ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1041/2018

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 3 iulie 2015, pe rolul Curții de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Integritate, a solicitat anularea Raportului de evaluare nr. x/12.06.2015, emis de pârâtă.

Prin sentința civilă nr. 78 din 24 septembrie 2015, Curtea de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Integritate, ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței civile nr. 78/24.09.2015, pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamantul A., întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii recurate, în principal trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe și în subsidiar rejudecarea cauzei și admiterea cererii de chemare în judecată.

În dezvoltarea motivelor de casare a formulat următoarele critici:

Cu privire la primul motiv de recurs, prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. - nerespectarea de către prima instanță a ordinii de strigare a cauzelor și a dreptului la apărare al recurentului - reclamant, prin nesocotirea art. 104 alin. (13) din Regulamentul de ordine interioară a instanțelor judecătorești, arată că nu corespunde realității că această cauză a fost lăsată la a doua strigare, așa cum rezultă din practicaua sentinței criticate, în fapt, Curtea a rămas în pronunțare în lipsa părților, constatând că intimata pârâtă a cerut judecarea și în lipsă.

Arată că avocatul recurentului reclamant s-a prezentat în sala de judecată, înainte de închiderea ședinței de judectă, în timp ce se judecau ultimele cauze de pe lista de ședință din ziua respectivă și a solicitat reluarea cauzei, arătând că are și cereri în probațiune, cererea însă a fost refuzată, președintele completului de judecată indicând acestuia că instanța deja a rămas în pronunțare și nu este posibilă nici reluarea dezbaterilor. Arată că motivul pentru care el nu era prezent la strigarea cauzei, îl constituie faptul că era într-o altă sală de judecată a Curții de Apel Târgu- Mureș, la secția I civilă a acestei instanțe, unde s-a luat la amânări dosarul în care acesta mai era angajat în ziua respectivă, cu nr. x/2011 al aceleiași instanțe, în fază de recurs.

Apreciază că s-a nesocotit dreptul la apărare al reclamantului, iar respingerea cererii de reluare a cauzei s-a dispus cu nerespectarea prevederilor art. 104 alin. (13) din Regulamentul de ordine interioară a instanțelor, cu privire la ordinea de strigare a cauzelor, fiind încălcate norme de procedură care atrag incidența motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 noul C. proc. civ., iar nerespectarea acestor reguli de procedură atrage sancțiunea nulității sentinței instanței de fond, cu consecința trimiterii cauzei la rejudecare la aceeași instanță de fond .

Cu referire la cel de-al doilea motiv de casare, prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 noul C. proc. civ. - arată că sentința este nelegală cu privire la existenta incompabilității reținute în cauză, prin deținerea concomitentă a funcției de primar și a exercitării calității de comerciant persoană fizică în cadrul B. ÎNTREPRINDERE FAMILIALA, nr. de ordine in X/1991, CUI x, fiind dată cu încălcarea dispozițiilor de drept material.

În dezvoltarea motivului de recurs invocat, recurentul reclamant evocă statuările art. 15 din Recomandarea nr. (2000) 10 a Comitetului miniștrilor Statelor membre ale UE, din 11 mai 2000, potrivit cărora, "funcționarul public nu are dreptul să ocupe de nici o activitate sau tranzacție ... incompatibilă cu buna exercitare a funcțiilor sale publice sau care aduce prejudiciu acestora", apreciind că prin sentința nelegală acestea au fost ignorate.

În continuare reiterează starea de fapt, după cum urmează:

3 Reclamantul nu are pregătire comercială, fiind licențiat în politologie (depune diploma Facultății de științe politice a Universității Babes-Bolyai Cluj-Napoca) și nu a efectuat niciodată acte de comerț, sau activitate economică, așa cum aceste activități sunt definite prin O.U.G. nr. 44/2008, ca fiind activitatea agricolă, industrială, comercială, desfășurată pentru obținerea unor bunuri sau servicii a căror valoare poate fi exprimată în bani și care sunt destinate vânzării ori schimbului pe piețele organizate sau unor beneficiari determinați ori determinabili, în scopul obținerii unui profit;

Pentru dovedirea faptului că reclamantul nu a obținut nici un fel de venit/profit din această întreprindere familială, și nici din vreo altă activitate economică în sensul legii, depune la dosar declarațiile de impunere tip 200 și 204, aferente anilor 2012, 2013, 2014;

În final, arată că prin Actul adițional la acordul inițial de constituire al acestei ÎNTREPRINDERI FAMILILE din 10.03.2015, reclamantul s-a retras din această întreprindere familală conform Rezoluției Nr. 1600 din 20.03.2015 a directorului ORC Harghita, mențiunea fiind înscrisă în Registrul comerțului.

Reclamantul consideră că, în fapt cota lui parte 0% într-o întreprindere familială sau orice alte activități este echivalentă cu suspendarea activității, respectiv a calității de comerciant.

În al treilea rând, sentința este nelegală în raport de prevederile art. 15 pct. 3 din Recomandarea nr. r (2000) 10 a Comitetului miniștrilor Statelor membre ale UE, care statuează că "funcționarul public trebuie să se conformeze oricărei obligații legale de declarare a filiației sau a apartenenței la organizații susceptibile de a dăuna funcțieie sale, sau bunei practici a funcțiunilor sale ca agent public".

Recurentul reclamant a arătat această stare în declarațiile sale de interese precum și în declarațiile sale de avere, aferente anilor în care făcea parte din întreprinderea familială B., așa cum reiese din actele depuse anexat în probațiune, descărcate de pe site-ul ANI, astfel că mențiunea de la cap. IV al raportului din cauză, este greșită cu privire recomandări,deoarece s-a menționat greșit că nu ar exista astfel de declarații pe anul 2008.

Prin notele de ședință înregistrate la data de 26.01.2018, recurentul reclamant a mai arătat că starea de incompatibilitate reținută prin raportul de evaluare contestat nu mai subzistă, datorită abrogării implicite a tezei I al art. 31 din O.U.G. nr. 44/2008 (text de lege care atribuie calitate de comerciant membrilor asociaților familiale), abrogare dispusă prin art. I, pct. 25 din Legea nr. 182/2016.

Prin aceleași note solicită invocarea, din oficiu, de către instanță a motivului de recurs de ordine publică privind aplicarea legii mai favorabile, principiu care se aplică și în dreptul administrativ. În acest sens, invocă dispozițiile art. 2 alin. (2) teza a II-a din Regulamentul CEE nr. 2988/95, conform cărora, în cazul modificării ulterioare a dispozițiilor care impun sancțiuni administrative incluse în normele comunitare se aplică dispozițiile mai favorabile, ceea ce înseamnă că, în situația în care sancțiunile prevăzute în actul normativ ulterior abrogă sau sunt mai mici decât sancțiunile avute în vedere la data controlului. În drept, indică dispozițiile art. 4 C. proc. civ. raporta la art. 148 alin. (2) din Constituție, privind obligativitatea și prioritatea dreptului unional.

De asemenea, invocă excepția de neconstituționalitate a prevederilor tezei I a art. 31 din O.U.G. nr. 44/2008, în forma în vigoare la data întocmirii raportului de evaluare, în măsura în care calitatea de comerciant conferit de lege se referă la membrul asociației familiale, apreciind că dispoziția este discriminatorie și îi îngrădește dreptul de a candida și de a fi ales local.

Prin întâmpinarea înregistrată, intimata Agenția Națională de Integritate a solicitat respingerea recursului formulat de reclamant apreciind că recursul este nefondat, instanța de fond pronunțând o hotărâre legală și temeinică.

1.-Referitor la primul motiv de casare, prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ. (prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură prevăzute a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității) în sensul nerespectării ordinii de strigare a cauzei și a dreptului de apărare al recurentului reclamant, prin nesocotirea art. 104 alin. (13) din Regulamentul de Ordine Interioară a instanțelor judecătorești, invocat de recurent, consideră că susținerile recurentului sunt nefondate urmând a fi respinse din următoarele considerente:

Prin hotărârea recurată, prima instanță a constatat în urma verificărilor efectuate că procedura de citare a fost legal îndeplinită, motiv pentru care a lăsat cauza la a doua strigare având în vedere lipsa părților.

Având în vedere că nici la a doua strigare la apelul nominal nu s-au prezentat părțile, prima instanță a reținut cauza în pronunțare.

După terminarea dezbaterilor s-a prezentat reprezentantul recurentului reclamant av. C., care a solicitat reluarea dezbaterilor, cerere respinsă de către instanța de judecată în mod legal întrucât dezbaterile asupra prezentei cauze au fost terminate, cauza rămânând în pronunțare.

Astfel, în raport de prevederile art. 22 alin. {2) din Noul C. proc. civ., judecătorul fondului, în scopul pronunțării unei hotărâri corecte și legale a stăruit, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii.

Nu se poate retine că a fost încălcat dreptul la apărare, deoarece la dosar au fost depuse, de către părțile aflate în litigiu, înscrisuri, întâmpinare, etc, iar la termenul de judecată din data de 24 septembrie 2015, conform hotărârii recurate, părțile, contrar susținerilor recurentului-reclamant, au fost legal citate.

În concluzie, arată că atâta timp cât a solicitat, în scris, prin întâmpinarea depusă la dosarul cauzei, judecarea cauzei în lipsă, sunt aplicabile prevederile art. 411 alin. (1) pct. 2 teza ultimă din Noul C. proc. civ., dispoziții potrivit cărora " Cu toate acestea, cauza se judecă dacă reclamantul sau pârâtul a cerut în scris judecarea în lipsă".

Faptul că la termenul din data de 24.09.2015 recurentul reclamant, legal citat, nu s-a prezentat nici la prima strigare și nici la a doua strigare, nu este de natură să atragă nelegalitatea sentinței atacate, instanța de fond, tocmai pentru respectarea dreptului la apărare, a lăsat la a doua strigare cauza dedusă judecății până la care reprezentantul reclamantului legal citat a avut posibilitatea să se prezinte în fața instanței de judecată, fiind respectate astfel și dispozițiile art. 104 alin. (13) din Regulamentul de ordine interioara a instanțelor judecătorești.

In acest context, mai arată că instanța de fond a examinat efectiv și concret toate apărările reclamantului, constatând, că acțiunea formulată de acesta este neîntemeiată, ținând seama de toate înscrisurile și apărările formulate de ambele părți din proces, astfel că argumentele invocate de recurentul-reclamant cu referire la încălcarea dreptului său la apărare sunt nefondate.

2.-Față de motivul de casare prevăzut de art. 488 pct. 8 din Noul C. proc. civ., (încălcarea sau greșita aplicare a normelor de drept material) intimata pârâtă arată că acesta nu își găsește aplicabilitatea în speța dedusă judecății, având în vedere următoarele considerente:

Prin Raportul de evaluare contestat, s-a constatat situația de incompatibilitate în care s-a aflat reclamantul, prin încălcarea dispozițiilor art. 87 alin. (1) lit. g) din Secțiunea a 4-a "Incompatibilități privind aleșii locali" din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției, cu modificările și completările ulterioare.

În ceea ce privește susținerile din cuprinsul cererii de recurs, consideră că recurentul-reclamant atribuie o interpretare proprie, incorectă și incompletă prevederilor legale aplicabile în cauză.

Astfel, conform dispozițiilor art. 31 din O.G. nr. 44/2008 privind desfășurarea activităților economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale și întreprinderile familiale: "Membrii întreprinderii familiale sunt comercianți persoane fizice de la data înregistrării acesteia în registrul comerțului și răspund solidar și indivizibil pentru datoriile contractate de reprezentant în exploatarea întreprinderii cu patrimoniul de afectațiune, dacă acesta a fost constituit, și, în completare, cu întreg patrimoniul, corespunzător cotelor de participare prevăzute la art. 29 alin. (1)".

Prevederea este una clară, concisă, legală și expresă, și este privită chiar prin prisma scopului declarat al Legii nr. 161/2003.

Recurentul reclamant A. deține calitatea de comerciant urmare a înregistrării la ONRC a activității comerciale, și anume B. ÎNTREPRINDERE FAMILIALĂ, calitatea de comerciant fiind afirmată în mod expres de normele în domeniu.

În plus, legiuitorul, la momentul edictării normei juridice ce conturează cadrul incompatibilităților, nu a avut în vedere alte aspecte individualizate, în afara deținerii simultane a două sau a mai multor funcții, cumulul de funcții fiind necesar și suficient pentru a se putea atrage starea de incompatibilitate.

Starea de incompatibilitate reprezintă o încălcare a principiilor esențiale ale integrității și supremației funcției și interesului public pe care legiuitorul a sancționat-o în mod individualizat.

Aspectul principal al acestei instituții juridice o constituie cumulul de funcții sau de calități, starea de incompatibilitate intervenind prin simpla deținere simultană a unor funcții sau a unor calități, neavând relevanță modul de exercitare sau exercitarea propriu zisă a acestora.

De aceea, devin lipsite de relevanță argumentele recurentului-reclamant cu privire la lipsa activității comerciale sau valoarea veniturilor încasate în urma acestei activități. În calitate de primar, avea obligația depunerii tuturor diligentelor pentru a nu încălca regimul juridic al funcției de autoritate publică pe care o deținea, ceea ce presupunea, atât demararea și finalizarea actelor și acțiunilor propriu - zise de încetare a stării de incompatibilitate, precum și verificarea periodică a îndeplinirii respectării obligațiilor legale impuse.

Or, domnul A. a avut un comportament în sensul încălcării cu știință a regimului incompatibilităților după debutul mandatului său de primar, iar în situația în care, așa cum susține, această formă de manifestare comercială nu i-a produs niciun avantaj sau beneficiu se pune întrebarea care era scopul menținerii sale în ființă.

Având în vedere caracterul imperativ pentru funcția publică de a respecta regimul juridic al incompatibilităților și al conflictelor de interese, date fiind sancțiunile pe care le atrage încălcarea acestor norme, alesul local are o obligație legală de a nu încălca prevederile legale cu privire la incompatibilități.

Subliniază că recurentul pârât A. nu neagă deținerea simultană a celor calități, ci consideră că există în cazul său cauze exoneratoare față de reținerea acestei incompatibilități.

Arată că sensul celor arătate s-a pronunțat Înalta Curte de Casație și Justiție, care a statuat, într-o serie de decizii definitive de speță, printre care amintește Decizia nr. 4692/2014, în esență, că pentru a înlătura starea de incompatibilitate prevăzută de art. 87 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 161/2003, potrivit căreia funcția de primar este incompatibilă cu calitatea de comerciant persoană fizică, sunt neconcludente apărările persoanei evaluat în sensul că nu a realizat venituri ca persoană fizică autorizată sau că întreprinderea avea doar existență scriptică, fără a desfășura vreo activitate efectivă, astfel ca în lipsa efectuării unor acte de comerț nu poate fi reținută calitatea de comerciant, instanței de recurs subliniind că legiuitorul nu s-a referit ia exercitarea activității de comerciant, ci la deținerea calității de comerciant persoană fizică.

In concluzie, solicită instanței de recurs să rețină faptul că, A., primar al comunei Atid, județul Harghita, s-a aflat în stare de incompatibilitate începând cu data de 19.06.2008 (conform încheierii civile nr. 891/19.06.2008 pronunțată de Judecătoria Odorheiu Secuiesc, județul Harghita privind validarea în funcția de primar a numitului A. până la data de 20.03.2015 (potrivit Rezoluției nr. 1600/20.03.2015 a Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Harghita, din care reiese că s-a retras din B. ÎNTREPRINDERE FAMILIALA), încălcând prevederile art. 87 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției, cu modificările și completările ulterioare, care se completează cu dispozițiile art. 23 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 44/2008 privind desfășurarea activităților economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale și întreprinderile familiale.

În consecință, solicită respingerea în totalitate a prezentului recurs.

Întâmpinarea a fost comunicată recurentului-reclamant la data de 15 februarie 2016, acesta depunând răspuns la întâmpinare la data de 02 martie 2016, însoțit de înscrisuri.

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) din C. proc. civ., republicat, a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 23 octombrie 2017, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ., republicat.

La data de 26 ianuarie 2018, recurentul-reclamant a înregistrat la dosarul cauzei note de ședință, cuprinzând un punct de vedere referitor la concluziile raportului întocmit asupra admisibilității în principiu a recursului. Prin aceste note de ședință recurentul-reclamant a invocat un motiv de recurs suplimentar de ordine publică, precum și o cerere de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor tezei I a art. 31 din O.U.G. nr. 44/2008, în forma în vigoare la data întocmirii raportului de evaluare (12.06.2015).

Intimata-pârâtă nu a formulat un punct de vedere cu privire la raportul întocmit în cauză.

Prin încheierea din data de 29 ianuarie 2018, constatând că cererea de recurs îndeplinește condițiile de admisibilitate, completul de filtru a declarat recursul formulat ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., republicat, fixând termen pentru judecata pe fond a căii de atac.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamant este nefondat pentru următoarele considerente:

Reclamantul A. a supus controlului de legalitate exercitat de instanța de contencios administrativ Raportul de evaluare nr. x/12.06.2015 emis de pârâta Agenția Națională de Integritate.

Prima instanță a respins cererea de chemare în judecată formulată, reținând, în esență, că reclamantul având funcția de primar al comunei Atid, județul Harghita începând cu mandatul 2008-2012 și continuând cu mandatul 2012-2016 și concomitent, în perioada 1991 - 20.03.2015 deținând și calitatea de membru și reprezentant al B. ÎNTREPRINDERE FAMILIALĂ, sunt neconcludente apărările acestuia în sensul că a renunțat la calitatea de comerciant persoană fizică, cota lui din beneficiile și pierderile din activitatea întreprinderii fiind redusă la 0% sau că nu a avut nici o activitate efectivă de comerț, întrucât legiuitorul, reglementând incompatibilitățile și conflictul de interese, nu a înțeles să facă distincție între exercitarea efectivă a activității de comerciant și deținerea calității de comerciant persoană fizică. Amintind că dispozițiile art. 87 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 161/2003 instituie starea de incompatibilitate chiar și numai pentru deținerea calității de comerciant persoană fizică concomitent cu funcția publică, prima instanță a apreciat că sub acest aspect, nu prezintă importanță nici faptul că reclamantul nu are studii de specialitate în materie comercială iar actul adițional din 27.12.2011 nu prezintă nicio relevanță.

Cu referire la primul motiv de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., motivat de nerespectarea de către prima instanță a ordinii de strigare a cauzelor și a dreptului la apărare al recurentului - reclamant, prin nesocotirea art. 104 alin. (13) din Regulamentul de ordine interioară a instanțelor judecătorești, Înalta Curte observă că afirmația recurentului reclamant, în sensul că nu cele consemnate în practicaua hotărârii privind lăsarea cauzei la a doua strigare nu corespund realității, nu sunt susținute prin probe. În concret, pentru a susține în mod fundamentat că în fapt, Curtea a rămas în pronunțare la prima strigare a cauzei în lipsa părților, constatând că intimata pârâtă a cerut judecarea și în lipsă, recurentul reclamant putea să ceară, în temeiul art. 231 C. proc. civ., o copie de pe notele grefierului.

În lipsa unor dovezi care să susțină cele arătate, în temeiul art. 434 C. proc. civ., mențiunile consemnate în partea introductivă a hotărârii au puterea doveditoare a înscrisului autentic, care, potrivit art. 270 C. proc. civ., face deplină dovadă față de orice persoană până la declararea sa ca fals, cu privire la constatările făcute personal de către cel care a autentificat înscrisul, în condițiile legii,

În concluzie, susținerile recurentului reclamant privind nerespectarea ordinii de strigare a cauzei și, implicit, a dreptului său la apărare, prin nesocotirea art. 104 alin. (13) din Regulamentul de Ordine Interioară a instanțelor judecătorești, sunt nefondate.

Înalta Curte nu poate împărtăși nici criticile potrivit cărora refuzul primei instanțe de a redeschide dezbaterile, la solicitarea avocatului reclamantului, în condițiile în care acesta avea de formulat cereri de probațiune, ar fi cauzat încălcarea dreptului la apărare, o vătămare a drepturilor procesuale ale acestuia care nu poate fi înlăturată decât prin anularea hotărârii judecătorești atacate.

Având în vedere că probele se propun de către reclamant, în conformitate cu prevederile alin. (1) al art. 254 C. proc. civ., sub sancțiunea decăderii, prin cererea de chemare în judecată, iar orice cerere de probațiune ulterioară se poate încuviința numai în condițiile reglementate de alin. (2) al aceluiași articol, simpla afirmație că avocatul intenționa să propună probe nu permite instanței de recurs să prezume o vătămare a drepturilor procesuale care să atragă anularea hotărârii.

Cu referire la cel de-al doilea motiv de nelegalitate, prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., trebuie precizat, în prealabil, că prin încheierea din data de 26.02.2018, pronunțată în dosarul nr. x al acestei instanțe, s-a admis cererea formulată de recurentul-reclamant A., fiind sesizată Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 31 teza I din O.U.G. nr. 44/2008, în forma în vigoare la data de 12.06.2015.

De asemenea, față de susținerea formulată de recurentul reclamant, în sensul că instanța de recurs ar trebuie să invoce din oficiu motivul de recurs de ordine publică privind aplicarea legii mai favorabile, Înalta Curte observă că principiul invocat nu are aplicabilitate în cauză. Contrar susținerilor formulate, dispozițiile art. 2 alin. (2) teza a II-a din Regulamentul CEE nr. 2988/95 reglementează aplicarea măsurilor și sancțiunilor administrative aplicabile ca urmare a săvârșirii unor abateri de la dispozițiile de drept comunitar potențial prejudiciabile pentru bugetul Uniunii Europe, fără a institui norme generale aplicabile în dreptul administrativ.

Examinând criticile formulate în susținerea motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte nu poate reține greșita aplicare a prevederilor art. 31 teza I din O.U.G. nr. 44/2008, în forma în vigoare în perioada relevantă, privind desfășurarea activităților economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale și întreprinderile familiale. Într-adevăr, aceste norme stabilesc următoarele: "Membrii întreprinderii familiale sunt comercianți persoane fizice de la data înregistrării acesteia în registrul comerțului și răspund solidar și indivizibil pentru datoriile contractate de reprezentant în exploatarea întreprinderii cu patrimoniul de afectațiune, dacă acesta a fost constituit, și, în completare, cu întreg patrimoniul, corespunzător cotelor de participare prevăzute la art. 29 alin. (1)".

Recurentul reclamant A. s-a aflat în stare de incompatibilitate, întrucât a exercitat funcția de primar al comunei Atid județul Harghita în timp ce a deținut calitatea de comerciant persoană fizică în cadrul B. ÎNTREPRINDERE FAMILIALĂ, calitatea de comerciant fiindu-i atribuită prin efectul legii.

Având în vedere reglementarea funcționării întreprinderilor familiale, așa cum rezultă din dispozițiile art. 32 din O.U.G. nr. 44/2008, drepturile și obligațiile membrilor asociației familiale nu se reduc la participarea la beneficii și pierderi. Aceștia participă, în conformitate cu alin. (2) și (3) ale art. 32 la luarea unor hotărâri în legătură cu actele de dispoziție și de dobândire asupra bunurilor, hotărârile fiind luate cu majoritatea simplă a membrilor. În acest context, instanța de recurs observă că diminuarea procentului de participare la beneficii și pierderi la 0% a unui membru asociat într-o întreprindere familială, fără ca acesta să se retragă în condițiile acordului de constituire, nu acoperă o situație de fapt verosimilă în raport de statutul legal atribuit acestor membri.

Reclamantul nu a înțeles să renunțe la calitatea sa de membru al B. ÎNTREPRINDERE FAMILIALĂ, de comerciant persoană fizică decât după ce pârâta l-a informat despre declanșarea procedurii de evaluare a averii, respectivl la data de 20.03.2015, potrivit Rezoluției nr. 1600 a directorului ORC de pe lângă Tribunalul Harghita.

În concluzie, Înalta Curte apreciază că, având în vedere regimul juridic al comercianților persoane juridice reglementat de O.U.G. nr. 44/2008, statutul legal conferit membrilor unor întreprinderi familiale, în virtutea căruia aceștia participă în mod direct la activitățile economice și de administrare, modificarea cotei de participare la beneficiile și pierderile întreprinderii prin reducerea acestei cote la 0%, înregistrată în registrul comerțului prin Rezoluția nr. 7865730.12.2011 a directorului ORC de pe lângă Tribunalul Harghita nu echivalează cu suspendarea sau pierderea acestei calități.

În consecință, având în vedere că prima instanță a interpretat și a aplicat în mod corect normele de drept substanțial relevante, instanța de control judiciar apreciază că recursul formulat în cauză este nefondat.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., raportat la art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ. și art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, va respinge recursul formulat de reclamantul A., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței nr. 78 din 24 septembrie 2015, pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 12 martie 2018.