Decizia nr. 3146/2011 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs împotriva sentinței nr. 1753/2010 a Curții de Apel București

Obiectul acțiunii Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei sector 5 București, reclamanta SC „F.C.” SRL, a solicitat emiterea unei ordonanțe de plată împotriva pârâtului Ministerul Mediului și Dezvoltării Durabile, pentru suma de 83.300 RON, cu titlu de capital, precum și penalități contractuale de 0,1% din debitul neplătit și dobândă la suma compusă din rata de referință a BNR, calculată începând cu 18 octombrie 2008 și până la plata efectivă a debitului. În motivarea cererii, reclamanta a arătat că în baza contractului de lucrări din 16 iunie 2008 și a actului adițional din 29 septembrie 2008, a fost emisă factura din 14 octombrie 2008, în valoare de 83.300 RON, neachitată. Prin întâmpinarea formulată, pârâtul a invocat excepția tardivității procedurii prealabile (notificării). Judecătoria sectorului 5 București, prin Sentința civilă nr. 7869 din 2 decembrie 2009, a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei la Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Hotărârea primei instanțe Prin Sentința nr. 1753 din 19 aprilie 2010, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis excepția tardivității procedurii prealabile invocată de pârât și a respins ca inadmisibilă acțiunea formulată de reclamantă.

Considerentele reținute de prima instanță în motivarea soluției sale Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut, în esență, că potrivit art. 7 alin. (6) din Legea nr. 554/2004, plângerea prealabilă în cazul acțiunilor care au ca obiect contracte administrative, trebuie făcută în termen de 6 luni de la data încălcării obligației contractuale, în cazul litigiilor legate de executarea contractului. În cauză, reclamanta a înregistrat la data de 08 mai 2009 o notificare cu nr. X, prin care a somat pârâtul la plata contravalorii facturii din 14 octombrie 2008, iar termenul de 6 luni începe să curgă la 3 zile de la data emiterii facturii din 14 octombrie 2008, invocată și de reclamantă prin acțiune. Concluzionând, prima instanță a reținut că reclamanta a depășit termenul legal de 6 luni în privința formulării plângerii prealabile, având în vedere că acest termen a început să curgă la 17 octombrie 2008, iar acțiunea/notificarea a fost înregistrată la 8 mai 2009.

Recursul declarat în cauză Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta SC „F.C.” SRL, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, în baza art. 304 punctul 9 și art. 304 1 C. proc. civ. În motivarea căii de atac, recurenta-reclamantă a arătat că hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, apreciindu-se eronat că acțiunea este inadmisibilă ca urmare a admiterii excepției tardivității procedurii prealabile. Astfel, recurenta-reclamantă a susținut că, în cauză, termenul de prescripție de 6 luni pentru îndeplinirea procedurii plângerii prealabile începe să curgă la 17 noiembrie 2008, când se împlinește termenul de soluționare a cererii sale de plată a sumelor datorate, în sensul întocmirii și semnării procesului-verbal de recepție, condiție prealabilă a îndeplinirii obligației de plată, obligația de întocmire a acestui act constituind o obligație contractuală, caz în care termenul de 6 luni se împlinește la 17 mai 2009. Or, în speță, procedura plângerii prealabile a fost îndeplinită cu scrisoarea recomandată din 6 mai 2009. Totodată, recurenta a invocat prevederile pct. 16.5 din contract, susținând că nu s-a făcut dovada la ce dată a fost acceptată situația de plată de către intimat și faptul că potrivit art. 13 alin. (1) lit. a) din Decretul nr. 167/1958 cursul prescripției a fost suspendat pe toată perioada de la data depunerii facturii și până în prezent, dată fiind persistența crizei. În concluzie, recurenta-reclamantă a susținut că prima instanță nu a dat dovadă de rol activ, conform art. 129 C. proc. civ.

Apărarea intimatului-pârât Prin întâmpinarea formulată în cauză, intimatul-pârât a solicitat respingerea recursului și menținerea hotărârii atacate, ca temeinică și legală. II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând cu prioritate motivul de ordine publică invocat din oficiu, Înalta Curte reține că soluția atacată a fost pronunțată cu încălcarea competenței materiale a primei instanțe. 1. Argumentele de fapt și de drept relevante Obiectul acțiunii îl reprezintă cererea de emitere a unei ordonanțe de plată, formulată în temeiul prevederilor O.U.G. nr. 119/2007 și în temeiul unei facturi emise în executarea Contractului de lucrări din 16 iunie 2008 și a actului adițional din 29 septembrie 2008, încheiate de părți în procedura specială reglementată de O.U.G. nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziție publică, pentru obligarea debitorului la plata sumei de 83.300 RON, neachitată, cu titlu de capital, penalități contractuale și dobândă. Potrivit art. 286 alin. (1) din O.U.G. nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziție publică, a contractelor de concesiune de servicii, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 278/2010, (art. 286 alin. (1 1 ) fiind abrogat) „procesele și cererile privind acordarea despăgubirilor pentru repararea prejudiciilor cauzate în cadrul procedurii de atribuire, precum și cele privind executarea, nulitatea, anularea, rezoluțiunea, rezilierea sau denunțarea unilaterală a contractelor de achiziție publică se soluționează în primă instanță de către secția de comercială a tribunalului în circumscripția căruia se află sediul autorității contractante.” În raport de obiectul cererii care vizează executarea unui contract de achiziții publice, Înalta Curte constată că, în cauză, sunt incidente dispozițiile art. 286 alin. (1) din O.U.G. nr. 34/2006, modificată prin Legea nr. 278/2010. Având în vedere aceste dispoziții și faptul că normele de competență materială sunt de ordine publică, litigiul cade în competența materială, dar și teritorială, a secției comerciale a tribunalului în circumscripția căruia se află sediul autorității contractante. Așadar, competența curții de apel, secția contencios administrativ și fiscal de a judeca în primă instanță este stabilită exclusiv litigiilor privind procedura de atribuire a contractelor de achiziții publice, nu și celor legate de executarea contractelor de achiziție publică, cum este și litigiul de față. 2. Soluția pronunțată în recurs Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (3) C. proc. civ. și art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va admite recursul, va casa sentința atacată și va trimite cauza spre competentă soluționare la Tribunalul București, secția comercială.