ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 373/2015

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 373/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2015)

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Prin acțiunea civilă înregistrată la

Tribunalul Hunedoara sub nr. 3244/97 din 28 iunie 2010, reclamanta B.F., a

chemat în judecată pârâții Statul Român prin SC H. București și Sucursala Hi.

Hațeg, solicitând:

-

să se constate că are calitate de persoană expropriată, asupra terenului în

suprafață de 10.531 mp, înscris în CF x, y, ... Subcetate, pe numele

antecesorilor săi (bunici) M.V. și T.T., ocupat de pârâta SC H. SA încă din

anul 1989 expropriat, fără despăgubiri, pentru cauză de utilitate publică prin

H.G. nr. 392/2002;

- să fie obligat

pârâtul să-i plătească despăgubiri în sumă de 268.540 lei, reprezentând

valoarea terenului și suma de 214.540 lei contravaloarea prejudiciului cauzat

prin lipsa de folosință a acestuia în perioada 1989 - 2010, iar

- în subsidiar, suma

de 96.543 lei, reprezentând folosul de tras pe perioada 2002 - 2010;

- să se stabilească

cel mai scurt și posibil termen de plată a despăgubirilor.

A solicitat

cheltuieli de judecată.

În motivarea

acțiunii, reclamanta a arătat, în esență, că având calitatea de descendentă

(nepoată) a defuncților săi bunici pe linie maternă - M.V. și pe linie paternă

- T.T., precum și a defunctului său tată - T.P., în calitate de moștenitoare

este proprietară a terenului agricol, intravilan, în suprafață de 10.531 mp,

situat pe raza localității Subcetate, preluat de pârât, fără despăgubiri,

pentru cauză de utilitate publică și fără a-i fi restituit în baza Legii nr.

18/1991, deși a fost solicitat.

Terenul respectiv a

fost ocupat integral și efectiv de pârât, ca urmare a construcțiilor

hidroenergetice și apelor lacului de acumulare Subcetate - Sântămărie Orlea,

fără a fi acordate despăgubiri în bani sau în natură, conform legii.

În anul 1991, s-a

solicitat reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenului ce a

aparținut antecesorilor săi, în temeiul Legii nr. 18/1991, și a fost emis

Titlul de proprietate nr. 13990/5/31 iulie 1997, pentru suprafața de 19.348

mp., cu excepția suprafeței terenurilor ocupate de amplasarea hidroenergetică a

obiectivului de utilitate publică, cu argumentul că acestea fiind expropriate,

urmează procedura reglementată de Legea nr. 33/1994.

Deși actul de

declarare a utilității publice a fost emis (H.G. nr. 392/2002) și a fost

desemnată o comisie guvernamentală pentru stabilirea despăgubirilor prin H.G.

nr. 969/2002 nu a fost făcută vreo ofertă de despăgubiri pentru terenurile

agricole expropriate, ceea ce justifică demersul său juridic.

În drept s-au invocat

dispozițiile Legii nr. 33/1994, art. 82, art. 111 - 112 și art. 274 C. proc.

civ., art. 16 alin. (2), art. 21 alin. (1) și (2), art. 44 alin. (1) - (3) din

Constituția României și art. 1 și 6 din Convenția Europeană a Drepturilor

Omului.

Pârâta SC Hi. SA, a

depus întâmpinare, invocând pe cale de excepție inadmisibilitatea acțiunii,

prematuritatea acesteia, lipsa calității procesuale active și lipsa calității

sale procesuale pasive, raportat la cadrul legal al exproprierii, astfel cum

este reglementat de Legea nr. 33/1994, iar pe fondul cauzei a solicitat

respingerea acesteia ca neîntemeiată, în condițiile în care reclamantul nu a

dovedit afectarea terenurilor de obiectivul de interes național

"Amenajarea Hidroenergetică a râului Strei pe sectorul Subcetate -

Simeria", apreciind că valoarea pretențiilor pecuniare este nereală față

de situația pieței imobiliare în prezent.

Prin cererea de chemare

în garanție înregistrată la dosarul cauzei la același termen, pârâta a

solicitat, ca în situația în care ar cădea în pretenții față de reclamantă,

Ministerul Finanțelor Publice să fie obligat a-l despăgubi, în calitate de

gestionar al fondurilor bănești ale statului și de entitate abilitată la

efectuarea de plăți în numele acestuia, unicul beneficiar al investiției și

singurul organism îndrituit a deține dreptul de proprietate publică asupra unui

atare imobil.

În drept s-au invocat

dispozițiile art. 60 și următoarele C. proc. civ.

Ministerul Finanțelor

Publice, reprezentat prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Hunedoara, a

depus întâmpinare, invocând excepția lipsei calității procesuale pasive, iar pe

fond a solicitat respingerea cererii de chemare în garanție, ca neîntemeiată.

Prin Sentința nr. 115 din 27 martie 2013 pronunțată de Tribunalul Hunedoara,

secția I civilă, a fost respinsă cererea de chemare în garanție formulată de

Societatea Comercială de Producere a Energiei Electrice H. SA București din

subordinea Ministerul Industriei și Resurselor, împotriva chematului în

garanție Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat prin Direcția Generală a

Finanțelor Publice, pe excepția lipsei calității procesuale pasive.

A fost admisă

excepția tardivității invocării prescripției dreptului material la acțiune

pentru folosul de tras, invocată de reclamantă.

A fost respinsă

excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei și excepția

prescripției dreptului material la acțiune, pentru folosul de tras pentru

perioada 1989 - 2007, ambele invocate de pârâtă.

S-a constatat lipsa

calității procesuale pasive a pârâtei SC Hi. SA Hațeg, față de care a fost

respinsă acțiunea.

A fost admisă în

parte, acțiunea civilă, precizată, introdusă de reclamanta B.F., împotriva

pârâtului Statul Român prin SC H. SA București, prin administrator judiciar

E.I. SPRL și, în consecință, s-a constatat că reclamanta are calitate de

persoană expropriată asupra terenului agricol în suprafață de 10.531 mp,

arabil, situat pe raza localității Subcetate, expropriat pentru cauză de

utilitate publică de interes național, declarată prin H.G. nr. 392/2002, astfel

cum a fost identificat prin raportul de evaluare judiciară executat în cauză de

către comisia formată din experții judiciari C.M., F.C. și Z.V., parte

integrantă a hotărârii.

A fost obligat

pârâtul să plătească reclamantei într-un termen de 10 zile de la rămânerea

definitivă a hotărârii cu titlu de despăgubiri: suma de 268.540 lei,

reprezentând valoarea terenului agricol expropriat și suma de 96.543 lei,

reprezentând despăgubiri pentru prejudiciul creat acesteia pentru folosul

agricol, nerealizat, în perioada 2002 - 2010 inclusiv.

A fost obligat

pârâtul să plătească reclamantei cu titlu de cheltuieli de judecată suma de

4.900 lei.

Pentru a pronunța

această sentință, tribunalul a reținut următoarele:

Sub aspectul

calității procesual active se constată că reclamanta este descendentă, în

calitate de nepoată a defuncților M.V. și T.T., (pe linie maternă, respectiv

paternă) și în calitate de fiică a defunctului său T.P.

Potrivit registrului

agricol din 1959 - 1964 antecesorii reclamantei erau îndreptățiți la

reconstituirea întregii proprietăți agricole pe care au fost nevoiți să o

înscrie în CAP Sîntămărie Orlea, în anul 1962.

Prin titlul de

proprietate din 31 iulie 1997 a fost reconstituit dreptul de proprietate asupra

terenurilor arabile de pe urma antecesorilor reclamantei, pe numele acestora,

cu excepția terenurilor afectate de lucrările hidroenergetice și apele lacului

de acumulare Sîntămărie Orlea.

Așadar, reclamanta,

în calitate de nepoată a defuncților M.V. și T.T., are vocație la moștenirea

acestora și, deci, calitate procesuală activă în cauză, determinată de

interesul și dreptul de a solicita despăgubiri pentru terenurile agricole,

proprietatea familiei sale, motiv pentru a respinge excepția lipsei calității

procesual active.

În cauză, pârâta SC

Hi. SA, a ridicat prin notele de ședință depuse la termenul de judecată din 28

noiembrie 2012, excepția prescripției dreptului material la acțiune, pentru

folosul de tras solicitat de reclamant pentru perioada 1989 - 2007, invocând în

susținerea acesteia art. 1 din Decretul nr. 167/1958, potrivit căruia dreptul

la acțiune având un obiect patrimonial se stinge prin prescripție dacă nu a

fost exercitat în termenul prevăzut de lege, precum și art. 3 din același act

normativ, care reglementează termenul general de prescripție de 3 ani,

susținând că acesta este aplicabil în cauză.

Prescripția

extinctivă și consecințele ei, sunt excluse în cazurile prevăzute de art. 21

din Decretul nr. 167/1958 aplicabil în cauză, potrivit art. 2663 din Legea nr.

71/2011, între acestea fiind dreptul de proprietate și dezmembrămintele sale.

Deci, apreciind că

despăgubirile pentru expropriere, astfel cum sunt reglementate de Legea nr.

33/1994, sunt formate din valoarea de piață a proprietății imobiliare

expropriate și despăgubiri pentru prejudiciul suferit de persoana expropriată,

exced regulilor prescripției extinctive, astfel că, în condițiile art. 21 din

Decretul nr. 167/1958, s-a respins excepția prescripției extinctive.

Sub aspectul

tardivității dreptului de a invoca excepția prescripției dreptului material la

acțiune, tribunalul a avut în vedere prevederile art. 136 C. proc. civ.

modificat prin Legea nr. 202/2010, prin care este instituită cu rang imperativ,

prohibiția invocării excepțiilor de procedură care nu au fost invocate în

termenul prevăzut de art. 115 și de art. 132 din același cod, respectiv, odată

cu întâmpinarea sau cel mai târziu la prima zi de înfățișare.

Or, în cauză,

excepția prescripției dreptului la acțiune al reclamantului pentru folosul de

tras, a fost invocată de către pârâtă după epuizarea probatoriului, ceea ce,

evident, conduce la concluzia că această excepție este tardiv invocată,

consecințele fiind, pentru pârât, cele prevăzute expres de art. 103 C. proc.

civ., respectiv decăderea.

Tot în considerarea

prevederilor art. 137 C. proc. civ. și văzând că, în cauză, a fost citat în

calitate de pârât și Sucursala "Hi." Hațeg, instanța a apreciat că,

raportat la dispozițiile art. 2 din H.G. nr. 392/2002 se impune respingerea

acțiunii pe excepția lipsei calității procesuale pasive a acesteia.

Pe același argument

juridic a fost admisă, de altfel, și excepția lipsei calității procesuale

pasive a chematului în garanție Ministerul Finanțelor Publice, conform

Încheierii de ședință din 17 noiembrie 2010.

Pe fondul cauzei, s-a

constatat că prin H.G. nr. 392/2002, Guvernul României a declarat utilitatea

publică de interes național, a lucrării "Amenajarea Hidroenergetică a

râului Strei pe sectorul Subcetate - Simeria", desemnând, la art. 2 al

acestui act normativ, ca expropriator, Statul Român prin Societatea Comercială

de Producere a Energiei Electrice H. SA, în subordinea Ministerul Industriei și

Resurselor.

Prin Hotărârea nr.

968 din 15 iunie 2004, Guvernul României a constituit Comisia pentru

soluționarea întâmpinărilor persoanelor propuse pentru expropriere, în scopul

realizării respectivului obiectiv de interes național, declarat ca atare, prin

Hotărârea nr. 392/2002.

Potrivit art. 44 din

Constituția României nicio persoană nu poate fi lipsită de proprietatea sa,

decât pentru cauză de utilitate publică și cu o dreaptă și prealabilă

despăgubire, text de lege preluat în art. 1 din Legea 33/1994. Art. 26 din lege

stabilește că despăgubirea trebuie să acopere valoarea reală a bunului imobil

și prejudiciul suferit de proprietar ori titularul altui drept real, afectat.

Cum, în cauză,

expropriatorul și expropriatul, respectiv persoana cu vocație la despăgubiri

pentru terenurile dobândite în proprietate nu au ajuns la un consens cu privire

la cuantumul despăgubirilor, în condițiile în care procedura exproprierii nu

s-a mai continuat după preluarea terenurilor și nici nu s-a găsit o soluție

amiabilă de stingere a litigiului, pe tot parcursul procesului civil, instanța

a desemnat, în condițiile art. 25 din Legea nr. 33/1994, comisia de evaluare,

numind ca experți judiciari pe C.M., F.C. și Z.V.

Prin raportul de

evaluare întocmit în cauză, experții judiciari au identificat terenurile în

litigiu, afectate de obiectivul de interes național, declarat potrivit H.G. nr.

392/2002 a Guvernului României, cu date de carte funciară, vecinătăți și

categorii de folosință, stabilind suprafața acestora la 10.531 mp, precum și

valoarea acestuia la 25,5 lei/mp pentru terenul arabil, potrivit variantei I

din raportul de expertiză, iar valoarea despăgubirilor pentru folosul agricol,

anual, nerealizat, la suma de 10.217 lei/ha/an.

Ca atare, în

considerarea concluziilor raportului de evaluare efectuat în cauză, parte

integrantă a hotărârii, tribunalul a apreciat că reclamanta este îndreptățită,

pentru suprafața de 10.531 mp teren arabil, inundat, la despăgubiri în suma de

268.540 lei, reprezentând valoarea terenului și în suma de 96.543 lei, pentru

folosul agricol nerealizat pe perioada 2002 - 2010, având în vedere zona

agricolă, categoria terenului (de luncă cu grad mare de fertilitate) și

culturile tradiționale practicate pe aceste terenuri, în special cartofi și

porumb, la care se adaugă culturile de legume și zarzavat pentru uz

gospodăresc, după următorul calcul: 10.531 mp x 25,5 lei/mp = 268.540 lei;

valoarea totală a acestuia fiind de 85.932,95 euro, la cursul de 4,2108

lei/euro, existent la data efectuării expertizei, iar valoarea folosului

nerealizat, după următorul calcul: 1,05 ha x 10.217 lei/ha/an x 9 ani = 96.543

lei.

Cum declararea

utilității publice a obiectivului de interes național "Amenajarea

Hidroenergetică a râului Strei pe sectorul Subcetate - Simeria", s-a făcut

prin H.G. nr. 392/2002, instanța a considerat că despăgubirile pentru pierderea

potențialului agricol, se justifică doar începând cu anul publicării acestui

act normativ, deci pe o perioadă de 9 ani, întrucât potrivit Legii nr. 33/1994,

actul de declarare a utilității publice - hotărâre de Guvern sau hotărâre de

Consiliul Județean, după cum obiectivul este de interes național sau local,

constituie condiție sine qua non pentru demararea procedurilor de expropriere.

În fine, s-a avut în

vedere că, în cauză, s-a solicitat stabilirea unui termen de plată a acestor

despăgubiri, astfel că, instanța, în temeiul art. 262 C. proc. civ. a obligat

pârâta să achite despăgubirile cuvenite reclamanților, în termen de 10 zile de

la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri.

Văzând și dispozițiile

art. 38 din Legea nr. 33/1994 și dispozițiile art. 274 C. proc. civ. și că sunt

justificate, în cauză, cheltuieli de judecată în sumă de 4.900 lei, din care:

2.500 lei onorariu avocat și 2.400 lei onorariu expertiză.

Împotriva acestei

sentințe a declarat apel pârâta, solicitând desființarea sentinței atacate și,

pe fondul cauzei, respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

În motivare, apelanta

a reiterat excepțiile invocate în fața instanței de fond. În ce privește

excepția inadmisibilității acțiunii, întemeiată pe dispozițiile Legii nr.

33/1994, apelanta susține că prin cerere, reclamanta solicită acordarea de

despăgubiri în temeiul legii menționate, pentru un teren ocupat anterior

apariției acestei legi, ceea ce este inadmisibil, având în vedere principiul

neretroactivității legii. Reclamanta nu a probat preluarea terenului de la ea

sau de la antecesorii săi în anul 1989. Conform susținerilor pârâtei apelante,

preluarea terenurilor s-a făcut în baza Decretului nr. 40/1989, care în anexa 2

prevede expres preluarea unei suprafețe de 685 ha teren situat în județul

Hunedoara. În susținerea acestei excepții, apelanta invocă faptul că reclamanta

putea beneficia de dispozițiile art. 4 din Legea nr. 1/2000, care prevăd

posibilitatea ca, în cazul în care terenul cooperativizat este ocupat de

amenajări hidrotehnice, să se acorde teren în compensare sau despăgubiri.

În ce privește

excepția prematurității introducerii acțiunii, apelanta susține că în cauză nu

s-a îndeplinit procedura prealabilă prevăzută de Legea nr. 33/1994 și nu s-a

dovedit finalizarea procedurii declanșate în temeiul Legii nr. 18/1991.

Apelanta a invocat și

excepția lipsei calității procesuale pasive sub aspectul plății despăgubirilor,

susținând că expropriatorul este Statul Român, iar obiectivul este unul de

interes național, astfel că Statul este cel care trebuie să suporte costurile

exproprierii, respectiv plata despăgubirilor și nu SC H. SA, care este

întreținută exclusiv prin fonduri proprii și a încheiat contract de concesiune

pentru exploatarea terenurilor afectate de obiectul de activitate al acestei

societăți.

Apelanta a invocat

prin motivele de apel și excepția lipsei calității procesuale active a

reclamantei, susținând că nu s-a făcut dovada unei vocații succesorale a

acesteia pe terenul în litigiu, acestea nefăcând parte din masa succesorală a

antecesorilor. Se susține că reclamanta nu a formulat întâmpinare la propunerea

de preț făcută de apelantă, ceea ce înseamnă că a acceptat tacit oferta și că

nu a făcut dovada calității de proprietar, ceea ce a dus la imposibilitatea

acordării despăgubirilor.

Altă critică

formulată de pârâtă a vizat soluționarea greșită a excepției prescripției

dreptului material la acțiune pentru folosul de tras solicitat de reclamantă

pentru perioada 1989 - 2007, în sensul că fiind un drept patrimonial îi sunt

aplicabile dispozițiile art. 3 din Decretul nr. 167/1958. De aceea, consideră

că trebuie constatat prescris dreptul material la acțiune pentru folos de tras

pe perioada 1989 - 2007. Această excepție, a prescripției fiind una absolută,

poate fi oricând invocată pe parcursul procesului civil, astfel că în mod

nelegal a fost admisă excepția tardivității invocării excepției.

În ce privește

cererea de chemare în garanție, apelanta susține că în mod greșit a fost respinsă,

având în vedere motivele invocate în susținerea excepției lipsei calității

procesuale pasive a pârâtei.

Pe fondul cauzei,

apelanta consideră acțiunea neîntemeiată întrucât reclamanta nu a făcut dovada

dreptului de proprietate, neavând un titlu valabil asupra terenului, iar, ca

urmare a declarării utilității publice a obiectivului hidroenergetic, pârâta a

demarat procedura de notificare a persoanelor îndreptățite la despăgubiri, dar

reclamanta nu a formulat, în termen legal, întâmpinare. Ca urmare, prețul

propus de aceasta a fost acceptat de reclamantă și, în consecință,

despăgubirile acordate de instanță, bazate pe expertiza tehnică întocmită în

cauză, sunt neîntemeiate.

Prin Decizia civilă

nr. 46 din 5 iunie 2014, Curtea de Apel Alba Iulia, secția I civilă a admis

apelul declarat de pârâta SC H. SA și a schimbat în parte sentința apelată,

doar în ceea ce privește despăgubirile acordate, pe care le-a redus la

300.723,55 lei, reprezentând contravaloarea terenului și a folosului de tras pe

perioada 2007 - 2010.

S-a menținut în rest

sentința atacată.

Pentru a pronunța

această hotărâre, instanța de apel a reținut că terenurile în litigiu nu au

fost expropriate prin Decretul nr. 40/1989, prin acest decret aprobându-se

efectuarea de lucrări de investiții pentru obiectivul "Amenajarea

hidroenergetică a râului Strei pe sectorul Subcetate - Simeria". Pentru

executarea acestor lucrări, fostul CAP a avizat favorabil exproprierea unei

suprafețe de 59,92 ha teren, întocmindu-se în acest sens un proces-verbal de

predare a terenurilor, prin care au fost identificate topografic suprafețele

expropriate, printre care nu figurează și cele aparținând antecesorilor

reclamantei. Prin urmare, s-a reținut că este nefondată susținerea pârâtei în

sensul că terenurile au fost expropriate prin Decretul nr. 40/1989.

S-a constatat că

imobilele în litigiu au fost expropriate prin H.G. nr. 392/2002, prin care s-a

declarat utilitatea publică de interes național a obiectivului, odată cu

demararea procedurii, expropriatorul notificând proprietarii tabulari, M.V. și

T.T., ambii decedați.

În ceea ce privește

excepția inadmisibilității, instanța de apel a înlăturat argumentele apelantei

pârâte în sensul că reclamanta putea beneficia de dispozițiile art. 4 din Legea

nr. 1/2000, întrucât aceasta este anterioară exproprierii și nu își poate

produce efectele ultraactiv.

Referitor la excepția

prematurității, Curtea de apel a constatat că nu poate fi imputată reclamantei

nici lipsa procedurilor prealabile stabilite de Legea nr. 33/1994 și nici lipsa

unei despăgubiri echitabile pentru terenurile expropriate și ocupate de

construcțiile hidroenergetice și de apele lacului de acumulare din zona Bucium

- Subcetate. Contrar susținerilor apelantei, s-a reținut că procedura prevăzută

de Legea nr. 18/1991 a fost finalizată, fiind eliberat titlu de proprietate

pentru terenurile neafectate de lac, iar pentru cele în litigiu, reclamanta

fiind îndrumată să urmeze procedura prevăzută de Legea nr. 33/1994.

Nici excepția lipsei

calității procesuale pasive a SC H. SA nu a fost primită, reținându-se că

aceasta a fost chemată în judecată în calitate de reprezentant al statului și

nu în nume propriu. Ca urmare, s-a considerat că în această calitate, pârâta

justifică legitimarea procesuală, cadrul procesual sub aspectul părților fiind

corect stabilit.

În ceea ce privește

excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților, instanța de apel a

constatat că dreptul de proprietate al antecesorilor reclamantei a fost

recunoscut atât prin eliberarea titlului de proprietate pentru o parte din

imobile, cât și prin demararea de către pârâtă a procedurii prevăzute de legea

de expropriere, după adoptarea H.G. nr. 392/2002 aceasta notificând pe T.P. și

M.V. cu privire la oferta de acordare a despăgubirilor.

S-a constatat,

astfel, că reclamanta a justificat legitimarea procesuală activă, dreptul său

de proprietate asupra imobilelor în litigiu fiind recunoscut prin decizii ale

instituțiilor administrative, astfel că aceasta are un bun în sensul art. 1 din

Protocolul Adițional nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Curtea de Apel Alba

Iulia a constatat, totodată că, în mod corect, prima instanță a respins cererea

de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice, în condițiile în care

calitatea pârâtei de reprezentant al Statului a fost stabilită printr-o normă

specială, derogatorie de la dreptul comun, respectiv prin art. 2 din H.G. nr.

392/2002.

În ceea ce privește

fondul cauzei, instanța de apel a reținut că, raportat la varianta de expertiză

omologată, întemeiată pe valoarea de profit ca despăgubire pentru terenul

ocupat de pârâtă, respectiv de 268.540 lei (25,6 lei/mp), au fost respectate

prevederile art. 26 din Legea nr. 33/1994.

Curtea de apel a

considerat ca fiind fondate criticile formulate de apelanta pârâtă cu privire

la prescripția dreptului material la despăgubiri reprezentând lipsa de

folosință, prima instanță pronunțând hotărârea cu aplicarea greșită a

dispozițiilor art. 1 alin. (1) coroborat cu art. 3 alin. (1) din Decretul nr.

167/1958. În consecință s-a redus cuantumul despăgubirilor reprezentând folosul

de tras pe perioada 2007 - 2011 la suma de 32.183,55 lei (1,05 x 10217 x 3

ani).

În condițiile în care

reclamanta nu a declarat apel împotriva sentinței, s-a constatat că este

inadmisibilă formularea unor cereri și pretenții proprii cu ocazia dezbaterii

apelului, ca urmare neanalizându-se cererea apelantei de acordare la zi a

folosului de tras pe terenul în litigiu.

S-a considerat că

aceeași este situația și în cazul alegațiilor referitoare la întreruperea sau

suspendarea cursului prescripției extinctive, susțineri care au fost expuse

doar în cadrul dezbaterilor, contrar art. 292 alin. (1) C. proc. civ., deși,

prin apelul declarat pârâta a criticat soluția tribunalului cu privire la

excepția menționată, intimata având posibilitatea să formuleze apărări față de

acest motiv, prin întâmpinare.

Prin cererea

înregistrată la 7 octombrie 2014, pârâta SC H. SA a solicitat îndreptarea

erorii materiale strecurate în cuprinsul Deciziei civile nr. 46 din 5 iunie

2014, în sensul modificării valorii despăgubirilor reprezentând folosul de tras

la care pârâta a fost obligată prin dispozitiv, la valoarea de 32.183,55 lei

așa cum a fost reținută în considerentele deciziei și nu la suma de 300.723,55

lei, cum din eroare s-a menționat, înlăturarea mențiunii din dispozitiv în

sensul că despăgubirile acordate privesc contravaloarea terenului și

modificării în cadrul considerentelor a perioadei pentru care au fost acordate

despăgubirile pentru folosul de tras la intervalul 2007 - 2010, conform

numărului de ani (3) menționați de instanță în formula de calcul a

contravalorii acestor despăgubiri.

Prin încheierea

ședinței din camera de consiliu de la 23 octombrie 2014, Curtea de Apel Alba

Iulia, secția I civilă a respins cererea de îndreptare a erorii materiale,

formulată de pârâta SC H. SA, reținând că instanța de apel a stabilit cuantumul

despăgubirilor având în vedere două componente: contravaloare teren și folos de

tras pe perioada menționată, în considerentele deciziei menționându-se că se

respinge critica referitoare la valoarea terenului, ceea ce înseamnă că a fost

păstrată această valoare la nivelul stabilit de instanța de fond.

La această valoare a

terenului s-au adăugat despăgubirile calculate de instanță pe perioada 2007 -

2010 la suma de 32.183,55 lei, perioada de trei ani fiind menționată atât în

calculul reținut în considerentele deciziei, cât și în dispozitivul care se

execută și conferă autoritatea de lucru judecat.

Împotriva deciziei

menționate a declarat recurs Societatea de Producere a Energiei Electrice Hi.

SA criticând-o ca nelegală pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 7 - 9 C.

proc. civ.

Dezvoltând motivele

de recurs, recurenta a susținut că soluția pronunțată de instanța de apel nu

răspunde motivelor de critică invocate cu privire la excepția inadmisibilității

acțiunii, raportat la caracterul exclusiv al căii procedurale prevăzute de

Legea nr. 18/1991 - motiv de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc.

civ.

Recurenta a

învederat, în acest context, că preluarea terenurilor s-a făcut în baza

Decretului nr. 40/1989 de la Cooperativa Agricolă de Producție, deci nu de la

antecesorul reclamanților, astfel că pentru a fi supus exproprierii, terenul ar

fi trebuit să fie redobândit, respectiv dreptul invocat ar fi trebuit

reconstituit conform opțiunii exercitate de antecesorii reclamantei în baza

Legii nr. 18/1991.

S-a concluzionat că,

de vreme ce reclamanta nu a făcut dovada deținerii dreptului de proprietate

asupra terenului la momentul exproprierii, nu poate fi aplicabilă Legea nr.

33/1994, acțiunea întemeiată pe aceste dispoziții fiind inadmisibilă.

Recurenta a invocat,

totodată, inadmisibilitatea acțiunii prin prisma caracterului special al

normelor prevăzute de Legea nr. 1/2000 în raport cu exercitarea dreptului la

acțiune al reclamantei.

Cea de-a doua critică

invocată prin motivele de recurs, întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C.

proc. civ. a vizat greșita aplicare a legii de drept material ce reglementează

aspectele succesorale și interpretarea eronată a actelor depuse în dovedirea

calității de moștenitoare a reclamantei.

În opinia recurentei,

probatoriul administrat în speță nu a dovedit masa succesorală aflată în

patrimoniul defuncților proprietari tabulari la data decesului, în contextul

celor relevate de înscrierile în cartea funciară și ținând cont de aspectul

colectivizării terenurilor agricole, astfel că a fost greșit soluționată

excepția lipsei calității procesual active a reclamantei.

Referitor la excepția

lipsei calității procesuale pasive a pârâtei sub aspectul plății despăgubirilor

și la respingerea cererii de chemare în garanție formulate împotriva

Ministerului Finanțelor Publice, recurenta a criticat soluția instanței de apel

pentru aplicarea greșită a dispozițiilor legale privind regimul juridic al

bunurilor proprietate publică și a efectelor generate de actul prin care a fost

declarată utilitatea publică - H.G. nr. 392/2002 față de calitatea de

reprezentant a H., motiv de nelegalitate prevăzut la art. 304 pct. 9 C. proc.

civ.

De asemenea, s-a

susținut că în mod eronat și cu încălcarea prevederilor imperative ale Legii

nr. 213/1998, instanța a schimbat natura relațiilor contractuale dintre H. și

Statul Român, dând o interpretare greșită raportului juridic dedus judecății,

motiv de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. și aplicând

eronat legea materială, motiv de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C.

proc. civ.

Totodată,

invocându-se motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., s-a

arătat că decizia instanței de apel cuprinde motive contradictorii cu privire

la calitatea de reprezentant a H., care nu acționează în nume propriu,

expropriatorul fiind Statul Român, iar obiectivul fiind declarat de interes

național.

S-a precizat că H. nu

este proprietară a obiectivelor hidroenergetice ce au făcut obiectul H.G. nr.

392/2002, proprietarul acestora și al terenurilor pe care sunt amplasate fiind

Statul Român, care le-a concesionat acestei societăți, în vederea realizării

unei activități de interes național.

Cu privire la fondul

cauzei, recurenta a criticat modul în care instanța de judecată a soluționat

cererea de despăgubire, aplicând eronat art. 26 teza a II-a din Legea nr.

33/1994, sub aspectul daunelor acordate pentru lipsa de folosință a terenului.

Astfel, s-a învederat că potențialitatea obținerii unui folos agricol nu poate

echivala cu o lipsă de folosință efectivă, prejudiciul stabilit fiind unul

eventual. În contextul în care reclamanta a stat în pasivitate de la momentul

la care i s-a reconstituit dreptul de proprietate potrivit Legii nr. 18/1991 în

anul 1997 și până la momentul introducerii acțiunii în anul 2010, mai exact

timp de 13 ani, reiese fără echivoc că aceasta nu a intenționat în niciun

moment cultivarea terenului.

Intimata B.F. a

formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat.

În Dosarul nr.

3244/97/2010/a1 aceeași recurentă, SC H. SA, a declarat recurs și împotriva

încheierii din 23 octombrie 2014 a Curții de Apel Alba Iulia, criticând-o ca

nelegală, întrucât deși instanța de apel a modificat, conform reținerilor din

considerente, doar cuantumul despăgubirilor aferente folosului de tras,

dispozitivul a privit și despăgubirile aferente valorii terenului expropriat,

ceea ce reprezintă o eroare materială.

La termenul din 27

ianuarie 2015, instanța de recurs a dispus conexarea Dosarului nr.

3244/97/2010/a1 la Dosarul nr. 3244/97/2010 al Înaltei Curți de Casație și

Justiție, secția I civilă, în raport de dispozițiile art. 164 C. proc. civ.

Examinând recursurile

declarate de SC H. SA, prin administrator judiciar SC E.I. SPRL împotriva

Deciziei nr. 46 din 5 iunie 2014 a Curții de Apel Alba Iulia, secția I civilă

și a încheierii de ședință din 23 octombrie 2014 pronunțată de aceeași

instanță, Curtea va constata că acestea sunt nefondate pentru considerentele ce

succed:

În soluționarea

cauzei sunt determinante aspectele legate de calitatea persoanelor juridice

care au declarat căile de atac, apel și recurs, raportate la calitatea de părți

în fața primei instanțe, aspecte puse în dezbaterea contradictorie a părților

de către instanța de recurs la termenul din 27 ianuarie 2015.

Astfel, este

neîntemeiată critica referitoare la calitatea procesuală pasivă a recurentei SC

H., în raport cu Statul Român.

Examinând acțiunea

introductivă, se constată că reclamanta B.F. a chemat în judecată Statul Român

prin SC H. S.A. și Sucursale Hi. Hațeg, județul Hunedoara, fiind, astfel,

evident că s-a conferit calitate procesuală pasivă pârâtului Statul Român.

Instanța de fond,

Tribunalul Hunedoara, prin Sentința civilă nr. 115 din 27 martie 2013 a admis

în parte acțiunea precizată, în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin SC

H. SA București, obligându-l la plata către reclamantă a sumei de 268.540 lei,

cu titlu de despăgubiri reprezentând valoarea terenului agricol expropriat și a

sumei de 96.543 lei, reprezentând despăgubiri pentru prejudiciul creat acesteia

pentru folosul agricol nerealizat în perioada 2002 - 2010.

Deși parte în proces

a figurat Statul Român, apelul împotriva sentinței primei instanțe a fost

declarat de către Societatea Comercială de Producere a Energiei Electrice în

Hi. - H. SA.

Curtea de Apel Alba

Iulia, secția I civilă, prin Decizia civilă nr. 46 din 5 iunie 2014, a admis

apelul declarat de SC H. SC, schimbând în parte sentința atacată doar în ce

privește despăgubirile acordate, pe care le-a redus la 300.723,55 lei,

reprezentând contravaloarea terenului și a folosului de tras pe perioada 2007 -

2010, menținând în rest hotărârea apelată.

Împotriva deciziei

Curții de Apel Alba Iulia a declarat recurs aceeași societate - SC H. SA,

invocând printre alte motive, lipsa calității sale procesuale pasive.

Această persoană

juridică poate declara calea de atac extraordinară a recursului, întrucât i-a

fost admis apelul și poate discuta calitatea sa de parte.

Însă, în raport de

cadrul procesual determinat prin cererea introductivă, în fața primei instanțe,

unde, într-adevăr, calitate procesuală pasivă are Statul Român, nu societatea

care a declarat căile de atac, dacă instanța de recurs ar accepta argumentul

invocat de SC H. SA, soluția ar fi aceea de casare cu trimitere la instanța de

apel.

În măsura în care

instanța de apel a admis inițial apelul și a micșorat cuantumul despăgubirilor

datorate, admiterea recursului, cu consecința casării cu trimitere pentru a se

analiza calitatea procesuală a apelantei, ar avea semnificația înrăutățirii

situației în propria cale de atac, ceea ce ar conduce la încălcarea

principiilor fundamentale ale procesului civil. În esență, instanța de apel ar

trebui să statueze dacă societatea apelantă avea calitatea să declare calea de

atac (în raport de faptul că Statul Român figurase ca pârât la prima instanță,

fiind și obligat la despăgubiri), înainte de a mai analiza aspectele de fond

ale cauzei.

Întrucât calitatea de

parte în proces constituie un aspect esențial al constituirii raporturilor

procedurale, de vreme ce recurenta din prezenta cauză putea să critice decizia

recurată numai sub aspectul calității persoanei care a declarat apel, nu se mai

impune analiza criticilor formulate în recurs pe fondul cauzei.

Pentru toate aceste

considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ.,

urmează să respingă recursurile împotriva deciziei și încheierii, ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondate, recursurile declarat de pârâta Societatea de Producere a Energiei

Electrice "Hi" SA prin administrator judiciar SC E.I. SPRL împotriva

Deciziei nr. 46 din 5 iunie 2014 a Curții de Apel Alba Iulia, secția I civilă

și a încheierii de ședință din 23 octombrie 2014 pronunțată de aceeași instanță

în Dosarul nr. 3244/97/2010/a1.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 10 februarie 2015.

Procesat de GGC - CL