ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5260/2012
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5260/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)
Asupra recursului de față:
Din analiza actelor și
lucrărilor dosarului constată următoarele:
Circumstanțele cauzei.
Procedura în fața primei
instanțe
Prin acțiunea înregistrată
la 22 iunie 2009, reclamanta SC S. SA Gherla a solicitat anularea în parte a deciziei
nr. 145 din 30 aprilie 2009 emisă de Agenția Națională de Administrare Fiscală,
a deciziei de impunere nr. 361 din 25 septembrie 2008 și a raportului de inspecție
fiscală din 24 septembrie 2008 întocmite de Direcția Generală de Administrare a
Marilor Contribuabili, Activitatea de Inspecție fiscală pentru suma de 1.388.334
RON, reprezentând impozit pe profit, taxa pe valoarea adăugată, vărsăminte de la
persoanele juridice pentru persoanele cu handicap neîncadrate, majorări și penalități
de întârziere aferente acestor obligații principale.
În motivarea acțiunii,
reclamanta a susținut că actele contestate sunt nelegale cu privire la următoarele
obligații de plată stabilite suplimentar:
- impozitul pe profit
în sumă de 12.854 RON pentru exercițiul financiar pe anul 2003, întrucât inspecția
fiscală a aplicat greșit dispozițiile cuprinse la pct. 95 din Capitolul V al ordinului
nr. 94/2001, la art. 7 lit. j) și art. 9 alin. (1) din Legea nr. 414/2002, considerând
fără temei că se impune majorarea profitului impozabil cu diferența dintre veniturile
obținute din vânzarea deșeurilor și costurilor de producție ale acestora;
- majorările de întârziere
în sumă de 18.755 RON și penalitățile de întârziere în sumă de 1.911 RON aferente
impozitului pe profit suplimentar pentru anul 2003;
- impozitul pe profit
în sumă de 52.688 RON pentru exercițiul financiar pe anul 2004, arătându-se că,
profitul impozabil a fost reîntregit în mod nelegal cu suma de 162.613 RON, reprezentând
veniturile impozabile stabilite ca diferență între prețul de vânzare și costul de
producție al deșeurilor de material lemnos rezultate din procesul de fabricație
și că au fost greșit incluse în categoria cheltuielilor nedeductibile diferențele
în sumă de 48.141 RON dintre prețul de vânzare a tichetelor de rumeguș rezultate
din procesul de producție și valoarea lor de înregistrare;
- majorările de întârziere
în sumă de 61.935 RON și penalitățile de întârziere în sumă de 3.598 RON aferente
impozitului pe profit suplimentar pentru anul 2004;
- impozitul pe profit
suplimentar în sumă de 72.666 RON pentru anul 2005, arătându-se că în mod greșit
au fost incluse în veniturile impozabile suma de 182.902 RON, reprezentând diferența
dintre prețul de vânzare a deșeurilor de material lemnos către SC B. SRL și prețul
de vânzare ale acestor deșeuri către alte societăți comerciale, suma de 61.259 RON,
reprezentând diferența dintre prețul de vânzare a brichetelor de rumeguș către SC
B. SRL și prețul de înregistrare în contabilitate și că au fost greșit considerate
ca fiind nedeductibile cheltuielile în sumă de 210.000 RON, reprezentând valoarea
de proiectare conform contractului din iulie 2005;
- majorările de întârziere
în sumă de 67.606 RON și penalitățile de întârziere în sumă de 885 RON eferente
impozitului pe profit suplimentar pentru anul 2005;
- impozitul pe profit
suplimentar în sumă de 83.131 RON pentru anul 2006, considerându-se că profitul
impozabil a fost majorat în mod nelegal ca urmare a introducerii sumelor de 208.865
RON și de 204.000 RON în categoria cheltuielilor nedeductibile și aplicării eronate
a reglementărilor contabile simplificate pentru provizioane în sumă de 57.563 RON;
- majorările și penalitățile
de întârziere în sumă de 49.186 RON aferente impozitului pe profit suplimentar pentru
anul 2006;
- TVA în sumă de 39.900
RON stabilită suplimentar în baza facturii din 21 decembrie 2005 și suma de 38.760
RON stabilită suplimentar în baza facturii din 22 decembrie 2006, arătându-se că
sumele cuprinse în cele două facturi reprezintă valoarea lucrărilor de proiectare
executate efectiv în beneficiul reclamantei, pentru care există contract scris,
astfel că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 145 alin. (3) din Legea
nr. 571/2003, în sensul că serviciile achiziționate sunt destinate utilizării în
folosul operațiunilor taxabile;
- TVA în sumă de 94.642
RON reprezentând taxa calculată suplimentar la facturile de livrare prezentate în
anexa nr. 9.12 a actelor de control, precum și accesoriile aferente, întrucât deșeurilor
din material lemnos, definite ca atare prin H.G. nr. 427/2004 și nr. 2293/2004 le
sunt aplicabile măsurile de simplificare prevăzute la art. 160 C. fisc.;
- TVA în sumă de 173.302
RON și majorările de întârziere aferente în sumă de 106.517 RON, pentru care s-a
susținut că inspecția fiscală a stabilit nelegal obligația de plată suplimentară
calculată pentru perioada 1 noiembrie 2005–31 decembrie 2007;
- suma de 341.430 RON,
contribuție pentru persoanele cu handicap neîncadrate, cu dobânzi aferente în sumă
de 417.461 RON și penalități de întârziere aferente în sumă de 27.616, arătându-se
că obligația de plată la fondul special a fost prevăzută prin dispozițiile art.
43 alin. (2) din O.U.G. nr. 102/1999 numai pentru ipoteza în care agenții economici,
autoritățile și instituțiile publice nu angajează, din culpa lor, persoane cu handicap,
fiind exclusă această obligație pentru situațiile în care nu există persoane cu
handicap care să fie încadrate sau când s-a solicitat repartizarea unor asemenea
persoane, cum a procedat reclamanta prin adresele transmise Agenției Județene Cluj
pentru Ocuparea Forței de Muncă.
Soluția instanței de
fond
Prin sentința civilă
nr. 125 din 17 martie 2010 Curtea de Apel Cluj, secția comercială, contencios administrativ
și fiscal, a admis în parte acțiunea și a anulat în parte decizia nr. 145 din
30 aprilie 2009 emisă de Agenția Națională de Administrare Fiscală , decizia de
impunere nr. 361 din 25 septembrie 2008 și raportul de inspecție fiscală din 24
septembrie 2008 întocmite de Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili,
Activitatea de inspecție fiscală cu privire la obligațiile de plată suplimentare
în sumă de 1.242.476 RON.
Această sentință a fost
casată prin decizia nr. 5578 din 14 decembrie 2010 a Înaltei Curți de Casație și
Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, ca urmare a admiterii recursului
declarat de pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală și s-a dispus trimiterea
cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.
În decizia de casare,
s-a reținut că, la pronunțarea sentinței recurate, instanța de fond nu a procedat
la o analiză efectivă a argumentelor și a apărărilor formulate de autoritatea pârâtă
și s-a apreciat că, suplimentarea probei cu expertiză de specialitate este de natură
a oferi instanței un sprijin în soluționarea cauzei, atât în raport cu dispozițiile
legale aplicabile, cât și raportat la susținerile ambelor părți.
Instanța de recurs a stabilit
ca, în virtutea rolului activ conferit de art. 129 alin. (5) C. proc. civ., cu ocazia
rejudecării cauzei, judecătorul să pună în discuția părților necesitatea completării
raportului de expertiză și va putea dispune administrarea oricăror altor probe,
considerate utile și pertinente , în scopul formării convingerii sale, fie în sensul
acceptării, fie în sensul înlăturării susținerilor și apărărilor formulate de părți
și al unei corecte stabiliri a faptelor și a aplicării dispozițiilor legale.
În fond după casare, Curtea
de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a pronunțat
sentința civilă nr. 658 din 10 noiembrie 2011, prin care a admis în parte acțiunea
și a anulat în parte decizia nr. 145 din 30 aprilie 2009, decizia de impunere
nr. 361 din 25 septembrie 2008 și raportul de inspecție fiscală din 24
septembrie 2008 cu privire la obligațiile de plată suplimentare în sumă de 1.242.476
RON.
Reanalizând cauza prin
prisma probatoriului administrat în faza primei judecăți în fond, cât și față de
concluziile suplimentare depuse de expertul contabil în fond după casare, instanța
de fond a constatat nelegalitatea actelor administrativ-fiscale contestate pentru
obligațiile de plată suplimentare în sumă de 1.242.476 RON, reținând următoarele
considerente de fapt și de drept pentru fiecare din debitele principale și accesorii
de care a fost exonerată reclamanta:
- pentru suma de 12.754
RON, reprezentând impozit pe profit stabilit suplimentar pe anul 2003, s-a reținut
că organul fiscal a reîntregit în mod nelegal profitul pe anul 2003 cu suma de 89.388
RON, reprezentând diferență între prețul de cost mai mare înregistrat în evidența
contabilă și prețul de vânzare mai mic, fiind astfel încălcate dispozițiile
art. 9 alin. (1) din Legea nr. 414/2002 privind impozitul pe profit, pct. 9.1. din
H.G. nr. 859/2002 și pct. 95, pct. 5.13. lit. a) din ordinul nr. 94/2001.
Regimul juridic al cheltuielilor
cu deșeurile vândute de agentul economic ca fiind cheltuieli deductibile, pentru
că sunt aferente veniturilor impozabile, a fost stabilit față de obiectul principal
de activitate al societății reclamante care este producerea mobilei, ceea ce implică
achiziții de material lemnos, ca materie primă, din prelucrarea căreia rezultă mobila,
ca produs finit, dar și produse reziduale sau deșeuri.
- Pentru suma de 77.781
RON, reprezentând diferență de impozit pe profit stabilit pentru perioada 2004-2006,
s-a avut în vedere că nu erau îndeplinite condițiile prevăzute de dispozițiile
art. 11 alin. (2), raportat la art. 19 alin. (1) C. fisc. pentru reîntregirea profitului
impozabil cu suma de 394.657 RON, întrucât operațiunile economice derulate între
reclamantă și achizitorul SC B. SRL nu pot fi calificate ca fiind operațiuni derulate
între societăți afiliate.
Din probatoriul dosarului,
s-a reținut că ambele societăți comerciale nu îndeplinesc exigențele legale de a
fi calificate ca fiind afiliate direct, iar în privința metodei de comparare a prețurilor,
s-a considerat că, tranzacțiile efectuate nu erau comparabile, în condițiile în
care cea mai mare parte din deșeuri a fost valorificată prin vânzări ocazionale
și accidentale, ceea ce a terminat practicarea unui preț mai mare față de cel practicat
în tranzacțiile cu cantități mari de deșeuri.
- Pentru suma de 9.210
RON, reprezentând impozit pe profit stabilit suplimentar pentru un profit impozabil
în valoarea de 57.563 RON, cu motivarea că, reclamanta nu a înregistrat venituri
impozabile din anularea unor provizioane în sumă mai mare decât provizioanele constituite
și pentru a fost acordată deductibilitatea de către organele fiscale.
- Pentru suma de 66.240
RON, reprezentând impozit pe profit stabilit suplimentar pe perioada decembrie 2005–decembrie
2006, s-a reținut că au fost greșit calificate ca fiind nedeductibile fiscal, conform
dispozițiilor art. 21 alin. (4) lit. m) C. fisc., cheltuielile efectuate în baza
contractelor iulie 2005 și iulie 2006 pentru prestarea unor servicii de proiectare.
Analizând cele două contracte
de proiectare, instanța de fond a constatat că acestea cuprind date esențiale pentru
a dovedi realitatea operațiunii, cu precizarea clară a obiectului, a termenelor
de execuție și menționarea tarifelor percepute pentru serviciile efectiv prestate.
Sub aspectul necesității
prestării serviciilor respective, raportat la specificul activității reclamantei,
au fost avute în vedere răspunsurile cuprinse în nota explicativă din anexa nr.
7.4.1 la raportul de inspecție fiscală, din care rezultă că achiziția a fost decisă
de conducerea executivă a societății, ca urmare a tendințelor de dezvoltare, precum
și a analizelor și datelor din ședințele operaționale și de analiză cu șefii de
sectoare, în condițiile în care societatea nu are și un compartiment de proiectare.
- Pentru suma de 78.660
RON, reprezentând TVA înscrisă în facturile fiscale nr. 442.802 din 21
decembrie 2005 și nr. 442.803 din 22 decembrie 2006, instanța de fond a constatat
că este eronată concluzia organelor fiscale privind neîndeplinirea condițiilor prevăzute
de art. 145 alin. (3) din C. fisc. pentru exercitarea dreptului de deducere, cu
motivarea că prestarea de servicii s-a realizat prin întocmirea de proiecte sau
studii care să conducă la alegerea unor soluții în privința deciziei de a investi
în echipamente necesare pentru îmbunătățirea activității, eficientizarea fluxurilor
tehnologice și luarea unor decizii cu privire la realizarea unor noi produse pentru
desfășurarea unor activități în scopul realizării de operațiuni taxabile.
- Pentru suma de 94.642
RON, reprezentând TVA colectată, instanța de fond a reținut că numai suma de 267
RON nu trebuia colectată, fiind corect aplicată taxarea inversă pentru suma de 94.375
RON, în privința căreia nu erau aplicabile prevederile referitoare la măsurile simplificate,
prevăzute de art. 160
1
C. fisc.
Din acest motiv, s-a reținut
că și majorările de întârziere trebuie raportate la TVA în sumă de 94.375 RON datorată
de reclamantă.
- Pentru suma de 786.507
RON, reprezentând vărsăminte de la persoanele juridice pentru persoanele cu handicap
neîncadrate în muncă, penalități și majorări de întârziere s-a reținut, contrar
celor evidențiate de organele fiscale, că reclamanta nu datorează debitele calculate,
pentru că a solicitat trimestrial repartizarea de persoane cu handicap, îndeplinind
condițiile prevăzute de art. 43 alin. (2) din O.U.G. nr. 102/1999 pentru a fi exceptată
de la plata contribuției la Fondul special de solidaritate socială.
Cerința impusă prin dispozițiile
art. 5 alin. (1) din instrucțiunile nr. 1008/220 din 20 mai 2003 ca solicitarea
privind repartizarea de persoane cu handicap în vederea încadrării în muncă să fie
dovedită cu răspunsul scris al Agenției pentru Ocuparea Forței de Muncă a fost înlăturată
de prima instanță, ca urmare a constatării nelegalității acestor dispoziții prin
hotărâre judecătorească irevocabilă, sentința civilă nr. 116/2008 a Curții de Apel
Cluj.
Calea de atac exercitată
Împotriva acestei sentințe,
a declarat recurs pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală, solicitând ca,
în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 9 și art. 304
1
C. proc. civ.,
să fie modificată hotărârea atacată, în sensul respingerii ca nefondată a acțiunii
formulate de reclamantă.
Recurenta a criticat pentru
nelegalitate soluția instanței de fond , în considerarea următoarelor argumente
de fapt și de drept expuse cu privire la fiecare din obligațiile fiscale suplimentare
de plata cărora a fost exonerată societatea intimată.
- Cu privire la impozitul
pe profit suplimentar în sumă de 12.754 RON pe anul 2003, s-a susținut că, în mod
eronat, instanța de fond a apreciat că nu există o legătură directă între prețul
de înregistrare sau de producție și prețul de valorificare prin vânzare.
Cu privire la prevederile
art. 9 alin. (1) din Legea nr. 414/2012, pct. 9.1. din H.G. nr. 859/2002 și
pct. 95, pct. 5.13 lit. a) din ordinul nr. 94/2001, care au fost încălcate de către
intimata-reclamantă, recurenta a arătat că organele fiscale au procedat corect la
reîntregirea profitului impozabil cu suma de 89.388 RON rezultată din tranzacții
cu deșeuri din lemn efectuate către diferiți beneficiari sub costul de producție
și descărcarea din gestiune la costul de producție, beneficiar principal fiind societatea
afiliată în mod direct SC B. SRL Gherla.
Față de condițiile legale
pentru ca o cheltuială să poată fi considerată deductibilă, s-a arătat că, produsele
reziduale, respectiv deșeuri din lemn, se scad din valoarea lor de intrare în gestiune
din secțiile de producție proprii, iar diferența de cost nerecuperată prin prețul
de vânzare a produselor respective comercializate reprezintă o cheltuială nedeductibilă
fiscal, întrucât nu a fost acoperită prin veniturile realizate de intimata–reclamantă.
Pentru aceste deșeuri,
s-a considerat că s-a reținut eronat că nu există un cost de producție, deși au
fost înregistrate în contabilitate ca produse reziduale, pentru care s-a stabilit
un preț de înregistrare, iar ulterior au fost valorificate, ceea ce dovedește că
au o utilitate economică.
Recurenta a invocat ca
argument și dispozițiile ordinului nr. 306/2002, care prevăd că evidența existenței
și mișcării stocurilor de produse reziduale, reprezentând rebuturi, materiale reparabile
sau deșeuri se ține cu ajutorul contului 346 „Produsele reziduale”, iar înregistrarea
lor se face la preț de înregistrare sau cost de producție a produselor reziduale
intrate în gestiune din producție proprie. De altfel, s-a arătat că intimata–reclamantă
a recunoscut că eronat a stabilit prețuri de producție pentru deșeuri, acestea fiind
înregistrate în contabilitate pe baza documentului „Centralizatorul cantitativ și
valoric al deșeurilor”, având preț unitar la care organele de inspecție fiscală
s-au raportat în determinarea diferenței de cheltuieli nedeductibile. De asemenea,
s-a arătat că s-a considerat în mod eronat ca fiind irelevant cine a fost beneficiar
al deșeurilor, întrucât ponderea în totalul vânzărilor de deșeuri o dețin vânzările
către societatea afiliată SC B. SRL , pentru care prețurile de vânzare sunt sub
prețul de cost și inferior prețului de vânzare practicat la vânzarea către alți
agenți economici.
Fiind corect stabilit
impozitul pe profit suplimentar în sumă de 12.754 RON, recurenta a susținut că intimata–reclamantă
datorează și accesoriile aferente, respectiv suma de 18.755 RON, reprezentând majorări
de întârziere și suma de 1.911 RON, reprezentând penalități de întârziere.
- Cu privire la suma de
77.781 RON, reprezentând diferența de impozit pe profit stabilit pentru perioada
2004–2006, recurenta a susținut că instanța de fond a anulat greșit actele contestate,
care au fost întocmite cu respectarea dispozițiilor art. 11 alin. (1), alin.
(2) lit. a) și art. 19 alin. (1) din C. fisc., pct. 12 și pct. 25 din H.G. nr. 44/2004.
Pentru reîntregirea profitului
impozabil cu suma de 394.657 RON și determinarea prețului de piață prin metoda comparării
prețurilor, s-a arătat că organele fiscale au avut în vedere că tranzacțiile efectuate
de intimata–reclamantă cu SC B. SRL în perioada 2004–2006 nu s-au făcut în termeni
de piață liberă, fiind favorizată această firmă afiliată, căreia i s-au vândut toate
categoriile de deșeuri la prețuri inferioare prețurilor de înregistrare în contabilitate
a deșeurilor.
Față de prevederile legale
invocate și de faptul că vânzările au fost efectuate doar între persoane afiliate,
sub prețul de înregistrare în contabilitate și sub prețul de vânzare practicat pentru
vânzarea către persoane juridice independente, recurenta a învederat că organele
de inspecție fiscală au procedat corect la ajustarea veniturilor obținute de intimata–reclamantă,
dat fiind că, diferența nefavorabilă dintre prețurile de vânzare aferente tranzacțiilor
cu societatea afiliată și prețurile medii obținute prin comparare, reprezintă venituri
impozabile pentru care se datorează impozit de profit.
- Cu privire la suma de
9.210 RON, reprezentând impozit pe profit suplimentar, s-a susținut că instanța
de fond a reținut eronat că inspecția fiscală a ignorat faptul că intimata - reclamantă
a aplicat reglementările contabile simplificate, armonizate cu directivele europene,
context în care modul de calcul al provizioanelor a respectat aceste reglementări.
În fapt, s-a arătat că,
în perioada 2003-2005, intimata–reclamantă a constituit provizioane nedeductibile
fiscal în sumă de 646.116 RON și din compararea acestei sume cu suma de 588.533
RON rezultată din anularea acestor provizioane, a rezultat diferența de 57.563 RON,
care este o cheltuială nedeductibilă, astfel că a fost inclusă în baza de calcul
pentru stabilirea impozitului pe profit.
Recurenta a mai arătat
că, pentru suma de 9.210 RON, contestația administrativă a fost respinsă ca nemotivată,
conform dispozițiilor art. 206 alin. (1) lit. c) și d) din C. proc. fisc.
- Cu privire la suma de
66.240 RON, reprezentând impozit pe profit suplimentar pe perioada decembrie 2005–decembrie
2006, a fost de asemenea criticată soluția de anulare dispusă de instanța de fond,
arătându-se că aceasta este contrară prevederilor art. 21 alin. (4) lit. m) C. fisc.
și pct. 48 din H.G. nr. 44/2004, conform cărora, pentru a deduce cheltuielile cu
serviciile la calcul impozitului pe profit, intimata–reclamantă avea obligația să
prezinte documente justificative privind prestarea efectivă a serviciilor de proiectare
și necesitatea efectuării acestora prin specificul activităților desfășurate.
- Cu privire la suma de
156.023 RON, reprezentând majorări de întârziere și penalități de întârziere aferente
impozitului pe profit stabilit suplimentar, s-a arătat că intimata-reclamantă datorează
și această sumă, ca accesoriu al obligației principale, anulate în mod greșit de
instanța de fond.
- Cu privire la suma de
78.660 RON, reprezentând TVA înscrisă în facturile din 21 decembrie 2005 și din
21 decembrie 2006 emise de SC S. SRL Baia-Mare, societate afiliată în mod indirect
intimatei-reclamante, s-a susținut că nu erau îndeplinite cerințele prevăzute de
art. 145 alin. (3) din Legea nr. 571/2003 pentru recunoașterea dreptului de deducere,
întrucât nu s-a justificat cu documente primare, conform Legii nr. 82/1991, prestarea
efectivă a serviciilor în folosul operațiunilor taxabile.
- Cu privire la suma de
94.642 RON, reprezentând TVA colectată, s-a arătat că, în perioada 1 martie 2006–31
decembrie 2007, intimata-reclamantă a aplicat greșit măsurile de simplificare, respectiv
taxarea inversă pentru un număr de 773 facturi emise privind vânzări de deșeuri
capete, deșeuri semifabricate, rest croi, capete bușteni, deșeuri lemn, lemne de
foc, produse care nu intră în categoria materialelor lemnoase pentru care se aplică
măsurile de simplificare prevăzute de art. 160 alin. (2) lit. e) C. fisc.
Conform dispozițiilor
legale susmenționate, s-a învederat că bunurile pentru care se aplică măsurile simplificate
sunt deșeurile și resturile de metale feroase și neferoase, materiile prime secundare
rezultate din valorificarea acestora, precum și materialul lemnos; aceste măsuri
nu se aplică și deșeurilor din lemn care nu se încadrează în grupele de deșeuri
industriale reciclabile prevăzute în anexa nr. 1 la O.U.G. nr. 6/2001.
- Cu privire la suma de
786.507 RON, reprezentând vărsăminte de la persoanele juridice pentru persoanele
cu handicap neîncadrate în muncă, majorări și penalități de întârziere aferente,
recurenta a susținut că intimata-reclamantă nu a respectat prevederile art. 42 din
O.U.G. nr. 102/1999 pentru perioada iulie 2003–14 iulie 2004 și ale Legii nr. 343/2004
pentru perioada 15 iulie 2004–31 decembrie 2006.
Întrucât intimata-reclamantă
nu a făcut dovada cu răspunsurile în scris ale Agenției Naționale pentru Ocuparea
Forței de Muncă pentru fiecare trimestru din perioada ianuarie 2003–ianuarie 2006,
din care să rezulte că a solicitat repartizarea de persoane cu handicap, recurenta
a învederat că organele de inspecție fiscală au stabilit corect obligația de plată
a contribuțiilor în sumă de 341.430 RON, a majorărilor de întârziere în sumă de
417.461 RON și a penalităților de întârziere în sumă de 27.616 RON.
II. Considerentele Înaltei
Curți asupra recursului
Examinând actele și lucrările
dosarului, în raport și cu dispozițiile art. 304 și art. 304
1
C. proc.
civ., Înalta Curte va respinge prezentul recurs ca nefondat, pentru următoarele
considerente:
Aspecte de fapt și de
drept relevante
Instanța de fond a analizat
corect toate elementele de fapt și de drept deduse judecății, constatând judicios
nelegalitatea deciziei nr. 145 din 30 aprilie 2009, a deciziei de impunere nr.
361 din 25 septembrie 2008 și a raportului de inspecție fiscală din 24
septembrie 2008 cu privire la obligațiile fiscale suplimentare în sumă de 1.242.476
RON, de la plata cărora a fost exonerată intimata–reclamantă SC S. SA Gherla .
Soluția pronunțată pe
baza probelor administrate în primul ciclu procesual, precum și în fond după casare,
este legală și temeinică în privința fiecărui debit principal sau accesoriu contestat,
astfel că sunt nefondate criticile formulate în recurs, urmând a fi respinse după
expunerea argumentelor de fapt și de drept avute în vedere pentru obligațiile fiscale
stabilite prin actele administrative întocmite de autoritatea recurentă.
- Pentru suma de 12.754
RON, reprezentând impozit pe profit stabilit suplimentar pe anul 2003, instanța
de fond a constatat întemeiat că nu se impunea reîntregirea profitului impozabil
cu suma de 89.388 RON, considerată de organele fiscale ca fiind o cheltuială nedeductibilă
fiscal.
Astfel, s-a avut în vedere
că, în perioada ianuarie–decembrie 2003, intimata–reclamantă a vândut deșeuri din
lemn, reprezentând produse reziduale peste norme de consum specifice rezultate din
producție, pentru care a utilizat un preț de înregistrare în gestiune și nu un preț
de cost, deoarece nu există un cost de producție al deșeurilor, ci numai un cost
de producție pentru produsul finit și anume, mobilierul din lemn.
Din acest motiv, s-a reținut
că în mod eronat inspecția fiscală a stabilit costuri de producție pentru deșeuri
și a majorat profitul impozabil cu diferența dintre prețul de cost al deșeurilor
de material lemnos și veniturile obținute din valorificarea acestora.
În atare situație, instanța
de fond a constatat că nu a existat o încălcare a prevederilor art. 9 alin. (1)
din Legea nr. 414/2002, pct. 9.1. din H.G. nr. 859/2002 și pct. 95 pct. 5.13
lit. a) din ordinul nr. 94/2001, ceea ce dovedește lipsa de temei pentru obligația
intimatei–reclamante de a plăti un impozit pe profit suplimentar în sumă de 12.754
RON, cu accesoriile aferente în sumă de 18.755 RON, reprezentând majorări de întârziere
și în sumă de 1.011 RON, reprezentând penalități de întârziere.
- Pentru suma de 77.781
RON, reprezentând diferența de impozit pe profit stabilit pentru perioada 2004-2006,
instanța de fond a constatat corect că organele fiscale au apreciat greșit necesitatea
ajustării veniturilor prezumtiv obținute de către intimata-reclamantă în perioada
de referință prin aplicarea dispozițiilor art. 11 alin. (2), raportat la art. 19
alin. (1) C. fisc., dat fiind că operațiunile economice derulate între intimata–reclamantă
și achizitorul SC B. SRL nu pot fi calificate ca fiind operațiuni derulate între
societăți afiliate, având în vedere că, ambele societăți sunt agenți economici cu
personalitate juridică de naționalitate română.
Pe baza concluziilor raportului
de expertiză contabilă, s-a reținut că este posibil ca pentru vânzările accidentale
și ocazionale către celelalte societăți comerciale, să fie practicat un preț mai
mare decât cel practicat în tranzacțiile cu cantități mai mari de deșeuri, tranzacțiile
în astfel de situații nefiind comparabile.
De asemenea, instanța
de fond a considerat că în cauză nu se regăsesc ipotezele reglementate de dispozițiile
art. 7 alin. (1) pct. 21 lit. c) din Legea nr. 571/2003 și deci nu este aplicabilă
metoda comparării prețurilor fiindcă nu sunt comparabile din punct de vedere cantitativ
cantitățile de deșeuri livrate diverșilor beneficiari.
Instanța de fond a înlăturat
corect și incidența dispozițiilor art. 7 pct. 21 lit. b) C. fisc, reținute greșit
ca temei pentru respingerea contestației administrative, dat fiind că acestea vizează
afilierea dintre o persoană fizică și o persoană juridică.
- Pentru suma de 9.210
RON, reprezentând impozit pe profit suplimentar calculat pentru un profit impozabil
în sumă de 57.563 RON, instanța de fond a reținut corect că intimata - reclamantă
nu a obținut venituri din anularea unor provizioane în sumă mai mare decât provizioanele
constituite și pentru care i s-a acordat deductibilitate.
Din conținutul notelor
contabile nr. 247 din 31 decembrie 2004, nr. 219 din 31 decembrie 2005 și nr.
207 din 31 decembrie 2006, rezultă că intimata–reclamantă a înregistrat venituri
neimpozabile din anularea unor provizioane în sumă mai mare decât provizioanele
constituite și pentru care nu i-a fost acordată deductibilitate, astfel că nu este
datorat impozitul pe profit suplimentar în sumă de 9.210 RON, aferent profitului
impozabil în sumă de 57.563 RON.
Instanța de fond a respins
de asemenea corect susținerea recurentei–pârâte privind nemotivarea contestației
administrative cu privire la această obligație fiscală, constatând că la pct. 8.4.
din contestație intimata–reclamantă a expus în concret motivele de fapt și de drept
invocate pentru anularea actelor administrativ–fiscale, respectând astfel condițiile
de formă impuse de dispozițiile art. 206 C. proc. fisc.
- Pentru suma de 66.240
RON, reprezentând impozit pe profit suplimentar pe perioada decembrie 2005–decembrie
2006, au fost corect anulate actele administrativ–fiscale întrucât intimata-reclamantă
a dovedit îndeplinirea condițiilor prevăzute de lege pentru deducerea cheltuielilor
efectuate conform contractelor din iulie 2005 și din iulie 2006, prezentând documente
justificative din care rezultă că serviciile de proiectare au fost efectiv prestate,
au fost executate pe bază de contract și evidențiate în situații de lucrări, procese–verbale
de recepție, rapoarte de lucru, studii de fezabilitate, pe piață și orice alte materiale
corespunzătoare.
Intimata–reclamantă a
dovedit și necesitatea efectuării cheltuielilor prin specificul activităților desfășurate
și motivat de faptul că societatea nu dispune de un compartiment propriu de proiectare,
iar biroul tehnic din cadrul societății efectuează doar lucrări de întocmire a documentațiilor
tehnice pentru executarea produselor curente, stabilirea normelor de consum, coordonarea
activității de cumpărare a sculelor și abrazivelor, coordonarea laboratorului chimic
și a atelierului de prototipuri.
În atare situație, se
constată că organele fiscale au aplicat greșit dispozițiile art. 21 alin. (4)
lit. m) C. fisc., considerând că sunt nedeductibile fiscal cheltuielile efectuate
conform facturilor din 21 decembrie 2005 și din 22 decembrie 2006, deși intimata–reclamantă
a dovedit prin probe concludente realitatea și necesitatea serviciilor de proiectare
prestate efectiv în scopul realizării obiectului de activitate al societății.
- Pentru suma de 156.023
RON, reprezentând majorări și penalități de întârziere aferente debitului principal,
instanța de fond a dispus în mod corect anularea obligației de plată a intimatei-reclamante
pentru argumentele avute în vedere la anularea obligației fiscale principale.
- Pentru suma de 78.660
RON, reprezentând TVA înscrisă în facturile din 21 decembrie 2005 și din 21
decembrie 2006, dreptul la deducere a fost recunoscut intimatei–reclamante în conformitate
cu prevederile art. 145 alin. (3) C. fisc., deoarece prestarea serviciilor de către
SC S. SRL a fost dovedită prin întocmirea de studii sau de proiecte, care să conducă
la alegerea unor soluții în privința deciziei de a învesti în echipamente necesare
pentru îmbunătățirea activității, eficientizarea fluxurilor tehnologice, luarea
unor decizii de realizare a unor noi produse, ceea ce reprezintă activități desfășurate
în scopul realizării de operațiuni taxabile.
- Pentru suma de 94.642
RON, reprezentând TVA colectată, cu majorările de întârziere aferente, instanța
de fond a stabilit corect că din totalul de 762 facturi, un număr de 255 de facturi
conțin drept stocuri facturate deșeurile pentru care unitatea de măsură folosită
este tona și pentru care au fost greșit aplicate măsurile de simplificare. În consecință,
s-a constatat întemeiat că, din totalul de 94.642 RON, doar suma de 267 RON nu trebuia
colectată, fiind corect aplicată taxarea inversă.
- Pentru suma de 786.507
RON, reprezentând vărsăminte de la persoanele juridice pentru persoanele cu handicap
neîncadrate în muncă și accesoriile aferente, s-a dispus corect anularea actelor
administrativ fiscale, întrucât intimata–reclamantă este exceptată de la plata acestor
contribuții prin dispozițiile art. 43 alin. (2) din O.U.G. nr. 102/1999, astfel
cum au fost modificate prin Legea nr. 519/2002, respectiv prin Legea nr. 343/2004.
Exceptarea prevăzută în
reglementarea susmenționată se referă la agenții economici, autoritățile publice
care fac dovada că au solicitat trimestrial la agențiile județene de ocupare a forței
de muncă, respectiv municipiului București, repartizarea de persoane cu handicap
calificate în meseriile respective și acestea nu au repartizat astfel de persoane
în vederea angajării.
Intimata-reclamantă a
solicitat repartizarea de persoane cu handicap în vederea angajării în muncă pe
perioada supusă controlului, îndeplinind în acest mod obligațiile și scopul prevăzut
de lege și a dovedit realizarea solicitării sale cu adresele din 9 ianuarie 2004,
din 14 aprilie 2004, din 21 decembrie 2004, din 8 ianuarie 2003, din 26 mai 2003,
din 9 iulie 2003, din 12 decembrie 2003, din 26 august 2008, din 26 august 2008
și răspunsurile la aceste ultime două adrese.
Instanța de fond a avut
în vedere și adresa din 2001, prin care Ministerul Sănătății și Familiei, secretariatul
de stat pentru persoane cu handicap a precizat în legătură cu dispozițiile art.
43 din O.U.G. nr. 102/1999 că unitățile care nu au înregistrate cereri de angajare
a unor persoane cu handicap și în consecință, nu au refuzat angajarea unor persoane
cu handicap, nu au obligația de a contribui la bugetul Fondului special de solidaritate.
Cerința ca înregistrarea
acestor cereri să fie dovedită prin răspunsul scris al Agenției pentru Ocuparea
Forței de Muncă, prevăzută în art. 5 alin. (1) din instrucțiunile nr. 1008/220
din 20 mai 2003 este contrară prevederilor art. 4 alin. (3), art. 75, art. 76 din
Legea nr. 24/2000 și art. 1 alin. (5) din Constituția României, așa cum de altfel
s-a constatat în hotărârea judecătorească irevocabilă de admitere a excepției de
nelegalitate, sentința civilă nr. 116/2008 pronunțată de Curtea de Apel Cluj în
Dosarul nr. 2148/33/2007.
Pentru considerentele
are au fost expuse, constatând că nu există motive de casare sau de modificare a
hotărârii pronunțate de instanța de fond, Înalta Curte va respinge prezentul recurs
ca nefondat.
Soluția instanței de
fond și temeiul juridic al acesteia
În baza dispozițiilor
art. 312 alin. (1) C. proc. civ. și art. 20 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte
va respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta Agenția Națională de Administrare
Fiscală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat
de Agenția Națională de Administrare Fiscală împotriva sentinței nr. 658/2011 din
10 noiembrie 2011 a Curții de Apel Cluj, secția a II-a civilă de contencios administrativ
și fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi 11 decembrie 2012 .