ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5260/2012

Asupra recursului de față: Din analiza actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele: 1. Circumstanțele cauzei. 1. Procedura în fața primei instanțe Prin acțiunea înregistrată la 22 iunie 2009, reclamanta SC S. SA Gherla a solicitat anularea în parte a deciziei nr. 145 din 30 aprilie 2009 emisă de Agenția Națională de Administrare Fiscală, a deciziei de impunere nr. 361 din 25 septembrie 2008 și a raportului de inspecție fiscală din 24 septembrie 2008 întocmite de Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, Activitatea de Inspecție fiscală pentru suma de 1.388.334 RON, reprezentând impozit pe profit, taxa pe valoarea adăugată, vărsăminte de la persoanele juridice pentru persoanele cu handicap neîncadrate, majorări și penalități de întârziere aferente acestor obligații principale.

În motivarea acțiunii, reclamanta a susținut că actele contestate sunt nelegale cu privire la următoarele obligații de plată stabilite suplimentar: - impozitul pe profit în sumă de 12.854 RON pentru exercițiul financiar pe anul 2003, întrucât inspecția fiscală a aplicat greșit dispozițiile cuprinse la pct. 95 din Capitolul V al ordinului nr. 94/2001, la art. 7 lit. j) și art. 9 alin. (1) din Legea nr. 414/2002, considerând fără temei că se impune majorarea profitului impozabil cu diferența dintre veniturile obținute din vânzarea deșeurilor și costurilor de producție ale acestora; - majorările de întârziere în sumă de 18.755 RON și penalitățile de întârziere în sumă de 1.911 RON aferente impozitului pe profit suplimentar pentru anul 2003; - impozitul pe profit în sumă de 52.688 RON pentru exercițiul financiar pe anul 2004, arătându-se că, profitul impozabil a fost reîntregit în mod nelegal cu suma de 162.613 RON, reprezentând veniturile impozabile stabilite ca diferență între prețul de vânzare și costul de producție al deșeurilor de material lemnos rezultate din procesul de fabricație și că au fost greșit incluse în categoria cheltuielilor nedeductibile diferențele în sumă de 48.141 RON dintre prețul de vânzare a tichetelor de rumeguș rezultate din procesul de producție și valoarea lor de înregistrare;

- majorările de întârziere în sumă de 61.935 RON și penalitățile de întârziere în sumă de 3.598 RON aferente impozitului pe profit suplimentar pentru anul 2004; - impozitul pe profit suplimentar în sumă de 72.666 RON pentru anul 2005, arătându-se că în mod greșit au fost incluse în veniturile impozabile suma de 182.902 RON, reprezentând diferența dintre prețul de vânzare a deșeurilor de material lemnos către SC B. SRL și prețul de vânzare ale acestor deșeuri către alte societăți comerciale, suma de 61.259 RON, reprezentând diferența dintre prețul de vânzare a brichetelor de rumeguș către SC B. SRL și prețul de înregistrare în contabilitate și că au fost greșit considerate ca fiind nedeductibile cheltuielile în sumă de 210.000 RON, reprezentând valoarea de proiectare conform contractului din iulie 2005; - majorările de întârziere în sumă de 67.606 RON și penalitățile de întârziere în sumă de 885 RON eferente impozitului pe profit suplimentar pentru anul 2005; - impozitul pe profit suplimentar în sumă de 83.131 RON pentru anul 2006, considerându-se că profitul impozabil a fost majorat în mod nelegal ca urmare a introducerii sumelor de 208.865 RON și de 204.000 RON în categoria cheltuielilor nedeductibile și aplicării eronate a reglementărilor contabile simplificate pentru provizioane în sumă de 57.563 RON;

- majorările și penalitățile de întârziere în sumă de 49.186 RON aferente impozitului pe profit suplimentar pentru anul 2006; - TVA în sumă de 39.900 RON stabilită suplimentar în baza facturii din 21 decembrie 2005 și suma de 38.760 RON stabilită suplimentar în baza facturii din 22 decembrie 2006, arătându-se că sumele cuprinse în cele două facturi reprezintă valoarea lucrărilor de proiectare executate efectiv în beneficiul reclamantei, pentru care există contract scris, astfel că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 145 alin. (3) din Legea nr. 571/2003, în sensul că serviciile achiziționate sunt destinate utilizării în folosul operațiunilor taxabile; - TVA în sumă de 94.642 RON reprezentând taxa calculată suplimentar la facturile de livrare prezentate în anexa nr. 9.12 a actelor de control, precum și accesoriile aferente, întrucât deșeurilor din material lemnos, definite ca atare prin H.G.

nr. 427/2004 și nr. 2293/2004 le sunt aplicabile măsurile de simplificare prevăzute la art. 160 C. fisc.; - TVA în sumă de 173.302 RON și majorările de întârziere aferente în sumă de 106.517 RON, pentru care s-a susținut că inspecția fiscală a stabilit nelegal obligația de plată suplimentară calculată pentru perioada 1 noiembrie 2005–31 decembrie 2007; - suma de 341.430 RON, contribuție pentru persoanele cu handicap neîncadrate, cu dobânzi aferente în sumă de 417.461 RON și penalități de întârziere aferente în sumă de 27.616, arătându-se că obligația de plată la fondul special a fost prevăzută prin dispozițiile art. 43 alin. (2) din O.U.G.

nr. 102/1999 numai pentru ipoteza în care agenții economici, autoritățile și instituțiile publice nu angajează, din culpa lor, persoane cu handicap, fiind exclusă această obligație pentru situațiile în care nu există persoane cu handicap care să fie încadrate sau când s-a solicitat repartizarea unor asemenea persoane, cum a procedat reclamanta prin adresele transmise Agenției Județene Cluj pentru Ocuparea Forței de Muncă.

2. Soluția instanței de fond Prin sentința civilă nr. 125 din 17 martie 2010 Curtea de Apel Cluj, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, a admis în parte acțiunea și a anulat în parte decizia nr. 145 din 30 aprilie 2009 emisă de Agenția Națională de Administrare Fiscală , decizia de impunere nr. 361 din 25 septembrie 2008 și raportul de inspecție fiscală din 24 septembrie 2008 întocmite de Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, Activitatea de inspecție fiscală cu privire la obligațiile de plată suplimentare în sumă de 1.242.476 RON. Această sentință a fost casată prin decizia nr. 5578 din 14 decembrie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, ca urmare a admiterii recursului declarat de pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală și s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.

În decizia de casare, s-a reținut că, la pronunțarea sentinței recurate, instanța de fond nu a procedat la o analiză efectivă a argumentelor și a apărărilor formulate de autoritatea pârâtă și s-a apreciat că, suplimentarea probei cu expertiză de specialitate este de natură a oferi instanței un sprijin în soluționarea cauzei, atât în raport cu dispozițiile legale aplicabile, cât și raportat la susținerile ambelor părți. Instanța de recurs a stabilit ca, în virtutea rolului activ conferit de art. 129 alin. (5) C. proc. civ., cu ocazia rejudecării cauzei, judecătorul să pună în discuția părților necesitatea completării raportului de expertiză și va putea dispune administrarea oricăror altor probe, considerate utile și pertinente , în scopul formării convingerii sale, fie în sensul acceptării, fie în sensul înlăturării susținerilor și apărărilor formulate de părți și al unei corecte stabiliri a faptelor și a aplicării dispozițiilor legale.

În fond după casare, Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a pronunțat sentința civilă nr. 658 din 10 noiembrie 2011, prin care a admis în parte acțiunea și a anulat în parte decizia nr. 145 din 30 aprilie 2009, decizia de impunere nr. 361 din 25 septembrie 2008 și raportul de inspecție fiscală din 24 septembrie 2008 cu privire la obligațiile de plată suplimentare în sumă de 1.242.476 RON.

Reanalizând cauza prin prisma probatoriului administrat în faza primei judecăți în fond, cât și față de concluziile suplimentare depuse de expertul contabil în fond după casare, instanța de fond a constatat nelegalitatea actelor administrativ-fiscale contestate pentru obligațiile de plată suplimentare în sumă de 1.242.476 RON, reținând următoarele considerente de fapt și de drept pentru fiecare din debitele principale și accesorii de care a fost exonerată reclamanta: - pentru suma de 12.754 RON, reprezentând impozit pe profit stabilit suplimentar pe anul 2003, s-a reținut că organul fiscal a reîntregit în mod nelegal profitul pe anul 2003 cu suma de 89.388 RON, reprezentând diferență între prețul de cost mai mare înregistrat în evidența contabilă și prețul de vânzare mai mic, fiind astfel încălcate dispozițiile art. 9 alin. (1) din Legea nr. 414/2002 privind impozitul pe profit, pct. 9.1.

din H.G. nr. 859/2002 și pct. 95, pct. 5.13. lit. a) din ordinul nr. 94/2001. Regimul juridic al cheltuielilor cu deșeurile vândute de agentul economic ca fiind cheltuieli deductibile, pentru că sunt aferente veniturilor impozabile, a fost stabilit față de obiectul principal de activitate al societății reclamante care este producerea mobilei, ceea ce implică achiziții de material lemnos, ca materie primă, din prelucrarea căreia rezultă mobila, ca produs finit, dar și produse reziduale sau deșeuri. - Pentru suma de 77.781 RON, reprezentând diferență de impozit pe profit stabilit pentru perioada 2004-2006, s-a avut în vedere că nu erau îndeplinite condițiile prevăzute de dispozițiile art. 11 alin. (2), raportat la art. 19 alin. (1) C. fisc.

pentru reîntregirea profitului impozabil cu suma de 394.657 RON, întrucât operațiunile economice derulate între reclamantă și achizitorul SC B. SRL nu pot fi calificate ca fiind operațiuni derulate între societăți afiliate. Din probatoriul dosarului, s-a reținut că ambele societăți comerciale nu îndeplinesc exigențele legale de a fi calificate ca fiind afiliate direct, iar în privința metodei de comparare a prețurilor, s-a considerat că, tranzacțiile efectuate nu erau comparabile, în condițiile în care cea mai mare parte din deșeuri a fost valorificată prin vânzări ocazionale și accidentale, ceea ce a terminat practicarea unui preț mai mare față de cel practicat în tranzacțiile cu cantități mari de deșeuri.

- Pentru suma de 9.210 RON, reprezentând impozit pe profit stabilit suplimentar pentru un profit impozabil în valoarea de 57.563 RON, cu motivarea că, reclamanta nu a înregistrat venituri impozabile din anularea unor provizioane în sumă mai mare decât provizioanele constituite și pentru a fost acordată deductibilitatea de către organele fiscale. - Pentru suma de 66.240 RON, reprezentând impozit pe profit stabilit suplimentar pe perioada decembrie 2005–decembrie 2006, s-a reținut că au fost greșit calificate ca fiind nedeductibile fiscal, conform dispozițiilor art. 21 alin. (4) lit. m) C. fisc., cheltuielile efectuate în baza contractelor iulie 2005 și iulie 2006 pentru prestarea unor servicii de proiectare.

Analizând cele două contracte de proiectare, instanța de fond a constatat că acestea cuprind date esențiale pentru a dovedi realitatea operațiunii, cu precizarea clară a obiectului, a termenelor de execuție și menționarea tarifelor percepute pentru serviciile efectiv prestate. Sub aspectul necesității prestării serviciilor respective, raportat la specificul activității reclamantei, au fost avute în vedere răspunsurile cuprinse în nota explicativă din anexa nr. 7.4.1 la raportul de inspecție fiscală, din care rezultă că achiziția a fost decisă de conducerea executivă a societății, ca urmare a tendințelor de dezvoltare, precum și a analizelor și datelor din ședințele operaționale și de analiză cu șefii de sectoare, în condițiile în care societatea nu are și un compartiment de proiectare.

- Pentru suma de 78.660 RON, reprezentând TVA înscrisă în facturile fiscale nr. 442.802 din 21 decembrie 2005 și nr. 442.803 din 22 decembrie 2006, instanța de fond a constatat că este eronată concluzia organelor fiscale privind neîndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 145 alin. (3) din C. fisc. pentru exercitarea dreptului de deducere, cu motivarea că prestarea de servicii s-a realizat prin întocmirea de proiecte sau studii care să conducă la alegerea unor soluții în privința deciziei de a investi în echipamente necesare pentru îmbunătățirea activității, eficientizarea fluxurilor tehnologice și luarea unor decizii cu privire la realizarea unor noi produse pentru desfășurarea unor activități în scopul realizării de operațiuni taxabile.

- Pentru suma de 94.642 RON, reprezentând TVA colectată, instanța de fond a reținut că numai suma de 267 RON nu trebuia colectată, fiind corect aplicată taxarea inversă pentru suma de 94.375 RON, în privința căreia nu erau aplicabile prevederile referitoare la măsurile simplificate, prevăzute de art. 160 1 C. fisc. Din acest motiv, s-a reținut că și majorările de întârziere trebuie raportate la TVA în sumă de 94.375 RON datorată de reclamantă. - Pentru suma de 786.507 RON, reprezentând vărsăminte de la persoanele juridice pentru persoanele cu handicap neîncadrate în muncă, penalități și majorări de întârziere s-a reținut, contrar celor evidențiate de organele fiscale, că reclamanta nu datorează debitele calculate, pentru că a solicitat trimestrial repartizarea de persoane cu handicap, îndeplinind condițiile prevăzute de art. 43 alin. (2) din O.U.G.

nr. 102/1999 pentru a fi exceptată de la plata contribuției la Fondul special de solidaritate socială. Cerința impusă prin dispozițiile art. 5 alin. (1) din instrucțiunile nr. 1008/220 din 20 mai 2003 ca solicitarea privind repartizarea de persoane cu handicap în vederea încadrării în muncă să fie dovedită cu răspunsul scris al Agenției pentru Ocuparea Forței de Muncă a fost înlăturată de prima instanță, ca urmare a constatării nelegalității acestor dispoziții prin hotărâre judecătorească irevocabilă, sentința civilă nr. 116/2008 a Curții de Apel Cluj. 3. Calea de atac exercitată Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală, solicitând ca, în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 9 și art. 304 1 C. proc.

civ., să fie modificată hotărârea atacată, în sensul respingerii ca nefondată a acțiunii formulate de reclamantă. Recurenta a criticat pentru nelegalitate soluția instanței de fond , în considerarea următoarelor argumente de fapt și de drept expuse cu privire la fiecare din obligațiile fiscale suplimentare de plata cărora a fost exonerată societatea intimată. - Cu privire la impozitul pe profit suplimentar în sumă de 12.754 RON pe anul 2003, s-a susținut că, în mod eronat, instanța de fond a apreciat că nu există o legătură directă între prețul de înregistrare sau de producție și prețul de valorificare prin vânzare. Cu privire la prevederile art. 9 alin. (1) din Legea nr. 414/2012, pct. 9.1.

din H.G. nr. 859/2002 și pct. 95, pct. 5.13 lit. a) din ordinul nr. 94/2001, care au fost încălcate de către intimata-reclamantă, recurenta a arătat că organele fiscale au procedat corect la reîntregirea profitului impozabil cu suma de 89.388 RON rezultată din tranzacții cu deșeuri din lemn efectuate către diferiți beneficiari sub costul de producție și descărcarea din gestiune la costul de producție, beneficiar principal fiind societatea afiliată în mod direct SC B. SRL Gherla. Față de condițiile legale pentru ca o cheltuială să poată fi considerată deductibilă, s-a arătat că, produsele reziduale, respectiv deșeuri din lemn, se scad din valoarea lor de intrare în gestiune din secțiile de producție proprii, iar diferența de cost nerecuperată prin prețul de vânzare a produselor respective comercializate reprezintă o cheltuială nedeductibilă fiscal, întrucât nu a fost acoperită prin veniturile realizate de intimata–reclamantă.

Pentru aceste deșeuri, s-a considerat că s-a reținut eronat că nu există un cost de producție, deși au fost înregistrate în contabilitate ca produse reziduale, pentru care s-a stabilit un preț de înregistrare, iar ulterior au fost valorificate, ceea ce dovedește că au o utilitate economică. Recurenta a invocat ca argument și dispozițiile ordinului nr. 306/2002, care prevăd că evidența existenței și mișcării stocurilor de produse reziduale, reprezentând rebuturi, materiale reparabile sau deșeuri se ține cu ajutorul contului 346 „Produsele reziduale”, iar înregistrarea lor se face la preț de înregistrare sau cost de producție a produselor reziduale intrate în gestiune din producție proprie.

De altfel, s-a arătat că intimata–reclamantă a recunoscut că eronat a stabilit prețuri de producție pentru deșeuri, acestea fiind înregistrate în contabilitate pe baza documentului „Centralizatorul cantitativ și valoric al deșeurilor”, având preț unitar la care organele de inspecție fiscală s-au raportat în determinarea diferenței de cheltuieli nedeductibile. De asemenea, s-a arătat că s-a considerat în mod eronat ca fiind irelevant cine a fost beneficiar al deșeurilor, întrucât ponderea în totalul vânzărilor de deșeuri o dețin vânzările către societatea afiliată SC B. SRL , pentru care prețurile de vânzare sunt sub prețul de cost și inferior prețului de vânzare practicat la vânzarea către alți agenți economici.

Fiind corect stabilit impozitul pe profit suplimentar în sumă de 12.754 RON, recurenta a susținut că intimata–reclamantă datorează și accesoriile aferente, respectiv suma de 18.755 RON, reprezentând majorări de întârziere și suma de 1.911 RON, reprezentând penalități de întârziere. - Cu privire la suma de 77.781 RON, reprezentând diferența de impozit pe profit stabilit pentru perioada 2004–2006, recurenta a susținut că instanța de fond a anulat greșit actele contestate, care au fost întocmite cu respectarea dispozițiilor art. 11 alin. (1), alin. (2) lit. a) și art. 19 alin. (1) din C. fisc., pct. 12 și pct. 25 din H.G. nr. 44/2004.

Pentru reîntregirea profitului impozabil cu suma de 394.657 RON și determinarea prețului de piață prin metoda comparării prețurilor, s-a arătat că organele fiscale au avut în vedere că tranzacțiile efectuate de intimata–reclamantă cu SC B. SRL în perioada 2004–2006 nu s-au făcut în termeni de piață liberă, fiind favorizată această firmă afiliată, căreia i s-au vândut toate categoriile de deșeuri la prețuri inferioare prețurilor de înregistrare în contabilitate a deșeurilor.

Față de prevederile legale invocate și de faptul că vânzările au fost efectuate doar între persoane afiliate, sub prețul de înregistrare în contabilitate și sub prețul de vânzare practicat pentru vânzarea către persoane juridice independente, recurenta a învederat că organele de inspecție fiscală au procedat corect la ajustarea veniturilor obținute de intimata–reclamantă, dat fiind că, diferența nefavorabilă dintre prețurile de vânzare aferente tranzacțiilor cu societatea afiliată și prețurile medii obținute prin comparare, reprezintă venituri impozabile pentru care se datorează impozit de profit. - Cu privire la suma de 9.210 RON, reprezentând impozit pe profit suplimentar, s-a susținut că instanța de fond a reținut eronat că inspecția fiscală a ignorat faptul că intimata - reclamantă a aplicat reglementările contabile simplificate, armonizate cu directivele europene, context în care modul de calcul al provizioanelor a respectat aceste reglementări.

În fapt, s-a arătat că, în perioada 2003-2005, intimata–reclamantă a constituit provizioane nedeductibile fiscal în sumă de 646.116 RON și din compararea acestei sume cu suma de 588.533 RON rezultată din anularea acestor provizioane, a rezultat diferența de 57.563 RON, care este o cheltuială nedeductibilă, astfel că a fost inclusă în baza de calcul pentru stabilirea impozitului pe profit. Recurenta a mai arătat că, pentru suma de 9.210 RON, contestația administrativă a fost respinsă ca nemotivată, conform dispozițiilor art. 206 alin. (1) lit. c) și d) din C. proc. fisc. - Cu privire la suma de 66.240 RON, reprezentând impozit pe profit suplimentar pe perioada decembrie 2005–decembrie 2006, a fost de asemenea criticată soluția de anulare dispusă de instanța de fond, arătându-se că aceasta este contrară prevederilor art. 21 alin. (4) lit. m) C. fisc.

și pct. 48 din H.G. nr. 44/2004, conform cărora, pentru a deduce cheltuielile cu serviciile la calcul impozitului pe profit, intimata–reclamantă avea obligația să prezinte documente justificative privind prestarea efectivă a serviciilor de proiectare și necesitatea efectuării acestora prin specificul activităților desfășurate. - Cu privire la suma de 156.023 RON, reprezentând majorări de întârziere și penalități de întârziere aferente impozitului pe profit stabilit suplimentar, s-a arătat că intimata-reclamantă datorează și această sumă, ca accesoriu al obligației principale, anulate în mod greșit de instanța de fond.

- Cu privire la suma de 78.660 RON, reprezentând TVA înscrisă în facturile din 21 decembrie 2005 și din 21 decembrie 2006 emise de SC S. SRL Baia-Mare, societate afiliată în mod indirect intimatei-reclamante, s-a susținut că nu erau îndeplinite cerințele prevăzute de art. 145 alin. (3) din Legea nr. 571/2003 pentru recunoașterea dreptului de deducere, întrucât nu s-a justificat cu documente primare, conform Legii nr. 82/1991, prestarea efectivă a serviciilor în folosul operațiunilor taxabile.

- Cu privire la suma de 94.642 RON, reprezentând TVA colectată, s-a arătat că, în perioada 1 martie 2006–31 decembrie 2007, intimata-reclamantă a aplicat greșit măsurile de simplificare, respectiv taxarea inversă pentru un număr de 773 facturi emise privind vânzări de deșeuri capete, deșeuri semifabricate, rest croi, capete bușteni, deșeuri lemn, lemne de foc, produse care nu intră în categoria materialelor lemnoase pentru care se aplică măsurile de simplificare prevăzute de art. 160 alin. (2) lit. e) C. fisc. Conform dispozițiilor legale susmenționate, s-a învederat că bunurile pentru care se aplică măsurile simplificate sunt deșeurile și resturile de metale feroase și neferoase, materiile prime secundare rezultate din valorificarea acestora, precum și materialul lemnos; aceste măsuri nu se aplică și deșeurilor din lemn care nu se încadrează în grupele de deșeuri industriale reciclabile prevăzute în anexa nr. 1 la O.U.G.

nr. 6/2001. - Cu privire la suma de 786.507 RON, reprezentând vărsăminte de la persoanele juridice pentru persoanele cu handicap neîncadrate în muncă, majorări și penalități de întârziere aferente, recurenta a susținut că intimata-reclamantă nu a respectat prevederile art. 42 din O.U.G. nr. 102/1999 pentru perioada iulie 2003–14 iulie 2004 și ale Legii nr. 343/2004 pentru perioada 15 iulie 2004–31 decembrie 2006. Întrucât intimata-reclamantă nu a făcut dovada cu răspunsurile în scris ale Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă pentru fiecare trimestru din perioada ianuarie 2003–ianuarie 2006, din care să rezulte că a solicitat repartizarea de persoane cu handicap, recurenta a învederat că organele de inspecție fiscală au stabilit corect obligația de plată a contribuțiilor în sumă de 341.430 RON, a majorărilor de întârziere în sumă de 417.461 RON și a penalităților de întârziere în sumă de 27.616 RON.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând actele și lucrările dosarului, în raport și cu dispozițiile art. 304 și art. 304 1 C. proc.

civ., Înalta Curte va respinge prezentul recurs ca nefondat, pentru următoarele considerente: Aspecte de fapt și de drept relevante Instanța de fond a analizat corect toate elementele de fapt și de drept deduse judecății, constatând judicios nelegalitatea deciziei nr. 145 din 30 aprilie 2009, a deciziei de impunere nr. 361 din 25 septembrie 2008 și a raportului de inspecție fiscală din 24 septembrie 2008 cu privire la obligațiile fiscale suplimentare în sumă de 1.242.476 RON, de la plata cărora a fost exonerată intimata–reclamantă SC S. SA Gherla . Soluția pronunțată pe baza probelor administrate în primul ciclu procesual, precum și în fond după casare, este legală și temeinică în privința fiecărui debit principal sau accesoriu contestat, astfel că sunt nefondate criticile formulate în recurs, urmând a fi respinse după expunerea argumentelor de fapt și de drept avute în vedere pentru obligațiile fiscale stabilite prin actele administrative întocmite de autoritatea recurentă.

- Pentru suma de 12.754 RON, reprezentând impozit pe profit stabilit suplimentar pe anul 2003, instanța de fond a constatat întemeiat că nu se impunea reîntregirea profitului impozabil cu suma de 89.388 RON, considerată de organele fiscale ca fiind o cheltuială nedeductibilă fiscal. Astfel, s-a avut în vedere că, în perioada ianuarie–decembrie 2003, intimata–reclamantă a vândut deșeuri din lemn, reprezentând produse reziduale peste norme de consum specifice rezultate din producție, pentru care a utilizat un preț de înregistrare în gestiune și nu un preț de cost, deoarece nu există un cost de producție al deșeurilor, ci numai un cost de producție pentru produsul finit și anume, mobilierul din lemn.

Din acest motiv, s-a reținut că în mod eronat inspecția fiscală a stabilit costuri de producție pentru deșeuri și a majorat profitul impozabil cu diferența dintre prețul de cost al deșeurilor de material lemnos și veniturile obținute din valorificarea acestora. În atare situație, instanța de fond a constatat că nu a existat o încălcare a prevederilor art. 9 alin. (1) din Legea nr. 414/2002, pct. 9.1. din H.G. nr. 859/2002 și pct. 95 pct. 5.13 lit. a) din ordinul nr. 94/2001, ceea ce dovedește lipsa de temei pentru obligația intimatei–reclamante de a plăti un impozit pe profit suplimentar în sumă de 12.754 RON, cu accesoriile aferente în sumă de 18.755 RON, reprezentând majorări de întârziere și în sumă de 1.011 RON, reprezentând penalități de întârziere.

- Pentru suma de 77.781 RON, reprezentând diferența de impozit pe profit stabilit pentru perioada 2004-2006, instanța de fond a constatat corect că organele fiscale au apreciat greșit necesitatea ajustării veniturilor prezumtiv obținute de către intimata-reclamantă în perioada de referință prin aplicarea dispozițiilor art. 11 alin. (2), raportat la art. 19 alin. (1) C. fisc., dat fiind că operațiunile economice derulate între intimata–reclamantă și achizitorul SC B. SRL nu pot fi calificate ca fiind operațiuni derulate între societăți afiliate, având în vedere că, ambele societăți sunt agenți economici cu personalitate juridică de naționalitate română.

Pe baza concluziilor raportului de expertiză contabilă, s-a reținut că este posibil ca pentru vânzările accidentale și ocazionale către celelalte societăți comerciale, să fie practicat un preț mai mare decât cel practicat în tranzacțiile cu cantități mai mari de deșeuri, tranzacțiile în astfel de situații nefiind comparabile. De asemenea, instanța de fond a considerat că în cauză nu se regăsesc ipotezele reglementate de dispozițiile art. 7 alin. (1) pct. 21 lit. c) din Legea nr. 571/2003 și deci nu este aplicabilă metoda comparării prețurilor fiindcă nu sunt comparabile din punct de vedere cantitativ cantitățile de deșeuri livrate diverșilor beneficiari. Instanța de fond a înlăturat corect și incidența dispozițiilor art. 7 pct. 21 lit. b) C. fisc, reținute greșit ca temei pentru respingerea contestației administrative, dat fiind că acestea vizează afilierea dintre o persoană fizică și o persoană juridică.

- Pentru suma de 9.210 RON, reprezentând impozit pe profit suplimentar calculat pentru un profit impozabil în sumă de 57.563 RON, instanța de fond a reținut corect că intimata - reclamantă nu a obținut venituri din anularea unor provizioane în sumă mai mare decât provizioanele constituite și pentru care i s-a acordat deductibilitate. Din conținutul notelor contabile nr. 247 din 31 decembrie 2004, nr. 219 din 31 decembrie 2005 și nr. 207 din 31 decembrie 2006, rezultă că intimata–reclamantă a înregistrat venituri neimpozabile din anularea unor provizioane în sumă mai mare decât provizioanele constituite și pentru care nu i-a fost acordată deductibilitate, astfel că nu este datorat impozitul pe profit suplimentar în sumă de 9.210 RON, aferent profitului impozabil în sumă de 57.563 RON.

Instanța de fond a respins de asemenea corect susținerea recurentei–pârâte privind nemotivarea contestației administrative cu privire la această obligație fiscală, constatând că la pct. 8.4. din contestație intimata–reclamantă a expus în concret motivele de fapt și de drept invocate pentru anularea actelor administrativ–fiscale, respectând astfel condițiile de formă impuse de dispozițiile art. 206 C. proc. fisc.

- Pentru suma de 66.240 RON, reprezentând impozit pe profit suplimentar pe perioada decembrie 2005–decembrie 2006, au fost corect anulate actele administrativ–fiscale întrucât intimata-reclamantă a dovedit îndeplinirea condițiilor prevăzute de lege pentru deducerea cheltuielilor efectuate conform contractelor din iulie 2005 și din iulie 2006, prezentând documente justificative din care rezultă că serviciile de proiectare au fost efectiv prestate, au fost executate pe bază de contract și evidențiate în situații de lucrări, procese–verbale de recepție, rapoarte de lucru, studii de fezabilitate, pe piață și orice alte materiale corespunzătoare.

Intimata–reclamantă a dovedit și necesitatea efectuării cheltuielilor prin specificul activităților desfășurate și motivat de faptul că societatea nu dispune de un compartiment propriu de proiectare, iar biroul tehnic din cadrul societății efectuează doar lucrări de întocmire a documentațiilor tehnice pentru executarea produselor curente, stabilirea normelor de consum, coordonarea activității de cumpărare a sculelor și abrazivelor, coordonarea laboratorului chimic și a atelierului de prototipuri. În atare situație, se constată că organele fiscale au aplicat greșit dispozițiile art. 21 alin. (4) lit. m) C. fisc., considerând că sunt nedeductibile fiscal cheltuielile efectuate conform facturilor din 21 decembrie 2005 și din 22 decembrie 2006, deși intimata–reclamantă a dovedit prin probe concludente realitatea și necesitatea serviciilor de proiectare prestate efectiv în scopul realizării obiectului de activitate al societății.

- Pentru suma de 156.023 RON, reprezentând majorări și penalități de întârziere aferente debitului principal, instanța de fond a dispus în mod corect anularea obligației de plată a intimatei-reclamante pentru argumentele avute în vedere la anularea obligației fiscale principale. - Pentru suma de 78.660 RON, reprezentând TVA înscrisă în facturile din 21 decembrie 2005 și din 21 decembrie 2006, dreptul la deducere a fost recunoscut intimatei–reclamante în conformitate cu prevederile art. 145 alin. (3) C. fisc., deoarece prestarea serviciilor de către SC S. SRL a fost dovedită prin întocmirea de studii sau de proiecte, care să conducă la alegerea unor soluții în privința deciziei de a învesti în echipamente necesare pentru îmbunătățirea activității, eficientizarea fluxurilor tehnologice, luarea unor decizii de realizare a unor noi produse, ceea ce reprezintă activități desfășurate în scopul realizării de operațiuni taxabile.

- Pentru suma de 94.642 RON, reprezentând TVA colectată, cu majorările de întârziere aferente, instanța de fond a stabilit corect că din totalul de 762 facturi, un număr de 255 de facturi conțin drept stocuri facturate deșeurile pentru care unitatea de măsură folosită este tona și pentru care au fost greșit aplicate măsurile de simplificare. În consecință, s-a constatat întemeiat că, din totalul de 94.642 RON, doar suma de 267 RON nu trebuia colectată, fiind corect aplicată taxarea inversă. - Pentru suma de 786.507 RON, reprezentând vărsăminte de la persoanele juridice pentru persoanele cu handicap neîncadrate în muncă și accesoriile aferente, s-a dispus corect anularea actelor administrativ fiscale, întrucât intimata–reclamantă este exceptată de la plata acestor contribuții prin dispozițiile art. 43 alin. (2) din O.U.G.

nr. 102/1999, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 519/2002, respectiv prin Legea nr. 343/2004. Exceptarea prevăzută în reglementarea susmenționată se referă la agenții economici, autoritățile publice care fac dovada că au solicitat trimestrial la agențiile județene de ocupare a forței de muncă, respectiv municipiului București, repartizarea de persoane cu handicap calificate în meseriile respective și acestea nu au repartizat astfel de persoane în vederea angajării. Intimata-reclamantă a solicitat repartizarea de persoane cu handicap în vederea angajării în muncă pe perioada supusă controlului, îndeplinind în acest mod obligațiile și scopul prevăzut de lege și a dovedit realizarea solicitării sale cu adresele din 9 ianuarie 2004, din 14 aprilie 2004, din 21 decembrie 2004, din 8 ianuarie 2003, din 26 mai 2003, din 9 iulie 2003, din 12 decembrie 2003, din 26 august 2008, din 26 august 2008 și răspunsurile la aceste ultime două adrese.

Instanța de fond a avut în vedere și adresa din 2001, prin care Ministerul Sănătății și Familiei, secretariatul de stat pentru persoane cu handicap a precizat în legătură cu dispozițiile art. 43 din O.U.G. nr. 102/1999 că unitățile care nu au înregistrate cereri de angajare a unor persoane cu handicap și în consecință, nu au refuzat angajarea unor persoane cu handicap, nu au obligația de a contribui la bugetul Fondului special de solidaritate.

Cerința ca înregistrarea acestor cereri să fie dovedită prin răspunsul scris al Agenției pentru Ocuparea Forței de Muncă, prevăzută în art. 5 alin. (1) din instrucțiunile nr. 1008/220 din 20 mai 2003 este contrară prevederilor art. 4 alin. (3), art. 75, art. 76 din Legea nr. 24/2000 și art. 1 alin. (5) din Constituția României, așa cum de altfel s-a constatat în hotărârea judecătorească irevocabilă de admitere a excepției de nelegalitate, sentința civilă nr. 116/2008 pronunțată de Curtea de Apel Cluj în Dosarul nr. 2148/33/2007. Pentru considerentele are au fost expuse, constatând că nu există motive de casare sau de modificare a hotărârii pronunțate de instanța de fond, Înalta Curte va respinge prezentul recurs ca nefondat.

2. Soluția instanței de fond și temeiul juridic al acesteia În baza dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ. și art. 20 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Agenția Națională de Administrare Fiscală împotriva sentinței nr. 658/2011 din 10 noiembrie 2011 a Curții de Apel Cluj, secția a II-a civilă de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 decembrie 2012 .