ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5425/2011

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 3430 din 13 mai 2011,

Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis

cererea formulată de SC R.S.R. SA, în contradictoriu cu Administrația Fondului pentru

Mediu - Direcția Venituri, a dispus suspendarea executării Deciziei de impunere

nr. 4 din 17 martie 2011 emisă de pârâtă, până la pronunțarea instanței de fond.

Pentru a hotărî astfel,

prima instanță a reținut următoarele:

- există o îndoială serioasă

asupra legalității actului administrativ - fiscal menționat rezultată din împrejurarea,

potrivit căreia, decizia de impunere nu este motivată în fapt, iar emiterea ei s-a

efectuat cu aplicarea retroactivă a prevederilor actelor normative modificatoare,

respectiv O.U.G. nr. 115/2010 și H.G. nr. 1300/2010.

- iminența producerii

unei pagube este dovedită de documentele contabile depuse de reclamantă în sprijinul

cererii de suspendare, din care rezultă că deficitul de lichidități al societății

ar crește considerabil prin punerea în executare a deciziei de impunere, punând-o

în imposibilitatea de a-și achita obligațiile de plată curente, necesare desfășurării

activității.

La data de 2 iunie 2011,

reclamanta SC R.S.R. SA a formulat cerere privind completarea dispozitivului Sentinței

civile nr. 3430 din 13 mai 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, în sensul admiterii capătului de cerere privind cheltuielile

de judecată și obligarea pârâtei la plata acestora.

Prin Sentința civilă

nr. 4417 din 24 iunie 2011, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, a respins excepția inadmisibilității cererii invocată de

autoritatea pârâtă și a respins cererea formulată de reclamantă ca neîntemeiată.

Pentru a hotărî astfel,

Curtea de Apel a reținut că excepția inadmisibilității cererii este neîntemeiată

prin prisma faptului că motivele invocate în susținerea excepției vizează fondul

cererii, și nu admisibilitatea acesteia.

Pe fondul cererii de completare

a dispozitivului, instanța a reținut că, prin acțiunea introductivă de instanță

nu a fost formulat un astfel de capăt de cerere, iar pe de altă parte nici la prima

zi de înfățișare și nici la momentul punerii concluziilor pe cererea de suspendare,

astfel încât nu sunt îndeplinite condițiile art. 274 din C. proc. civ.

Împotriva sentinței civile

nr. 3430 din 13 mai 2011 a formulat recurs pârâta Administrația Fondului pentru

Mediu, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, invocând motivul de recurs

prevăzut de art. 304 pct. 5 din C. proc. civ. și dispozițiile art. 304

1

din același cod.

La termenul de judecată

din 16 noiembrie 2011, Înalta Curte a invocat, din oficiu, excepția tardivității

formulării recursului de către reclamanta Administrația Fondului pentru Mediu.

Reclamanta SC R.S.R.

SA a formulat recurs împotriva Sentinței civile nr. 4417 din 24 iunie 2011, criticând-o

pentru nelegalitate și netemeinicie, invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 din C.

proc. civ. și ale art. 304

1

din același cod.

În susținerea motivelor

de recurs, recurenta arată că prima instanță a pronunțat hotărârea cu aplicarea

și interpretarea greșită a situației de fapt și a legii, respectiv a dispozițiilor

art. 274 raportate la cele ale art. 129 și 130 din C. proc. civ.

Astfel, susține recurenta,

din actele dosarului rezultă că la ultimul termen de judecată, 13 mai 2011, s-a

depus de către societatea reclamantă un set de înscrisuri, printre care și dovada

achitării onorariului de avocat, aspect consemnat în practicaua sentinței nr. 3430

din 13 mai 2011.

Pe de altă parte se critică

sentința recurată prin raportare la lipsa de rol activ din partea judecătorului,

care, ar fi trebuit să pună în vedere reclamantei, cu ocazia dezbaterilor finale,

că are dreptul să solicitate cheltuieli de judecată.

Analizând recursurile

declarate în cauză, în raport de motivele invocate, de actele dosarului, precum

și de dispozițiile legale incidente, Înalta Curte le va respinge pentru considerentele

prezentate în cele ce urmează.

recursul declarat de Administrația Fondului pentru Mediu, mai înainte de a analiza

motivele de recurs ce vizează soluția pronunțată asupra cererii de suspendare a

executării, Înalta Curte constată că este tardiv formulat.

Potrivit dispozițiilor

art. 14 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, astfel cum a fost modificată prin

Legea nr. 262/2007, în materia suspendării executării actului administrativ, termenul

de recurs este de 5 zile de la comunicarea hotărârii.

Termenul de 5 zile stabilit

prin textul legal menționat se calculează potrivit dispozițiilor procedurale cuprinse

în art. 101 alin. (1) din C. proc. civ. care arată că „termenele se înțeleg pe zile

libere, neintrând în socoteală nici ziua când a început, nici ziua când s-a sfârșit

termenul”.

Pe de altă parte, alin.

(5) al aceluiași articol stabilește că „termenul care se sfârșește într-o zi de

serbătoare legală, sau când serviciul este suspendat, se va prelungi până la sfârșitul

primei zile de lucru următoare”.

Din actele dosarului rezultă

că sentința atacată i-a fost comunicată recurentei-pârâte Administrația Fondului

pentru Mediu la data de 31 mai 2011, conform dovezii aflate la dosarul de fond,

recursul fiind declarat la data de 07 iunie 2011.

Calculând termenul de

5 zile prevăzut de art. 14 alin. (4) din Legea nr. 554/2004 modificată, potrivit

regulilor stabilite prin dispozițiile art. 101 alin. (1) și (5) din C. proc.

civ., pe zile libere, rezultă că intervalul de timp în care autoritatea pârâtă avea

dreptul să declare recurs era cuprins între 1 iunie 2011 și 6 iulie 2011, inclusiv.

Cum data de 7 august 2011,

ca zi de declarare a recursului, astfel cum rezultă din actele dosarului, respectiv

ștampila oficiul poștal aplicată pe plicul în care s-a expediat cererea de recurs

a depășit termenul de 5 zile impus de lege, rezultă că recursul este tardiv.

În aceste condiții, față

de cele arătate, Înalta Curte constată că recursul declarat împotriva sentinței

civile nr. 3430 din 13 mai 2011 este tardiv formulat și,

În temeiul dispozițiilor

art. 103 alin. (1) și ale art. 312 alin. (1) din C. proc. civ., îl va respinge ca

atare.

declarat de reclamanta

SC

R.S.R. SA, Înalta Curte constată că este nefondat.

Astfel, potrivit dispozițiilor

art. 112 din C. proc. civ., reclamantul are obligația să își precizeze obiectul

cererii de chemare în judecată, atât capetele de cerere principale, cât și pe cele

accesorii. Dacă a omis acest lucru, reclamantul are posibilitatea să formuleze o

astfel de cerere la prima zi de înfățișare, în condițiile art. 132 din C. proc.

civ.

Pornind de la aceste dispoziții

procedurale și cercetând lucrările dosarului, Înalta Curte constată că reclamanta

nu a înțeles să formuleze, prin acțiunea introductivă, un petit privind acordarea

cheltuielilor de judecată și nici ulterior, pe parcursul judecării cauzei.

Pe de altă parte, consemnarea

din practicaua sentinței nr. 3430/2011, în sensul că s-a depus la dosar dovada achitării

onorariului de avocat, este lipsită de relevanță juridică, în condițiile în care,

din consemnările referitoare la concluziile părților nu rezultă că societatea reclamantă

a făcut vorbire despre acordarea cheltuielilor de judecată și nici nu a formulat

vreo cerere verbală în acest sens.

În acest context, Înalta

Curte apreciază că regimul acordării cheltuielilor de judecată, ca întregul proces

civil, este guvernat de principiul disponibilității, consacrat de art. 129

alin. (6) din C. proc. civ., acestea putând fi acordate numai în măsura în care

au fost solicitate.

Totodată, susținerea recurentei

ce vizează lipsa de rol activ al judecătorului, nu poate fi primită, în contextul

în care, societatea reclamantă a beneficiat de asistență juridică, asigurată de

avocat, pe tot parcursul judecății cauzei, inclusiv la ultimul termen de judecată,

în care părțile au pus concluzii asupra cererii de suspendare.

Pentru aceste considerente,

Înalta Curte, constată că recursul declarat de reclamanta SC R.S.R. SA este nefondat

și, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) din C. proc. civ., îl va respinge

ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de Administrația Fondului pentru Mediu, împotriva sentinței civile nr. 3430 din

13 mai 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ

și fiscal, ca tardiv formulată.

Respinge recursul declarat

de SC R.S.R. SA, împotriva sentinței civile nr. 4417 din 24 iunie 2011 ale Curții

de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 noiembrie

2011.