ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 208/2013

Prin cererea înregistrată sub nr. 1495/3/2010 pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a comercială, reclamanta SC B.G.I. SRL a chemat în judecată pe pârâta SC A.N. SRL București, solicitând instanței ca prin sentința ce o va pronunța să o oblige pe pârâtă la plata sumei de 109.300,4178 RON, cu titlul de penalități de întârziere, conform clauzelor 3.8 și 8.1 din contractul nr. 7050 din 26 martie 2009. Pârâta a formulat cerere de chemare în garanției a S.I. LTD. Prin Sentința comercială nr. 6305 din 18 mai 2011 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a comercială, instanța a respins, ca nefondată, cererea principală formulată de reclamanta SC B.G.I. SRL în contradictoriu cu pârâta SC A.N.

SRL și a anulat cererea de chemare în garanție formulată de pârâta SC A.N. SRL împotriva S.I. LTD, pentru lipsa obiectului. Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut următoarele: Reclamanta și-a invocat propria culpă pentru neridicarea ambarcațiunii de la fabrica producătoare, la termenul stabilit pentru livrare, 10 iunie 2009, astfel că pârâta nu poate fi obligată la plată unor penalități de întârziere pentru nerespectarea obligației de predare a ambarcațiunii la data de 10 iunie 2009. De asemenea, reclamanta a solicitat plata unor penalități de întârziere de 0,15% calculate la valoarea totală a ambarcațiunii, respectiv prețul de achiziționare, de 1.040.956,36 RON, deși clauza 3.8.

din contractul de vânzare-cumpărare nr. 7050 din 26 martie 2009 prevedea faptul că respectivele penalități trebuiau calculate la valoarea defecțiunilor constatate și neremediate, însă reclamanta nu a dovedit care a fost valoarea defecțiunii constatată la data de 19 iunie 2009 și reparată după 40 de zile. Împotriva acestei sentințe comerciale, reclamanta, în termenul legal, prevăzut de dispozițiile art. 284 alin. (1) C. proc. civ. a declarat apel.

Apelanta reclamantă a arătat că sentința atacată este nelegală și netemeinică deoarece: - ambarcațiunea, deși trebuia predată, conform clauzei contractuale 8.1, la data de 10 iunie 2009, instanța de fond, în mod greșit, a reținut faptul că aceasta, din culpa reclamantei, a fost preluată abia la data de 19 iunie 2009; - ambarcațiunea era defectă încă de la data ieșirii pe poarta fabricii; - predarea ambarcațiunii către cumpărător s-a făcut efectiv la 21 iulie 2009, deoarece până la această dată a fost reținută pentru reparații; - în intervalul de timp 10 iunie 2009, când ambarcațiunea trebuia livrată cumpărătorului și 19 august 2009, reclamanta nu a beneficiat de folosința bunului cumpărat, aspect care poate fi asimilat cu o nelivrare la termen din culpa pârâtei; - referitor la dispozițiile clauzei 3.8 din contract, apelanta a apreciat că, în mod corect, a calculat penalitățile de întârziere pentru prețul de achiziție al bunului, deoarece nu avea cum să evalueze cuantumul defecțiunilor cu care ambarcațiunea a ieșit din fabrică.

Intimata pârâtă, legal citată, a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului, ca nefondat. În apel nu au fost administrate probe noi. La termenul din 6 februarie 2012, apelanta-reclamantă, prin reprezentantul său convențional, a declarat că înțelege să-și restrângă motivele de apel, în sensul că dorește să supună dezbaterii doar primul motiv de apel, întemeiat pe nerespectarea clauzei 8.1 din contractul de vânzare-cumpărare încheiat de părți referitor la nerespectarea obligației de livrare a ambarcațiunii la termenul stabilit. Prin Decizia civilă nr. 54 din 6 februarie 2012 a Curții de Apel București, secția a V-a civilă, a fost respins apelul formulat, ca nefondat.

Pentru a se pronunța astfel, instanța de apel a reținut următoarele: La data de 26 martie 2009 între apelanta-reclamantă, în calitate de cumpărător și intimata pârâtă, în calitate de vânzător, s-a încheiat contractul de vânzare-cumpărare nr. 7050, având drept obiect achiziționarea ambarcațiunii Sea Line SC 35, pentru prețul de 168.000 lire sterline + TVA. Potrivit clauzei 3.1 din menționatul contract, părțile au convenit ca livrarea ambarcațiunii să se facă după plata integrală a prețului convenit, până la data de 10 iunie 2009 (conform anexei la contract).

Întrucât apelanta-reclamantă, în calitate de cumpărătoare a fost de acord ca livrarea bunului cumpărat să se facă la fabrica producătoare (vezi art. 3.1 din contract), acesteia îi revenea obligația prezentării la poarta fabricii producătoare în vederea ridicării ambarcațiunii, la data de 10 iunie 2009. Deși își asumase o astfel de obligație, apelanta reclamantă nu s-a prezentat la termenul convenit la poarta fabricii pentru a intra în posesia bunului cumpărat. Acest fapt de necontestat a fost recunoscut de însăși reclamantă la întrebarea nr. 3 din interogatoriul propus de pârâtă.

Apelanta-reclamantă nu numai că nu s-a prezentat la data de 10 mai 2009 la poarta fabricii, dar a solicitat livrarea ambarcațiunii, pe cheltuiala sa, (înscrisul de la fila 7 dosar apel) la un loc ales de cumpărătoare, respectiv Marina Kornati, Biograd, Croația, unde ambarcațiunea a ajuns la data de 19 iunie 2009. În raport de argumentele prezentate, instanța de apel a considerat că nu intimata-pârâtă se face vinovată de nerespectarea clauzei 3.1 din contract, ci apelanta-reclamantă care nu s-a prezentat, la termenul convenit, 10 iunie 2009, la poarta fabricii producătoare pentru ridicarea ambarcațiunii achiziționate, ba mai mult, a ordonat pe cheltuiala sa livrarea bunului în Croația, unde nava a ajuns la data de 19 iunie 2009. Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta SC B.G.I.

SRL, aducându-i următoarele critici: 1. Instanța de apel nu a motivat hotărârea pronunțată, doar a reluat considerentele din hotărârea apelată fără a combate, în totalitate, criticile formulate de către reclamantă în cererea de apel. În acest sens, recurenta a susținut că din interpretarea prevederilor art. 3.1 din contract, nu se poate desprinde obligația cumpărătoarei de a se prezenta la poarta fabricii pentru a prelua ambarcațiunea. Se mai susține de către reclamantă că, din interpretarea dispozițiilor art. 3.2 din același contract, care prevăd că operațiunea de transport va fi achitată exclusiv de către cumpărător, nu s-ar putea desprinde concluzia că reclamanta a avut obligația de a se prezenta la poarta fabricii pentru a prelua ambarcațiunea.

De altfel, a mai susținut reclamanta, nici nu s-ar fi justificat prezentarea sa la poarta fabricii pentru a ridica ambarcațiunea, deoarece aceasta trebuia transportată undeva la apă, pentru a fi recepționată în urma efectuării unui test pe apă. În acest sens, reclamanta a susținut că instanța de apel a pronunțat o hotărârea cu încălcarea și aplicarea greșită a dispozițiilor legale, respectiv cu aplicarea greșită a art. 969 alin. (1) C. civ., cu referire la contractul nr. 7050 din 26 martie 2009. 2. Hotărârea instanței de apel a fost dată cu greșita interpretare a materialului probator existent la dosarul cauzei. Astfel, această instanță nu a avut în vedere înscrisul depus la fila17 din dosarul primei instanțe, datat 13 august 2009, prin care chemata în garanție îi oferea recurentei-reclamante unele răspunsuri și comentarii cu privire la aspecte legate de ambarcațiune, din acest răspuns rezultând că ambarcațiunea urma să fie predată cu întârziere.

Mai mult, a apreciat reclamanta, din probele administrate ar rezulta faptul că ambarcațiunea era defectă încă din ziua în care urma să fie livrată, respectiv la data de 10 iunie 2009, aspect pe care pârâta îl cunoștea. Recurenta-reclamantă a mai susținut că livrarea ambarcațiunii trebuia să se facă pe baza de proces-verbal de recepție, potrivit art. 2.3 din contract, fapt ce nu s-a petrecut la data de 10 iunie 2009, așa cum era prevăzut în contract.

Mai mult, din actele aflate la dosarul cauzei rezultă că la data de 19 iunie 2009, dată la care s-a efectuat testul la apă, ambarcațiunea prezenta unele defecțiuni, astfel că nu a putut fi recepționată la această dată, abia la data de 21 iunie 2009 reclamanta a fost anunțată cu privire la faptul că s-ar fi finalizat reparațiile, însă la data de 23 iulie 2009, ambarcațiunea prezenta aceleași defecțiuni ca la data de 19 iunie 2009. Abia la data de 19 august 2009 reclamanta a intrat în posesia ambarcațiunii, care se afla andocată la Marina Kornati în Croația, însă nici de această dată nu s-a întocmit un proces-verbal de predare-primire.

Analizând decizia recurată, prin raportare la criticile formulate, Înalta Curte a constatat că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente: 1. Prima critică nu poate fi reținută, hotărârea instanței de apel fiind dată cu corecta aplicare a dispozițiilor legale, respectiv a dispozițiilor art. 969 alin. (1) C. civ., prin raportare la contractul nr. 7050 din 26 martie 2009. Astfel, potrivit dispozițiilor art. 3.1 din contract, „valoarea totală ... este de 168.000 lire sterline + TVA.

Prețul este exprimat în lire sterline, în condiția de livrare Ex-Works fabrica producătoare și se va achita în lei". Instanța de apel, a făcut o legală interpretare a acestor dispoziții contractuale, sintagma „condiția de livrare Ex-Works fabrica producătoare" însemnând tocmai acest lucru, și anume faptul că producătorul era obligat să livreze ambarcațiunea de la poarta fabricii sale, rezultând, în mod evident, că obligația corelativă a cumpărătorului era de a prelua ambarcațiunea din acel loc. Recurenta-reclamantă este cea care nu înțelege semnificația acestor dispoziții contractuale, din prevederile art. 3.2 din același contract, rezultând, prin interpretarea coroborată a lor cu cele ale art. 3.1, că ambarcațiunea trebuia ridicată de către cumpărătoare de la poarta fabricii, un eventual transport de către pârâtă la locul andocării, urmând să facă obiectul unor negocieri separate ale părților, numai dacă era cazul.

Prin urmare, în raport de felul în care a fost formulată cererea de chemare în judecată, și de conținutul clauzelor contractuale, hotărârea instanței de apel este legală, din cuprinsul clauzelor contractuale rezultând, fără dubiu, că reclamanta era cea care avea obligația de a se prezenta la poarta fabricii producătoare pentru a ridica ambarcațiunea. Faptul că instanța de apel a reluat unele considerente ale sentinței apelate, nu înseamnă că nu a motivat propria hotărâre, din considerentele deciziei recurate, rezultând, fără echivoc, de ce instanța de apel a pronunțat soluția respectivă, aceasta având propria argumentație cu privire la legalitatea și temeinicia hotărârii apelate. 2. Nici cea de-a doua critică nu poate fi reținută.

De altfel, aceasta se referă la netemeinicia deciziei recurate, făcând trimitere la greșita interpretare a probelor administrate în cauză, însă, în calea de atac, extraordinară, a recursului, instanța de recurs nu mai poate cenzura hotărârea recurată sub aspectul temeiniciei, ci doar al nelegalității, pct. 10 și 11 ale art. 304 C. proc. civ., fiind abrogate prin O.U.G. nr. 138/2000.

Recurenta este într-o anumită confuzie cu privire la cererea introductivă formulată, deoarece ea și-a întemeiat această cerere pe faptul că pârâta nu și-ar fi îndeplinit obligația contractuală de a-i preda ambarcațiunea la termenul stabilit în contract, motivând, pe de o parte, că nu ea era cea care trebuia să se prezinte la poarta fabricii pentru ridicarea ambarcațiunii, situație care este contrară prevederilor contractuale, așa după cum s-a arătat mai sus, iar pe de altă parte, că termenul de predare nu a fost respectat prin faptul că, oricum, ambarcațiunea a avut defecte, și că a putut să o utilizeze începând cu data de 19 august 2009, nu de la termenul prevăzut în contract, respectiv 10 iunie 2009. Această stare de fapt nu ține, însă, de nerespectarea termenului de livrare, astfel cum a fost stabilit prin contractul părților, ci de aspectele calitative pe care produsul finit, respectiv ambarcațiunea, trebuia să le îndeplinească, recurenta-reclamantă având la îndemână alte tipuri de cereri pentru dezdăunare în legătură cu situația invocată.

Având în vedere cele de mai sus, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte, va respinge recursul, ca nefondat. în baza art. 274 C. proc. civ., recurenta-reclamantă va fi obligată la 10.900 RON cu titlu de cheltuieli de judecată către intimata-pârâtă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta SC B.G.I. SRL București împotriva Deciziei civile nr. 54 din 6 februarie 2012, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, ca nefondat. Obligă recurenta-reclamantă SC B.G.I. SRL București la plata sumei de 10.900 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată către intimata-pârâtă SC A.N. SRL București. Irevocabilă. Pronunțată, în ședința publică, astăzi 24 ianuarie 2013. Procesat de GGC - DG