ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 231/2020

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la Tribunalul Caraș-Severin, secția I civilă, sub nr. x/2017, reclamanții A., B. și C. au solicitat obligarea pârâtei S.C. D. S.A., la plata sumei de 400.000 Euro și 7.768 RON, cu titlu de despăgubiri civile, constând în daune materiale (7.768 RON, reprezentând cheltuieli ocazionate cu înmormântarea și pomana victimei) și daune morale (400.000 Euro), reprezentând prejudiciul cauzat la data de 23.02.2017 printr-un accident rutier ce a cauzat decesul numitului E., fiul și fratele reclamanților, acesta fiind pasager în autoturismul asigurat la societatea pârâtă și implicat în accident, cu cheltuieli de judecată.

Tribunalul Caraș-Severin, secția I civilă, prin sentința civilă nr. 421 din 26.03.2018 a admis în parte acțiunea formulată de reclamanții A., B. și C., în contradictoriu cu pârâta S.C. D. S.A. Voluntari; a obligat pârâta să plătească reclamanților 7.768 RON daune materiale și 250.000 RON daune morale, (respectiv reclamanților A. și B. câte 100.000 RON și reclamantului C. 50.000 RON); s-au respins în rest pretențiile reclamanților; fără cheltuieli de judecată.

Apelul formulat de reclamanții A., B. și C. împotriva sentinței civile nr. 421 din 26.03.2018 pronunțată de Tribunalul Caraș-Severin, a fost admis de Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă prin decizia nr. 632/A din 10.10.2018, a fost schimbată sentința apelată în sensul că a fost obligată pârâta să le achite reclamanților A. și B. câte 50000 euro și reclamantului C. suma de 25000 euro, cu titlu de daune morale; au fost menținute în rest dispozițiile sentinței apelate, fără cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei decizii pârâta S.C. D. S.A. Voluntari a declarat recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

În argumentarea motivelor de recurs invocate, recurenta-pârâtă a susținut, în esență, că în speță sunt aplicabile dispozițiile art. 1371 C. civ. și după redarea acestor dispoziții, consideră că instanța de apel nu a avut în vedere expertiza tehnică extrajudiciară din care rezultă că decesul pasagerilor, din autoturismul implicat în evenimentul rutier, s-a datorat în mare măsură nepurtării centurilor de siguranță, mulțumindu-se să majoreze daunele morale fără însă a avea o motivare temeinică.

Recurenta-pârâtă consideră că pornind de la art. 1371 C. civ. se observă că persoana decedată în accidentul de circulație a contribuit la mărirea prejudiciului produs prin conduita acestuia de a se urca într-un autoturism condus de un prieten, aflat într-o stare avansată de ebrietate.

Referitor la daunele morale acordate de instanța de apel, recurenta-pârâtă precizează că valoarea acestora se stabilește în conformitate cu art. 22 alin. (1) lit. c) din Norma A.S.F. nr. 39/2016 și consideră că trebuie avut în vedere Ghidul pentru soluționarea daunelor morale, elaborat de Fondul de Protecție a Victimelor Străzii, care stabilește ca reper pentru aceste daune moral venitul mediu net pe economie pentru anul în care s-a produs accidentul.

În opinia recurentei-pârâte, instanța de apel a acordat, în mod nejustificat, pretenții morale peste limita impusă de jurisprudență și apreciază că suma acordată nu poate depăși granițele unor daune morale rezonabile și funcția pe care aceste daune o au, aceea de compensare pentru reclamantul care a fost supus unor suferințe psihice.

După o prezentare detaliată a unor opinii privind acordarea daunelor morale și întinderea lor, recurenta-pârâtă susține că deși cuantificarea prejudiciului moral nu are criterii legale de determinare, totuși este necesar ca acesta să fie apreciat rezonabil, pe o bază echitabilă, raportat la consecințele negative suferite de cei în cauză.

Pentru aceste motive recurenta-pârâtă a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre o nouă judecată la instanța de apel.

Prin întâmpinarea depusă la dosar intimații-reclamanți au invocat excepția nulității recursului în temeiul dispozițiilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ., solicitând anularea recursului, iar pe fond respingerea recursului ca neîntemeiat și menținerea ca temeinică și legală a deciziei recurate.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, întocmit în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ., prin raport constatându-se că recursul este admisibil.

Prin încheierea din camera de consiliu din data de 16 mai 2019, potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ., s-a dispus comunicarea către părți a raportului asupra admisibilității în principiu a recursurilor.

Potrivit dovezilor de comunicare raportul asupra admisibilității în principiu a recursurilor a fost comunicat părților la data de 22 mai 2019.

Nu au fost depuse puncte de vedere asupra raportului de admisibilitate a recursului.

Prin încheierea din data de 21 noiembrie 2019, s-a admis în principiu recursul și s-a acordat termen pentru judecata pe fond a acestuia.

Înalta Curte, analizând decizia recurată prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale aplicabile cauzei, reține următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 488 pct. 6 C. proc. civ., hotărârea poate fi casată atunci când nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

În raport cu aceste dispoziții, recurenta-pârâtă a susținut că instanța de apel nu a avut în vedere expertiza tehnică extrajudiciară și a majorat daunele morale fără a avea o motivare temeinică.

Înalta Curte, reține că pretinsa neanalizare de către instanța de apel a expertizei tehnice extrajudiciare nu reprezintă o critică de nelegalitate pentru a putea fi analizată în această etapă procesuală, instanța de apel, ca instanță devolutivă, având plenitudinea de a analiza întregul probatoriu administrat.

Contrar susținerilor recurentei-pârâte, hotărârea este pronunțată cu respectarea dispozițiilor art. 476 alin. (1) C. proc. civ., aceasta cuprinzând motivele de fapt și de drept pe care se sprijină și care au format convingerea instanței, instanța nefiind ținută (obligată) să răspundă fiecărui argument invocat de părți, putând să sistematizeze susținerile părților și chiar să procedeze într-o altă ordine, decât cea prezentată de părți, la examinarea acestora, atât timp cât motivarea unei soluții clare și convingătoare impune acest aspect și cât nu sunt încălcate exigențele dispozițiilor art. 425 C. proc. civ. ceea ce în prezenta pricină nu este cazul.

Simpla nemulțumire a recurentei-pârâte cu privire la soluția pronunțată, la argumentele care au format convingerea instanței, neînsușirea de către instanța de control judiciar a apărărilor formulate de către aceștia, sunt aspecte care nu pot fi asimilate unei nemotivări în sensul textului legal anterior evocat și nici nu justifică invocarea motivului de recurs instituit de prevederile art. 488 pct. 6 C. proc. civ.

Se constată că soluția pronunțată, este rezultatul analizei judiciare specifice prezentului litigiu în funcție de situația de fapt și de probele administrate și că nu se poate reține existența unei nemotivări, ci, dimpotrivă, argumentele instanței se constituie într-o înlănțuire logică a faptelor și a regulilor de drept pe baza cărora s-a fundamentat soluția pronunțată, nefiind astfel încălcate dispozițiile art. 425 alin. (1) C. proc. civ.

De aceea, motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. se apreciază că a fost doar formal invocat, așa încât încadrarea criticilor prezentate în ipoteza normativă rămâne doar aparentă.

Potrivit dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. casarea hotărârii se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

Din perspectiva motivului invocat, recurenta-pârâtă a făcut trimitere la dispozițiile art. 1371 C. civ., pentru a invoca culpa comună a autorului reclamanților în producerea accidentului, ca argument pentru care s-a solicitat reducerea cuantumului daunelor morale.

Pentru a se putea reține culpa concurentă a autorului reclamanților în producerea accidentului rutier ar fi trebuit să se dovedească contribuția victimei în apariția sau mărirea prejudiciului, conform dispozițiilor art. 1371 alin. (1) C. civ.

Or, recurenta-pârâtă, în argumentarea participării autorului reclamanților la producerea prejudiciului, prezintă aspecte ale situației de fapt ce a fost stabilită de către instanțele anterioare și care nu mai poate fi reevaluată în calea extraordinară de atac a recursului, știut fiind faptul că în recurs se analizează hotărârea atacată numai din perspectiva aspectelor de nelegalitate și nu de netemeinicie.

Criticile recurentei-pârâte vizând nerespectarea Ghidului orientativ în cenzurarea daunelor morale acordate de instanța de apel, nu poate fi primită, având în vedere că acest ghid, care conține date statistice extrase din hotărâri ale instanțelor judecătorești, a fost elaborat, cu titlu de recomandare, pentru uzul societăților de asigurări, de către Fondul de protecție a victimelor străzii.

Or, acestea nu reprezintă un criteriu legal de evaluare judiciară a prejudiciului moral, ci un instrument de lucru la dispoziția asigurătorilor în procedura administrativă, neavând putere normativă și, deci, caracter obligatoriu pentru instanțe.

Prin urmare critica referitoare la neaplicarea ghidului cu titlu de criteriu legal, va fi respinsă ca nefondată.

Este eronată și aserțiunea potrivit căreia lipsesc elementele obiective care au determinat stabilirea cuantumului acestor daune.

Contrar susținerilor recurentei-pârâte, instanța de apel în procedura de cuantificare a daunelor morale a avut în vedere exclusiv principiul echității și proporționalității daunei cu despăgubirile acordate.

În analiza corectă a fiecărei daune morale s-a avut în vedere specificul fiecărei legături de rudenie, intensitatea fiecărei suferințe, raportate la legăturile personale, vârsta și consecințele pe plan emoțional și social, astfel încât aserțiunile recurentei-pârâte privind cuantumul daunelor morale vor fi înlăturate.

Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte va constata că nu sunt întrunite motivele prevăzute de art. 488 pct. 6 și 8 C. proc. civ. și în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul pârâtei S.C. D. S.A.

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta S.C. D. S.A. împotriva deciziei nr. 632/A din 10 octombrie 2018, pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 30 ianuarie 2020.