ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3599/2017

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, la data de 30 septembrie 2014, reclamantul A. a solicitat anularea Raportului de evaluare nr. x/17.09.2014 întocmit de pârâta Agenția Națională de Integritate.

Prin sentința nr. 17 din data de 13 februarie 2015, Curtea de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Integritate.

Împotriva sentinței a declarat recurs reclamantul A., criticând-o pentru nelegalitate și, în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., a solicitat casarea hotărârii, rejudecarea acțiunii și admiterea acesteia.

În motivarea căii de atac, în ceea ce privește motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurentul-reclamant a arătat că hotărârea pronunțată de instanța de fond cuprinde motive contradictorii, întrucât, deși perioada vizată era 19.12.2008-13.05.2010, anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 176/2010, totuși prima instanță nu face referire la aplicarea retroactivă a acestei legi și nu clarifică legea aplicabilă în cauză.

Cu privire la motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul a susținut că hotărârea atacată a fost dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material.

Astfel, în mod greșit instanța de fond a reținut incidența dispozițiilor art. 82 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 161/2003, text legal care nu cuprinde noțiunea de "deținere", iar autorizația care i s-a eliberat în 2 mai 2007 era pentru creșterea animalelor, iar nu pentru desfășurarea unei activități comerciale.

În opinia recurentului, instanța de a aplicat greșit și prevederile art. 34 din Legea nr. 176/2010, asimilând procedura de verificare reglementată de textul legal cu procedura aplicată recurentului, finalizată în anul 2014, deși în speță nu erau supuse analizei acte întocmite de Agenția Națională de Integritate rămase definitive până la 20.06.2010, așa încât aplicabilitatea Legii nr. 176/2010 era exclusă.

A mai învederat că a depus la dosar adresa nr. x/2.06.2010 emisă de Parlamentul României, Comisia juridică de disciplină și imunitate prin care s-a statuat că nu există o stare de incompatibilitate între calitatea de titular al unei întreprinderi individuale și calitatea de deputat, înscris care nu a fost analizat de judecătorul fondului.

Prin întâmpinarea depusă la dosar la 16.10.2015, intimata a răspuns punctual motivelor de nelegalitate invocate de recurent și a solicitat respingerea recursului ca nefondat, susținând, în esență, că soluția a fost pronunțată cu respectarea legii.

Referitor la aplicarea retroactivă a Legii nr. 176/2010 a arătat că dispozițiile art. 34 alin. (1) din Legea nr. 176/2010 reprezintă o normă de procedură, regimul incompatibilităților fiind reglementat de Legea nr. 161/2003, act normativ aflat în vigoare la momentul apariției incompatibilității recurentului (19.12.2008).

În ceea ce privește aplicarea art. 82 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 161/2003, nicidecum lit. c) cum în mod greșit susține recurentului, instanța de fond a reținut în mod corect că textul legal nu distinge între situația în care persoana în cauză desfășoară sau nu efectiv activitatea de comerciant, starea de incompatibilitate existând și în cazul simplei dețineri a calității de comerciant persoană fizică simultan cu cea de deputat.

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493

6

alin. (2) și (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părților în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Prin încheierea de ședință din data de 18.05.2017 completul de filtru a constatat că cererea de recurs îndeplinește condițiile de admisibilitate și, pe cale de consecință, a declarat recursul formulat ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) C. proc. civ. și a fixat termen de judecată pe fond a recursului.

Examinând legalitatea sentinței atacate prin prisma motivelor de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., a apărărilor din întâmpinare și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Recurentul-reclamant a supus controlului de legalitate, pe calea prevăzută de art. 22 alin. (1) din Legea nr. 176/2010, Raportul de evaluare nr. x/17.09.2014, prin care Agenția Națională de Integritate a identificat elemente de încălcare a regimului juridic al incompatibilităților pentru perioada 19.12.2008-13.05.2010, întrucât simultan cu funcția de deputat a deținut și calitatea de comerciant persoană fizică - titular al PF B., încălcând astfel dispozițiile art. 82 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 161/2003.

Soluționând cauza, curtea de apel a găsit neîntemeiate toate motivele de nelegalitate invocate de recurentul-reclamant, reținând, în esență, că situația de incompatibilitate constatată în raport este prevăzută într-un act normativ care era în vigoare la momentul apariției stării de incompatibilitate, iar potrivit dispozițiilor art. 82 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 161/2003, care nu disting între situația în care persoana în cauză desfășoară sau nu desfășoară efectiv activitatea de comerciant, a concluzionat că situația de incompatibilitate există și în cazul simplei dețineri a calității de comerciant persoană fizică.

Contrar susținerilor recurentului, considerentele fondului sunt corecte, fiind însușite și de instanța de control judiciar, întrucât reflectă o abordare corectă a cauzei pe baza situației de fapt care nu a fost contestată de părți.

Răspunzând punctual la motivele de casare, Înalta Curte reține că soluția atacată este corespunzător motivată, cu respectarea dispozițiilor art. 425 C. proc. civ., instanța de fond a examinat în concret toate susținerile recurentului-reclamant și și-a expus argumentele într-o manieră logică și coerentă, așa încât motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. nu poate fi incident.

În analiza motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., critica privitoare la aplicarea retroactivă a Legii nr. 176/2010 nu poate fi primită întrucât, situația juridică generatoare a stării de incompatibilitate este reglementată de norme de drept substanțial cuprinse în art. 82 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 161/2003, în vigoare în perioada avută în vedere de inspectorul de integritate, potrivit cu care "calitatea de deputat și senator este, de asemenea, incompatibilă cu: (…) calitatea de comerciant persoană fizică".

Faptul că dispozițiile art. 34 din Legea nr. 176/2010 se referă la verificările aflate în curs de desfășurare nu înlătură ipoteza ca verificările să se inițieze și după apariția Legii nr. 176/2010, cum în mod greșit susține recurentul.

Înalta Curte constată că este respectat principiul neretroactivității legii civile în ipoteza în care Agenția Națională de Integritate efectuează în baza și ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 176/2010 procedura de evaluare cu privire la raporturi juridice născute anterior intrării în vigoare a acestei legi, dar în raport cu dispozițiile de drept substanțial cuprinse în Legea nr. 161/2003, aplicabile raporturilor juridice analizate, această interpretare fiind conformă jurisprudenței Înaltei Curți (soluția de principiu adoptată în ședința judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal din 30.06.2014).

Nici în ceea ce privește distincțiile cu care operează recurentul între categoriile de comerciant și persoană fizică autorizată, Înalta Curte nu împărtășește opiniile acestuia, întrucât, potrivit dispozițiilor art. 23 din O.U.G. nr. 44/2008 privind desfășurarea activităților economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale și întreprinderile familiale "întreprinzătorul persoană fizică titular al întreprinderii individuale este comerciant persoană fizică de la data înregistrării sale în registrul comerțului".

De asemenea împrejurarea că PFA a fost constituită pentru creșterea animalelor, iar nu pentru desfășurarea unei activități comerciale nu prezintă nicio relevanță din perspectiva reglementării aplicabile care sancționează simpla deținere simultană a celor două calități.

Înalta Curte constată că nu poate constitui cauză de exonerare de răspundere punctul de vedere al Comisiei juridice de disciplină și imunități din cadrul Parlamentului României, emis la solicitarea deputatului C., potrivit cu care nu există o stare de incompatibilitate între calitatea de titular al unei întreprinderi individuale și calitatea de deputat întrucât acesta nu are valoare de reglementare legală.

Incompatibilitățile privind funcțiile publice sunt cele reglementate de Constituție, de legea aplicabilă autorității/instituției în cadrul căreia persoana verificată își desfășoară activitatea, precum și de dispozițiile Legii nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției, iar Agenția Națională de Integritate este singura instituție competentă să exercite și să verifice respectarea regimului juridic al incompatibilităților, conform dispozițiilor Legii nr. 144/2007.

Or, în speță, dincolo de diferențele de terminologie, este de reținut că recurentul-reclamant, având calitatea de persoană fizică autorizată, titular al unei întreprinderi individuale ce funcționează potrivit O.U.G. nr. 44/2008 și care a desfășurat activitate, conform declarației 221 privind veniturile din activități agricole impuse pe bază de norme de venit, nu putea să exercite această calitate simultan cu funcția de deputat, decât încălcând regimul juridic al incompatibilităților conform art. 82 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 161/2003.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 20 din Legea nr. 554/2004 și art. 496 C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței nr. 17 din data de 13 februarie 2015 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 noiembrie 2017.