ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1213/2023

Ședința publică din data de 16 mai 2023

Deliberând asupra recursului, constată următoarele:

La data de 5 martie 2021, reclamanta a completat acțiunea cu un nou capăt de cerere, prin care a solicitat rezoluțiunea contractului de vânzare-cumpărare nr. x/18.07.2020 încheiat cu pârâta C. S.R.L.

La data de 28 octombrie 2021, reclamanta a depus note scrise prin care a arătat că își restrânge obiectul pretențiilor în limita cantității recunoscute de pârâtă, respectiv în limita a 3.000 kg de porumb, arătând că prin această precizare nu înseamnă că a modificat contractul, întrucât acesta reprezintă voința părților, iar prin precizările făcute, a achiesat la susținerile părții potrivnice privind cantitatea de porumb cu care s-au înțeles inițial.

S-a respins ca nefondată cererea de acordare a daunelor-interese pentru neexecutarea contractului.

A fost obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 11.105 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxa judiciară de timbru.

Prin decizia nr. 239 din 7 octombrie 2022, Curtea de Apel Suceava, secția a II-a civilă a respins ca nefondat apelul incident formulat de pârâta C. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 98 din 7 decembrie 2021, pronunțată de Tribunalul Botoșani, secția a II-a civilă.

Totodată, a fost admis apelul declarat de reclamanta A. S.A., prin administrator B., împotriva aceleiași sentințe, pe care a schimbat-o în parte, iar în rejudecare a fost admisă cererea reclamantei de obligare a pârâtei la plata daunelor-interese.

A fost obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 540.000 RON cu titlu de daune-interese.

Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței apelate ce nu contravin acestei decizii.

De asemenea, a fost obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 4.502,50 RON cu titlu de cheltuieli de judecată din apel.

Recurenta-pârâtă a susținut că instanța de apel a încălcat dispozițiile art. 1179 alin. (1) pct. 2 și 4 și art. 1270 C. civ. deoarece în mod greșit a constatat validitatea convenției părților nr. 62/2020, având în vedere că această convenție nu respectă condițiile de validitate stabilite de legiuitor, astfel încât clauză penală aflată la art. V nu produce efecte juridice față de pârâtă.

De asemenea, s-a mai arătat că decizia recurată a fost dată cu încălcarea normelor de drept material prevăzute la art. 1530, art. 1531, art. 1533, art. 1538, art. 1516 alin. (1), art. 1547, art. 1548 C. civ.

Recurenta-pârâtă a mai susținut că remediul daunelor-interese este inaplicabil în cazul neexecutării fortuite a contractului sau forță majoră, caz în care trebuie îndeplinită și condiția existenței prejudiciului și a raportului de cauzalitate între prejudiciul ce se cere a fi reparat și neexecutarea contractului, însă numai dacă prejudiciul este consecința directa și necesară a neexecutării. Sub acest aspect, recurenta a învederat că, din cauza secetei din anul 2020, nu a putut onora obligația, fiind astfel incident cazul de forță majoră.

Recurenta a mai subliniat că, din interpretarea dispozițiilor art. 1537 C. civ., rezultă că dovada neexecutării obligației nu îl scutește pe creditor de proba prejudiciului, cu excepția cazului în care prin lege sau prin convenția părților se prevede altfel.

Intimata-reclamantă A. S.A. a depus la dosar întâmpinare, prin care a invocat excepția nulității recursului, cu motivarea că cererea de recurs conține critici de netemeinicie sau simple nemulțumiri ale recurentei prin raportare la judecata din faza procesuală anterioară, acest aspect neputând constitui motiv de casare, în considerarea prevederilor art. 488 alin. (1) C. proc. civ., iar pe fondul cauzei s-a solicitat respingerea recursului.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, iar prin rezoluție s-a fixat termen de judecată la 16 mai 2023.

Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., analizând recursul, sub aspectul îndeplinirii cerințelor prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., având în vedere și dispozițiile art. 499 și art. 483 alin. (3) din același cod, constată următoarele:

Potrivit dispozițiilor imperative ale art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., "cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat".

În conformitate cu prevederile art. 486 alin. (3) C. proc. civ., "mențiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) și c)-e), precum și cerințele menționate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancțiunea nulității", iar potrivit art. 489 alin. (2) din același cod, "sancțiunea nulității intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488".

Din dispozițiile imperative ale art. 489 alin. (2) C. proc. civ., se reține că instanța de recurs are obligația de a verifica dacă motivele invocate de recurent se încadrează în cazurile de casare prevăzute de art. 488 din același cod, iar dacă această cerință nu este îndeplinită, operează sancțiunea nulității recursului.

În cauză, Înalta Curte constată că recursul declarat conține în mare parte o o reluare a criticilor din calea de atac devolutivă, motivul de casare invocat de reclamantă fiind întemeiat doar formal pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., întrucât dezvoltarea acestora nu relevă greșita aplicare a normelor de drept material.

Prin criticile formulate, recurenta-pârâtă susține, în esență, că hotărârea recurată a fost pronunțată cu încălcarea dispozițiilor art. 1179 alin. (1) pct. 2 și 4 și art. 1270 C. civ., întrucât convenție încheiată între părți nu respectă condițiile de validitate stabilite de legiuitor, astfel încât pretinsa clauză penală aflată la art. V nu produce efecte juridice față de pârâtă. Recurenta a mai arătat că a fost în imposibilitatea îndeplinirii obligațiilor contractuale din cauza secetei din anul 2020, fiind astfel incident cazul de forță majoră.

Instanța de prim control judiciar, analizând probatoriul administrat în cauză, a reținut în considerentele deciziei recurate faptul că, în cauză, contractul încheiat între părți îndeplinește condițiile de validitate, având în vedere că acesta a produs efectele între părți, concluzie care rezultă și din atitudinea procesuală a părților. În ceea ce privește incidența forței majore invocată de pârâtă, instanța de apel a reținut că seceta nu poate fi circumscrisă forței majore deoarece poate fi previzionată de institutele de meteorologie, pârâta având posibilitatea de a lua măsurile necesare evitării sau diminuării consecințelor negative ale acesteia, fie prin asigurarea recoltei, fie prin realizarea unui sistem de irigații.

Totodată, instanța de apel a mai reținut că pârâta nu mai poate invoca neexecutarea corespunzătoare a contractului de către societatea cocontractantă, deoarece neexecutarea invocată de parte a fost cauzată de propria culpă constând în omisiunea executării obligației contractuale de livrare a cantității de porumb care a făcut obiectul contractului.

În ceea ce privește capătul de cerere vizând daunele-interese, instanța de apel a reținut incidența dispozițiilor art. 1270 alin. (1), (15)16 alin. (1), art. 1530, art. 1538 alin. (1), art. 1547 - 1548 C. civ., concluzionând că pretențiile deduse judecății se fundamentează pe clauza penală prevăzută la art. V din contract, prin care s-au determinat daunele-interese datorate de pârâtă în cazul neexecutării obligației contractuale, respectiv a nelivrării cantității de porumb la care s-a obligat.

Recurenta-pârâtă a invocat motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., însă susținerile acesteia nu relevă greșita aplicare a normelor de drept material prin decizia atacată, nefiind dezvoltate critici privind modul concret în care prin decizia recurată au fost încălcate sau aplicate greșit normele de drept material.

Deși recurenta indică în cuprinsul cererii de recurs dispoziții de drept material cuprinse în C. civ., respectiv l530, art. 1531, art. 1533, art. 1538, art. 1516 alin. (1), art. 1547, art. 1548, criticile au caracter teoretic și general și nu se referă la modul concret în care au fost încălcate sau aplicate greșit aceste dispoziții legale prin decizia atacată. Prin urmare, se constată că susținerile recurentei nu constituie critici concrete aduse hotărârii atacate, din perspectiva modalității în care instanța de apel a interpretat și aplicat dispozițiile de drept material incidente la cazul concret dedus judecății, întrucât aceste susțineri nu au fost formulate strict prin raportare la argumentele reținute de instanța de apel prin decizia recurată.

Astfel, deși se invocă încălcarea normelor de drept material, recurenta repune în discuție situația de fapt reținută de către instanța de apel cu privire la aprecierea cuantumului daunelor-interese solicitate de reclamantă, prin raportare la clauza penală prevăzută la art. V din contract, care vizează neexecutarea obligațiilor contractuale, constând în livrarea cantității de porumb la care pârâta s-a obligat, aceste aspecte tinzând la reaprecierea probelor și la stabilirea unei alte situații de fapt.

A mai susținut recurenta că hotărârea recurată a fost dată cu aplicarea greșită a dispozițiilor art. 1537 C. civ., referitoare la dovada prejudiciului, însă în dezvoltarea acestor critici, recurenta nu a invocat motive de nelegalitate a deciziei recurate, ci aspecte de fond privind inexistența prejudiciului produs reclamantei și faptul că lipsește legătura de cauzalitate între pretinsa nelivrare a porumbului și prejudiciul produs de această conduită.

Prin criticile invocate în susținerea recursului, se tinde fie la o nouă evaluare a situației de fapt, fie la reinterpretarea probatoriului, care să conducă la respingerea capătului de cerere având ca obiect daune-interese, chestiuni asupra cărora instanța de apel deja s-a pronunțat și care nu mai pot fi analizate în această etapă procesuală a recursului, în considerarea specificului acestei căi de atac, care vizează exclusiv motive de nelegalitate a hotărârii atacate și nu de netemeinicie.

În calea extraordinară de atac a recursului, trebuie subliniat că nu are loc o devoluare a fondului cauzei, ceea ce constituie obiect al judecății fiind exclusiv legalitatea hotărârii pronunțate în apel, prin prisma respectării regulilor de drept, iar în lipsa dezvoltării unor argumente care să situeze criticile formulate în sfera temeiurilor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., exercitarea efectivă a controlului de legalitate de către instanța de recurs nu este posibilă, din cuprinsul susținerilor recurentei-reclamante neputând fi desprinse elemente relevante, care să permită verificarea legalității deciziei recurate.

În alți termeni, întinderea controlului judiciar este condiționată de cuprinsul criticilor formulate prin cererea de recurs și de limitele conferite de dispozițiile legale, iar nemulțumirea părții cu privire la soluția pronunțată, la modalitatea în care au fost administrate și analizate probele, precum și relatarea situației de fapt nu pot constitui obiectul analizei instanței de recurs în raport cu dispozițiile art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

În acest sens sunt și dispozițiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ., potrivit cărora "recursul urmărește să supună instanței competente examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile".

Înalta Curte constată că recurenta nu a indicat în mod efectiv în ce constă nelegalitatea hotărârii recurate din perspectiva dispozițiilor art. 488 C. proc. civ. și nu au fost identificate nici motive de casare, de ordine publică, pentru a putea fi invocate în temeiul art. 489 alin. (3) din același cod, impunându-se, astfel, a fi aplicată sancțiunea nulității recursului.

Prin urmare, pentru considerentele care preced, subliniind că accesul la justiție presupune respectarea cerințelor formale în legătură cu promovarea căii de atac, Înalta Curte, dând eficiență prevederilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ., urmează ca, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., să anuleze recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de pârâta C. S.R.L. împotriva deciziei nr. 239 din 7 octombrie 2022 pronunțate de Curtea de Apel Suceava, secția a II-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 16 mai 2023.