ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5045/2012

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanțele cauzei

primei instanțe

Prin acțiunea

înregistrată la 8 iulie 2010, reclamanta SC A.C.M. SA București a solicitat

anularea pct. 1 din decizia din 21 aprilie 2010 emisă de A.N.A.F., Direcția

generală de soluționare a contestațiilor și anularea în parte a deciziei de

impunere din 9 octombrie 2009 emisă de Direcția Generală a Finanțelor Publice a

municipiului București, Administrația Finanțelor Publice pentru Contribuabili

Mijlocii în privința sumei de 679.070 RON, reprezentând fondul pentru protecția

persoanelor cu handicap, taxa pe valoare adăugată, dobânzi, majorări și

penalități de întârziere.

În motivarea acțiunii,

reclamanta a arătat că, prin stabilirea unor obligații suplimentare privind protecția

socială, organele de inspecție fiscală au încălcat prevederile exprese ale art.

78 alin. (5) din Legea nr. 448/2006, conform cărora, monitorizarea și controlul

prevederilor legale referitoare la aceste obligații reprezintă atribuții ale Ministerului

Muncii, Solidarității Sociale și Familiei.

De asemenea, în privința

contribuției la fondul pentru protecția socială și încadrarea în muncă a persoanelor

cu handicap, s-a susținut că organele de inspecție fiscală au aplicat retroactiv

Ordinul Autorității Naționale pentru Persoanele cu Handicap nr. 590/2008, act normativ

care a intrat în vigoare la 5 decembrie 2008, nefiind incident perioadei 1 ianuarie-31

decembrie 2007 și au stabilit eronat cuantumul contribuției datorate la acest fond,

rotunjind în plus, în defavoarea societății, numărul persoanelor cu handicap care

trebuia încadrat.

Cu privire la suma de

338.859 RON, reprezentând TVA stabilită suplimentar de plată de organele de inspecție

fiscală, reclamanta a considerat că a fost respinsă ca nemotivată contestația administrativă,

pentru care au fost îndeplinite cerințele prevăzute de art. 206 alin. (1) lit. c)

și lit. d) C. proc. fisc., întrucât au fost prezentate motivele de fapt și de drept,

precum și documentele necesare pentru dovedirea acestora.

În același sens, s-a învederat

că au fost expuse motivele de fapt și temeiurile de drept prin care se justifică

deductibilitatea în condițiile prevăzute de art. 145 alin. (3) din Legea nr. 571/203

și art. 22 alin. (4) lit. a) din Legea nr. 345/2002 a TVA aferentă cheltuielilor

pentru achiziția de bunuri sau servicii destinate realizării de operațiuni taxabile.

fond

Curtea de Apel București,

secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a pronunțat sentința civilă

nr. 3922 din 1 iunie 2011, prin care a respins acțiunea reclamantei ca neîntemeiată,

constatând legalitatea deciziei din 21 aprilie 2010 și a deciziei de impunere

din 9 octombrie 2009 emise de autoritățile pârâte.

Instanța de fond a respins

apărările formulate prin acțiune cu privire la procedura de emitere a deciziilor

contestate, reținând că organele de control fiscal au exercitat atribuții prevăzute

de lege, aplicând actele normative în vigoare în perioada supusă controlului, inclusiv

cele referitoare la condițiile de efectuare a inspecției fiscale.

Pe fondul cauzei, s-a

constatat că reclamanta a fost corect obligată la plata sumei de 250.452 RON, reprezentând

contribuții la fondul special de încadrare în muncă a persoanelor cu handicap și

a accesoriilor aferente în sumă de 378.075 RON, deoarece nu a calculat și nu a virat

contribuțiile datorate și nici nu beneficiază de scutire de la plata acestora.

Astfel, s-a avut în vedere

că, reclamanta nu a solicitat trimestrial Agenției Municipale de Ocupare a Forței

de Muncă repartizarea de persoane cu handicap, nu a constituit și nu a virat contribuția

datorată la fondul de solidaritate socială pentru persoanele cu handicap, obligații

care îi reveneau în perioada 1 ianuarie 2003-31 decembrie 2007, conform dispozițiilor

pct. 41 din Legea nr. 519/2002 pentru aprobarea O.U.G. nr. 102/1999 și art. 77 din

Legea nr. 448/2006.

În privința debitului

în sumă de 338.859 RON, reprezentând diferență de TVA și a obligațiilor accesorii

aferente, a fost constatată de asemenea legalitatea celor două decizii întocmite

de pârâte, cu motivarea că fondul acestei cereri nu a fost examinat în cadrul procedurii

administrative din culpa societății reclamante, care nu a argumentat în fapt și

în drept contestația formulată împotriva actelor administrativ fiscale.

Față de această situație,

instanța de fond a considerat că, în mod legal și temeinic, organul de soluționare

a contestației a respins ca nemotivată contestația reclamantei, în conformitate

cu dispozițiile art. 206 alin. (1) C. proc. fisc. și pct. 12.1 lit. b) din Ordinul

A.N.A.F. nr. 519/2005 privind aprobarea instrucțiunilor pentru aplicarea Titlului

IX C. proc. fisc.

Împotriva acestei sentințe,

a declarat recurs reclamanta SC A.C.M. SA București, solicitând că, în temeiul dispozițiilor

art. 304 pct. 7, pct. 9, art. 304

1

și art. 312 C. proc. civ., să fie

modificată hotărârea atacată, în sensul admiterii acțiunii și anulării deciziilor

din 21 aprilie 2010 și din 9 iunie 2009 întocmite de intimatele-pârâte. În subsidiar,

în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (3) C. proc. civ., s-a solicitat casarea

hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.

În primul motiv de recurs,

s-a susținut că se impune rejudecarea cauzei pentru a fi administrată proba cu expertiză

de specialitate, probă necesară pentru a se stabili dacă sunt datorate sumele calculate

prin actele organelor de control fiscal.

Reclamanta a arătat că,

deși efectuarea unei expertize contabile a fost solicitată la termenul din 25

mai 2011, cu indicarea tuturor obiectivelor utile cauzei, instanța de fond a respins

neîntemeiat această probă și nu a motivat măsura luată.

Prin cel de-al doilea

motiv de recurs, invocat în baza dispozițiilor art. 304 pct. 7 C. proc. civ., recurenta

a susținut că hotărârea atacată cuprinde numai apărările formulate de intimate și

nu este rezultatul unei analize profunde și pertinentă a situației de fapt cu privire

la cele două obligații fiscale suplimentare de plată și a dispozițiilor legale aplicate

pentru stabilirea lor.

În ultimul motiv de recurs,

întemeiat pe prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., s-a arătat că instanța de

fond nu a stabilit dacă sunt datorate obligațiile suplimentare, reprezentând fondul

pentru protecția persoanelor cu handicap și TVA și nici nu a motivat soluția de

respingere a cererii de majorări de întârziere aferente sumelor de la pct. 2 și

pct. 3 din decizia din 21 aprilie 2010, ceea ce dovedește încălcarea legii și înțelegerea

greșită a obiectului cererilor din acțiune.

Considerentele Înaltei

Curți asupra recursului

Examinând actele și lucrările

din dosar, în raport și cu dispozițiile art. 304 și art. 304

1

C. proc.

civ., Înalta Curte va respinge prezentul recurs ca nefondat pentru următoarele considerente:

de drept relevante

Instanța de fond a soluționat

corect prezenta cauză, prin analiza completă a situației de fapt dovedită prin înscrisurile

depuse de părți și dispozițiilor legale aplicate de organele de control fiscale

pentru stabilirea și calcularea obligațiilor fiscale suplimentare datorate de recurenta-reclamantă

la bugetul general consolidat al statului.

În încheierea de la termenul

din 25 mai 2011, instanța de fond a respins motivat cererea recurentei-reclamante

de efectuare a unei expertize contabile, constatând față de obiectivele propuse,

că proba nu era utilă în condițiile în care s-a contestat numai existența obligațiilor

fiscale, iar nu în modul de determinare a cuantumului lor, astfel că dezlegarea

pricinii nu impunea lămurirea unor împrejurări de fapt prin părerea unor specialiști.

Instanța de fond a aplicat

dispozițiile art. 167 alin. (1) și art. 168 alin. (1) C. proc. civ., reținând că,

punctele asupra cărora s-a solicitat să se pronunțe un expert contabil, indicate

de recurenta-reclamantă prin cererea de probe, nu sunt relevante pentru judecarea

litigiului și aceasta cu atât mai mult cu cât, parte din ele vizau executarea obligațiilor

fiscale contestate, prin plată sau prin compensare, precum și modul de calcul al

accesoriilor aferente, ceea ce nu constituie obiectul cererii de chemare în judecată.

Instanța de fond a aplicat

corect și prevederile art. 261 pct. 5 C. proc. civ., expunând clar și concis în

hotărârea sa argumentele de fapt și de drept avute în vedere pentru respingerea

acțiunii și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților.

În conformitate cu prevederile

legale susmenționate, hotărârea instanței de fond cuprinde o motivare coerentă,

lipsită de contradicții sau ambiguități, cu dezvoltarea raționamentului juridic

care a condus la soluția de respingere a acțiunii printr-o interpretare corectă

a normelor legale incidente în cauză.

Aplicarea corectă a legii

se reține și în ceea ce privește fondul pricinii, constatându-se că prima instanță

a apreciat legalitatea deciziilor emise de intimatele-pârâte pe baza unei analize

judicioase a elementelor de fapt concrete în cauză și a normelor de drept substanțial

care reglementează raporturile juridice fiscale deduse judecății.

În privința sumei de 250.452

RON reprezentând contribuții la fondul special de încadrare în muncă a persoanelor

cu handicap și a accesoriilor aferente în sumă de 378.075 RON, instanța de fond

a constatat legalitatea obligației de plată stabilită pentru perioada 1 ianuarie

2003-31 decembrie 2007 în sarcina recurentei-reclamante, reținând că aceasta nu

și-a îndeplinit obligațiile prevăzute de O.U.G. nr. 102/1999 și de Legea nr. 448/2006

de a calcula și vira contribuția datorată fondului de solidaritate socială pentru

persoanele cu handicap.

Atât prin contestația

administrativă, cât și prin acțiunea în anulare, recurenta-reclamantă nu a argumentat

susținerea sa privind nelegalitatea obligației fiscale stabilite cu acest titlu,

solicitând neîntemeiat să fie exonerată de plata contribuțiilor datorate, deși nu

a dovedit că a solicitat trimestrial Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de

Muncă repartizarea de persoane cu handicap și nici includerea sa în categoria persoanelor

juridice exceptate de la plata contribuției respective în perioada suspusă controlului.

În privința sumei de 338.859

RON, reprezentând taxa pe valoare adăugată stabilită suplimentar de plată de organele

de inspecție fiscală cu accesoriile aferente, s-a constatat corect legalitatea soluției

de respingere a contestației ca nemotivată, întrucât recurenta-reclamantă nu a dovedit

îndeplinirea condițiilor prevăzute pentru exercitarea căii administrative de atac

de dispozițiile art. 206 alin. (1) lit. c) și lit. d) C. proc. fisc., republicat

și pct. 2.4 din Ordinul Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 519/2005

privind aprobarea instrucțiunilor pentru aplicarea Titlului IX C. proc. fisc.

Conform acestei reglementări,

contestația va cuprinde motivele de fapt și de drept, dovezile pe care se întemeiază

și poate fi respinsă ca nemotivată, în situația în care contestatorul nu prezintă

argumente de fapt și de drept în susținerea contestației sau argumentele aduse nu

sunt incidente cauzei supusă soluționării.

Ca urmare a respingerii

contestației ca nemotivate în privința TVA în sumă de 338.859 RON, cu accesoriile

aferente, instanța de fond a constatat corect că nu poate fi analizat fondul cererii

de anulare a debitului respectiv, astfel că acesta nu poate fi supus controlului

judecătoresc nici pe calea prezentului recurs, cum fără temei a solicitat recurenta-reclamantă.

Ultimul motiv de recurs

se dovedește a fi de asemenea neîntemeiat, constatându-se că instanța de fond a

motivat soluția de respingere a cererii de acordare a majorărilor de întârziere

aferente sumelor de la pct. 2 și pct. 3 din decizia din 21 aprilie 2010 a Agenției

Naționale de Administrare Fiscală, reținând corect că recurenta-reclamantă nu a

solicitat prin acțiune decât anularea pct. 1 din decizia susmenționată cu privire

la suma de 679.070 RON, astfel că, nu există temei pentru acordarea daunelor solicitate.

Pentru considerentele

care au fost expuse, se constată că este legală și temeinică hotărârea pronunțată

de prima instanță și în consecință, nefiind întemeiate motivele de casare și de

modificare invocate, Înalta Curte va respinge prezentul recurs ca nefondat.

recurs și temeiul juridic al acesteia

În baza dispozițiilor

art. 20 din Legea nr. 554/2004 și art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte

va respinge ca nefondat recursul declarat în cauză de reclamanta SC A.C.M. SA București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de SC A.C.M. SA împotriva sentinței nr. 3922 din 1 iunie 2011 a Curții de Apel București,

secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 28 noiembrie 2012.