ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 738/2025

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Timiș, secția I civilă, la 15 iulie 2019, reclamanții A. și B., în contradictoriu cu pârâții C. și D., au solicitat instanței să dispună obligarea pârâților la restituirea sumei de 163.800 de euro, încasați de aceștia în baza procurii speciale autentificate sub nr. x din 05 octombrie 2018 de către B.I.N. E. din Timișoara, și la plata dobânzii legale asupra sumelor datorate, de la încasarea acestora și până la recuperarea efectivă a întregii sume, cu cheltuieli de judecată.

Hotărârea pronunțată de Tribunalul Timiș, secția I civilă Prin sentința civilă nr. 230/PI/01 martie 2022, Tribunalul Timiș, secția I civilă a admis acțiunea formulată de reclamanți și a dispus obligarea pârâților la plata către aceștia a sumei de 163.800 euro; i-a obligat pe pârâți la plata dobânzii legale asupra sumei de bani datorate, de la 02 aprilie 2021 și până la data plății efective, cu cheltuieli de judecată în cuantum de 11.356 RON, reprezentând taxă judiciară de timbru.

Decizia pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în primul ciclu procesual Prin decizia civilă nr. 233 din 27 septembrie 2022, Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă a admis apelul declarat de apelanții pârâți, a schimbat hotărârea atacată, în sensul că a respins acțiunea formulată; a dispus obligarea intimaților reclamanți, în solidar, la plata sumei de 2.839 RON către fiecare dintre apelanții pârâți, cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.

Decizia pronunțată de ÎCCJ în primul ciclu procesual Prin decizia nr. 1322 din 21 septembrie 2023, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul declarat de reclamanții A. și B. împotriva deciziei civile nr. 233 din 27 septembrie 2022, a casat decizia atacată și a trimis cauza, spre rejudecare, aceleiași curți de apel.

Decizia pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în al doilea ciclu procesual Prin decizia civilă nr. 196 din 19 iulie 2024, Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă a admis apelul declarat de apelanții C. și D. împotriva sentinței civile nr. 230/01.03.2022 pronunțate de Tribunalul Timiș, în dosarul nr. x/2019, în contradictoriu cu intimații A. și B.. A schimbat în parte sentința apelată, iar în rejudecare: A admis în parte acțiunea formulată de reclamanții A. și B., respectiv numai în contradictoriu cu pârâtul C.. A respins acțiunea formulată de reclamanții A. și B. în contradictoriu cu pârâta D. ca nefondată. A respins ca nefondată cererea accesorie de obligare a pârâtei D. la plata cheltuielilor de judecată. A menținut în totalitate dispozițiile sentinței apelate în privința pârâtului C.. A obligat pe intimații-reclamanți la plata sumei de 2 839 RON către apelanta D. cu titlu de cheltuieli de judecată în apel, reprezentate de taxă judiciară de timbru. Cu cheltuieli de judecată pe cale separată în ceea ce privește onorariul de avocat din apel achitat de apelanta D.. A respins cererea apelantului C. de obligare a intimaților-reclamanți la plata cheltuielilor de judecată ca nefondată.

Calea de atac exercitată în cauză: Împotriva deciziei civile nr. 196 din 19 iulie 2024, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă pârâtul C. a formulat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6, 7 și 8 C. proc. civ. prin care a formulat următoarele critici: În motivarea memoriului, acesta a susținut că instanța de apel a ignorat elementele de rejudecare stabilite de Înalta Curte prin decizia de casare nr. 1322/2023, elaborând un raționament juridic care a încălcat autoritatea de lucru judecat, precum și elementele ce duc la încadrarea prezentului recurs în dispozițiile punctelor 6,7 și 8 din art. 488 alin. (1) C. proc. civ. Instanța de casare a stabilit în mod clar că rejudecarea se va face doar prin prisma mandatului acordat recurentului prin procura specială 865/05.10.2018, act autentic încheiat între mandatarii A. și B. și recurentul C., la biroul notarului F. din Timișoara. Acest act trebuia analizat, iar instanța de apel, în rejudecare a procedat la emiterea unei hotărâri cu încălcarea acestor dispoziții stabilite de Înalta Curte, în ciuda mențiunilor transmise de recurent, atât în pledoaria finală cât și în concluziile scrise depuse la dosarul cauzei. Având în vedere că procura specială nr. 865/05.10.2018 stabilește că recurentul poate vinde terenul la prețul convenit de părți, fără a indica un preț anume, instanța de apel trebuia să analizeze acest aspect în mecanismul de formare a prețului. Atât timp cât s-a stabilit că promisiunea de vânzare-cumpărare în baza căreia recurentul a achitat întreg prețul contractual de 40.000 euro, acesta nu mai poate fi luat în discuție, astfel cum a stabilit Înalta Curte în decizia de casare. Acest aspect are relevanță prin prisma faptului că instanța de rejudecare a analizat vânzarea imobilului ce a făcut obiectul procurii speciale, ca un act juridic de sine stătător fără nicio legătură cu promisiunea de vânzare-cumpărare prin care reclamanții au vândut acest imobil recurentului, fără a ține cont că deja acest preț a fost stabilit de părți în cuprinsul acelei promisiuni de vânzare-cumpărare. Al doilea element neanalizat de instanța de rejudecare este mențiunea din procură cu privire la încasarea prețului în contul mamei recurentului, practic un terț față de contractul părților, care nu a semnat nici unul dintre documentele contractuale. Dacă ar fi luată în considerare teza indicată de intimați, cum că procura specială nu poate fi luată în considerare raportat la promisiunea de vânzare-cumpărare, atunci inevitabil se naște întrebarea, cum ar fi putut aceasta să producă efectele dorite de intimați. De asemenea, instanța de apel nu a analizat intervalul temporar între încheierea procurii speciale și a contractului de vânzare autentic și nici de ce intimații au acordat mandat recurentului și nu au ales să vândă ei în nume personal acel imobil. Recurentul învederează că toate aceste aspecte au fost indicate în rejudecarea apelului, însă instanța de apel nu le-a analizat, deși hotărârea de casare a indicat în mod clar că trebuie analizată operațiunea juridică prin prisma elementelor juridice din procura specială. Deoarece instanța de rejudecare nu a analizat aceste două aspecte juridice, esențiale pentru nașterea contractului de vânzare cumpărare a terenului, contract semnat de recurent în baza procurii speciale și care duc inevitabil spre concluzia că recurentul a acționat la vânzare ca un veritabil proprietar și nu ca mandatar al intimaților, apreciază incidente dispozițiile prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6, 7 și 8 C. proc. civ. și pe cale de consecință, solicită admiterea recursului și casarea deciziei recurate.

Apărările formulate în cauză: La data de 13.11.2024, intimații-reclamanți A. și B. au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea recursului ca nefondat, solicitând totodată obligarea recurentului-pârât la plata cheltuielilor de judecată. În cuprinsul acesteia, intimații au arătat că instanța de casare a stabilit în mod clar că rejudecarea pricinii se va face doar din prisma mandatului acordat acestuia, respectiv procura specială nr. 865/05.10.2018, urmată de actul autentic de vânzare-cumpărare încheiat între aceștia în calitate de mandanți, însă nu în sensul pe care dorește să-l impună recurentul, urmărind astfel să inducă în eroare instanța, ci strict în sensul că orice discuție cu privire la această promisiune excedează cadrului procesual. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție: Analizând cu prioritate, potrivit art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepția netimbrării căii de atac, luată spre examinare din oficiu, Înalta Curte constată următoarele: Potrivit art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, acțiunile și cererile introduse la instanțele judecătorești, precum și cererile adresate Ministerului Justiției și Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție sunt supuse taxelor judiciare de timbru prevăzute în respectiva ordonanță de urgență. De asemenea, potrivit art. 24 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013, recursul împotriva hotărârilor judecătorești se taxează cu 100 RON dacă se invocă unul sau mai multe dintre motivele prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 1-7 din C. proc. civ., iar potrivit alin. (2) al aceluiași articol, în cazul în care se invocă încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, pentru cereri și acțiuni evaluabile în bani, recursul se taxează cu 50% din taxa datorată la suma contestată, dar nu mai puțin de 100 RON; în aceeași ipoteză, pentru cererile neevaluabile în bani, cererea de recurs se taxează cu 100 RON. Totodată, art. 486 alin. (2) C. proc. civ. prevede că la cererea de recurs se va atașa dovada achitării taxei de timbru, conform legii, iar alin. (3) al aceluiași text de lege statuează că neîndeplinirea acestei cerințe este sancționată cu nulitatea acestei căi de atac. În cauză, prin rezoluția din data de 10 octombrie 2024 s-a stabilit că recurentul datorează, conform dispozițiilor art. 24 alin. (1) și (2) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, o taxă judiciară de timbru în cuantum de 5778 RON, cu privire la recursul declarat în cauză, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6, 7 și 8 C. proc. civ. Această obligație procesuală a fost comunicată recurentului în data de 15 octombrie 2024, la domiciliul procesual ales al reprezentantului său convențional indicat de acesta prin motivele de recurs. Totodată, prin aceeași adresă s-a pus în vedere recurentului posibilitatea de a formula cerere de reexaminare împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru precum și cerere de acordare a facilităților la plata taxei judiciare de timbru, în condițiile dispozițiilor O.U.G nr. 80/2013. Obligația de achitare a taxei judiciare de timbru în cuantumul indicat a fost reiterată o dată cu citația privind termenul de judecată din data de 25 martie 2025, comunicată recurentului la data de 24 februarie 2025, astfel cum rezultă din citativul aflat la fila x și a dovezilor de înmânare aflate la dosar. Cu toate acestea, recurentul nu a făcut dovada achitării taxei judiciare de timbru și nici nu a formulat cerere de ajutor public judiciar ori cerere de reexaminare împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru. Întrucât în cauză nu s-a făcut dovada achitării taxei judiciare de timbru, în cuantumul stabilit de către instanță, în temeiul prevederilor art. 24 alin. (1) și alin. (2) teza I din O.U.G. nr. 80/2013, coroborate cu art. 486 alin. (2) și (3) C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul nu este legal timbrat, astfel încât se impune sancțiunea anulării acestuia. Pentru aceste considerente, Înalta Curte va admite excepția nulității recursului pentru netimbrare, invocată din oficiu, și va anula, ca netimbrat, recursul declarat împotriva deciziei civile nr. 196 din 19 iulie 2024, pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă, împrejurare față de care nu se mai impune analiza celorlalte aspecte invocate în cauză. Cât privește solicitarea intimaților-reclamanți A. și B., de obligare a recurentului-pârât la plata cheltuielilor de judecată, se constată că, deși au formulat respectiva cerere în cuprinsul întâmpinării, cuantumul acestora nu a fost precizat, iar la dosarul cauzei nu se regăsește vreo dovadă în acest sens, astfel încât cererea va fi respinsă, nefiind îndeplinite cerințele prevederilor art. 452 C. proc. civ., potrivit cărora partea care pretinde cheltuieli de judecată trebuie să facă, în condițiile legii, dovada existenței și întinderii lor cel mai târziu la data închiderii dezbaterilor asupra fondului cauzei.