ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2520/2015
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2520/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2015)
Decizia nr.
2520/2015
Prin acțiunea înregistrată
pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios
administrativ și fiscal, reclamanta S.N.C.F.R. - RA, a chemat în
judecată pe pârâtul M.F. - A.N.A.F., prin A.F.P. Sectorul 1 solicitând:
anularea Deciziei din 19 octombrie 2011 a A.N.A.F. - D.G.S.C. și anularea
Deciziei din 15 iulie 2011 referitoare la obligațiile de plată
accesorii în cuantum de 136.387.472,00 RON stabilite în sarcina S.N.C.F.R. -
RA.
În motivarea
în fapt a cererii, reclamanta arată în esență că, în mod
greșit, s-au calculat obligații accesorii la declarațiile depuse
de S.N.C.F.R. - RA de către A.N.A.F. prin A.F.P. Sectorul 1, în fapt,
sumele fiind achitate la termenele scadente.
Prin
întâmpinare, D.G.F.P. a Municipiului București, în reprezentarea A.F.P.
Sector 1, a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive
a A.F.P. Sector 1, privind anularea Deciziei din 19 octombrie 2011,
excepția de inadmisibilitate, iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea
acțiunii ca neîntemeiate.
La data de 5
iunie 2012 s-a dispus introducerea în cauză, în calitate de pârâtă a
A.N.A.F. - D.G.S.C., în raport cu precizarea reclamantei, în sensul că
înțelege să solicite și anularea Deciziei din 19 octombrie 2011
emisă de D.G.S.C.
Prin
întâmpinare, pârâta A.N.A.F. a solicitat respingerea contestației ca
neîntemeiate, arătând că aceste obligații fiscale accesorii sunt
calculate după momentul la care se face referire prin actul normativ
invocat de către reclamanta, și, pentru debite datorate, conform
declarațiilor depuse de către reclamantă, pentru anii 2007 -
2011.
Prin
Încheierea din 26 martie 2013 au fost respinse excepțiile de
inadmisibilitate și lipsei calității procesuale pasive și
admisă proba cu expertiză fiscală.
Raportul de
expertiză a fost depus la dosarul cauzei la data de 29 august 2013, în
raport cu care părțile nu au formulat obiecțiuni.
Prin
Sentința nr. 3.359 din 4 noiembrie 2013 a Curții de Apel
București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal,
s-a respins contestația formulată de reclamanta S.N.C.F.R. - RA, , în
contradictoriu cu pârâții A.N.A.F. - D.G.S.C. și M.F. - A.N.A.F. prin
D.G.R.F.P. București în Reprezentarea Administrației Sector 1 a
Finanțelor Publice București, ca neîntemeiată.
Pentru a
pronunța această sentință, instanța de fond a
reținut că prin Decizia din 15 iulie 2011 - dosar fiscal x -
referitoare la obligațiile de plată accesorii, a fost stabilită
în sarcina S.N.C.F.R. - RA obligația plății sumei de
136.387.472,00 RON, reprezentând accesorii calculate asupra unor obligații
fiscale ale reclamantei, pentru perioada 10 iulie 2009 - 1 aprilie 2011,
constând în impozit pe veniturile din salarii, sume datorate privind
protecția specială a persoanelor cu handicap, dobânzi și
penalități aferente TVA, contribuții.
Împotriva
acestei decizii de impunere reclamanta a formulat contestație, iar prin
Decizia din 19 octombrie 2011, privind soluționarea contestației,
înregistrată la A.N.A.F. sub nr. x din 16 septembrie 2011, a fost
respinsă contestația ca neîntemeiată.
Curtea de
Apel a constatat că în Anexa la decizia de impunere contestată sunt
evidențiate analitic atât declarațiile fiscale date de reclamantă
cât și perioada pentru care s-au calculat penalități,
numărul de zile și sumele stabilite cu titlu de debit, iar expertiza,
deși nu a putut determina modul de stingere a obligațiilor de
plată ale reclamantei, pentru perioada 10 iulie 2009 - 1 aprilie 2011,
totuși, având în vedere dispozițiile art. 114 din C. proc. fisc.
coroborat cu art. 115, a concluzionat că sumele achitate de către
reclamantă pentru perioada ianuarie 2007 - martie 2011 au fost distribuite
corect de către organul fiscal, respectiv s-a făcut corect
imputația plății, stingând obligații fiscale sau accesorii
în ordinea vechimii, în condițiile în care reclamanta avea dosare pe rolul
instanțelor având ca obiect calculul accesoriilor.
Deși
expertul a constatat că plățile efectuate în perioada 10 iulie
2009 - 1 aprilie 2011 corespund declarațiilor fiscale ale S.N.C.F.R. - RA,
s-a constatat că este esențial a se stabili dacă aceste
obligații fiscale au fost achitate în termen și dacă
plățile au stins toate obligațiile fiscale ale reclamantei.
De asemenea,
deși expertul a identificat ordine de plată emise de reclamantă
la data depunerii declarației de creanță fiscală, s-a
reținut că nu s-a putut stabili modul de stingere a obligațiilor
de plată ale reclamantei, astfel încât în ipoteza în care suma
achitată nu a fost suficientă pentru a stinge toate datoriile,
organul fiscal a făcut aplicarea art. 114 și 115 din C. proc. fisc.
S-a
arătat în considerentele sentinței atacate, că în anexa la
decizia de impunere se regăsesc mult mai multe declarații de
creanță la care s-au stabilit numărul de zile de întârziere
decât cele menționate de expert în anexa la raportul de expertiză,
astfel încât s-a apreciat că penalitățile de întârziere au fost
generate de modul cum organul fiscal a făcut imputația plății.
Prin urmare,
Curtea de Apel a reținut că reclamanta nu a făcut dovada că
accesoriile au fost nelegal calculate, că plățile făcute au
stins în totalitate creanțele sale, în ordinea vechimii lor, iar evidența
analitică pe plătitor a organului fiscal, regăsită în anexa
la decizia de impunere, este eronată.
De asemenea
s-a avut în vedere că la data de 12 iulie 1998 prin O.U.G nr. 12/1998
(aprobată și modificată prin Legea nr. 89/1999) privind
transportul pe căile ferate romane și reorganizarea S.N.C.F.R. - RA,
regia autonomă a fost reorganizată prin divizare parțială,
rezultând o parte din regia autonomă, o companie națională
și 4 societăți naționale, și că prin art. 57 a
fost scutită la plata majorărilor de întârziere, însă, că
organele fiscale au interpretat corect că scutirea opera doar pentru
majorările existente la data reorganizării, nu și pentru cele
ulterioare, pentru care este necesar un nou act normativ prin care să se
acorde scutirea.
Împotriva
acestei sentințe a formulat recurs, reclamanta S.N.C.F.R. - RA,
criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea
recursului formulat, recurenta-reclamantă S.N.C.F.R. - RA a susținut
în esență că în mod greșit instanța de fond a
reținut ca fiind nefondată contestația acesteia deși prin
raportul de expertiză efectuat în cauză, expertul a constatat că
plățile efectuate în perioada 10 iulie 2009 - 1 aprilie 2011
corespund declarațiilor fiscale ale S.N.C.F.R. RA, instanța
apreciind, în mod eronat, că nu s-a putut face dovada faptului că
plățile efectuate au stins în totalitate creanțele.
Apreciază
recurenta că din actele aflate la dosarul cauzei, respectiv
declarații fiscale, documente din care rezultă efectuarea
plăților datorate, concluziile expertizei, S.N.C.F.R. - RA a
făcut dovada achitării la timp a tuturor plăților datorate
conform declarațiilor fiscale pentru care A.N.A.F. a calculat accesorii,
expertul contabil reținând că "reclamanta a achitat în termen
fiecare obligație fiscală născută și declarată în
perioada 2007 - martie 2011.
Pe de
altă parte, recurenta-reclamantă a susținut că la dosarul
cauzei nu a fost depus niciun înscris din partea intimatei A.N.A.F. prin A.F.P.
Sector 1 din care să rezultă modul de stingere al obligațiilor,
creanțele restante, în ce constau aceste creanțe precum și modul
de calcul al accesoriilor și în consecință expertul contabil nu
a putut determina modul de stingere al obligațiilor de plată ale
S.N.C.F.R. - RA.
Consideră
recurenta că, în mod greșit, instanța de fond a achiesat
întru-totul la concluziile raportului de expertiză, fără a
analiza în mod efectiv argumentele, observațiile părților cât
și a elementelor probatorii pentru a aprecia pertinența acestora.
Or,
susține recurenta că înscrisurile depuse la dosarul cauzei fac dovada
susținerilor sale în ceea ce privește faptul că
declarațiile fiscale pentru care au fost calculate accesorii, au fost
achitate înainte de termen, intimata A.N.A.F. neproducând nicio dovadă
privind legalitatea sumei de 136.387.472,00 RON stabilită cu titlu de accesorii
în sarcina S.N.C.F.R. - RA.
În ceea ce
privește Decizia nr. 428/2011 emisă de A.N.A.F. - D.G.S.C.
recurenta-reclamantă a susținut că aceasta nu a analizat
legalitatea calculului obligațiilor accesorii ci doar a constatat că
debitele asupra cărora au fost calculate sunt individualizate după
reorganizarea S.N.C.F.R. - RA.
Cu privire la
reținerea instanței de fond privind aplicabilitatea
dispozițiilor art. 57 din Legea nr. 89/1999 pentru aprobarea O.U.G. nr.
12/1998, recurenta-reclamantă a susținut că intimata A.N.A.F.
prin D.G.R.F.P. Sector 1 nu a operat în evidențele sale această
dispoziție și nu a șters obligațiile fiscale datorate de
S.N.C.F.R. - RA, ceea ce a condus la un calcul permanent de obligații
fiscale în sarcina S.N.C.F.R., obligații nelegale.
Consideră
recurenta că, în mod greșit, s-a reținut prin sentința
atacată ca fiind datorată suma reprezentând obligații fiscale
accesorii astfel că solicită admiterea recursului și modificarea
în tot a sentinței atacate și pe fond admiterea acțiunii și
anularea actelor administrativ-fiscale atacate.
Examinând
sentința atacată, în raport de criticile formulate, de prevederile
legale incidente în cauză, cât și în temeiul art. 304
1
C.
proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat, după
cum se va arăta în continuare.
Recurenta-reclamantă
S.N.C.F.R. - RA a solicitat anularea Deciziei din 19 octombrie 2011 a A.N.A.F.
-D.G.S.C. și a Deciziei din 15 iulie 2011 prin care au fost stabilite în
sarcina sa obligații de plată accesorii în sumă de 136.387.472,00
RON.
În cuprinsul
acțiunii se arată că sumele reținute cu titlul de
obligații accesorii la declarațiile fiscale depuse de către
S.N.C.F.R. - RA în perioada 2007 - 2011 au fost stabilite în mod eronat de
către organele fiscale, în fapt, toate sumele datorate fiind achitate la
termenele scadente.
Totodată,
recurenta-reclamantă a precizat că la data de 12 iulie 1998 prin
O.U.G. nr. 12/1998 aprobată și modificată prin Legea nr. 89/1999
privind transportul pe căile ferate române și reorganizarea
S.N.C.F.R. - RA, regia autonomă a fost reorganizată prin divizare
parțială, rezultând o parte din regia autonomă, o companie
națională și patru societăți naționale.
S.N.C.F.R. -
RA continuă că finanțeze, având ca obiect principal de
activitate gestionarea datoriilor și a creanțelor existente la data
reorganizării, fiind o entitate de interes național, cu capital
integral de stat, singurele atribuții fiind cele de gestionare a datoriei
și a creanțelor existente la data reorganizării.
Totodată,
recurenta-reclamantă a susținut că în conformitate cu
prevederile art. 61 din O.U.G. nr. 12/1998 privind transportul pe căile
ferate române și reorganizarea S.N.C.F.R. - RA, majorările de
întârziere datorate au fost scutite la plată.
În cauză
s-a dispus efectuarea unei expertize contabile având ca obiectiv verificarea
plăților efectuate în perioada 1 iulie 2009 - 1 aprilie 2011 în
raport de declarațiile fiscale depuse la organele fiscale de către
S.N.C.F.R. - RA, expertiza care a stabilit că toate aceste plăți
au corespuns declarațiilor fiscale depuse, fiind efectuate la termen,
pentru fiecare obligație fiscală născută și
declarată în perioada verificată.
Astfel cum
rezultă din raportul de expertiză efectuat în cauză, pârâtele nu
au depus niciun înscris sau documente justificative în raport de care să
se poată determina modul de stingere al obligațiilor de plată
ale S.N.C.F.R. - RA și în funcție de aceasta, realitatea și
legalitatea obligațiilor fiscale accesorii contestate.
Astfel fiind,
Înalta Curte constată că instanța de fond nu și-a
îndeplinit obligația prevăzută de dispozițiile art. 129
alin. (5) C. proc. civ., aceea de a stărui prin toate mijloacele legale
pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului, pe
baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii.
În
speță, judecătorul fondului, neprocedând în acest mod, nu a fost
în situația de a pronunța o sentință legală și
temeinică, în cauză impunându-se refacerea expertizei contabile,
pentru stabilirea cuantumului real al sumelor pretins datorate, raportate la
susținerile și argumentele părților cât și a
înscrisurilor existente la dosarul cauzei dar și a evidențelor
intimatei, prin raportare la plățile efectuate de S.N.C.F.R. - RA.
Totodată,
urmează a fi verificate și susținerile recurentei-reclamante
potrivit cărora intimata A.N.A.F. prin D.G.R.F.P. Sector 1 nu a operat în
evidențele sale scutirea de la plata majorărilor de întârziere
prevăzute de art. 57 din O.U.G. nr. 12/1998 la momentul
reorganizării.
Având în
vedere toate aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor
art. 312 alin. (1) - (3) C. proc. civ., va admite recursul formulat în
cauză, va casa sentința atacată și va trimite cauza spre
rejudecare aceleiași instanțe.
PENTRU ACESTE
MOTIVE
ÎN NUMELE
LEGII
D E C I D E
Admite
recursul declarat de S.N.C.F.R. - RA împotriva Sentinței nr. 3.359 din 4
noiembrie 2013 a Curții de Apel București, secția a VIII-a
contencios administrativ și fiscal.
Casează
sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași
instanțe.
Irevocabilă.
Pronunțată
în ședință publică, astăzi, 16 iunie 2015.
Procesat de