ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1328/2024

Ședința publică din data de 13 iunie 2024

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Potrivit art. 499 teza I C. proc. civ., "Prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanței de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate și analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins".

A. Circumstanțele cauzei. Cadrul procesual

Prin cererea înregistrată la data de 3 august 2022 pe rolul Tribunalului Ialomița, secția civilă, sub nr. x/2022, reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâta B. S.R.L., a solicitat să se dispună obligarea acesteia la plata sumei de 269.010,72 RON, reprezentând penalizare de 30% pentru cantitatea nelivrată conform contractului nr. x/29.08.2019.

Pârâta B. S.R.L. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea, ca neîntemeiată, a cererii principale, invocând ca apărare de fond excepția neexecutării contractului de către reclamantă. De asemenea, a formulat cerere reconvențională în sensul de a se dispune prin hotărâre judecătorească obligarea reclamantei-pârâte la plata sumei de 31.842,56 RON, reprezentând contravaloarea cantității de 52,36 tone porumb din recolta anului 2019, conform facturii fiscale nr. x din 15 octombrie 2019.

Prin sentința civilă nr. 1257/F din 17 noiembrie 2022, Tribunalul Ialomița, secția civilă a respins cererea principală formulată de reclamanta-pârâtă A. S.A., în contradictoriu cu pârâta-reclamantă B. S.R.L., ca neîntemeiată; a admis cererea reconvențională formulată de pârâta-reclamantă B. S.R.L., în contradictoriu cu reclamanta-pârâtă A. S.A.; reclamanta-pârâtă A. S.A. a fost obligată să plătească pârâtei-reclamante B. S.R.L. suma de 31.842,56 RON, reprezentând contravaloare marfă; în temeiul art. 453 din C. proc. civ., reclamanta-pârâtă a fost obligată la plata către pârâta-reclamantă a sumei de 1.561 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Prin decizia civilă nr. 1943/A din 11 decembrie 2023, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, în dosarul nr. x/2022, s-a admis apelul declarat de apelanta-reclamantă A. S.A., în contradictoriu cu intimata-pârâtă B. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 1257/F din 17 noiembrie 2022 a Tribunalului Ialomița, secția civilă; s-a schimbat în tot sentința apelată, în sensul că s-a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâta B. S.R.L.; pârâta a fost obligată la plata sumei de 269.010,72 RON, reprezentând daune-interese; s-a respins cererea reconvențională, ca neîntemeiată; intimata-pârâtă a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 10.222,79 RON.

B. Calea de atac exercitată în cauză

La data de 1 februarie 2024 s-a înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, sub nr. x/2022, recursul declarat de recurenta-pârâtă B. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 1943/A din 11 decembrie 2023, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

Recurenta-pârâtă și-a întemeiat recursul pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., solicitând admiterea căii extraordinare de atac, casarea în tot a deciziei recurate și trimiterea cauzei, spre o nouă judecată, Curții de Apel București. În temeiul art. 453 din C. proc. civ., a solicitat obligarea intimatei-reclamante la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de soluționarea recursului.

Decizia recurată a fost criticată sub aspectul nelegalității, pentru următoarele motive:

Au fost încălcate sau aplicate greșit normele de drept material, respectiv dispozițiile art. 1.516 raportat la art. 1.556 din C. civ., art. 1.538 raportat la art. 1.540 din C. civ.

Astfel, s-a arătat că instanța de apel a reținut, ca temei al soluției pronunțate, refuzul pârâtei (în calitate de vânzătoare) de a executa integral obligația asumată convențional (în concret, livrarea cantității totale de 2.000 tone de porumb), în condițiile în care până la data înregistrării acțiunii vânzătoarea executase parțial obligația prin livrarea unei cantități de 681,32 tone de porumb. În continuarea aceluiași raționament, instanța de apel a reținut că nu sunt incidente dispozițiile art. 1.556 din C. civ. care reglementează excepția de neexecutare a contractului, întrucât nu poate fi considerat justificat refuzul pârâtei de a livra și diferența de cantitate contractată pe motiv că nu s-a executat obligația corelativă asumată de reclamantă, respectiv plata sumei de 31.842,56 RON, reprezentând contravaloarea cantității de 52,36 tone de porumb recolta anului 2019, conform facturii fiscale nr. x/15.10.2019.

Instanța de apel a respins ca neîntemeiată și cererea reconvențională formulată de pârâtă, prin care s-a solicitat obligarea reclamantei la plata sumei de 31.842,56 RON (contravaloarea cantității de 52,36 tone de porumb recolta anului 2019, conform facturii fiscale nr. x/15.10.2019), reținând că nu se face doar dovada scadenței facturii, ci însăși realitatea prestației.

Potrivit recurentei, s-a reținut incidența în cauză a dispozițiilor art. 1.516 din C. civ., raportat la art. 1.538 din același cod, care reglementează dreptul creditorului de a obține executarea integrală a obligației sau a daunelor-interese pretinse în speță, fără a se face corelarea cu executarea întocmai și la termen a obligației principale asumate de reclamantă.

În circumstanțierea situației de fapt, se impune a fi observată conduita reclamantei care a înțeles să solicite executarea contractului în cauză, respectiv să procedeze la punerea în întârziere conform dispozițiilor art. 1.522 C. civ., conform notificării nr. x/04.03.2022, la aproximativ 3 ani de la data la care obligația de vânzare trebuia să fie executată integral.

Autoarea căii de atac apreciază că reclamanta nu a ținut cont de principiul executării cu bună-credință a obligațiilor asumate prin convenția încheiată. Reclamanta avea posibilitatea să solicite eventualele daune-interese în momentul imediat următor celui la care s-a împlinit termenul stipulat de părți în contract. Urmările concrete constituie mai degrabă o cauză pentru o îmbogățire fără just temei, chiar dacă părțile au determinat convențional cuantumul despăgubirilor.

Revenind asupra fondului cauzei, recurenta-pârâtă a susținut faptul că instanța de apel a făcut o aplicare greșită a dispozițiilor art. 1.516 din C. civ. raportat la art. 1.538 din același cod, în sensul că a apreciat ca fiind născut dreptul reclamantei de a solicita obligarea pârâtei la plata despăgubirilor solicitate, cu ignorarea excepției de neexecutare a contractului invocate prin întâmpinare, dar și a obligației corelative pe care reclamanta nu a executat-o nici până la data formulării recursului, de vreme ce nu a achitat factura fiscală nr. x/15.10.2019 în cuantum de 31.842,56 RON. În mod netemeinic instanța de apel a reținut neexecutarea obligației asumate de către pârâtă, independent de obligația corelativă a reclamantei, având în vedere împlinirea termenului prevăzut în cuprinsul contractului de vânzare-cumpărare, cu nerespectarea dispozițiilor art. 1.549 din C. civ. raportat la art. 1.556 din același cod.

Conduita părților, respectiv refuzul pârâtei de a livra și diferența de cantitate de porumb contractată, coroborată cu nerespectarea obligației reclamantei de a executa prin plată suma de 31.842,56 RON (contravaloarea cantității de 52,36 tone de porumb recolta anului 2019, conform facturii fiscale nr. x/15.10.2019), constituie, în accepțiunea recurentei, temeiurile unei rezoluțiunii parțiale a convenției. Această situație nu îndreptățește reclamanta ca, la aproximativ 3 ani de la data împlinirii termenului contractual, fără a proceda la punerea întârziere decât la un moment anterior înregistrării cererii de chemare în judecată, să solicite suma de 269.010,72 RON, cu titlu de daune-interese, în contextul în care obligația corelativă nu fusese executată prin plată, instanța de apel reținând exclusiv în sarcina pârâtei o culpă în executarea contractului.

Instanța de apel a reținut, în mod netemeinic, că suma de 31.842,56 RON nu îndeplinește caracterul exigibil și că nu se face dovada realizării prestației, în condițiile în care factura fiscală menționată este justificată de avize de însoțire a mărfii. De asemenea, nici nu s-a contestat valabilitatea și forța probatorie a facturii nr. x/15.10.2019 de către reclamantă, aceasta având posibilitatea ca, în situația în care mențiunile din cuprinsul documentului contabil justificativ nu ar fi corespuns realității, să formuleze inclusiv o cerere de înscriere în fals.

Deși nu s-a solicitat în mod expres, prin scopul urmărit și motivele invocate în cuprinsul acțiunii introductive, reclamanta a înțeles să învestească instanța de judecată cu o cerere prin care se tinde la rezoluțiunea parțială a contractului nr. x/29.08.2019. Astfel, s-a arătat că reclamanta nu a solicitat executarea silită a obligației principale pe care și-a asumat-o pârâta, ci obligarea acesteia din urmă la plata sumei de 269.010,72 RON, cu titlu de daune-interese.

În acest context, se impunea ca instanța de apel să analizeze condițiile de admisibilitate, acțiunea introductivă ce tinde la rezoluțiunea parțială a convenției fiind admisibilă atâta timp cât reclamanta, parte a contractului de vânzare-cumpărare, și-a îndeplinit obligația corelativă de achitare a prestațiilor anterioare înregistrării cererii de chemare în judecată.

Având în vedere raționamentul anterior prezentat, recurenta-pârâtă consideră că nu s-a făcut dovada atitudinii sale culpabile, în ceea ce privește neexecutarea integrală a obligației de a preda reclamantei cantitatea totală de 2.000 tone de porumb. Mai mult, neexecutarea de către reclamantă a obligației de a achita suma de 31.842,56 RON are un caracter semnificativ.

Nici considerentele ce vizează scadența obligației de plată a cantităților deja livrate de pârâtă, astfel cum a reținut instanța de apel, nu sunt întemeiate.

Conform contractului încheiat în cauză și raportat la conduita părților care permite interpretarea clauzelor convenției, nu se impunea emiterea unei facturi globale, la executarea integrală a obiectului contractului, factura ce formează obiectul cererii reconvenționale având un termen de plată de 5 zile de la data comunicării, ca și în cazul livrărilor anterioare. În cuprinsul contractului de vânzare-cumpărare nr. x/29.08.2019, se stabilește că plata urma să fie realizată de către reclamantă în termen de 5 zile de la comunicarea facturii fiscale sau cel târziu la sfârșitul lunii corespunzătoare livrării. Această obligație nu a fost executată nici până la momentul promovării recursului, deși reclamantei i s-a comunicat confirmarea soldului la data de 14 martie 2022, comunicare ce constituie și punere în întârziere, potrivit dispozițiilor art. 1.522 C. civ.

C. Apărarea intimatei

Intimata-reclamantă A. S.A. prin administrator judiciar C.. nu a formulat întâmpinare în cauză.

D. Aplicabilitatea dispozițiilor art. 493 din C. proc. civ., în forma cu modificările aduse prin Legea nr. 310/2018

În cauză nu este aplicabilă procedura de filtrare a recursului, reglementată de art. 493 din C. proc. civ., deoarece procesul a început ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 310/2018, fiind astfel incident art. I pct. 56 din Legea nr. 310/2018, care prevede că art. 493 se abrogă, raportat la conținutul art. 24 din C. proc. civ., conform căruia, "Dispozițiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare".

Procedura de soluționare a recursului

În etapa recursului s-a derulat procedura de regularizare a cererii de recurs și de comunicare a actelor de procedură între părți, prin intermediul grefei instanței, în conformitate cu dispozițiile art. 490 din C. proc. civ.

Prin rezoluția din 22 aprilie 2024 s-a fixat termen la data de 13 iunie 2024, în ședință publică, cu citarea părților.

E. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului declarat în cauză

Analizând recursul în limitele controlului de legalitate, în conformitate cu dispozițiile art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., Înalta Curte constată că acesta este nefondat, pentru considerentele ce succed.

Recurenta-pârâtă B. S.R.L. a invocat cazul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., potrivit căruia "casarea unor hotărâri poate fi cerută când (...) hotărârea a fost dată cu aplicarea greșită sau încălcarea normelor de drept material".

Astfel, a susținut faptul că instanța de apel a făcut o aplicare greșită a dispozițiilor art. 1.516 din C. civ. raportat la art. 1.538 din același cod, în sensul că a apreciat ca fiind născut dreptul reclamantei de a cere obligarea pârâtei la plata despăgubirilor solicitate, cu ignorarea excepției de neexecutare a contractului invocate prin întâmpinare, dar și a obligației corelative pe care reclamanta nu a executat-o nici până la data formulării recursului, de vreme ce nu a achitat factura fiscală nr. x/15.10.2019 în cuantum de 31.842,56 RON.

Autoarea căii de atac a menționat că nu s-a făcut dovada atitudinii sale culpabile, în ceea ce privește neexecutarea integrală a obligației de a preda reclamantei cantitatea totală de 2.000 tone de porumb. Mai mult, neexecutarea de către reclamantă a obligației de a achita suma de 31.842,56 RON are un caracter semnificativ.

Criticile sunt nefondate și vor fi înlăturate.

Potrivit art. 1.530 din C. civ., "creditorul are dreptul la daune-interese pentru repararea prejudiciului pe care debitorul i l-a cauzat și care este consecința directă și necesară a neexecutării fără justificare sau, după caz, culpabile a obligației".

În cadrul răspunderii contractuale, obiectul probei îl reprezintă stabilirea culpei și întinderea prejudiciului, întrucât contractul dovedește preexistența obligației, iar legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciu rezultă prin simplul fapt al neexecutării.

Asupra situației deduse judecății, instanța de apel a reținut că vânzătorul și-a asumat obligația de a livra 2.000 tone de porumb până la data de 15 octombrie 2019. Livrările au fost oprite după executarea obligației în proporție de 30% - cantitatea livrată fiind de 681,32 tone.

La interval de aproape 3 ani de la derularea relației contractuale, cumpărătorul a solicitat despăgubiri pentru neexecutarea parțială, precuantificate contractual la 30% din valoarea neexecutată, iar vânzătorul a cerut decontarea unei facturi fiscale emise în ultima zi a termenului de livrare, afirmând că neplata acestei facturi a determinat sistarea livrărilor.

Poziția pârâtei vânzător a fost acceptată de prima instanță, fără a se observa specificul contractului: obiectul vânzării este reprezentat de bunuri de gen limitat în sensul art. 1.658 alin. (2) din C. civ., bunul fiind considerat "realizat" la data la care devine apt de a fi folosit potrivit destinației în vederea căreia a fost încheiat contractul, potrivit art. 1.638 alin. (6) din C. civ.. Când bunul se realizează numai parțial, cumpărătorul are alegerea fie de a cere desființarea vânzării, fie de a pretinde reducerea corespunzătoare a prețului. Aceeași soluție se aplică și atunci când genul limitat s-a realizat numai parțial și, din acest motiv, vânzătorul nu poate individualiza întreaga cantitate de bunuri prevăzută în contract. Dacă nerealizarea parțială a bunului sau, după caz, a genului limitat, a fost determinată de culpa vânzătorului, acesta este ținut să plătească daune-interese.

Contractul dintre părțile litigante a fost încheiat în luna august 2019 și privește o cantitate de porumb din producția acelui an, care urma a fi recoltată și livrată până în luna octombrie 2019.

Instanța de prim control judiciar a mai reținut că este în discuție un contract sinalagmatic și că obligației vânzătorului de livrare îi corespunde obligația cumpărătorului de plată a prețului bunului livrat, însă refuzul de livrare a mai mult de jumătate din cantitatea contractată (1.318,68 tone, adică 70% din cantitatea promisă), pe motiv că nu s-ar fi plătit o ultimă factură, nu poate fi considerat justificat. În realitate, prin acest refuz, vânzătorul s-a plasat în situația de a nu mai fi în măsură să execute contractul, indiferent dacă acea factură ar fi fost acceptată la plată sau nu.

Curtea de Apel București a ajuns la concluzia că modalitatea în care a procedat vânzătorul, care a pretins plata unei diferențe de preț după expirarea termenului de livrare - factura ce ar fi fost emisă în luna octombrie fiind scadentă după termenul contractual prevăzut pentru livrări, reprezintă un comportament contractual neprotejabil, ceea ce dovedește vădita intenție de a nu executa contractul chiar la momentul emiterii facturii.

Întrucât neexecutarea obligației de livrare până la data de 15 octombrie 2019 este neechivocă și nici nu a fost prezentat vreun argument pentru această neexecutare, instanța de apel a reținut că vânzătorul este obligat să plătească daunele-interese preevaluate prin clauza penală prevăzută de art. 1.4.1 contract, conform art. 1.658 coroborat art. 1.516 și art. 1.538 din C. civ.

Înalta Curte constată că, deși se susține încălcarea sau aplicarea greșită a dispozițiilor art. 1.516 raportat la art. 1.556 din C. civ., art. 1.538 raportat la art. 1.540 din C. civ., argumentele recurentei-pârâte nu permit identificarea unor critici punctuale de nelegalitate care să impună un răspuns specific din partea instanței supreme, având în vedere că nu a fost relevat modul concret în care instanța de apel ar fi înfrânt normele legale evocate.

Cerința motivării ipotezei reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. presupune argumentarea în concret a modului în care instanța de apel a încălcat normele de drept material prin raportare la dezlegările date de către aceasta chestiunii litigioase, însă fără a aduce în discuție aspecte de netemeinicie sau a relua întocmai susținerile expuse în etapele procesuale anterioare.

Criticile recurentei ce vizează greșita aplicare a dispozițiilor art. 1.556 din C. civ. referitoare la excepția de neexecutare a contractului, nu sunt fondate.

Înalta Curte reține că excepția de neexecutare a contractului reglementată la art. 1.556 din C. civ. reprezintă un mecanism de apărare al uneia dintre părțile contractului sinalagmatic pentru cazul în care i se pretinde executarea obligației asumate, fără ca partea care pretinde această executare să-și execute propria obligație.

Pentru invocarea excepției de neexecutare este necesară îndeplinirea următoarelor condiții: obligațiile părților să-și aibă temeiul în același contract sinalagmatic și să fie exigibile, din partea celuilalt contractant să existe o neexecutare totală sau parțială a obligației, neexecutarea să fie suficient de importantă și, în principiu, proporțională cu neexecutarea, precum și neexecutarea să nu se datoreze faptei celui care invocă excepția.

Examinând decizia recurată, Înalta Curte constată că instanța de apel a analizat condițiile pentru incidența excepției de neexecutare a contractului în raport de nerespectarea obligației cumpărătorului de a plăti prețul bunurilor anterior livrate și, în mod corect, a reținut că în situația în care obligația cumpărătorului, afirmat a fi fost încălcată (la 3 ani de la pretinsa încălcare, de altfel factura fiind comunicată pentru confirmarea soldului doar în anul 2022 - dosar tribunal) s-ar fi executat, vânzătorul nu mai era în măsură să își execute propria obligație, neexecutarea sa fiind definitivă și, nicidecum, suspendată până la decontarea facturii.

În mod corect a reținut instanța de apel că refuzul de executare pe motivul neexecutării obligației de plată a prețului s-ar fi putut întemeia, pertinent, pe o factură aferentă lunii anterioare, adică lunii septembrie 2019, iar nu pe o factură aferentă ultimei luni de livrare.

Printr-o altă critică, recurenta a susținut faptul că, deși nu s-a solicitat în mod expres, prin scopul urmărit și motivele invocate în cuprinsul acțiunii introductive, reclamanta a înțeles să învestească instanța de judecată cu o cerere prin care se tinde la rezoluțiunea parțială a contractului nr. x/29.08.2019. Astfel, s-a arătat că reclamanta nu a solicitat executarea silită a obligației principale pe care și-a asumat-o pârâta, ci obligarea acesteia din urmă la plata sumei de 269.010,72 RON, cu titlu de daune-interese.

Sub acest aspect, se reține că societatea reclamantă a învestit instanța de judecată cu o acțiune în răspundere civilă contractuală, prin care a solicitat obligarea pârâtei B. S.R.L. la plata sumei de 269.010,72 RON, reprezentând penalizare de 30% pentru cantitatea nelivrată conform contractului nr. x/29.08.2019.

Temeiul juridic al pretențiilor deduse judecății este reprezentat de dispozițiile art. 1.350 C. civ., conform cărora, în raporturile dintre părți, forța obligatorie a contractului implică și regula conformității executării, ceea ce presupune, pe lângă dreptul creditorului de a obține îndeplinirea exactă (conformă) a obligațiilor și dreptul său la remedii în caz de neexecutare.

C. civ. reglementează remediile pe care le are la îndemână creditorul în caz de neexecutare fără justificare a obligațiilor debitorului, la art. 1.516, potrivit căruia creditorul are dreptul la îndeplinirea integrală, exactă și la timp a obligației. Condiția fundamentală a invocării remediilor constă în existența unei neexecutări, totale sau parțiale ori o executare cu întârziere a obligației asumate de debitor.

Textul de lege nu stabilește o ordine de executare a mijloacelor juridice de realizare a dreptului creditorului, acesta putând alege, în funcție de circumstanțe, modalitatea legală cea mai adecvată satisfacerii dreptului său.

Acțiunea în răspundere civilă contractuală presupune ca instanța de judecată sesizată de parte să interpreteze clauzele contractuale în lumina dispozițiilor art. 1.270 și art. 1.272 din C. civ., care impun respectarea principiilor de bună-credință și executarea cu diligență a obligațiilor asumate. De asemenea, instanța are obligația să analizeze culpa în neexecutarea sau executarea necorespunzătoare a obligațiilor contractuale.

În cauză, valoarea daunelor-interese pentru neexecutare a fost stabilită anticipat de părți conform clauzei penale prevăzute la art. 1.4.1 din contract.

Așadar, părțile litigante au inserat în contract o clauză penală pentru protejarea intereselor legitime ale cumpărătorului, în ipoteza în care vânzătorul nu își îndeplinește obligația de a livra întreaga cantitate de cereale contractată, în termenul și în condițiile convenției de vânzare.

Existența unei clauze penale scutește pe creditor de a mai face dovada prejudiciului încercat tocmai pentru că aceasta reprezintă o convenție accesorie prin care părțile determină anticipat echivalentul prejudiciului suferit de creditor ca urmare a neexecutării, executării cu întârziere sau necorespunzătoare a obligației de către debitorul său, alin. (4) al art. 1.538 din C. civ. statuând expres că se poate cere executarea clauzei penale de către creditor, fără ca acesta să fie ținut să dovedească vreun prejudiciu.

Într-adevăr, orice persoană trebuie să își execute obligațiile pe care le-a contractat, iar atunci când, fără justificare, nu-și îndeplinește această îndatorire, ea este răspunzătoare de prejudiciul cauzat celeilalte părți și este obligată să repare acest prejudiciu, în condițiile legii (art. 1.350 din C. civ.).

În sinteză, aceasta este premisa răspunderii contractuale, și anume neîndeplinirea obligației contractuale și, deci, înfrângerea principiului forței obligatorii a contractului legal încheiat (art. 1.270 din C. civ.) sau a adagiului pacta sunt servanda, cu alte cuvinte, o încălcare a convenției părților, care, odată încheiată cu respectarea tuturor condițiilor de formă și de fond, "are putere de lege între părțile contractante".

În cazul în care se încalcă acest principiu, legiuitorul stabilește condițiile pentru angajarea răspunderii contractuale, respectiv: a) neîndeplinirea nejustificată a obligației contractuale; b) partea care nu are o justificare pentru neîndeplinirea obligației asumate prin contract este răspunzătoare de prejudiciul cauzat celeilalte părți prin neexecutare; c) partea care nu și-a executat obligația este ținută să repare prejudiciul cauzat celeilalte părți "în condițiile legii", adică cele cuprinse în C. civ., în Titlul V - Executarea obligațiilor, Capitolului II, Secțiunea a 4-a - Executarea prin echivalent.

Dezlegările instanței în evaluarea îndeplinirii condițiilor răspunderii contractuale sunt consecința exclusivă a analizei probatoriului și reprezintă aprecieri cu grad înalt de factualitate, care, în raport cu prevederile art. 483 alin. (3) și ale art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., nu pot fi cenzurate de instanța de recurs.

Susținerile recurentei se referă la interpretarea elementelor probatorii și contestă concluziile instanței de apel cu privire la starea de fapt reținută, tinzând să repună în discuție temeinicia judecății, respectiv provocarea unui control de fond al hotărârii, incompatibil cu natura recursului, astfel cum aceasta este stabilită prin art. 483 alin. (3) din C. proc. civ.

Așa fiind, potrivit art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., va respinge prezentul recurs, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă B. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 1943/A din 11 decembrie 2023, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 13 iunie 2024.