ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1430/2022

Ședința publică din data de 9 iunie 2022

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava, secția a II-a civilă la 10 martie 2020 sub nr. x/2020, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.R.L. a solicitat obligarea pârâtei la restituirea sumei de 341.661,15 RON încasate fără temei, actualizată și indexată și a cheltuielilor de judecată.

Prin sentința nr. 80 din 20 aprilie 2021 pronunțată de Tribunalul Suceava, secția a II-a civilă au fost respinse ca nefondate excepțiile inadmisibilității acțiunii și lipsei calității procesuale pasive a pârâtei, invocate de pârâta S.C. B..

A fost admisă acțiunea formulată de reclamanta A. și a fost obligată pârâta S.C. B. să restituie reclamantei suma de 341.661,15 RON, actualizată și indexată, precum și la sumei de 7.022 RON cu titlu de cheltuieli de judecată (taxă judiciară de timbru).

Pârâta S.C. B. S.R.L. a declarat apel.

Prin decizia civilă nr. 374 din 29 decembrie 2021 pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția a II-a civilă a fost admis apelul declarat de pârâta S.C. B. S.R.L. împotriva sentinței nr. 80 din 20 aprilie 2021 pronunțată de Tribunalul Suceava, secția a II-a civilă în dosar nr. x/2020, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că:

Respinge cererea ca nefondată.

Păstrează celelalte dispoziții ale sentinței atacate.

Obligă intimata reclamantă la plata către apelanta pârâtă a sumei de 3533 RON reprezentând cheltuieli de judecată din apel.

Împotriva acestei decizii, în termen legal, reclamantă A. a declarat recurs, solicitând admiterea recursului, schimbarea în parte a deciziei atacate, iar pe fond admiterea cererii astfel cum a fost formulată, în sensul menținerii hotărârii instanței de fond.

În argumentarea memoriului de recurs, recurenta susține că prin admiterea apelului pârâtei, instanța de apel a reținut în mod greșit că "plata efectuată de C., a fost realizată prin intermediul societății reclamante", "sumele au fost virate în numele societății reclamante de către D., asociat și director în cadrul acestei societăți.

În acest context, trebuie reținut faptul că plata nu a fost efectuată în numele sau pentru A., în contextul în care plata trebuia efectuată conform convenției de către C./pentru C./în numele lui C., persoana fizica a domnului Solovastru fiind cel/cea care se obligase la plata sumei de bani și nicidecum societatea comerciala-persoană juridică, întrucât între cele două societăți comerciale nu au existat și nu există raporturi juridice civile, comerciale sau de orice altă natură, societatea reclamantă neavând vreo obligație față de S.C. B. S.R.L..

Prin urmare, având în vedere distincția dintre cele două persoane, persoana fizică C. și persoana juridică A., distincția dintre cele două patrimonii, scopul în virtutea căruia sunt înființate societățile comerciale, interdicția persoanelor juridice de a face liberalități sau regimul strict în care acestea se pot face si modalitățile în care persoanele fizice asociate pot "scoate" bani din patrimoniul societății, mai exact distribuirea dividendelor, este absolut evident că o societate comercială nu poate efectua plăti pentru/în numele unei persoane fizice, fie ea și asociat, singurele plăti pe care societățile comerciale le pot face către asociați fiind restituirea împrumuturilor și repartizarea dividendelor.

De asemenea, trebuie reținut că între cele trei persoane, respectiv soții Solovastru și dl. E. a existat o corespondență pe tema efectuării plății de către doamna Solovastru pentru dl. Solovastru, nu înseamnă că părțile, în speța doamna Solovastru nu a fost în eroare cu privire la faptul că soțul său era debitorul datoriei, cel ținut să efectueze plata și că aceasta ar fi trebuit făcută din contul acestuia sau din contul comun al soților sau chiar din contul ei și nicidecum din contul societarii comerciale, aceasta din urma nefiind ținută de nici o obligație.

Astfel, rezultă fără putință de tăgadă faptul că plata prestației la care nu era obligată A. a fost făcută din eroare și nici un moment nu a existat intenția ca societatea să plătească pentru altul, acest fapt fiind prohibit de legislația în materia societăților comerciale.

Pentru aceste considerente, recurenta apreciază că este îndreptățită să solicite admiterea recursului astfel cum a fost formulat în scris și depus la dosar.

Prin întâmpinarea depusă, la 26 aprilie 2022, intimata-pârâtă B. S.R.L. a invocat excepția nulității recursului, conform art. 489 alin. (1) si 2 C. proc. civ. solicitând anularea acestuia pentru nedezvoltarea criticilor prevăzute expres și limitativ de art. 488 C. proc. civ.

La termenul din 9 iunie 2022, în temeiul dispozițiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora, instanța se va pronunța cu prioritate asupra excepțiilor de fond sau de procedură, care fac de prisos în tot sau în parte cercetarea fondului pricinii, Înalta Curte a luat în examinare excepția nulității recursului și, analizând actele dosarului din perspectiva normelor legale incidente, urmează să anuleze calea extraordinară de atac, în considerarea următoarelor:

Potrivit dispozițiilor imperative ale art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ. cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.

In conformitate cu prevederile art. 489 alin. (2) C. proc. civ.. sancțiunea nulității intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 din același cod.

Astfel, din dispozițiile imperative ale art. 489 alin. (2) C. proc. civ., se reține că instanțele au obligația de a verifica dacă motivele invocate de recurentă se încadrează în cazurile de casare prevăzute de art. 488, iar dacă această cerința nu este îndeplinită, operează sancțiunea nulității recursului.

Așadar, pentru a se putea constata că recursul este motivat, autorul căii de atac trebuie să arate în ce constă nelegalitatea hotărârii pe care a atacat-o, iar dezvoltarea motivelor de nelegalitate presupune încadrarea lor într-unui dintre motivele limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Prin urmare, controlul judiciar nu se poate realiza decât dacă recurenta aduce critici de nelegalitate punctuale hotărârii atacate și arată în ce constau greșelile de judecată săvârșite de instanță, cu referire la motivele de nelegalitate expres prevăzute de art. 488 menționat mai sus.

Din analiza memoriului de recurs, se constată că motivele invocate prin memoriul de recurs - art. 483 C. proc. civ. - nu pot fi analizate din perspectiva dispozițiilor art. 488 C. proc. civ., conform cărora, casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru motive de nelegalitate, întrucât criticile vizează de fapt aspecte de netemeinicie privind situația de fapt și probatoriul administrat.

In acest context, se apreciază că, în motivarea cererii de recurs nu se precizează nici un text de lege care ar fi fost încălcat sau aplicat greșit de către instanța de apel, motivele dezvoltate în cererea de recurs nefiind în măsură să conducă la admiterea căii extraordinare de atac.

Toate argumentele recurentei-reclamante reprezintă o relatare a situației de fapt și a greșitei interpretări a acestei situații de către instanța de apel, pe baza probatoriilor administrate în cauză, astfel că, din analiza recursului declarat, se constată că recurenta critică soluția instanței de apel doar în ce privește temeinicia acesteia raportat la administrarea probatoriului administrat în cauză, solicitând, în esență, reaprecierea probelor de către instanța de recurs.

Dispozițiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ. stabilesc că în recurs nu pot fi invocate decât motive de nelegalitate a hotărârii atacate, astfel că criticile recurentei referitoare la interpretarea probatoriilor administrate nu pot face obiectul analizei în această fază procesuală, întrucât vizează temeinicia soluției pronunțate și nu nelegalitatea acesteia.

Astfel, simpla nemulțumire a părții cu privire la modul în care instanța a răspuns referitor la anumite aspecte de fapt în ciclul procesual precedent nu reprezintă un veritabil motiv de nelegalitate care să poată fi încadrat în prevederile art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Așadar, motivarea cererii de recurs se rezumă exclusiv la prezentarea situației de fapt, ce ar conduce la o apreciere a acesteia din perspectiva probatoriului administrat.

Astfel, în calea extraordinară de atac a recursului, trebuie subliniat că nu are loc o rejudecare a fondului cauzei, ceea ce constituie obiect al judecății fiind exclusiv legalitatea hotărârii pronunțate în apel.

În alți termeni, față de considerentele precedente se poate reține că accesul la justiție presupune respectarea cerințelor formale în legătură cu promovarea unei căi extraordinare de atac.

In consecință, se constată că recurenta-reclamantă nu indică în ce constă nelegalitatea hotărârii atacate din perspectiva dispozițiilor art. 488 C. proc. civ. și ce dispoziții legale au fost încălcate de către instanța de apel în raport cu soluția pronunțată.

Referitor la cererea intimatei-pârâte B. S.R.L. privind obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată, Înalta Curte reține următoarele:

Intimata-pârâtă B. S.R.L. a solicitat obligarea recurentei la plata sumei de 3.000 RON cu titlu de onorariu avocațial, dovedită prin înscrisurilor existente la paginile 34-35 din dosar.

Conform art. 452 C. proc. civ., "partea care pretinde cheltuieli de judecată trebuie să facă, în condițiile legii, dovada existenței și întinderii lor, cel mai târziu la data închiderii dezbaterilor asupra fondului cauzei".

Prin raportare la acest text de lege, aplicabil și în recurs, instanța supremă, constatând îndeplinite cerințele art. 452 și pe cele ale art. 453 alin. (1) C. proc. civ., va obliga recurenta să plătească intimatei-pârâte B. S.R.L. suma de 3.000 RON, constând în onorariu avocațial.

În considerarea celor ce preced, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., va anula recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva deciziei civile nr. 374 din 29 decembrie 2021 pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția a II-a civilă, pe care o va obliga la plata sumei de 3000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în favoarea intimatei-pârâte B. S.R.L..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva deciziei civile nr. 374 din 29 decembrie 2021 pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția a II-a civilă, în contradictoriu cu intimata-pârâtă B. S.R.L..

Obligă recurenta la plata sumei de 3000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată în favoarea intimatei-pârâte B. S.R.L..

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 iunie 2022.