ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1542/2025

Ședința publică din data de 22 octombrie 2025

Deliberând asupra recursului, reține următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Caraș-Severin, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal la data de 25.02.2021, reclamanta S.C. A. S.R.L. a chemat în judecată pârâta S.C. B. S.R.L., solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să oblige pârâta la plata sumei de 61.000 euro, echivalent în RON la cursul euro/leu din data plății, cu titlu de despăgubiri conform art. 9 capitolul VI al contractului de subcontractare prestări servicii nr. x/15.02.2019.

Prin sentința civilă nr. 665/22.11.2021, Tribunalul Caraș-Severin, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis în parte acțiunea, a obligat pârâta să achite reclamantei suma de 39.000 euro, reprezentând despăgubiri și suma de 4.488 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată și a respins, în rest, cererea de chemare în judecată.

Împotriva acestei sentințe civile, S.C. B. S.R.L. a declarat apel.

Prin decizia civilă nr. 222/A/07.04.2022, Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă a respins apelul și a obligat apelanta la plata către intimată a sumei de 682,03 de RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.

Împotriva acestei decizii, S.C. B. S.R.L. a declarat recurs.

Prin decizia nr. 2209/27.10.2022, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă a respins excepția nulității recursului, a admis recursul, a casat decizia atacată și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe de apel, reținând că hotărârea recurată nu este motivată, iar în rejudecare se impune lămurirea raportului juridic dedus judecății prin analizarea cadrului contractual în care părțile și-au asumat drepturi și obligații, pentru a se stabili dacă a existat fapta ilicită și dacă aceasta a cauzat reclamantei paguba de natura și întinderea celei pretinse prin cererea de chemare în judecată.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel Timișoara, secția de insolvență, societăți, concurență neloială și litigii decurgând din exploatarea unei întreprinderi sub nr. x/2021*.

Prin încheierea din 18.05.2023, Curtea de Apel Timișoara, secția de insolvență, societăți, concurență neloială și litigii decurgând din exploatarea unei întreprinderi a respins cererea intimatei-reclamante privind emiterea unor adrese către titularii serviciilor de pază și a încuviințat proba cu înscrisuri și proba testimonială, iar prin încheierea din 21.09.2023, a suspendat judecata cauzei, în baza prevederilor art. 75 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, reținând că, prin încheierea civilă nr. 39/JS/CC/20.07.2023, Tribunalul Caraș-Severin, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a dispus deschiderea procedurii de insolvență S.C. B. S.R.L.

Împotriva încheierii din 21.09.2023, S.C. A. S.R.L. a declarat recurs, care a fost admis prin decizia nr. 480/05.03.2024, prin care Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă a casat încheierea recurată și a trimis cauza instanței de apel în vederea continuării judecății.

În rejudecarea apelului, Curtea de Apel Timișoara, secția de insolvență, societăți, concurență neloială și litigii decurgând din exploatarea unei întreprinderi a pronunțat încheierea din 14.11.2024, prin care a amânat pronunțarea asupra căii ordinare de atac, iar prin decizia nr. 637/A/11.12.2024, a respins apelul declarat de apelanta-pârâtă și a obligat-o la plata către intimata-reclamantă a sumei de 6.012,13 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei decizii și a încheierilor din 18.05.2023 și 14.11.2024, S.C. B. S.R.L. a declarat recurs, solicitând casarea lor și rejudecarea de către instanța de recurs, iar pe fond, respingerea acțiunii reclamantei ca neîntemeiată.

Subsecvent expunerii situației de fapt și a parcursului procesual al litigiului, recurenta-pârâtă a criticat decizia atacată prin prisma motivelor de nelegalitate reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ.

În dezvoltarea primului motiv de recurs, a susținut că instanța de apel a încălcat prevederile art. 309 alin. (5) C. proc. civ., întrucât a audiat martori împotriva și peste contractul nr. x/22.05.2019, deși avea obligația, potrivit deciziei de casare din primul ciclu procesual, să analizeze și să valorifice acest contract. A arătat că a invocat inadmisibilitatea administrării acestei probe în etapa rejudecării apelului și a invocat considerații doctrinare și jurisprudența instanței supreme pentru a argumenta caracterul inadmisibil al dovezii cu martori în speță.

A subliniat că proba administrată este lipsită de relevanță în contextul factual concret al cauzei, întrucât declarațiile martorilor, potrivit cărora recurenta a purtat discuții cu clienții intimatei, nu conduc la concluzia că partea adversă nu a avut cunoștință despre contractele încheiate cu aceștia.

Circumscris cazului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-pârâtă a invocat încălcarea regulilor de interpretare a contractului prevăzute de art. 1.266-1.268 C. civ., arătând că instanța de apel a omis să examineze voința reală a părților, care ar fi relevat că reclamanta a avut cunoștință despre încheierea contractului de subcontractare prestări servicii nr. x/22.05.2019, împrejurare din care rezultă că a înțeles să nu mai dea eficiență clauzei penale de la art. 9 capitolul VI din contractul inițial nr. x/15.02.2019.

A mai susținut că lipsa unei clauze din contractul subsecvent prin care părțile să fi stipulat expres că preluarea clienților reclamantei nu reprezintă o încălcare a clauzei de neconcurență nu poate conduce automat la concluzia încălcării ei, în condițiile în care partea adversă a semnat acel contract, fiind imposibil a accepta să fie prejudiciată cu acordul său.

Totodată, a evidențiat faptul că, prin contractul de subcontractare prestări servicii nr. x/22.05.2019, părțile au prevăzut expres clienții vizați, iar reclamanta a acceptat să fie preluați de societatea pârâtă și s-a obligat ca, în calitate de subcontractor, să presteze pentru aceștia serviciile de pază, iar după 2 ani a formulat prezenta acțiune pentru pretinse fapte de deturnare a clientelei.

Autoarea căii de atac a imputat instanței de apel nelegala examinare a voinței intimatei-reclamante pe temeiul calității sale de societate care activează la nivel național, poziție care ar justifica faptul că nu a verificat în concret toate locațiile clienților menționați în anexele celor două contracte, arătând că acest aspect reținut în motivare nu poate genera nicio consecință juridică. De asemenea, a apreciat ca fiind lipsit de relevanță argumentul referitor la locațiile clienților, față de împrejurarea că aceștia au fost evidențiați nominal în al doilea contract semnat cu reclamanta.

Pârâta a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția nulității recursului prin prisma dispozițiilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ., în subsidiar solicitând respingerea căii de atac.

La termenul de astăzi, Înalta Curte a respins excepția nulității recursului, pentru motivele reținute în practicaua prezentei decizii.

Analizând actele dosarului, precum și hotărârile atacate, în limita controlului de legalitate, Înalta Curte reține următoarele:

Primul motiv de recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., deduce spre soluționare instanței de recurs încălcarea prevederilor art. 309 alin. (5) C. proc. civ., întrucât instanța de apel, în rejudecare, prin încheierea din 18.05.2023, a încuviințat cererea intimatei-reclamante privind administrarea probei testimoniale în contextul în care, în opinia recurentei-pârâte, această probă era inadmisibilă.

Potrivit dispozițiilor art. 309 alin. (5) C. proc. civ., "proba cu martori nu se admite niciodată împotriva sau peste ceea ce cuprinde un înscris și nici despre ceea ce se pretinde că s-ar fi zis înainte, în timpul sau în urma întocmirii lui, chiar dacă legea nu cere forma scrisă pentru dovedirea actului juridic respectiv, cu excepția cazurilor prevăzute la alin. (4)".

În cauză, în etapa rejudecării apelului în limitele deciziei de casare din primul ciclu procesual - prin care s-a statuat că instanța de apel va putea administra orice probă necesară pentru lămurirea situației de fapt, inclusiv proba cu prezumții, cu respectarea însă a rigorilor impuse de art. 249 și art. 329 C. proc. civ. - intimata-reclamantă S.C. A. S.R.L. a solicitat încuviințarea probei cu martori, care a fost admisă prin încheierea din 18.05.2023, curtea de apel reținând că este utilă pentru lămurirea împrejurărilor în care s-a produs rezilierea contractelor încheiate de beneficiarii serviciilor de pază și preluarea acestora de către pârâtă.

Din considerentele acestei încheieri, rezultă că proba cu martori nu a fost încuviințată și administrată pentru dovedirea unor împrejurări care să influențeze clauzele contractuale, așadar nu împotriva sau peste cuprinsul unui înscris, nici pentru a releva aspecte anterioare, concomitente sau ulterioare întocmirii sale cu relevanță asupra conținutului actului juridic, ci scopul administrării acestei probe a fost de a determina dacă a existat o conduită a societății pârâte care să întrunească elementele faptei de deturnare a clientelei, de natură a atrage incidența clauzei penale stabilite de părți la art. 9 capitolul VI din contractul de subcontractare prestări servicii nr. x/15.02.2019.

Prin urmare, Înalta Curte nu poate reține caracterul inadmisibil al probei cu martori administrate de instanța de apel în rejudecarea căii ordinare de atac, astfel că vor fi înlăturate, ca nefondate, criticile de nelegalitate formulate împotriva încheierii din 18.05.2023.

Totodată, argumentele recurentei-pârâte privind lipsa de relevanță a declarațiilor martorilor în prezenta cauză nu pot fi examinate pe calea recursului, întrucât evaluarea și interpretarea probelor în contextul factual al litigiului este atributul exclusiv al instanțelor devolutive, lipsa valențelor de nelegalitate ale unor astfel de critici opunându-se controlului judiciar în calea extraordinară de atac.

În dezvoltarea motivului de casare întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., titulara recursului a susținut că decizia atacată a fost pronunțată cu încălcarea regulilor de interpretare a contractului prevăzute de art. 1.266-1.268 C. civ., întrucât instanța de apel nu a examinat voința reală a părților, care ar fi relevat împrejurarea că, prin încheierea contractului de subcontractare prestări servicii nr. x/22.05.2019, au înțeles să nu mai dea eficiență clauzei penale de la art. 9 capitolul VI din contractul de subcontractare prestări servicii nr. x/15.02.2019.

Din această perspectivă, Înalta Curte constată că ipoteza invocată nu vizează o problemă de interpretare a clauzelor din contractele încheiate între părțile litigiului, ci prezumtive efecte pe care cel de-al doilea contract le-ar fi produs, în opinia recurentei-pârâte, asupra celui dintâi, situație care nu este susceptibilă de analiză prin prisma dispozițiilor art. 1.266-1.268 C. civ.

Considerentele deciziei recurate demonstrează că instanța de apel, respectând îndrumările deciziei de casare din primul ciclu procesual, a examinat contractul de subcontractare prestări servicii nr. x/22.05.2019 și apărările pârâtei fundamentate pe acest înscris, stabilind că nu rezultă acordul expres al reclamantei privind preluarea clienților de către pârâtă, astfel că nu se poate reține ca fiind fondată critica titularei recursului vizând omisiunea curții de apel de a cerceta voința părților de la momentul semnării respectivei convenții.

Cât privește celelalte susțineri ale S.C. B. S.R.L. - privind conținutul clauzelor celor două contracte, indicarea expresă în anexă a clienților preluați de pârâtă și consecințele ce ar putea fi deduse din acestea, dar și din conduita părților contractante, în sensul că ar reflecta acordul societății reclamante privind preluarea unor clienți de către pârâtă prin contractul de subcontractare prestări servicii nr. x/22.05.2019 - implică verificarea conținutului convențiilor încheiate și a modului de executare a acestora, a comportamentului părților pe parcursul derulării raporturilor juridice, a cronologiei faptelor și actelor invocate, așadar a unor chestiuni de fond, incompatibile cu limitele controlului judiciar în recurs.

În acest context, Înalta Curte subliniază că nicio critică dintre cele formulate în susținerea acestui motiv de recurs nu reflectă încălcarea ori aplicarea greșită a unei dispoziții legale, ci reprezintă o reiterare a argumentelor proprii circumscrise contextului de fapt, bazată pe o evaluare proprie a probelor, propusă spre validare instanței de recurs, chestiuni care nu pot fi examinate, întrucât nu se integrează controlului judiciar impus în recurs de limitele și scopul prefigurate de art. 483 alin. (3) C. proc. civ., de verificare a conformității hotărârilor recurate cu regulile de drept aplicabile.

Referitor la recursul declarat împotriva încheierii din 14.11.2024 - prin care curtea de apel a consemnat dezbaterile asupra apelului și, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea hotărârii în cauză - instanța supremă constată că recurenta-pârâtă nu a formulat nicio critică, concluzia fiind că recursul împotriva acestei încheieri a fost promovat numai în considerarea faptului că face parte integrantă din decizia pronunțată în calea ordinară de atac, după cum rezultă din interpretarea dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. a) teza a doua C. proc. civ.

Pe temeiul considerentelor prezentate, nefiind incidente motivele de casare invocate, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul.

În ceea ce privește cererea intimatei-reclamante de acordare a cheltuielilor de judecată, Înalta Curte reține că, potrivit art. 453 alin. (1) C. proc. civ., partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuielile de judecată, însă potrivit art. 452 C. proc. civ. partea care le pretinde trebuie să facă, în condițiile legii, dovada existenței și întinderii lor, cel mai târziu până la închiderea dezbaterilor.

În recursul de față, deși, ca urmare a respingerii căii de atac promovate de pârâtă, intimata-reclamantă a câștigat procesul, aceasta nu a respectat prevederile art. 452 C. proc. civ. și nu a prezentat, până la închiderea dezbaterilor, dovezi care să ateste efectuarea cheltuielilor de judecată pretinse prin întâmpinare.

Pe cale de consecință, cererea intimatei-reclamante de acordare a cheltuielilor de judecată, urmează a fi respinsă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă S.C. B. S.R.L., prin administrator judiciar C.., împotriva deciziei nr. 637/A/11.12.2024 și a încheierilor din 18.05.2023 și 14.11.2024, pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, secția de insolvență, societăți, concurență neloială și litigii decurgând din exploatarea unei întreprinderi.

Respinge cererea intimatei-reclamante de acordare a cheltuielilor de judecată, ca nefondată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 22 octombrie 2025.