ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 593/2025

Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Maramureș- Secția I civilă, în data de 11 august 2021, sub nr. x/100/2021, reclamanții A și B, au solicitat în contradictoriu cu pârâta Regia Națională a Pădurilor Romsilva- Direcția Silvică Maramureș, în principal, admiterea acțiunii și obligarea pârâtei la plata în favoarea reclamanților a profitului rezultat din valorificarea masei lemnoase cuvenite acestora, urmare a exploatării volumului de 1079 metri cubi de material lemnos, sumă ce urmează a fi cuantificată prin expertiza de specialitate solicitată a fi realizată în cauză și totodată a contravalorii lucrărilor de împădurire a suprafețelor neregenerate al căror cuantum va fi stabilit prin expertiza de specialitate solicitată a fi realizată în cauză.

În subsidiar, reclamanții au solicitat constatarea drepturilor de creanță reciproce, ale reclamanților față de pârâtă și totodată al pârâtei față de reclamanți, constatarea ca fiind intervenită compensația legală a datoriilor reciproce astfel născute, până la concurența celei mai mici dintre ele și obligarea pârâtei la plata diferenței astfel rezultate, după cum urmează: datoria pârâtei față de reclamanți, reprezentând prejudiciul cauzat acestora prin exploatarea de pe terenul cu vegetație forestieră, reconstituit în proprietatea lor în urma aplicării legilor fondului funciar, a cantității de 1079 metri cubi lemn de fag, valoarea prejudiciului urmând a fi stabilit printr-o expertiză de specialitate; datoria pârâtei față de reclamanți constând în contravaloarea lucrărilor de împădurire a suprafețelor neregenerate al căror cuantum se va fi stabilit printr-o lucrare de expertiză; datoria reclamanților față de pârâtă constând în contravaloarea lucrărilor de exploatare suportate de către pârâtă, al cărei cuantum va fi stabilit printr-o expertiză de specialitate.

În drept, reclamanții s-au prevalat de dispozițiile art. 44, art. 128 din Legea nr. 46/2008, art. 40 și art. 41 din Legea nr. 1/2000, art. 1345 și următoarele, art. 2523, art. 2539 alin. (2) C. civ., iar art. 1357 și art. 1373 C. civ. pentru ipoteza în care instanța de judecată apreciază că dispozițiile Legii nr. 46/2008 instituie un caz de răspundere civilă delictuală. Pentru petitul formulat cu titlu subsidiar, reclamanții au indicat suplimentar dispozițiile art. 1616 și art. 1617 C. civ.

Prin sentința civilă nr. 306 din 06 aprilie 2023, pronunțată de Tribunalul Maramureș- Secția I civilă, a fost respinsă excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocată prin întâmpinare. A fost admisă în parte acțiunea civilă formulată de către reclamanții A și B, în contradictoriu cu pârâta Regia Națională a Pădurilor Romsilva- Direcția Silvică Maramureș și, în consecință, a fost obligată pârâta la plata către reclamanți a sumei de 82.814,33 lei, reprezentând profit realizat în perioada dintre validare și punerea în posesie. Au fost respinse restul pretențiilor reclamanților. A fost obligată pârâta la plata către reclamanți a sumei de 2.500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată parțiale.

Prin decizia civilă nr. 17/A din 18 ianuarie 2024, pronunțată de Curtea de Apel Cluj – Secția I civilă, a fost respins apelul declarat de reclamanții A și B împotriva sentinței civile nr. 306/06.04.2023 a Tribunalului Maramureș. A fost admis în parte apelul declarat de pârâta Direcția Silvică Maramureș împotriva sentinței civile nr. 306/06.04.2023 a Tribunalului Maramureș, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că a obligat pârâta Direcția Silvică Maramureș la plata către reclamanți a sumei de 13.811 lei, reprezentând profit realizat în perioada dintre validare și punerea în posesie, precum și a sumei de 1000 lei, reprezentând cheltuieli de judecată la fond. Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței atacate.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs principal reclamanții A și B, precum și recurs incident pârâta Regia Națională a Pădurilor Romsilva – Direcția Silvică Maramureș, căi de atac cu a căror soluționare a fost învestită Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția I civilă.

4.1. Recursul principal declarat de reclamanții A și B

Prin cererea de recurs, întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenții-reclamanți au solicitat admiterea recursului, casarea în parte a deciziei recurate și, pe cale de consecință, admiterea acțiunii introductive cu privire la cuantumul despăgubirilor astfel cum a fost solicitat și cuantificat, precum și obligarea pârâtei la plata tuturor cheltuielilor de judecată efectuate cu ocazia litigiului.

După prezentarea considerentelor esențiale avute în vedere de către instanțele de fond, recurenții-reclamanți au susținut că decizia recurată a fost pronunțată cu încălcarea/aplicarea greșită a dispozițiilor art. 1349 alin. (2), art. 1357, art. 1373, art. 1381, art. 1385 alin. (1) și (3) C. civ., art. 128 din Legea nr. 46/2008 și art. 40 din Legea nr. 1/2000.

Contrar prevederilor legale incidente, instanța de apel a reținut că reclamanții sunt îndreptățiți doar la o despăgubire echivalentă cu suma de 13.811 lei raportat la suprafața de 206.36 mc, reprezentând profitul realizat de intimată din valorificarea masei lemnoase respective. Astfel, instanța a apreciat că reclamanții pot emite pretenții doar cu privire la acest cuantum, întrucât nu au solicitat prin cererea de chemare în judecată actualizarea prejudiciului cu inflația sau cu prețurile cu care se comercializează materialul lemnos în prezent.

În continuare, recurenții au prezentat aspecte teoretice cu privire la principiul reparației integrale a prejudiciului, prin raportare la art. 1381 alin. (2) și art. 1385 alin. (3) C. civ., pentru a susține critica în sensul că instanța de apel a acordat doar o despăgubire parțială sub pretextul profitului realizat de intimată din valorificarea masei lemnoase de pe terenurile proprietatea reclamanților în anii 2009 și 2010.

În opinia recurenților, aceste considerente ale instanței de apel sunt eronate și îi lezează dreptul la o reală și echitabilă despăgubire, după cum nu poate fi primit nici argumentul instanței relativ la faptul că reclamanții nu ar fi solicitat sumele actualizate și dobânda legală la acestea, de vreme ce prin acțiunea introductivă părțile au apreciat, la valoare actuală, care este prejudiciul încercat, iar în cauză a fost administrată și proba cu expertiza (ca modalitate obiectivă în care se poate stabili valoarea despăgubirii la care sunt îndrituiți), probă exclusă arbitrar de instanța de apel.

Expertul desemnat a stabilit în mod clar care este valoarea masei lemnoase sustrase (cantitatea, suprafața etc.) de către intimată până la momentul punerii în posesie a reclamanților.

Or, acordând doar presupusul profit realizat de intimată, instanța de apel a încălcat dreptul reclamanților la o despăgubire integrală pentru prejudiciul săvârșit prin fapta intimatei, pentru că prejudiciul este unul actual și trebuie acordat prin raportare la momentul prezent, și nu la o dată anterioară.

Instanțele de fond, în virtutea rolului activ, trebuiau să coreleze dispozițiile Legii nr. 1/2000 sau ale Legii nr. 48/2008 cu cele ale art. 1357 și urm. C. civ., situație în care ar fi trebuit să opereze o actualizare a despăgubirii ce li se cuvine recurenților-reclamanți.

4.2. Recursul incident declarat de pârâta Regia Națională a Pădurilor Romsilva – Direcția Silvică Maramureș

Prin cererea de recurs incident, recurenta-pârâtă a solicitat admiterea recursului, cu consecința constatării intervenirii prescripției dreptului material la acțiune.

Instanța de apel a apreciat greșit normele de drept material, considerând că termenul de 6 luni curge de la respingerea recursului de către Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr. x/100/2019, și nu de la data la care sentința recurată a rămas definitivă, prin respingerea apelului de către Curtea de Apel Cluj.

A mai arătat recurenta că, în conformitate cu prevederile art. 634 C. proc. civ., termenul nu curge de la 18.03.2021, deoarece așa cum rezultă din decizia nr. 555/18.03.2021 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția I civilă în dosarul nr. x/100/2019, recursul a fost respins ca tardiv introdus, astfel că nu produce niciun efect.

Data la care a rămas definitivă decizia nr. 231/29.10.2020 a Curții de Apel Cluj este data comunicării acesteia, adică 16 noiembrie 2020, având în vedere prevederile art. 634 C. proc. civ.

Astfel, nu există o întrerupere a cursului prescripției raportat la prevederile art. 2539 alin. (2) C. proc. civ., cum în mod greșit a reținut instanța de fond, termenul de 6 luni fiind împlinit, deoarece, prin raportare la data de 16 noiembrie 2020, acțiunea din dosarul pendinte a fost introdusă la data de 11 august 2021.

Concluzionând, recurenta a susținut că recursul respins ca tardiv nu poate produce niciun efect, ultimul efect al acțiunii juridice demarate în dosarul nr. x/100/2019 este cel al deciziei nr. 231/29.10 2020 a Curții de Apel Cluj, iar a da valențe juridice unui act lovit de nulitate înseamnă o aplicare greșită a normelor de drept material - quod nullum est, nullum producit effectum.

În data de 25 aprilie 2024, intimata-pârâtă Regia Națională a Pădurilor ,,Romsilva” - Direcția Silvică Maramureș a formulat recurs incident și întâmpinare la recursul principal.

Prin întâmpinare, intimata-pârâtă a invocat, în principal, excepția nulității recursului principal, iar în subsidiar, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

A arătat că în condițiile în care acțiunea dedusă judecății nu conține o solicitare de actualizare a prejudiciului cu inflația și cu prețurile cu care se comercializează materialul lemos în prezent, lipsesc rațiuni de natură a acorda preeminență calculelor efectuate în cadrul lucrării de axpertiză, soluția plasându-se în congruență inclusiv cu principiul disponibilității. Asfel, instanța de apel a analizat corect pretenția dedusă judecății, în limitele învestirii, întrucât reclamanții și-au întemeiat acțiunea pe prevederile legii speciale Legea nr. 46/2008 privind Codul silvic, iar dispozițiile privind răspunderea civilă delictuală au fost invocate în recurs.

În data de 28 iunie 2024, recurenții-reclamanți au depus întâmpinare la recursul incident și note scrise cu privire la întâmpinarea pârâtei, prin care au invocat, în principal, excepția nulității recursului incident și în subsidiar, au solicitat respingerea, ca nefondat.

Pe fondul recursului incident, au arătat că excepția prescripției dreptului material la acțiune a fost corect soluționată, iar termenul de 6 luni a început să curgă la data pronunțării deciziei de respingere ca tardiv a recursului, respectiv la 18 martie 2021, o astfel de statuare fiind în acord cu dispozițiile art. 634 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. și cu art. 2539 alin. (2) C. civ.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Examinând, cu prioritate, excepția nulității recursului principal declarat de reclamanți, invocată de pârâtă, respectiv excepția nulității recursului incident declarat de pârâtă, invocată de reclamanți, Înalta Curte constată următoarele:

II.1 Din analiza criticilor prezentate în cuprinsul recursului principal declarat de reclamanți, se constată că recurenții au invocat în primul rând, nelegalitatea argumentului instanței de apel relativ la faptul că reclamanții nu ar fi solicitat acordarea prejudiciului actualizat și a dobânzii aferente, critică ce poate fi subsumată motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. întrucât pune în discuție nesocotirea normelor de procedură privind judecata apelului, caracterul fondat al acestor critici urmând a fi analizat cu ocazia examinării pe fond a acestui motiv de recurs.

Printr-o altă critică, recurenții-reclamanți au invocat încălcarea și aplicarea greșită a dispozițiilor art. 1349 alin. (2), art. 1357, art. 1373, art. 1381, art. 1385 alin. (1) și (3), art. 128 din Legea nr. 46/2008 și art. 40 din Legea nr. 1/2000.

Această critică poate fi subsumată motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., însă doar în ipoteza în care deduce, spre analiză, aspecte de nelegalitate, însoțite de o argumentație care să permită verificarea conformității deciziei atacate cu regulile de drept incidente, iar nu chestiuni relative la evaluarea cadrului factual și la interpretarea probatoriului.

Înalta Curte reține caracterul unitar al recursului și faptul că sancțiunea nulității nu poate fi pronunțată în măsura în care se constată că măcar una sau o parte dintre critici se încadrează în cazurile de nelegalitate expres prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., motiv pentru care nu poate fi primită excepția nulității recursului declarat de reclamanții B și A, invocată de recurenta-pârâtă.

II.2 În ceea ce privește excepția nulității recursului incident declarat de pârâta Regia Națională a Pădurilor ,,Romsilva” - Direcția Silvică Maramureș, invocată de recurenții-reclamanți, se constată, din analiza cererii de recurs, că principala critică dedusă judecății vizează modul de soluționare a excepției prescripției dreptului material la acțiune, respectiv modul de interpretare a dispozițiilor art. 2539 alin. (2) C. civ., critică ce se circumscrie motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Prin urmare, Înalta Curte nu va reține excepția nulității recursului incident declarat de pârâtă, invocată de reclamanți.

II.3 Analizând în continuare recursul principal declarat de reclamanți, se constată că o primă critică vizează nesocotirea normelor de procedură privind judecata apelului, recurenții-reclamanți susținând că instanța de apel a apreciat eronat că nu au solicitat sumele actualizate și dobânda legală, în contextul în care prin acțiunea introductivă au solicitat prejudiciul la valoarea actuală, fiind administrată proba cu expertiză, exclusă arbitrar de către instanța de apel. Au mai susținut recurenții că prin acordarea doar a presupusului profit realizat de intimată li s-a încălcat dreptul la o despăgubire integrală, principiul reparației integrale a prejudiciului nefiind înfrânt de dispozițiile Legii nr. 1/2000 sau ale Legii nr. 48/2008, ci dimpotrivă, în virtutea rolului activ al judecătorului, instanțele de fond trebuiau să coreleze aceste dispoziții legale cu cele ale art. 1357 C. civ., situație în care ar fi trebuit să opereze o actualizare a despăgubirii ce li se cuvine.

Critica referitoare la nesocotirea regulilor privind judecata în apel se circumscrie motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., întrucât pune în discuție încălcarea unor norme de procedură, și este fondată în considerarea argumentelor ce succedă.

Potrivit cererii de chemare în judecată reclamanții au solicitat, cu titlu principal, obligarea pârâtei la plata profitului rezultat din valorificarea masei lemnoase cuvenite acestora, urmare a exploatării volumului de 1079 metri cubi de material lemnos, „sumă ce urmează a fi cuantificată prin expertiza de specialitate solicitată a fi realizată în cauză” și totodată a contravalorii lucrărilor de împădurire a suprafețelor neregenerate al căror cuantum va fi stabilit prin expertiza de specialitate ce va fi efectuată. În subsidiar, reclamanții au solicitat constatarea drepturilor de creanță reciproce, ale reclamanților față de pârâtă și totodată al pârâtei față de reclamanți, constatarea ca fiind intervenită compensația legală a datoriilor reciproce astfel născute, până la concurența celei mai mici dintre ele și obligarea pârâtei la plata diferenței astfel rezultate, după cum urmează: datoria pârâtei față de reclamanți, reprezentând prejudiciul cauzat acestora prin exploatarea de pe terenul cu vegetație forestieră, reconstituit în proprietatea lor în urma aplicării legilor fondului funciar, a cantității de 1079 metri cubi lemn de fag, valoarea prejudiciului urmând a fi stabilit printr-o expertiză de specialitate; datoria pârâtei față de reclamanți constând în contravaloarea lucrărilor de împădurire a suprafețelor neregenerate al căror cuantum se va fi stabilit printr-o lucrare de expertiză; datoria reclamanților față de pârâtă constând în contravaloarea lucrărilor de exploatare suportate de către pârâtă, al cărei cuantum va fi stabilit printr-o expertiză de specialitate.

Temeiul de drept indicat de reclamanți a fost reprezentat de dispozițiile speciale din cuprinsul art. 44 din Legea nr. 46/2008 privind Codul silvic, potrivit cu care „Masa lemnoasă rezultată în urma defrișării vegetației forestiere de pe terenurile scoase definitiv sau ocupate temporar din fondul forestier revine proprietarului, în cazul fondului forestier proprietate privată a persoanelor fizice și juridice, respectiv proprietate publică a unităților administrativ- teritoriale, și administratorului, în cazul fondului forestier proprietate publică a statului.”, art. 128 din Legea nr. 46/2008 care prevede la alin. (2) că „Profitul rezultat se acordă în bani sau în natură, la cererea proprietarilor, pentru perioada dintre validare și punerea în posesie”, art. 40 din Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 și ale Legii nr. 169/1997, potrivit cu care „Pentru suprafețele de pe care s-a exploatat masă lemnoasă în perioada dintre validarea cererilor de retrocedare și punerea în posesie a proprietarilor, Regia Națională a Pădurilor - Romsilva va acorda acestora beneficiul realizat, după deducerea cheltuielilor de exploatare, și va suporta cheltuielile de împădurire a suprafețelor neregenerate.”

Prin expertiza întocmită în cauză și aflată la dosarul primei instanțe, expertul desemnat a calculat profitul potențial: prin vânzarea materialului lemnos pe picior, în două variante, respectiv prin vânzarea materialului lemnos din depozit, în două variante. Urmare a obiecțiunilor la raportul de expertiză depuse de ambele părți, expertul desemnat în cauză a completat raportul inițial și a oferit patru variante de calcul al sumei datorate de pârâtă reclamanților, potrivit art. 128 din Legea nr. 46/2008 - Codul Silvic, pentru masa lemnoasă exploatată.

La data de 9 martie 2023, prima instanță a reținut cauza în pronunțare și a amânat pronunțarea asupra cauzei în data de 23 martie 2023. În data de 21 martie 2023, reclamanții au depus concluzii scrise, prin care au solicitat admiterea acțiunii, cu consecința obligării pârâtei să le plătească suma reprezentând profitul cuvenit din valorificarea cantității de 1000 mc lemn de fag exploatată de pe suprafața de 4 ha teren cu vegetație forestieră reconstituit în proprietate prin sentința nr. 568/16.10.2006 a Judecătoriei Baia Mare, cu dobânda legală aferentă acestei sume calculată de la data rămânerii definitive a sentinței până la achitarea integrală a sumei și rata inflației, arătând că majorarea cuantumului pretențiilor nu constituie o modificare de acțiune potrivit art. 204 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ. (filele 180, 188-189 vol. III tribunal).

Prima instanță a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocată de pârâtă, a admis acțiunea reclamanților, a obligat pârâta să le plătească suma de 82.814,33 lei, reprezentând profit realizat în perioada dintre validare și punerea în posesie, și a respins în rest pretențiile reclamanților.

Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a avut în vedere, în baza art. 40 din Legea 1/2000 coroborate cu dispozițiile art. 128 din Legea nr. 46/2008, ultima variantă din suplimentul la raportul de expertiză, care a stabilit suma de 82.814,33 lei în raport de prețurile medii obținute de un ocol privat. De asemenea, instanța nu a analizat cererile ulterioare formulate de reclamanți, pe motiv că au fost invocate pentru prima dată prin concluziile scrise depuse în data de 21 martie 2023, după închiderea dezbaterilor care a avut loc la termenul din 9 martie 2023.

Prin cererea de apel formulată de reclamanți, părțile au solicitat admiterea apelului, schimbarea în parte a hotărârii și, în rejudecare, admiterea acțiunii, cu obligarea pârâtei la plata dobânzii legale calculată sumei acordate de la data rămânerii definitive a sentinței și până la achitarea integrală a sumei.

Instanța de apel a dispus completarea raportului de expertiză, pentru ca expertul să răspundă obiecțiunilor la raport formulate de părți prin cererile de apel, fiind întocmit și depus în acest sens un supliment la raportul de expertiză (fila 186), cu privire la care i s-au solicitat expertului lămuriri suplimentare.

Prin decizia recurată, instanța de apel a respins apelul reclamanților, a admis în parte apelul pârâtei în sensul că a obligat-o să le plătească reclamanților suma de 13.811 lei reprezentând profit realizat în perioada dintre validare și punere în posesie și a menținut celelalte dispoziții ale sentinței atacate.

Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a apreciat că, raportat la art. 128 alin. (1) din Legea nr. 46/2008 coroborat cu art. 40 din Legea nr. 1/2000, prin completarea la raportul de expertiză a fost validată concluzia corectitudinii calculului efectuat de pârâtă (ce a identificat suma de 13.811 lei), privind profitul generat prin valorificarea masei lemnoase în perioada cuprinsă între momentul validării (5.05.2010) și cel al punerii în posesie a suprafețelor pentru care reclamanții au fost îndreptățiți (25.01.2018).

A mai reținut că, deși expertul nu a identificat erori în modul de calcul al profitului, evidențiat de pârâtă, a formulat trei variante pentru a se stabili întinderea prejudiciului, utilizând criterii diferite (prețul mediu de vânzare a materialului lemnos pe picior obținut la licitațiile de vânzare masă lemnoasă, prețul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior și vânzarea materialului lemnos din depozit), cu finalitatea de a se expune o actualizare a prejudiciului cu inflația sau cu prețurile cu care se comercializează materialul lemnos în prezent, iar în finalul completării raportului de expertiză, expertul a menționat că varianta 2 se apropie cel mai mult de valoarea actuală corectă de despăgubire, cu luarea în considerare a prețului mediu al unui metru cub de lemn stabilit de Legea nr. 265/2017.

Instanța a apreciat că, în situația în care acțiunea dedusă judecății nu conține o solicitare de actualizare a prejudiciului cu inflația sau cu prețurile cu care se comercializează materialul lemnos în prezent, lipsesc rațiuni de natură a acorda preeminență calculelor efectuate în cadrul lucrării de expertiză, soluția plasându-se în congruență inclusiv cu principiul disponibilității.

Referitor la dobânda legală, instanța de apel a stabilit că a fost formulată pentru prima dată în apel, cu nesocotirea art. 478 alin. (2) C. proc. civ., motiv pentru care a admis excepția inadmisibilității invocată sub acest aspect de către pârâtă.

Raportat la cele anterior expuse, se constată caracterul fondat al criticii recurenților-reclamanți prin care reproșează instanței de apel nesocotirea principiului reparării integrale a prejudiciului ce le-a fost cauzat de către pârâtă prin încălcarea obligațiilor impuse de lege instanței de control judiciar, aplicând greșit regulile de procedură privind judecata apelului cuprinse în art. 478 alin. (2) și (4) C. proc. civ. prin calificarea eronată a obiectului cererii de chemare în judecată și, implicit, a cererii de apel ce a făcut obiectul învestirii sale, încălcând astfel norme de procedură ce atrag nulitatea.

Astfel, prin cererea de chemare în judecată reclamanții au solicitat obligarea pârâtei la plata prejudiciului încercat constând în suma ce va fi cuantificată prin expertiza de specialitate solicitată a fi realizată în cauză, iar prin concluziile scrise, depuse în perioada de amânare a pronunțării de către prima instanță, au arătat că solicită obligarea pârâtei și la plata dobânzii legale, solicitând totodată actualizarea sumei cu rata inflației.

Cum prima instanță nu a analizat cererea reclamanților de acordare a accesoriilor, părțile au reiterat această solicitare prin cererea de apel formulată, însă instanța de apel a apreciat în mod greșit că solicitarea privind acordarea dobânzii a fost formulată pentru prima dată în apel, iar cu privire la actualizarea prejudiciului cu inflația sau cu prețurile cu care se comercializează în prezent materialul lemnos a considerat că acțiunea dedusă judecății nu conține o astfel de solicitare. A mai reținut instanța de apel că nu s-a cerut o reparare integrală a prejudiciului, în condițiile în care reclamanții au solicitat acordarea profitului pentru perioada dintre validare și punerea în posesie conform cuantificării ce urma a fi stabilită în cauză prin expertiză.

Drept urmare, raportat la circumstanțele concrete evidențiate de parcursul procedural al litigiului, instanța de apel a încălcat regulile efectului devolutiv al căii de atac cu care a fost învestită de către reclamanții-apelanți, iar soluția dată cererii de apel echivalează cu nerezolvarea fondului cauzei.

Aceasta întrucât, efectul devolutiv constituie o trăsătură esențială a apelului, astfel că, odată exercitat în termen, acesta provoacă o nouă judecată în fond, atât cu privire la problemele de fapt, cât și cu privire la cele de drept, potrivit art. 476 alin. (1) C. proc. civ.

În directă legătură fiind cu principiul disponibilității, efectul devolutiv este limitat de cele două reguli, exprimate prin adagiile tantum devolutum quantum appellatum și tantum devolutum quantum iudicatum, cărora le conferă valoare normativă dispozițiile art. 477 și art. 478 C. proc. civ.

Se cuvine observat și faptul că, dispozițiile art. 478 alin. (4) din același cod permit explicitarea pretențiilor cuprinse în mod implicit în cererile sau apărările adresate primei instanțe, cunoscut fiind că aceste explicații sau precizări pot avea ca obiect pretenții sau mijloace de apărare insuficient conturate sau argumentate, cuprinse în oricare dintre cererile care au fixat cadrul procesual obiectiv la prima instanță, precum și în întâmpinare sau răspunsul la întâmpinare.

Oricare dintre părțile căii de atac, prin intermediul actelor de procedură formulate în apel, poate face uz din proprie inițiativă de dreptul procesual prevăzut de art. 478 alin. (4), după cum și instanța de apel, din oficiu, poate solicita părților astfel de precizări și explicații oricând în cursul judecării apelului, în considerarea principiului fundamental al rolului judecătorului în aflarea adevărului reglementat de art. 22 alin. (2) C. proc. civ.

Relevantă, sub acest aspect, este dezlegarea obligatorie pronunțată prin decizia nr. 28/2015 de către Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, prin care s-a statuat în sensul că explicitarea pretențiilor implicite în apel nu are semnificația modificării cadrului procesual sub aspectul obiectului judecății și a derogării de la dispozițiile alin. (1) și (2) ale art. 478, dar presupune corecta lămurire a limitelor judecății în prima instanță.

Astfel, instanței de apel îi era impusă obligația de a cerceta și solicita explicații reclamanților cu privire la cuantificarea prejudiciului, numai în acest mod putându-se considera că este valorizată efectiv devoluțiunea specifică apelului și sunt respectate, în substanța lor, regulile care consacră limitele acesteia.

Mai exact, îi revenea curții de apel îndatorirea ca, în aplicarea dispozițiilor art. 478 alin. (4) C. proc. civ., astfel cum au fost dezlegate cu caracter obligatoriu prin decizia prealabilă nr. 28/2015, să solicite și să se primească lămuririle reclamanților-apelanți în legătură cu obiectul cererii de chemare în judecată, întrucât constant au solicitat repararea integrală a prejudiciului, cerând părților să indice ce înțeleg prin această solicitare.

Însă, în mod nelegal instanța de apel a exclus, fără a realiza cuvenita clarificare, solicitarea reclamanților de acordare a dobânzii legale și de actualizare a sumei cu indicele de inflație, cerere formulată prin raportare la principiul reparării integrale a prejudiciului, potrivit cu care prejudiciul cuprinde atât pierderea efectivă suferită de creditor (damnum emergens), cât și câștigul nerealizat (lucrum cessans) de care acesta este lipsit (art. 1531 alin. (2) C. civ.).

Procedând în acest mod, cu neobservarea dispozițiilor legale, prin încălcarea regulilor de desfășurare a procesului civil, în sensul avut în vedere de art. 478 alin. (2) și (4) C. proc. civ., și cu nerespectarea rolului judecătorului în aflarea adevărului (art. 22 alin. (2) C. proc. civ.), instanța de apel a pricinuit reclamanților o vătămare care nu poate fi înlăturată altfel decât prin reluarea judecății.

Înalta Curte constată că incidența acestui motiv de casare, care privește formele de procedură și garanțiile procesuale, nu poate însă determina, la acest moment procesual, și cenzurarea motivelor de recurs reglementate de art. 488 pct. 8 C. proc. civ. privind interpretarea și aplicarea greșită a dispozițiilor de drept material în cauza dedusă judecății, întrucât, dacă în această etapă procesuală s-ar da dezlegări pe fondul cauzei, ar fi afectat principiul dublului grad de jurisdicție pe care legea îl acordă părților în această materie, în raport de valoarea obiectului pricinii, și de care acestea trebuie, în mod necesar, să beneficieze.

În consecință, în baza art. 488 alin. (1) pct. 5, art. 496 și art. 497 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat și va casa în tot decizia atacată, cu trimiterea cauzei la aceeași instanță de apel pentru rejudecarea apelului declarat de reclamanți, urmând ca instanța de trimitere să se pronunțe asupra raportului juridic litigios, ținând seama și de celelalte critici și mijloace procesuale de apărare invocate.

II.4 Analizând în continuare recursul incident declarat de pârâtă, se observă că aceasta critică soluția de respingere a excepției prescripției dreptului material la acțiune, considerând că termenul de prescripție nu curge de la data de 18 martie 2021 când a fost respins, ca tardiv, recursul declarat împotriva deciziei nr.231 din 29 octombrie 2020 a Curții de Apel Cluj – Secția I civilă, ci de la data de 16 noiembrie 2020 când această din urmă hotărâre a rămas definitivă la data comunicării potrivit art. 634 C. proc. civ. Astfel, recurenta-pârâtă a invocat greșita aplicare a dispozițiilor art. 2539 alin. (2) C. civ., considerând că nu a fost întrerupt cursul prescripției, cum eronat a reținut instanța de apel.

Critica formulată, deși se circumscrie motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., nu este fondată.

Din examinarea actelor dosarului și a considerentelor deciziei recurate, se constată că dosarul nr. x/100/2019 a avut ca obiect solicitarea reclamanților A și B, în temeiul art. 18 din OG nr. 96/1998, art. 44 din Codul silvic, de obligare a pârâtei Regia Națională a Pădurilor „Romsilva”- Direcția Silvică Maramureș, la plata sumei de 257.341,50 lei, cu acordarea dobânzii legale.

Prin sentința civilă nr. 145 din 17 februarie 2020, pronunțată de Tribunalul Maramureș- Secția I civilă, a fost respinsă excepția prescripției dreptului material la acțiune și a fost respinsă acțiunea civilă.

Prin decizia civilă nr. 231/A din 29 octombrie 2020, Curtea de Apel Cluj- Secția I civilă a respins apelul promovat de reclamanți împotriva sentinței civile nr. 145 din 17 februarie 2020.

Prin decizia nr. 555 din 18 martie 2021, Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția I civilă a respins, ca tardiv, recursul declarat de reclamanți împotriva deciziei nr. 231/A din 29 octombrie 2020 a Curții de Apel Cluj- Secția I civilă.

În termen de 6 luni de la respingerea, ca tardiv, a recursului în dosarul nr. x/100/2019, reclamanții au introdus în data de 11 august 2021 acțiunea ce face obiectul prezentei judecăți, cu respectarea dispozițiilor art. 2539 alin. (2) C. civ.

Potrivit art. 2539 alin. (2) C. civ., invocate de pârâtă ca fiind greșit aplicate de către instanța de apel, prescripția nu este întreruptă dacă cel care a făcut cererea de chemare în judecată sau de arbitrare ori de intervenție în procedura insolvenței sau a urmăririi silite a renunțat la ea, nici dacă cererea a fost respinsă, anulată ori s-a perimat printr-o hotărâre rămasă definitivă. Cu toate acestea, dacă reclamantul, în termen de 6 luni de la data când hotărârea de respingere sau de anulare a rămas definitivă, introduce o nouă cerere, prescripția este considerată întreruptă prin cererea de chemare în judecată sau de arbitrare precedentă, cu condiția însă ca noua cerere să fie admisă.

În raport cu aceste dispoziții legale, contrar susținerilor recurentei, instanța de apel a dat o corectă eficiență dispozițiilor menționate, reținând în mod just că termenul de 6 luni a început să curgă la data pronunțării deciziei de respingere a recursului, ca tardiv, respectiv la data de 18 martie 2021, o astfel de statuare fiind în acord cu art. 634 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., potrivit cu care sunt hotărâri definitive, hotărârile date în recurs, chiar dacă prin acestea s-a soluționat fondul cauzei.

Prin urmare, având în vedere că momentul pronunțării soluției asupra căii de atac a recursului reprezintă data rămânerii definitive a hotărârii în dosarul nr. x/100/2019, în mod corect instanța de apel a respins excepția prescripției extinctive, invocată de pârâtă.

Pentru aceste considerente, constatând că este nefondat motivul de recurs invocat de pârâtă, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul incident declarat de pârâta Regia Națională a Pădurilor "Romsilva" - Direcția Silvică Maramureș împotriva aceleiași decizii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul principal declarat de reclamanții B și A împotriva deciziei nr. 17/A din data de 18 ianuarie 2024 pronunțate de Curtea de Apel Cluj-Secția I civilă.

Casează decizia recurată și trimite cauza, spre rejudecare, aceleiași curți de apel.

Respinge, ca nefondat, recursul incident declarat de pârâta Regia Națională a Pădurilor "Romsilva" - Direcția Silvică Maramureș împotriva aceleiași decizii.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 5 martie 2025, prin punerea soluției la dispoziția părților, prin mijlocirea grefei, conform art. 402 C. proc. civ.