ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5045/2012

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Circumstanțele cauzei 1. Procedura în fața primei instanțe Prin acțiunea înregistrată la 8 iulie 2010, reclamanta SC A.C.M. SA București a solicitat anularea pct. 1 din decizia din 21 aprilie 2010 emisă de A.N.A.F., Direcția generală de soluționare a contestațiilor și anularea în parte a deciziei de impunere din 9 octombrie 2009 emisă de Direcția Generală a Finanțelor Publice a municipiului București, Administrația Finanțelor Publice pentru Contribuabili Mijlocii în privința sumei de 679.070 RON, reprezentând fondul pentru protecția persoanelor cu handicap, taxa pe valoare adăugată, dobânzi, majorări și penalități de întârziere.

În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că, prin stabilirea unor obligații suplimentare privind protecția socială, organele de inspecție fiscală au încălcat prevederile exprese ale art. 78 alin. (5) din Legea nr. 448/2006, conform cărora, monitorizarea și controlul prevederilor legale referitoare la aceste obligații reprezintă atribuții ale Ministerului Muncii, Solidarității Sociale și Familiei. De asemenea, în privința contribuției la fondul pentru protecția socială și încadrarea în muncă a persoanelor cu handicap, s-a susținut că organele de inspecție fiscală au aplicat retroactiv Ordinul Autorității Naționale pentru Persoanele cu Handicap nr. 590/2008, act normativ care a intrat în vigoare la 5 decembrie 2008, nefiind incident perioadei 1 ianuarie-31 decembrie 2007 și au stabilit eronat cuantumul contribuției datorate la acest fond, rotunjind în plus, în defavoarea societății, numărul persoanelor cu handicap care trebuia încadrat.

Cu privire la suma de 338.859 RON, reprezentând TVA stabilită suplimentar de plată de organele de inspecție fiscală, reclamanta a considerat că a fost respinsă ca nemotivată contestația administrativă, pentru care au fost îndeplinite cerințele prevăzute de art. 206 alin. (1) lit. c) și lit. d) C. proc. fisc., întrucât au fost prezentate motivele de fapt și de drept, precum și documentele necesare pentru dovedirea acestora. În același sens, s-a învederat că au fost expuse motivele de fapt și temeiurile de drept prin care se justifică deductibilitatea în condițiile prevăzute de art. 145 alin. (3) din Legea nr. 571/203 și art. 22 alin. (4) lit. a) din Legea nr. 345/2002 a TVA aferentă cheltuielilor pentru achiziția de bunuri sau servicii destinate realizării de operațiuni taxabile.

2. Soluția instanței de fond Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a pronunțat sentința civilă nr. 3922 din 1 iunie 2011, prin care a respins acțiunea reclamantei ca neîntemeiată, constatând legalitatea deciziei din 21 aprilie 2010 și a deciziei de impunere din 9 octombrie 2009 emise de autoritățile pârâte. Instanța de fond a respins apărările formulate prin acțiune cu privire la procedura de emitere a deciziilor contestate, reținând că organele de control fiscal au exercitat atribuții prevăzute de lege, aplicând actele normative în vigoare în perioada supusă controlului, inclusiv cele referitoare la condițiile de efectuare a inspecției fiscale.

Pe fondul cauzei, s-a constatat că reclamanta a fost corect obligată la plata sumei de 250.452 RON, reprezentând contribuții la fondul special de încadrare în muncă a persoanelor cu handicap și a accesoriilor aferente în sumă de 378.075 RON, deoarece nu a calculat și nu a virat contribuțiile datorate și nici nu beneficiază de scutire de la plata acestora. Astfel, s-a avut în vedere că, reclamanta nu a solicitat trimestrial Agenției Municipale de Ocupare a Forței de Muncă repartizarea de persoane cu handicap, nu a constituit și nu a virat contribuția datorată la fondul de solidaritate socială pentru persoanele cu handicap, obligații care îi reveneau în perioada 1 ianuarie 2003-31 decembrie 2007, conform dispozițiilor pct. 41 din Legea nr. 519/2002 pentru aprobarea O.U.G.

nr. 102/1999 și art. 77 din Legea nr. 448/2006. În privința debitului în sumă de 338.859 RON, reprezentând diferență de TVA și a obligațiilor accesorii aferente, a fost constatată de asemenea legalitatea celor două decizii întocmite de pârâte, cu motivarea că fondul acestei cereri nu a fost examinat în cadrul procedurii administrative din culpa societății reclamante, care nu a argumentat în fapt și în drept contestația formulată împotriva actelor administrativ fiscale. Față de această situație, instanța de fond a considerat că, în mod legal și temeinic, organul de soluționare a contestației a respins ca nemotivată contestația reclamantei, în conformitate cu dispozițiile art. 206 alin. (1) C. proc.

fisc. și pct. 12.1 lit. b) din Ordinul A.N.A.F. nr. 519/2005 privind aprobarea instrucțiunilor pentru aplicarea Titlului IX C. proc. fisc. 3. Calea de atac exercitată Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs reclamanta SC A.C.M. SA București, solicitând că, în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 7, pct. 9, art. 304 1 și art. 312 C. proc. civ., să fie modificată hotărârea atacată, în sensul admiterii acțiunii și anulării deciziilor din 21 aprilie 2010 și din 9 iunie 2009 întocmite de intimatele-pârâte. În subsidiar, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (3) C. proc. civ., s-a solicitat casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță. În primul motiv de recurs, s-a susținut că se impune rejudecarea cauzei pentru a fi administrată proba cu expertiză de specialitate, probă necesară pentru a se stabili dacă sunt datorate sumele calculate prin actele organelor de control fiscal.

Reclamanta a arătat că, deși efectuarea unei expertize contabile a fost solicitată la termenul din 25 mai 2011, cu indicarea tuturor obiectivelor utile cauzei, instanța de fond a respins neîntemeiat această probă și nu a motivat măsura luată. Prin cel de-al doilea motiv de recurs, invocat în baza dispozițiilor art. 304 pct. 7 C. proc. civ., recurenta a susținut că hotărârea atacată cuprinde numai apărările formulate de intimate și nu este rezultatul unei analize profunde și pertinentă a situației de fapt cu privire la cele două obligații fiscale suplimentare de plată și a dispozițiilor legale aplicate pentru stabilirea lor. În ultimul motiv de recurs, întemeiat pe prevederile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., s-a arătat că instanța de fond nu a stabilit dacă sunt datorate obligațiile suplimentare, reprezentând fondul pentru protecția persoanelor cu handicap și TVA și nici nu a motivat soluția de respingere a cererii de majorări de întârziere aferente sumelor de la pct. 2 și pct. 3 din decizia din 21 aprilie 2010, ceea ce dovedește încălcarea legii și înțelegerea greșită a obiectului cererilor din acțiune. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând actele și lucrările din dosar, în raport și cu dispozițiile art. 304 și art. 304 1 C. proc.

civ., Înalta Curte va respinge prezentul recurs ca nefondat pentru următoarele considerente: 1. Aspecte de fapt și de drept relevante Instanța de fond a soluționat corect prezenta cauză, prin analiza completă a situației de fapt dovedită prin înscrisurile depuse de părți și dispozițiilor legale aplicate de organele de control fiscale pentru stabilirea și calcularea obligațiilor fiscale suplimentare datorate de recurenta-reclamantă la bugetul general consolidat al statului. În încheierea de la termenul din 25 mai 2011, instanța de fond a respins motivat cererea recurentei-reclamante de efectuare a unei expertize contabile, constatând față de obiectivele propuse, că proba nu era utilă în condițiile în care s-a contestat numai existența obligațiilor fiscale, iar nu în modul de determinare a cuantumului lor, astfel că dezlegarea pricinii nu impunea lămurirea unor împrejurări de fapt prin părerea unor specialiști.

Instanța de fond a aplicat dispozițiile art. 167 alin. (1) și art. 168 alin. (1) C. proc. civ., reținând că, punctele asupra cărora s-a solicitat să se pronunțe un expert contabil, indicate de recurenta-reclamantă prin cererea de probe, nu sunt relevante pentru judecarea litigiului și aceasta cu atât mai mult cu cât, parte din ele vizau executarea obligațiilor fiscale contestate, prin plată sau prin compensare, precum și modul de calcul al accesoriilor aferente, ceea ce nu constituie obiectul cererii de chemare în judecată. Instanța de fond a aplicat corect și prevederile art. 261 pct. 5 C. proc. civ., expunând clar și concis în hotărârea sa argumentele de fapt și de drept avute în vedere pentru respingerea acțiunii și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților.

În conformitate cu prevederile legale susmenționate, hotărârea instanței de fond cuprinde o motivare coerentă, lipsită de contradicții sau ambiguități, cu dezvoltarea raționamentului juridic care a condus la soluția de respingere a acțiunii printr-o interpretare corectă a normelor legale incidente în cauză. Aplicarea corectă a legii se reține și în ceea ce privește fondul pricinii, constatându-se că prima instanță a apreciat legalitatea deciziilor emise de intimatele-pârâte pe baza unei analize judicioase a elementelor de fapt concrete în cauză și a normelor de drept substanțial care reglementează raporturile juridice fiscale deduse judecății.

În privința sumei de 250.452 RON reprezentând contribuții la fondul special de încadrare în muncă a persoanelor cu handicap și a accesoriilor aferente în sumă de 378.075 RON, instanța de fond a constatat legalitatea obligației de plată stabilită pentru perioada 1 ianuarie 2003-31 decembrie 2007 în sarcina recurentei-reclamante, reținând că aceasta nu și-a îndeplinit obligațiile prevăzute de O.U.G. nr. 102/1999 și de Legea nr. 448/2006 de a calcula și vira contribuția datorată fondului de solidaritate socială pentru persoanele cu handicap.

Atât prin contestația administrativă, cât și prin acțiunea în anulare, recurenta-reclamantă nu a argumentat susținerea sa privind nelegalitatea obligației fiscale stabilite cu acest titlu, solicitând neîntemeiat să fie exonerată de plata contribuțiilor datorate, deși nu a dovedit că a solicitat trimestrial Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă repartizarea de persoane cu handicap și nici includerea sa în categoria persoanelor juridice exceptate de la plata contribuției respective în perioada suspusă controlului. În privința sumei de 338.859 RON, reprezentând taxa pe valoare adăugată stabilită suplimentar de plată de organele de inspecție fiscală cu accesoriile aferente, s-a constatat corect legalitatea soluției de respingere a contestației ca nemotivată, întrucât recurenta-reclamantă nu a dovedit îndeplinirea condițiilor prevăzute pentru exercitarea căii administrative de atac de dispozițiile art. 206 alin. (1) lit. c) și lit. d) C. proc.

fisc., republicat și pct. 2.4 din Ordinul Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 519/2005 privind aprobarea instrucțiunilor pentru aplicarea Titlului IX C. proc. fisc. Conform acestei reglementări, contestația va cuprinde motivele de fapt și de drept, dovezile pe care se întemeiază și poate fi respinsă ca nemotivată, în situația în care contestatorul nu prezintă argumente de fapt și de drept în susținerea contestației sau argumentele aduse nu sunt incidente cauzei supusă soluționării. Ca urmare a respingerii contestației ca nemotivate în privința TVA în sumă de 338.859 RON, cu accesoriile aferente, instanța de fond a constatat corect că nu poate fi analizat fondul cererii de anulare a debitului respectiv, astfel că acesta nu poate fi supus controlului judecătoresc nici pe calea prezentului recurs, cum fără temei a solicitat recurenta-reclamantă.

Ultimul motiv de recurs se dovedește a fi de asemenea neîntemeiat, constatându-se că instanța de fond a motivat soluția de respingere a cererii de acordare a majorărilor de întârziere aferente sumelor de la pct. 2 și pct. 3 din decizia din 21 aprilie 2010 a Agenției Naționale de Administrare Fiscală, reținând corect că recurenta-reclamantă nu a solicitat prin acțiune decât anularea pct. 1 din decizia susmenționată cu privire la suma de 679.070 RON, astfel că, nu există temei pentru acordarea daunelor solicitate. Pentru considerentele care au fost expuse, se constată că este legală și temeinică hotărârea pronunțată de prima instanță și în consecință, nefiind întemeiate motivele de casare și de modificare invocate, Înalta Curte va respinge prezentul recurs ca nefondat.

2. Soluția instanței de recurs și temeiul juridic al acesteia În baza dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 și art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat în cauză de reclamanta SC A.C.M. SA București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de SC A.C.M. SA împotriva sentinței nr. 3922 din 1 iunie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 noiembrie 2012.