ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1618/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Soluția instanței de fond. Prin sentința nr. 3303 din 8 septembrie 2009, Curtea de Apel București – Secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal a admis acțiunea formulată de reclamanta SC R. SRL, în contradictoriu cu pârâta Administrația Fondului pentru Mediu, și a dispus suspendarea executării Deciziei de impunere nr. 92 din 28 mai 2010 emisă de autoritatea pârâtă, până la soluționarea în fond a cauzei. Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a apreciat că, în speță, sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 14 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, reținând, în esență, că suspendarea executării actului contestat se impune, deoarece punerea imediată în executare a acestuia ar perturba grav funcționarea societății reclamante.

Astfel, a argumentat instanța de fond, în speță, „din înscrisurile atașate la dosarul cauzei, fondurile societății sunt grevate de obligații de plată stabilite de pârâtă, ceea ce demonstrează cazul bine justificat invocat cu privire la iminența prejudiciului creat prin executarea actului în discuție că este dovedit”. A mai reținut instanța de fond, că „suspendarea executării actelor administrative este un instrument procedural eficient, pus la dispoziția instanței de judecată în vederea respectării principiului legalității atât timp cât autoritatea publică, sesizată sub forma recursului grațios, se află într-un proces de evaluare din punct de vedere legal, a deciziei contestate, este echitabil ca actul atacat să nu-și producă efectele asupra celor vizați.

În final, dacă este cazul, revocarea actului administrativ sau anularea lui ar consfinți, în caz contrar, ilegalitatea”. 2. Calea de atac exercitată. Împotriva acestei soluții a formulat recurs autoritatea publică pârâtă, Administrația Fondului pentru Mediu (A.F.M.), care a invocat, generic, dispozițiile art. 299 și următoarele C. proc. civ. și a susținut critici care se încadrează la motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Astfel, argumentează recurenta, instanța de fond nu a motivat în ce constau cazul bine justificat și paguba iminentă, aceasta rezumându-se la a face afirmații nesusținute. Societatea comercială reclamantă a depus întâmpinare, prin care a combătut susținerile autorității publice recurente, susținând, în esență, că hotărârea instanței de fond este legală și temeinică.

3. Soluția instanței de recurs. Recursul este întemeiat și va fi admis pentru considerentele care vor fi arătate în continuare. În cauză, instanța de fond a dispus suspendarea Deciziei de impunere nr. 92/2010 prin care au fost stabilite obligații fiscale suplimentare de 2.620.422 lei în sarcina societății comerciale reclamante, reprezentând contribuții la fondul pentru mediu, potrivit prevederilor Legii nr. 73/2000 și, respectiv, O.U.G. nr. 196/2005 pentru perioada 1 ianuarie 2004 – 31 decembrie 2008, inclusiv majorările de întârziere calculate la data de 26 mai 2010. Din dispozițiile generale ale Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, ale O.U.G. nr. 196/2005 privind Fondul pentru mediu și ale O.G.

nr. 92/2003 C. proc. fisc., rezultă că actul administrativ, în general, dar și actul administrativ fiscal, ca specie a actului administrativ, se bucură de prezumția de legalitate, fiind executoriu din oficiu. Pe de altă parte, din dispozițiile art. 14 și 15, cât și din dispozițiile generale ale Legii nr. 554/2004 rezultă că suspendarea executării unui act administrativ (act administrativ-fiscal) este o măsură excepțională care poate surveni exclusiv atunci când acest lucru este prevăzut expres în lege (suspendarea de drept – ope legis) ori, când sunt îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de lege (suspendarea la cererea persoanei vătămate). Într-adevăr, potrivit art. 215 alin. (2) C. proc.

fisc., suspendarea executării unui act administrativ fiscal poate surveni în condițiile Legii nr. 554/2004 și cu condiția depunerii prealabile a unei cauțiuni de până la 20% din cuantumul sumei contestate sau de până la 2.000 lei în cazul actelor administrative fiscale neevaluabile în bani. Or, potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 „În cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond”.

Deci, cu alte cuvinte, un act administrativ va putea fi suspendat din executarea sa numai în situația în care instanța va constata în mod temeinic îndeplinirea cumulativă a celor două condiții: existența unui caz bine justificat și necesitatea evitării unei pagube iminente ireparabile sau dificil de reparat. Noțiunea de caz bine justificat a fost definită la art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004 ca fiind acele împrejurări legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ. Or, în cauză, instanța nu a argumentat și nici nu a indicat care sunt acele împrejurări de fapt și de drept care au fost de natură să-i creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ fiscal a cărui suspendare a dispus-o.

Afirmația instanței de fond, că „fondurile societății sunt grevate de obligații de plată stabilite de pârâtă, ceea ce demonstrează cazul bine justificat invocat”, este o alegație nesusținută, care nu satisface cerințele art. 2 alin. (1) lit. t) din lege. De asemenea, din dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. ș) din lege rezultă că noțiunea de pagubă iminentă are în vedere producerea unui prejudiciu. În cauză, este necontestat că punerea în executare a unui act administrativ fiscal va avea drept consecință diminuarea patrimoniului societății comerciale intimate, dar atâta vreme cât acest lucru are la bază un act administrativ care se bucură de prezumția de legalitate, diminuarea patrimoniului are caracter prezumat legal, care nu se circumscrie cerințelor art. 2 alin. (1) lit. ș) din lege.

Astfel fiind, rezultă că instanța de fond a dat o hotărâre netemeinică și nelegală, în condițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., ca urmare a interpretării eronate a prevederilor art. 14 alin. (1), art. 2 alin. (1) lit. t) și ș) din Legea nr. 554/2004, urmând ca recursul să fie admis, sentința să fie casată, iar cererea de suspendare să fie respinsă ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de pârâta Administrația Fondului pentru Mediu împotriva Sentinței nr. 3303 din 8 septembrie 2009 a Curții de Apel București – Secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal. Casează sentința atacată și respinge cererea, ca neîntemeiată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 martie 2011.