ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 755/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la 12 octombrie 2010, reclamanta SC M.C.I.E. SRL București a solicitat ca în temeiul dispozițiilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 să se dispună suspendarea executării deciziei de impunere nr. 147/2010 privind obligații la Fondul pentru Mediu constatate și accesoriile calculate în raportul de inspecție nr. 161 înregistrat la Administrația Fondului pentru Mediu sub nr. 65.693. În motivarea cererii, reclamanta a arătat că prin decizia de impunere întocmită de pârâtul Ministerul Mediului și Pădurilor – Administrația Fondului pentru Mediu a fost nelegal obligată să plătească suma de 395.403 lei, reprezentând contribuție la Fondul de Mediu și accesorii acestei contribuții, în sumă de 199.962 lei.

Suspendarea executării a fost justificată de reclamantă prin existența unui caz bine justificat, față de îndoiala serioasă cu privire la legalitatea actului administrativ fiscal contestat. În acest sens, au fost expuse inexactitățile și inconsecvențele de raționament ale organului administrativ, care a invocat temeiuri de drept contradictorii, unele în mod succesiv abrogate. Reclamanta a mai arătat că, prin executarea silită a deciziei contestate, există riscul producerii unei pagube iminente și ireversibile, constând în dificultăți financiare reale, prin neonorarea obligațiilor contractuale. Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a pronunțat sentința civilă nr. 4362 din 8 noiembrie 2010 prin care a admis cererea și a dispus suspendarea executării deciziei de impunere nr. 147/2010 emisă de Administrația Fondului pentru Mediu – Direcția Venituri până la pronunțarea instanței de fond.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a apreciat ca fiind îndeplinite condițiile prevăzute de dispozițiile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, respectiv cazul bine justificat pe aspectul legalității aparente a actului administrativ contestat și cerința prevenirii unei pagube iminente pentru reclamantă. Referitor la prima condiție, s-a apreciat ca fiind dovedită existența unui caz bine justificat, în sensul prevăzut de art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, față de argumentele aparent valabile de nelegalitate invocate de reclamantă în contestația administrativă. Din analiza actelor normative care au fundamentat decizia de impunere, în raport de situația de fapt expusă de reclamantă și de data importului mărfii ambalate în europaleți de lemn, s-a considerat că există o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ, sub aspectul existenței, valorii și scadenței contribuției datorate de Fondul pentru Mediu.

Instanța de fond a constatat ca fiind îndeplinită și cea de-a doua condiție privind prevenirea unei pagube iminente, cu motivarea că, executarea silită și blocarea conturilor reclamantei poate provoca dificultăți financiare reale pentru această societate, având totodată un impact major asupra altor agenți economici aflați în raporturi contractuale. Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs pârâta Administrația pentru Mediu, solicitând ca în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., să fie modificată hotărârea atacată, în sensul respingerii cererii de suspendare a executării ca neîntemeiată. Recurenta a criticat soluția instanței de fond pentru aplicarea greșită a dispozițiilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, arătând că în cauză nu au fost îndeplinite condițiile legale pentru admiterea cererii de suspendare a executării.

Recurenta a susținut că societatea intimată nu a probat existența unui caz bine justificat și nici riscul producerii unei pagube iminente, astfel că în mod greșit au fost preluate în hotărârea atacată susținerile din cererea de chemare în judecată. Nefiind dovedite condițiile impuse de prevederile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, recurenta a considerat că măsura de suspendare a executării a fost dispusă de prima instanță cu încălcarea prezumțiilor de legalitate, autenticitate și veridicitate de care se bucură actul administrativ până la pronunțarea unei hotărâri definitive și irevocabile de anulare. Intimata SC M.C.E. SRL a invocat excepția de ordine publică referitoare la nemotivarea recursului și a solicitat ca, în baza dispozițiilor art. 306 alin. (1) și (2), prin raportare la art. 302 alin. (1) lit. c) C. proc.

civ., să se constate nulitatea recursului. Excepția invocată de intimata – reclamantă în baza dispozițiilor art. 306 alin. (1) și (2) C. proc. civ. va fi respinsă ca nefondată, constatându-se că recurenta a motivat cererea sa de recurs, care cuprinde mențiunile obligatorii prevăzute de lege, iar referirea la o altă societate comercială care nu are calitatea de parte în litigiu reprezintă o eroare materială, fără incidență asupra valabilității condițiilor de formă îndeplinite de actul procedural. Analizând actele și lucrările dosarului, în raport și de dispozițiile art. 304 și art. 304/1 C. proc.

civ., Înalta Curte va respinge prezentul recurs ca nefondat, pentru următoarele considerente: Cererea de suspendare a executării deciziei de impunere nr. 147/2010 formulată de intimata – reclamantă în perioada soluționării recursului administrativ prealabil, înregistrat sub nr. 75.917 din 20 septembrie 2010 la Administrația Fondului pentru Mediu - Direcția Venituri, a fost admisă prin aplicarea corectă a dispozițiilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora, până la pronunțarea instanței de fond, se poate dispune suspendarea executării în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente. Măsura provizorie solicitată de intimata - reclamantă s-a justificat față de îndeplinirea condițiilor cumulative prevăzute de textul de lege susmenționat, întrucât s-a dovedit atât existența unui caz bine justificat, cât și iminența producerii unei pagube prin executarea actului contestat, care este executoriu din oficiu.

Instanța de fond a constatat corect existența unui caz bine justificat pentru suspendarea executării actului administrativ în raport de situația de fapt concretă de la data emiterii lui și de motivele de nelegalitate invocate în contestația formulată pe cale administrativă. Toate acestea au fost în mod întemeiat considerate ca reprezentând un caz bine justificat , în sensul definit de art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, ca fiind împrejurări legate de starea de fapt și de drept, de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ. În consecință, susținerea din recurs că nu a fost îndeplinită această primă condiție impusă de lege pentru suspendarea actului administrativ va fi respinsă ca nefondată, cu atât mai mult cu cât argumentele invocate au caracter general, fără referiri la elementele de fapt ale cauzei și la temeiurile juridice ale obligațiilor bugetare contestate de intimata – reclamantă.

Nefondată este și susținerea prin care recurenta a criticat concluzia instanței de fond privind îndeplinirea celei de-a doua condiții prevăzută de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 pentru prevenirea unei pagube iminente. Analizând consecințele care se pot produce asupra patrimoniului intimatei prin executarea deciziei de impunere contestate, instanța de fond a constatat corect îndeplinirea acestei condiții, prin riscul producerii unei pagube iminente, în sensul prevăzut de art. 1 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004, ca prejudiciu material viitor, dar previzibil cu evidență.

În același sens, a fost avută în vedere și Recomandarea R (89) adoptată de Comitetul de Miniștri al Consiliului Europei la 13 septembrie 1989, referitoare la protecția jurisdicțională provizorie în materie administrativă, care a stabilit că, pentru evitarea unui prejudiciu generat de executarea imediată și integrală a actelor administrative contestate, asemenea măsuri provizorii de suspendare pot fi acordate în special în situația în care executarea actelor respective este de natură să producă pagube grave dificil de reparat și în cazul în care există un argument juridic aparent valabil. Pentru considerentele care au fost expuse, constatând că nu există motive de casare sau de modificare a hotărârii pronunțate de instanța de fond, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc.

civ. și art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge prezentul recurs ca nefondat. Conform prevederilor art. 274, raportat la art. 312 C. proc. civ., va dispune obligarea recurentei la plata către intimată a cheltuielilor de judecată în sumă de 4.000 lei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Ministerul Mediului și Pădurilor - Administrația Fondului pentru Mediu împotriva sentinței civile nr. 4362 din 8 noiembrie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Obligă recurentul la 4.000 lei cheltuieli de judecată către intimată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 februarie 2011.