ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 755/2011

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin cererea înregistrată la 12 octombrie 2010,

reclamanta SC M.C.I.E. SRL București a solicitat ca în temeiul dispozițiilor

art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 să se dispună suspendarea executării

deciziei de impunere nr. 147/2010 privind obligații la Fondul pentru Mediu

constatate și accesoriile calculate în raportul de inspecție nr. 161

înregistrat la Administrația Fondului pentru Mediu sub nr. 65.693.

În motivarea cererii, reclamanta a

arătat că prin decizia de impunere întocmită de pârâtul Ministerul Mediului și

Pădurilor – Administrația Fondului pentru Mediu a fost nelegal obligată să

plătească suma de 395.403 lei, reprezentând contribuție la Fondul de Mediu și

accesorii acestei contribuții, în sumă de 199.962 lei.

Suspendarea executării a fost justificată

de reclamantă prin existența unui caz bine justificat, față de îndoiala

serioasă cu privire la legalitatea actului administrativ fiscal contestat. În

acest sens, au fost expuse inexactitățile și inconsecvențele de raționament ale

organului administrativ, care a invocat temeiuri de drept contradictorii, unele

în mod succesiv abrogate.

Reclamanta a mai arătat că, prin

executarea silită a deciziei contestate, există riscul producerii unei pagube

iminente și ireversibile, constând în dificultăți financiare reale, prin neonorarea

obligațiilor contractuale.

Curtea de Apel București, secția a

VIII-a contencios administrativ și fiscal, a pronunțat sentința civilă nr. 4362

din 8 noiembrie 2010 prin care a admis cererea și a dispus suspendarea executării

deciziei de impunere nr. 147/2010 emisă de Administrația Fondului pentru Mediu

– Direcția Venituri până la pronunțarea instanței de fond.

Pentru a hotărî astfel, instanța de

fond a apreciat ca fiind îndeplinite condițiile prevăzute de dispozițiile art.

14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, respectiv cazul bine justificat pe

aspectul legalității aparente a actului administrativ contestat și cerința

prevenirii unei pagube iminente pentru reclamantă.

Referitor la prima condiție, s-a apreciat

ca fiind dovedită existența unui caz bine justificat, în sensul prevăzut de

art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, față de argumentele aparent

valabile de nelegalitate invocate de reclamantă în contestația administrativă.

Din analiza actelor normative care

au fundamentat decizia de impunere, în raport de situația de fapt expusă de

reclamantă și de data importului mărfii ambalate în europaleți de lemn, s-a considerat

că există o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ,

sub aspectul existenței, valorii și scadenței contribuției datorate de Fondul

pentru Mediu.

Instanța de fond a constatat ca

fiind îndeplinită și cea de-a doua condiție privind prevenirea unei pagube

iminente, cu motivarea că, executarea silită și blocarea conturilor reclamantei

poate provoca dificultăți financiare reale pentru această societate, având totodată

un impact major asupra altor agenți economici aflați în raporturi contractuale.

Împotriva acestei sentințe, a declarat

recurs pârâta Administrația pentru Mediu, solicitând ca în temeiul dispozițiilor

art. 304 pct. 9 C. proc. civ., să fie modificată hotărârea atacată, în sensul

respingerii cererii de suspendare a executării ca neîntemeiată.

Recurenta a criticat soluția instanței

de fond pentru aplicarea greșită a dispozițiilor art. 14 alin. (1) din Legea

nr. 554/2004, arătând că în cauză nu au fost îndeplinite condițiile legale

pentru admiterea cererii de suspendare a executării.

Recurenta a susținut că societatea

intimată nu a probat existența unui caz bine justificat și nici riscul

producerii unei pagube iminente, astfel că în mod greșit au fost preluate în

hotărârea atacată susținerile din cererea de chemare în judecată.

Nefiind dovedite condițiile impuse

de prevederile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, recurenta a considerat

că măsura de suspendare a executării a fost dispusă de prima instanță cu

încălcarea prezumțiilor de legalitate, autenticitate și veridicitate de care se

bucură actul administrativ până la pronunțarea unei hotărâri definitive și irevocabile

de anulare.

Intimata SC M.C.E. SRL a invocat excepția

de ordine publică referitoare la nemotivarea recursului și a solicitat ca, în

baza dispozițiilor art. 306 alin. (1) și (2), prin raportare la art. 302 alin.

(1) lit. c) C. proc. civ., să se constate nulitatea recursului.

Excepția invocată de intimata –

reclamantă în baza dispozițiilor art. 306 alin. (1) și (2) C. proc. civ. va fi

respinsă ca nefondată, constatându-se că recurenta a motivat cererea sa de

recurs, care cuprinde mențiunile obligatorii prevăzute de lege, iar referirea

la o altă societate comercială care nu are calitatea de parte în litigiu

reprezintă o eroare materială, fără incidență asupra valabilității condițiilor

de formă îndeplinite de actul procedural.

Analizând actele și lucrările

dosarului, în raport și de dispozițiile art. 304 și art. 304/1 C. proc. civ.,

Înalta Curte va respinge prezentul recurs ca nefondat, pentru următoarele

considerente:

Cererea de suspendare a executării

deciziei de impunere nr. 147/2010 formulată de intimata – reclamantă în

perioada soluționării recursului administrativ prealabil, înregistrat sub nr.

75.917 din 20 septembrie 2010 la Administrația Fondului pentru Mediu - Direcția Venituri, a fost admisă prin aplicarea corectă

a dispozițiilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora, până

la pronunțarea instanței de fond, se poate dispune suspendarea executării în

cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente.

Măsura provizorie solicitată de

intimata - reclamantă s-a justificat față de îndeplinirea condițiilor cumulative

prevăzute de textul de lege susmenționat, întrucât s-a dovedit atât existența

unui caz bine justificat, cât și iminența producerii unei pagube prin

executarea actului contestat, care este executoriu din oficiu.

Instanța de fond a constatat corect

existența unui caz bine justificat pentru suspendarea executării actului

administrativ în raport de situația de fapt concretă de la data emiterii lui și

de motivele de nelegalitate invocate în contestația formulată pe cale

administrativă.

Toate acestea au fost în mod

întemeiat considerate ca reprezentând un caz bine justificat , în sensul

definit de art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, ca fiind împrejurări

legate de starea de fapt și de drept, de natură să creeze o îndoială serioasă

în privința legalității actului administrativ.

În consecință, susținerea din recurs

că nu a fost îndeplinită această primă condiție impusă de lege pentru suspendarea

actului administrativ va fi respinsă ca nefondată, cu atât mai mult cu cât argumentele

invocate au caracter general, fără referiri la elementele de fapt ale cauzei și

la temeiurile juridice ale obligațiilor bugetare contestate de intimata –

reclamantă.

Nefondată este și susținerea prin

care recurenta a criticat concluzia instanței de fond privind îndeplinirea

celei de-a doua condiții prevăzută de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004

pentru prevenirea unei pagube iminente.

Analizând consecințele care se pot

produce asupra patrimoniului intimatei prin executarea deciziei de impunere

contestate, instanța de fond a constatat corect îndeplinirea acestei condiții,

prin riscul producerii unei pagube iminente, în sensul prevăzut de art. 1 alin.

(1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004, ca prejudiciu material viitor, dar previzibil

cu evidență.

În același sens, a fost avută în

vedere și Recomandarea R (89) adoptată de Comitetul de Miniștri al Consiliului

Europei la 13 septembrie 1989, referitoare la protecția jurisdicțională

provizorie în materie administrativă, care a stabilit că, pentru evitarea unui

prejudiciu generat de executarea imediată și integrală a actelor administrative

contestate, asemenea măsuri provizorii de suspendare pot fi acordate în special

în situația în care executarea actelor respective este de natură să producă

pagube grave dificil de reparat și în cazul în care există un argument juridic aparent

valabil.

Pentru considerentele care au fost

expuse, constatând că nu există motive de casare sau de modificare a hotărârii pronunțate

de instanța de fond, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

și art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge prezentul

recurs ca nefondat.

Conform prevederilor art. 274,

raportat la art. 312 C. proc. civ., va dispune obligarea recurentei la plata

către intimată a cheltuielilor de judecată în sumă de 4.000 lei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Ministerul

Mediului și Pădurilor - Administrația Fondului pentru Mediu împotriva sentinței

civile nr. 4362 din 8 noiembrie 2010 a Curții de Apel București, secția a

VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Obligă recurentul la 4.000 lei cheltuieli de

judecată către intimată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 9

februarie 2011.