ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 208/2013

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 208/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Prin cererea

înregistrată sub nr. 1495/3/2010 pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a

comercială, reclamanta SC B.G.I. SRL a chemat în judecată pe pârâta SC A.N. SRL

București, solicitând instanței ca prin sentința ce o va pronunța să o oblige

pe pârâtă la plata sumei de 109.300,4178 RON, cu titlul de penalități de

întârziere, conform clauzelor 3.8 și 8.1 din contractul nr. 7050 din 26 martie

2009.

Pârâta a formulat

cerere de chemare în garanției a S.I. LTD.

Prin Sentința

comercială nr. 6305 din 18 mai 2011 pronunțată de Tribunalul București, secția

a VI-a comercială, instanța a respins, ca nefondată, cererea principală

formulată de reclamanta SC B.G.I. SRL în contradictoriu cu pârâta SC A.N. SRL

și a anulat cererea de chemare în garanție formulată de pârâta SC A.N. SRL

împotriva S.I. LTD, pentru lipsa obiectului.

Pentru a se pronunța

astfel, prima instanță a reținut următoarele:

Reclamanta și-a

invocat propria culpă pentru neridicarea ambarcațiunii de la fabrica

producătoare, la termenul stabilit pentru livrare, 10 iunie 2009, astfel că

pârâta nu poate fi obligată la plată unor penalități de întârziere pentru

nerespectarea obligației de predare a ambarcațiunii la data de 10 iunie 2009.

De asemenea,

reclamanta a solicitat plata unor penalități de întârziere de 0,15% calculate

la valoarea totală a ambarcațiunii, respectiv prețul de achiziționare, de

1.040.956,36 RON, deși clauza 3.8. din contractul de vânzare-cumpărare nr. 7050

din 26 martie 2009 prevedea faptul că respectivele penalități trebuiau

calculate la valoarea defecțiunilor constatate și neremediate, însă reclamanta

nu a dovedit care a fost valoarea defecțiunii constatată la data de 19 iunie

2009 și reparată după 40 de zile.

Împotriva acestei

sentințe comerciale, reclamanta, în termenul legal, prevăzut de dispozițiile

art. 284 alin. (1) C. proc. civ. a declarat apel.

Apelanta reclamantă a

arătat că sentința atacată este nelegală și netemeinică deoarece:

- ambarcațiunea, deși

trebuia predată, conform clauzei contractuale 8.1, la data de 10 iunie 2009,

instanța de fond, în mod greșit, a reținut faptul că aceasta, din culpa

reclamantei, a fost preluată abia la data de 19 iunie 2009;

- ambarcațiunea era

defectă încă de la data ieșirii pe poarta fabricii;

- predarea

ambarcațiunii către cumpărător s-a făcut efectiv la 21 iulie 2009, deoarece

până la această dată a fost reținută pentru reparații; - în intervalul de timp

10 iunie 2009, când ambarcațiunea trebuia livrată cumpărătorului și 19 august

2009, reclamanta nu a beneficiat de folosința bunului cumpărat, aspect care

poate fi asimilat cu o nelivrare la termen din culpa pârâtei;

- referitor la dispozițiile

clauzei 3.8 din contract, apelanta a apreciat că, în mod corect, a calculat

penalitățile de întârziere pentru prețul de achiziție al bunului, deoarece nu

avea cum să evalueze cuantumul defecțiunilor cu care ambarcațiunea a ieșit din

fabrică.

Intimata pârâtă,

legal citată, a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea

apelului, ca nefondat.

În apel nu au fost

administrate probe noi.

La termenul din 6

februarie 2012, apelanta-reclamantă, prin reprezentantul său convențional, a

declarat că înțelege să-și restrângă motivele de apel, în sensul că dorește să

supună dezbaterii doar primul motiv de apel, întemeiat pe nerespectarea clauzei

8.1 din contractul de vânzare-cumpărare încheiat de părți referitor la

nerespectarea obligației de livrare a ambarcațiunii la termenul stabilit.

Prin Decizia civilă

nr. 54 din 6 februarie 2012 a Curții de Apel București, secția a V-a civilă, a

fost respins apelul formulat, ca nefondat.

Pentru a se pronunța

astfel, instanța de apel a reținut următoarele:

La data de 26 martie

2009 între apelanta-reclamantă, în calitate de cumpărător și intimata pârâtă,

în calitate de vânzător, s-a încheiat contractul de vânzare-cumpărare nr. 7050,

având drept obiect achiziționarea ambarcațiunii Sea Line SC 35, pentru prețul

de 168.000 lire sterline + TVA.

Potrivit clauzei 3.1

din menționatul contract, părțile au convenit ca livrarea ambarcațiunii să se

facă după plata integrală a prețului convenit, până la data de 10 iunie 2009

(conform anexei la contract).

Întrucât

apelanta-reclamantă, în calitate de cumpărătoare a fost de acord ca livrarea

bunului cumpărat să se facă la fabrica producătoare (vezi art. 3.1 din

contract), acesteia îi revenea obligația prezentării la poarta fabricii

producătoare în vederea ridicării ambarcațiunii, la data de 10 iunie 2009.

Deși își asumase o

astfel de obligație, apelanta reclamantă nu s-a prezentat la termenul convenit

la poarta fabricii pentru a intra în posesia bunului cumpărat.

Acest fapt de

necontestat a fost recunoscut de însăși reclamantă la întrebarea nr. 3 din

interogatoriul propus de pârâtă.

Apelanta-reclamantă

nu numai că nu s-a prezentat la data de 10 mai 2009 la poarta fabricii, dar a

solicitat livrarea ambarcațiunii, pe cheltuiala sa, (înscrisul de la fila 7

dosar apel) la un loc ales de cumpărătoare, respectiv Marina Kornati, Biograd,

Croația, unde ambarcațiunea a ajuns la data de 19 iunie 2009.

În raport de

argumentele prezentate, instanța de apel a considerat că nu intimata-pârâtă se

face vinovată de nerespectarea clauzei 3.1 din contract, ci apelanta-reclamantă

care nu s-a prezentat, la termenul convenit, 10 iunie 2009, la poarta fabricii

producătoare pentru ridicarea ambarcațiunii achiziționate, ba mai mult, a

ordonat pe cheltuiala sa livrarea bunului în Croația, unde nava a ajuns la data

de 19 iunie 2009.

Împotriva acestei

decizii a declarat recurs reclamanta SC B.G.I. SRL, aducându-i următoarele

critici:

nu a motivat hotărârea pronunțată, doar a reluat considerentele din hotărârea

apelată fără a combate, în totalitate, criticile formulate de către reclamantă

în cererea de apel.

În acest sens,

recurenta a susținut că din interpretarea prevederilor art. 3.1 din contract,

nu se poate desprinde obligația cumpărătoarei de a se prezenta la poarta

fabricii pentru a prelua ambarcațiunea.

Se mai susține de

către reclamantă că, din interpretarea dispozițiilor art. 3.2 din același

contract, care prevăd că operațiunea de transport va fi achitată exclusiv de

către cumpărător, nu s-ar putea desprinde concluzia că reclamanta a avut obligația

de a se prezenta la poarta fabricii pentru a prelua ambarcațiunea.

De altfel, a mai

susținut reclamanta, nici nu s-ar fi justificat prezentarea sa la poarta

fabricii pentru a ridica ambarcațiunea, deoarece aceasta trebuia transportată

undeva la apă, pentru a fi recepționată în urma efectuării unui test pe apă.

În acest sens,

reclamanta a susținut că instanța de apel a pronunțat o hotărârea cu încălcarea

și aplicarea greșită a dispozițiilor legale, respectiv cu aplicarea greșită a

art. 969 alin. (1) C. civ., cu referire la contractul nr. 7050 din 26 martie

2009.

instanței de apel a fost dată cu greșita interpretare a materialului probator

existent la dosarul cauzei.

Astfel, această

instanță nu a avut în vedere înscrisul depus la fila17 din dosarul primei

instanțe, datat 13 august 2009, prin care chemata în garanție îi oferea

recurentei-reclamante unele răspunsuri și comentarii cu privire la aspecte

legate de ambarcațiune, din acest răspuns rezultând că ambarcațiunea urma să

fie predată cu întârziere.

Mai mult, a apreciat

reclamanta, din probele administrate ar rezulta faptul că ambarcațiunea era

defectă încă din ziua în care urma să fie livrată, respectiv la data de 10

iunie 2009, aspect pe care pârâta îl cunoștea.

Recurenta-reclamantă

a mai susținut că livrarea ambarcațiunii trebuia să se facă pe baza de

proces-verbal de recepție, potrivit art. 2.3 din contract, fapt ce nu s-a

petrecut la data de 10 iunie 2009, așa cum era prevăzut în contract.

Mai mult, din actele

aflate la dosarul cauzei rezultă că la data de 19 iunie 2009, dată la care s-a

efectuat testul la apă, ambarcațiunea prezenta unele defecțiuni, astfel că nu a

putut fi recepționată la această dată, abia la data de 21 iunie 2009 reclamanta

a fost anunțată cu privire la faptul că s-ar fi finalizat reparațiile, însă la

data de 23 iulie 2009, ambarcațiunea prezenta aceleași defecțiuni ca la data de

19 iunie 2009.

Abia la data de 19

august 2009 reclamanta a intrat în posesia ambarcațiunii, care se afla andocată

la Marina Kornati în Croația, însă nici de această dată nu s-a întocmit un

proces-verbal de predare-primire.

Analizând decizia

recurată, prin raportare la criticile formulate, Înalta Curte a constatat că

recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:

poate fi reținută, hotărârea instanței de apel fiind dată cu corecta aplicare a

dispozițiilor legale, respectiv a dispozițiilor art. 969 alin. (1) C. civ.,

prin raportare la contractul nr. 7050 din 26 martie 2009.

Astfel, potrivit

dispozițiilor art. 3.1 din contract, „valoarea totală ... este de 168.000 lire

sterline + TVA. Prețul este exprimat în lire sterline, în condiția de livrare

Ex-Works fabrica producătoare și se va achita în lei".

Instanța de apel, a

făcut o legală interpretare a acestor dispoziții contractuale, sintagma

„condiția de livrare Ex-Works fabrica producătoare" însemnând tocmai acest

lucru, și anume faptul că producătorul era obligat să livreze ambarcațiunea de

la poarta fabricii sale, rezultând, în mod evident, că obligația corelativă a cumpărătorului

era de a prelua ambarcațiunea din acel loc.

Recurenta-reclamantă

este cea care nu înțelege semnificația acestor dispoziții contractuale, din

prevederile art. 3.2 din același contract, rezultând, prin interpretarea

coroborată a lor cu cele ale art. 3.1, că ambarcațiunea trebuia ridicată de

către cumpărătoare de la poarta fabricii, un eventual transport de către pârâtă

la locul andocării, urmând să facă obiectul unor negocieri separate ale

părților, numai dacă era cazul.

Prin urmare, în

raport de felul în care a fost formulată cererea de chemare în judecată, și de

conținutul clauzelor contractuale, hotărârea instanței de apel este legală, din

cuprinsul clauzelor contractuale rezultând, fără dubiu, că reclamanta era cea

care avea obligația de a se prezenta la poarta fabricii producătoare pentru a

ridica ambarcațiunea.

Faptul că instanța de

apel a reluat unele considerente ale sentinței apelate, nu înseamnă că nu a

motivat propria hotărâre, din considerentele deciziei recurate, rezultând, fără

echivoc, de ce instanța de apel a pronunțat soluția respectivă, aceasta având

propria argumentație cu privire la legalitatea și temeinicia hotărârii apelate.

critică nu poate fi reținută.

De altfel, aceasta se

referă la netemeinicia deciziei recurate, făcând trimitere la greșita

interpretare a probelor administrate în cauză, însă, în calea de atac,

extraordinară, a recursului, instanța de recurs nu mai poate cenzura hotărârea

recurată sub aspectul temeiniciei, ci doar al nelegalității, pct. 10 și 11 ale

art. 304 C. proc. civ., fiind abrogate prin O.U.G. nr. 138/2000.

Recurenta este într-o

anumită confuzie cu privire la cererea introductivă formulată, deoarece ea și-a

întemeiat această cerere pe faptul că pârâta nu și-ar fi îndeplinit obligația

contractuală de a-i preda ambarcațiunea la termenul stabilit în contract,

motivând, pe de o parte, că nu ea era cea care trebuia să se prezinte la poarta

fabricii pentru ridicarea ambarcațiunii, situație care este contrară

prevederilor contractuale, așa după cum s-a arătat mai sus, iar pe de altă

parte, că termenul de predare nu a fost respectat prin faptul că, oricum,

ambarcațiunea a avut defecte, și că a putut să o utilizeze începând cu data de

19 august 2009, nu de la termenul prevăzut în contract, respectiv 10 iunie

2009.

Această stare de fapt

nu ține, însă, de nerespectarea termenului de livrare, astfel cum a fost

stabilit prin contractul părților, ci de aspectele calitative pe care produsul

finit, respectiv ambarcațiunea, trebuia să le îndeplinească,

recurenta-reclamantă având la îndemână alte tipuri de cereri pentru dezdăunare

în legătură cu situația invocată.

Având în vedere cele

de mai sus, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte, va respinge

recursul, ca nefondat.

în baza art. 274 C.

proc. civ., recurenta-reclamantă va fi obligată la 10.900 RON cu titlu de

cheltuieli de judecată către intimata-pârâtă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de reclamanta SC B.G.I. SRL București împotriva Deciziei civile nr. 54

din 6 februarie 2012, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a

civilă, ca nefondat.

Obligă

recurenta-reclamantă SC B.G.I. SRL București la plata sumei de 10.900 RON, cu

titlu de cheltuieli de judecată către intimata-pârâtă SC A.N. SRL București.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședința publică, astăzi 24 ianuarie 2013.

Procesat de GGC - DG