ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1874/2022

Ședința publică din data de 5 octombrie 2022

Asupra recursului de față, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Caraș-Severin la 19 iulie 2018, sub nr. x/2018, astfel cum a fost precizată, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta B. S.A., pronunțarea unei hotărâri prin care să fie obligată pârâta la plata sumei de 300.000 de euro cu titlu de despăgubiri civile, reprezentând daune morale cauzate prin producerea accidentului de la 26 noiembrie 2017, precum și la plata sumei de 8.481 RON, reprezentând daune materiale constând în cheltuieli.

Pârâta B. S.A. a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția necompetenței materiale procesuale (funcționale) a secției a II-a Civile a Tribunalului Caraș-Severin și excepția nulității cererii de chemare în judecată față de dispozițiile art. 200 alin. (3) C. proc. civ.

Prin încheierea de ședință din 29 octombrie 2018, Tribunalul Caraș-Severin, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins excepțiile invocate prin întâmpinare.

Prin sentința civilă nr. 120 din 1 aprilie 2019, Tribunalul Caraș-Severin, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis în parte acțiunea formulată și precizată de reclamanta A., a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 2.706,90 RON daune materiale și suma de 150.000 RON daune morale. A obligat pârâta la plata sumei de 1.000 RON, cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe, au declarat apel reclamanta A. și pârâta B. S.A. Pârâta a formulat apel și împotriva încheierii de ședință din 29 octombrie 2018.

La 23 septembrie 2019, reclamanta a depus o precizare cu privire la cuantumul daunelor materiale, solicitând mărirea acestuia cu suma de 1.413 RON.

Prin decizia civilă nr. 68/A din 10 februarie 2020, Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă a respins apelul declarat de pârâta B. S.A. împotriva încheierii de ședință din 29 octombrie 2018 și împotriva sentinței civile nr. 120 din 1 aprilie 2019. A admis apelul declarat de reclamanta A. împotriva sentinței civile nr. 120 din 1 aprilie 2019, a schimbat în parte sentința atacată, în sensul că a obligat pârâta la plata sumei de 500.000 RON, reprezentând daune morale și daune materiale suplimentare în apel, în sumă de 2.370 RON. A menținut în rest hotărârea atacată.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta B. S.A., solicitând în principal instanței să caseze decizia atacată, sentința nr. 120 din 1 aprilie 2019 și încheierea de ședință din 29 octombrie 2018 și să trimită cauza spre rejudecare Tribunalului Caraș-Severin, secția I civilă, iar în subsidiar casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare Curții de Apel Timișoara, secția a II-a civilă.

Motivele de recurs invocate sunt, în esență, următoarele:

Autoarea căii de atac invocă în principal încălcarea competenței de ordine publică deoarece apreciază că în mod greșit dosarul a fost soluționat la fond de Tribunalul Caraș-Severin, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal deși a fost invocată excepția necompetenței materiale (funcționale) atât în prima instanță, cât și în apel. Se arată că acțiunea a fost înregistrată pe rolul instanțelor la 19 iulie 2018, ulterior publicării în Monitorul Oficial a Deciziei nr. 18/2016, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii și că excepția invocată a fost respinsă cu aceeași motivare și în apel, fără ca instanța de apel să formuleze o motivare proprie. Recurenta-pârâtă afirmă că natura litigiului este pur civilă, obligația rezultând dintr-un contract de asigurare și că, față de considerentele Deciziei nr. 18/2016, cauza ar fi trebuit soluționată de secția I Civilă. Mai afirmă că, față de dispozițiile art. 129 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., excepția invocată este de ordine publică.

În subsidiar, autoarea căii de atac susține că decizia recurată nu este motivată în raport de legislația specială incidentă în speță, respectiv Legea nr. 132/2017 și Norma ASF nr. 20/2017, cuprinde motive contradictorii și străine de natura cauzei și este sumară, reluând în mare parte motivarea instanței de fond. Mai susține că instanța de apel nu s-a pronunțat asupra diminuării cheltuielilor de judecată și a respins cererea de completare a hotărârii pe care recurenta a formulat-o în apel. Recurenta-pârâtă mai afirmă că decizia atacată include considerente care vizează un prejudiciu viitor și incert, acestea fiind motive străine de natura cauzei. Arată că au fost încălcate prevederile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. și ale art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

În opinia recurentei-pârâte, curtea de apel a încălcat sau a aplicat greșit dispozițiile de drept material ale art. 1532 C. civ. în sensul că la stabilirea cuantumului daunelor morale au fost luate în calcul și eventuala infirmitate sau incapacitate de muncă asupra căreia Institutul de Medicină Legală urmează a se pronunța.

Recurenta-pârâtă și-a întemeiat cererea de recurs în principal pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., iar în subsidiar pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

Intimata-reclamantă nu a depus întâmpinare.

Pe baza cererii de recurs, în temeiul art. 493 C. proc. civ., s-a dispus întocmirea raportului de către magistratul-asistent desemnat prin care s-a reținut că recursul este admisibil în principiu.

Prin încheierea din 29 septembrie 2021 s-a dispus comunicarea către părți a raportului asupra admisibilității în principiu a recursului declarat, în temeiul dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.. Părțile nu au depus puncte de vedere cu privire la raport.

Prin încheierea din 2 februarie 2022 a fost admis în principiu recursul declarat de recurenta-pârâtă B. S.A. împotriva deciziei civile nr. 68/A din 10 februarie 2020, pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă, și s-a fixat termen pentru judecata recursului la 30 martie 2022.

La termenul de la 30 martie 2022, judecata cauzei a fost suspendată pentru lipsa părților, în temeiul dispozițiilor art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.

Examinând decizia atacată, în limitele controlului de legalitate, în raport de criticile formulate și de dispozițiile legale incidente, Înalta Curte de Casație și Justiție reține următoarele:

Conform prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., când hotărârea a fost dată cu încălcarea competenței de ordine publică a altei instanțe, aceasta fiind invocată în condițiile legii, respectiva hotărâre va fi casată.

Înalta Curte va înlătura criticile referitoare la greșita respingere a motivului de apel referitor la stabilirea competenței materiale procesuale întrucât în mod corect curtea de apel a reținut că, față de Decizia nr. 18/2016 și având în vedere minuta din 19 decembrie 2017, acțiunile având ca obiect asigurări sunt de competența completelor specializate în soluționarea litigiilor cu profesioniștii.

Instanța supremă va avea în vedere și cele statuate prin Decizia nr. 13/2020 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, conform cărora "în litigiile având ca obiect plata de despăgubiri materiale și morale formulate de terțele persoane păgubite prin producerea accidentelor de circulație, în care calitatea procesuală pasivă o are asigurătorul RCA, iar persoana vinovată are calitatea de intervenient forțat sau de pârât alături de asigurătorul RCA, cât și în litigiile privind acțiunile în regres formulate de asigurător împotriva persoanei vinovate de producerea accidentului, competența materială procesuală revine secțiilor specializate." Decizia nr. 13/2020 a fost publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 1309 din 30 decembrie 2020, dezlegarea dată problemelor de drept fiind obligatorie de la data publicării, astfel cum prevede art. 517 alin. (4) C. proc. civ.

Potrivit dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., casarea unor hotărâri se poate cere când aceasta nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Instanța supremă va înlătura criticile referitoare la motivarea insuficientă a deciziei întrucât motivarea unei hotărâri judecătorești are în vedere conținutul considerentelor, nefiind o chestiune de cantitate. Este esențială valoarea juridică a argumentelor și corectitudinea raționamentului care a stat la baza pronunțării soluției. În speță, se constată că instanța de apel și-a expus argumentat raționamentul juridic și a răspuns aspectelor supuse dezbaterii judiciare, arătând de ce a respins apelul formulat de recurenta-pârâtă și a admis apelul formulat de intimata-reclamantă. Nu pot fi reținute nici criticile prin care se invocă motivarea contradictorie și cea străină de natura cauzei deoarece recurenta nu arată de ce este greșită motivarea curții de apel, ci își exprimă nemulțumirea față de cuantumul daunelor acordate intimatei-reclamante, aspect de netemeinicie ce nu poate fi analizat pe calea recursului.

În ceea ce privește criticile prin care se susține că instanța de apel nu s-ar fi pronunțat cu privire la cheltuielile de judecată, Înalta Curte le va înlătura întrucât recurenta-pârâtă nu a formulat un motiv de apel propriu-zis, ci a solicitat instanței de apel diminuarea cheltuielilor de judecată acordate de instanța de fond, iar cererea de completare a deciziei nr. 68/A din 10 februarie 2020 a fost respinsă prin decizia nr. 225/A din 4 iunie 2020, hotărâre care nu a fost atacată cu recurs.

Motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. vizează încălcarea normelor de drept material, ce poate consta în aplicarea unui text de lege străin situației de fapt, în extinderea normelor dincolo de ipotezele la care se aplică ori în restrângerea nejustificată a aplicării acestora.

Instanța supremă nu va reține criticile prin care recurenta invocă încălcarea dispozițiilor art. 1532 alin. (1) C. civ. întrucât aceasta nu demonstrează în ce constă nerespectarea textului de lege, ci aduce în discuție aspecte legate de certitudinea și dovedirea prejudiciului și de probele din dosar, chestiuni de fapt care nu pot fi analizate de instanța de recurs.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 496 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-pârâta B. S.A. împotriva deciziei civile nr. 68/A din 10 februarie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă S.C. B. S.A. împotriva deciziei civile nr. 68/A din 10 februarie 2020, pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 5 octombrie 2022.