ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5260/2012

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5260/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursului de față:

Din analiza actelor și

lucrărilor dosarului constată următoarele:

instanțe

Prin acțiunea înregistrată

la 22 iunie 2009, reclamanta SC S. SA Gherla a solicitat anularea în parte a deciziei

nr. 145 din 30 aprilie 2009 emisă de Agenția Națională de Administrare Fiscală,

a deciziei de impunere nr. 361 din 25 septembrie 2008 și a raportului de inspecție

fiscală din 24 septembrie 2008 întocmite de Direcția Generală de Administrare a

Marilor Contribuabili, Activitatea de Inspecție fiscală pentru suma de 1.388.334

RON, reprezentând impozit pe profit, taxa pe valoarea adăugată, vărsăminte de la

persoanele juridice pentru persoanele cu handicap neîncadrate, majorări și penalități

de întârziere aferente acestor obligații principale.

În motivarea acțiunii,

reclamanta a susținut că actele contestate sunt nelegale cu privire la următoarele

obligații de plată stabilite suplimentar:

- impozitul pe profit

în sumă de 12.854 RON pentru exercițiul financiar pe anul 2003, întrucât inspecția

fiscală a aplicat greșit dispozițiile cuprinse la pct. 95 din Capitolul V al ordinului

nr. 94/2001, la art. 7 lit. j) și art. 9 alin. (1) din Legea nr. 414/2002, considerând

fără temei că se impune majorarea profitului impozabil cu diferența dintre veniturile

obținute din vânzarea deșeurilor și costurilor de producție ale acestora;

- majorările de întârziere

în sumă de 18.755 RON și penalitățile de întârziere în sumă de 1.911 RON aferente

impozitului pe profit suplimentar pentru anul 2003;

- impozitul pe profit

în sumă de 52.688 RON pentru exercițiul financiar pe anul 2004, arătându-se că,

profitul impozabil a fost reîntregit în mod nelegal cu suma de 162.613 RON, reprezentând

veniturile impozabile stabilite ca diferență între prețul de vânzare și costul de

producție al deșeurilor de material lemnos rezultate din procesul de fabricație

și că au fost greșit incluse în categoria cheltuielilor nedeductibile diferențele

în sumă de 48.141 RON dintre prețul de vânzare a tichetelor de rumeguș rezultate

din procesul de producție și valoarea lor de înregistrare;

- majorările de întârziere

în sumă de 61.935 RON și penalitățile de întârziere în sumă de 3.598 RON aferente

impozitului pe profit suplimentar pentru anul 2004;

- impozitul pe profit

suplimentar în sumă de 72.666 RON pentru anul 2005, arătându-se că în mod greșit

au fost incluse în veniturile impozabile suma de 182.902 RON, reprezentând diferența

dintre prețul de vânzare a deșeurilor de material lemnos către SC B. SRL și prețul

de vânzare ale acestor deșeuri către alte societăți comerciale, suma de 61.259 RON,

reprezentând diferența dintre prețul de vânzare a brichetelor de rumeguș către SC

B. SRL și prețul de înregistrare în contabilitate și că au fost greșit considerate

ca fiind nedeductibile cheltuielile în sumă de 210.000 RON, reprezentând valoarea

de proiectare conform contractului din iulie 2005;

- majorările de întârziere

în sumă de 67.606 RON și penalitățile de întârziere în sumă de 885 RON eferente

impozitului pe profit suplimentar pentru anul 2005;

- impozitul pe profit

suplimentar în sumă de 83.131 RON pentru anul 2006, considerându-se că profitul

impozabil a fost majorat în mod nelegal ca urmare a introducerii sumelor de 208.865

RON și de 204.000 RON în categoria cheltuielilor nedeductibile și aplicării eronate

a reglementărilor contabile simplificate pentru provizioane în sumă de 57.563 RON;

- majorările și penalitățile

de întârziere în sumă de 49.186 RON aferente impozitului pe profit suplimentar pentru

anul 2006;

- TVA în sumă de 39.900

RON stabilită suplimentar în baza facturii din 21 decembrie 2005 și suma de 38.760

RON stabilită suplimentar în baza facturii din 22 decembrie 2006, arătându-se că

sumele cuprinse în cele două facturi reprezintă valoarea lucrărilor de proiectare

executate efectiv în beneficiul reclamantei, pentru care există contract scris,

astfel că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 145 alin. (3) din Legea

nr. 571/2003, în sensul că serviciile achiziționate sunt destinate utilizării în

folosul operațiunilor taxabile;

- TVA în sumă de 94.642

RON reprezentând taxa calculată suplimentar la facturile de livrare prezentate în

anexa nr. 9.12 a actelor de control, precum și accesoriile aferente, întrucât deșeurilor

din material lemnos, definite ca atare prin H.G. nr. 427/2004 și nr. 2293/2004 le

sunt aplicabile măsurile de simplificare prevăzute la art. 160 C. fisc.;

- TVA în sumă de 173.302

RON și majorările de întârziere aferente în sumă de 106.517 RON, pentru care s-a

susținut că inspecția fiscală a stabilit nelegal obligația de plată suplimentară

calculată pentru perioada 1 noiembrie 2005–31 decembrie 2007;

- suma de 341.430 RON,

contribuție pentru persoanele cu handicap neîncadrate, cu dobânzi aferente în sumă

de 417.461 RON și penalități de întârziere aferente în sumă de 27.616, arătându-se

că obligația de plată la fondul special a fost prevăzută prin dispozițiile art.

43 alin. (2) din O.U.G. nr. 102/1999 numai pentru ipoteza în care agenții economici,

autoritățile și instituțiile publice nu angajează, din culpa lor, persoane cu handicap,

fiind exclusă această obligație pentru situațiile în care nu există persoane cu

handicap care să fie încadrate sau când s-a solicitat repartizarea unor asemenea

persoane, cum a procedat reclamanta prin adresele transmise Agenției Județene Cluj

pentru Ocuparea Forței de Muncă.

fond

Prin sentința civilă

nr. 125 din 17 martie 2010 Curtea de Apel Cluj, secția comercială, contencios administrativ

și fiscal, a admis în parte acțiunea și a anulat în parte decizia nr. 145 din

30 aprilie 2009 emisă de Agenția Națională de Administrare Fiscală , decizia de

impunere nr. 361 din 25 septembrie 2008 și raportul de inspecție fiscală din 24

septembrie 2008 întocmite de Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili,

Activitatea de inspecție fiscală cu privire la obligațiile de plată suplimentare

în sumă de 1.242.476 RON.

Această sentință a fost

casată prin decizia nr. 5578 din 14 decembrie 2010 a Înaltei Curți de Casație și

Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, ca urmare a admiterii recursului

declarat de pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală și s-a dispus trimiterea

cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.

În decizia de casare,

s-a reținut că, la pronunțarea sentinței recurate, instanța de fond nu a procedat

la o analiză efectivă a argumentelor și a apărărilor formulate de autoritatea pârâtă

și s-a apreciat că, suplimentarea probei cu expertiză de specialitate este de natură

a oferi instanței un sprijin în soluționarea cauzei, atât în raport cu dispozițiile

legale aplicabile, cât și raportat la susținerile ambelor părți.

Instanța de recurs a stabilit

ca, în virtutea rolului activ conferit de art. 129 alin. (5) C. proc. civ., cu ocazia

rejudecării cauzei, judecătorul să pună în discuția părților necesitatea completării

raportului de expertiză și va putea dispune administrarea oricăror altor probe,

considerate utile și pertinente , în scopul formării convingerii sale, fie în sensul

acceptării, fie în sensul înlăturării susținerilor și apărărilor formulate de părți

și al unei corecte stabiliri a faptelor și a aplicării dispozițiilor legale.

În fond după casare, Curtea

de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a pronunțat

sentința civilă nr. 658 din 10 noiembrie 2011, prin care a admis în parte acțiunea

și a anulat în parte decizia nr. 145 din 30 aprilie 2009, decizia de impunere

nr. 361 din 25 septembrie 2008 și raportul de inspecție fiscală din 24

septembrie 2008 cu privire la obligațiile de plată suplimentare în sumă de 1.242.476

RON.

Reanalizând cauza prin

prisma probatoriului administrat în faza primei judecăți în fond, cât și față de

concluziile suplimentare depuse de expertul contabil în fond după casare, instanța

de fond a constatat nelegalitatea actelor administrativ-fiscale contestate pentru

obligațiile de plată suplimentare în sumă de 1.242.476 RON, reținând următoarele

considerente de fapt și de drept pentru fiecare din debitele principale și accesorii

de care a fost exonerată reclamanta:

- pentru suma de 12.754

RON, reprezentând impozit pe profit stabilit suplimentar pe anul 2003, s-a reținut

că organul fiscal a reîntregit în mod nelegal profitul pe anul 2003 cu suma de 89.388

RON, reprezentând diferență între prețul de cost mai mare înregistrat în evidența

contabilă și prețul de vânzare mai mic, fiind astfel încălcate dispozițiile

art. 9 alin. (1) din Legea nr. 414/2002 privind impozitul pe profit, pct. 9.1. din

H.G. nr. 859/2002 și pct. 95, pct. 5.13. lit. a) din ordinul nr. 94/2001.

Regimul juridic al cheltuielilor

cu deșeurile vândute de agentul economic ca fiind cheltuieli deductibile, pentru

că sunt aferente veniturilor impozabile, a fost stabilit față de obiectul principal

de activitate al societății reclamante care este producerea mobilei, ceea ce implică

achiziții de material lemnos, ca materie primă, din prelucrarea căreia rezultă mobila,

ca produs finit, dar și produse reziduale sau deșeuri.

- Pentru suma de 77.781

RON, reprezentând diferență de impozit pe profit stabilit pentru perioada 2004-2006,

s-a avut în vedere că nu erau îndeplinite condițiile prevăzute de dispozițiile

art. 11 alin. (2), raportat la art. 19 alin. (1) C. fisc. pentru reîntregirea profitului

impozabil cu suma de 394.657 RON, întrucât operațiunile economice derulate între

reclamantă și achizitorul SC B. SRL nu pot fi calificate ca fiind operațiuni derulate

între societăți afiliate.

Din probatoriul dosarului,

s-a reținut că ambele societăți comerciale nu îndeplinesc exigențele legale de a

fi calificate ca fiind afiliate direct, iar în privința metodei de comparare a prețurilor,

s-a considerat că, tranzacțiile efectuate nu erau comparabile, în condițiile în

care cea mai mare parte din deșeuri a fost valorificată prin vânzări ocazionale

și accidentale, ceea ce a terminat practicarea unui preț mai mare față de cel practicat

în tranzacțiile cu cantități mari de deșeuri.

- Pentru suma de 9.210

RON, reprezentând impozit pe profit stabilit suplimentar pentru un profit impozabil

în valoarea de 57.563 RON, cu motivarea că, reclamanta nu a înregistrat venituri

impozabile din anularea unor provizioane în sumă mai mare decât provizioanele constituite

și pentru a fost acordată deductibilitatea de către organele fiscale.

- Pentru suma de 66.240

RON, reprezentând impozit pe profit stabilit suplimentar pe perioada decembrie 2005–decembrie

2006, s-a reținut că au fost greșit calificate ca fiind nedeductibile fiscal, conform

dispozițiilor art. 21 alin. (4) lit. m) C. fisc., cheltuielile efectuate în baza

contractelor iulie 2005 și iulie 2006 pentru prestarea unor servicii de proiectare.

Analizând cele două contracte

de proiectare, instanța de fond a constatat că acestea cuprind date esențiale pentru

a dovedi realitatea operațiunii, cu precizarea clară a obiectului, a termenelor

de execuție și menționarea tarifelor percepute pentru serviciile efectiv prestate.

Sub aspectul necesității

prestării serviciilor respective, raportat la specificul activității reclamantei,

au fost avute în vedere răspunsurile cuprinse în nota explicativă din anexa nr.

7.4.1 la raportul de inspecție fiscală, din care rezultă că achiziția a fost decisă

de conducerea executivă a societății, ca urmare a tendințelor de dezvoltare, precum

și a analizelor și datelor din ședințele operaționale și de analiză cu șefii de

sectoare, în condițiile în care societatea nu are și un compartiment de proiectare.

- Pentru suma de 78.660

RON, reprezentând TVA înscrisă în facturile fiscale nr. 442.802 din 21

decembrie 2005 și nr. 442.803 din 22 decembrie 2006, instanța de fond a constatat

că este eronată concluzia organelor fiscale privind neîndeplinirea condițiilor prevăzute

de art. 145 alin. (3) din C. fisc. pentru exercitarea dreptului de deducere, cu

motivarea că prestarea de servicii s-a realizat prin întocmirea de proiecte sau

studii care să conducă la alegerea unor soluții în privința deciziei de a investi

în echipamente necesare pentru îmbunătățirea activității, eficientizarea fluxurilor

tehnologice și luarea unor decizii cu privire la realizarea unor noi produse pentru

desfășurarea unor activități în scopul realizării de operațiuni taxabile.

- Pentru suma de 94.642

RON, reprezentând TVA colectată, instanța de fond a reținut că numai suma de 267

RON nu trebuia colectată, fiind corect aplicată taxarea inversă pentru suma de 94.375

RON, în privința căreia nu erau aplicabile prevederile referitoare la măsurile simplificate,

prevăzute de art. 160

1

C. fisc.

Din acest motiv, s-a reținut

că și majorările de întârziere trebuie raportate la TVA în sumă de 94.375 RON datorată

de reclamantă.

- Pentru suma de 786.507

RON, reprezentând vărsăminte de la persoanele juridice pentru persoanele cu handicap

neîncadrate în muncă, penalități și majorări de întârziere s-a reținut, contrar

celor evidențiate de organele fiscale, că reclamanta nu datorează debitele calculate,

pentru că a solicitat trimestrial repartizarea de persoane cu handicap, îndeplinind

condițiile prevăzute de art. 43 alin. (2) din O.U.G. nr. 102/1999 pentru a fi exceptată

de la plata contribuției la Fondul special de solidaritate socială.

Cerința impusă prin dispozițiile

art. 5 alin. (1) din instrucțiunile nr. 1008/220 din 20 mai 2003 ca solicitarea

privind repartizarea de persoane cu handicap în vederea încadrării în muncă să fie

dovedită cu răspunsul scris al Agenției pentru Ocuparea Forței de Muncă a fost înlăturată

de prima instanță, ca urmare a constatării nelegalității acestor dispoziții prin

hotărâre judecătorească irevocabilă, sentința civilă nr. 116/2008 a Curții de Apel

Cluj.

Împotriva acestei sentințe,

a declarat recurs pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală, solicitând ca,

în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 9 și art. 304

1

C. proc. civ.,

să fie modificată hotărârea atacată, în sensul respingerii ca nefondată a acțiunii

formulate de reclamantă.

Recurenta a criticat pentru

nelegalitate soluția instanței de fond , în considerarea următoarelor argumente

de fapt și de drept expuse cu privire la fiecare din obligațiile fiscale suplimentare

de plata cărora a fost exonerată societatea intimată.

- Cu privire la impozitul

pe profit suplimentar în sumă de 12.754 RON pe anul 2003, s-a susținut că, în mod

eronat, instanța de fond a apreciat că nu există o legătură directă între prețul

de înregistrare sau de producție și prețul de valorificare prin vânzare.

Cu privire la prevederile

art. 9 alin. (1) din Legea nr. 414/2012, pct. 9.1. din H.G. nr. 859/2002 și

pct. 95, pct. 5.13 lit. a) din ordinul nr. 94/2001, care au fost încălcate de către

intimata-reclamantă, recurenta a arătat că organele fiscale au procedat corect la

reîntregirea profitului impozabil cu suma de 89.388 RON rezultată din tranzacții

cu deșeuri din lemn efectuate către diferiți beneficiari sub costul de producție

și descărcarea din gestiune la costul de producție, beneficiar principal fiind societatea

afiliată în mod direct SC B. SRL Gherla.

Față de condițiile legale

pentru ca o cheltuială să poată fi considerată deductibilă, s-a arătat că, produsele

reziduale, respectiv deșeuri din lemn, se scad din valoarea lor de intrare în gestiune

din secțiile de producție proprii, iar diferența de cost nerecuperată prin prețul

de vânzare a produselor respective comercializate reprezintă o cheltuială nedeductibilă

fiscal, întrucât nu a fost acoperită prin veniturile realizate de intimata–reclamantă.

Pentru aceste deșeuri,

s-a considerat că s-a reținut eronat că nu există un cost de producție, deși au

fost înregistrate în contabilitate ca produse reziduale, pentru care s-a stabilit

un preț de înregistrare, iar ulterior au fost valorificate, ceea ce dovedește că

au o utilitate economică.

Recurenta a invocat ca

argument și dispozițiile ordinului nr. 306/2002, care prevăd că evidența existenței

și mișcării stocurilor de produse reziduale, reprezentând rebuturi, materiale reparabile

sau deșeuri se ține cu ajutorul contului 346 „Produsele reziduale”, iar înregistrarea

lor se face la preț de înregistrare sau cost de producție a produselor reziduale

intrate în gestiune din producție proprie. De altfel, s-a arătat că intimata–reclamantă

a recunoscut că eronat a stabilit prețuri de producție pentru deșeuri, acestea fiind

înregistrate în contabilitate pe baza documentului „Centralizatorul cantitativ și

valoric al deșeurilor”, având preț unitar la care organele de inspecție fiscală

s-au raportat în determinarea diferenței de cheltuieli nedeductibile. De asemenea,

s-a arătat că s-a considerat în mod eronat ca fiind irelevant cine a fost beneficiar

al deșeurilor, întrucât ponderea în totalul vânzărilor de deșeuri o dețin vânzările

către societatea afiliată SC B. SRL , pentru care prețurile de vânzare sunt sub

prețul de cost și inferior prețului de vânzare practicat la vânzarea către alți

agenți economici.

Fiind corect stabilit

impozitul pe profit suplimentar în sumă de 12.754 RON, recurenta a susținut că intimata–reclamantă

datorează și accesoriile aferente, respectiv suma de 18.755 RON, reprezentând majorări

de întârziere și suma de 1.911 RON, reprezentând penalități de întârziere.

- Cu privire la suma de

77.781 RON, reprezentând diferența de impozit pe profit stabilit pentru perioada

2004–2006, recurenta a susținut că instanța de fond a anulat greșit actele contestate,

care au fost întocmite cu respectarea dispozițiilor art. 11 alin. (1), alin.

(2) lit. a) și art. 19 alin. (1) din C. fisc., pct. 12 și pct. 25 din H.G. nr. 44/2004.

Pentru reîntregirea profitului

impozabil cu suma de 394.657 RON și determinarea prețului de piață prin metoda comparării

prețurilor, s-a arătat că organele fiscale au avut în vedere că tranzacțiile efectuate

de intimata–reclamantă cu SC B. SRL în perioada 2004–2006 nu s-au făcut în termeni

de piață liberă, fiind favorizată această firmă afiliată, căreia i s-au vândut toate

categoriile de deșeuri la prețuri inferioare prețurilor de înregistrare în contabilitate

a deșeurilor.

Față de prevederile legale

invocate și de faptul că vânzările au fost efectuate doar între persoane afiliate,

sub prețul de înregistrare în contabilitate și sub prețul de vânzare practicat pentru

vânzarea către persoane juridice independente, recurenta a învederat că organele

de inspecție fiscală au procedat corect la ajustarea veniturilor obținute de intimata–reclamantă,

dat fiind că, diferența nefavorabilă dintre prețurile de vânzare aferente tranzacțiilor

cu societatea afiliată și prețurile medii obținute prin comparare, reprezintă venituri

impozabile pentru care se datorează impozit de profit.

- Cu privire la suma de

9.210 RON, reprezentând impozit pe profit suplimentar, s-a susținut că instanța

de fond a reținut eronat că inspecția fiscală a ignorat faptul că intimata - reclamantă

a aplicat reglementările contabile simplificate, armonizate cu directivele europene,

context în care modul de calcul al provizioanelor a respectat aceste reglementări.

În fapt, s-a arătat că,

în perioada 2003-2005, intimata–reclamantă a constituit provizioane nedeductibile

fiscal în sumă de 646.116 RON și din compararea acestei sume cu suma de 588.533

RON rezultată din anularea acestor provizioane, a rezultat diferența de 57.563 RON,

care este o cheltuială nedeductibilă, astfel că a fost inclusă în baza de calcul

pentru stabilirea impozitului pe profit.

Recurenta a mai arătat

că, pentru suma de 9.210 RON, contestația administrativă a fost respinsă ca nemotivată,

conform dispozițiilor art. 206 alin. (1) lit. c) și d) din C. proc. fisc.

- Cu privire la suma de

66.240 RON, reprezentând impozit pe profit suplimentar pe perioada decembrie 2005–decembrie

2006, a fost de asemenea criticată soluția de anulare dispusă de instanța de fond,

arătându-se că aceasta este contrară prevederilor art. 21 alin. (4) lit. m) C. fisc.

și pct. 48 din H.G. nr. 44/2004, conform cărora, pentru a deduce cheltuielile cu

serviciile la calcul impozitului pe profit, intimata–reclamantă avea obligația să

prezinte documente justificative privind prestarea efectivă a serviciilor de proiectare

și necesitatea efectuării acestora prin specificul activităților desfășurate.

- Cu privire la suma de

156.023 RON, reprezentând majorări de întârziere și penalități de întârziere aferente

impozitului pe profit stabilit suplimentar, s-a arătat că intimata-reclamantă datorează

și această sumă, ca accesoriu al obligației principale, anulate în mod greșit de

instanța de fond.

- Cu privire la suma de

78.660 RON, reprezentând TVA înscrisă în facturile din 21 decembrie 2005 și din

21 decembrie 2006 emise de SC S. SRL Baia-Mare, societate afiliată în mod indirect

intimatei-reclamante, s-a susținut că nu erau îndeplinite cerințele prevăzute de

art. 145 alin. (3) din Legea nr. 571/2003 pentru recunoașterea dreptului de deducere,

întrucât nu s-a justificat cu documente primare, conform Legii nr. 82/1991, prestarea

efectivă a serviciilor în folosul operațiunilor taxabile.

- Cu privire la suma de

94.642 RON, reprezentând TVA colectată, s-a arătat că, în perioada 1 martie 2006–31

decembrie 2007, intimata-reclamantă a aplicat greșit măsurile de simplificare, respectiv

taxarea inversă pentru un număr de 773 facturi emise privind vânzări de deșeuri

capete, deșeuri semifabricate, rest croi, capete bușteni, deșeuri lemn, lemne de

foc, produse care nu intră în categoria materialelor lemnoase pentru care se aplică

măsurile de simplificare prevăzute de art. 160 alin. (2) lit. e) C. fisc.

Conform dispozițiilor

legale susmenționate, s-a învederat că bunurile pentru care se aplică măsurile simplificate

sunt deșeurile și resturile de metale feroase și neferoase, materiile prime secundare

rezultate din valorificarea acestora, precum și materialul lemnos; aceste măsuri

nu se aplică și deșeurilor din lemn care nu se încadrează în grupele de deșeuri

industriale reciclabile prevăzute în anexa nr. 1 la O.U.G. nr. 6/2001.

- Cu privire la suma de

786.507 RON, reprezentând vărsăminte de la persoanele juridice pentru persoanele

cu handicap neîncadrate în muncă, majorări și penalități de întârziere aferente,

recurenta a susținut că intimata-reclamantă nu a respectat prevederile art. 42 din

O.U.G. nr. 102/1999 pentru perioada iulie 2003–14 iulie 2004 și ale Legii nr. 343/2004

pentru perioada 15 iulie 2004–31 decembrie 2006.

Întrucât intimata-reclamantă

nu a făcut dovada cu răspunsurile în scris ale Agenției Naționale pentru Ocuparea

Forței de Muncă pentru fiecare trimestru din perioada ianuarie 2003–ianuarie 2006,

din care să rezulte că a solicitat repartizarea de persoane cu handicap, recurenta

a învederat că organele de inspecție fiscală au stabilit corect obligația de plată

a contribuțiilor în sumă de 341.430 RON, a majorărilor de întârziere în sumă de

417.461 RON și a penalităților de întârziere în sumă de 27.616 RON.

II. Considerentele Înaltei

Curți asupra recursului

Examinând actele și lucrările

dosarului, în raport și cu dispozițiile art. 304 și art. 304

1

C. proc.

civ., Înalta Curte va respinge prezentul recurs ca nefondat, pentru următoarele

considerente:

Aspecte de fapt și de

drept relevante

Instanța de fond a analizat

corect toate elementele de fapt și de drept deduse judecății, constatând judicios

nelegalitatea deciziei nr. 145 din 30 aprilie 2009, a deciziei de impunere nr.

361 din 25 septembrie 2008 și a raportului de inspecție fiscală din 24

septembrie 2008 cu privire la obligațiile fiscale suplimentare în sumă de 1.242.476

RON, de la plata cărora a fost exonerată intimata–reclamantă SC S. SA Gherla .

Soluția pronunțată pe

baza probelor administrate în primul ciclu procesual, precum și în fond după casare,

este legală și temeinică în privința fiecărui debit principal sau accesoriu contestat,

astfel că sunt nefondate criticile formulate în recurs, urmând a fi respinse după

expunerea argumentelor de fapt și de drept avute în vedere pentru obligațiile fiscale

stabilite prin actele administrative întocmite de autoritatea recurentă.

- Pentru suma de 12.754

RON, reprezentând impozit pe profit stabilit suplimentar pe anul 2003, instanța

de fond a constatat întemeiat că nu se impunea reîntregirea profitului impozabil

cu suma de 89.388 RON, considerată de organele fiscale ca fiind o cheltuială nedeductibilă

fiscal.

Astfel, s-a avut în vedere

că, în perioada ianuarie–decembrie 2003, intimata–reclamantă a vândut deșeuri din

lemn, reprezentând produse reziduale peste norme de consum specifice rezultate din

producție, pentru care a utilizat un preț de înregistrare în gestiune și nu un preț

de cost, deoarece nu există un cost de producție al deșeurilor, ci numai un cost

de producție pentru produsul finit și anume, mobilierul din lemn.

Din acest motiv, s-a reținut

că în mod eronat inspecția fiscală a stabilit costuri de producție pentru deșeuri

și a majorat profitul impozabil cu diferența dintre prețul de cost al deșeurilor

de material lemnos și veniturile obținute din valorificarea acestora.

În atare situație, instanța

de fond a constatat că nu a existat o încălcare a prevederilor art. 9 alin. (1)

din Legea nr. 414/2002, pct. 9.1. din H.G. nr. 859/2002 și pct. 95 pct. 5.13

lit. a) din ordinul nr. 94/2001, ceea ce dovedește lipsa de temei pentru obligația

intimatei–reclamante de a plăti un impozit pe profit suplimentar în sumă de 12.754

RON, cu accesoriile aferente în sumă de 18.755 RON, reprezentând majorări de întârziere

și în sumă de 1.011 RON, reprezentând penalități de întârziere.

- Pentru suma de 77.781

RON, reprezentând diferența de impozit pe profit stabilit pentru perioada 2004-2006,

instanța de fond a constatat corect că organele fiscale au apreciat greșit necesitatea

ajustării veniturilor prezumtiv obținute de către intimata-reclamantă în perioada

de referință prin aplicarea dispozițiilor art. 11 alin. (2), raportat la art. 19

alin. (1) C. fisc., dat fiind că operațiunile economice derulate între intimata–reclamantă

și achizitorul SC B. SRL nu pot fi calificate ca fiind operațiuni derulate între

societăți afiliate, având în vedere că, ambele societăți sunt agenți economici cu

personalitate juridică de naționalitate română.

Pe baza concluziilor raportului

de expertiză contabilă, s-a reținut că este posibil ca pentru vânzările accidentale

și ocazionale către celelalte societăți comerciale, să fie practicat un preț mai

mare decât cel practicat în tranzacțiile cu cantități mai mari de deșeuri, tranzacțiile

în astfel de situații nefiind comparabile.

De asemenea, instanța

de fond a considerat că în cauză nu se regăsesc ipotezele reglementate de dispozițiile

art. 7 alin. (1) pct. 21 lit. c) din Legea nr. 571/2003 și deci nu este aplicabilă

metoda comparării prețurilor fiindcă nu sunt comparabile din punct de vedere cantitativ

cantitățile de deșeuri livrate diverșilor beneficiari.

Instanța de fond a înlăturat

corect și incidența dispozițiilor art. 7 pct. 21 lit. b) C. fisc, reținute greșit

ca temei pentru respingerea contestației administrative, dat fiind că acestea vizează

afilierea dintre o persoană fizică și o persoană juridică.

- Pentru suma de 9.210

RON, reprezentând impozit pe profit suplimentar calculat pentru un profit impozabil

în sumă de 57.563 RON, instanța de fond a reținut corect că intimata - reclamantă

nu a obținut venituri din anularea unor provizioane în sumă mai mare decât provizioanele

constituite și pentru care i s-a acordat deductibilitate.

Din conținutul notelor

contabile nr. 247 din 31 decembrie 2004, nr. 219 din 31 decembrie 2005 și nr.

207 din 31 decembrie 2006, rezultă că intimata–reclamantă a înregistrat venituri

neimpozabile din anularea unor provizioane în sumă mai mare decât provizioanele

constituite și pentru care nu i-a fost acordată deductibilitate, astfel că nu este

datorat impozitul pe profit suplimentar în sumă de 9.210 RON, aferent profitului

impozabil în sumă de 57.563 RON.

Instanța de fond a respins

de asemenea corect susținerea recurentei–pârâte privind nemotivarea contestației

administrative cu privire la această obligație fiscală, constatând că la pct. 8.4.

din contestație intimata–reclamantă a expus în concret motivele de fapt și de drept

invocate pentru anularea actelor administrativ–fiscale, respectând astfel condițiile

de formă impuse de dispozițiile art. 206 C. proc. fisc.

- Pentru suma de 66.240

RON, reprezentând impozit pe profit suplimentar pe perioada decembrie 2005–decembrie

2006, au fost corect anulate actele administrativ–fiscale întrucât intimata-reclamantă

a dovedit îndeplinirea condițiilor prevăzute de lege pentru deducerea cheltuielilor

efectuate conform contractelor din iulie 2005 și din iulie 2006, prezentând documente

justificative din care rezultă că serviciile de proiectare au fost efectiv prestate,

au fost executate pe bază de contract și evidențiate în situații de lucrări, procese–verbale

de recepție, rapoarte de lucru, studii de fezabilitate, pe piață și orice alte materiale

corespunzătoare.

Intimata–reclamantă a

dovedit și necesitatea efectuării cheltuielilor prin specificul activităților desfășurate

și motivat de faptul că societatea nu dispune de un compartiment propriu de proiectare,

iar biroul tehnic din cadrul societății efectuează doar lucrări de întocmire a documentațiilor

tehnice pentru executarea produselor curente, stabilirea normelor de consum, coordonarea

activității de cumpărare a sculelor și abrazivelor, coordonarea laboratorului chimic

și a atelierului de prototipuri.

În atare situație, se

constată că organele fiscale au aplicat greșit dispozițiile art. 21 alin. (4)

lit. m) C. fisc., considerând că sunt nedeductibile fiscal cheltuielile efectuate

conform facturilor din 21 decembrie 2005 și din 22 decembrie 2006, deși intimata–reclamantă

a dovedit prin probe concludente realitatea și necesitatea serviciilor de proiectare

prestate efectiv în scopul realizării obiectului de activitate al societății.

- Pentru suma de 156.023

RON, reprezentând majorări și penalități de întârziere aferente debitului principal,

instanța de fond a dispus în mod corect anularea obligației de plată a intimatei-reclamante

pentru argumentele avute în vedere la anularea obligației fiscale principale.

- Pentru suma de 78.660

RON, reprezentând TVA înscrisă în facturile din 21 decembrie 2005 și din 21

decembrie 2006, dreptul la deducere a fost recunoscut intimatei–reclamante în conformitate

cu prevederile art. 145 alin. (3) C. fisc., deoarece prestarea serviciilor de către

SC S. SRL a fost dovedită prin întocmirea de studii sau de proiecte, care să conducă

la alegerea unor soluții în privința deciziei de a învesti în echipamente necesare

pentru îmbunătățirea activității, eficientizarea fluxurilor tehnologice, luarea

unor decizii de realizare a unor noi produse, ceea ce reprezintă activități desfășurate

în scopul realizării de operațiuni taxabile.

- Pentru suma de 94.642

RON, reprezentând TVA colectată, cu majorările de întârziere aferente, instanța

de fond a stabilit corect că din totalul de 762 facturi, un număr de 255 de facturi

conțin drept stocuri facturate deșeurile pentru care unitatea de măsură folosită

este tona și pentru care au fost greșit aplicate măsurile de simplificare. În consecință,

s-a constatat întemeiat că, din totalul de 94.642 RON, doar suma de 267 RON nu trebuia

colectată, fiind corect aplicată taxarea inversă.

- Pentru suma de 786.507

RON, reprezentând vărsăminte de la persoanele juridice pentru persoanele cu handicap

neîncadrate în muncă și accesoriile aferente, s-a dispus corect anularea actelor

administrativ fiscale, întrucât intimata–reclamantă este exceptată de la plata acestor

contribuții prin dispozițiile art. 43 alin. (2) din O.U.G. nr. 102/1999, astfel

cum au fost modificate prin Legea nr. 519/2002, respectiv prin Legea nr. 343/2004.

Exceptarea prevăzută în

reglementarea susmenționată se referă la agenții economici, autoritățile publice

care fac dovada că au solicitat trimestrial la agențiile județene de ocupare a forței

de muncă, respectiv municipiului București, repartizarea de persoane cu handicap

calificate în meseriile respective și acestea nu au repartizat astfel de persoane

în vederea angajării.

Intimata-reclamantă a

solicitat repartizarea de persoane cu handicap în vederea angajării în muncă pe

perioada supusă controlului, îndeplinind în acest mod obligațiile și scopul prevăzut

de lege și a dovedit realizarea solicitării sale cu adresele din 9 ianuarie 2004,

din 14 aprilie 2004, din 21 decembrie 2004, din 8 ianuarie 2003, din 26 mai 2003,

din 9 iulie 2003, din 12 decembrie 2003, din 26 august 2008, din 26 august 2008

și răspunsurile la aceste ultime două adrese.

Instanța de fond a avut

în vedere și adresa din 2001, prin care Ministerul Sănătății și Familiei, secretariatul

de stat pentru persoane cu handicap a precizat în legătură cu dispozițiile art.

43 din O.U.G. nr. 102/1999 că unitățile care nu au înregistrate cereri de angajare

a unor persoane cu handicap și în consecință, nu au refuzat angajarea unor persoane

cu handicap, nu au obligația de a contribui la bugetul Fondului special de solidaritate.

Cerința ca înregistrarea

acestor cereri să fie dovedită prin răspunsul scris al Agenției pentru Ocuparea

Forței de Muncă, prevăzută în art. 5 alin. (1) din instrucțiunile nr. 1008/220

din 20 mai 2003 este contrară prevederilor art. 4 alin. (3), art. 75, art. 76 din

Legea nr. 24/2000 și art. 1 alin. (5) din Constituția României, așa cum de altfel

s-a constatat în hotărârea judecătorească irevocabilă de admitere a excepției de

nelegalitate, sentința civilă nr. 116/2008 pronunțată de Curtea de Apel Cluj în

Dosarul nr. 2148/33/2007.

Pentru considerentele

are au fost expuse, constatând că nu există motive de casare sau de modificare a

hotărârii pronunțate de instanța de fond, Înalta Curte va respinge prezentul recurs

ca nefondat.

fond și temeiul juridic al acesteia

În baza dispozițiilor

art. 312 alin. (1) C. proc. civ. și art. 20 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte

va respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta Agenția Națională de Administrare

Fiscală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de Agenția Națională de Administrare Fiscală împotriva sentinței nr. 658/2011 din

10 noiembrie 2011 a Curții de Apel Cluj, secția a II-a civilă de contencios administrativ

și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 11 decembrie 2012 .