ÎCCJ, decizie (scj.ro #213668)

Contract de mandat. Obligațiile mandatarului. Neîndeplinirea obligației de a remite mandantului suma încasată cu titlu de preț al vânzării perfectate în puterea mandatului

Cuprins pe materii: Drept civil. Obligații. Contracte

Index alfabetic: mandat

obligațiile mandatarului

contract de vânzare-cumpărare

terț

C.civ., art. 2019

Obligația mandatarului de predare a sumei de bani primite în puterea mandatului, ca urmare a înstrăinării terenului proprietatea mandantului, nu poate fi considerată ca îndeplinită, de vreme ce aceasta a fost încasată în contul unui terț, fără ca, ulterior, să fie remisă mandantului.

Chiar dacă în contractul perfectat între părți era prevăzută o astfel de alternativă, sumele de bani aflate în contului terțului nu puteau fi folosite și nu se aflau la dispoziția mandantului, astfel încât nu se poate considera că obligația mandatarului de a da socoteală, prevăzută de dispozițiile art. 2019 alin. (1) C.civ., a fost executată.

Prin urmare, indiferent de existența acestei clauze, vizând contul în care putea fi încasată suma de bani obținută de mandatar, în baza mandatului, cu titlu de preț al contractului de vânzare perfectat în puterea aceluiași act juridic, suma de bani respectivă trebuia înmânată mandantului, vânzător prin reprezentare de către mandatar, singurul titular al contravalorii bunului vândut.

Astfel fiind, în mod greșit, a considerat instanța de apel că pârâtul, în calitate de mandatar, a îndeplinit mandatul prin încasarea prețului în contul terțului, după cum permitea și contractul încheiat între părți, cu consecința stingerii obligației de a da socoteală, prevăzute în art. 2019 alin. (1) C.civ.

I.C.C.J., Secția I civilă, decizia nr. 1322 din 21 septembrie 2023

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Timiș – Secția I civilă, la 15.07.2019, reclamanții A. și B., în contradictoriu cu pârâții C. și D., au solicitat instanței să dispună obligarea pârâților la restituirea sumei de 163.800 de euro, încasați de aceștia în baza procurii speciale autentificate sub nr. 865 din 05.10.2018 de către B.I.N. X, și la plata dobânzii legale asupra sumelor datorate, de la încasarea acestora și până la recuperarea efectivă a întregii sume, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 230/PI din 1.03.2022, Tribunalul Timiș – Secția I civilă a admis acțiunea formulată de reclamanți și a dispus obligarea pârâților la plata către aceștia a sumei de 163.800 euro; i-a obligat pe pârâți la plata dobânzii legale asupra sumei de bani datorate, de la 02 aprilie 2021 și până la data plății efective, cu cheltuieli de judecată în cuantum de 11.356 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel pârâții D. și C.

Prin decizia civilă nr. 233 din 27.09.2022, Curtea de Apel Timișoara – Secția I civilă a admis apelul declarat de apelanții pârâți, a schimbat hotărârea atacată, în sensul că a respins acțiunea formulată; a dispus obligarea intimaților reclamanți, în solidar, la plata sumei de 2.839 lei către fiecare dintre apelanții pârâți, cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.

Împotriva deciziei civile nr. 233/2022 a Curții de Apel Timișoara – Secția I civilă au declarat recurs reclamanții, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. 1 pct. 5 și 8 C.proc.civ., criticând-o pentru următoarele motive:

4.1. În susținerea motivului de casare reglementat de art. 488 alin. 1 pct. 8 C.proc.civ., recurenții reclamanți au arătat că, în mod greșit, a reținut instanța de apel faptul că apelantul pârât, în calitate de mandatar al recurenților, și-a dus la îndeplinire mandatul, prin depunerea prețului vânzării în contul mamei sale, și că, astfel, obligația de a da socoteală a fost îndeplinită. Susțin recurenții că, din procura acordată mandatarului, rezultă că varianta de a depune banii în contul mamei sale era specificată ca o alternativă la contul recurenților vânzători, pentru ca, ulterior, să returneze aceste sume de bani către reclamanți, pârâtul având contul poprit de către alți creditori.

Indiferent de contul utilizat pentru depunerea banilor, pârâtul avea obligația de a le restitui reclamanților sumele de bani și de a le da socoteală, întrucât a vândut în numele și pentru aceste părți, conform art. 2019 C.civ.

Descărcarea de mandat se face către mandanți și nu către terțe persoane, cum, în mod eronat, a apreciat instanța de apel. Mai mult, acesta era obligat să le conserve, câtă vreme le deținea, prin orice metodă și oriunde se aflau ele, ca, ulterior, să le remită mandanților.

4.2.

În dezvoltarea cazului de casare reglementat de art. 488 alin. 1 pct. 5 C.proc.civ., recurenții afirmă că instanța a recalificat temeiul juridic al acțiunii, apreciind, în mod greșit, că nu sunt incidente dispozițiile legale privind mandatul, ci, eventual, cele privind acțiunea în pretenții.

Era necesar ca instanța să pună în discuția părților recalificarea temeiului juridic al acțiunii, în temeiul principiului rolului activ al judecătorului și cel al aflării adevărului, anterior închiderii dezbaterilor și nu ulterior acestui moment, fiind, astfel, încălcat principiul contradictorialității, al dreptului la apărare și al dreptului la un proces echitabil.

În virtutea rolului activ, astfel cum rezultă din dispozițiile art. 22 C.proc.civ., judecătorul are dreptul și obligația de a da sau restabili calificarea juridică a actelor și faptelor deduse judecății, chiar dacă părțile le-au dat o altă denumire. Pentru a da o calificare corectă, judecătorul este obligat să pună în discuția părților calificarea juridică exactă, neputându-se deroga de la principiul disponibilității părților în procesul civil și nici de la cel al dreptului la apărare, astfel cum sunt acestea reglementate în dispozițiile art. 9 și 13 C.proc.civ.

Recurenții au solicitat admiterea căii de atac, casarea deciziei recurate și menținerea hotărârii primei instanțe, cu cheltuieli de judecată.

Intimații pârâți D. și C. au formulat întâmpinare, prin care au solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casației și Justiție

Analizând decizia civilă atacată în raport cu criticile formulate și cu dispozițiile art. 488 alin. 1 pct. 5 și 8 C.proc.civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat, pentru următoarele considerente:

4.1.

În mod greșit a considerat instanța de apel că apelantul pârât, în calitate de mandatar, a îndeplinit mandatul prin încasarea prețului în contul apelantei pârâte, după cum permitea și contractul perfectat între reclamanți și acesta, cu consecința stingerii obligației de a da socoteală, prevăzute în art. 2019 alin. 1 C.civ.

Potrivit textului de lege menționat, orice mandatar este ținut să dea socoteală despre gestiunea sa și să remită mandantului tot ceea ce a primit în temeiul împuternicirii sale, chiar dacă ceea ce a primit nu ar fi fost datorat mandantului.

În alți termeni, mandatarul este obligat să predea mandantului tot ce a primit de la terți în virtutea mandatului pe care l-a executat, predare care se impune chiar și în situația în care bunurile sau valorile primite de la acesta din urmă nu s-ar cuveni mandantului.

Or, în speță, obligația pârâtului de predare a sumei de bani primite în puterea mandatului, ca urmare a înstrăinării terenului proprietatea reclamanților mandanți, nu poate fi considerată ca îndeplinită, de vreme ce aceasta a fost încasată în contul unui terț, respectiv mama pârâtului, D., fără ca, ulterior, să fie remisă mandanților. Or, în ceea ce privește sumele de bani aflate în contului pârâtei D., acestea nu pot fi folosite și nu se află la dispoziția reclamanților, astfel încât nu se poate considera că obligația mandatarului de a da socoteală a fost executată, chiar dacă, în contract, este prevăzută și o asemenea alternativă. Indiferent de existența acestei clauze, vizând contul mamei pârâtului, în care putea fi încasată suma de bani obținută de acesta, în baza mandatului, cu titlu de preț al contractului de vânzare perfectat în puterea aceluiași act juridic, mai departe, suma de bani respectivă trebuia înmânată mandanților, vânzători prin reprezentare de către mandatar, singurii titulari ai contravalorii bunului vândut. Până la remiterea sumei de bani respective nu se poate considera că obligația de predare a fost executată, instanța de apel procedând la o interpretare greșită a dispozițiilor art. 2019 alin. 1 C.civ.

Pentru aceste considerente, în baza art. 496 și art. 497 cu referire la art. 488 alin. 1 pct. 8 C.proc.civ., Înalta Curte a admis recursul declarat de reclamanți, a casat decizia atacată și a trimis cauza, spre rejudecare, aceleiași instanțe de apel. Soluția de casare nu o vizează și pe apelanta pârâtă D., în condițiile în care, în apelul declarat de aceasta, instanța a considerat că nu poate fi chemată în judecată pentru obligația de a da socoteală în temeiul contractului de mandat, nefiind parte în actul juridic, considerente pentru care a admis calea de atac exercitată de pârâtă. Or, cum acest raționament nu a fost contestat în prezentul recurs, decizia de admitere a apelului exercitat de pârâta D. a intrat în puterea lucrului judecat.

4.2. Susținerile corespunzătoare acestui motiv de recurs, fundamentat pe art. 488 alin. 1 pct. 5 C.proc.civ., nu pot fi primite.

Contrar celor afirmate de recurenți, instanța de apel nu a procedat la o recalificare a temeiului juridic invocat prin cererea de chemare în judecată, din contract de mandat în acțiune în pretenții, fără să-l supună dezbaterii părților, ci, așa cum s-a arătat în precedent, soluționând cauza în limitele de învestire, a admis apelul, cu consecința schimbării sentinței și respingerii acțiunii, deoarece a considerat că obligația de a da socoteală a pârâtului C. a fost stinsă prin încasarea prețului în contul mamei sale, permisă prin clauza actului juridic.

Mai mult, instanța de apel a înlăturat acele apărări ale pârâților, în sensul că nu li se poate solicita remiterea sumei de 163.800 euro, întrucât au achitat prețul imobilului din antecontractul de vânzare cumpărare încheiat cu reclamanții, reținând că această convenție nu a fost validată prin hotărâre judecătorească și că pârâtul nu este proprietarul imobilului înstrăinat, neexistând acordul părților adverse pentru păstrarea sumei de bani in discuție.

Prin urmare, soluționând cauza în limitele de învestire, inclusiv sub aspectul cauzei juridice, nu se poate reține că instanța de apel ar fi nerespectat principiile rolului activ al judecătorului, contradictorialității, dreptul de dispoziție al părților, dreptul la apărare și dreptul la un proces echitabil, reglementate de art. 22, art. 14, art. 9, art. 13 și art. 6 C.proc.civ.

Pentru toate aceste considerente, în baza art. 496 și art. 497 cu referire la art. 488 alin. 1 pct. 8 C.proc.civ., Înalta Curte a admis recursul declarat de reclamanți, a casat decizia atacată și a trimis cauza, spre rejudecare, aceleiași instanțe de apel.

Solicitarea recurenților privind acordarea cheltuielilor de judecată avansate în recurs va fi avută în vedere de instanța de rejudecare, conform art. 453 C.proc.civ., la acest moment procesual fondul litigiului nefiind finalizat.