ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2249/2022

Ședința publică din data de 2 noiembrie 2022

Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 18 decembrie 2020 pe rolul Tribunalului Timiș, reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta S.C. B. a solicitat instanței ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să dispună obligarea pârâtei S.C. B. la restituirea sumei totale de 42.000 EUR, precum și la plata dobânzii legale aferente acestei sume, cu motivarea că respectiva sumă reprezintă o plată nedatorată.

Prin sentința civilă nr. 294/NLP/PI din 18 mai 2021, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr. x/2020, s-a respins excepția prematurității cererii; s-a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta S.C. B.; s-a dispus obligarea pârâtei la restituirea către reclamant a sumei de 42.000 EUR precum și la plata dobânzii legale aferente acestei sume, calculată cu începere din data de 24.03.2020 și până la data restituirii integrale; totodată, s-a dispus obligarea pârâtei la plata parțială a cheltuielilor de judecată, constând în taxă judiciară de timbru în cuantum de 5.195,55 RON.

Împotriva acestei sentințe, a declarat apel S.C. B. .

Prin decizia civilă nr. 103/A din 22.02.2022 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara – secția a II-a Civilă a fost admis apelul declarat de pârâta S.C. B., în contradictoriu cu A.. A fost schimbată sentința apelată, în sensul că a fost respinsă acțiunea reclamantului A.. A fost înlăturată dispoziția de obligare a pârâtei S.C. B. la plata cheltuielilor de judecată.

Împotriva deciziei civile nr. 103/A din 22.02.2022 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara – secția a II-a Civilă, A. a declarat recurs.

Motivele invocate sunt, în esență, următoarele:

Potrivit recurentului-reclamant, în mod eronat instanța de apel a calificat raportul obligațional față de C. S.R.L. ca fiind un contract de împrumut liber consimțit, iar din cauza erorii sub calitatea persoanei față de care s-a efectuat împrumutul, ar fi incidente dispozițiile prevăzute de art. 1207 alin. (1) și alin. (2) pct. 3 C. civ., cu privire la anularea contractului de împrumut pentru viciul de consimțământ cauzat de eroarea asupra persoanei cocontractantului. Or, susține recurentul, instanța de apel nu a fost sesizată cu regimul juridic al anulabilității unui contract de împrumut pe temeiul invocat de către Curtea de apel. Mai mult, arată recurentul, instanța de apel a depășit calificarea dată de către acesta raportului juridic litigios, încălcându-se astfel principiul disponibilității părților, în condițiile în care niciuna dintre părți nu a invocat prevederile art. 1207 C. civ.

Totodată, recurentul-reclamant susține că decizia recurată este nelegală, cuprinzând numai motive străine de natura cauzei, fiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.. Astfel, recurentul-reclamant arată că prin cererea de chemare în judecată a relevat starea de fapt potrivit căreia în temeiul acordului asociaților din C. S.R.L. (A. și D.) s-a convenit asumarea obligației de creditare a Societății pentru a asigura acesteia sprijinul financiar cu suma de 42.000 euro. De asemnea, recurentul arată că natura juridică a creditării societății are în obiect un raport juridic societar între asociați și societatea însăși, iar în temeiul acestui raport s-a obligat să pună la dispoziția societății C. S.R.L. suma totală de 42.000 euro. Or, susține recurentul, instanța de apel în mod greșit a stabilit o altă natură a raportului de creditare a societății C. S.R.L., în sensul că ar fi intervenit un contract de împrumut între acesta și intimata-pârâtă B., care ar fi supus sancțiunii nulității relative pentru viciul de consimțământ referitor la eroarea relativă asupra persoanei cocontractantului.

Totodată, potrivit recurentului-reclamant, calificarea instanței de apel este eronată întrucât între acesta și intimata-pârâtă nu a fost încheiat un contract de împrumut, nefiind îndeplinite niciuna dintre condițiile de fond ale contractului de împrumut astfel cum sunt prevăzute de art. 1179 alin. (1) pct. 1 și 4 C. civ.. Așadar, în opinia recurentului-reclamant, calificarea dată de instanța de apel existenței unui asemenea contract este străină de natura pricinii. De asemenea, susține recurentul, nu sunt incidente distincțiile făcute de instanța de apel între natura juridică a acțiunii în restituirea plății nedatorate, pe care în mod greșit o consideră redusă la preexistența unei obligații de plată ce i-ar reveni acestuia în calitate de debitor și impunerea arbitrară a instituției nulității contractului de împrumut care ar fi intervenit în mod eronat între acesta și intimata-pârâtă.

Sub un alt aspect, recurentul-reclamant susține că hotărârea recurată a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material. Astfel, arată recurentul, temeiul de drept indicat de către acesta prin cererea de chemare în judecată este reprezentat de prevederile art. 1341 C. civ. privind plata nedatorată, acesta efectuând două plați în cuantum total de 42.000 euro din eroare în contul intimatei-pârâte B.. Prin urmare, sunt îndeplinite condițiile privind răspunderea civilă pentru plata nedatorată și în consecință sunt incidente dispozițiile legale privind obligația de restituire a prestațiilor, potrivit recurentului.

În opinia recurentului-reclamant, instanța de apel a confundat actul de încheiere a unui contract caracterizat prin manifestarea de voință a asociaților având scopul creditării societății, considerând în mod greșit că faptul plății constituie contract de împrumut și că astfel s-a produs eroarea asupra persoanei împrumutate. În continuare, autorul recursului susține că instanța de apel a încălcat prevederile art. 1344 C. civ., reținând în mod greșit că ar avea dreptul la restituirea plății nedatorate numai cel care în calitate de solvens face o plată lipsită de temei și în afara unei obligații corelative unei alte persoane față de care se află, după caz, într-un raport civil contractual sau de răspundere civilă delictuală. În acest mod, susține recurentul, instanța de apel îi atașează o intenție inexistentă, respectiv aceea de a încheia un contract de împrumut, deși ceea ce s-a invocat, susținut și probat în prezenta cauză, se referă la un fapt al plății îndreptat din eroare către o terță persoană. Prin urmare, autorul căii de atac apreciază excesivă reținerea în drept a instanței de apel potrivit căreia este obligat să recurgă la nulitatea unui contract de împrumut încheiat cu intimata-pârâta din eroare, în condițiile în care nu există un contract de împrumut încheiat cu aceasta.

În drept, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

Intimata-pârâtă a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Examinând decizia atacată, în limitele controlului de legalitate, în raport de criticile formulate și de dispozițiile legale incidente, Înalta Curte de Casație și Justiție reține următoarele:

Recurentul-reclamant susține, în esență, că instanța de apel a schimbat temeiul juridic al acțiunii, în condițiile în care acesta a invocat prin cererea de chemare în judecată prevederile art. 1341 C. civ. privind plata nedatorată, nesolicitând anularea unui contract de împrumut și neinvocând prevederile art. 1207 C. civ., temei reținut de către instanța de apel în considerente.

Cu titlu prealabil, Înalta Curte reține că aceste critici se încadrează în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., potrivit căruia se poate cere casarea hotărârii date cu încălcarea regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității.

Instanța supremă reține că temeiul juridic sau cauza reprezintă unul dintre cele trei elemente ale acțiunii civile, alături de părți și obiect. Temeiul juridic poate fi definit ca fiind fundamentul dreptului dedus judecății, respectiv situația de fapt calificată juridic. Acest element al acțiunii civile este guvernat de principiul disponibilității consacrat de art. 9 C. proc. civ., fiind configurat de reclamant prin cererea de chemare în judecată.

Pornind de la aceste considerații, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că instanța de apel, deși a reținut că în speță nu sunt îndeplinite condițiile de restituire a plății nedatorate, din considerentele deciziei recurate nu rezultă că au fost analizate apărările recurentului-reclamant formulate prin întâmpinarea depusă în fața instanței de apel în funcție de acest temei legal, precum și la probele administrate în cadrul litigiului, respectiv extrasele de cont depuse, interogatoriul recurentului și martorul audiat.

Instanța de prim control judiciar, admițând apelul intimatei-pârâte, a reținut că nu sunt îndeplinite condițiile de restituire a plății nedatorate, întrucât viramentele bancare în valoare de 42.000 euro nu au semnificația unor plăți efectuate de către recurentul-reclamant în considerarea unei datorii preexistente pe care acesta ar fi avut-o față de intimata-pârâtă, ci ele reflectă intenția reclamantului de a constitui un raport juridic de împrumut. Concret, instanța de apel a reținut că reclamantul nu a plătit crezând că stinge o datorie, de vreme ce nu avea o obligație față de intimata-pârâtă, ci prin remiterea acestor sume de bani între părți s-a constituit un contract real de împrumut, prevăzut de art. 2158 C. civ., afectat de o eroare asupra persoanei cocontractantului. Astfel, s-a constatat că, această pretinsă eroare, vizează unul dintre elementele de validitate ale contractului, respectiv consimțământul, iar restituirea plății efectuate din eroare în favoarea intimatei-pârâte nu poate fi obținută de recurentul-reclamant decât ca efect al anulării acestui contract de împrumut, potrivit art. 1207 alin. (1) și alin. (2) pct. 3 C. civ.

Înalta Curte nu neagă principiul rolului activ al judecătorului, respectiv dreptul acestuia de a stabili calificarea juridică a actelor și faptelor deduse judecății, chiar dacă părțile le-au dat o altă denumire. Cu toate acestea, se constată întemeiate susținerile formulate prin cererea de recurs, potrivit cărora instanța de apel nu a fost sesizată cu regimul juridic al anulabilității unui contract de împrumut în condițiile în care niciuna dintre părți nu a invocat prevederile art. 1207 C. civ., Curtea de apel depășind calificarea dată de către reclamant raportului juridic litigios, cu încălcarea principiului disponibilității.

Sub acest aspect, instanța supremă reține că temeiul juridic al acțiunii se stabilește în baza motivelor de fapt și de drept invocate de reclamant în fața primei instanțe, iar judecătorul nu poate schimba cauza acțiunii.

A accepta soluția contrară ar echivala cu recunoașterea dreptului de a schimba în apel temeiul juridic al acțiunii. Or, conform art. 478 alin. (3) C. proc. civ., "în apel nu se poate schimba calitatea părților, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată și nici nu se pot formula pretenții noi."

Prin urmare, Înalta Curte constată că instanța de apel a stabilit temeiul juridic al acțiunii cu încălcarea regulilor de procedură prevăzute de art. 9 și art. 478 alin. (3) C. proc. civ., fiind astfel incident motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 din același cod.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 496 alin. (1) teza I și al art. 497 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție va admite recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei civile nr. 103/A din 22 februarie 2022, pronunțate de Curtea de Apel Timișoara – secția a II-a Civilă, va casa decizia recurată și va trimite cauza spre o nouă judecată aceleiași instanțe.

Față de efectele casării deciziei atacate în temeiul pct. 5 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ., instanța supremă nu va mai analiza celelalte critici exprimate prin cererea de recurs, subsumate pct. 6 și 8 al art. 488 alin. (1) din același cod.

În rejudecare, instanța de apel, cu respectarea tuturor garanțiilor procesuale și în limitele efectului devolutiv al apelului, va lămuri temeiul juridic al acțiunii prin raportare la apărările recurentului-reclamant și la motivele de fapt și de drept invocate de acesta în fața primei instanțe și va pronunța o hotărâre prin care va răspunde acestor apărări într-o formă clară și precisă. Totodată, potrivit art. 501 alin. (3) C. proc. civ., după casare, instanța de fond va judeca din nou, în limitele casării și ținând seama de toate motivele invocate înaintea instanței a cărei hotărâre a fost casată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei civile nr. 103/A din 22 februarie 2022, pronunțate de Curtea de Apel Timișoara – secția a II-a Civilă.

Casează decizia recurată și trimite cauza spre o nouă judecată aceleași instanțe.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 2 noiembrie 2022.