ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2501/2022

Ședința publică din data de 23 noiembrie 2022

Asupra recursului de față, reține următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Specializat Cluj la 12.08.2019, reclamanta S.C. A. S.R.L a chemat în judecată pe pârâta S.C. B. S.R.L., solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să oblige pârâta la plata către reclamantă a sumei de 211.446,38 RON, cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul cauzat, precum și la plata dobânzii legale penalizatoare aferente, calculate de la scadența acestuia până la data plății, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 1989/16.12.2020, Tribunalul Specializat Cluj a admis acțiunea și a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 211.446,38 RON, cu titlu de despăgubiri, suma de 5.961,05 RON, reprezentând dobânda legală penalizatoare aferentă, calculată începând cu 07.05.2019 până la 12.08.2019 și în continuare, până la achitarea integrală a debitului, precum și 26.172,52 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe, S.C. B. S.R.L. a declarat apel.

Prin decizia nr. 125/01.03.2022, Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă a respins apelul și a obligat apelanta la plata către intimată a sumei de 8.194,05 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.

Împotriva acestei decizii, S.C. B. S.R.L. a declarat recurs, solicitând casarea ei și trimiterea cauzei pentru o nouă judecată instanței de apel.

În motivare, autoarea căii de atac a arătat că instanța de apel a aplicat în mod greșit dispozițiile art. 1.357 C. civ., identificând un raport de cauzalitate între fapta sa și prejudiciul pretins și stabilind că intimatei nu îi revenea nicio obligație în contextul demolării unei clădiri cu elemente de azbest, respectiv efectuarea unor operațiuni de decontaminare, curățare sau măsurare a nivelului de azbest, indiferent de nivelul acestuia identificat în aer.

Sub acest aspect, recurenta a afirmat că în mod greșit s-a stabilit că operațiunile de decontaminare și curățare contractate de intimată ar fi fost consecința directă a rezultatelor eronate pe care le-a comunicat, în condițiile în care ele ar fi trebuit realizate indiferent de rezultatele măsurătorii efectuate, potrivit prevederilor art. 22 alin. (1) din Legea nr. 211/2011.

De asemenea, a mai arătat că serviciile aferente operațiunilor menționate mai sus au fost contractate de intimată anterior datei transmiterii rezultatelor măsurătorilor, aspect ce rezulta din elementele probatorii indicate, dar ignorate de instanța de apel.

Conchizând, a subliniat că aspectele sesizate și cronologia evenimentelor confirmau că efectuarea operațiunilor de decontaminare și curățare a fost decisă de intimată anticipat și independent de rezultatul măsurătorilor efectuate.

Recurenta a mai arătat că instanța de apel în mod greșit i-a respins cererea de suplimentare a probatoriului, care, în opinia sa, ar fi clarificat situația de fapt. Din această perspectivă, a apreciat că în rejudecare se impune completarea probațiunii cu dovezile solicitate în apel, potrivit art. 501 alin. (4) C. proc. civ.

În continuare, a afirmat că instanța de prim control judiciar în mod eronat a considerat că obligațiile legale indicate în sarcina intimatei și nerespectate de aceasta nu au legătură cu litigiul. Astfel, recurenta a precizat că în apel nu a susținut că ele cădeau în sarcina intimatei în relația directă cu chiriașii săi, ci că, în măsura în care ar fi fost respectate, ar fi minimizat eventuala poluare și că acestea trebuiau luate independent de concentrația de azbest identificată. În acest sens, a reluat susținerile din apel, referitoare la obligațiile legale pe care intimata ar fi trebuit să le respecte anterior și concomitent demolării realizate.

În drept, recurenta și-a circumscris criticile motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

La 01.07.2022 intimata a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, iar recurenta a răspuns la întâmpinare.

Astăzi, în ședință publică, Înalta Curte a invocat din oficiu, în temeiul art. 489 alin. (2) C. proc. civ., excepția nulității recursului, asupra căreia, cu prioritate, în baza art. 248 alin. (1), aplicabil în recurs în temeiul art. 494 C. proc. civ., reține următoarele:

Articolul 486 alin. (1) lit. d) și alin. (3) C. proc. civ. prevede că cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, iar potrivit art. 489 alin. (2) C. proc. civ., recursul este nul dacă motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Așadar, pentru a conduce la casarea hotărârii atacate, recursul nu se poate limita doar la indicarea uneia sau mai multor ipoteze dintre cele prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., ci este necesar ca dezvoltarea motivelor să facă posibilă încadrarea lor în motivele de nelegalitate prevăzute de lege.

În speță, recursul este întemeiat pe motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., care vizează ipotezele în care instanța de apel fie a aplicat un text de lege străin cauzei, fie a extins sau, dimpotrivă, a restrâns domeniul de aplicare a unei norme legale sau a încălcat principii generale de drept.

Analiza memoriului de recurs relevă, însă, lipsa criticilor ce ar putea fi circumscrise acestui caz de casare, autoarea căii de atac prezentând în motivare argumente deduse judecății instanței de apel, care, în esență, vizează stabilirea situației de fapt în raport cu probatoriul administrat în cauză.

Circumscris motivului de casare invocat, recurenta a susținut aplicarea greșită, în apel, a prevederilor art. 1.357 C. civ., criticând că s-a reținut existența unui raport de cauzalitate între fapta sa, de a comunica rezultate eronate ale măsurătorilor efectuate, și prejudiciul invocat, din perspectiva obligațiilor legale ce reveneau intimatei anterior, concomitent și ulterior operațiunii de demolare a clădirii ce prezenta elemente de azbest, indiferent de rezultatul măsurătorilor efectuate. În argumentare, evocând dispozițiile art. 22 alin. (1) din Legea nr. 211/2011, a arătat că decontaminarea nu era decât o operațiune concretă în executarea obligației legale de gestionare a deșeurilor cu conținut de azbest, indiferent și independent de nivelul acestuia în aer. De asemenea, a susținut că instanța de apel în mod greșit i-a respins cererea de suplimentare a probatoriului în apel și a stabilit că obligațiile legale indicate nu au legătură cu soluționarea cauzei, deoarece, în opinia sa, ele reveneau intimatei anterior și concomitent demolării clădirii care prezenta elemente de azbest, indiferent de rezultatul măsurătorilor efectuate, pe care recurenta le-a și indicat.

Aceste critici au făcut obiectul controlului devolutiv în apel, instanța de prim control judiciar stabilind că nu există prevederi legale care să instituie în sarcina intimatei obligația de a efectua operațiuni de decontaminare a spațiului indiferent de nivelul azbestului în aer, că dispozițiile art. 22 alin. (1) din Legea nr. 211/2011 au fost respectate de către intimată și că obligațiile anterioare și concomitente demolării nu au legătură cu soluționarea cauzei, în considerarea argumentelor expuse pentru fiecare obligație semnalată în apel.

Împotriva raționamentului expus de instanța de apel în justificarea soluției de înlăturare a susținerilor sale, recurenta nu a dezvoltat nicio critică aptă să fie încadrată în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., ci s-a limitat a prelua, într-o manieră identică, motivele sale de apel, care au primit o dezlegare în considerarea unor elemente pe care autoarea căii de atac nu le-a combătut.

Înalta Curte subliniază că, deși a invocat faptul că intimata avea obligația, în temeiul art. 22 alin. (1) din Legea nr. 211/2011, de a efectua operațiunile de decontaminare, recurenta nu a combătut raționamentul curții de apel, care a reținut că intimata încheiase anterior un alt contract de decontaminare - în executarea obligației legale -, distinct de cel încheiat ulterior, în considerarea datelor eronate care îi fuseseră comunicate, privind nivelul de azbest din aer.

Criticile care aduc în dezbatere probatoriul administrat (corespondența electronică, planul de lucru al societății contractate pentru decontaminare, dar și cronologia evenimentelor) nu pot fi reevaluate în recurs, deoarece ele vizează în mod exclusiv temeinicia deciziei atacate.

Iar cele în cadrul cărora recurenta a invocat încălcarea obligațiilor impuse de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 292/2018, art. 8 alin. (1) și (2) din Legea nr. 50/1991, art. 8, 12 și 16 din H.G. nr. 1875/2005 nu combat raționamentul curții de apel, indicat la paginile 12 și 13 din decizia atacată, ci reprezintă o reiterare a criticilor din apel.

Ignorând exigențele căii extraordinare de atac formulate, care impuneau indicarea în concret a greșelilor de judecată săvârșite de instanța de prim control judiciar prin raportare la considerentele hotărârii, recurenta nu a justificat încălcări ale normelor de drept material, invocând de o manieră doar formală nesocotirea prevederilor art. 1.357 C. civ.

Mai mult, deși reclamă nelegalitatea dispoziției instanței de prim control judiciar de respingere a cererii sale de suplimentare a probatoriului, recurenta nu indică în concret normele legale care ar fi fost încălcate cu ocazia soluționării acestei cereri sau modul în care ar fi fost aplicate greșit de către instanța de apel.

Astfel, sub pretextul încălcării unor norme de drept material, recurenta își exprimă nemulțumirea față de situația de fapt, așa cum a fost stabilită de instanțele de fond și de modalitatea de valorificare a ansamblului probelor din cauză, prin reluarea argumentelor din apel, în lipsa unor critici concrete care să vizeze considerentele hotărârii atacate, tinzând, în realitate, la o reevaluare a fondului cauzei, demers inadmisibil în recurs față de prevederile art. 483 alin. (3), rap. la art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Așa fiind, criticile, în ansamblul lor, nu pot face obiectul analizei în calea extraordinară de atac a recursului, care, potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ., urmărește să supună examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile și nu reexaminarea cauzei în fond.

Sancțiunea nulității recursului intervine nu numai atunci când motivele de recurs lipsesc, ci și în cazul motivării necorespunzătoare.

O astfel de sancțiune intervine și în cauza de față, de vreme ce analiza memoriului de recurs impune concluzia că recurenta-pârâtă nu a formulat nicio critică aptă să poată fi încadrată în ipotezele prevăzute de art. 488 C. proc. civ., iar cazul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. a fost invocat doar formal.

Prin urmare, constatând că recursul nu răspunde exigențelor impuse de dispozițiile art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., împrejurare care atrage incidența prevederilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va anula recursul.

Totodată, reținând culpa procesuală a recurentei, în temeiul art. 453 alin. (1) C. proc. civ., o va obliga la plata către intimată a sumei de 146,18 euro, în echivalent în RON la cursul B.N.R. de la data plății, cu titlu de cheltuieli de judecată, conform dovezilor aflate la dosarul cauzei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta-pârâtă S.C. B. S.R.L. împotriva deciziei nr. 125/01.03.2022, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă.

Obligă recurenta-pârâtă la plata către intimata-reclamantă a sumei de 146,18 euro, în echivalent în RON la cursul B.N.R. de la data plății, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 23 noiembrie 2022.