ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 138/2026

Ședința publică din data de 28 ianuarie 2026

Asupra contestației în anulare, reține următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Botoșani - secția a II-a Civilă la data de 20.11.2020 sub nr. x/2020, reclamanta S.C. A. S.R.L. a chemat în judecată pe pârâta S.C. B. S.A., solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să oblige pârâta să livreze cantitatea de 12.000 tone de porumb producția 2020, potrivit contactului de vânzare-cumpărare nr. x/29.06.2020, să-i plătească suma de 2.415.000 RON, reprezentând penalități contractuale calculate până la data cererii de chemare în judecată, precum și penalitățile calculate în continuare, până la executarea efectivă a obligației de livrare, cu cheltuieli de judecată.

Pârâta a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată și cerere reconvențională, solicitând adaptarea contractului sau încetarea acestuia, prin efectul impreviziunii.

Prin sentința civilă nr. 25/28.04.2022, Tribunalul Botoșani - secția a II-a Civilă a admis în parte atât cererea principală, cât și cererea reconvențională, a dispus adaptarea contractului de vânzare-cumpărare nr. x/29.06.2020, astfel cum a fost modificat prin actul adițional din 16.10.2020, în sensul că, pentru cantitatea rămasă de livrat, respectiv 7.082 tone porumb, prețul va fi de 721 RON/tonă, a obligat pârâta-reclamantă să livreze către reclamanta-pârâtă cantitatea menționată, conform criteriilor calitative stabilite prin contractul de vânzare-cumpărare, la prețul de 721 RON/tonă, să plătească reclamantei-pârâte penalități de întârziere în cuantum de 1% pe zi din valoarea contractului, începând cu data de 31.12.2020 și până la livrarea efectivă a diferenței de porumb, valoarea contractului urmând a fi raportată la suma de 575 RON/tonă, începând cu data de 31.12.2020 și până la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri și la suma de 721 RON/tonă, începând cu data rămânerii definitive a prezentei hotărâri și până la executarea efectivă și integrală a obligației de livrare; a respins restul pretențiilor din cererea principală și din cererea reconvențională, ca nefondate, a obligat pârâta-reclamantă să plătească reclamantei-pârâte suma de 3.844 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, a compensat restul până la concurența sumei de 23.931 RON și a obligat părțile să plătească expertului desemnat suma de 1.000 RON fiecare, reprezentând diferență onorariu.

Împotriva acestei sentințe, reclamanta S.C. A. S.R.L. și pârâta S.C. B. S.A. au declarat apel.

Prin decizia nr. 258/03.11.2022, Curtea de Apel Suceava, secția a II-a civilă a respins apelul reclamantei și a admis apelul pârâtei, a schimbat în parte sentința atacată, în sensul că a admis în parte cererea de chemare în judecată și a obligat pârâta să livreze reclamantei cantitatea de 7.081,473 tone porumb și să-i plătească penalități de întârziere de 1% pe zi, aferente cantității nepredate în termenul convenit, începând cu data de 31.12.2020 și până la executarea integrală a obligației, a respins cererea reconvențională și a obligat pârâta să-i plătească reclamantei suma de 57.919,24 RON, reprezentând cheltuieli de judecată din ambele faze procesuale, menținând celelalte dispoziții ale sentinței apelate, care nu erau contrare acestei decizii.

Împotriva acestei decizii și a încheierii din 20.10.2022 - prin care instanța de apel a amânat cauza pentru a permite apelantei să ia cunoștință de întâmpinare și să formuleze apărări - pârâta S.C. B. S.A. a declarat recurs.

Prin decizia civilă nr. 1279/18.05.2023, Înalta Curte de Casație și Justiție - secția a II-a Civilă a admis recursul, a casat decizia recurată și a trimis cauza spre o nouă judecată aceleiași instanțe, respingând recursul împotriva încheierii din 20.10.2022, ca nefondat.

În rejudecare, prin decizia nr. 163/29.11.2024, Curtea de Apel Suceava - secția a II-a Civilă a admis apelurile, a schimbat în tot sentința apelată, în sensul că a respins cererea de chemare în judecată și cererea reconvențională, ca nefondate, a obligat apelanta-reclamantă la plata către apelanta-pârâtă a sumei de 63.951,93 RON, reprezentând taxa judiciară de timbru.

Împotriva acestei decizii, reclamanta S.C. A. S.R.L. a declarat recurs principal, iar pârâta S.C. B. S.A. a promovat recurs incident vizând considerentele deciziei instanței de apel.

Prin decizia nr. 521/18.03.2025, Înalta Curte de Casație și Justiție - secția a II-a Civilă a respins excepția tardivității declarării recursului incident, a anulat, ca insuficient timbrat, recursul principal și a respins, ca rămas fără efect, recursul incident și, ca nefondată, cererea de acordare a cheltuielilor de judecată formulată de recurenta-pârâtă.

La data de 18.03.2025, S.C. A. S.R.L. a formulat o cerere prin care a solicitat repunerea cauzei pe rol și recuzarea unui judecător membru al completului de recurs, cererea fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție - secția a II-a Civilă sub nr. x/2020*/a1.

Prin încheierea din 25.03.2025, pronunțată în acest dosar, Înalta Curte de Casație și Justiție - secția a II-a Civilă a respins, ca tardivă, cererea de recuzare.

La 30.06.2025, a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție - secția a II-a Civilă contestația în anulare formulată de S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei nr. 521/18.03.2025 pronunțată în dosarul nr. x/2020 și a încheierii din data 25.03.2025 pronunțată în dosarul nr. x/2020 de Înalta Curte de Casație și Justiție - secția a II-a Civilă, întemeiată pe dispozițiile art. 503 alin. (2) pct. 1 C. proc. civ.

Subsecvent prezentării aspectelor vizând competența instanței, admisibilitatea căii extraordinare de atac, situația de fapt și parcursul procesual al litigiului, contestatoarea a arătat că decizia atacată a fost pronunțată de un complet din compunerea căruia a făcut parte și un judecător împotriva căruia a formulat, la data de 18.03.2025, cerere de recuzare, întrucât a făcut parte din completul care a pronunțat decizia civilă nr. 1279/18.05.2023, prin care Înalta Curte de Casație și Justiție - secția a II-a Civilă a soluționat recursul în primul ciclu procesual.

A susținut că sunt îndeplinite cerințele legale impuse de art. 503 alin. (2) pct. 1 C. proc. civ., întrucât hotărârea contestată a fost pronunțată de o instanță de recurs și este rezultatul omisiunii acesteia de a se pronunța asupra excepției invocate în legătură cu alcătuirea instanței.

A arătat că, la termenul din data de 18.03.2025, la două minute după finalizarea ședinței de judecată, dar înainte de pronunțare, a formulat o cerere prin care a solicitat repunerea cauzei pe rol și recuzarea judecătorului incompatibil, iar instanța a pronunțat decizia nr. 521/18.03.2025 ulterior înregistrării cererii sale.

A menționat că, prin cererea de recuzare, a invocat cazurile de incompatibilitate reglementate de art. 41 alin. (1) și de art. 42 alin. (1) pct. 13 C. proc. civ., formându-se dosarul nr. x/2020, soluționat de Înalta Curte de Casație și Justiție - secția a II-a Civilă prin încheierea din 25.03.2025, prin care a admis excepția tardivității formulării cererii de recuzare strict în raport cu motivul de incompatibilitate prevăzut de art. 42 alin. (1) pct. 13 cu trimitere la art. 42 alin. (1) C. proc. civ., deși nu l-a invocat, iar primul motiv de recuzare a rămas neanalizat.

În continuare, a subliniat importanța respectării normelor de drept care reglementează compunerea instanței, ca exigență a dreptului la un proces echitabil, reglementat de art. 6 par. 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale și a relevat jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului sub acest aspect, normele legale care prevăd obligația judecătorului de a se abține de la judecarea pricinii când există un caz de incompatibilitate în privința sa, precum și decizia nr. 24/19.10.2020 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii.

Contestatoarea a mai invocat prevederile art. 45 C. proc. civ., care permite invocarea incompatibilității absolute în orice stare a pricinii, ceea ce înseamnă, în opinia sa, că judecătorul este obligat să se abțină indiferent când află despre interdicția de a lua parte la judecată, cât timp cauza nu a fost soluționată definitiv, iar încălcarea normei de ordine publică este sancționată cu nulitatea hotărârii.

Potrivit contestatoarei, termenele prevăzute de art. 44 C. proc. civ. pentru formularea cererii de recuzare nu sunt aplicabile motivelor de incompatibilitate absolută, care este de ordine publică și poate fi invocată oricând în cursul procesului, chiar și după închiderea dezbaterilor, dar până la rămânerea definitivă a hotărârii, deci până la momentul pronunțării, nefiind incidentă decăderea, întrucât, astfel cum impune art. 185 alin. (1) C. proc. civ., art. 45 din același cod prevede altfel.

În susținerea acestei opinii, titulara contestației în anulare a relevat jurisprudența instanțelor de judecată, precum și considerații doctrinare.

Referitor la temeinicia cererii sale de recuzare, a subliniat că judecătorul recuzat s-a pronunțat asupra cererii de recurs a părții adverse formulată în primul ciclu procesual, întemeiată pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ., analizând toate criticile de nelegalitate formulate, care se regăsesc, măcar parțial și în recursurile formulate de părți în al doilea ciclu procesual, întemeiate pe aceleași motive de nelegalitate, așadar este incident cazul de incompatibilitate absolută indicat. În acest context, a apreciat că judecătorul respectiv avea obligația să se abțină înainte de începerea dezbaterilor sau, cel târziu, când a fost formulată cererea de recuzare, înainte de pronunțarea hotărârii, dar după închiderea dezbaterilor.

Intimata a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea contestației în anulare, în principal, ca inadmisibilă, iar în subsidiar, ca neîntemeiată.

La termenul de astăzi, Înalta Curte a invocat, din oficiu, excepția tardivității contestației în anulare formulate împotriva încheierii din 25.03.2025 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - secția a II-a Civilă în dosarul nr. x/2020.

Analizând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) C. proc. civ. excepția tardivității contestației în anulare promovate împotriva acestei încheieri, Înalta Curte de Casație și Justiție reține următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 457 alin. (1) C. proc. civ., hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei.

Conform dispozițiilor art. 506 alin. (1) C. proc. civ., "contestația în anulare poate fi introdusă în termen de 15 zile de la data comunicării hotărârii, dar nu mai târziu de un an de la data când hotărârea a rămas definitivă".

Autoarea căii de atac a formulat contestație în anulare împotriva încheierii din 25.03.2025, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - secția a II-a Civilă în dosarul nr. x/2020, prin care instanța supremă a respins, ca tardivă, cererea de recuzare formulată de aceeași parte împotriva unui membru al completului de judecată învestit cu soluționarea recursului promovat împotriva deciziei nr. 163/29.11.2024 a Curții de Apel Suceava - secția a II-a Civilă.

Înalta Curte reține că încheierea atacată a fost comunicată contestatoarei la data de 07.04.2025, așa cum rezultă din procesul-verbal de înmânare regăsit la dosarul nr. x/40/2020*/a1, iar contestația în anulare a fost depusă la registratura Înaltei Curți de Casație și Justiție - secția a II-a Civilă la data de 30.06.2025.

Prin urmare, contestația în anulare a fost promovată cu depășirea termenului de 15 zile prevăzut de art. 506 alin. (1) C. proc. civ., calculat conform prevederilor art. 181 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. și care s-a împlinit la data de 23.04.2025.

În aceste condiții, devin incidente prevederile art. 185 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora nerespectarea termenului stabilit pentru exercitarea unui act procedural atrage decăderea părții din dreptul de a valorifica dreptul procesual, actul afectat de acest viciu fiind lovit de nulitate.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 506 alin. (1) C. proc. civ., va respinge, ca tardivă, contestația în anulare împotriva încheierii din 25.03.2025, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - secția a II-a Civilă, în dosarul nr. x/2020.

În continuare, examinând contestația în anulare formulată împotriva deciziei nr. 521/18.03.2025, prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte reține următoarele:

Contestația în anulare este o cale extraordinară de atac, de retractare, care poate fi exercitată în cazurile și în condițiile expres și limitativ prevăzute de art. 503 C. proc. civ., în speță fiind invocate dispozițiile art. 503 alin. (2) pct. 1 C. proc. civ., potrivit cărora hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație în anulare atunci când "hotărârea dată în recurs a fost pronunțată de o instanță necompetentă absolut sau cu încălcarea normelor referitoare la alcătuirea instanței și, deși se invocase excepția corespunzătoare, instanța de recurs a omis să se pronunțe asupra acesteia".

Ipoteza invocată de contestatoare este cea referitoarea la încălcarea normelor privind alcătuirea instanței, aceasta prevalându-se de împrejurarea că un membru al completului de judecată, învestit cu soluționarea cererii de recurs, era incompatibil.

Or, conform normei legale enunțate, hotărârea instanței de recurs poate fi atacată cu contestație în anulare numai dacă s-a invocat un incident privind alcătuirea instanței - prin intermediul cererii de recuzare sau al unei declarații de abținere - asupra căruia instanța a omis să se pronunțe.

În speță, în faza procesuală a recursului, contestatoarea nu a invocat niciun fel de incident privind incompatibilitatea judecătorului care făcea parte din completul de judecată, ci, după închiderea dezbaterilor asupra recursului, a formulat o cerere de recuzare, care a fost înregistrată sub nr. x/2020*/a1, fiind respinsă, ca tardivă, de Înalta Curte de Casație și Justiție - secția a II-a Civilăm prin încheierea din 25.03.2025, definitivă.

În acest context, cerințele cumulative impuse de prevederile art. 503 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. nu sunt întrunite, având în vedere că cererea de recuzare nu a fost formulată în termenul legal în fața instanței de recurs, acesta fiind mijlocul procedural prin care partea putea să invoce incompatibilitatea judecătorului.

Pentru aceste considerente, constatând că nu sunt incidente dispozițiile art. 503 alin. (2) pct. 1 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 508 C. proc. civ., va respinge contestația în anulare formulată de contestatoarea S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei nr. 521/18.03.2025, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - secția a II-a Civilă, în dosarul nr. x/2020.

Reținând culpa procesuală a contestatoarei, a cărei cale de atac a fost respinsă, Înalta Curte, cu observarea prevederilor art. 451-453 C. proc. civ., urmează să o oblige pe aceasta la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 7.701,65 RON, reprezentând onorariu de avocat achitat de intimată, dovedite prin prezentarea facturii nr. x/20.01.2026, în care se menționează prezentul dosar și faza procesuală a recursului, precum și a ordinului de plată electronic, care atestă achitarea sumei indicate în factură, înscrisuri regăsite la dosarul de recurs.

Totodată, în raport de complexitatea cauzei și munca efectiv prestată de avocat, care nu se limitează numai la prezența acestuia în fața instanței, Înalta Curte constată că nu se impune reaprecierea onorariului solicitat pe calea cheltuielilor de judecată de către intimată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația în anulare formulată de contestatoarea S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei nr. 521/18.03.2025, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - secția a II-a Civilă, în dosarul nr. x/2020.

Respinge ca tardivă contestația în anulare formulată de contestatoarea S.C. A. S.R.L. împotriva încheierii din 25.03.2025, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - secția a II-a Civilă, în dosarul nr. x/2020.

Obligă contestatoarea la plata către intimată a sumei de 7.701,65 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Definitivă.