ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3655/2011

Asupra cauzei de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțe

cauzei.

1.Obiectul acțiunii.

Prin acțiunea înregistrată pe rolul

Tribunalului București, secția a VI-a comercială, reclamanta SC S. SRL

Constanța, a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Administrația Națională

„Apele Române”, emiterea unei ordonanțe de plată, în conformitate cu

prevederile O.U.G. nr. 119/2007, pentru suma de 134.989,40 lei debit principal

și de 10.259,24 lei penalități de întârziere.

În motivarea acțiunii,

reclamanta a arătat că a livrat pârâtei ambarcațiuni în temeiul contractului de

furnizare nr. 53 din 05 noiembrie 2008 încheiat cu aceasta, pentru care a și

emis factură fiscală, iar din prețul întreg al mărfurilor livrate aceasta a

achitat o parte, înregistrând față de ea un debit principal de 134.989,40 lei,

la care a calculat 10.259,24 lei penalități de întârziere.

Tribunalului

București, secția a VI-a comercială, prin sentința nr. 8168 din 26 mai 2009 a

admis excepția necompetentei materiale și funcționale a Tribunalului București,

secția comercială și, în consecință, a declinat competența de soluționare a

cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția contencios administrativ și

fiscal, având în vedere prevederile art. 5 alin. (3) din O.U.G. nr. 119/2007,

potrivit cărora cererea privind creanța de plată a prețului rezultând dintr-un

contract de achiziție publică, de concesiune de lucrări publice sau de servicii

se depune la instanța de contencios administrativ competentă, precum și cele

ale art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Cauza a fost

înregistrată pe rolul Curții de Apel București, iar prin cererea formulată la

data de 04 martie 2010, reclamanta a majorat câtimea pretențiilor reprezentând

penalități de întârziere la suma de 29.298,73 lei, calculate în raport de momentul

achitării restului creanței principale.

de apel.

Prin sentința nr. 2396

din 18 mai 2010, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamantă, a obligat

pârâta către reclamantă la plata sumei de 29.298,73 lei reprezentând penalități

de întârziere, precum și la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de

1539,4 lei.

Pentru a pronunța

această soluție, prima instanță a reținut, în esență, că în cauză s-a făcut

dovada existenței unei creanțe certe, lichide și exigibile și constatate

printr-un înscris însușit de părți prin semnătură, respectiv contractul de

furnizare nr. 53 din 05 noiembrie 2008, iar potrivit clauzelor contractuale (art.

11 pct. 11.2) pârâta s-a obligat să plătească penalități pentru efectuarea cu

întârziere a plății prețului contractului în cuantum procentual de 0,1% pentru

fiecare zi de întârziere, până la îndeplinirea efectivă a obligațiilor.

exercitată în cauză.

Împotriva acestei sentințe

recurenta-pârâtă Administrația Națională „Apele Române” a declarat recurs,

criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, pentru motive încadrate în

drept în prevederile art. 304 punctele 8 și 9 C. proc. civ.

În motivarea căii de

atac, recurenta-pârâtă a arătat că recunoaște existența unei creanțe certe,

lichide și exigibile în valoare de 204,989.40 lei, însă față de această sumă

instituția a făcut plăți, debitul fiind achitat integral, iar întârzierea

plății s-a datorat realității economice din țară, fapt echivalent unei situații

de forță majoră, caz în care, în opinia sa, apreciază că sunt aplicabile

prevederile art. 23 (forța majoră) din contractul de achiziție publică

înregistrat la autoritatea pârâtă sub nr. 53 din 05 noiembrie 2008.

Prin întâmpinare,

intimata-reclamantă a solicitat respingerea cererii în anulare și menținerea

hotărârii atacate.

II. Considerentele

Înaltei Curți, asupra cererii.

Examinând cu

prioritate, potrivit art. 137 C. proc. civ., excepția necompetenței materiale a

Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și

fiscal, invocată din oficiu, reține următoarele:

și de drept relevante.

În raport de

dispozițiile legale incidente, reține că obiectul cererii de chemare în

judecată este „emiterea unei ordonanțe de plată” în temeiul dispozițiilor O.U.G.

nr. 119/2007, privind măsurile pentru combaterea executării întârzierii

obligațiilor de plată rezultate din contracte comerciale.

Sentința civilă nr. 2396

din 18 mai 2010 a Curții de Apel București, secția contencios administrativ și

fiscal, reprezintă o ordonanță de plată astfel cum prevăd dispozițiile art. 11

din O.U.G. nr. 119/2007.

Potrivit art. 13 alin.

(1) din O.U.G. nr. 119/2007 „Împotriva ordonanței de plată debitorul poate

formula cerere de anulare, în termen de 10 zile de la data comunicării

acesteia”, iar în conformitate cu alin. (2) „cererea în anulare se soluționează

de către instanța competentă pentru soluționarea fondului cauzei în primă

instanță”.

Având în vedere

dispozițiile legale sus menționate și faptul că sentința nr. 2396 din 18 mai

2010 ce reprezintă o ordonanță de plată a fost pronunțată de Curtea de Apel

București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, instanța de

control judiciar reține că împotriva acesteia se putea formula doar cerere în

anulare și nu recurs, astfel cum s-a procedat în speță.

în cauză.

Pentru considerentele

expuse, în temeiul art. 13 alin. (2) din O.U.G. nr. 119/2007 se va trimite

cauza la Curtea de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Trimite cauza privind

pe Administrația Națională „Apele Române” și pe SC S. SRL Constanța la Curtea

de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, spre

competentă soluționare.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință

publică, astăzi 23 iunie 2011.