ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3740/2011

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3740/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată,

reclamanta SC I.D. & C. SA a chemat în judecată pe pârâta A.N.A.F. pentru

ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună suspendarea executării

deciziei de impunere nr. 35 din 15 decembrie 2010, emisă de A.N.A.F. - D.G.M.A.C.

București în baza Raportului de Inspecție Fiscala nr. 26 din 15 decembrie 2010,

până la soluționarea acțiunii în contencios administrativ formulată împotriva

actelor administrative a căror suspendare o solicită.

S-a solicitat suspendarea

pentru că sunt îndeplinite cele două condiții: cazul bine justificat și paguba iminentă.

de fond

Prin sentința civilă

nr. 772 din 2 februarie 2011 Curtea de Apel București, secția a VIII-a de

contencios administrativ și fiscal, a respins cererea formulată de reclamantă, ca

neîntemeiată.

Pentru a pronunța

această soluție instanța de fond a reținut că pentru a se putea dispune

suspendarea unui act administrativ trebuie să fie întrunite condițiile

prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv existenta unui caz bine

justificat și prevenirea unei pagube iminente iar aceste doua condiții trebuie

întrunite cumulativ.

Chiar daca reclamanta

invocă nelegalitatea actelor administrative atacate se constată că, în cauză,

nu poate fi reținută existenta unui caz bine justificat pentru a se putea

dispune suspendarea executării deciziei de impunere nr. 35 din 15 decembrie 2010.

Reclamanta a invocat

mai multe aspecte pe care le consideră ca fiind motive de nelegalitate,

respectiv faptul că în cauză ar fi intervenit prescripția și că actul normativ

pe care a fost întemeiată decizia de impunere contestată ar fi fost abrogat la

momentul înstrăinării mijloacelor fixe și la data controlului.

Instanța apreciază

însă că nici unul dintre motivele invocate nu poate fi apreciat ca o

împrejurare legată de starea de drept sau de fapt de natură să creeze o

îndoială serioasă asupra legalității actului.

Un al doilea motiv de

nelegalitate susținut de reclamantă este existența prescripției, însă și acest

aspect urmează a fi stabilit tot de instanța de fond, având în vedere că

termenele de prescripție chiar dacă sunt fixe, ele pot fi întrerupte,

suspendate, ori pot începe să curgă de la un anumit moment, care la rândul lui

trebuie stabilit de instanța de fond.

Se mai retine că și

în motivarea cazului bine justificat reclamanta a făcut trimitere tot la

aspecte ce țin de cea de-a doua condiție, a existentei pericolului producerii

unui prejudiciu.

Cu privire la condiția

existenței pericolului producerii unei pagube iminente s-a reținut că

reclamanta poate dovedi acest aspect cu actele contabile depuse, iar cuantumul ridicat

al sumei din decizia de impunere îi poate crea o situație economică dificilă,

însă în lipsa existenței și a cazului bine justificat, nu se poate dispune suspendarea

deciziei invocate.

Recomandarea R (89) 8 a Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei a fost transpusă în legislația românească tocmai

prin prevederile art. 14 si art. 15 din Legea contenciosului administrativ,

însa măsurile de protecție provizorie pot fi dispuse numai în măsura dubiilor

serioase cu privire la legalitatea unui act administrativ și nu numai pe

necesitatea prevenirii unei pagube.

exercitată

Împotriva

hotărârii instanței de fond reclamanta SC I.D. & C. SA a declarat recurs,

criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

S-a

solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței atacate și admiterea acțiunii

.

În

motivele de recurs s-a arătat că, inițial recurenta – reclamantă a făcut obiectul

unei inspecții fiscale ce a vizat perioada 1 ianuarie 2004 - 31 decembrie și

care s-a finalizat prin emiterea unui raport de inspecție fiscală și a unei decizii

de impunere ce au fost suspendate prin sentința civilă nr. 3064 din 23 iunie 2010

a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal, irevocabilă

prin decizia nr. 349 din 21 ianuarie 2011 a Înalta Curte de Casație și Justiție,

secția de contencios administrativ și fiscal.

Pentru

că prin Decizia nr. 266 din 29 septembrie 2010a A.N.A.F. – Direcția Generală de

Soluționare a Contestațiilor s-a dispus refacerea inspecției fiscale inițiale

pentru suma de 59.406 lei reprezentând impozit pe profit și 2.093.371 lei –

accesoriu pentru impozitul pe profit, s-a procedat la refacerea inspecției

fiscale și s-a încheiat raportul de inspecție fiscală nr. 26 din 15 decembrie 2010

prin care s-a stabilit , în sarcina recurentei – reclamante, obligația de plată

a sumei de 59.406 lei – impozit pe profit și majorări de întârziere – 2.093.371

lei.

Și

acest raport de inspecție și decizia de impunere emisă în baza lui au fost contestate

în procedura administrativă.

Se

apreciază că hotărârea instanței de fond este nelegală deoarece:

-

au fost încălcate dispozițiile art. 1201 C. civ. și ale art. 1200 pct. 4 C.

civ. deoarece puterea lucrului judecat exclude dreptul judecătorului de a

contrazice hotărâri judecătorești definitive și irevocabile pronunțate cu

privire la aceleași chestiuni litigioase între aceleași părți.

În

al doilea proces care are legătură cu chestiunea litigioasă dezlegată anterior

(în speță, „existența cazului bine justificat” și „existența unei pagube

iminente”) se exclude posibilitatea de a mai fi contrazis aspectul relevant

procesual dezlegat irevocabil.

-

au fost incorect interpretate și aplicate dispozițiile art. 14 alin. (1) din

Legea nr. 554/2004.

În

ceea ce privește existența unui caz bine justificat, se invocă faptul că, în

cazul suspendării se verifică existența unei aparențe de nelegalitate.

În

cererea sa recurenta – reclamantă a arătat, ca și în contestație, că Legea nr. 414/2002

a fost abrogată prin Legea nr. 571/2003 și astfel prevederile acestei legi nu

erau aplicabile nici la data efectuării controlului, nici când au fost înstrăinate

mijloacele fixe respective și nu puteau fi invocate de organele fiscale.

Chiar

dacă suma este considerată cheltuială nedeductibilă aferentă anului 2003, la

data controlului (2010) datoria fiscală era prescrisă.

Referitor

la paguba iminentă, în raport de cuantumul deosebit de ridicat al sumei în

discuție, se apreciază că executarea actelor fiscale ar produce consecințe dezastruoase

asupra societății.

Prejudiciul

cauzat prin executare ar fi imposibil de recuperat, sub aspectul reconstituirii

lichidităților disponibile ale agentului economic, chiar dacă decizia de

impunere ar fi anulată prin hotărâre judecătorească irevocabilă.

4.

Soluția instanței de recurs

După

examinarea motivelor de recurs, a dispozițiilor legale incidente în cauză,

Înalta Curte de Casație și Justiție va admite recursul declarat pentru

următoarele considerente:

Suspendarea

executării actelor administrative este o situație de excepție de la caracterul executori

al acestor acte .

Potrivit

art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 „În cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube

iminente, după sesizarea, în condițiile art.

7, a

autorității publice care a emis actul

sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară

instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ

unilateral până la pronunțarea instanței de fond. În cazul în care persoana

vătămată nu introduce acțiunea în anularea actului în termen de 60 de zile,

suspendarea încetează de drept și fără nicio formalitate”.

În

cazul actelor administrativ fiscale sunt aplicabile și dispozițiile art. 215 alin.

(1) C. proc. fisc. potrivit cărora:

„Introducerea contestației pe calea administrativă de

atac nu suspendă executarea actului administrativ fiscal”, iar alin. (2) al

art. 215 prevede că: „Dispozițiile prezentului articol nu aduc atingere

dreptului contribuabilului de a cere suspendarea executării actului

administrativ fiscal, în temeiul

Legii

contenciosului

administrativ nr. 554/2004, cu modificările ulterioare. Instanța competentă

poate suspenda executarea, dacă se depune o cauțiune de până la 20% din

cuantumul sumei contestate, iar în cazul cererilor al căror obiect nu este

evaluabil în bani, o cauțiune de până la 2.000 lei.

Instanța de fond a respins cereri de suspendare pentru că

nu ar fi îndeplinită în cauză condiția „existenței cazului bine justificat”.

În motivele de recurs, o primă critică vizează faptul că s-ar

fi încălcat puterea de lucru judecat a unei hotărâri irevocabile prin care s-a

dispus suspendarea executării unor acte fiscale ce vizau aceleași obligații

fiscale.

Pentru a stabili temeinicia și legalitatea unor asemenea susțineri

trebuie amintit că, în urma unei inspecții fiscale, ce privea aceeași perioadă

și aceleași obligații fiscale, a fost în tocmit un raport de inspecția fiscală

și a deciziei de impunere care au fost anulate de organul de soluționare a contestațiilor,

în urma exercitării procedurii administrative de către reclamantă și s-a dispus

refacerea inspecției fiscale.

În prezenta cauză s-a solicitat suspendarea raportului de

inspecție fiscală și a deciziei de impunere emise după refacerea inspecției fiscale

și care a vizat aceeași perioadă (1 ianuarie 2004 – 31 decembrie 2008) și același

impozit (impozit pe profit).

Recurenta invocă faptul că primul raport de inspecție

fiscală și decizia de impunere emisă în baza lui au fost suspendate în baza art.

14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, prin hotărâre judecătorească irevocabilă (sentința

nr. 3064 din 23 iunie 2010 a Curții de Apel București, secția de contencios

administrativ și fiscal, irevocabilă prin decizia nr. 349 din 21 ianuarie 2011

a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și

fiscal) și s-a reținut că sunt îndeplinite cele două condiții prevăzute de

lege: cazul bine justificat și paguba iminentă.

Instanța de fond nu a apreciat că sunt îndeplinite

condițiile, deși motivele sunt aceleași pentru că, la refacerea inspecției fiscale,

organele de control au stabilit că suma de 237.625 lei nu este deductibilă fiscal

și au recalculat impozit pe profit și majorări de întârziere.

Recurenta invocă dispozițiile art. 1201 C. civ., dar, din

punct de vedere al celor trei condiții nu este îndeplinită tripla identitate.

Dar, chiar dacă nu suntem în prezența unei excepții a autorității

de lucru judecat reglementată de art. 1201 C. civ., totuși se poate analiza

prezumția de lucru judecat care presupune că, ceea ce s-a rezolvat

jurisdicțional într-un prim litigiu, să poată fi opus într-un proces ulterior

și care are legătură cu problema de drept sau cu raportul juridic deja soluționat.

Din acest punct de vedere, al prezumției de lucru judecat,

se poate constata că, într-adevăr printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă,

pronunțată între aceleași părți, s-a stabilit că actele fiscale întocmite de

organele de control pot fi suspendate pentru că există îndoieli cu privire la

legalitatea acestora și că executarea lor ar crea prejudicii reclamantei.

Se

poate analiza în ce măsură actele au vizat același impozit, iar din verificări rezultă

că, și cu ocazia primei inspecții și cu ocazia celei de-a doua inspecții, s-a

pus în discuție caracterul deductibil sau nu al sumei de 237.625 lei

reprezentând facilitate fiscală conform Legii nr. 414/2002.

Instanța

de recurs, când a verificat legalitatea și temeinicia sentinței nr. 3064 din 23

iunie 2010 a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ și

fiscal, nu a analizat direct condiția „cazului bine justificat” din perspectiva

susținerilor reclamantei dar a apreciat că există îndoieli asupra legalității

actelor contestate și a menținut măsura suspendării până la pronunțarea instanței

de fond.

Față

de aceste constatări ce vizează același impozit , aceleași părți, ca efect al

prezumției de lucru judecat la primei hotărâri, în prezenta cauză se impune

aceeași soluție de suspendare a actelor administrative atacate până la pronunțarea

instanței de fond, potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Chiar

și în lipsa aplicării acestei prezumții de lucru judecat în cauză sunt

îndeplinite condițiile cerute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004

, deoarece au fost

prezentate împrejurări care să creeze îndoieli asupra legalității actului și că

există pericolul producerii unui prejudiciu iminent.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de SC I.D.

& C. SA, împotriva sentinței civile nr. 772 din 2 februarie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Modifică sentința atacată, în

sensul că admite cererea.

Dispune suspendarea executării deciziei

de impunere nr. 35/15 decembrie 2010, emisă de Direcția Generală de

Administrare a Marilor Contribuabili în baza raportului de inspecție fiscală

încheiat la 15 decembrie 2010 la Agenția Națională de Administrare Fiscală, până la pronunțarea instanței de fond.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 24 iunie 2011.