interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale incidente cauzei.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat, nefiind identificate motive de reformare a sentinței în limitele art. 488 alin. (1) pct. 5 sau 8 din același cod.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamanta A. împotriva sentinței nr. 149 din 21 decembrie 2015 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 14 iunie 2018.