ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1279/2023

Ședința publică din data de 18 mai 2023

Deliberând asupra recursului de față, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:

Potrivit art. 499 teza I C. proc. civ., "Prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanței de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate și analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins".

A. Circumstanțele cauzei. Cadrul procesual

Prin cererea înregistrată la 20 noiembrie 2020 pe rolul Tribunalului Botoșani, secția a II-a civilă, sub dosarul nr. x/2020, reclamanta A. S.R.L. a solicitat obligarea pârâtei B. S.A. la respectarea obligațiilor contractuale constând în vânzarea și livrarea cantității de 12.000 tone de porumb producția 2020, potrivit contractului de vânzare-cumpărare nr. x/29.06.2020 și la plata sumei de 2.415.000 RON, reprezentând cuantumul penalităților contractuale calculate până la data formulării cererii de chemare în judecată, precum și la plata penalităților de întârziere calculate până la data executării efective a obligației pârâtei de a livra bunurile.

În drept, a invocat art. 1270, 1350, 1530, 1531 și 1516 C. civ.

Pârâta B. S.A. a formulat întâmpinare și cerere reconvențională, prin care a solicitat, în primul rând, respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată, iar în al doilea rând, adaptarea contractului sau încetarea acestuia, în urma aplicării instituției juridice a impreviziunii.

Prin sentința nr. 25 din 28 aprilie 2022, pronunțată de Tribunalul Botoșani, secția a II-a civilă, s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta A. S.R.L., s-a admis în parte cererea reconvențională formulată de pârâta-reclamantă B. S.A., s-a dispus adaptarea contractului de vânzare-cumpărare nr. x/29.06.2020, astfel cum a fost modificat prin Actul adițional din 16.10.2020, în sensul că pentru cantitatea rămasă de livrat, respectiv 7.082 tone de porumb, prețul va fi de 721 RON/tonă, pârâta-reclamantă reconvențional fiind obligată să livreze reclamantei-pârâte reconvențional cantitatea mai sus menționată. De asemenea, aceasta din urmă a fost obligată la plata de penalități de întârziere în cuantum de 1% pe zi din valoarea contractului, începând cu data de 31.12.2020 și până la livrarea efectivă a diferenței de porumb, fiind respinse restul pretențiilor deduse judecății atât prin cererea principală, cât și prin cererea reconvențională, ca nefondate. Totodată, pârâta-reclamantă reconvențional a fost obligată la cheltuieli de judecată în cuantum de 3.844 RON.

Împotriva acestei sentințe pârâta-reclamantă reconvențional B. S.A. și reclamanta-pârâtă reconvențional A. S.R.L. au promovat apel.

Pârâta-reclamantă reconvențional a solicitat, în principal, schimbarea în tot a hotărârii atacate și respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată, iar în subsidiar, schimbarea în parte a hotărârii atacate, respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiate și admiterea cererii reconvenționale.

Reclamanta-pârâtă reconvențional a solicitat anularea în parte, ca nelegală, a sentinței atacate, rejudecarea cauzei și admiterea cererii de chemare în judecată în integralitate, precum și respingerea cererii reconvenționale.

Prin decizia nr. 258 din 3 noiembrie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2020, a fost respins ca nefondat apelul declarat de pârâta-reclamantă reconvențional B. S.A. și s-a admis apelul declarat de reclamanta-pârâtă reconvențional A. S.R.L. S-a schimbat în parte sentința atacată, în sensul că s-a admis în parte cererea de chemare în judecată și a fost obligată pârâta să-i livreze reclamantei cantitatea de 7.081,473 tone porumb, precum și să-i plătească penalități de întârziere aferente cantității nepredate în termenul convenit, de 1%/zi de întârziere începând cu data de 31.12.2020 și până la executarea integrală a obligației. De asemenea, s-a respins cererea reconvențională ca nefondată și a fost obligată pârâta să-i plătească reclamantei suma de 57.919,24 RON, reprezentând cheltuieli de judecată din ambele faze procesuale. S-au menținut celelalte dispoziții ale sentinței apelate, care nu erau contrare deciziei pronunțate în apel.

B. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva acestei decizii cât și împotriva încheierii din 20 octombrie 2022 pârâta-reclamantă reconvențional B. S.A. a formulat recurs.

Prin motivele de recurs preliminare depuse la 15.11.2022, recurenta a invocat motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În acest sens, s-a susținut încălcarea de către instanța de apel a dispozițiilor art. 1528 și art. 1726 alin. (3) C. civ., întrucât a menținut soluția primei instanțe, prin care partea a fost obligată la o dublă executare în natură a obligației de a livra cantitatea de porumb contractată, deși reclamanta-pârâtă a ales să execute în numele societății pârâte-reclamante obligația contractată. De asemenea, în mod greșit a menținut soluția primei instanțe privind plata unor penalități de întârziere în condițiile executării obligației contractuale pe seama pârâtei-reclamante.

Recurenta a susținut că instanța de apel a aplicat greșit dispozițiile art. 1531 și art. 1534 alin. (2) C. civ., întrucât intimata a evitat prejudiciul care ar fi fost provocat în situația în care ar fi așteptat livrarea mărfii de către aceasta.

Instanța de apel a încălcat prevederile art. 1541 C. civ., deoarece nu au fost diminuate penalitățile de întârziere prin calcularea acestora la valoarea diferenței de cantitate de porumb rămasă de achiziționat. De asemenea, instanța de apel a încălcat și dispozițiile art. 1351 C. civ. în condițiile în care cazul de forță majoră reprezentat de seceta pedologică excesivă a fost dovedit, iar părțile au reglementat prin contract exonerarea oricărei forme de răspundere în această situație.

În continuare, recurenta a menționat că instanța de apel în mod greșit a aplicat cazul de excludere prevăzut la art. 1634 alin. (6) C. civ., pentru că acesta se referă la imposibilitatea fortuită de executare și nu la cazurile de exonerare a răspunderii cauzate de forța majoră.

În aprecierea recurentei, instanța de apel a încălcat și dispozițiile art. 1271 C. civ. prin respingerea cererii reconvenționale, neadaptând contractul realităților economice existente la termenul prevăzut pentru livrare.

Prin memoriul de recurs depus la 6 ianuarie 2023, recurenta a invocat motive de recurs suplimentare, respectiv cele prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 5 și 6 C. proc. civ.

În dezvoltarea primului motiv invocat (art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.) recurenta a susținut că instanța de apel a încălcat limitele devoluțiunii cauzei în apel, cu argumentul că instanța de prim control judiciar nu a analizat excepțiile de ordine publică invocate prin cererea de apel. Totodată, a arătat că a fost încălcat și principiul dublului grad de jurisdicție, întrucât nu s-a procedat în mod real la o nouă judecată a cauzei în fond, prin raportare la criticile, apărările și excepțiile susținut în faza de apel.

În acest sens, recurenta a învestit instanța de apel cu critici privind imposibilitatea executării în natură a obligației contractate, nemotivarea hotărârii primei instanțe privind neanalizarea unor apărări, dar și a unei motivări insuficiente referitor la incidența cazului fortuit și a forței majore, aplicarea impreviziunii, aplicarea greșită a dispozițiilor art. 1351, 1271 și 1530 C. civ., precum și cu apărări referitoare la înlăturarea/limitarea răspunderii contractuale.

Cu toate acestea, instanța a analizat superficial temeinicia și legalitatea hotărârii atacate, limitându-se la analiza incidenței forței majore în situația secetei pedologice și a obligației contractate, precum și a incidenței impreviziunii și adaptarea contractului, fără însă a mai analiza celelalte critici și apărări invocate de parte.

Totodată, recurenta a susținut că au fost reținute aspecte străine de natura pricinii, arătându-se că răspunderea sa nu poate fi înlăturată prin invocarea forței majore, ci "aceste riscuri" pot fi transferate în domeniul mai larg al asigurărilor și managementului dezastrelor.

În susținerea motivului de casare recurenta a mai invocat încălcarea principiilor disponibilității, al dreptului la apărare și al aflării adevărului prin recalificarea de către instanța de apel a excepțiilor lipsei de interes și a nulității cererii/lipsei de obiect, invocate prin cererea de apel, ca fiind apărări de fond și nesoluționarea acestora, neanalizarea celorlalte critici și apărări invocate în apel.

În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta a susținut nemotivarea deciziei recurate întrucât prima instanță de control judiciar nu a motivat soluția de recalificare a excepțiilor de ordine publică în apărări de fond și nici pe cea de respingere a probelor noi solicitate în apel.

De asemenea, nu au fost analizate criticile și apărările sale privind existența sau nu a cazului fortuit, ca și cauză de exonerare a răspunderii contractuale a societății pârâte, precum și cele cu privire la încetarea contractului ca efect al rezilierii convenționale, cu consecința lipsirii de temei a obligării recurentei la executarea în natură a obligației asumate convențional, cu privire la solicitarea de înlăturare sau diminuare a penalităților de întârziere ori incompatibilitatea penalităților de întârziere cu cauzele de încetare a contractului, respectiv cu clauza contractuală de la art. 8.9, cu privire la înlăturarea răspunderii sale față de refuzul intimatei de a lua măsuri concrete în scopul prevenirii unei eventuale pagube (conform art. 1534 C. civ.) și cu privire la solicitarea de reducere a penalităților de întârziere în temeiul art. 1541 C. civ., așa cum a statuat Completul pentru dezlegarea unor probleme de drept, prin Decizia I.C.C.J. nr. 73/11.10.2021.

În susținerea motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., partea recurentă a reluat criticile din motivele de recurs preliminare.

C. Apărarea intimatei

Prin întâmpinarea înregistrată la 10 martie 2023, intimata-reclamantă A. S.R.L. a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

D. Apărarea recurentei

Prin răspunsul la întâmpinare, înregistrat la 31 martie 2023, recurenta a solicitat, în esență, înlăturarea apărarilor formulate de intimată și, pe cale de consecință, admiterea cererii de recurs.

Cauza a fost înregistrată la 27 ianuarie 2023 pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, sub același număr, iar prin rezoluția din 31 martie 2023 s-a fixat termen de judecată la 18 mai 2023.

E. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului declarat în cauză

Înalta Curte de Casație și Justiție, analizând recursul în limitele controlului de legalitate, în conformitate cu dispozițiile art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., constată că acesta este fondat, pentru considerentele ce succed.

În esență, prin recursul declarat societatea pârâtă a criticat decizia curții de apel susținând, prin motivele de recurs preliminare, că aceasta a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material (pct. 8 al alin. (1) al art. 488 C. proc. civ.), cu referire la art. 1270, 1271, 1351, 1528, 1531, 1534, 1541, 1634 și 1726 din C. civ.

Prin memoriul de recurs depus ulterior, pârâta a mai susținut atât încălcarea normelor de procedură (pct. 5 al alin. (1) al art. 488 C. proc. civ.), instanța de apel încălcând limitele devoluțiunii cauzei în apel și principiul dublului grad de jurisdicție, precum și principiile disponibilității, al dreptului la apărare și al aflării adevărului, cât și incidența motivului de casare prevăzut de pct. 6 al art. 488 din același cod, în sensul că decizia recurată nu este motivată.

Având în vedere că din dezvoltarea criticilor subsumate motivului de casare prevăzut la pct. 5 al art. 488 C. proc. civ. rezultă că, de fapt, partea reproșează primei instanțe de control judiciar că nu i-a analizat majoritatea criticilor aduse sentinței tribunalului, precum și excepțiile și apărările față de cererea de chemare în judecată, Înalta Curte constată că și aceste critici se încadrează în cel de-al doilea motiv de recurs invocat - pct. 6 al alin. (1) al art. 488 din cod, astfel că le va analiza în mod grupat, în cadrul celui din urmă motiv de recurs, care primează în raport de criticile care privesc încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material.

Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., hotărârea trebuie să cuprindă, printre alte mențiuni, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților.

Așadar, motivarea unei hotărâri este înțeleasă ca un silogism logic, de natură a explica inteligibil hotărârea luată, ceea ce nu înseamnă un răspuns exhaustiv la toate argumentele aduse de parte, dar nici ignorarea lor, ci un răspuns la cele fundamentale, care sunt susceptibile, prin conținutul lor, să influențeze soluția.

Obligația de motivare a hotărârii judecătorești este o rezultantă a exigențelor ce decurg din art. 6 paragraf 1 al Convenției Europene a Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale. Această exigență care contribuie la garantarea respectării principiului bunei administrări a justiției nu poate fi înțeleasă ca impunând formularea unui răspuns detaliat la fiecare argument al părților, instanța putând să grupeze unele dintre acestea pe baza unui numitor comun și să ofere un răspuns în cadrul unui singur considerent.

Cu toate acestea, potrivit jurisprudenței constante a Curții de la Strasbourg, dreptul la un proces echitabil, garantat de art. 6.1 din Convenție, include, printre altele, dreptul părților de a prezenta observațiile pe care le consideră pertinente pentru cauza lor. Întrucât Convenția nu are drept scop garantarea unor drepturi teoretice sau iluzorii, ci drepturi concrete și efective (Hotărârea Artico împotriva Italiei, din 13 mai 1980, seria x, nr. 37, pag. 16, paragraful 33), acest drept nu poate fi considerat efectiv decât dacă aceste observații sunt în mod real "ascultate", adică în mod corect examinate de către instanța sesizată. Altfel spus, art. 6 implică mai ales în sarcina "instanței" obligația de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor și al elementelor de probă ale părților, cel puțin pentru a le aprecia pertinența [Hotărârea Perez împotriva Franței (GC), Cererea nr. 47.287/99, paragraful 80, CEDH 2004-I, și Hotărârea Van der Hurk împotriva Olandei, din 19 aprilie 1994, seria x, nr. 288, pag. 19, paragraful 59, Hotărârea din 28 iunie 2005, C. împotriva României publicată în M. Of. nr. 396 din 8 mai 2006].

Prin raportare la cele arătate, în examinarea acestei critici, Înalta Curte constată că judecătorii din apel nu au procedat la analiza unor critici însemnate ale societății pârâte formulate în calea de atac a apelului, motiv pentru care, în lipsa unei devoluări totale a cauzei, în limitele determinate de ceea ce s-a apelat și de ceea ce s-a supus judecății la prima instanță, nu se poate exercita controlul de legalitate asupra deciziei pronunțate în apel, lipsind considerentele hotărârii la care să se raporteze instanța de recurs în efectuarea controlului de legalitate.

Astfel, instanța de apel s-a rezumat la a reține că, în esență, pârâta a criticat faptul că nici reclamanta și nici instanța de fond nu au ținut cont de contextul în care a avut loc evenimentul de forță majoră care a intervenit în cursul derulării contractului și care a fost de natură să o împiedice să-și onoreze în totalitate obligațiile contractuale.

În această privință, Curtea de apel a constatat că două sunt elementele care pot fi evaluate într-un asemenea caz, respectiv dacă în raport cu natura obiectivă a răspunderii, forța majoră poate fi analizată ca factor de înlăturare a răspunderii și dacă natura imprevizibilă a unor fenomene meteo și imposibilitatea prevederii consecințelor acestor manifestări excepționale le transpune în sfera "forței majore", astfel cum aceasta a fost definită prin art. 1351 alin. (2) din C. civ.

Sub un prim aspect, s-a reținut că legiuitorul a urmărit să acorde caracter de forță majoră unui eveniment care nu depinde de acțiunea/inacțiunea omului, care este imprevizibil, absolut invincibil și inevitabil. Așadar, responsabilitatea celui ținut să acopere prejudiciul produs este anulată de o situație care nu a putut fi în mod normal prevăzută a se produce, după cum nu au fost predictibile nici consecințele ei.

Cu toate că manifestările naturii pot lua forme extreme, neprevăzute de știință, cu impact considerabil asupra unor suprafețe întinse, care prin intensitatea excepțională, prin apariția necontrolată și efectele nefavorabile incalculabile pot primi, în anume circumstanțe, definiția forței majore, Curtea a arătat că problema despăgubirii, a cuantumului acesteia ori a modalității de acordare a unor compensații nu este înlăturată prin evocarea forței majore, ci ea se transferă, prin voința legiuitorului, în domeniul mai larg al asigurărilor, al solidarității sociale și al managementului dezastrelor, pentru care există cadru de reglementare aparte.

Pe de altă parte, intemperiile, furtunile puternice cu impact deosebit, secetele etc., sub aspectul intensității și al efectelor prejudiciabile generate, deși nu pot fi privite, în măsura în care s-ar pune în discuție răspunderea civilă de drept comun, din perspectiva implicării factorului subiectiv al culpei pârâtei, ca fenomene specifice forței majore, aceste evenimente naturale nu își pierd caracterul de previzibilitate, chiar dacă sunt imprevizibile pagubele pe care le-ar putea provoca, întrucât, ca evenimente, nu sunt absolut invincibile și inevitabile.

Reținând că, potrivit dispozițiilor art. 1634 alin. (6) din C. civ., dacă obligația are ca obiect bunuri de gen, debitorul nu poate invoca imposibilitatea fortuită de executare, precum și că potrivit Caracterizării Agrometeorologică a Județului Botoșani la nivelul perioadei 2015-2020, seceta pedologică a subzistat în toată această perioadă, comportând intensități diferite, prima instanță de control judiciar a considerat că, dată fiind și calitatea pârâtei de persoană cu experiență în domeniul agricol, în mod rezonabil, la momentul încheierii contractului, aceasta cel puțin putea prevedea aspectele privind seceta pedologică și eventualele posibile consecințe privind executarea obligațiilor însușite prin contract ce derivă din existența acestui eveniment natural.

Nu în ultimul rând, Curtea de apel a mai reținut că susținerile pârâtei în legătură cu nemotivarea hotărârii apelate și cu unele aspecte invocate cu titlu de cereri ori apărări în fața instanței de fond, sunt nefondate întrucât tribunalul și-a argumentat soluția pronunțată, iar faptul că pârâta nu agreează raționamentul judecătorului instanței de fond nu poate echivala cu o nemotivare în sensul exigențelor C. proc. civ.. Totodată, urmare soluției de admitere a apelului declarat de societatea reclamantă, instanța a respins și restul alegațiilor învederate în cuprinsul cererii de apel, ca nefondate.

Dincolo de faptul că instanța de apel nu era îndreptățită să respingă în bloc criticile pârâtei, fără să le analizeze, chiar și grupat (în măsura în care se poate proceda în această manieră), respingerea implicită a unei susțineri putând avea loc doar în acele situații în care respectiva afirmație/critică/apărare este indisolubil legală de o susținere/apărare/critică formulată de partea adversă și care nu mai necesită o explicitare și un răspuns distinct, în măsura în care admiterea susținerilor acesteia din urmă determină automat respingerea contraargumentelor părții adverse, aflându-ne, în fapt, în prezența unor aspecte care se exclud reciproc, instanța supremă constată că aprecierile instanței de apel nu sunt apte de a explica și nici de a fundamenta soluția de respingere ca nefondat a apelului societății pârâte, echivalând cu necercetarea fondului cauzei.

În concret, se constată că instanța de apel nu a analizat decât nemulțumirile părții în legătură cu nereținerea incidenței forței majore în cazul secetei asupra obligației sale de a livra cereale (bunuri de gen), respectiv a impreviziunii cu consecința adaptării contractului, omițând examinarea celorlalte critici formulate prin cererea de apel, inclusiv a celor două excepții procesuale de care se prevalează societatea pârâtă (lipsa de interes și lipsa de obiect a cererii/acțiunii) și care au fost expres invocate la pct. 3 al cererii de apel.

Astfel, nu se identifică niciun răspuns din partea instanței de apel cu privire la existența sau nu a cazului fortuit, ca și cauză de exonerare a răspunderii contractuale a societății pârâte, cu privire la încetarea contractului părților ca efect al rezilierii convenționale, cu consecința lipsirii de temei o obligării recurentei la executarea în natură a obligației asumate convențional, cu privire la solicitarea de înlaturare/diminuare a penalităților de întârziere sau incompatibilitatea penalităților de întârziere cu cauzele de încetare a contractului, respectiv cu clauza contractuală de la art. 8.9, reținut de instanță, care ar viza, în opinia recurentei, ipoteza nerespectării termenelor de livrare (și presupune acordarea unor daune-interese moratorii) și nu o imposibilitate vădită de executare (care presupune acordarea unor daune-interese compensatorii), cu privire la înlăturarea răspunderii sale față de refuzul intimatei de a lua măsuri concrete în scopul prevenirii unei eventuale pagube (conform art. 1534 C. civ.), precum și cu privire la solicitarea de reducere a penalităților de întârziere în temeiul art. 1541 C. civ., cu referire la Decizia nr. 73/11.10.2021 a I.C.C.J. - Completul pentru dezlegarea unor probleme de drept, prin care s-a reținut că, în situația în care pârâtul, pe cale de apărare, invocă în fața instanței caracterul vădit excesiv al penalității, instanța trebuie să cerceteze și să se pronunțe asupra acestei solicitări.

În acest context, instanța supremă constată că hotărârea recurată nu respectă exigențele motivării impuse de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., care obligă instanța de judecată la expunerea în mod clar și logic a argumentelor care au fundamentat soluția adoptată, precum și să respingă motivat cererile și apărările esențiale ale părților, ceea ce atrage incidența motivului de casare prevăzut de pct. 6 al alin. (1) al art. 488 din același cod.

Astfel, sunt fondate susținerile recurentei, analiza motivelor de apel impunându-se cu necesitate, întrucât pronunțarea asupra criticilor de netemeinicie din cuprinsul căii de atac devolutive presupunea o cenzurare a hotărârii primei instanțe prin raportare la stabilirea situației de fapt, în baza probelor administrate în dosar.

Apărările intimatei cu privire la caracterul nefondat al acestui motiv de recurs, prin raportare la jurisprudența Înaltei Curți, potrivit căreia "(...) motivarea unei hotărâri judecătorești ridică o problemă de conținut, relevantă fiind consistența analizei juridice și pertinența argumentelor aduse de instanță în susținerea soluției pronunțate, și nu o chestiune de cantitate", nu sunt întemeiate în condițiile în care, așa cum s-a detaliat deja, mai multe critici/cereri/apărări ale pârâtei din cuprinsul apelului au fost omise de la orice analiză juridică, fiind înlăturate nemotivat. De asemenea, se constată că deși excepțiile procesuale de care se prevalează societatea pârâtă au fost calificate de instanța de apel, la termenul de dezbateri, ca apărări de fond, ele nu au mai fost analizate ulterior, iar refuzul de a soluționa cererea de reducere a penalităților de întârziere pe motivul formulării acesteia direct în calea de atac a apelului, contrar celor arătate prin întâmpinare, nu apare decât în cadrul concluziilor apărătorului societății reclamante, iar nu în argumentația instanței.

Nefiind cercetat pe deplin apelul societății pârâte și, implicit, fondul cauzei, Înalta Curte nu poate proceda la examinarea legalității deciziei recurate prin prisma motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., invocat, de asemenea, de partea recurentă.

Pentru aceste considerente, constatând că este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., în temeiul art. 497 teza I din același act normativ, se va admite recursul declarat de pârâta B. S.A. Botoșani împotriva deciziei nr. 258 din 3 noiembrie 2022, pronunțate de Curtea de Apel Suceava, secția a II-a civilă, care va fi casată și se va trimite cauza spre o nouă judecată, în aceste limite, aceleiași curți de apel, urmând să se respingă recursul părții declarat împotriva încheierii din 20 octombrie 2022, ca nefondat, recurenta neprezentând niciun motiv întemeiat care să determine desființarea și a acestei hotărâri.

De asemenea, instanța de apel urmează a avea în vedere în rejudecare dispozițiile art. 501 C. proc. civ., precum și cererile formulate privind acordarea cheltuielilor de judecată în temeiul art. 451 alin. (1) din același cod care, urmare soluției pronunțate, nu pot fi acordate în această etapă procesuală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâta B. S.A. Botoșani împotriva deciziei nr. 258 din 3 noiembrie 2022, pronunțate de Curtea de Apel Suceava, secția a II-a civilă, pe care o casează și trimite cauza spre o nouă judecată, aceleiași instanțe.

Respinge recursul împotriva încheierii din 20 octombrie 2022, pronunțate de aceeași instanță, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 18 mai 2023.