ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 805/2022

Ședința publică din data de 6 aprilie 2022

Asupra recursului de față, reține următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava la 12.12.2017, reclamanta S.C. A. S.R.L. a chemat-o în judecată pe pârâta S.C. B. S.A., solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să oblige pârâta să-i plătească suma de 294.296 RON, cu titlu de despăgubiri, precum și dobânda legală de la data introducerii acțiunii și până la data plății efective a debitului principal, cu cheltuieli de judecată.

Prin încheierea din 20.04.2018, Tribunalul Suceava, secția a II-a civilă a suspendat judecata cauzei, în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., până la soluționarea definitivă a dosarului nr. x/2015 aflat pe rolul Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava.

Împotriva acestei încheieri, reclamanta a declarat recurs.

Prin decizia nr. 169/14.09.2018, Curtea de Apel Suceava, secția a II-a civilă a admis recursul, a casat încheierea recurată și a trimis cauza primei instanțe pentru continuarea judecății.

Prin sentința nr. 19/12.02.2020, Tribunalul Suceava, secția a II-a civilă a admis acțiunea și a obligat-o pe pârâtă să achite reclamantei suma de 294.296 RON, cu titlu de despăgubiri, cu dobândă legală calculată de la data introducerii acțiunii și până la data plății efective a debitului principal, precum și suma de 7.407 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe, pârâta a declarat apel, care a fost respins ca nefondat, prin decizia nr. 333/19.11.2020 pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția a II-a civilă.

Împotriva acestei decizii, pârâta a declarat recurs, solicitând casarea ei și trimiterea cauzei, spre o nouă judecată, aceleiași curți de apel.

În motivarea recursului, recurenta-pârâtă a susținut că instanța de apel a încălcat dreptul la un proces echitabil, reglementat de art. 21 alin. (3) din Constituție, întrucât a ignorat în totalitate concluziile expertizei tehnice de specialitate efectuată asupra cauzelor evenimentului din 15.12.2014, în dosarul penal nr. x/2015 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava, precum și ordonanța de clasare din 29.10.2018 dată în aceeași cauză penală.

Astfel, a afirmat că circuitul electric al unui calorifer de la standul nr. 10 ce aparținea unui chiriaș constituie cauza incendiului produs la 15.12.2014, o atare împrejurare fiind una fortuită, care, ca atare, nu-i poate fi imputată.

Recurenta-pârâtă a mai susținut că instanța de apel a pronunțat o decizie nelegală și contradictorie, deoarece în considerente s-a referit la o răspundere civilă, pe de o parte, dar și la o răspundere "contractuală inexistentă", pe de altă parte, ignorând situația de fapt, în raport cu probatoriul administrat în cauză, din care reiese lipsa culpei sale în producerea evenimentului.

În continuare, a redat conținutul art. 476 C. proc. civ. și a arătat că instanța de apel avea obligația de a cerceta criticile invocate, atât cele de netemeinicie, cât și de nelegalitate.

A mai apreciat că în cauză sunt incidente prevederile art. 1.351 C. civ., referitoare la cauzele exoneratoare de răspundere și efectele acestora în situația cazului fortuit, sens în care a reiterat că incendiul din 15.12.2014 se încadrează într-o astfel de categorie, întrucât nu s-a demonstrat că ar avea vreo culpă.

Totodată, potrivit recurentei-pârâte, nelegalitatea hotărârii recurate rezidă în faptul că în cauză ar fi incidente dispozițiile art. 1.789 C. civ., instanța de apel reținând în mod generic că nu și-ar fi respectat obligațiile legale și contractuale, fără însă a le identifica.

Sub acest aspect, a prezentat definiția răspunderii civile contractuale și condițiile necesare pentru angajarea ei, susținând că pentru a fi într-o astfel de ipoteză instanța de apel trebuia să analizeze existența faptei ilicite, a prejudiciului, vinovăția și raportul de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciu, condiții care trebuie dovedite potrivit art. 249 C. proc. civ. or, în opinia recurentei-pârâte, nu există nicio faptă ilicită pe care s-o fi săvârșit, care să fi cauzat incendiul din 15.12.2014.

Recurenta a mai susținut că în mod eronat a reținut instanța de apel că în cauză s-au efectuat expertize tehnice de specialitate.

A subliniat că expertul tehnic C. a realizat expertiza prin prezență la locul incidentului, iar în cauză instanța de apel în mod nelegal a selectat doar anumite aspecte din expertiza tehnică în domeniul electroenergetic efectuată de expertul inginer D..

A mai invocat imposibilitatea reținerii împrejurării că în același imobil au mai avut loc alte două incendii, în anii 2002 și 2004, fără a se evidenția că proprietarul, S.C. B. S.A., nu a avut nicio culpă, ci chiriașii săi, așa cum este și în situația de față.

În continuare, a arătat că instanța de apel a pronunțat o decizie nelegală și prin prisma faptului că a făcut referire la un raport de expertiză tehnică extrajudiciară în pirogenie și incendii întocmit de S.C. MĂSURI ELECTRICE S.R.L., prin expert E., ce reprezintă o expertiză efectuată unilateral, subiectiv și părtinitor în favoarea asigurătorului. Totodată, a susținut că simplul fapt al depunerii unei astfel de expertize într-un dosar nu o transformă într-o probă dacă nu a fost încuviințată de instanță.

Recurenta-pârâtă a mai criticat decizia atacată și din perspectiva încălcării normelor de drept material, arătând că instanța de apel și-a fundamentat hotărârea, adăugând la contractul dintre părți, atunci când a reținut existența unei obligații de asigurare a securității clădirii, neprevăzută în contract, completat de faptul că nu rezultă încălcarea dispozițiilor art. 1.786 lit. b) și c) și art. 1.789 C. civ.

Or, a susținut că probele administrate nu au relevat lipsa menținerii bunului închiriat în stare corespunzătoare de folosință sau neasigurarea folosinței utile și liniștite a bunului ori încălcarea art. 1.789 C. civ.

O altă critică se referă la cuantumul prejudiciului, autoarea recursului arătând că acesta este incert și nedovedit, în condițiile în care, potrivit art. 249 C. proc. civ., prejudiciul trebuia să fie dovedit, iar la termenul din 01.11.2019 partea adversă nu a formulat obiecțiuni la expertiza contabilă, după cum în mod greșit a reținut instanța de apel.

Astfel, potrivit recurentei, hotărârea atacată este fundamentată pe premise absolut eronate, deoarece contravaloarea stocurilor este de 137.875 RON, iar intimata avea obligația de a dovedi valoarea bunurilor aflate în spațiul închiriat, respectiv marfa existentă la 15.12.2014.

Recurenta a mai invocat nelegalitatea deciziei atacate și din perspectiva dispozițiilor art. 476 C. proc. civ., deoarece în mod nelegal instanța de apel a reținut că nu este de competența sa să se pronunțe asupra T.V.A.-ului și asupra adaosului comercial aferent presupusului prejudiciu de 294.296 RON, în opinia sa un asemenea raționament având conotații de evaziune fiscală.

A mai arătat că instanța de apel a încălcat prevederile art. 22 alin. (2) C. proc. civ., referitoare la rolul activ al instanței, deoarece nu a analizat în mod efectiv argumentele sale și probele, nu a procedat la înlăturarea lor motivată și nici nu a prezentat, în concret, motivele de fapt și de drept care i-au format convingerea, astfel că a apreciat că decizia a fost dată cu nesocotirea art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

În drept, a invocat motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

Intimata-reclamantă nu a formulat întâmpinare.

În temeiul art. 493 C. proc. civ., Înalta Curte a dispus întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului; acesta a fost depus la dosar și, în urma analizării lui de către completul de filtru, a fost comunicat părților, care au fost înștiințate asupra faptului că pot depune puncte de vedere la raport în termen de 10 zile de la comunicare; numai recurenta-pârâtă a depus un punct de vedere la raport.

Prin încheierea din 24.11.2021, recursul a fost admis în principiu, fiind stabilit termen pentru soluționarea recursului în ședință publică.

Astăzi, în ședință publică, Înalta Curte a invocat din oficiu excepția nulității recursului, asupra căreia, în temeiul art. 248 alin. (1) raportat la art. 494 C. proc. civ., reține următoarele:

Cu titlu prealabil, se impune sublinierea că admiterea în principiu a recursului în temeiul art. 493 alin. (7) C. proc. civ. nu presupune în toate cazurile soluționarea lui pe fond, deoarece dispozițiile art. 493 alin. (5) și (6) C. proc. civ. pretind unanimitatea voturilor membrilor completului de filtru pentru judecarea recursului.

Per a contrario, în lipsa unanimității voturilor membrilor completului de filtru asupra soluției, recursul va fi admis în principiu și soluționat în ședință în publică, conform art. 493 alin. (7) C. proc. civ.

Ca atare, admiterea în principiu a recursului nu împiedică invocarea în ședință publică a excepției nulității recursului.

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., "cererea de recurs va cuprinde următoarele mențiuni: motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat", iar conform art. 486 alin. (3) teza I C. proc. civ., "mențiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) și c)-e), precum și cerințele menționate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancțiunea nulității".

De asemenea, potrivit art. 489 alin. (2) C. proc. civ., "aceeași sancțiune (a nulității, s.n.) intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488".

Din analiza coroborată a dispozițiilor legale anterior evocate rezultă că cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază și dezvoltarea acestora, astfel încât să poată fi încadrate în motivele de casare prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., iar neîncadrarea criticilor în motivele de casare limitativ prevăzute de lege este sancționată cu nulitatea.

Soluția la care s-a oprit legiuitorul se explică prin aceea că recursul este o cale extraordinară de atac în cadrul căreia se analizează numai conformitatea hotărârii atacate cu normele de drept aplicabile, potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

Așadar, în recurs nu pot fi examinate critici care vizează aspecte de netemeinicie, întrucât aprecierea și evaluarea probelor administrate în cauză intră în atribuția exclusivă a instanțelor devolutive.

Prin raportare la aceste considerații, Înalta Curte reține că autoarea căii de atac încearcă să demonstreze în recurs, pentru a fi exonerată de răspundere, că incendiul care a cauzat prejudiciul se circumscrie unui caz fortuit.

Or, cauza incendiului și circumstanțele în care acesta s-a produs au fost stabilite instanțele devolutive în urma evaluării probelor administrate în cauză.

Ca atare, susținerile referitoare la pretinsa încălcare a dispozițiilor art. 1.351 și art. 1.789 C. civ. nu constituie veritabile critici de nelegalitate, deoarece vizează în realitate aspecte factuale ale cauzei.

De asemenea, susținerile referitoare la încălcarea dispozițiilor art. 22 alin. (2), art. 425 alin. (1) lit. b) și art. 476 C. proc. civ., ca urmare a neanalizării de către instanța de apel a criticilor din cererea de apel, sunt strict formale, întrucât recurenta-pârâtă nu a indicat în concret criticile de netemeinicie și nelegalitate neanalizate în apel și care erau apte a influența soluția pronunțată.

Criticile privitoare la nedovedirea prejudiciului, vinovăției și a raportului de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciu vizează, de asemenea, aspecte factuale ale cauzei, care nu pot fi reevaluate în calea de atac a recursului.

În acest context, instanța supremă reține că încălcarea normelor de drept material și procesual au fost invocate în mod formal de către autoarea recursului.

De altfel, și celelalte critici din cererea de recurs, care cuprind ample referiri la probele administrate în cauză și la situația de fapt stabilită în baza acestora, vizează tot temeinicia deciziei recurate.

Prin urmare, argumentele anterior expuse impun concluzia că prin cererea de recurs nu au fost dezvoltate critici de nelegalitate care să poată fi încadrate în motivele de casare limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Nefiind identificate nici motive de ordine publică care ar putea fi invocate din oficiu, conform art. 489 alin. (3) C. proc. civ., devine incidentă sancțiunea nulității recursului prevăzută de alin. (2) al aceluiași articol.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 496 alin. (1) teza a III-a C. proc. civ., Înalta Curte va anula recursul și, în baza art. 453 alin. (1) raportat la art. 494 C. proc. civ., va obliga recurenta-pârâtă la plata către intimata-reclamantă a cheltuielilor de judecată în cuantum de 4.000 RON, constând în onorariul de avocat, conform dovezii aflate la dosarul de recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta-pârâtă S.C. B. S.A. împotriva deciziei nr. 333/19.11.2020, pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția a II-a civilă.

Obligă pe recurenta-pârâtă la plata către intimata-reclamantă S.C. A. S.R.L. a cheltuielilor de judecată în cuantum de 4.000 RON.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 6 aprilie 2022.