ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 373/2015

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin acțiunea civilă înregistrată la Tribunalul Hunedoara sub nr. 3244/97 din 28 iunie 2010, reclamanta B.F., a chemat în judecată pârâții Statul Român prin SC H. București și Sucursala Hi. Hațeg, solicitând: - să se constate că are calitate de persoană expropriată, asupra terenului în suprafață de 10.531 mp, înscris în CF x, y, ... Subcetate, pe numele antecesorilor săi (bunici) M.V. și T.T., ocupat de pârâta SC H. SA încă din anul 1989 expropriat, fără despăgubiri, pentru cauză de utilitate publică prin H.G. nr. 392/2002; - să fie obligat pârâtul să-i plătească despăgubiri în sumă de 268.540 lei, reprezentând valoarea terenului și suma de 214.540 lei contravaloarea prejudiciului cauzat prin lipsa de folosință a acestuia în perioada 1989 - 2010, iar - în subsidiar, suma de 96.543 lei, reprezentând folosul de tras pe perioada 2002 - 2010; - să se stabilească cel mai scurt și posibil termen de plată a despăgubirilor.

A solicitat cheltuieli de judecată. În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat, în esență, că având calitatea de descendentă (nepoată) a defuncților săi bunici pe linie maternă - M.V. și pe linie paternă - T.T., precum și a defunctului său tată - T.P., în calitate de moștenitoare este proprietară a terenului agricol, intravilan, în suprafață de 10.531 mp, situat pe raza localității Subcetate, preluat de pârât, fără despăgubiri, pentru cauză de utilitate publică și fără a-i fi restituit în baza Legii nr. 18/1991, deși a fost solicitat. Terenul respectiv a fost ocupat integral și efectiv de pârât, ca urmare a construcțiilor hidroenergetice și apelor lacului de acumulare Subcetate - Sântămărie Orlea, fără a fi acordate despăgubiri în bani sau în natură, conform legii.

În anul 1991, s-a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenului ce a aparținut antecesorilor săi, în temeiul Legii nr. 18/1991, și a fost emis Titlul de proprietate nr. 13990/5/31 iulie 1997, pentru suprafața de 19.348 mp., cu excepția suprafeței terenurilor ocupate de amplasarea hidroenergetică a obiectivului de utilitate publică, cu argumentul că acestea fiind expropriate, urmează procedura reglementată de Legea nr. 33/1994. Deși actul de declarare a utilității publice a fost emis (H.G. nr. 392/2002) și a fost desemnată o comisie guvernamentală pentru stabilirea despăgubirilor prin H.G. nr. 969/2002 nu a fost făcută vreo ofertă de despăgubiri pentru terenurile agricole expropriate, ceea ce justifică demersul său juridic.

În drept s-au invocat dispozițiile Legii nr. 33/1994, art. 82, art. 111 - 112 și art. 274 C. proc. civ., art. 16 alin. (2), art. 21 alin. (1) și (2), art. 44 alin. (1) - (3) din Constituția României și art. 1 și 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Pârâta SC Hi. SA, a depus întâmpinare, invocând pe cale de excepție inadmisibilitatea acțiunii, prematuritatea acesteia, lipsa calității procesuale active și lipsa calității sale procesuale pasive, raportat la cadrul legal al exproprierii, astfel cum este reglementat de Legea nr. 33/1994, iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea acesteia ca neîntemeiată, în condițiile în care reclamantul nu a dovedit afectarea terenurilor de obiectivul de interes național "Amenajarea Hidroenergetică a râului Strei pe sectorul Subcetate - Simeria", apreciind că valoarea pretențiilor pecuniare este nereală față de situația pieței imobiliare în prezent.

Prin cererea de chemare în garanție înregistrată la dosarul cauzei la același termen, pârâta a solicitat, ca în situația în care ar cădea în pretenții față de reclamantă, Ministerul Finanțelor Publice să fie obligat a-l despăgubi, în calitate de gestionar al fondurilor bănești ale statului și de entitate abilitată la efectuarea de plăți în numele acestuia, unicul beneficiar al investiției și singurul organism îndrituit a deține dreptul de proprietate publică asupra unui atare imobil. În drept s-au invocat dispozițiile art. 60 și următoarele C. proc. civ. Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Hunedoara, a depus întâmpinare, invocând excepția lipsei calității procesuale pasive, iar pe fond a solicitat respingerea cererii de chemare în garanție, ca neîntemeiată.

Prin Sentința nr. 115 din 27 martie 2013 pronunțată de Tribunalul Hunedoara, secția I civilă, a fost respinsă cererea de chemare în garanție formulată de Societatea Comercială de Producere a Energiei Electrice H. SA București din subordinea Ministerul Industriei și Resurselor, împotriva chematului în garanție Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat prin Direcția Generală a Finanțelor Publice, pe excepția lipsei calității procesuale pasive. A fost admisă excepția tardivității invocării prescripției dreptului material la acțiune pentru folosul de tras, invocată de reclamantă. A fost respinsă excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei și excepția prescripției dreptului material la acțiune, pentru folosul de tras pentru perioada 1989 - 2007, ambele invocate de pârâtă.

S-a constatat lipsa calității procesuale pasive a pârâtei SC Hi. SA Hațeg, față de care a fost respinsă acțiunea. A fost admisă în parte, acțiunea civilă, precizată, introdusă de reclamanta B.F., împotriva pârâtului Statul Român prin SC H. SA București, prin administrator judiciar E.I. SPRL și, în consecință, s-a constatat că reclamanta are calitate de persoană expropriată asupra terenului agricol în suprafață de 10.531 mp, arabil, situat pe raza localității Subcetate, expropriat pentru cauză de utilitate publică de interes național, declarată prin H.G. nr. 392/2002, astfel cum a fost identificat prin raportul de evaluare judiciară executat în cauză de către comisia formată din experții judiciari C.M., F.C.

și Z.V., parte integrantă a hotărârii. A fost obligat pârâtul să plătească reclamantei într-un termen de 10 zile de la rămânerea definitivă a hotărârii cu titlu de despăgubiri: suma de 268.540 lei, reprezentând valoarea terenului agricol expropriat și suma de 96.543 lei, reprezentând despăgubiri pentru prejudiciul creat acesteia pentru folosul agricol, nerealizat, în perioada 2002 - 2010 inclusiv. A fost obligat pârâtul să plătească reclamantei cu titlu de cheltuieli de judecată suma de 4.900 lei. Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut următoarele: Sub aspectul calității procesual active se constată că reclamanta este descendentă, în calitate de nepoată a defuncților M.V. și T.T., (pe linie maternă, respectiv paternă) și în calitate de fiică a defunctului său T.P.

Potrivit registrului agricol din 1959 - 1964 antecesorii reclamantei erau îndreptățiți la reconstituirea întregii proprietăți agricole pe care au fost nevoiți să o înscrie în CAP Sîntămărie Orlea, în anul 1962. Prin titlul de proprietate din 31 iulie 1997 a fost reconstituit dreptul de proprietate asupra terenurilor arabile de pe urma antecesorilor reclamantei, pe numele acestora, cu excepția terenurilor afectate de lucrările hidroenergetice și apele lacului de acumulare Sîntămărie Orlea. Așadar, reclamanta, în calitate de nepoată a defuncților M.V. și T.T., are vocație la moștenirea acestora și, deci, calitate procesuală activă în cauză, determinată de interesul și dreptul de a solicita despăgubiri pentru terenurile agricole, proprietatea familiei sale, motiv pentru a respinge excepția lipsei calității procesual active.

În cauză, pârâta SC Hi. SA, a ridicat prin notele de ședință depuse la termenul de judecată din 28 noiembrie 2012, excepția prescripției dreptului material la acțiune, pentru folosul de tras solicitat de reclamant pentru perioada 1989 - 2007, invocând în susținerea acesteia art. 1 din Decretul nr. 167/1958, potrivit căruia dreptul la acțiune având un obiect patrimonial se stinge prin prescripție dacă nu a fost exercitat în termenul prevăzut de lege, precum și art. 3 din același act normativ, care reglementează termenul general de prescripție de 3 ani, susținând că acesta este aplicabil în cauză. Prescripția extinctivă și consecințele ei, sunt excluse în cazurile prevăzute de art. 21 din Decretul nr. 167/1958 aplicabil în cauză, potrivit art. 2663 din Legea nr. 71/2011, între acestea fiind dreptul de proprietate și dezmembrămintele sale.

Deci, apreciind că despăgubirile pentru expropriere, astfel cum sunt reglementate de Legea nr. 33/1994, sunt formate din valoarea de piață a proprietății imobiliare expropriate și despăgubiri pentru prejudiciul suferit de persoana expropriată, exced regulilor prescripției extinctive, astfel că, în condițiile art. 21 din Decretul nr. 167/1958, s-a respins excepția prescripției extinctive. Sub aspectul tardivității dreptului de a invoca excepția prescripției dreptului material la acțiune, tribunalul a avut în vedere prevederile art. 136 C. proc. civ. modificat prin Legea nr. 202/2010, prin care este instituită cu rang imperativ, prohibiția invocării excepțiilor de procedură care nu au fost invocate în termenul prevăzut de art. 115 și de art. 132 din același cod, respectiv, odată cu întâmpinarea sau cel mai târziu la prima zi de înfățișare.

Or, în cauză, excepția prescripției dreptului la acțiune al reclamantului pentru folosul de tras, a fost invocată de către pârâtă după epuizarea probatoriului, ceea ce, evident, conduce la concluzia că această excepție este tardiv invocată, consecințele fiind, pentru pârât, cele prevăzute expres de art. 103 C. proc. civ., respectiv decăderea. Tot în considerarea prevederilor art. 137 C. proc. civ. și văzând că, în cauză, a fost citat în calitate de pârât și Sucursala "Hi." Hațeg, instanța a apreciat că, raportat la dispozițiile art. 2 din H.G. nr. 392/2002 se impune respingerea acțiunii pe excepția lipsei calității procesuale pasive a acesteia. Pe același argument juridic a fost admisă, de altfel, și excepția lipsei calității procesuale pasive a chematului în garanție Ministerul Finanțelor Publice, conform Încheierii de ședință din 17 noiembrie 2010. Pe fondul cauzei, s-a constatat că prin H.G.

nr. 392/2002, Guvernul României a declarat utilitatea publică de interes național, a lucrării "Amenajarea Hidroenergetică a râului Strei pe sectorul Subcetate - Simeria", desemnând, la art. 2 al acestui act normativ, ca expropriator, Statul Român prin Societatea Comercială de Producere a Energiei Electrice H. SA, în subordinea Ministerul Industriei și Resurselor. Prin Hotărârea nr. 968 din 15 iunie 2004, Guvernul României a constituit Comisia pentru soluționarea întâmpinărilor persoanelor propuse pentru expropriere, în scopul realizării respectivului obiectiv de interes național, declarat ca atare, prin Hotărârea nr. 392/2002. Potrivit art. 44 din Constituția României nicio persoană nu poate fi lipsită de proprietatea sa, decât pentru cauză de utilitate publică și cu o dreaptă și prealabilă despăgubire, text de lege preluat în art. 1 din Legea 33/1994.

Art. 26 din lege stabilește că despăgubirea trebuie să acopere valoarea reală a bunului imobil și prejudiciul suferit de proprietar ori titularul altui drept real, afectat. Cum, în cauză, expropriatorul și expropriatul, respectiv persoana cu vocație la despăgubiri pentru terenurile dobândite în proprietate nu au ajuns la un consens cu privire la cuantumul despăgubirilor, în condițiile în care procedura exproprierii nu s-a mai continuat după preluarea terenurilor și nici nu s-a găsit o soluție amiabilă de stingere a litigiului, pe tot parcursul procesului civil, instanța a desemnat, în condițiile art. 25 din Legea nr. 33/1994, comisia de evaluare, numind ca experți judiciari pe C.M., F.C. și Z.V.

Prin raportul de evaluare întocmit în cauză, experții judiciari au identificat terenurile în litigiu, afectate de obiectivul de interes național, declarat potrivit H.G. nr. 392/2002 a Guvernului României, cu date de carte funciară, vecinătăți și categorii de folosință, stabilind suprafața acestora la 10.531 mp, precum și valoarea acestuia la 25,5 lei/mp pentru terenul arabil, potrivit variantei I din raportul de expertiză, iar valoarea despăgubirilor pentru folosul agricol, anual, nerealizat, la suma de 10.217 lei/ha/an.

Ca atare, în considerarea concluziilor raportului de evaluare efectuat în cauză, parte integrantă a hotărârii, tribunalul a apreciat că reclamanta este îndreptățită, pentru suprafața de 10.531 mp teren arabil, inundat, la despăgubiri în suma de 268.540 lei, reprezentând valoarea terenului și în suma de 96.543 lei, pentru folosul agricol nerealizat pe perioada 2002 - 2010, având în vedere zona agricolă, categoria terenului (de luncă cu grad mare de fertilitate) și culturile tradiționale practicate pe aceste terenuri, în special cartofi și porumb, la care se adaugă culturile de legume și zarzavat pentru uz gospodăresc, după următorul calcul: 10.531 mp x 25,5 lei/mp = 268.540 lei; valoarea totală a acestuia fiind de 85.932,95 euro, la cursul de 4,2108 lei/euro, existent la data efectuării expertizei, iar valoarea folosului nerealizat, după următorul calcul: 1,05 ha x 10.217 lei/ha/an x 9 ani = 96.543 lei.

Cum declararea utilității publice a obiectivului de interes național "Amenajarea Hidroenergetică a râului Strei pe sectorul Subcetate - Simeria", s-a făcut prin H.G. nr. 392/2002, instanța a considerat că despăgubirile pentru pierderea potențialului agricol, se justifică doar începând cu anul publicării acestui act normativ, deci pe o perioadă de 9 ani, întrucât potrivit Legii nr. 33/1994, actul de declarare a utilității publice - hotărâre de Guvern sau hotărâre de Consiliul Județean, după cum obiectivul este de interes național sau local, constituie condiție sine qua non pentru demararea procedurilor de expropriere. În fine, s-a avut în vedere că, în cauză, s-a solicitat stabilirea unui termen de plată a acestor despăgubiri, astfel că, instanța, în temeiul art. 262 C. proc.

civ. a obligat pârâta să achite despăgubirile cuvenite reclamanților, în termen de 10 zile de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri. Văzând și dispozițiile art. 38 din Legea nr. 33/1994 și dispozițiile art. 274 C. proc. civ. și că sunt justificate, în cauză, cheltuieli de judecată în sumă de 4.900 lei, din care: 2.500 lei onorariu avocat și 2.400 lei onorariu expertiză. Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâta, solicitând desființarea sentinței atacate și, pe fondul cauzei, respingerea acțiunii ca neîntemeiată. În motivare, apelanta a reiterat excepțiile invocate în fața instanței de fond. În ce privește excepția inadmisibilității acțiunii, întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 33/1994, apelanta susține că prin cerere, reclamanta solicită acordarea de despăgubiri în temeiul legii menționate, pentru un teren ocupat anterior apariției acestei legi, ceea ce este inadmisibil, având în vedere principiul neretroactivității legii.

Reclamanta nu a probat preluarea terenului de la ea sau de la antecesorii săi în anul 1989. Conform susținerilor pârâtei apelante, preluarea terenurilor s-a făcut în baza Decretului nr. 40/1989, care în anexa 2 prevede expres preluarea unei suprafețe de 685 ha teren situat în județul Hunedoara. În susținerea acestei excepții, apelanta invocă faptul că reclamanta putea beneficia de dispozițiile art. 4 din Legea nr. 1/2000, care prevăd posibilitatea ca, în cazul în care terenul cooperativizat este ocupat de amenajări hidrotehnice, să se acorde teren în compensare sau despăgubiri. În ce privește excepția prematurității introducerii acțiunii, apelanta susține că în cauză nu s-a îndeplinit procedura prealabilă prevăzută de Legea nr. 33/1994 și nu s-a dovedit finalizarea procedurii declanșate în temeiul Legii nr. 18/1991.

Apelanta a invocat și excepția lipsei calității procesuale pasive sub aspectul plății despăgubirilor, susținând că expropriatorul este Statul Român, iar obiectivul este unul de interes național, astfel că Statul este cel care trebuie să suporte costurile exproprierii, respectiv plata despăgubirilor și nu SC H. SA, care este întreținută exclusiv prin fonduri proprii și a încheiat contract de concesiune pentru exploatarea terenurilor afectate de obiectul de activitate al acestei societăți. Apelanta a invocat prin motivele de apel și excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei, susținând că nu s-a făcut dovada unei vocații succesorale a acesteia pe terenul în litigiu, acestea nefăcând parte din masa succesorală a antecesorilor.

Se susține că reclamanta nu a formulat întâmpinare la propunerea de preț făcută de apelantă, ceea ce înseamnă că a acceptat tacit oferta și că nu a făcut dovada calității de proprietar, ceea ce a dus la imposibilitatea acordării despăgubirilor. Altă critică formulată de pârâtă a vizat soluționarea greșită a excepției prescripției dreptului material la acțiune pentru folosul de tras solicitat de reclamantă pentru perioada 1989 - 2007, în sensul că fiind un drept patrimonial îi sunt aplicabile dispozițiile art. 3 din Decretul nr. 167/1958. De aceea, consideră că trebuie constatat prescris dreptul material la acțiune pentru folos de tras pe perioada 1989 - 2007. Această excepție, a prescripției fiind una absolută, poate fi oricând invocată pe parcursul procesului civil, astfel că în mod nelegal a fost admisă excepția tardivității invocării excepției.

În ce privește cererea de chemare în garanție, apelanta susține că în mod greșit a fost respinsă, având în vedere motivele invocate în susținerea excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtei. Pe fondul cauzei, apelanta consideră acțiunea neîntemeiată întrucât reclamanta nu a făcut dovada dreptului de proprietate, neavând un titlu valabil asupra terenului, iar, ca urmare a declarării utilității publice a obiectivului hidroenergetic, pârâta a demarat procedura de notificare a persoanelor îndreptățite la despăgubiri, dar reclamanta nu a formulat, în termen legal, întâmpinare. Ca urmare, prețul propus de aceasta a fost acceptat de reclamantă și, în consecință, despăgubirile acordate de instanță, bazate pe expertiza tehnică întocmită în cauză, sunt neîntemeiate.

Prin Decizia civilă nr. 46 din 5 iunie 2014, Curtea de Apel Alba Iulia, secția I civilă a admis apelul declarat de pârâta SC H. SA și a schimbat în parte sentința apelată, doar în ceea ce privește despăgubirile acordate, pe care le-a redus la 300.723,55 lei, reprezentând contravaloarea terenului și a folosului de tras pe perioada 2007 - 2010. S-a menținut în rest sentința atacată.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de apel a reținut că terenurile în litigiu nu au fost expropriate prin Decretul nr. 40/1989, prin acest decret aprobându-se efectuarea de lucrări de investiții pentru obiectivul "Amenajarea hidroenergetică a râului Strei pe sectorul Subcetate - Simeria". Pentru executarea acestor lucrări, fostul CAP a avizat favorabil exproprierea unei suprafețe de 59,92 ha teren, întocmindu-se în acest sens un proces-verbal de predare a terenurilor, prin care au fost identificate topografic suprafețele expropriate, printre care nu figurează și cele aparținând antecesorilor reclamantei. Prin urmare, s-a reținut că este nefondată susținerea pârâtei în sensul că terenurile au fost expropriate prin Decretul nr. 40/1989.

S-a constatat că imobilele în litigiu au fost expropriate prin H.G. nr. 392/2002, prin care s-a declarat utilitatea publică de interes național a obiectivului, odată cu demararea procedurii, expropriatorul notificând proprietarii tabulari, M.V. și T.T., ambii decedați. În ceea ce privește excepția inadmisibilității, instanța de apel a înlăturat argumentele apelantei pârâte în sensul că reclamanta putea beneficia de dispozițiile art. 4 din Legea nr. 1/2000, întrucât aceasta este anterioară exproprierii și nu își poate produce efectele ultraactiv. Referitor la excepția prematurității, Curtea de apel a constatat că nu poate fi imputată reclamantei nici lipsa procedurilor prealabile stabilite de Legea nr. 33/1994 și nici lipsa unei despăgubiri echitabile pentru terenurile expropriate și ocupate de construcțiile hidroenergetice și de apele lacului de acumulare din zona Bucium - Subcetate.

Contrar susținerilor apelantei, s-a reținut că procedura prevăzută de Legea nr. 18/1991 a fost finalizată, fiind eliberat titlu de proprietate pentru terenurile neafectate de lac, iar pentru cele în litigiu, reclamanta fiind îndrumată să urmeze procedura prevăzută de Legea nr. 33/1994. Nici excepția lipsei calității procesuale pasive a SC H. SA nu a fost primită, reținându-se că aceasta a fost chemată în judecată în calitate de reprezentant al statului și nu în nume propriu. Ca urmare, s-a considerat că în această calitate, pârâta justifică legitimarea procesuală, cadrul procesual sub aspectul părților fiind corect stabilit.

În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților, instanța de apel a constatat că dreptul de proprietate al antecesorilor reclamantei a fost recunoscut atât prin eliberarea titlului de proprietate pentru o parte din imobile, cât și prin demararea de către pârâtă a procedurii prevăzute de legea de expropriere, după adoptarea H.G. nr. 392/2002 aceasta notificând pe T.P. și M.V. cu privire la oferta de acordare a despăgubirilor. S-a constatat, astfel, că reclamanta a justificat legitimarea procesuală activă, dreptul său de proprietate asupra imobilelor în litigiu fiind recunoscut prin decizii ale instituțiilor administrative, astfel că aceasta are un bun în sensul art. 1 din Protocolul Adițional nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Curtea de Apel Alba Iulia a constatat, totodată că, în mod corect, prima instanță a respins cererea de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice, în condițiile în care calitatea pârâtei de reprezentant al Statului a fost stabilită printr-o normă specială, derogatorie de la dreptul comun, respectiv prin art. 2 din H.G. nr. 392/2002. În ceea ce privește fondul cauzei, instanța de apel a reținut că, raportat la varianta de expertiză omologată, întemeiată pe valoarea de profit ca despăgubire pentru terenul ocupat de pârâtă, respectiv de 268.540 lei (25,6 lei/mp), au fost respectate prevederile art. 26 din Legea nr. 33/1994. Curtea de apel a considerat ca fiind fondate criticile formulate de apelanta pârâtă cu privire la prescripția dreptului material la despăgubiri reprezentând lipsa de folosință, prima instanță pronunțând hotărârea cu aplicarea greșită a dispozițiilor art. 1 alin. (1) coroborat cu art. 3 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958.

În consecință s-a redus cuantumul despăgubirilor reprezentând folosul de tras pe perioada 2007 - 2011 la suma de 32.183,55 lei (1,05 x 10217 x 3 ani). În condițiile în care reclamanta nu a declarat apel împotriva sentinței, s-a constatat că este inadmisibilă formularea unor cereri și pretenții proprii cu ocazia dezbaterii apelului, ca urmare neanalizându-se cererea apelantei de acordare la zi a folosului de tras pe terenul în litigiu. S-a considerat că aceeași este situația și în cazul alegațiilor referitoare la întreruperea sau suspendarea cursului prescripției extinctive, susțineri care au fost expuse doar în cadrul dezbaterilor, contrar art. 292 alin. (1) C. proc. civ., deși, prin apelul declarat pârâta a criticat soluția tribunalului cu privire la excepția menționată, intimata având posibilitatea să formuleze apărări față de acest motiv, prin întâmpinare.

Prin cererea înregistrată la 7 octombrie 2014, pârâta SC H. SA a solicitat îndreptarea erorii materiale strecurate în cuprinsul Deciziei civile nr. 46 din 5 iunie 2014, în sensul modificării valorii despăgubirilor reprezentând folosul de tras la care pârâta a fost obligată prin dispozitiv, la valoarea de 32.183,55 lei așa cum a fost reținută în considerentele deciziei și nu la suma de 300.723,55 lei, cum din eroare s-a menționat, înlăturarea mențiunii din dispozitiv în sensul că despăgubirile acordate privesc contravaloarea terenului și modificării în cadrul considerentelor a perioadei pentru care au fost acordate despăgubirile pentru folosul de tras la intervalul 2007 - 2010, conform numărului de ani (3) menționați de instanță în formula de calcul a contravalorii acestor despăgubiri.

Prin încheierea ședinței din camera de consiliu de la 23 octombrie 2014, Curtea de Apel Alba Iulia, secția I civilă a respins cererea de îndreptare a erorii materiale, formulată de pârâta SC H. SA, reținând că instanța de apel a stabilit cuantumul despăgubirilor având în vedere două componente: contravaloare teren și folos de tras pe perioada menționată, în considerentele deciziei menționându-se că se respinge critica referitoare la valoarea terenului, ceea ce înseamnă că a fost păstrată această valoare la nivelul stabilit de instanța de fond. La această valoare a terenului s-au adăugat despăgubirile calculate de instanță pe perioada 2007 - 2010 la suma de 32.183,55 lei, perioada de trei ani fiind menționată atât în calculul reținut în considerentele deciziei, cât și în dispozitivul care se execută și conferă autoritatea de lucru judecat.

Împotriva deciziei menționate a declarat recurs Societatea de Producere a Energiei Electrice Hi. SA criticând-o ca nelegală pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 7 - 9 C. proc. civ. Dezvoltând motivele de recurs, recurenta a susținut că soluția pronunțată de instanța de apel nu răspunde motivelor de critică invocate cu privire la excepția inadmisibilității acțiunii, raportat la caracterul exclusiv al căii procedurale prevăzute de Legea nr. 18/1991 - motiv de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. Recurenta a învederat, în acest context, că preluarea terenurilor s-a făcut în baza Decretului nr. 40/1989 de la Cooperativa Agricolă de Producție, deci nu de la antecesorul reclamanților, astfel că pentru a fi supus exproprierii, terenul ar fi trebuit să fie redobândit, respectiv dreptul invocat ar fi trebuit reconstituit conform opțiunii exercitate de antecesorii reclamantei în baza Legii nr. 18/1991.

S-a concluzionat că, de vreme ce reclamanta nu a făcut dovada deținerii dreptului de proprietate asupra terenului la momentul exproprierii, nu poate fi aplicabilă Legea nr. 33/1994, acțiunea întemeiată pe aceste dispoziții fiind inadmisibilă. Recurenta a invocat, totodată, inadmisibilitatea acțiunii prin prisma caracterului special al normelor prevăzute de Legea nr. 1/2000 în raport cu exercitarea dreptului la acțiune al reclamantei. Cea de-a doua critică invocată prin motivele de recurs, întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. a vizat greșita aplicare a legii de drept material ce reglementează aspectele succesorale și interpretarea eronată a actelor depuse în dovedirea calității de moștenitoare a reclamantei.

În opinia recurentei, probatoriul administrat în speță nu a dovedit masa succesorală aflată în patrimoniul defuncților proprietari tabulari la data decesului, în contextul celor relevate de înscrierile în cartea funciară și ținând cont de aspectul colectivizării terenurilor agricole, astfel că a fost greșit soluționată excepția lipsei calității procesual active a reclamantei. Referitor la excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei sub aspectul plății despăgubirilor și la respingerea cererii de chemare în garanție formulate împotriva Ministerului Finanțelor Publice, recurenta a criticat soluția instanței de apel pentru aplicarea greșită a dispozițiilor legale privind regimul juridic al bunurilor proprietate publică și a efectelor generate de actul prin care a fost declarată utilitatea publică - H.G.

nr. 392/2002 față de calitatea de reprezentant a H., motiv de nelegalitate prevăzut la art. 304 pct. 9 C. proc. civ. De asemenea, s-a susținut că în mod eronat și cu încălcarea prevederilor imperative ale Legii nr. 213/1998, instanța a schimbat natura relațiilor contractuale dintre H. și Statul Român, dând o interpretare greșită raportului juridic dedus judecății, motiv de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. și aplicând eronat legea materială, motiv de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Totodată, invocându-se motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., s-a arătat că decizia instanței de apel cuprinde motive contradictorii cu privire la calitatea de reprezentant a H., care nu acționează în nume propriu, expropriatorul fiind Statul Român, iar obiectivul fiind declarat de interes național.

S-a precizat că H. nu este proprietară a obiectivelor hidroenergetice ce au făcut obiectul H.G. nr. 392/2002, proprietarul acestora și al terenurilor pe care sunt amplasate fiind Statul Român, care le-a concesionat acestei societăți, în vederea realizării unei activități de interes național. Cu privire la fondul cauzei, recurenta a criticat modul în care instanța de judecată a soluționat cererea de despăgubire, aplicând eronat art. 26 teza a II-a din Legea nr. 33/1994, sub aspectul daunelor acordate pentru lipsa de folosință a terenului. Astfel, s-a învederat că potențialitatea obținerii unui folos agricol nu poate echivala cu o lipsă de folosință efectivă, prejudiciul stabilit fiind unul eventual.

În contextul în care reclamanta a stat în pasivitate de la momentul la care i s-a reconstituit dreptul de proprietate potrivit Legii nr. 18/1991 în anul 1997 și până la momentul introducerii acțiunii în anul 2010, mai exact timp de 13 ani, reiese fără echivoc că aceasta nu a intenționat în niciun moment cultivarea terenului. Intimata B.F. a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat. În Dosarul nr. 3244/97/2010/a1 aceeași recurentă, SC H. SA, a declarat recurs și împotriva încheierii din 23 octombrie 2014 a Curții de Apel Alba Iulia, criticând-o ca nelegală, întrucât deși instanța de apel a modificat, conform reținerilor din considerente, doar cuantumul despăgubirilor aferente folosului de tras, dispozitivul a privit și despăgubirile aferente valorii terenului expropriat, ceea ce reprezintă o eroare materială.

La termenul din 27 ianuarie 2015, instanța de recurs a dispus conexarea Dosarului nr. 3244/97/2010/a1 la Dosarul nr. 3244/97/2010 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, în raport de dispozițiile art. 164 C. proc. civ. Examinând recursurile declarate de SC H. SA, prin administrator judiciar SC E.I.

SPRL împotriva Deciziei nr. 46 din 5 iunie 2014 a Curții de Apel Alba Iulia, secția I civilă și a încheierii de ședință din 23 octombrie 2014 pronunțată de aceeași instanță, Curtea va constata că acestea sunt nefondate pentru considerentele ce succed: În soluționarea cauzei sunt determinante aspectele legate de calitatea persoanelor juridice care au declarat căile de atac, apel și recurs, raportate la calitatea de părți în fața primei instanțe, aspecte puse în dezbaterea contradictorie a părților de către instanța de recurs la termenul din 27 ianuarie 2015. Astfel, este neîntemeiată critica referitoare la calitatea procesuală pasivă a recurentei SC H., în raport cu Statul Român. Examinând acțiunea introductivă, se constată că reclamanta B.F.

a chemat în judecată Statul Român prin SC H. S.A. și Sucursale Hi. Hațeg, județul Hunedoara, fiind, astfel, evident că s-a conferit calitate procesuală pasivă pârâtului Statul Român. Instanța de fond, Tribunalul Hunedoara, prin Sentința civilă nr. 115 din 27 martie 2013 a admis în parte acțiunea precizată, în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin SC H. SA București, obligându-l la plata către reclamantă a sumei de 268.540 lei, cu titlu de despăgubiri reprezentând valoarea terenului agricol expropriat și a sumei de 96.543 lei, reprezentând despăgubiri pentru prejudiciul creat acesteia pentru folosul agricol nerealizat în perioada 2002 - 2010. Deși parte în proces a figurat Statul Român, apelul împotriva sentinței primei instanțe a fost declarat de către Societatea Comercială de Producere a Energiei Electrice în Hi.

- H. SA. Curtea de Apel Alba Iulia, secția I civilă, prin Decizia civilă nr. 46 din 5 iunie 2014, a admis apelul declarat de SC H. SC, schimbând în parte sentința atacată doar în ce privește despăgubirile acordate, pe care le-a redus la 300.723,55 lei, reprezentând contravaloarea terenului și a folosului de tras pe perioada 2007 - 2010, menținând în rest hotărârea apelată. Împotriva deciziei Curții de Apel Alba Iulia a declarat recurs aceeași societate - SC H. SA, invocând printre alte motive, lipsa calității sale procesuale pasive. Această persoană juridică poate declara calea de atac extraordinară a recursului, întrucât i-a fost admis apelul și poate discuta calitatea sa de parte.

Însă, în raport de cadrul procesual determinat prin cererea introductivă, în fața primei instanțe, unde, într-adevăr, calitate procesuală pasivă are Statul Român, nu societatea care a declarat căile de atac, dacă instanța de recurs ar accepta argumentul invocat de SC H. SA, soluția ar fi aceea de casare cu trimitere la instanța de apel. În măsura în care instanța de apel a admis inițial apelul și a micșorat cuantumul despăgubirilor datorate, admiterea recursului, cu consecința casării cu trimitere pentru a se analiza calitatea procesuală a apelantei, ar avea semnificația înrăutățirii situației în propria cale de atac, ceea ce ar conduce la încălcarea principiilor fundamentale ale procesului civil.

În esență, instanța de apel ar trebui să statueze dacă societatea apelantă avea calitatea să declare calea de atac (în raport de faptul că Statul Român figurase ca pârât la prima instanță, fiind și obligat la despăgubiri), înainte de a mai analiza aspectele de fond ale cauzei. Întrucât calitatea de parte în proces constituie un aspect esențial al constituirii raporturilor procedurale, de vreme ce recurenta din prezenta cauză putea să critice decizia recurată numai sub aspectul calității persoanei care a declarat apel, nu se mai impune analiza criticilor formulate în recurs pe fondul cauzei. Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., urmează să respingă recursurile împotriva deciziei și încheierii, ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondate, recursurile declarat de pârâta Societatea de Producere a Energiei Electrice "Hi" SA prin administrator judiciar SC E.I. SPRL împotriva Deciziei nr. 46 din 5 iunie 2014 a Curții de Apel Alba Iulia, secția I civilă și a încheierii de ședință din 23 octombrie 2014 pronunțată de aceeași instanță în Dosarul nr. 3244/97/2010/a1. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 februarie 2015. Procesat de GGC - CL