ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2906/2011

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată

pe rolul Judecătoriei sectorului 5 București, M.D.R.L. a solicitat, în contradictoriu

cu Asociația Î.N., obligarea acesteia la plata sumelor: 12.776,96 euro (echivalentul

a 46.126,10 RON) și 15.375,37 RON reprezentând finanțare necuvenită încasată în

baza contractului de grant; 12,78 euro cu titlu comisioane bancare; dobânzi în cuantum

de 2,63 euro/zi de întârziere și 5,27 RON/zi de întârziere, calculate începând cu

data de 20 martie 2008 până la data efectuării plății, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii,

ministerul-reclamant a arătat că prin contractul de grant, asociația pârâtă a beneficiat

de o finanțare nerambursabilă ce urma să fie utilizată pentru execuția proiectului

"Proiect de acțiuni pentru inserția socio-profesională a femeilor șomere din

Municipiul Botoșani prin sprijin și instruire în domeniul creșterii copilului -

PRACTIS".

Judecătoria Sectorului

5, prin sentința civilă nr. 8036 din 04 noiembrie 2008, a respins excepția prematurității,

a admis acțiunea formulată de M.D.R.L. și a obligat cu Asociația Î.N. să plătească

reclamantei sumele de 46.126,10 RON - debit cu dobânda aferentă conform contractului,

în sumă de 215,66 euro la cursul Băncii Naționale Române din ziua plătii (dobândă

aferentă perioadei 20 martie 2008 – 09 iunie 2008 ce se va calcula până la data

plătii efective) și 15.375,37 RON - debit - finanțare necuvenită încasată conform

contractului de grant și dobânda aferentă în sumă de 432,14 RON (dobândă aferentă

perioadei 20 martie 2008 – 09 iunie 2008, ce se va calcula până la data plătii efective),

precum și suma de 12,78 euro - comisioane bancare, la cursul Băncii Naționale Române

din ziua plății.

Împotriva acestei sentințe

pârâta a declarat recurs, iar Tribunalul București, secția a IV-a civilă, prin decizia

civilă nr. 563R din 13 martie 2009, a casat sentința atacată și a trimis cauza spre

rejudecare aceleiași instanțe, pricina fiind reînregistrată pe rolul Judecătoriei

Sectorului 5 sub nr. 12146/ 302/2009.

Judecătoria Sectorului

5, prin sentința nr. 8420 din 18 decembrie 2009, a ridicat din oficiu, excepția

de necompetență materială, pe care a admis-o și a declinat competența de soluționare

a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ

și fiscal.

Învestită cu soluționarea

pricinii, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și

fiscal, prin sentința nr. 3501 din 21 septembrie 2010, a admis în parte acțiunea

formulată de M.D.R.L. în contradictoriu cu Asociația Î.N. și a obligat pârâta la

restituirea fondurilor P. ca urmare a constatării neeligibilității următoarelor

cheltuieli: 444,74 euroo, efectuate pentru reparație auto, și 1.020 euro – sumă

transferată eronat de pârâtă din cadrul capitolului bugetar 3 „Echipamente și bunuri”.

Prin aceeași sentință,

a obligat pârâta la plata dobânzilor de întârziere începând cu data scadenței –

20 martie 2008 – până la data plății, și la plata comisioanelor bancare aferente

și a respins cererea de obligare a pârâtei la plata debitului, dobânzilor și comisioanelor

bancare rezultate ca urmare a constatării neeligibilității cheltuielii de 10.230

euro, ca neîntemeiată.

În considerentele hotărârii,

instanța de apel a reținut, în esență, că obligația instituită la pct. 4.5 „Publicații

”din Manualul de identitate vizuală,, nu exclude aprobarea tacită, iar regulile

din Capitolul 2 au o aplicabilitate generală, tacita aprobare operând când terțul

nu primește nici o reacție din partea delegației la materialele supuse spre aprobare

în termenul menționat în acest manual pentru fiecare produs în parte.

Prima instanță a reținut

că Asociația pârâtă a transmis Comisiei Europene la 30 noiembrie 2006 publicațiile

„pentru aprobare și bun de tipar”, așa cum rezultă din cererea comunicată online

depusă în dosarul de recurs, iar Comisia a confirmat expres la data de 3 martie

2008, îndeplinirea de către pârâtă a obligației de a transmite publicațiile, și

faptul conformității acestora cu regulile de identitate vizuală.

Totodată, a constatat

că pârâta a achitat la 5 martie 2009 suma de 15.375,37 RON (ordin de plată din 05

martie 2009), prin urmare pretențiile reclamantei cu privire la această sumă nu

au fost menținute.

Cu privire la celelalte

cheltuieli considerate neeligibile - 444, 74 euro, reprezentând cheltuieli efectuate

pentru reparație auto și 1.020 euro- sumă transferată eronat de pârâtă la capitolul

bugetar „Echipamente și bunuri”, prima instanță a reținut că nu s-au formulat opoziții,

așadar plata acestora incubă pârâtei.

2.1. Împotriva acestei

soluții a formulat recurs M.D.R.T., care a invocat ca temei legal dispozițiile

art. 304

1

C. proc. civ. și a susținut, în esență, următoarele critici:

- în ceea ce privește

neelegibilitatea sumei de 10.230 euro, a susținut că potrivit dispozițiilor

art. 2 alin. (4) din condițiile generale ale contractului de grant, documentele

justificative ale proiectului se depun în termen de cel mult 3 luni de la finalizarea

proiectului – adică 31 decembrie 2006, astfel că aceste documente nu mai pot fi

luate în considerare;

- instanța de fond a omis

să se pronunțe cu privire la sumele neachitate, care se cifrează la suma de 7.542,81

euro;

- instanța a omis să se

pronunțe cu privire la cheltuielile de judecată.

În concluzie, ministerul

recurent a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței recurate, în sensul

admiterii integrale a acțiunii și obligarea pârâtei la restituirea tuturor sumelor

specificate în acțiune.

2.2. Asociația Î.N. a

depus întâmpinare prin care a combătut criticile aduse soluției instanței de fond,

susținând, în esență, că hotărârea atacată este legală și temeinică, solicitând

respingerea recursului.

2.3. În ședința din data

de 5 mai 2011, instanța de recurs, din oficiu, a pus în discuția părților motivul

de ordine publică referitor la instanța competentă să judece cauza de față, în raport

cu natura juridică a contractului a cărui executare a dat naștere litigiului dedus

judecății, reprezentanții celor două părți susținând că este vorba de un contract

administrativ în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea contenciosului administrativ

nr. 554/2004, ceea ce atrage competența instanței de contencios administrativ.

recurs.

Recursul este întemeiat

și a fost admis pentru motivul de ordine publică ridicat de instanța de recurs din

oficiu, pentru considerentele care vor fi prezentate în continuare.

În cauză, este necontestat

că litigiul dedus judecății instanței de fond – Curtea de Apel București, secția

de contencios administrativ și fiscal, sesizată ca urmare a declinării competenței

de către Judecătoria Sectorului 5 București, are ca obiect executarea contractului

de grant încheiat între Ministerul Integrării Europene și Ministerul Muncii, Solidarității

Sociale și Familiei, pe de o parte și Asociația Î.N., pe de altă parte, pentru realizarea

„Proiectului de acțiuni pentru inserția social-profesională a femeilor șomere din

municipiul Botoșani prin sprijin și instruire în domeniul creșterii familiei – PRACTIS”.

Deci, având în vedere

că una dintre părțile contractului de grant este formată din cele două autorități

publice administrative, se poate considera că acest contract este administrativ,

dar nu în sensul Legii nr. 554/2004.

Astfel, potrivit art.

2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 cu modificările și completările ulterioare,

„act administrativ - actul unilateral cu caracter individual sau

normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării

executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naștere, modifică

sau stinge raporturi juridice; sunt asimilate actelor administrative, în sensul

prezentei legi, și contractele încheiate de autoritățile publice care au ca obiect

punerea în valoare a bunurilor proprietate publică, executarea lucrărilor de interes

public, prestarea serviciilor publice, achizițiile publice; prin legi speciale pot

fi prevăzute și alte categorii de contracte administrative supuse competenței instanțelor

de contencios administrativ”.

Deci, cu alte cuvinte,

potrivit ipotezei a doua, legiuitorul a înțeles să asimileze actele administrative

care sunt supuse regimului juridic reglementat prin Legea nr. 554/2004, numai acele

contracte administrative care au ca obiect:

- punerea în valoare a

bunurilor proprietate publică;

- executarea lucrărilor

de interes public;

- prestarea serviciilor

de interes public;

- achizițiile publice.

Or, în cauză, contractul

de grant care face obiectul litigiului nu se încadrează în niciuna dintre categoriile

de contracte administrative enumerate limitativ de textul legal citat, astfel că

nu poate avea regimul juridic reglementat de Legea nr. 554/2004.

Este adevărat că, potrivit

ipotezei a III-a din art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 „prin legi

speciale pot fi prevăzute și alte categorii de contracte administrative supuse competenței

instanțelor de contencios administrativ”, dar, în cazul contractului de grant de

față, nici părțile nu au susținut și nici instanțele nu au reținut că ar exista

o reglementare specială care să prevadă în mod expres competența instanței de contencios

administrativ.

De altfel, din interpretarea

acestei ipoteze de la art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 rezultă, cu

alte cuvinte, că legiuitorul admite existența altor categorii de contracte administrative,

în cadrul cărora cel puțin una dintre părți este o autoritate administrativă, care

nu sunt supuse competenței instanțelor de contencios administrativ, dintre care,

prin legi speciale pot fi prevăzute unele contracte administrative care să fie date

în competența instanțelor de contencios administrativ.

În concluzie, instanța

de recurs reține că instanța de fond – Curtea de Apel București, secția contencios

administrativ și fiscal, în mod nelegal s-a considerat a fi competentă să judece

litigiul care face obiectul cauzei de față, astfel că recursul va fi admis, soluția

adoptată va fi desființată, iar cauza va fi trimisă la Judecătoria Sectorului 5

București, pentru continuarea judecății, ocazie cu care, motivele de recurs invocate

vor fi cercetate ca apărări de fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat

de M.D.R.T. împotriva sentinței nr. 3501 din 21 septembrie 2010 a Curții de Apel

București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată.

Trimite cauza pentru competentă

soluționare la Judecătoria Sectorului 5 București.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 19 mai 2011.