ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3311/2014

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3311/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Prin acțiunea civilă

formulată la data de 06 mai 2010, reclamanții B.G., B.I. și B.L. au chemat în judecată

pârâții Statul Român - prin SC H. București - și Sucursala Hidrocentrale Hațeg,

solicitând pronunțarea unei sentințe prin care:

- să se constate că

are calitatea de persoană expropriată, asupra terenului agricol în suprafață de

9664,76 mp, ocupat de pârâta SC H. SA, încă din anul 1989 - expropriat fără

despăgubiri, pentru cauză de utilitate publică prin H.G. nr. 392/2002.

- să fie obligat

pârâtul Statul Român să-i plătească despăgubiri în sumă de 86.982,84 euro,

reprezentând valoarea terenului și suma de 172.800 lei - sau echivalentul în

euro la data plății efective - reprezentând contravaloarea prejudiciului cauzat

prin lipsa de folosință a acestuia în perioada 1989 - 2010,

- să se stabilească

cel mai scurt și posibil termen de plată a despăgubirilor, iar plata să fie

făcută în lei la cursul oficial de schimb al BNR de la data efectivă a plății.

În motivarea acțiunii

reclamanții au arătat în esență, că având calitatea de moștenitori ai

proprietarilor tabulari B.S., B.F. căsătorită M. și B.A. - căsătorită F., au

calitatea de proprietari ai terenului agricol situat pe raza localității

Subcetate, la locurile denumite popular "L." și "C.S.",

înscris în CF X1 și X2 Subcetate.

Au arătat că terenul

respectiv a fost ocupat integral și efectiv de pârât prin edificarea

construcțiilor hidroenergetice și prin acoperirea lui de apele Lacului de

acumulare Subcetate - Sântămărie Orlea, fără a fi acordate despăgubiri în bani

sau în natură, conform legii.

Reclamanții au arătat

că în anul 1991 au solicitat reconstituirea dreptului de proprietate asupra

terenului ce a aparținut antecesorilor lor, în temeiul Legii nr. 18/1991, sens

în care a fost emis Titlul de proprietate nr. 21127/82/1997, pentru terenul

agricol colectivizat, cu excepția suprafeței terenurilor ocupate de amplasarea

hidroenergetică a obiectivului de utilitate publică, cu argumentul că acestea

fiind expropriate, urmează procedura reglementată de Legea nr. 33/1994.

Deși actul de

declarare a utilității publice a fost emis - H.G. nr. 392/2002 - și deși a fost

desemnată comisie guvernamentală pentru stabilirea despăgubirilor - prin H.G.

nr. 969/2002 - nu a fost făcută vreo ofertă de despăgubiri pentru terenurile

agricole expropriate, ceea ce justifică demersul lor juridic.

În fine, reclamanții

au susținut că au adresat pârâtei SC H. București o notificare - cu nr. 1 din

14  martie 2010 - solicitându-i despăgubiri pentru terenul expropriat, însă

acesta nu i-a răspuns nici printr-o ofertă de despăgubiri și nici printr-o

acțiune în expropriere la instanța competentă.

În drept s-au invocat

dispozițiile Legii nr. 33/1994, art. 82, 111 - 112 și 274 C. proc. civ., art.

16 alin. (2), art. 21 alin. (1) și (2), art. 44 alin. (1) - (3) din Constituția

României și art. 1 și 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Pârâta SC

"H." SA, a depus întâmpinare, invocând pe cale de excepție

inadmisibilitatea acțiunii, prematuritatea acesteia, lipsa calității procesuale

active și lipsa calității sale procesuale pasive, iar pe fondul cauzei, a

solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată în condițiile în care

reclamantul nu a dovedit afectarea terenurilor de obiectivul de interes

național "Amenajarea Hidroenergetică a râului Strei pe sectorul Subcetate

- Simera", apreciind că valoarea pretențiilor pecuniare sunt nereale față

de situația pieței imobiliare, în prezent.

Pe parcursul

procesului - la un termen mult ulterior, respectiv la data de 14 noiembrie 2012

- pârâta a invocat și excepția prescripției dreptului material la acțiune

pentru folosul de tras, pretins de reclamanți, pe perioada 1989 - 2007,

soluționată în sensul respingerii acesteia, pe excepția de tardivitate a

invocării ei, conform încheierii de ședință din data de 28 noiembrie 2012.

Prin cererea de

chemare în garanție înregistrată la dosarul cauzei, pârâta a solicitat, ca în

situația în care ar cădea în pretenții față de reclamant, Ministerul Finanțelor

Publice să fie obligat a-l despăgubi, în calitate de gestionar al fondurilor

bănești ale statului și, respectiv de entitate abilitată la efectuarea de plăți

în numele acestuia - unicul beneficiar al investiției și singurul organism

îndrituit a deține dreptul de proprietate publică asupra unui atare imobil. În

drept s-au invocat dispozițiile art. 60 și următoarele C. proc. civ.

Ministerul Finanțelor

Publice - reprezentat prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Hunedoara - a

depus întâmpinare, invocând excepția lipsei calității procesuale pasive, iar pe

fond a solicitat respingerea cererii de chemare în garanție, ca neîntemeiată.

Prin Sentința civilă

nr. 278/2013 Tribunalul Hunedoara a respins cererea de chemare în garanție

formulată de Societatea Comercială de Producere a Energiei Electrice "H.

SA" București - din subordinea Ministerul Industriei și Resurselor

împotriva chematului în garanție Ministerul Finanțelor Publice, ca urmare a

admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive.

A fost respinsă

excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților și s-a constatat

lipsa calității procesuale pasive a pârâtei SC H. SA Hațeg, fiind respinsă

acțiunea față de această pârâtă.

În baza art. 246 C.

proc. civ., instanța a luat act de renunțarea la judecată a reclamanților B.G.

și B.L.

A fost admisă în

parte acțiunea civilă introdusă de reclamantul B.I. împotriva pârâtului Statul

Român prin SC H. SA București, și în consecință s-a constatat că reclamantul

are calitate de proprietar - ca moștenitor al defuncților B.S. lui I., B.F. lui

I., (căsătorită M.) și B.A. lui I., (căsătorită F.) asupra terenului agricol în

suprafață de 1181 mp, situat pe raza localității Subcetate, expropriat pentru

cauză de utilitate publică de interes național - declarată prin H.G. nr.

392/2002 astfel cum a fost identificat prin raportul de evaluare judiciară

executat în cauză de către comisia formată din experții judiciari R.M., P.I. și

I.D., parte integrantă a hotărârii.

A obligat pârâtul să

plătească reclamantului într-un termen de 10 zile de la rămânerea definitivă a

hotărârii cu titlu de despăgubiri suma de 29.525 lei - echivalent a 6922 euro -

reprezentând valoarea terenului agricol expropriat și suma de 10.298,7 lei -

echivalent a 2.414,6 euro - reprezentând prejudiciul creat acestuia pentru

folosul agricol nerealizat, în perioada 2002 - 2010 inclusiv.

Pentru a pronunța

această sentință instanța de fond a reținut următoarele:

S-a constatat că

reclamanții au calitatea de descendenți ai defuncților B.S., B.F., (căsătorită

M.) și B.A. (căsătorită F.) - toți cu același ascendent comun: B.I. - conform

actelor de stare civilă și Registrului agricol din 1959 - 1964.

Ca atare, pe baza

acestei evidențe, antecesorii reclamanților erau îndreptățiți la reconstituirea

întregii proprietăți agricole pe care în împrejurările anului 1962, au fost

nevoiți să o înscrie în CAP Sântămărie Orlea.

Prin titlul de

proprietate, comisia de fond funciar abilitată a reconstituit dreptul de

proprietate asupra terenurilor agricole colectivizate antecesorilor

reclamanților, cu excepția celor afectate de lucrările hidroenergetice și apele

Lacului de acumulare Sântămărie Orlea.

S-a apreciat că este

evidentă vocația reclamanților de a primi despăgubiri pentru suprafețele de

teren ce au fost ocupate la momentul emiterii titlului de proprietate pe numele

antecesorilor lor și pentru care a fost demarată procedura exproprierii doar

după declararea cauzei de utilitate publică - prin H.G. nr. 392/2002 - conform

notificărilor transmise de executorul judecătoresc chiar de pârâtă prin

sucursala sa din Hațeg.

Așadar reclamanții în

calitate de moștenitori legali ai defuncților B.S., B.F. (căsătorită M.) și

B.A. (căsătorită F.) au vocație la moștenirea acestora și, deci calitate

procesuală activă în cauză, determinată de interesul și dreptul de a solicita

despăgubiri pentru terenurile proprietatea familiei lor.

Pe fondul cauzei, s-a

constatat că prin H.G. nr. 392/2002, Guvernul României a declarat utilitatea

publică de interes național a lucrării "Amenajarea Hidroenergetică a

râului Strei pe sectorul Subcetate - Simera", desemnând la art. 2 al

acestui act normativ, ca expropriator Statul Român - prin Societatea Comercială

de Producere a Energiei Electrice H. SA, în subordinea MIR.

Prin Hotărârea nr.

968 din 15 iunie 2004, Guvernul României a constituit Comisia pentru

soluționarea întâmpinărilor persoanelor propuse pentru expropriere, în scopul

realizării respectivului obiectiv de interes național, declarat ca atare, prin

Hotărârea nr. 392/2002.

Potrivit art. 26 la

Legii nr. 33/1994 despăgubirea trebuie să acopere valoarea reală a bunului

imobil și prejudiciul suferit de proprietar ori de titularul altui drept real

afectat.

Având în vedere expertizele

efectuate în cauză instanța de fond a stabilit că reclamanții sunt îndreptățiți

la despăgubire pentru suprafața de 1181 mp teren agricol afectat de obiectivul

de interes național "Amenajarea Hidroenergetică a râului Strei pe sectorul

Subcetate - Simera" și a obligat pârâtul la plata sumei de 29.525 lei

reprezentând valoarea terenului și la plata sumei de 10.298,7 lei pentru

folosul agricol nerealizat pe perioada 2002 - 2010.

Întrucât reclamanții

B.L. și B.G. au renunțat la judecată în ședința publică din 3 noiembrie 2011,

instanța a luat act de renunțarea lor la judecată în considerarea dispozițiilor

art. 246 C. proc. civ.

Văzând și

dispozițiile art. 38 din Legea nr. 33/1994 și dispozițiile art. 274 C. proc.

civ., instanța a obligat pârâtul la plata cheltuielilor de judecată suportate

de reclamant în sumă de 1600 lei onorariu expertiză.

Împotriva acestei

sentințe a declarat apel reclamantul B.I., care a solicitat modificarea

sentinței în sensul obligării pârâtei la plata echivalentului lipsei de folosință

a terenului în continuare, pe perioada 2010 - 2014.

Împotriva acestei

sentințe a declarat apel și pârâta Societatea Comercială de Producere a

Energiei Electrice SC H. SA, care a solicitat desființarea sentinței atacate și

respingerea acțiunii reclamantului.

Pentru termenul din

22 mai 2014 apelantul reclamant B.I. a depus la dosar o cerere prin care a

arătat că își restrânge pretențiile privind echivalentul lipsei de folosință

pentru perioada 2007 - 2014, fiind de acord cu reducerea pretențiilor la suma

de 9154 lei.

Prin Decizia civilă

nr. 42 din 29 mai 2014, Curtea de Apel Alba Iulia, secția I civilă, a admis

apelul declarat de pârâta Societatea Comercială de Producere a Energiei

Electrice SC H. SA împotriva Sentinței civile nr. 278/2013 pronunțată de Tribunalul

Hunedoara, secția I Civilă și în consecință:

A schimbat în parte

sentința atacată, numai sub aspectul despăgubirilor acordate reclamantului B.I.

cu titlu de folos de tras și, rejudecând în aceste limite:

A obligat pârâta să

plătească reclamantului despăgubiri în sumă 3.432 lei, reprezentând folos

agricol nerealizat, pe perioada 2007 - 2010.

S-a menținut în rest

sentința atacată și s-a respins apelul declarat de reclamantul B.I. împotriva

aceleași Sentințe nr. 278/2013 pronunțată de Tribunalul Hunedoara.

Pentru a hotărî

astfel, instanța a reținut că:

Reclamantul B.I. a

sesizat instanța de fond cu o cerere prin care a solicitat acordarea de

despăgubiri pentru terenul expropriat precum și pentru lipsa de folosință a

terenului, perioada pentru care au fost solicitate despăgubirile fiind 1989 -

terenului pentru perioada 2002 - 2010.

Pretențiile aferente

perioadei 2010 - 2014 nu au format obiect de analiză pentru instanța de fond,

astfel că nu pot face obiect nici al apelului, întrucât este o cerere nouă, iar

efectul devolutiv al apelului este limitat de regula tantum devolutum quantum

judicatum, conform căreia, prin apel nu se poate lărgi cadrul judecății

stabilit în fața primei instanțe, nefiind posibil să se modifice elementele de

la prima instanță și nici să se formuleze cereri noi, conform art. 294 alin.

(1) C. proc. civ.

Cererea apelantului

ca pretențiile aferente acestei perioade să fie considerate dobânzi, rate,

venituri ajunse la termen sau alte despăgubiri invite după darea hotărârii

primei instanțe, în sensul art. 294 alin. (2) C. proc. civ., nu poate fi

primită. Dispozițiile acestui articol au în vedere accesorii ale obiectului

principal al acțiunii - dobânzi, rate, venituri - ceea ce înseamnă că obiectul

principal este determinat cu certitudine în fața primei instanțe, iar

accesoriile aferente obiectului principal curg pe tot parcursul soluționării

litigiului. În speță însă, obiectul pretențiilor reclamantului este limitat la

perioada 1989 - 2010, astfel că perioada 2010 - 2014 nu este un accesoriu al

obiectului principal stabilit de reclamant în fața primei instanțe, ci este o

cerere nouă, care nu poate fi încadrată în prevederile art. 294 alin. (2) C.

proc. civ., ci în prevederile art. 294 alin. (1) C. proc. civ., fiind în

consecință, inadmisibilă.

Asupra apelului

pârâtei SC H. SA.

Reclamantul B.I. este

unic moștenitor al numitului B.S., în calitate de fiu, calitate ce i-a fost

recunoscută prin Sentința civilă nr. 929/2004 pronunțată de Judecătoria Hațeg,

din care rezultă că reclamanții B.G. și B.L. au renunțat expres la moștenirea

părinților lor B.S. și B.F., iar numita I.M. a renunțat tacit la aceeași

moștenire.

Este motivul pentru

care reclamanții B.G. și B.L. au renunțat la judecată în fața instanței de

fond. Fiind singurul moștenitor acceptant al tatălui său B.S., reclamantul B.I.

culege întreaga masă succesorală a acestuia, fiind lipsite de temei legal

susținerile apelantei pârâte în sensul că reclamantul ar fi îndreptățit doar la

o cotă de 1/3 din moștenirea defunctului său tată, întrucât prin renunțarea

fraților săi la moștenire reclamantul beneficiază de dreptul de acrescământ și

culege cota de 1/1 parte din masa succesorală rămasă după tatăl său și după

mama sa.

Calitatea de

moștenitor al reclamantului B.I. după tatăl său B.S. a fost dovedită și cu

actele de stare civilă depuse la dosar, aflate la dosar. Reclamantul se

pretinde moștenitor în calitate de nepot de frate și după mătușa sa B.A.,

căsătorită F., instanța de apel apreciind că și această calitate a fost

dovedită, din actele de stare civilă depuse la dosar rezultând că B.S. și B.A.

căsătorită F. sunt frați, ascendenții lor comuni fiind B.I. și B.Ș.

Sunt nefondate

criticile referitoare la calitatea de succesibil a reclamantului după numita

M.F., născută B., decedată la data de 15 martie 1976 nu sunt pertinente

întrucât instanța de fond nu a reținut o astfel de calitate și nici nu au fost

acordate despăgubiri pentru terenul aparținând acestei persoane. Așa cum se va

arăta în continuare instanța a reținut, conform raportului de expertiză doar

suprafața de teren care ar fi revenit reclamantului după antecesorii săi, B.S.

și B.A., în calitate de tată și respectiv mătușă, decedată fără moștenitori.

În procedura prealabilă

expropriatorul a recunoscut calitatea de proprietari în favoarea antecesorilor

reclamantului, la data de 13 decembrie 2002 fiind trimise către B.A. și B.S.,

prin BEJ O.O. notificări în temeiul Legii 33/1994 prin care expropriatorul a

făcut ofertă de despăgubire pentru terenurile înscrise în CF x1, invitând

proprietarii să se pronunțe asupra ofertelor și să le comunice pretențiile lor,

însă la acea dată proprietarii notificați erau deja decedați, B.S. decedând în

1987, iar B.A. în 1979.

Prin urmare, îndreptățirea

antecesorilor reclamantului la despăgubiri în temeiul Legii nr. 33/1994 a fost

recunoscută de Statul Român prin demararea de către pârâtă a procedurii

prevăzută de legea de expropriere, aceasta, după apariția H.G. nr. 392/2002,

notificându-i pe proprietarii tabulari, antecesorii reclamantului, cu privire

la oferta de acordare a despăgubirilor. Această procedură însă nu a fost

finalizată, întrucât la data notificării, persoanele notificate erau decedate,

iar reclamantul nu a avut cunoștință de aceste notificări.

Este de reținut, sub

acest aspect, că limitele învestirii instanței sunt clar determinate de

reclamant și ele vizează cererea de despăgubiri în calitate de moștenitor al

persoanelor expropriate. Expropriatorul nu a formulat vreo cerere prin care să

pună în discuție nulitatea actelor administrative emise în procedura prealabilă

prin care s-a recunoscut antecesorilor reclamantului calitatea de persoane

îndreptățite la despăgubiri. Ca urmare, dacă s-ar accepta ipoteza susținută de

pârâta apelantă, că reclamantul nu are calitate procesuală activă, s-ar ajunge

ca, prin promovarea acțiunii de față, reclamantului să i se creeze o situație

mai grea decât aceea pe care o avea înainte, în sensul că dacă nu ar fi

contestat cuantumul despăgubirilor ar fi fost îndreptățit să primească

despăgubirile stabilite de expropriator, astfel cum au fost comunicate prin

notificările adresate antecesorilor ei. În acest sens s-a pronunțat și instanța

supremă (Decizia nr. 5045/2012 a secției I civile).

Față de aceste circumstanțe,

s-a constatat că reclamantul justifică legitimare procesuală activă, dreptul

său de proprietate asupra imobilelor în litigiu fiind recunoscut atât de

pârâtă, prin emiterea notificărilor, cât și de autoritățile administrative,

prin decizii emise, astfel că reclamantul are un bun în sensul art. 1 din

Protocolul Adițional nr. 1 la Convenția europeană a Drepturilor Omului.

În speță, este de

necontestat că preluarea în fapt a terenurilor s-a realizat în anii 1991 -1992,

exproprierea formală operând prin H.G. nr. 392/2002. Reclamantul, în calitate

de moștenitor ai proprietarilor tabulari, nu a primit nici până în prezent vreo

despăgubire, fapt ce impune în sarcina sa o pagubă disproporționată și

excesivă, incompatibilă cu dreptul la respectarea bunului statuat de art. 1 din

Protocolul nr. 1.

Ca urmare, câtă vreme

dreptul de proprietate al proprietarilor tabulari ai imobilelor în litigiu a

fost recunoscut, iar reclamantul a făcut dovada calității de moștenitor după

aceștia, Curtea nu poate primi argumentele apelantei în sensul că terenurile nu

fac parte din masa succesorală a antecesorilor și că reclamantul nu a făcut

dovada unei vocații succesorale pentru acestea.

De altfel, câtă vreme

până la apariția H.G. nr. 392/2002 terenurile în litigiu nu erau declarate de

utilitate publică, dreptul la acțiune în despăgubiri nu era născut, astfel că

nu se puteau obține despăgubiri în temeiul Legii nr. 33/1994, în acest sens

fiind și jurisprudența instanței supreme (Decizia civilă nr. 3383/2011).

Reținând că exproprierea

terenurilor în litigiu a avut loc prin H.G. nr. 392/2002, Curtea nu poate primi

argumentele apelantei pârâte în sensul că reclamantul putea beneficia de

dispozițiile art. 4 din Legea nr. 1/2000, întrucât această dispoziție este

anterioară exproprierii și ea nu își poate produce efecte ultraactiv.

Pentru cele expuse,

se constată că instanța de fond, în mod corect, a respins excepția

inadmisibilității acțiunii.

Nici excepția lipsei

calității procesuale pasive a SC H. SA nu poate fi primită, câtă vreme prin

actul normativ de declarare a utilității publice, s-a stabilit că

expropriatorul Statul Român este reprezentat de pârâtă (art. 2 din H.G. nr.

392/2002). Aceasta a fost chemată în judecată în calitate de reprezentant al

statului și nu în nume propriu. Ca urmare, în această calitate, pârâta

justifică legitimare procesuală, cadrul procesual sub aspectul părților fiind

corect stabilit.

Referitor la fondul

cauzei, Curtea constată că pârâtul aduce critici vizând valoarea terenului

expropriat precum și valoarea folosului de tras acordat de instanța de fond,

considerând că nu s-au respectat dispozițiile art. 26 din Legea nr. 33/1994,

întrucât instanța de fond nu a ținut cont că valoarea terenului este exagerat

de mare în raport cu prețul la care se vând efectiv terenuri în zonă.

În raport de probele

administrate, Curtea a constatat că valoarea despăgubirilor stabilită prin

expertiza efectuată în primă instanță este corect determinată, astfel că sub

acest aspect, criticile apelantei pârâte sunt neîntemeiate și urmează a fi

respinse.

Terenul în litigiu a

fost ocupat de lacul de acumulare încă de la începutul anilor 1990,

exproprierea pentru cauză de utilitate publică fiind dispusă numai prin H.G.

nr. 392/2002. Temeiul în care se naște dreptul la despăgubiri pentru folosul

nerealizat prin lipsa de folosință îl reprezintă ocuparea terenului de către

expropriator fără drept, înainte de transferul dreptului de proprietate. Ca

urmare, cererea reclamantului, în calitate de proprietar al terenului în

litigiu, pentru obligarea pârâtului la plata lipsei de folosință, ca urmare a

ocupării fără drept a terenului, este admisibilă doar pentru ultimii trei ani

anteriori introducerii acțiunii, pentru restul perioadei, acțiunea fiind

prescrisă.

Pentru cele ce

preced, Curtea a constatat fondate criticile formulate de apelanta-pârâtă cu

privire la prescripția dreptului material la despăgubiri reprezentând lipsa de

folosință, prima instanță pronunțând hotărârea cu aplicarea greșită a

dispozițiilor art. 18 și art. 1 alin. (1) coroborat cu art. 3 alin. (1) din

Decretul nr. 167/1958. În consecință, va reduce cuantumul despăgubirilor

reprezentând folosul de tras pe perioada 2007 - 2010 la suma de 3432 lei (1144

lei/an x 3 ani).

Împotriva acestei

decizii a declarat recurs Societatea de Producere a Energiei Electrice (SC H.

SA), criticând soluția pentru nelegalitate și invocând în drept dispozițiile

art. 304 pct. 5, 7 și 9 C. proc. civ.

Într-o primă critică,

recurenta a arătat că instanța de apel a judecat cauza la primul termen de

judecată, la data de 08 mai 2014, respingând toate probele solicitate, ceea ce

a dus la încălcarea principiilor fundamentale cea sigură dreptul la un proces

echitabil (art. 304 pct. 5 C. proc. civ.)

O altă critică

vizează existența unei contrarietăți între considerente și dispozitiv, în ceea

ce privește motivarea cererii de chemare în garanție, deoarece pârâta nu are

calitate procesuală pasivă, ea acționând în calitate de reprezentant al

statului, nu în nume propriu. De altfel, ca urmare a exproprierii, pârâta nu devine

proprietara bunurilor expropriate, aspect pe care instanța de apel nu l-a avut

în vedere.

În esență, în

susținerea acestei critici, pârâta a arătat că au fost nesocotite mai multe

dispoziții legale ce reglementează raporturile dintre Statul român și SC H. SA,

respectiv: H.G. 392/2002, art. 25 din Decretul nr. 31/1994 și dispozițiile

Legii nr. 213/1998.

În ceea ce privește

dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., instanța de apel a aplicat

greșit legea de drept material și a interpretat greșit actele juridice deduse

judecății.

Astfel, referitor la

excepția inadmisibilității acțiunii, trebuia luat în considerare că reclamanții

nu aveau deschisă calea Legii nr. 33/1994, ci a legilor speciale de

reconstituire a dreptului de proprietate, respectiv a Legii nr. 18/1991 sau a

Legii nr. 1/2000.

S-a mai arătat de

către pârâtă că reclamanții nu au calitate procesuală activă, deoarece pe de o

parte nu sunt proprietarii terenului pentru care solicită despăgubiri, în

sensul că nu au făcut dovada dreptului de proprietate, de vreme ce nu au apelat

la legile speciale de reparație, ce le-ar fi permis reintrarea în patrimoniu a

bunurilor preluat abuziv de stat.

Pe de altă parte, s-a

invocat aplicarea greșită a dispozițiilor art. 659 și 700 C. civ, în sensul că

reclamanții nu au calitatea de moștenitori a persoanelor care au deținut

inițial terenul, întrucât nu au acceptat în termen moștenirea și nu au depus

acte doveditoare care să ateste calitatea lor.

Pe fondul cauzei s-au

critici referitoare la cuantumul despăgubirilor acordate de instanță

reclamanților, acesta fiind prea mare și necorespunzând realității. S-a arătat

că expertiza efectuată în cauză a folosit o metodă necorespunzătoare de

evaluare, referindu-se la oferte de preț și nu la prețuri efective de tranzacționare

pentru terenul expropriat.

S-a arătat de pârâtă

că instanța nu trebuia să acorde valoarea unui prejudiciu constând în lipsa de

folosință a terenului, deoarece reclamanții nu s-au aflat în posesia acestuia

și nu poate fi stabilit un prejudiciu cert și cuantificabil, în raport de

situația de fapt.

Recursul este

nefondat.

Examinând susținerile

recurentei - pârâte SC H. SA, Înalta Curte constată că acestea se subsumează

dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ. din 1865, urmând să fie analizate

din această perspectivă.

Determinante pentru

soluționarea cauzei sunt aspectele legate de calitatea persoanelor juridice

care au declarat apel și recurs, raportat la calitatea de părți în fața

instanței de fond, aspecte care au fost puse în dezbaterea contradictorie a

părților de instanța de recurs.

Astfel, este

neîntemeiată critica referitoare la calitatea procesuală pasivă a recurentei SC

H., în raport cu Statul român.

Examinând actele și

lucrările dosarului, respectiv acțiunea introductivă de instanță se constată că

reclamanții B.G., B.I. și B.L. au chemat în judecată pe pârâții Statul Român -

prin SC H. București și Sucursala H. Hațeg, așadar este evident că s-a conferit

calitate procesuală pasivă pârâtului Statul român.

Instanța de fond,

Tribunalul Hunedoara, prin Sentința civilă nr. 278 din 20 octombrie 2013, a

admis în parte acțiunea și a obligat Statul român prin SC H. București, la

despăgubiri în valoare de 29.525 lei și 10.298 lei prejudiciul creat pentru

folosul agricol nerealizat în perioada 2002 - 2010.

Deși parte în proces

a figurat Statul român, apelul a fost declarat de către Societatea Comercială

de Producere a Energiei Electrice SC H. SA, împotriva sentinței pronunțate de

Tribunalul Hunedoara.

Curtea de Apel Alba

Iulia, secția I civilă, prin Decizia civilă nr. 42 din 29 mai 2014, a admis

apelul declarat de pârâta Societatea Comercială de Producere a Energiei

Electrice SC H. SA împotriva Sentinței civile nr. 278/2013 pronunțate de

Tribunalul Hunedoara, secția I civilă. A schimbat în parte sentința atacată,

numai sub aspectul despăgubirilor acordate reclamantului B.I. cu titlu de lipsă

de folosință și rejudecând în aceste limite:

A obligat pârâta să

plătească reclamantului despăgubiri în sumă 3.432 lei, reprezentând folos

agricol nerealizat, pe perioada 2007 - 2010. S-a menținut în rest sentința

atacată și s-a respins apelul declarat de reclamantul B.I. împotriva aceleași

Sentințe nr. 278/2013 pronunțată de Tribunalul Hunedoara.

Împotriva deciziei

pronunțate de Curtea de Apel Alba Iulia a fost declarat recurs de aceeași

societate, respectiv Societatea Comercială de Producere a Energiei Electrice SC

H. SA, care invocă în calea de atac faptul că nu are calitate procesuală

pasivă.

Această persoană

juridică poate declara calea de atac a recursului, întrucât i-a fost admis

apelul de instanța de apel și poate discuta calitatea sa de parte.

În raport de cadrul

procesual, așa cum s-a realizat acesta în fața instanței de fond, unde

într-adevăr, calitate procesuală pasivă are Statul Român, nu societatea care a

declarat căile de atac - dacă instanța de recurs ar accepta argumentul invocat

de SC H., soluția ar fi aceea de casare cu trimitere la instanța de apel.

În măsura în care

instanța de apel a admis inițial apelul și a micșorat cuantumul despăgubirilor

datorate, admiterea recursului și casarea cu trimitere pentru a analiza

calitatea procesuală a apelantei, ar însemna înrăutățirea situației în propria

cale de atac, ceea ce ar duce la încălcarea principiilor fundamentale ale

procesului civil. În esență, instanța de apel ar trebui să statueze dacă

societatea apelantă avea calitate să declare calea de atac (în raport de faptul

că Statul român figurase ca pârât la fond, fiind și obligat la despăgubiri),

înainte de a mai analiza aspectele de fond ale cauzei.

Întrucât calitatea de

parte în proces constituie un aspect esențial al constituirii raporturilor

procedurale, de vreme ce recurenta din prezenta cauză putea să critice decizia

recurată, numai sub aspectul calității persoanei care a declarat apel, nu se

mai impune analizarea criticilor formulate în recurs pe fondul cauzei.

Față de aceste

considerente, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C.

proc. civ, urmează să respingă recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D I S P U N E

Respinge ca nefondat

recursul declarat de pârâtul Statul Român prin Societatea de Producere a

Energiei Electrice în Hidrocentrale - H. SA, prin administrator judiciar E.I.

SPRL, împotriva Deciziei nr. 42 din 29 mai 2014 a Curții de Apel Alba Iulia,

secția I civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 25 noiembrie 2014.

Procesat

de GGC - NN